După publicarea mai multor volume de documente transliterate ori transcrise din arhivele bisericești, scriitorul vișeuan LAZĂR NĂSUI continuă să aducă la lumină izvoare de o valoare deosebită, punând la dispoziția istoricilor și a tuturor celor interesați de trecutul acestei regiuni un patrimoniu documentar prețios.
Fidel direcției de cercetare care îi definește activitatea, Lazăr Năsui a publicat recent, la Editura Valea Verde din Sighetu Marmației, o lucrare în care reconstituie, în peste 750 de pagini, evoluția protopopiatului greco-catolic al Vișeului în cadrul Episcopiei de Gherla între anii 1853 și 1930.
„𝑬𝒑𝒊𝒔𝒄𝒐𝒑𝒊𝒂 𝒈𝒓𝒆𝒄𝒐-𝒄𝒂𝒕𝒐𝒍𝒊𝒄ă 𝒅𝒆 𝑮𝒉𝒆𝒓𝒍𝒂 (1853–1930). 𝑷𝒓𝒐𝒕𝒐𝒑𝒐𝒑𝒊𝒂𝒕𝒖𝒍 𝒈𝒓𝒆𝒄𝒐-𝒄𝒂𝒕𝒐𝒍𝒊𝒄 𝒂𝒍 𝑽𝒊ș𝒆𝒖𝒍𝒖𝒊 valorifică rezultatele unei cercetări desfășurate de-a lungul mai multor ani, pentru teza sa de doctorat. Volumul aduce în atenția cititorilor sute de documente inedite, multe dintre ele publicate pentru prima dată în forma lor transliterată ori transcrisă, contribuind la recuperarea unei pagini esențiale din istoria Maramureșului.
O parte importantă a cercetării are la bază documentele păstrate în arhiva fostei Parohii greco-catolice din Vișeu de Jos (azi, Biserica ortodoxă nr. 1), sediul Protopopiatului greco-catolic al Vișeului în perioada 1909–1918, considerată una dintre cele mai valoroase arhive ecleziastice din zonă. Autorul a analizat sute de documente provenite din această arhivă, acordând o atenție deosebită perioadei în care protopop al Vișeului a fost părintele Ioan Koman, personalitate marcantă a vieții religioase din Maramureș.
Un loc central în volum îl ocupă protocoalele vizitațiunilor canonice, considerate de autor cele mai importante izvoare pentru cunoașterea vieții religioase și sociale a Protopopiatului Vișeului. Citindu-le, ne-am dat seama că are dreptate. Acestea oferă informații prețioase despre situația parohiilor (starea bisericii, existența cimitirului, casa parohială, bunurile și veniturile parohiei), preoți (comportament moral, disciplină, activitatea pastorală), educație (existența școlilor, situația elevilor) și comunități locale (date demografice și sociale, viața religioasă, moralitatea, conflicte, abateri). Toate aceste informații, culese din documentele vremii, se regăsesc în paginile volumului lui Lazăr Năsui, constituind adevărate documente istorice și sociale, radiografii nu doar ale bisericilor, ci ale satului maramureșean din perioada cercetată, la care, iată, avem și noi acces.
De asemenea, șematismele au avut un rol important în cercetarea lui Lazăr Năsui, analiza acestora permițându-i verificarea și completarea informațiilor din documentele de arhivă.
Volumul aduce în atenție și mărturii lăsate de personalități precum Miron Costin, împăratul Iosif al II-lea ori Nicolae Iorga, care au consemnat impresii despre Maramureș și comunitățile sale. Valorifică, de asemenea, documente provenite din Arhivele Naționale – Serviciile Județene Maramureș și Cluj, precum și din colecțiile Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” și ale Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.
Volumul „𝑬𝒑𝒊𝒔𝒄𝒐𝒑𝒊𝒂 𝒈𝒓𝒆𝒄𝒐-𝒄𝒂𝒕𝒐𝒍𝒊𝒄ă 𝒅𝒆 𝑮𝒉𝒆𝒓𝒍𝒂 (1853–1930). 𝑷𝒓𝒐𝒕𝒐𝒑𝒐𝒑𝒊𝒂𝒕𝒖𝒍 𝒈𝒓𝒆𝒄𝒐-𝒄𝒂𝒕𝒐𝒍𝒊𝒄 𝒂𝒍 𝑽𝒊ș𝒆𝒖𝒍𝒖𝒊” reprezintă o contribuție importantă la cunoașterea trecutului Maramureșului și o dovadă că arhivele încă păstrează pagini esențiale din identitatea noastră, așteptând să fie redescoperite.
Felicitări autorului!

