Există un moment precis, o clipire suspendată între porfirul din Trentino și oțelul reflectorizant, când simțurile sunt supuse unui adevărat sabotaj biologic. Se întâmplă atunci când treci pragul serei tropicale MUSE. Afară, profilul ascuțit al Dolomiților străbate un cer adesea senin, unde aerul ustură și miroase a rășină. Înăuntru, în spațiul delimitat de un milimetru de sticlă termică, atmosfera își schimbă starea fizică: devine solidă, densă, aproape masticabilă. Termometrul indică constant 26 de grade, umiditatea învăluie hainele ca o mănușă invizibilă, iar parfumul feros al pământului umed șterge instantaneu identitatea alpină a orașului.

Nu este o grădină de iarnă și nu este o ciudățenie estetică. Nu este vorba doar de o expoziție, ci de un ecosistem viu care reproduce o fâșie de pădure tropicală din Munții Udzungwa din Tanzania, un punct fierbinte al biodiversității, unde muzeul din Trentino desfășoară cercetări de ani de zile, o bucată din Tanzania transplantată în inima Europei, un miracol al bioingineriei care spune povestea modului în care un oraș cu o sută de mii de locuitori a devenit, aproape fără să ne dăm seama, una dintre capitalele biodiversității mondiale. Dar pentru a înțelege acest paradox, trebuie să privim dincolo de frunzele de mahon și să ne întoarcem la viziunea persoanei care și-a imaginat acest spațiu: Renzo Piano.

I. Catedrala de Sticlă: Nava Spațială a lui Renzo Piano

Cartierul „Le Albere”, unde MUZEUL se înalță precum o navă spațială recent aterizată, este rezultatul uneia dintre cele mai îndrăznețe reamenajări urbane ale Italiei postbelice. Aici, unde gazele de eșapament de la fabrica Michelin marcau odinioară granița dintre oraș și râul Adige, astăzi o structură vibrează, imitând natura pentru a o explica.

Renzo Piano a conceput muzeul ca o extensie a munților. Acoperișurile înclinate asimetric interacționează cu crestele Muntelui Bondone. Dar sera este inima care bate, amplasată strategic în colțul sudic al clădirii. Funcționează ca un acumulator termic pasiv: un plămân transparent care respiră odată cu orașul. În diminețile de iarnă, când Trento se trezește sub o pătură înghețată, sera captează razele soarelui, încălzind întregul complex. Arhitectura devine un organism, o punte între rigiditatea pietrei și fluiditatea climatului global.

II. Udzungwa: Galapagosul local al Africii

De ce Tanzania? Răspunsul se află în douăzeci de ani de cooperare internațională. MUSE nu a „cumpărat” pur și simplu plante exotice; a construit o legătură indestructibilă cu Munții Udzungwa, un masiv montan izolat pe care oamenii de știință îl numesc „Galapagosul Africii”. În acele păduri suspendate printre nori, evoluția a urmat căi solitare, producând specii care nu există nicăieri altundeva pe Pământ.

A intra în seră este ca și cum ai merge printr-o replică științifică exactă a acelei lumi. Cascada de șapte metri care se prelinge printre ferigile arborescente servește mai mult decât o simplă încântare pentru urechi: oferă și umiditatea necesară pentru a menține în viață adevărații protagoniști. Aici, printre vița-de-vie care urcă spre lumină, cercetătorii muzeului studiază adaptarea speciilor la schimbările climatice. Observarea unei broaște mici și colorate sau a mișcării lente a unui cameleon în spatele unei frunze de ficus nu este o activitate de la grădina zoologică, ci un act de conștientizare: ne amintește că echilibrul Văii Adige este legat, prin fire invizibile, dar de oțel, de supraviețuirea pădurilor tropicale.

III. Palazzo delle Albere: Renașterea privind spre viitor

Ieșind din jungla tehnologică a MUSE, privirea noastră lovește un zid de cărămidă roșie și turnuri de colț. Este Palazzo delle Albere, o vilă-fortăreață din secolul al XVI-lea a Prinților-Episcopi Madruzzo. Acesta este punctul în care cronologia orașului Trento se pliază asupra ei înseși.

Dialogul dintre Palat și Muzeu este un scurtcircuit estetic al unei puteri rare. Pe de o parte, șanțul antic și frescele care celebrează puterea Bisericii; pe de altă parte, vitraliile arhitectului Renzo Piano celebrează puterea Cunoașterii. Este o predare a ștafetei: palatul a fost centrul lumii în timpul Conciliului de la Trento, când cardinalii și diplomații redesenau granițele spirituale ale Europei; astăzi, MUSE este centrul lumii pentru cei care caută să redefinească relația dintre umanitate și biosferă. A merge pe pajiștea care le separă este ca și cum ai trasa cinci sute de ani de ambiție umană în mai puțin de o sută de pași.

