Jubileul Artiștilor „De_Spre Credință”… la Sighet!

Miercuri, 19 februarie 2025, ora 14:00, la Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” din Sighet (str. Bogdan Vodă, nr. 1), va avea loc vernisajul expoziției „De_Spre Credință”, JUBILEUL ARTIȘTILOR – FEBRUARIE 2025.

Expun artiștii plastici: Lavinia Maria BALAZSI, Ludovic Robert BALAZSI, Nicolae CAȚAVEI, Adrian Vasile CHIRA, Dănuț COSTEA, Mihaela Florentina GANȚA, Laura Teodora GHINEA, Alin HEREȘ, Călin IȚOAIE, Bertalan KOVÁCS, Ioana Ileana MOLDOVAN, Valentin MUSTE, Ioan Angel NEGREAN, Dorel PETREHUȘ, Ioan POP PRILOG, Ioan POP VERETA, Valentin Iosif ROZSNYAI, Ioan Adrian SABADÎȘ, Anamaria STANCIU, Marcel STANCIU, Gavrilă ȘTEȚCO, Dorel TOPAN.

Prezintă: Mirela Ana Barz (director Muzeul Maramureșan), Laura Teodora Ghinea (președinte UAPR – filiala Baia Mare), Ioan Angel Negrean (curator).
Invitați: Preot protosincel Florin Fodoruț (Episcopia Greco – Catolică a Maramureșului)  și lect. dr. Mihaela Florina Tănase.
Organizatori: Episcopia Greco-Catolică a Maramureșului, Muzeul Maramureșan Sighet, UAPR – filiala Baia Mare

Expoziția va fi deschisă în intervalul 19 februarie – 05 martie 2025.

Salut, Sighet!




O expoziție de excepție la Sighet: ZECE (pentru)… SCULPTORI!

Vineri, 16 iunie 2023, ora 15:00, va avea loc vernisajul expoziției de sculptură ANDEZIT 10 la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighet (str. Iuliu Maniu, nr. 31).

Vor expune 10 artiști vizuali care formează grupul ,,ANDEZIT”: Ilie BOSTAN, Vlad CIOBANU, Maxim DUMITRAŞ, Petre Virgil MOGOŞANU, Ana-Maria NEGARĀ, Bogdan PELMUŞ, Ioan POP-VERETA, Marcel STANCIU, Florin STREJAC, Constantin ŢȊNTEANU.

Expoziția itinerantă „Andezit 10” a ajuns la Sighet după popasuri la Sângeorz – Băi și Baia Mare, fiind un privilegiu deosebit pentru sigheteni oportunitatea de-a admira lucrări create recent de sculptori contemporani importanți. La vernisaj vor participa o parte dintre artiștii expozanți.

Doamna Laura Teodora GHINEA, președinte UAPR – Filiala Baia Mare, va rosti cuvântul de deschidere.

Curatorul expoziției este sculptorul Ioan Pop – Vereta.

Expoziția va fi deschisă în perioada 16 iunie – 07 iulie 2023.

Ion Mariș




Celebrul pictor sighetean Simon Hollósy (02.02.1857 – 08.05.1918) comemorat în orașul lui natal!

În organizarea Asociației Culturale Simonchicz Incze, președinte Orosz Krisztofer, la Sighet a avut loc azi (08 mai 2022), ceremonia de comemorare a celor 104 ani scurși de la trecerea în neființă a marelui pictor Simon Hollósy (fondatorul celebrei Școli Băimărene de Pictură), născut la Sighet (o2 februarie 1857), decedat la Teceu Mare (Ucraina, 08 mai 1918); mormântul acestuia se află în orașul nostru (în Cimitirul Romano – Catolic). Ceremonia s-a desfășurat în Parcul Central din Sighet, lângă statuia pictorului, inaugurată anul trecut la 17 decembrie.

La evenimentul de azi, la care au participat câteva zeci de sigheteni, artiști și invitați, au luat cuvântul președintele Asociației, dl. Orosz Krisztofer, primarul Sighetului, av. Vasile Moldovan, Isvtán Zahoranszki, secretar general adjunct în Guvernul României și artistul plastic sighetean Valentin Rozsnyai, care a dat citire mesajului doamnei Laura Teodora Ghinea (președinta Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Maramureș).
La finalul ceremoniei au fost depuse câteva jerbe de flori.

