1 ianuarie

Antoine la butoane.  Ar trebui oare  să zic Bună? Nici nu știu cum să încep și nici ce încep. N-am mai făcut asta niciodată. Nu mă întreba de ce m-am apucat, că nu știu. O fi de la trendul New Me de la început de an, dar nu garantez că mă ține până la final de lună. Totuși,  sunt deschis la nou. Și mai nou pare că totul e nou și asta doar pentru că distrugem ce a fost vechi… Încontinuu și fără să ne oprim să analizăm dacă merită sau nu distrus.

Iată-mă scriind mai mult decât în ultimele 10 mesaje trimise. Bună treabă, Antoine! Vezi că poți și să fii atent, și să faci conexiuni? Continuă așa și după ce închizi laptop-ul.  Dar de mâine; azi ai de stat degeaba (sau de meditat, cum mai spui tu ca să pară că ai câștigat timpul pierdut).

2 ianuarie

Schimbare: m-am hotărât să scriu de mână. De ce? Pentru că oricât aș ascunde, sunt un nostalgic incurabil și îmi e dor mai mereu. Îmi e dor de bilețele trimise pe sub bănci, de gașca din fața blocului care prețuia prea mult oamenii încât să meargă la învățat, de săriturile în bălțile rămase după ploaie (pentru că da, ploaia nu curăță tot, ci lasă urme), de mirosul de mere caramelizate de la târgul din oraș… Îmi e dor să suflu tare-n păpădii, să cânt la un concert, să ofer cuiva o portocală, să fac fursecuri și să le împart vecinilor… Iar acum că ți-am zis ție, jurnalule, îmi e și mai dor. Fir-ar! Oare chiar fac bine să fiu atât de vulnerabil? Că mie îmi face bine, dar știi și tu că nu fac asta de obicei pentru că nu vreau să par slab. Și doar noi am putut face ca slăbiciunea și vulnerabilitatea să aibă același sens și așa bine ne-au ieșit aceste asocieri și în alte domenii că lumea merge din ce în  ce mai… prost.

Acum plouă. Și îmi era atât de dor…

3 ianuarie

Țin să te anunț că New Me s-a betejit. Pare că n-o să fie prea multe gânduri de scris azi, dar nu știu cum faci că tot le scoți. Poate chiar ești benefic, jurnalule. Mă îndoiam și încă nu m-ai convins pe deplin, dar ce faci, faci bine. Te-am judecat prea drastic. Mi se mai întâmplă să fac asta și cu oamenii.  Aștept prea mult de la ei, îi încadrez în diferite categorii fără să îi cunosc, nu accept jumătățile de măsură. Și da, intuiția nu mă înșală de cele mai multe ori, dar măsura asta  cine o stabilește? Ei clar i-ar trebui o modificare ce ar suna cam așa:  Măsura ta nu e măsura mea și nici măsura lui nu e ca  a ei. Cere, deci, diferit de la fiecare, dar nu modifica adevărul de la rădăcină pentru fiecare.

4 ianuarie

A plecat vacanța cu trenul din Franța și iată-mă azi mai matinal decât te-ai fi așteptat. Merg să îmi fac cafeaua așa că scapi repede de mine. Tot fără zahăr o beau în continuare. Și nu pentru că mi-ar fi viața îndeajuns de dulce, ci pentru că am învățat că oricum nu o îndulcesc cu amăgiri. O iau așa cum e! Și sper să o dau cu mult mai bună! Mai meditează și tu la asta că  mie iar îmi sună alarma.

5 ianuarie

De azi o să scriu seara. Dimineața nu-i timp de filosofeli și parcă văd că peste câteva zile o să îți zic că seara îmi e somn și o să găsesc un alt moment. Probabil îl găsesc dacă îl caut la vecinu’, că programul meu e deja îndeajuns de plin. Bine, îl mai fac și eu așa când pierd vremea. Știi ce am realizat? Că am ajuns să pierd chiar și ce nu e al meu. Mi-a fost încredințat ceva și nici de asta nu am grijă. Nu mai zic că o parte bună din talanți sunt îngropați la 10 m sub pământ ca să nu îi găsească nici măcar cine i-ar căuta.  Ar fi cazul să fac ceva și un program nu mai sună chiar atât de comunist ca la 18 ani. Poate chiar m-am maturizat… Poate…

10 ianuarie

Revin, nu, nu m-am maturizat. Și nici copil nu sunt.  Nici nu fac ce am zis că fac și nici măcar nu mai fac ceea ce îmi place, cu plăcere. S-au făcut schimbări, ai văzut? Am zis că scriu seara și am scris după 4 seri. Și asta nu pentru că nu s-ar fi întâmplat multe, ci pentru că am ajuns să  nu le mai văd. Adult responsabil nu-s, copil inocent, nici atât. Și atunci, ce-am ajuns? Probabil un concurent la Olimpiada Nefericirilor Create, campion mondial la stres și premiat cu aur la Ego. Un om modern, de altfel. Atât de absent chiar și când sunt prezent, ocupat, dar nu preocupat, singur între atâția oameni, cu ticăitul ceasului pe fundal și prea mult gri în jur.  De văzut, văd foarte bine tot ce nu e în fața mea, iar de auzit, dacă nu înțeleg, atunci adaug de la mine și reconstruiesc povestea ca să o pot spune mai departe… Om modern cu câteva valori de ieri în lumea de azi… Să vedem ce parte câștigă până la urmă.

11 ianuarie

Am trecut azi pe lângă doi bătrâni. Broșa ei fura toate privirile, iar între  pălăria lui și toți blugii rupți era o așa mare diferență…  El o ținea pe ea de mână ca să nu cadă, iar ea pe el ca să îi fie sprijin și mi-am dat seama că sunt un mare neinstruit în ale iubirii. Pentru că nu e vorba despre a da, ci despre a fi tu pentru celălalt tu. Fiindcă atunci când iubești, celălalt chiar devine parte din tine. Ești responsabil pentru ce ai îmblânzit, iar dacă vrei să îmblânzești, nu rămâne chiar tu de neîmblânzit.

12 ianuarie

Azi am ieșit cu niște prieteni. Să nu îți fie frică dacă nu ai mai auzit cuvântul ăsta în acest an. Nu e nimic rău, decât dacă oamenii fac să fie așa.  Am ieșit cu niște prieteni și am realizat că putem îndepărta oamenii  mult mai ușor decât ne-ar fi să îi apropiem. Punem atâtea ziduri între noi și, de multe ori, ne chinuim din răsputeri să le construim. Ne e frică de eșec, nu vrem ca oamenii să ne știe bubele, iar dacă ni le află și chiar vor să ne ajute să le vindecăm, le sărim în cap. Dacă chiar crezi că îți e prieten, nu căuta bârna din ochiul lui când el voia să depărteze de la tine doar un pai.