IV. Via Belenzani și Piazza Duomo: Estetica Puterii și a Credinței

Lăsând în urmă cartierul modern, intrăm în centrul orașului vechi. Via Belenzani este, pentru mulți critici de artă, una dintre cele mai frumoase străzi din Europa. Nu este o stradă comercială, ci o galerie de artă în aer liber. Clădirile cu fresce – precum Palazzo Geremia și Palazzo Thun – spun povestea unui Trento care nu a fost doar un oraș de tranzit în drum spre Pasul Brenner, ci o capitală culturală unde umanismul a întâlnit rigoarea germanică.

În Piazza Duomo, inima de piatră a orașului, narațiunea se schimbă din nou. Fântâna lui Neptun pare aproape o referință la apa MUSE-ului, dar aici apa este un simbol al civilizației și al guvernării. Catedrala San Vigilio, cu corpul său romano-gotic, este locul unde s-a făcut Historia cu „H” mare. Dacă muzeul-seră, MUSE ne vorbește despre biodiversitate genetică, Duomo ne vorbește despre biodiversitate culturală: aici, sufletele Europei moderne s-au ciocnit și s-au întâlnit.

V. Urcarea spre vârf: Telecabina și perspectiva globală

Trebuie să urci. Telecabina către Sardagna este un cordon ombilical suspendat deasupra Adige-ului. În câteva minute, zgomotul traficului dispare.

De acolo de sus, Trento apare pentru ceea ce este: un ecosistem complex. MUSE, văzut de sus, seamănă cu un cristal așezat în verdeață. Se poate vedea clar cum clădirea lui Renzo Piano „îndreptată” spre râu, caută o reconciliere cu apa care a fost refuzată timp de decenii de industrie. De la această înălțime, sera tropicală este doar o mică scânteie de lumină, dar este dovada că, chiar și într-o vale cuibărită între Alpi, se poate și trebuie să se respire aerul întregii lumi.

A vizita sera tropicală de la muzeul MUSE înseamnă, așadar, să abordezi o dublă călătorie: o explorare științifică a secretelor tropicelor și o descoperire urbană într-unul dintre cele mai locuibile orașe ale Italiei, unde viitorul cercetării și memoria trecutului coexistă într-un echilibru perfect.

Julia-Sandra Virsta
Trento, aprilie 2026

În cadrul programului bilateral al Anului Cultural România-Italia 2026, elaborat și promovat de Ambasada României în Italia și realizat cu sprijinul Ministerelor Culturii și al Ministerelor Afacerilor Externe din România și Italia sub Înaltul Patronaj al Președinților celor două țări și în prezența Doamnei Ambasador Gabriela Dancău, a directorului Muzeului Național de Artă din București, Erwin Kessler, a lui Federico Mollicone și Claudio Presicce  și cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui nostru sculptor, a avut loc la Roma la Muzeul del Foro Romano-Mercati di Traiano, vernisajul expoziției „Constantin Brâncuși. Originile Infinitului”, deschisă publicului din 20 februarie pînă pe 19 iulie 2026.

În inima Romei Antice, în Foro di Traiano, la doi pași de Columna lui Traian, expoziția „Constantin Brâncuși. Originile Infinitului” propune o relectură inovatoare a operei unuia dintre principalii protagoniști ai sculpturii moderniste din secolul al XX-lea, evidențiindu-i rădăcinile culturale și formale printr-un dublu ax curatorial. Pe de o parte, influența tradiției populare și simbolice din Oltenia, pământul natal al artistului, cu utilizarea tehnicii „taille directe” și a motivelor arhaice ale cioplitului în lemn; pe de altă parte, dialogul cu sculptura romană antică, studiată de Brâncuși în anii de formare ca model de perfecțiune formală și punct de plecare pentru abstracția esenței formelor. Expoziția reconstruiește parcursul care îl conduce pe Brâncuși de la figurația simbolică și realistă către o sinteză modernistă bazată pe simplificarea extremă și pe arhetipul abstract. Interesul pentru mit, arhaicitate și fragmentul clasic se împletesc cu o tensiune progresivă către formele pure, culminând în capodopere precum Domnișoara Pogany, Prometeu și lucrările legate de Ansamblul Monumental de la Târgu-Jiu. Expoziția evidențiază modul în care Brâncuși a fuzionat două tradiții aparent opuse — cea arhaică românească și cea clasică romană — într-o viziune radical nouă a sculpturii, anticipând o concepție modernă a spațiului, timpului și formei ca expresii esențiale ale infinitului.