Redăm mai jos mesajul doamnei Laura Teodora Ghinea:

„Stimată audiență, dragi colegi și iubitori ai artelor,

După ani mulți în care Sighetul binemerita o lucrare de artă care să înfățișeze marea personalitate culturală, artistică și educațională, ne bucurăm că azi, 8 mai 2022, comemorarea lui Hollosy Simon are loc în prezența monumentului profilat pe casa în care s-a născut artistul. Acest lucru nu e puțin și totodată constituie un început a ceea ce trebuie să însemne regravarea memoriei colective, punând în valoare cu adevărat ceea ce a însemnat viziunea novatoare care a dat suflu unui fenomen artistic la scară internațională.

Acum câteva zile am sărbătorit Ziua Artistului Plastic Băimărean, 5 mai, moment în care Hollosy Simon ajunge la Baia Mare pentru prima școală de vară de pictură pe care o realiza împreună cu studenții lui de la München. Și o spun de fiecare dată că noi, băimărenii, suntem cei mai norocoși pentru că, grație lui Hollosy existăm azi ca o comunitate artistică profesionistă puternică, sudată, extinsă, cu un patrimoniu material și imaterial pe care l-am moștenit și care e de cele mai multe ori admirat, dar și invidiat în sensul bun al cuvântului.

Consider că, la fel ca noi. și comunitatea sigheteană merită să reconstituie și să reconstruiască aceste valori artistice și culturale perene care vor reforma identitatea locală a orașului Sighet.

Acest prim pas a fost făcut în anul 2021, așadar, le mulțumesc încă o dată tuturor celor implicați în echipa cu care vom continua proiectul nostru.

Vă mulțumesc!

Cu respect,
Laura Teodora GHINEA
director interimar Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor

 

Simon Josephus Hollósy (n. 2 februarie 1857, Sighet, comitatul Maramureș – d. 8 mai 1918, Teceu Mare, azi în Ucraina) a fost un pictor maghiar de origine armeană. El este considerat unul dintre cei mai importanți pictori maghiari adepți ai naturalismului și realismului în pictura secolului al XIX-lea din Regatul Ungariei. Deși nu a avut o creație plastică prea numeroasă, ca profesor, a influențat pictorii care au activat în tabăra de creație artistică cunoscută ca și Școala de pictură de la Baia Mare, al cărui membru fondator a fost împreună cu pictorii István Réti, János Thorma și Károly Ferenczy în anul 1896. Activitatea lor la Baia Mare a fost una semnificativă la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
Simon Hollósy a frecventat în perioada 1864 – 1872 școala elementară, după care școala gimnazială la Liceul catolic al călugărilor piariști din Sighetu Marmației.
După absolvirea claselor gimnaziale de la Sighet, Simon Hollósy a fost trimis de familie la Budapesta, pentru a urma cursurile academiei comerciale. A fost acolo împreună cu fratele lui mai vârstnic Ștefan. Acesta studia dreptul și mai apoi a devenit scriitor.
Artistul a studiat patru ani la academia comercială dar fără a manifesta vreun interes pentru aceasta.
Simon Hollósy a susținut în 1878 examenul de admitere la Academia de Arte Frumoase din München, unde este admis, iar în toamna anului 1878 Simon părăsește Budapesta și pleacă împreună cu József Hollósy la München unde s-a înscris la Academia de Arte Frumoase. La academie a avut ca profesori trei pictori reputați, pe Otto Seitz, Alois Gabl și Ludwig von Löfftz. Simon i-a amintit pe maeștrii săi de școală istoricului Kristóf Szongott și pictorului Alexandru Ziffer. Simon a frecventat cursurile academiei până în anul 1882. A obținut la examenele pe care le-a dat o medalie de bronz și mai multe medalii de argint.
Hollósy s-a stabilit definitiv, după terminarea academiei la München unde a locuit până la sfârșitul vieții. În anul 1886 și-a deschis la München propria Școală particulară de pictură. Încurajat de István Réti și János Thorma, elevii și prietenii săi, Hollósy a deschis în vara anului 1896 o tabără de creație artistică intitulată Școala de pictură de la Baia Mare, al cărui exponent ulterior a fost pictorul Károly Ferenczy.
Simon Hollósy a deschis calea spre noi abordări în pictură bazându-se pe propria personalitate și pe evidențierea meritelor pictorilor francezi, așa cum a fost de exemplu Gustave Courbet. S-a situat permanent pe o poziție contrară stilului academic.
Simon Hollósy nu a excelat printr-o prezență expozițională numeroasă. A participat la expoziții la München și Budapesta în anii 1897, 1899 și 1900 și la expozițiile colective ale Școlii de la Baia Mare în 1907 și 1909. A participat cu lucrări la Expoziția Universală de la Paris din anul 1900; la Satu Mare tot cu Școala de pictură de la Baia Mare în 1901 și la Baia Mare la Expoziția Jubiliară din anul 1912.