13 ianuarie

Caut să aflu adevărul  și tocmai pentru că-l caut, nu-l găsesc. Știi, ca acele bunicuțe ce nu-și găsesc ochelarii aflați fix pe ochi. Și asta pentru că adevărul e atât de limpede, în fața mea. Iar eu, pe când să-l văd, întorc spatele și-l caut în altă parte. Să mai zică cineva că viața asta nu-i un maraton continuu…

14 ianuarie

Am trecut prin parc azi și mi-am cumpărat vată de zahăr. Om cu toate facultățile mintale  și pe hârtie, la costum, mâncând vată albastră pe băț. Poate ajung vedetă la televizor (te anunț dacă se întâmplă așa, pentru că sigur nu o să mai ies din casă și astfel tu, jurnalule, nu o să mai scapi de mine niciodată). M-am tot gândit ce o să zică lumea, dar nici nu cred că lumea a observat. Pentru că lumea le are pe ale ei și nu o să se oprească pentru ale mele. Așa că mi-am continuat drumul cu vata într-o mână și servieta în alta. Și, să știi că a fost cea mai frumoasă plimbare: eu cel de ieri cu mine, cel de azi.

15 ianuarie

Și Eminescu a fost suplinitor. Mai o dată: PÂNĂ ȘI Eminescu a fost suplinitor. De ce? Pentru că se întâmplă adesea ca dreptatea să nu fie de partea puterii și nici puterea de partea dreptății. Ce facem atunci?  Nu renunțăm, asta e clar. Pentru că scopul nu e să dai bine, ci să faci bine.

16 ianuarie

Cred că mă crezi deja un om tare profund, dar nu-i deloc așa. Chiar și eu mă mir de mine în ultimele zile. O fi din cauza gândurilor pe care le-am tot ascuns în ultimii ani? Știi, când eram mic scriam poezii și povești. Îmi luam carnetul și tot notam, zi și noapte. Voiam să devin poet, să rămân mereu un povestitor, însă am dat de un căpcăun. Iar în viața reală, nu învinge mereu binele, la fel ca în basme. Căpcăunul meu era mare. De o luam la stânga, mă urmărea, de o luam la dreapta, era deja acolo. Uneori îl auzeam de departe, iar zilele în care părea că ne înțelegem erau doar o amăgire. Spunea mereu: Dacă faci asta, n-o să iasă nimic din tine. Muritor de foame rămâi. Și uite așa am trecut de la zilele în care nu îmi era frică de nimeni, la cele în care îmi era frică să nu fiu chiar eu un nimeni. Pentru că un om pe cât de tare te poate înălța, pe atât te poate doborî. Iar tu… tu ești responsabil să faci ce știi că trebuie să faci.

Poate dacă n-ascultam de căpcăun atunci, azi eram vreun Stephen King… Poate…

17 ianuarie

Zi normală azi. Trezit cu întârziere, mâncat pe fugă, urcat în mașină, claxonat în trafic, ajuns la birou. Între 08:00 și 16:00, la fel cum te aștepți, muncă. Aș putea lejer să o fac de acasă, dar la cât de slabe au ajuns legăturile între oameni, îmi e că le rup și mai tare. Comoditatea asta ne-a depărtat. Am învățat doar să ne conformăm, nu neapărat să ne și adaptăm. Am adus totul mai aproape de noi crezând că vom câștiga timp, însă am uitat că nu ne-a învățat nimeni să gestionăm libertatea.

18 ianuarie

Ninge. NINGE. Prima dată în această iarnă. Nu știu dacă îmi era mai dor de zăpadă sau de normalitate. Copiii, în drumul spre școală, se bat cu bulgări. Părinții, ținându-și minunile în brațe, le arată primii fulgi de zăpadă. Doi tineri dansează și parcă fulgii li se alătură.  Griul orașului se schimbă încet și iese la iveală un alb imaculat. Poate că totul e chiar mai curat decât pare, dar, ca să vedem astfel, trebuie să știm spre ce ne uităm. Cerul e doar la o privire distanță!

19 ianuarie

De ce ne-am pierdut respectul pentru toate? Eurovisionul nu mai e concurs de muzică, fotbalul nu mai e despre fotbal, cărțile ies pe bandă rulantă, muzica nu mai are mesaj, iar cel din artă nu mai unește. Trăim ca-n bancuri și glumim cu viața.

20 ianuarie

Cumpără adevărul și nu-l vinde, înțelepciunea, învățătura și priceperea.

Nu le lua de gratis și nici nu le cumpăra de la negustori. Știi deja cine îți va da ce e mai bun, indiferent de ceasul în care-L cauți, dar doar dacă-l cauți. Cumpără de la El, oricare ar fi prețul.

21 ianuarie

Am întârziat la muncă azi. Vina traficului. Punct.

Mi-am făcut bine treaba. Datorită mie și numai MIE. Punct.

Pentru că binele îmi aparține, iar răul se ține după mine numai ca să mă prindă. Cred că ar cam trebui să reformulez teoria asta….

22 ianuarie

Dau muzica tare, prea tare, poate, că am și văzut două tanti că au întors capul după mașina mea. Or fi spus că pe vremea lor n-a fost așa. Și chiar n-a fost chiar așa.  A fost mai… altfel. Trec pe lângă ele cu muzica la fel de tare și parcă aș da-o și mai tare ca să o audă toți:

Lume un’ te duci?
Încă n-ai aflat unde vrei s-ajungi
Suflet de copil încă zace-n mine
Dar tu nu mă legeni, de ce nu mă legeni?

Lume, un’ te duci? Tu- nicăieri. Eu te trag după mine cu tot ce vreau să fac. Și ar fi tare bine să fac totul cu cap, însă uit uneori că-l am și iau decizii atât de pripite pe care, ce să vezi, nici măcar nu le regret uneori.

Totul lasă  o urmă. O lecție importantă pe care nu o voi uita cel puțin o zi, două.

23 ianuarie

Mi s-a spus azi că sunt un tont și că îmi cam bat de joc de viață. A durut. Chiar a durut. Dacă eram mai tânăr, aș fi întrebat: Și ce dacă doare? Atâta vreme cât eu știu că nu e așa, fac astfel încât să nu îmi pese. Fiecare cu părerea lui.  Dar acum nu pot… Pentru că chiar așa e. Toate activitățile mele, toată munca mea, toată alergătura sunt nimic fără un scop. Iar eu cred că încă nu-l am.

24 ianuarie

Azi am lovit un câine de pe stradă  și  mi-a și venit în minte proverbul Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou. Ei, nu e ca și cum dacă am lovit un câine aș omorî pe cineva (bine, poate doar musca), dar înțelegi tu ce vreau să zic. Nu ne dăm niciodată seama că lucrurile mari, bune sau rele, se fac din multe lucruri mici.

25 ianuarie

Azi am citit. Probabil prima dată pe anul acesta am citit mai mult decât postările de pe facebook. Nu știu cum de am reușit. Chiar mă bucur că s-a întâmplat, dar nu știu cum. Mi-am pus cartea lângă noptieră, n-a mers; s-a pus praful pe ea. Mi-am notat Citește zilnic cel puțin 10 pagini, am făcut curățenie și am aruncat foaia. Am tot așteptat să vină cineva și să îmi pună cartea în mână. Dar uite că atât a trebuit să fac: să iau cartea, să stau jos și să o deschid. Cuvintele erau toate deja acolo, aranjate ca la bal, gata să fie descoperite. Dar cine să le descopere dacă tontul de mine aștepta pe cineva care să-i deschidă o carte? Nimeni nu poate face ceva în locul tău. Altă lecție importantă care sper să mă țină mai mult de două zile.