Din punct de vedere cronologic, originile operei lui Brâncuși se regăsesc, înainte de toate, în formele, tehnicile de prelucrare și motivele decorative ale zonei sale natale, Oltenia. Practica tradițională a cioplitului direct în lemn de către meșterii locali a influențat profund metoda sa de lucru „taille directe”, constând în inventarea, descoperirea și dezvoltarea formei operei direct din blocul de lemn sau piatră, prin propriul efort fizic. Opera finală păstrează încă semnul travaliului performativ al artistului care nu mai este, precum sculptorul tipic al secolului al XIX-lea, doar creatorul conceptual care încredințează execuția unor operatori și artizani pe baza unor desene și proiecte. Dimpotrivă, asemenea meșterilor artizani din Oltenia, Brâncuși este unicul autor și realizator al operei sale în toate fazele procesului, consolidând astfel aura de autenticitate intuitivă specifică avangardei (o metodă și o viziune estetică pe care a transmis-o și lui Amedeo Modigliani, prietenul său apropiat și colaborator italian în anii petrecuți la Montmartre).

Metoda „taille directe” din Romania a fost însoțită de o serie de referințe formale și simbolice, precum coloana de lemn torsadată și modulară, celebra torsade, pe care Brâncuși a dezvoltat-o ulterior în emblematica sa „Coloana Infinitului”. Exemple istorice ale unor astfel de coloane, realizate de cioplitori țărani anonimi din Oltenia și provenind din colecția Muzeului de Artă din Târgu-Jiu, sunt expuse, de asemenea, la „Mercati di Traiano”, mărturisind atât continuitatea unei tradiții, cât și dezvoltarea formală, simbolică și spirituală fără precedent a operei inovatoare a lui Brâncuși.

Sculptura romană antică, studiată de Brâncuși în anii de formare, a lăsat o amprentă la fel de profundă asupra viziunii sale creative, mai ales în nevoia de a porni de la formele realiste ale unei figuri pentru a extrage esența sa eternă, abstractă și perfectă. Expoziția de la Muzeul „Mercati di Traiano” introduce acest aspect al lucrului său prin opere mai puțin cunoscute la nivel internațional, dar fundamentale, precum „Cap de copil” și „Tors”, inspirate direct din galeriile de portrete ale sculpturii romane. Acesta din urmă este o jumătate de coapsă în marmură, concepută intenționat de artist ca un fragment aparent (dar perfect) rupt sau deteriorat al unei presupuse Venus antice și clasice, alăturată capului voit brut sau fals neterminat al unei Danaide.

Alături de relația cu antichitatea în căutarea perfecțiunii formale a figurilor realiste, se situează interesul constant al lui Brâncuși pentru mitologie ca și cadru conceptual de semnificații simbolice și filosofice, precum și jocul său subtil de a-și prezenta propriile opere originale ca și cum ar fi vestigii arheologice, provenind, de exemplu, din săpături contemporane din Roma sau din alte orașe ale Imperiului Roman. În plus, monumentala și puternica Rugăciune, cu credința sa interioară aproape paleocreștină, este prezentată la intrarea în Muzeul Mercati di Traiano din Foro Romano, ca o punte între prima figurație simbolică și abstracția esențială ulterioară, ca o lucrare de legătură între realism și arhaism, între reprezentarea concretă și extrapolarea simbolică.

După introducerea celor două filiere ale originilor lui Brâncuși — cea arhaică românească și cea clasică romană — expoziția urmărește dezvoltarea operei sale către o sinteză modernistă surprinzător de originală, în care perfecțiunea formală a clasicismului se topește cu simbolismul arhaic. Opere fundamentale precum „Domnișoara Pogany”, aproape abstractul „Prometeu” și pur geometricul „Scaun” din seria „Mesei Tăcerii” (parte a Ansamblului Monumental de la Târgu-Jiu), marchează evoluția lui Brâncuși către contribuția sa decisivă și originală la universul vizual contemporan, propunând forme pure pentru a concepe continuitatea vizuală a figurilor în timpul și spațiul eterne.

Expoziția va fi deschisă până pe 19 iulie 2026 și va fi cu intrare gratuită tuturor cetățenilor români aflați în Italia în vizită sau rezidenți.

Julia-Sandra Virsta
Roma, 19 februarie 2026

„Gala Celebrităților” este un eveniment de premiere și recunoaștere publică care adună personalități importante din diverse sectoare ale vieții sociale și profesionale din România – cultură, educație, media, administrație publică, sport, sănătate, diplomație și altele.
Această gală are loc cu regularitate – anul acesta a fost ediția a XVIII-a care s-a desfășurat în 15 decembrie 2025 – și acordă premii de excelență sau alte distincții în funcție de rezultatele și contribuțiile deosebite ale instituțiilor, organizațiilor sau persoanelor din anul precedent.
Premiile sunt acordate pe baza evaluării unor juriuri formate din reprezentanți ai mass-media, jurnaliști și personalități profesionale, care analizează activitatea și importanța realizărilor nominalizate.
Am descris pe scurt un eveniment care are un impact mediatic semnificativ dar, partea mai spectaculoasă este că avem o sigheteancă printre premiați.
Da, este sigheteancă, jurnalista Julia-Sandra Vîrsta iubește Sighetul și se mândrește cu asta, deși locuiește la Roma (Italia) de aproape 30 de ani. Am avut o discuție „fulger” cu Julia-Sandra despre acest premiu dar și despre câteva aspecte din biografia ei locală, națională și… internațională.