Școala particulară de pictură înființată de Simon Hollósy la München în anul 1886 s-a manifestat în cadrul unei ambianțe universitare de tip germanic ale cărei structuri didactice și pedagogice excelau în abordarea autoritară a unui stil academist specific acelor vremuri. Școala lui Hollósy a avut meritul de a se opune conservatorismului academic de învățare a tehnicii picturii după modele, prin promovarea educației artistice bazată pe aternative liberale privind studiul naturii. În cadrul acestui proces se pot distinge două etape de dezvoltare: etapa cursurilor anuale permanente de la München (1886 – 1895) și etapa cursurilor alternative – iarna, studii în capitala Bavariei și vara, studii de plein-air în mediul taberelor pe care le organiza în cadrul unor destinații rurale provinciale (1896 – 1918). Etapa a doua a fost structurată pe experiența dobândită în cele șase tabere de vară pe care le-a organizat la Baia Mare între anii 1896 – 1901.
Școala pe care a înființat-o a cucerit o poziție dominantă pe piața învățământului particular din Munchen, aflându-se la mare concurență cu atelierele în care se studia până atunci și care aparțineau unor pictori celebrii în epocă. Astfel, școala lui Hollósy a depășit cu mult limita culturală germană, devenind unul dintre factorii de educație instituționalizați cei mai importanți din Europa Centrală și de Est.
Rezultatele pe care Simon Hollósy le-a obținut ca urmare a celor trei decenii de activitate didactică independentă, îl plasează pe acesta în topul personalităților artistice europene ale epocii lui. Analiștii activității sale au considerat că școala sa a pregătit circa 1000 de studenți, provenind din cele mai diferite medii artistice (Polonia, Austria, Germania, Ungaria, Ucraina, Lituania, România și Rusia). De asemenea, școala a atras și studenți din Europa Occidentală: din Belgia, Spania, Elveția, Italia, Danemarca și chiar din SUA sau Armenia, India, Japonia și Australia.

Conform analizei lui Tiberiu Alexa (critic băimărean de artă), succesul Școlii lui Hollósy s-a datorat organizării taberelor de vară de la Baia Mare între anii 1896 – 1918. După ce Simon Hollósy a părăsit tabăra de vară de la Baia Mare în anul 1901, acesta a încercat să organizeze tabere de creație similare la Fonyód – Balaton în anul 1902 și Hunedoara în 1903, încercări care s-au dovedit a fi nereușite. Ca urmare, Hollósy a reușit în final să organizeze Școala la Teceu Mare în Maramureș în anul 1904. Din acel moment întreaga sa activitate s-a desfășurat între München (iarna) și Teceu Mare (vara). Au existat și două excepții când, a organizat tabere de creație la Sighetu Marmației în anul 1913 și Gilău în 1915.

Salut, Sighet!

Foto: Ion Mariș




Sighet – Eșantion de artist

Baia Mare este invitată în acest an să găzduiască în 22 noiembrie Gala Premiilor UAPR pentru anul 2017 la Colonia Pictorilor recent reabilitată. Suntem onorați să organizăm un astfel de eveniment de importanță locală și națională într-un cadru arhitectural însoțit de un discurs estetic ce aparține artiștilor băimăreni.