dr. Anuța POP

La Editura Valea Verde din Sighet a apărut lucrarea „Folclor muzical din Vișeu de Jos – Maramureș” (cartea a doua), autor prof. Gheorghe Gh. POP (Coordonatorul trilogiei „Vișeu de Jos. Etnografie și folclor” – Lazăr Năsui, Coperta – Aurel Dan, Culegere computerizată Muzicală – Luca Lazăr, Tehnoredactare și corectură – Dacia-Mara Birta, Editor – Ion Mariș, Tipar – Aska Grafika).  Apariția volumului a fost sponsorizată de Vasile-Doru Năsui, Samatișă-Tistău (Chicago – USA).

* * *

Prof. Gheorghe POP s-a născut în noaptea de Sânziene, la 25 iunie 1945, la Vişeu de Jos, Maramureş. A urmat clasele primare, gimnaziul (clasele V-VII) şi trei ani de liceu (VIII-X) la Vişeu de Sus. În clasa a XI-a s-a transferat la Liceul „Filimon Sârbu” (azi Colegiul Național „Dragoș-Vodă”) din Sighetu Marmaţiei şi a absolvit cu Diplomă de Bacalaureat. Primele noţiuni teoretice de muzică le-a asimilat în clasa a V-a, când a participat la lecţii de teorie-solfegiu şi instrument ale dirijorului Fanfarei Casei Raionale de Cultură din Vişeu de Sus. După trei luni, a devenit membru al fanfarei (la trompetă I – fligorn), în care a activat pe parcursul claselor V-X. La Liceul „Filimon Sârbu” a aprofundat studiul muzicii cu doamna profesoară Cecilia Witman. În urma examenului de admitere a devenit student al Facultății de Muzică a Institutului Pedagogic de 3 ani din Timişoara (1963-1966). În timpul studenţiei la Timişoara a activat în taraful Casei de Cultură a Studenţilor, la partida saxofon tenor.

În perioada 1967-1973 şi-a desăvârşit studiile muzicale la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, curs fără frecvenţă. Prin studii a obţinut titlul de profesor I în specialitatea muzică. După absolvirea studiilor universitare a obţinut, prin repartiţie guvernamentală, postul de profesor de muzică la Liceul Pedagogic şi la Şcoala Generală nr. 1 din Sighetu Marmaţiei, apoi s-a transferat la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice din Sighetu Marmaţiei, unde a activat până la pensionare și unde a deținut și funcția de director timp de 20 de ani. În anul 1980 a obţinut gradul didactic I cu lucrarea metodico-științifică „Folclor muzical din Țara Maramureșului”. A dirijat între anii 1971-1984 Orchestra semisimfonică a Casei de Cultură s,i a Sindicatelor din Învățământ, având în componenţă 35 de membri, cu stagiune de concerte, formaţie de mai multe ori laureată a unor concursuri naționale.

În anul 1972 a înfiinţat, împreună cu prof. Gheorghe Petrovai, Ansamblul Folcloric „Mugurelul” al Clubului Copiilor din Sighetu Marmației, care a obținut titlul de laureat de cinci ori la Festivalul „Cântarea României”, de trei ori la Festivalul „Scoica de Aur” de la Constanţa şi a participat la Festivalul „Bucuriile Europei” din Iugoslavia, Serbia, la Belgrad, în anul 1974,şi în Ungaria în 1976.