Ion Mariș (I.M.): Cine a instituit și ce înseamnă pentru tine premiul pentru carieră primit la „Gala Celebrităților”?
Julia-Sandra Virsta (J.S.V): Premiul pentru Cariera jurnalistică la „Gala Celebrităților” 2025 cred că este un premiu al publicului, adică cititorii mei de-o viață au făcut propuneri și juriul a ales dintre multe personalități din diverse domenii. Organizatoarea și prezentatoarea Galei a fost jurnalista  Mihaela Șerban.
Ce reprezintă pentru mine acest premiu? O imensă onoare și responsabilitate și pentru  viitor! Este prima recunoștință primită în România și astfel pot dezminți proverbul latin: “Nemo Est Propheta in Patria Sua!” Voi continua să promovez România și Maramureșul așa cum am făcut din prima clipă când am părăsit orașul meu natal, pe care nu l-am uitat niciodată! Marți, 16 decembrie 2025, am fost invitată pentru un interviu la emisiunea „Culturalia” și am fost plăcut surprinsă de o remarcă a Andrei Fornea: „Iulia, cu icoanele pe care le-ai dăruit Papei Francesco și Monicăi Bellucci și alte daruri (cadouri maramureșene și românești) oferite unor personalități importante italiene și străine pe care le-ai intervievat, ai reprezentat România! Tu ești și ai fost dintotdeauna un „ambasador” în Italia și nu numai!”
Da, e adevărat, de fiecare dacă când vin acasă cumpăr obiecte de artizanat, icoane, trăistuțe, horincă, să le am pentru că nu se știe când se vor ivi ocaziile să le dăruiesc aici, prietenilor italieni, pentru a cunoaște orașul meu natal și Maramureșul! În cei 30 de ani de când locuiesc în Italia am reușit să îi fac să se îndrăgostească de Țara Dacilor Liberi (iar mie îmi place să mă numesc o „Dacă Liberă” care i-a cucerit pe Romani acasă la ei și nu viceversa!) și să își petreacă vacanțele de iarnă și vară în Maramureș!

I.M.: Știu că ai avut un parcurs profesional foarte interesant. Cum te raportezi la începuturile tale… nu doar sighetene?
J.S.V.: Prima mea „operă literară” am publicat-o la opt ani în revista școlii, era o compunere „Primăvara”, apoi au urmat poezii publicate în reviste județene. În primul an de liceu am fost responsabilă cu „Gazeta de perete” de la Liceul „Dragoș-Vodă”.
Dar, doar în anul 1989, 28 decembrie, am putut să public un articol în primul ziar liber al Sighetului, sub coordonarea foștilor mei profesori, Ion Ardeleanu-Pruncu și Nicolae Iuga. Apoi au urmat alte articole în câteva ziare din Baia-Mare iar în 1992 am început să colaborez la București cu „Dimineața” și „AZI”, unde am publicat și primul interviu din istoria jurnalismului (fără lipsă de modestie spun asta, sunt deschizătoare de drumuri) cu paranormalii din România (mai 1992). Nimeni nu credea că ar putea interesa cititorii și mi-au publicat doar prima parte, iar a doua zi m-a sunat urgent redactorul șef, Dinu, să îi trimit și partea a doua.
În 1997 am plecat la Roma ca și corespondent de presă pentru mai multe reviste și ziare românești, dar în special pentru „Național”, „Grand’Or”, „Independentul” și din 2001 colaborez și cu „Graiul Maramureșului”, ca să fiu aproape de locul meu de baștină. Fac parte din 1997 din Asociația Presei Străine din Italia (Associazione della Stampa Estera in Italia) iar din 1998 fac parte din Ordine dei Giornalisti Italiani (ODG Lazio) și din UZPR (Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România). Între timp m-am specializat și în oenogastronomia și turismul italian și din 2005 sint „Ambasador al vinului italian în lume”! Colaborez cu multe ziare și reviste italiene și cuprind toate domeniile.
În pandemie am pledat pentru România pe care am „apărat-o” atunci cînd toată presa italiană susținea că „badantele” românce au readus covidul în Italia întorcîndu-se din vacanța de vară! Atunci am fost intervievată de televiziuni italiene și mi-am apărat cu demnitate și forță România și pe români, am publicat două interviuri cu personalități românești despre situația din România, dezmințind idioțeniile susținute de italieni. Au fost publicate în cotidianul IL FATTO QUOTIDIANO.