26 ianuarie

Au înnebunit ghioceii de atâta primăvară în mijlocul iernii. Nici vremea nu mai e ce-a fost cândva. Toate se schimbă și, uneori, nici nu ne iau cu ele.Au înnebunit ghioceii. N-ar face și oamenii la fel?

27 ianuarie

Jurnalule, ai întâlnit hatâri până acum? Nu? Îți zic eu cum e. E ca și cum te lovești de zid. Și, prima dată crezi că e din neatenție, așă ca mai încerci o dată să treci de zid și… te lovești mai tare. Și mai încerci o dată cu altă metodă, dar el rămâne acolo neclintit, oricât te-ai chinui tu. Fix așa sunt și hatârii. Stau nemișcați și nu se dezmint de la ce cred ei orice le-ai zice. Și, Doamne, cât e de greu să lucrezi cu ei. Și de atâtea ori am făcut și eu fix așa…

28 ianuarie

Știi că-i fain să știi? Eu am aflat abia azi. Trecusem pe lângă un grup de tineri și ceva m-a făcut să mă opresc. Nu știu dacă o fi pofta de viață uneori la fel de mare ca și capriciile lor, încrederea asta mare în ce pot ei realiza, determinarea, nonșalanța sau dorința mea de a fi din nou de vârsta lor, dar m-am oprit și i-am ascultat cuminte, la fel ca un elev fascinat de al lui profesor. Vorbeau despre istorie, modernitate, războaie, transformări culturale, mari valuri sociale, apoi au trecut la matematică, fizică, apoi la arte. Fiecare avea ceva de spus și discuția lor curgea atât de frumos. Nu știau ceva, luau rapid telefonul și căutau. Dezbăteau mai ceva decât oamenii mari și sorbeau ideile unii de la alții. N-o fi generația asta așa pierdută cum auzim peste tot, dar riscăm s-o pierdem dacă n-o privim cu deschidere. Eu atât am putut să fac astăzi pentru ei; să văd mai mult decât tineri rebeli; să văd oamenii faini de mâine. Iar ei mi-au arătat că, până la urmă, informația e adevărata putere indiferent de vârstă.

29 ianuarie

Mă plâng de multe ori de orașul ăsta și, pe cuvânt că-mi pare rău după. Mă apucă toți nervii când mai dau cu mașina într-o groapă, când aș vrea să ies și n-am unde, când  concurăm parcă unul împotriva altuia, când totul cade, iar meșterii doar peticesc, când parcă totul se învârte în jurul eu știu, să facă ăla care nu știe. Dar arătatul meu cu degetul nu rezolvă nimic. Acțiunea – da. Îmi vine deseori să mă plâng și chiar lasă-mă să o fac. Dar dacă doar mă plâng și nu fac nimic în schimb, obligă-mă. Nu trebuie să schimb lumea și nici măcar orașul. Trebuie doar să plantez o sămânță lângă mine și s-o îngrijesc după.

30 ianuarie

Am plecat de la 5 mașinuțe, un tractor și o minge. Și n-o să uit asta niciodată. N-am avut eu copilăria visurilor mele, dar am avut-o fix pe aceea de care aveam nevoie. Genunchi juliți, fuga după legume în grădină, cățăratul în copac, atâtea supărări nespuse ale mamei, căzăturile cu bicicleta. N-am făcut multe din câte voiam să fac, dar am ajuns să fac ce nu mi-am imaginat vreodată. Pentru că locul meu e al meu și sunt atât de mândru că e al meu fără să apelez la șmecherii. Și când te gândești că totul a început cu  5 mașinuțe și o gumă Turbo luată când încă nici n-ajungeam bine la tejghea.

Cum să uit vreodată de unde am plecat?

31 ianuarie

A trecut o lună… Păcat că nu există o carte cu toate recordurile astea mici, zilnice, că sigur aș apărea acolo drept Omul care a decis să scrie începând de azi, nu de luni. Se pare că pot să mă țin de un obicei bun. Am învățat asta când deja îmi apar perii albi, dar niciodată nu-i târziu (altă vorbă de duh cu care mă mai amăgesc). Nu mai las să treacă ziua fără mine în ea. Ori o luăm amândoi pe același drum, ori ce facem? La butoane – Antoine. Antoine care a învățat să  ia viața la pas prin forfota din jur.

Gabriela Mich,
Facultatea de Matematică și Informatică,
UVT

Luni, 28 mai 1994
Un cer albastru. Galben. Violet. Portocaliu. Turcoaz. Atât de multe culori pe cer la apus, atâtea picături de rouă pe iarbă, atâtea sentimente într-o simplă inimă. Un cer sub care încap atât de mulți oameni. De ce dintre atâția oameni, el o alesese tocmai pe ea? Întrebarea asta îl bântuie de ceva vreme. Imaginea ei îi invadează zilele și nopțile, serile și diminețile. Culoarea ochilor ei nu o poate uita, oricât de mult ar încerca. Dar vocea ei, glasul ei melodios, nu și-l mai poate aminti, pentru că a transformat-o de mult timp într-un tablou de unde ea îl privește îndepărtată, ireală, moartă. Doar un tablou, pe care l-a agățat în camera sa. Într-una dintre camerele inimii sale, care obișnuia să bată pentru ea, și care nu știe ce să mai facă acum, că ea și-a luat zborul.

***

Marți, 8 martie 2021
O, tu, primăvară nebună, care mereu aprinzi
Focul în inima feciorească,
Nepregătită pentru cruzimea ta și a
Întregii lumi,
Și care mă faci să mă îmbăt în
Propriile sentimente,
Când oare vei înceta din a fugări muritorii
Ca pe niște neajutorate furnici,
Și când vei înceta din a mă
Împinge pe meleaguri necunoscute,
La fel cum vântul împrăștie
Puf de păpădie
În aerul violet și verde de-al tău nărav?

Pierdutu-s-a porumbelul în a ta mireasmă
Dar tu ai continuat să râzi
Mișelește
De bucuria amară și acră și sărată ce în
Aer plutește și mă va înnebuni.

Oprește-te acum din acest jalnic joc,
Tu, crudă, sălbatică primăvară,
Iar ghioceii cuminți lasă-i neschimbați
Căci mâine de mă voi scula printre aceiași
Nebuni ce se învârt
În cerc, chemând iar zeul ce nu-i aude,
Nu-i vede, și nici măcar nu există,
Voi da foc lacrimilor și sclipirilor și
Mai ales păpădiilor,
Iar corpu-mi fără viață la umbra unui cireș
Îl voi lăsa, așteptând
Păsările să-mi ciugulească
Măruntaiele.

