Prima casă de tip vilă de pe strada Lónyay a fost construită de către Kutka Kálmán, vicecomite al comitatului Maramureș și consilier regal.

Construcția a fost terminată în anul 1892, fiind realizată după planurile arhitectului Kreiszel Géza care s-a inspirat din cele ale vilei Groedel. Pentru înfrumusețarea exteriorului s-au folosit plante rare la acea vreme, multe înmulțindu-se și răspândindu-se în oraș.

Kutka Kálmán a fost unul dintre cei mai culți sigheteni, el fiind și autorul volumului „Colecția de legi a comitatului Maramureș”, publicată în 1889, la Sighet.

De remarcat că, spre deosebire de casele din acea perioadă care aveau doar fațada decorată, casa Kutka avea toți pereții exteriori bogat ornamentați.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: azi se mai pot vedea doar ruinele casei pe strada Iuliu Maniu

Construit după planurile arhitectului Kreiszel Géza, în anul 1893, în stil neorenascentist, pe locul fostei săli de sport a Liceului Reformat şi a casei părinteşti a actriţei Prielle Kornelia, fapt consemnat de o placă de marmură albă montată în 1896 pe faţada palatului cu ocazia aniversării celebrei actriţe: “Pe locul acestei clădiri s-a aflat casa în care s-a născut Prielle Kornelia, marea artistă a ţării. Această placă memorială a fost înălţată în anul 1896, la a o mia aniversare a existenţei Ungariei”. Cheltuielile plăcii au fost suportate de proprietarul clădirii.

Szabó Aurel, un renumit avocat, a studiat la Budapesta, fiind unul dintre cei mai culţi oameni ai vremii. Palatul a fost construit cu multă grijă. Intrând pe poarta monumentală a faţadei ne aflăm într-un coridor pictat în stil neorenascentist, de o calitate artistică impresionantă. La stânga intrării, din holul principal urcăm treptele de marmură roz, putând admira pereţii şi tavanul bogat pictat. La etaj, salonul de primire a invitaţilor are un parchet ornamentat, de o frumuseţe aparte, sugerându-se modelul unui covor. Fiecare cameră are alt model de parchet, marchetăria fiind de o calitate unică în zonă.

Atracţia clădirii era celebra bibliotecă, care cuprindea mii de volume, aşezate în dulapuri sculptate. Sticla care împodobea uşile acestor dulapuri era marcată cu monograma Sz.A., iar între ornamentele florale se puteau vedea în basorelief portrete ale unor scriitori şi poeţi. Pereţii erau tapiţaţi cu catifea şi mătase, iar sobele erau adevărate opere de artă. Aici au fost păstrate obiectele personale ale actriţei Prielle Kornelia, donate ulterior oraşului.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

A fost construită în anul 1889, pe baza planurilor a doi arhitecţi, Gerster Béla şi Kreiszel Géza, din Budapesta, la cererea Primăriei oraşului. „Reduta” a fost prima clădire publică realizată pe baza unui proiect unitar, înconjurată de străzi, obţinându-se astfel un aspect arhitectural impunător.

Stilul adoptat este unul eclectic clasicizant, clădirea fiind una din cele mai reprezentative construcţii ale oraşului.
Cei care pătrundeau prin poarta principală, se găseau într-un hol de marmură roşie, de unde se intra în sala festivă, bogat decorată cu stucatură aurită, în stil neorococo. Parterul era decorat cu oglinzi veneţiene în ancadramente aurite, în stil neorococo, care sclipeau în lumina splendidului candelabru.

Până în anul 1910 sala festivă a fost folosită pentru şedinţele Consiliului Local. Tot aici au fost organizate manifestările artistice ale oraşului. Printre numeroşii artişti care au urcat pe scena „Redutei” se numără renumita pianistă, de origine sigheteană, Hollósy Kornélia, precum şi alte nume sonore ale artei interpretative.
Partea de nord a clădirii găzduia Cazinoul ofiţerilor armatei austro-ungare, iar parterul găzduia berăria Dreher, magazinul de încălţăminte Silberstein Simon şi măcelăria Bottyán Gyula.

În faţa „Redutei”, la fel ca şi în cazul Prefecturii, personalităţile vremii au plantat copaci.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r. Reduta a devenit ulterior Cinematograful „Muncitoresc” (azi desființat). Găzduiește în continuare Secția de Etnografie a Muzeului Maramureșean.