I.M.: Privind retrospectiv, care au fost cele mai dificile momente din cariera ta și ce „lecții” te-au definit ca jurnalist?
J.S.V.: Cele mai dificile momente au fost în primii ani de ședere la Roma, când trebuia să scriu și despre fotbal, rugby, „sporturi masculine” având foarte puține colege jurnaliste. A trebuit să le demonstrez că deși arătam bine totuși eram și un bun profesionist și „aveam habar de aceste sporturi”!
Alt moment dificil a fost în perioada când ne categoriseau pe toți românii drept hoți, prostituate și handicapati puși la ușile bisericilor la cerșit! Dar încet, încet și-au „înghițit”cuvintele și gândurile urâte în privința românilor și cred, cu sinceritate și modestie spun, că și eu am contribuit puțin!

I.M.: Ce loc mai ocupă astăzi Sighetul în viața și munca ta, chiar dacă activitatea ți-o desfășori în afara țării?
J.S.V.: Sighetul a reprezentat mereu pentru mine „acasa”! Terra binecuvântată de Dumnezeu și de oameni, acel acasă unde vin să îmi încarc bateriile cel puțin o dată pe an și unde timpul s-a oprit în loc! Îmi dă senzația că nu am plecat niciodată și doar când ajung în oraș… continuă existența mea. Este foarte trist de Crăciun departe de casă, deși nu îmi lipsesc sarmalele dar nu au nici mirosul și nici gustul ca pe la noi! Ascult casetele cu colindele lui Ștefan Hrușcă (am fost colegi – în generații diferite – la Liceul Pedagogic din Sighet) și lacrimile se împletesc cu emoția. „Mănânc și plâng. Mănânc!”…

I.M.: Într-o epocă a informației rapide și a rețelelor sociale, care crezi că este responsabilitatea actuală a jurnalistului?
J.S.V.: Odată cu apariția rețelelor sociale s-au înmulțit așa zișii jurnaliști ocazionali, influencer-ii, etc, care numai jurnaliști nu se pot numi! Trebuie să fim foarte atenți și la apariția multor „fake news”- uri care pot manipula opinia publică mai ales în aceste momente pe care le trăim!

I.M: Ce mesaj(e) le-ai transmite românilor, tinerilor, din Maramureș și/ sau din diaspora dar și celor care își doresc o carieră în jurnalism?
J.S.V.: Am dedicat premiul meu pentru cariera de jurnalist, acordat de către juriul „Galei Celebrităților 2025”, aflat la cea de-a XVIII-a ediție, tuturor românilor din Diaspora indiferent de meseria pe care o  desfășoară. Este trist și dificil să îți sărbătorești Crăciunul sau Paștele departe de țară și de cei dragi și să nu te poți întoarce când îți plânge sufletul!
Ce sfat să le dau colegilor mai tineri? Să nu fie sub nicio formă „de vânzare”! Să nu facă compromisuri și să aibă coloană vertebrală pentru că doar așa vor reuși să-și asigure o carieră lungă și demnă!
De asemenea, sfatul meu pentru românii, maramureșenii și sighetenii care au ales să locuiască pentru o perioadă în altă țară este de-a nu își uita rădăcinile, să nu le fie rușine să își învețe copiii limba română!
Sărbători în pace și înțelepciune tuturor și… să nu ne uitam originile! AM FO’ Ș’OM SI!

I.M.: Mulțumesc Julia-Sandra, îți doresc cât mai multe succese în activitatea ta! Crăciun minunat și sărbători liniștite!

Ion Mariș

Motto: „IN ILLO UNO UNUMU” (Suntem unul întru Cristos)

După multe „tratative”, în Conclavul de azi, 8 mai 2025, s-a văzut „Fumata Bianca/ Fumul Alb” la orele 18:08 când a fost ales cel de-al 267-lea PAPĂ, în prima zi cu 4 scrutinuri, chiar mai repede decât a fost ales Pontiful Francisc – Jorge Mario Bergoglio, după 5 scrutinuri în 2013, tot în a doua zi de alegeri. Cei 133 de cardinali au căzut de acord și nu cred că este o coincidență sau poate Duhul Sfânt le-a deschis mințile și inimile ca tocmai azi să aleagă un nou Papă, când lumea catolică sărbătorește Madonna di Pompei!