***

Miercuri, 30 mai 1994
Azi, după o săptămână de plâns, o săptămână de stat în casă, o săptămână în care nu a pierdut-o doar pe ea, ci s-a pierdut și pe el însuși printre lacrimi și gânduri, azi s-a decis să iasă din casă. S-a decis să se arate privirilor curioase ale lumii care, văzându-l cum se plimbă trist pe aleea cu salcâmi, va gândi <Cum și-a putut imagina el, băiat sărac, cu pletele alea nepieptănate, că ar putea fi împreună cu cineva ca ea?>. S-a decis să-și vadă prietenii la o bere și să asculte cum îi vor spune, printre două fumuri de țigară, <Nu vezi cât de slab ești? Mai mănâncă și tu ceva că te suflă vântul.> . S-a decis să înfrunte vântul, ploaia, praful, sunetele orașului zgomotos care îi zgârie urechile, și clădirile ce se înalță până la nori, acolo unde s-ar urca și el dacă ar putea zbura. Dacă nu ar avea aripile tăiate. Mergând ușor pe străzile pe care s-ar fi putut plimba amândoi, într-o altă viață, a văzut o bătrânică, obosită și uitată de vreme, ce vindea buchete de flori la un colț de stradă. Nu erau trandafiri roși ca flacăra iubirii, nici crini regali care costa o avere la florărie, ci erau flori de lavandă, parfumate și pline de speranță, pe care bătrânica le culesese dimineață din grădina sa, gândindu-se la nepoții plecați departe sau la nesfârșitele medicamente. Erau atât de simple acele flori, dar în același timp speciale, așa cum ar vrea să fie și viața lui. Poate nu azi, dar măcar mâine. Fără a sta pe gânduri, a cumpărat un buchet violet, neștiind cui să i-l dăruiască sau ce să facă cu el. Nu s-a gândit că merită să și-l dăruiască lui însuși, împreună cu o cană de relaxare și un strop de speranță. Speranța unor zile mai bune. Speranța că va putea găsi pe altcineva, sau că va învăța să trăiască singur.

***

Joi, 10 martie 2021
De zile te tot caut printre vise și în spatele
Ușilor închise
Și printre stelele lucitoare de pe cer, căci
Una dintre ele ești tu,
Și într-o florărie cu buchete de
Lacrimi
În care te văd doar pe tine și umbra
Ochilor acelora adânci în care
Demult m-am pierdut, pe care
Am nevoie să-i văd,
Neștiind dacă sunt sincer sau nu;
Te caut și ard de nerăbdare să te
Găsesc.

Dar tu mă observi hoinărind de atâta timp
Pe câmpurile pustiite și printre
Sicriele de piatră
Și vezi pașii-mi ce se îndreaptă mereu
Spre tine și
Știi că o să ajung în iad sau în infern
Sau chiar mai jos, călăuzit de
A ta voce angelică, vocea aceea, și de
Cuvintele deșarte pe care
Ca o bombă le arunci, știind că vor exploda;
Mă observi dar nu vrei să mă lași să te
Găsesc.

***

Vineri, 32 mai 1994
Alarmă. O rază de soare. O cană cu cafea. Aceleași haine largi pe care le-a purtat și anul trecut, și la prima întâlnire cu ea, și ieri. O julitură în genunchi, căpătată atunci când a căzut pe scări, cu florile de lavandă în mână și capul în nori. Încă o dimineață în care se simte la fel de singur ca întotdeauna. Dar totuși, ceva e diferit, ceva s-a schimbat. Nu casa, pe lângă care timpul trece de 7 ani fără a lăsa vreun semn, nici vremea, tot așa de rece ca sufletul său, și nici sunetul scos de porumbeii care îi invadează acoperișul și de care nu poate scăpa. Ceva s-a schimbat în interiorul lui, în fiecare celulă și fiecare culoare a sa. Deși stă singur-singurel în casa goală, parcă nu mai simte nevoia ca cineva să vină și să-l ridice din pat pentru a începe o nouă zi. Nu-și mai simte oasele ieșind prin piele și transformându-l într-un schelet ambulant care urmărește oameni morți și culege regrete ofilite de pe morminte. Privește acum lavanda din vază, porumbeii de la fereastră, raza timidă a soarelui de primăvară târzie și simte că vrea să iasă pe balcon și să strige cât îl țin plămânii. Simte îmbrățișarea puternică, de acum mulți ani, a unchiului său, plecat pe alte meleaguri, și aude cuvintele pe care, mic copil fiind, nu le-a înțeles: <Distrează-te, greșește, suferă, iubește, dar nu uita să trăiești fiecare zi ca și cum ar fi ultima>. Simte că trebuie să ia o foaie de hârtie, un pix, și să scrie ce-i trece prin cap în acel moment:
Nori roz în zare
Sentimente de săpun
Pe cerul minții

Vasile Gabriel VOUCIUC
C. N. „Dragoș-Vodă”
clasa a X-a E

sursă foto: Pinterest

1 aprilie 2020
Azi copiii pot cere luna de pe cer și o primesc, adulții caută peștișorul norocos, iar perii albi și-ar dori doar o pasăre de aur care să le aducă în zbor tinerețea. Azi fiecare cere ce vrea, dar oferă altceva, pentru că azi e 1 Aprilie – o zi care ne aduce aminte cum suntem în celelalte 364 zile ale anului. Nu o spun eu, ci chiar Mark Twain. Eu doar meditez asupra acestei afirmații…. Oare chiar așa să fie? Oare 2 mai, 5 iunie, 25 decembrie să fie tot un 1 Aprilie, dar cu alt chip? De ce alegem să păcălim încontinuare de parcă nu am ști că minciuna e un paravan de protecție pe termen scurt?

PROVOCARE: Astăzi, păcălește viața! Ademenește-o cu vorbe duioase, spune-i că vei fi mai bun, mai amabil, mai corect, mai iubitor, mai recunoscător, mai modest, mai,mai…. Spune-i! Sună melodios, nu? Atunci, haide să punem împreună în practică tot ce am vorbit cu viața! Păcălește viața: trăiește frumos!

2 aprilie 2020
Azi am descoperit că nu există doar o cheie a comunicării, ci un întreg mănunchi. Reflectă, perseverează, focusează-te mai mult pe ascultător, stabilește relații, dar continuă să îți scrii povestea! Fă-ți curaj! Totul începe de undeva. Ce vine ușor nu durează, iar ce durează nu vine ușor! Mulțumesc, Club Interact Sighetu-Marmației, că putem crește atât de frumos împreună!

3 aprilie 2020
Vreau o țară ca afară…
Așa spune un mare cântec românesc.
Eu nu vreau o țară ca afară; vreau doar țara mea. Țara mea frumoasă cu oameni luptători, ambițioși, perseverenți, talentați. Țara mea ce i-a oferit lumii pe Ciprian Porumbescu, George Enescu, Adrian Păunescu, Ana Blandiana și lista poate continua la infinit. Vreau doar o țară în care oamenii ajută, ascultă, respectă, muncesc, iubesc. Nu vreau să fie ca afară, vreau să fie unică. Iar țara visurilor mele se va forma doar dacă eu, tu, el și ea punem umărul.

4 aprilie 2020
Adesea ne jucăm cu Dumnezeu ca și cu o tablă de șah. Când avem doar binecuvântări îl considerăm un simplu pion crezând că nouă ne aparține pământul. Când totul ia o altă traiectorie, e ca și un nebun. Neplâncându-ne monotonia, Dumnezeu e pentru noi ca o tură: doar înainte, fără abateri spre alte căi. Dar întotdeauna uităm că fără rege nu se poate da șah-mat. De aceea rege nu îl considerăm, nu ne place. Vrem să avem noi ultima lovitură….