Proiectul, iniţiat încă din anul 1961 de către Uniunea Artiştilor Plastici din România era și este singurul moment dedicat recunoaşterii valorilor, performanţelor realizate în artele vizuale româneşti la nivel naţional. Festivitatea avea loc anual și era dedicată membrilor UAP consacraţi, dar şi tinerilor emergenţi nemembri, evenimentul fiind însoţit de o amplă expoziţie cu lucrările artiştilor premiaţi. Premiile nu au mai fost acordate din anul 2007, din lipsă de fonduri. Tot din 2007 nu s-au mai achiziţionat lucrări de artă pentru patrimoniul naţional, achiziţia reprezentând un alt mod de recunoaştere şi susţinere a creaţiei româneşti contemporane în domeniul artelor vizuale. Expoziţiile incluse în nominalizarea pentru premiile UAP au fost organizate cu forțe proprii de artişti și UAP urmând a fi analizate de un juriu naţional format din experţi în domeniul artelor vizuale, critică de artă. Selecţia celor mai valoroase expoziţii ale anului se face prin vot secret. Juriul acordă un premiu pentru tineret şi totodată desemnează prieteni ai artelor şi ai Uniunii Artiştilor Plastici din România. Tot acum se vor decerna și medalii centenare.

În anul 2015, după o pauză de opt ani, a fost reluată acţiunea de evaluare a scenei de artă contemporană în vederea recunoaşterii excelenţei în creaţia artistică derulată în anul 2014. În anul 2017, acordarea Premiilor UAP 2016 a avut loc la Râmnicu Vâlcea.

Anul acesta, Proiectul de acordare a Premiilor UAP 2017 – urmăreşte activitatea desfăşurată în scena artistică naţională în decursul unui an și își propune recunoaşterea contribuţiei aduse de către artiştii nominalizaţi, respectiv premiaţi, în sfera artelor vizuale contemporane. Platforma artei contemporane naţionale devine un mediu concurenţial deschis, profesionist în care oricine poate găsi o voce artistică cu care poate intra în dialog. Fiecare an este o provocare în ceea ce priveşte punctarea celor mai performante proiecte artistice.

Premiile sunt decernate pentru domenii diferite ale artelor vizuale contemporane: Pictură, Sculptură, Arte Decorative, Grafică, Critică, Artă Plastică Religioasă și Restaurare, Artă în Spațiul Public, Multimedia, Design.

Festivalul Arte+ s-a născut din ideea de dezvoltare locală prin cultură, așa cum a fost posibilă acum un secol, prin prezența pictorilor de pretutindeni la Baia Mare. Astfel, prima ediție a festivalului cuprinde un număr de 45 de artiști membri stagiari si titulari ai Filialei UAP Baia Mare care au organizat în mod individual și colectiv expoziții la Colonia Pictorilor, Bastionul Măcelarilor, Galeria Totus Tuus de la Biserica romano-catolică Sfânta Treime și Aeroportul Internațional Maramureș și la Sala Radio, Muzeul Maramureșan și Muzeul de Etnografie la Sighetu Marmației. Este un cadru care propune spații convenționale și neconvenționale pentru a veni în întâmpinarea publicului, pentru a « ieși din tipar », într-o altă formă, mai puțin obișnuită, și anume personale sub forma de « Eșantion de Artist ». De ce acest nume? Pentru că fiecare discurs expozițional personal este un semn, o amprentă, un gest, o trăire, un mesaj într-un periplu comun, așezate fiind o bună parte din ele pe simezele celor 26 rezidențe pentru artiști din Colonie.

La Sighetu Marmației fiecare din cele 3 expoziții reunește pe simeze un număr de 11 artiști membri în filiala băimăreană dar care provin din Sighet, localități maramureșene și chiar și din Ucraina.

Ideea care ne-a călăuzit a fost un început în ceea ce privește cutuma de a expune arta și în locuri mai puțin obișnuite, să facem din Baia Mare un « oraș al artelor » printr-un festival care să invite în viitor artiști din țară și străinătate ce să expună împreună cu artiști băimăreni și maramureșeni. În al doilea rând am dorit să descentralizăm și să delocalizăm fenomenul artistic, așa cum a fost el dintotdeauna și să dăm amploare evenimentului prin implicarea directă a Sighetului. Organizatorul expozițiilor de la Sighet este artistul plastic, pictorul Rozsnyai Valentin căruia îi mulțumim pentru curaj, eficacitate, răbdare și implicare.

Finanțatorii evenimentelor sunt Municipiul Baia Mare și Consiliul Județean Maramureș.

Laura Teodora GHINEA,
Președinte Filiala Baia Mare a UAPR