Etapele până la anunțarea noul Papă în balconul central din Bazilica Sfântul Petru (loggia delle benedizioni) în sunetul clopotelor au fost următoarele:
– după decizia Conclavului, cardinalul ales Pontif a intrat în „camera lacrimilor” unde a fost îmbrăcat în veștminte albe papale, apoi cardinalul decan Re l-a întrebat pe noul ales daca acceptă să fie Papă și ce nume preferă să poarte? Noul Papă a mulțumit celor 132 de cardinali printr-o caldă și sinceră îmbrățișare după care a fost însoțit către „balconul binecuvântărilor”, lojă centrală a fațadei bazilicii Sfântul Petru, unde protodiaconul Dominique Mamberti a pronunțat: HABEMUS PAPAM! ROBERT FRANCIS PREVOST următorul PAPĂ LEON XIV (LEON al XIV-lea)!
Habemus Papam: LEON al XIV-lea este primul PAPĂ american, născut la Chicago, pe 14 septembrie 1955, cu tată francez cu origini italiene și mama spaniola, „fiu al Sfântului Augustin” , deci augustinian din 1977,
– 1982 a venit la Roma pentru a studia Dreptul Canonic la Universitatea San Tommaso D’Acquino,
– 1985/1999 a fost sacerdot misionar în Peru printre cei nevoiași precum Papa Bergoglio,
– 2015 a fost numit Episcop de Chiclayo în Peru,
– 2018 Vicepreședinte al Conferinței episcopale peruviane,
– 2019 numit de către Papa Francisc, membru al Congregației pentru Cler,
– 2020 Membru al Congregației pentru episcopi și Administrator Apostolic al parohiei din Callao,
– 2023 Prefect al Dicasterului pentru Episcopi, Președinte al Comisiei Pontificale pentru America Latină.
ROBERT FRANCIS PREVOST a fost făcut cardinal în 2023 de către Papa Francisc și a fost un colaborator apropiat al acestuia. Alegerea lui Prevost este o totală noutate, pentru prima oară a fost ales un Papă nord-american.
Pe 6 februarie 2025 a fost ales episcop al Bisericii Suburbane din Albano Laziale (Roma).

Din balconul bazilicii și-a început discursul URBI ET ORBI cu expresia: „Che la Pace sia con Voi tutti!/ Pacea să fie cu Voi toți!”
Papa LEON al XIV-lea își dorește o biserică bazată pe dialog, dragoste pentru semeni și PACE!
„Să ne rugăm împreună pentru noi toți și să mergem/ umblăm împreună pe calea înspre patria pe care Dumnezeu a pregătit-o!”
Dumnezeu ne iubește pe toți la fel! Răul nu va învinge! Mână în mână vom reuși să înaintăm iar umanitatea va ieși din acest impas! Să fie o pace dezarmată și dezarmantă!“
Papa Leon al XIV-lea își dorește: „Una chiesa che unisce tutti!/ O biserică ce-i unește pe toți!”… încheind „Mulțumesc Papei Francisc!”

Julia-Sandra Virsta
Italia-Vatican, 8 mai 2025

La ora 7:35 în dimineața zilei de 21 aprilie 2025 (21 aprilie, ziua de naștere a Romei – 2778 ani), Episcopul Romei, Papa FRANCISC, s-a dus la casa Domnului. Întreaga sa viață a fost dedicată slujirii Domnului și a Bisericii sale.
Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște, la vârsta de 88 de ani, în reședința sa din Casa Santa Marta din Vatican, a anunțat Sfântul Scaun.
Jorge Mario Bergoglio era iezuitul îmbrăcat în alb, „venit din capătul lumii”, dar care nu s-a întors niciodată în patrie. Papa Francisc nu a vrut să își mai vadă Argentina lui dragă. Pe 13 martie 2013 când a fost ales Papă a declarat: „Cred că pontificatul meu va dura patru sau poate cinci ani, e o senzație a mea.”