5 aprilie 2020
Pentru lucrurile pe care le practic în privat, voi fi răsplătit în public. (Anthony Robbins)
Corect, dar, după părerea mea, incomplet. Pentru tot ce practic în privat, vor fi și alții răsplătiți în public. Spațiul și timpul nu pot fi oare finite? Atunci duplicitatea de ce nu are avea o limită? De reținut: tot ce practic eu va avea efecte asupra celorlalți. Azi… atât.

6 aprilie 2020
Odată cu războiul s-au schimbat și cuvintele, și sunetele. Spui „mama” și e cu totul altceva, spui „casă” și e, la fel, cu totul altfel. Li s-a adăugat ceva. Mai multă iubire, mai multă teamă. (Războiul nu are chip de femeie, de Svetlana Aleksievici)

7 aprilie 2020
4 valori ale unei comunități puternice: credință, integritate, devotament, altruism.

8 aprilie 2020:
Am descoperit azi un proverb român care spune În vin e adevărul. Ei bine, pe eticheta sticlei nu apare adevăr. O fi greșit proverbul sau am greșit noi crezându-l? Când nu vrem să spunem adevărul, ne ascundem după ce ne convine. Nu, nici în vin , nici în copil, nici în soare nu e adevărul. În om e adevărul. Trebuie doar să îi deschidă lacătul cu cheile virtuții.

9 aprilie 2020
Dacă punem reflectoarele pe calitățile unei persoane, acestea se vor dezvolta și vor crește frumos sub ochii noștri. Dar dacă le punem pe defecte? Ce rezolvăm promovând falsa înțelepciune ?

10 aprilie 2020
V-ați gândit vreodată la culori, la cum se combină, la ce ne-ar spune? Pentru mine, albastru e culoarea care îmi inspiră dorința de a o lua de la capăt chiar și în cele mai grele momente. Dacă e să o vorbim despre verde, zic să ne uităm la frumusețea naturii și e de ajuns. Pentru a înțelege galbenul doar deschideți poarta soarelui. Roșul se ascunde în petalele trandafirului. Alb… albul se simte mirosind crinii. Iar pentru roz, portocaliu, violet… deschideți-vă inima! Lăsați-vă imaginația să zboare!

11 aprilie 2020
Ce are prioritate în viața ta?
Ce ar trebui să aibă prioritate în viața ta e ceea ce te învață să fii:
Puternic
Răbdător
Iubitor
Onest
Rațional
Invincibil
Tenace
Atent
Tăcut
Excelent

12 aprilie 2020
De la iubire la ură e doar un pas. De la admirație la dispreț e o linie atât de subțire. Ne-o demonstrează chiar ziua de azi.
De Florii nu se sărbătoresc nici copacii înfloriți, nici venirea primăverii, nici măcar florile din viața noastră. Azi se sărbătorește intrarea lui Isus în Ierusalim. Cât de schimbător e omul… Creat să fie adaptabil,dar alegând mereu și mereu schimbarea, viteza, mulțimea. Duminică a fost primit pe un drum de flori, de osanale… iar vineri drumul a dus spre dealul Golgotei. A fost nevoie de 4 zile… Doar 96 ore oferite tot de Împăratul universului pentru ca oamenii să se schimbe complet, de la flori la spini.

Te-aș întreba și m-aș întreba: noi ce facem în zilele fără flori? Ia exemplul lui Isus!

13 aprilie 2020
Soare, oameni, iarbă, flori…
Noi de normalitate doritori.

14 aprilie 2020
Azi am descoperit o frântură de înțelepciune: o muscă în farfurie poate fi un fapt banal sau o tragedie cosmică. Ești pe pământ, iar deasupra ta sunt o infinitate de stele. Ești între oameni și în jurul tău sunt mii de păreri. Nu le interpreta, ci încearcă să le înțelegi. Nu le eticheta drept neimportante, ci îmbunătățește-le.

15 aprilie 2020
E greu să înveți ce știi. E foarte greu să înveți ce știi, deoarece niciodată nu vei fi mulțumit. Vei dori mereu să evoluezi și nu e rău deloc. Vei dori să crești, vei face eforturi, vei plânge, vei sacrifica pentru ce îți dorești să fii sau să știi. Dar până ajugi la podium, e greu să înveți ce știi… dar e atât de frumos….

16 aprilie 2020
Îmi aduc aminte de primele zile din martie. Aveam teama de necunoscut, de boală. Eram speriată pentru mine și pentru toți.
Dar acum nu știu ce e cu mine…. Frica a fost înlocuită de calm. Unii ar numi acest sentiment indiferență, dar eu știu că e doar calm. Cu siguranță am învățat că situațiile de criză nu se gestionează cu teamă, ci cu încredere.

17 aprilie 2020
Te poți împodobi cu penele altuia, dar nu poți zbura cu ele. Păsările știu asta, oamenii nu. (Lucian Blaga)

18 aprilie 2020
Și ne iartă nouă greșelile noastre PRECUM și noi iertăm greșiților noștri…
De multe ori repetăm fraza aceasta ca pe o mantră. Însă este acolo un cuvânt uzual precum… un cuvânt ce introduce o altă propoziție pe care, adeseori, o rostim șoptind, în grabă, mai cam pentru noi decât pentru Domnul. Oare de ce? De ce ne e atât de greu să iertăm și pretindem atât de ușor să fim iertați? Încă nu am aflat răspunsul….

19 aprilie 2020
Ai muri pentru o minciună?

Eu… nu. Dar, pentru a mă salva chiar și pe mine- cel dintâi între păcătoși- cineva a murit pentru o minciună. Știe din ce suntem făcuți… de aceea ne-a iubit atât de mult, dând ca și garant un rege. Și noi ce trebuie să facem? Doar să fim lumini printre oameni! Luptă-te lupta cea bună și aleargă pe calea dreaptă. Caută evlavia, dragostea, răbdarea, bunătatea, cinstea, adevărul și credința. Bucură-te întotdeauna și, în aceste zile, descoperă puterea rugăciunii de acasă.

Mulțumesc că mi-ai dat șansa ca, ori de câte ori mă tem, sunt în fundul gropii sau pe vârful muntelui, eu să mă încred în Tine!

