La Sighet s-au aprins candelele solidarității

Din donațiile oferite în cadrul acțiunii „Un Milion de Stele”, aflată la a X-a ediție, s-a colectat suma de 2050 lei.

Vineri după-amiază (25 octombrie 2019), în Parcul Central din Sighetu Marmației s-au aprins din nou candelele solidarității în cadrul acțiunii „Un Milion de Stele” organizată de Caritas Dieceza Satu Mare.

La eveniment au fost prezenți părintele Reszler Mihály, arhidecan de Maramureș, capelanul Turtureanu Róbert, viceprimarul localității – Béres Ildikó-Ibolya, directorul Liceului „Leőwey Klára” – Kósa Attila, alături de peste o sută de sigheteni care și-au exprimat solidaritatea față de semenii noștri care se confruntă cu probleme sociale. Din partea conducerii Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare a fost de față directorul general, părintele Ioan Roman și directorul adjunct de Maramureș, Józsa Nándor-Lóránd.

Sighetenii care au participat la acțiunea „Un Milion de Stele” au aprins câte o candelă în semn de solidaritate, iar din mulțimea de candele s-a conturat o cruce arzândă – sigla Caritas – simbol al iubirii față de semenii noștri aflați în nevoie. La fața locului, cei interesați au avut ocazia să afle mai multe despre domeniile de activitate ale Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare prin intermediul unei expoziții foto.

Echipa Caritas aduce mulțumiri și pe această cale sighetenilor cu sensibilitate socială care au participat la a X-a ediție a acțiunii de solidaritate „Un Milion de Stele” și care prin donațiile lor au ales că facă mai frumoase sărbătorile de iarnă ale unor vârstnici bolnavi. Din suma de 2050 de lei, colectată din donații, echipa Centrului de Îngrijire la Domiciliu „Sfântul Carol” din Sighet va pregăti pachete de Crăciun vârstnicilor bolnavi și izolați social, beneficiari ai instituției.

Comunicat de presă