Jorge Mario Bergoglio, s-a născut la Buenos Aires pe 17 decembrie 1936 dintr-o familie de origine piemonteză, emigrată în Argentina în 1929 și a fost al doilea cel mai longeviv Papă (după vârsta anagrafică).
A murit la 88 de ani și 4 luni și este al doilea Pontif decedat la o vârstă înaintată, după Papa Leon al XIII-lea (1878 – 1903), mort la 93 de ani.
Când a fost ales Papă, în Conclavul din 13 martie 2013, după dramatica renunțare a lui Benedict al XVI-lea pe 11 februarie, luna precedentă, Jorge Mario Bergoglio avea 76 de ani și a rămas la cârma Bisericii Catolice 12 ani o lună și 8 zile, printre critici feroce, beatificări mediatice în viață, războaie subterane între anti papi de ultimă generație și bergoliani, numeroase boli personale, o pandemie care a oprit lumea pentru câteva luni în 2020. Duminică, de Paște, în ciuda recomadărilor medicilor, Papa Francisc a ținut să fie în mijlocul enoriașilor în Piazza San Pietro, și vântul de primăvară care sufla delicat l-a dus în liniște pe acest Papă Combativ, acest Cardinal argentinian venit de la capătul lumii și care până la ultima suflare a vrut să se amestece printre oamenii care l-au iubit, poporul său venit să îl vadă și să îi arate că îi este aproape în suferință.
În papamobilul descoperit, Papa Francisc a reușit să îi salute pe toți, a făcut înconjurul platoului din fața Basilicii San Pietro, a salutat, a binecuvântat câțiva bebeluși și, acompaniat de aceeași boare de primăvară, s-a retras în Casa Marta ca și cum ar fi presimțit că este pentru ultima oară…
Amintirea acestui Papă va rămâne cristalizată în memoria colectivă nu doar a creștinilor catolici ci și a tuturor oamenilor. Miercuri, 23 aprilie 2025, de Sfântul Gheorghe (și onomastica Papei), dimineața, va fi depus sicriul din lemn simplu în Basilica Sfântul Petru pentru a fi salutat de oricine va dori să își ia rămas bun și să îi spună o rugăciune. Înmormântarea va începe sâmbătă la orele 10:00 (ora Italiei) la San Pietro, în prezența numeroșilor șefi de state și guverne din întreaga lume, de la Donald Trump cu Melania, Emmanuel Macron, Javier Milei, Zelensky ș.a.

Maria „Salus Populi Romani”
Această icoană bizantină reprezentând-o pe Fecioara Maria cu pruncul în brațe este cea mai importantă icoană mariană care i-a fost foarte dragă Papei Francisc, fiindu-i dintotdeauna devotat și unde venea să se roage ori de câte ori se întorcea din călătoriile papale sau din spital: „Salus Populi Romani” înseamnă „Salvarea Poporului Roman” și se spune ca ar fi fost pictată de evanghelistul Luca, patron al pictorilor din Ierusalim.

În testamentul Papei Francisc este scris doar atât: să fie depus în pământ în Capela Paolina din Basilica Santa Maria Maggiore, acolo unde sălășluiește și icoana Maicii Domnului „Salus Populi Romani” și să fie scris doar atât pe mormânt: FRANCISCUS.

P.S.: În 2019, fiind în audiență la Papa Francisc, împreună cu colegii mei jurnaliști corespondenți în Italia, i-am dăruit o icoană a Maicii Domnului (cumpărată în Sighet de la magazinul de lângă Parohia Ucraineană și sfințită de Părintele Lauruc) care i-a luminat chipul! Icoana seamănă mult cu cea de la Santa Maria Maggiore! O fărâmă din Sighet – Maramureș și România a sălășluit alături de Suveranul Pontif.
Vei rămâne mereu prezent, Papa Francesco, pentru că ne vom aminti întotdeauna cuvintele tale simple dar greu de pronunțat uneori chiar în familie: „Se poate? Mulțumesc și scuze! Să nu se termine ziua fără să ne cerem scuze și să facem PACE!”

Julia-Sandra Virsta
Vatican – 21 aprilie 2025

Generalul Roberto Vannacci este cel mai faimos „General de armată” din Italia!
Haideți să vedem cine este și de ce a devenit dintr-o dată atât de invidiat și de temut de partidele italiene de stânga. Are doar 55 de ani și este General de Divizie, a acoperit cam toate teatrele de război din lume cu roluri de Comandant al Task Force 45, la 9° Regiment de asalt parașutiști „Col Moschin”, a Brigăzii „Folgore”, a contingentului italian în războiul civil din Iraq și Afganistan, etc. și a primit 15 medalii pentru merit. A absolvit trei facultăți: Universitatea din Torino, Universitatea Trieste si Universitatea din București – Facultatea de Științe Militare plus alte două masterate de cel mai înalt nivel la Luiss și Milano. Este căsătorit cu Camelia, o româncă superbă, este poliglot și vorbește foarte bine limba română! Din 2023 a preluat conducerea Institutului Militar Geografic din Florența după care a fost numit Șef de Stat Major la Comanda forțelor operative terestre.
Iar din august 2023 au început problemele: Generalul Vannacci a fost suspendat disciplinar pentru 11 luni și salariul înjumătățit de către Ministrul Crosetto, după publicarea primei sale cărți apărute, Il Mondo al Contrario (Lumea cu sus-ul în jos). Cartea a avut un succes neașteptat ajungând un bestseller, fiind cea mai vândută și mai contestată carte a momentului. La scurt timp iese în librării cu a doua carte: Il Coraggio Vince (Curajul învinge), o carte autobiografică, un volum foarte personal care invită cititorul să descopere un om care a ales să fie mereu în prima linie, capabil să realizeze imposibilul. Și din acest motiv a decis să candideze pentru alegerile europene ca și independent cu LEGA SALVINI, partidul lui Matteo Salvini, actualul Ministru al Transporturilor. A avut amabilitatea să ne dea un interviu în exclusivitate, fiind onorat că poate vorbi românește!