20 aprilie 2020
Iubesc să gătesc… Și tot gătind am asociat această artă cu viața. De ce? Pentru că pe calea mea, arta culinară a părut un munte pe care nu credeam că îl voi urca. Dar acest lucru s-a schimbat radical și de atunci în special patiseria și cofetăria sunt parte din mine. La fel ca în viață încerc, aduc inovații, improvizez când nu îmi văd lungul nasului și mă cred mai mare decât chefii, învăț, culeg rețete noi, iar finalul îmi demonstrează că nu am greșit investind în această pasiune. O viață echilibrată înseamnă câte o prăjitură în fiecare mână…

21 aprilie 2020
Azi scriu din perspectiva grădinarului, a micului producător…

Am crescut printre roșii, ardei, vinete, păstăi, castraveți. Am fost crescută de oameni modești, dar sinceri care m-au învățat întotdeauna ca vorba să îmi fie ca și fapta. Iar dacă vorba a fost produsele noastre sunt bio, așa ne e și fapta. De ce? Pentru că ne respectăm și îi respectăm pe clienții noștri. Am crescut printre legume și nu îmi pare rău deloc. Am învățat să respect munca fiecăruia, am învățat că eforturile dau roade, am văzut că o sămânță poate da naștere unei binecuvântări așa cum un zâmbet dă naștere altui zâmbet. Am fost crescută de oameni muncitori, corecți. Nici nu aveam nevoie de mai mult.

Acum m-au năpădit lacrimile – cuvintele sufletului. Sunt atât de mândră de ei!

22 aprilie 2020
Se spune că o poză e mai grăitoare decât mii de cuvinte. De aceea iubesc să fac fotografii. Cum ar fi viața noastră fără amintiri?
Iubesc să fac fotografii, să citesc, să scriu, să gătesc, să muncesc, să învăț, să cânt… Iubesc oamenii, muntele, florile, zâmbetele, marea….. Iubesc poate prea multe, dar niciodată îndeajuns.

23 aprilie 2020
Cartea îți e prietenul în ceasuri de neliniște, e doctorul la începutul bolilor, e sfătuitorul de bine în nevoi, e bătrânul care te netezește pe cap și-ți arată calea cea adevărată. (Ion Simionescu)

Pe mine cărțile m-au salvat de disperare, lașitate, plictiseală, lacrimi. De multe ori mi-am cuibărit sufletul printre paginile volumelor cu satisfacția că, prin lectură, scap de povara existenței cotidiene. Și tot de atâtea ori am mers spre raftul bibliotecii la fel ca la cei mai dragi prieteni pentru a le spune motivul zâmbetului meu. Uneori m-au înțeles, alteori am încercat eu să înțeleg cum procedează familia mea de hârtie. Am crescut împreună, am asimilat informații împreună și, chiar dacă uneori o părăseam, ea mă aștepta tăcută tot în același loc. Nu am realizat când literatura a devenit pasiunea mea. Știu doar că m-am prins de ea ca de o frânghie și nu m-am mai lăsat.

24 aprilie 2020
Săptămâna aceasta am scris despre o parte din pasiuni. Nu știu neapărat de ce, poate am vrut să vorbesc cu mine, am vrut să îmi confirm că fac bine, dar se poate și mai bine. Atunci când toți spun că ești perfect mustarea are rolul ei important.

25 aprilie 2020
Păzește, Doamne, pe robul Tău de mândrie. (Psalmii 19:13)
Descoperim multe…. cunoaștem galaxii, anticipăm unele catrastofe, gestionăm situații de criză, zburăm dintr-un loc în altul… dar nu știm tot. Totuși avem impresia că totul ne este în mână când, de fapt, am descoperit doar un pumn de nisip din marele Univers. Doar capitolul mândrie ia încet, dar sigur, locul întregii cărți.

Păzește, Doamne, pe robul Tău de mândrie. Păzește-L și de teamă, stres, uitare, amorțire, indiferență. Dar, mai important, învață-L să-și păzească credința. Tu și El… infinit.

26 aprilie 2020
Dacă iubești pe cineva doar când se conformează idealurilor tale, aceea nu e iubire.
Dacă iubești pe cineva și nu faci sacrificii, aceea nu e iubire.
Dacă iubești pe cineva și nu îi spui când greșește, aceea nu e iubire.
Dacă iubesți…. Îmi vei spune STOP! Ce știe un adolescent despre iubire? Poate nu știu multe, dar sunt sigură că la final rămâne iubirea!

27 aprilie 2020
Stimată Coronovacanță, văd că nu te grăbești să pleci!
Ne-ai obligat să purtăm măști și ne-am conformat! Ai impus izolarea la domiciliu și am ascultat (știi și tu că sunt excepții care întăresc regula) . Ne-ai tot repetat să avem grijă de igiena noastră și nu ai făcut rău. Însă observ că nu îți e dor să vezi elevi mergând la școală. Și poate, în tot răul, acest lucru e pentru a ne responsabiliza. Școala online nu va înlocui niciodată dascălul- călăuza noastră. Poate vrei să ne dai o lecție pentru a le oferi respectul care li se cuvine. Dar până când învățăm această lecție, propun să fim responsabili pentru noi și viitorul nostru.

28 aprilie 2020
Să nu termini de citit o carte doar pentru că ai început-o. Să nu stai lângă un om doar pentru interes. Să nu înveți ceva doar pentru a arăta că știi. Să nu ajuți doar pentru a aștepta laude. Să nu ierți doar pentru a reproșa mai târziu. Să nu faci niciodată ce ție nu ți-ar plăcea să ți se facă.

29 aprilie 2020
În acest moment lumea e împărțită în cel puțin două categorii: cei care susțin că ne vom schimba și cei care afirmă vehement că după această criză vom fi tot la fel. Eu nu știu ce să zic. Mi-ar plăcea să cred că ne vom schimba, dar ceva mă împiedică. Am trecut peste atâtea catastrofe și am rămas tot la fel. De ce? Pentru că avem impresia că ni se cuvine totul fără să facem nimic. Ne rugăm să se deschidă bisericile, dar câți vom merge în ele? Ne e dor de școală, dar când începe câți vor merge voioși spre ea?Vrem să-i vizităm pe bătrânii noștri, dar după… după cât de singuri vor fi iar? Vrem să revină totul la normal. Dar ce facem pentru acest lucru? Și, până la urmă ce mai e normal într-o lume superficială?

30 aprilie 2020
Oare chiar am scris tot ce nu ar trebui să fie uitat?
E spre asfințit și o serie de întrebări își caută răspunsul.

31 aprilie 2020
Lucruri învățate în coronovacanță:
• Ți-a spus cineva Ai grijă de tine!? Sau s-a interesat de cum te simți cu adevărat? Ți-a transmis vreun gând bun? Atunci păstrează acel om lângă tine!
• Dacă tu ai fost un om puternic și i-ai ridicat pe alții, rămâi așa în continuare! Dacă meritele nu îți sunt rescunoscute, adu-ți mereu aminte ca un copac fără rădăcini nu există, iar rădăcinile nu sunt vizibile.
• Timpul e prețios. Iar omul e și mai prețios ca să îl irosească.
• Ai văzut și azi raza soarelui? Mulțumește!
• Atunci când nu ai nimic, tot ai ceva. Uită-te în sus!
• Cu adevărat vreau să fiu dascăl… un dascăl ce va pune întrebări, va asculta păreri, va oferi provocări, va mustra la nevoie, va încuraja fără măgulire, va învăța mereu și va vorbi despre lacrimile sale pentru ca elevii să le plângă pe-ale lor.
• Cartea, florile, muzica, liniștea sunt unii dintre cei mai buni prieteni ai omului.
• Biserica poate fi chiar în casa ta.
• Nu e bine să îți faci priveghiul înainte de vreme.
• Am învățat că e greu să te înțelegi. Oferă-ți timp! Fă-ți curat în gânduri. Ai răbdare cu TINE și vei avea și cu alții.
• Fiecare zi oferă și soare, și ploaie! Alege ce vrei să faci cu ele!
• Nu te lăsa pradă amânării!