Julia-Sandra Virsta: Domnule General Vannacci, de ce în politică?
Gen. R. Vannacci: Pentru că eu cred în viitor, am două fiice tinere și doresc să le ofer un viitor mai bun. Am apărat Italia cu o armă pe umăr luptând pentru interesele naționale, deseori nenegociabile și voi continua să combat dar șezând pe scaunele din Bruxelles. Candidatura mea nu este de fațadă! Dacă electorii mă vor alege nu vor fi dezamăgiți pentru că nu sunt ca și candidații de fațadă ci unul original.

J.S.V: Mulți vă reproșează că reprezentați Lega?
Gen. R. Vannacci: Eu nu fac parte din niciun partid, nu sunt înscris în partidul Lega, sunt candidat independent și am în comun cu Lega principii și valori care se bazează pe o patrie caracterizată de un teritoriu delimitat de granițe, care trebuie apărate, un popor cu o identitate a sa; fără această identitate nu am fi un popor ci o adunătură. Sunt trei elemente care constituie Statul și sunt în linie perfectă cu Lega din acest punct de vedere.

J.S.V: Cum trebuie să fie Europa pe care o doriți?
Gen. R. Vannacci: Europa trebuie să fie o comunitate de state puternice și suverane, sunt contrar Europei care tinde să șlefuiască, să dilueze suveranitatea națională încercând să o centreze într-un guvern pan-european. În ce privesc alianțele, sunt convins că trebuie schimbate, dacă vedem că rezultatele guvernului cu tracțiune social-democratică au dat rezultatele pe care le vedem, atunci a sosit vremea să se schimbe și să avem un just timonier.
Sper că în Europa va fi o majoritate și un Parlament diversificat. Trebuie să se facă o schimbare. Orice se va întâmpla nu voi trăda idealurile și principiile mele. Trebuie să insistăm pentru o comunitate de state naționale! Sunt contrar unei Europe, cum am mai spus, care vrea să diminueze suveranitatea națională.

J.S.V: Vi se reproșează că sunteți împotriva imigrației, poate fi un risc pentru securitate?
Gen. R. Vannacci: Criminalitatea este legată de imigrația ilegală, e suficient să se vadă datele de la Interne care demonstrează înclinația spre activități criminale a imigranților care nu au locuințe și locuri de muncă. Părerea mea este că deși imigrația este necesară, aceasta trebuie reglementată. Să se intre cu o viză în pașaport așa cum se întâmplă în aproape orice țară.

J.S.V: Ce părere aveți despre OK-ul dat Ucrainei de către USA la utilizarea armelor de atac împotriva Rusiei? Suntem în pragul celui de-al Treilea Război Mondial?
Gen. R. Vannacci: Orice rachetă sau bombă poate fi o amenințare nucleară! A lovi Rusia în teritoriul propriu înseamnă a ataca Rusia și a crește incredibil riscul de amplificare a conflictului. Cred că este ceva ce trebuie evitat la maximum pentru ca acest război să nu își asume tonuri din ce în ce mai grave. NATO nu este în conflict dar toate dispozițiile date privind cedarea armelor spre Ucraina au fost făcute de statele suverane, dar NATO pare să vorbească în numele tuturor. Ne jucăm cu focul, cred că este momentul să vorbească diplomația și să o facă în așa mod încât să se termine acest razboi.

J.S.V: Domnule General Vannacci, ați reușit să declanșați polemici din partea partidelor de stânga care susțin și acum că nu aveați dreptul să candidați. Ne puteți spune, vă rog, de ce ați fost suspendat din armată?
Gen. R. Vannacci: Într-o țară democratică, cu o societate civilă puternică, am fost suspendat pentru că am publicat o carte! Am făcut recurs și vom vedea ce se va întâmpla. Evident că nu m-am simțit bine pentru o hotărâre pe care nu o consider corectă, dar mă așteptam, pentru că procedura disciplinară a început cu luni înainte și am observat că nu prea mergea bine pentru mine dar… speranța moare ultima. Nu am înțeles nici până acum motivele suspendării. Nu am priceput nici ce anume s-a criticat la cartea mea și, pe de o parte, am fost abandonat de leadership-ul meu. Pentru un militar nu e un aspect plăcut. Poate și acest lucru m-a impulsionat să intru în politică.

J.S.V: Vă mulțumim și vă dorim multă baftă, Generale Roberto Vannacci!

Julia-Sandra Virsta
Roma, 5 iunie 2024

Nota redacției: Julia-Sandra Virsta s-a născut la Sighet, s-a stabilit cu mulți ani în urmă în Italia unde este jurnalist. Este corespondent de presă pentru mai multe publicații din România.