Gabriela MICH
clasa a XI-a A, C. N. „Dragoș-Vodă”

Sâmbătă, 21 martie 2020
„Viața și romanele nu sunt făcute decât din întâlniri.” (Jean d’Ormesson)

Azi e ziua mondială a poeziei. Într-un joc cu mine însămi, îmi propun să recitesc ultimul volum de poezie pe care l-am așezat în bibliotecă. Deși înțeleg că e vorba de o desfătare lirică, mă îndrept spre rafturi cu nerăbdarea unui copil pus pe șotii. Descopăr că e vorba de „Templul de Adamant” al Antoniei Luiza Dubovici, carte dăruită în 2019 de poeta pe atunci însărcinată, cu dedicația: „O stea din constelația sufletului meu pentru nemărginitul univers al sufletelor domniilor dumneavoastră”.

O redescopăr pe Antonia între oale care fierb și cuptoare care sună. Sunt câteva poezii pe care am nevoie să le citesc de două-trei ori, altele mi se cuibăresc în suflet de la primul vers. Îmi place atât de mult confesiunea Antoniei, felul în care dezvăluie cititorilor viața ei interioară încât devin curioasă de forma pe care ar îmbrăca-o în limba franceză poezia mea preferată din lirica ei:

Le Temple

J’erre la pensée fatiguée.
J’ai touché à la mort
et rien n’a tremblé
dans mon cœur. Pas un seul souffle.
Un ange demeure dans la lumière.
Il a vu mon âme effacée comme la cire
qui lui a coulé sur la manche pendant toute la vie.

Dehors, la lumière s’estompe et les oiseaux croulent sur
mon âme
comme une main chaude qui dévoile des étoiles.

După ce o recit de câteva ori, în timp ce condeiul a redevenit cuțit și taie mărunt zarzavaturile pentru salata de bœuf, constat că acest poem sună bine în orice limbă. Mă declar mulțumită și deloc preocupată de prânzul amânat. Bucătăria s-a umplut cu picături de divin și cu aburi de cădelniță.

Îngerul, scoica și altarul din creația ei mă însoțesc constant în realizarea sarcinilor menajere de sâmbătă așa încât, la un moment dat, în minte, apoi pe hârtie, îi răspund Antoniei cu o fărâmă de confesiune personală:

Poetul din mine compune
pe-acorduri de liră sfințită-ntr-o noapte de-un înger pribeag.
Scrie plângând, înmuindu-și penița-n
ulei de tămâie din Templul cel Sfânt.
Ia rănile-adânci, le-nchide-ntr-o scoică
și pios o așează pe-un țărm de altar.

Ai zice că între mine și Antonia e o lume întreagă de când s-a mutat în Statele Unite. Și totuși, mai aproape ca azi n-am fost niciodată.

Poate această întâlnire, poate un semnal scânteietor din univers sau o fulgerare de lumină interioară mă convinge că mai există creație:
labirint verde
câmpia-n înserare
ocean de greieri

prof. Luminița COLOPELNIC

*****

Absolventă a Facultății de Litere, secția română-franceză, a Universității de Nord din Baia Mare, orașul natal, Luminița Colopelnic și-a început cariera în învățământ în cadrul facultății care a format-o și la Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

Căsătoria cu un viitor preot o va aduce în Sighetu Marmației unde de 21 de ani predă limba franceză la Colegiul Național „Dragoș-Vodă”. An de an pregătește elevi pentru olimpiadă și pentru atestatele lingvistice. Timpul liber și l-a dedicat teatrului ca actor amator la Centrul Cultural, clubului de dezbateri pe care l-a înființat la CNDV și cursului opțional de limba chineză pentru copii și adulți. Activează de 6 ani în Serviciul de Ajutor Maltez, sucursala Sighet, unde în prezent este președinte, dar coordonează și activitatea celor 40 de elevi voluntari din Tineretul Maltez.

Deși la 18 ani obținuse mențiune pentru proză la Festivalul național „Vasile Lucaciu”, a fost, după cum ne-a mărturisit, prea ocupată să trăiască. Scrisul a rămas în urma creșterii a doi copii, a proiectelor școlare sau de voluntariat.

„Izolarea la domiciliu mi-a reînsuflețit pasiunea pentru scris și mi-a oferit răgazul necesar pentru așternerea pe hârtie a acelor semnale luminoase sau sonore care pot duce la corectarea direcției, semnale pe care le-am reunit într-un jurnal numit Balize. Am început să le descopăr în 11 martie și continui să descopăr balize aproape zilnic.” (prof. Luminița Colopelnic)

*****

N.r.: pagina de jurnal face parte din volumul în lucru „Balize”, care va fi publicat curând.

18 martie 2020
Una dintre cheile majore ale succesului este să continui călătoria, să profiți din plin de abaterile de la drum și de întreruperi și să transformi adversitatea în avantaj. ( John C. Maxwell)

De azi… SCRIU. De ce? Nu pentru că m-ar lua cineva la întebări cu subsemnatul, ci pentru că am acceptat o provocare de la un adevărat OM. Scriu ca să aflu ce fel de lider am fost în această perioadă. Se va numi simplu JURNAL DE CORONOVACANȚĂ…

În aceste vremuri am primit zile cadou. Nu, nu sunt gratis, dar mulțumesc și le prețuiesc pe fiecare în parte. Întreaga lume s-a oprit din mers. Ne-a pus viața piedică. Eram prea grăbiți… Dar dacă acest antagonist al poveștii noastre ne oferă un bine? Știi tu ce va urma? Niciunul din noi nu a văzut imaginea de ansamblu, ci doar bucățele. Curiozitatea ne împinge la documentare, informare și chiar neascultare… Curiozitatea umană… o chestiune mult prea interesantă. Rostului nu ne putem împotrivi. Poate nu îmi va fi atât de rău în liniștea asta. Îmi voi auzi gândurile. Depinde doar de tine dacă te zbați sau prosperi în această perioadă.

Bine ați venit în colțul meu de lume!

19 martie 2020
    Dup-atâta frig și ceață
    Iar se-arată soarele (….)
    Primăvara asta totuși nu-i decât o copie.
Ghioceii răsar și apoi dispar. Păsările își continuă mersul firesc și poate nici nu se gândesc la ziua de mâine. Toate parcă sunt la fel, copie după copie, an după an. Dar noi? Noi cum suntem? Am impresia că am dezvoltat un impresionant sentiment al banalului, am fost atrași de starea de amorțeală și am devenit, rând pe rând, o copie. Nu mai luptăm pentru ceea ce am fost înzestrați să fim. De ce? Pentru că privim și nu analizăm; vorbim, dar nu spunem; auzim, dar nu ascultăm. Poate cineva încearcă să-și găsească glasul prin intermediul tău.
Cum îți este inima azi? Începe cu ea… Vorbește cu ea!

20 martie 2020
  Ce sunt oamenii? Ce e lumea?
  Pentru regi oamenii sunt supuși.
  Pentru vanitoși… doar admiratori.
  Pentru afaceriști oamenii sunt mașini de făcut bani, iar pentru perii albi sunt total nepregătiți.
Savanții sunt siguri că oamenii sunt un mister, iar artiștii îi privesc ca surse de inspirație.
Te uiți în jur și parcă de la toată această analizare nu te mai recunoști. Nu uita că ești CINEVA, nu ORICINE.
Toți oamenii sunt opere de artă. Judecă-i după purtări, nu după vorbe. Sau mai bine nu judeca… Doar apreciază-i pentru ceea ce sunt și ajută-i să crească. Separat suntem minunați, dar împreună devenim imbatabili.
Dreptate. Curaj. Compasiune. Credință. Dragoste. Respect. Ambiție. Perseverență. Cinste. Pace. Speranță. Altruism. Empatie. Bucurie. Are oare nevoie omul de altceva?
PROVOCARE! Lasă un mesaj surpiză unui om drag. Spune-i cât de mult îl apreciezi. Fă-i ziua mai frumoasă.

21 martie 2020
Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.

Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.
(Din viață de Virgil Carianopol)

Azi, de Ziua Internațională a Poeziei, nu doar să apreciați poezia, ci să deveniți POEM. Poate nu e momentul potrivit pentru a discuta despre artă, dar știu cu adevărat că e clipa perfectă pentru a îmbrățisa ploaia dacă dorim să zărim curcubeul.

22 martie 2020
Azi m-am trezit cu DOR. Ce cuvânt melodios… DOR. Ascunde în el bocetele femeilor, poftele copiilor, iubire, devotament, loialitate. Azi mi s-a făcut dor de ce era înainte! Nu de aglomerație, răutate, goana după câștig, ci de oameni, de proiecte! Așa că am scris, am scris și am învățat până când și soarele a obosit și a mers spre culcare. Dar dorul tot a rămas. Nimic nu poate înlocui sentimentul de a știi că aparții unui loc!
Poate și tu te simți incomod acum, te cerți, te plângi sau chiar plângi. Accesezi mii de webinarii, cauți să înveți ceva nou,asculți sfaturile tuturor de a-ți reorganiza viața, dar tot nu ești împlinit. Dacă așa arată și ziua ta de carantină, oprește-te și ia-o de la capăt. Începe cu ce îți place!

23 martie 2020
„Dragă” Coronovacanță, azi am cunoscut-o pe Oprah Winfrey. A fost cu mine până seara. Nu mă crezi? Uită-te la cartea pe care tocmai am devorat-o: Ce știu cu adevărat.
Ce știu eu cu adevărat e că există miracole la fiecare pas! Fă-ți curaj, privește-le atent și bucură-te de ele. Între momentele de leneveală cu o ceașcă de ciocolată caldă în mână și cele educative, găsește loc clipelor de mulțumire.
24 martie
Binecuvântare e când răsare soarele! Azi… atât. Poate sunt prea nostalgică.

25 martie 2020
Rareori mi se pare că vântul vorbește. Când adie le cântă florilor ca și cum ar vrea să le fure. Strigă atunci când vuiește, iar atunci când e doar prezent cred că ar vrea să avertizeze. A văzut și a auzit de toate, a purtat cu el urlete, jigniri, bătălii și probabil deja a obosit.
Oh, dacă ar vorbi cu adevărat ce bine ar fi! Sunt sigură că ar spune: respiră mai mult, plânge-te mai puțin, iubește mai mult, ceartă-te mai puțin, ascultă mai mult, grăbește-te mai puțin… fii cinstit și drept mai mult.

26 martie 2020
Scriu și e deja târziu. Am în minte o întrebare: Libertatea are sau n-are stăpân? Totuși cred că libertatea ține numai și numai de alegeri. Prezența unui stăpân nu îi fură valoare, ci o învață adaptarea. Lipsa unui stăpân o învață responsabilitatea. Oare cum ai putea fi liber fără acestea două?

27 martie 2020
Câte fețe are un om?
Omul poate avea zece voci și o singură gură, zeci de priviri și doar doi ochi. Fiecare situație o vede altfel și îi răspunde altfel. Uneori fețele sale nu depind de falsitate, ci sunt doar un scut pentru a nu fi doborât din nou.
Uneori omul preferă să ia fața copilului. E naiv, dulce, visător. Se desprinde de pământ și zboară spre cer. Se depărtează de probleme și își aduce aminte de ce odată îl făcea cu adevărat fericit.
Alteori e puternic, cucerește teritorii. Această față este elementul surpriză și înflorește atât de frumos.
Poate este victimă, iubitor, prinț, cerșetor, ascultător, agitat, înțelept, cumpătat. Dar tot OM rămâne.
PROVOCARE: Urmărește cu sufletul razele soarelui și cerul. Fă-ți o poză! Acela ești tu cu adevărat: senin, liber, recunoscător! Dacă vreodată te vei pierde în mulțime, uită-te la acea fotografie și amintește-ți momentul de pace.

28 martie 2020
Nihil Sine Deo… Nimic fără Dumnezeu.
Ne place această expresie. Dar oare o și credem? Când a fost ultima oare când nu ai nimic fără Dumnezeu?
Ori de câte ori te temi, încrede-te în El. Ori de câte ori ești binecuvântat, mulțumește-i. Ori de câte ori nu știi ce să faci, întreabă-L.
Nihil Sine Deo… Repetă și tu cu mine!

29 martie 2020
Am impresia că trăiesc într-o lume care se tot golește. Nu, nu e din cauza virusului, ci din cauza noastră. Din cauza unui virus am îndepărtat tot ce era frumos. Ne uităm țintă doar la știri și am uitat să ne mai bucurăm. Noi singuri ne-am golit lumea. Oare de ce nu căutăm binele la fel de mult cum fugim către ceea ce nu ne face bine?

30 martie 2020
Sunt zile bune de când stau acasă, iar dacă număr și minutele regret că nu am făcut mai multe. Dacă scriu din perspectiva elevului știu că mai am multe de învățat. Dacă aleg să fiu grădinar, sunt mândră de tot ce am făcut până acum cu părinții mei. Dacă aleg ipostaza bibliobibului realizez că în aceste zile am călătorit atât de mult încât am descoperit și trecutul, și viitorul alături de ființele mele de hârtie.
Dacă aleg să fiu EU- cea uneori tăcută, alteori prea vorbăreață, cea puternică, dar și firavă, cea cu 1000 de pasiuni – sunt sigură că mai am multe de schimbat, analizat, reorganizat. Drumul vieții abia acum începe.

31 martie 2020
Azi este o zi a restrospecției și introspecției.
PROVOCARE! Fă-ți inventarul greșelilor și nu uita: poate ai făcut una, două, o sută… dar nu ești o greșeală. Privește spre luna nouă ca la o nouă viață. Învață din eșecuri, dar ridică-te și mergi înainte! Tărâmul lacrimilor e o țară atât de periculoasă dacă eziți!

Gabriela MICH
clasa a XI-a A
Colegiul Național „Dragoș Vodă”