În perioada 1972-1987 a făcut parte din taraful Ansamblului Folcloric „Mara” al Casei de Cultură din Sighetu Marmaţiei, participând la numeroase festivaluri în ţară şi în Europa. A condus orchestra timp de opt ani, a îmbogăţit repertoriul acesteia cu melodii populare culese din zona folclorică a Maramureşului, ceea ce a contribuit la obţinerea a numeroase premii printre care „Discul de Aur” la Dijon – Franţa (1976), premiul „Herder” (Germania) și titlul de laureat la numeroase festivaluri folclorice din țară.

Din anul 1990 este dirijorul corului mixt al Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Sighetu Marmației, fiind succesorul profesorilor Mihai Mitriniuc (1969, anul înființării corului – 1979) și Teodor Borca (1979-1989) Din anul 1990 este dirijorul corului mixt al Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Sighetu Marmației, fiind succesorul profesorilor Mihai Mitriniuc (1969, anul înființării corului – 1979) și Teodor Borca (1979-1989).

Între anii 2001-2008 a fost numit lector-preparator al Universității „Spiru Haret” București, secția muzică vocală, unde a pregătit și examinat peste 15 studenți, profesori de muzică și soliști de muzică populară și ușoară: În anul 2010 s-a pensionat la limită de vârstă, după 44 de ani de activitate neîntreruptă în învățământ.

Etnomuzicologul Gheorghe Pop a publicat lucrările: Folclor muzical din Maramureş, Centrul Judeţean Maramureş de Îndrumare a Creaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de Masă, Baia Mare, 1982, volum premiat de Academia Română pentru autenticitate; Sculaţi, sculaţi, boieri mari (în colaborare cu Pamfil Bilţiu), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996 (peste 120 de melodii transcrise pe note, predominând colindele); Folclor muzical din Petrova, Maramureș, Editura Țara Maramureșului, Petrova, Maramureș, 2019.

Comunicări ştiinţifice: Tradiţie inovaţie în contemporaneitate în folclorul maramureşean, lucrare în limba franceză susţinută la Freiburg în Elveţia (1976); Folclorul muzical la kilometrul zero al Europei – Bela Bartok şi Maramureşul, susţinută la Freiburg şi tipărită la Editura Resia în Italia; Horea lungă din Maramureş, susţinută în 2002, la Zalău; Pe urmele lui Tiberiu Brediceanu (1910) și Bela Bartok (1913) – Maramureș, 2005; Preaplinul lăzii cu zestre a Maramureșului – Angela Buciu – 2023.

Munca profesorului Gheorghe Pop a fost apreciată şi răsplătită cu diplome: Diploma de Excelenţă acordată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj pentru participarea la sesiunea de comunicări ştiinţifice – secţiunea folclor – 2002; Diplomă de Onoare – 2002 şi 2005 şi Diploma de Excelenţă – 2004, 2005 şi 2006, acordate de Primăria şi Consiliul Municipal Sighetu Marmaţiei; Diploma Jubiliară, 1997 – 2007, a Asociaţiei de prietenie România-Elveţia; Diplomă de Recunoştinţă acordată de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului – 2005, 2006; Diplomă de Excelenţă la ediţia a X-a (2005) a Festivalului de Folclor pentru Copii „Am fost ş-om si”, organizat la Sighetu Marmaţiei în perioada 1995-2005 (între 1995-2005 a fost preşedintele juriului la fiecare ediţie anuală); Diplomă de onoare la aniversarea Ansamblului „Mugurelui” – 50 de ani de la înființare – 2023.

Medalii și titluri: La aniversarea a 50 de ani de la înființarea corului Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” , Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Iustin, a înmânat corului Medalia Omagială „Justinian Arhiepiscopul”, iar dirijorului „Crucea Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș”.

Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Sighetu Marmației i-a fost acordat prin Decizia Consiliului Local Sighetu Marmației ca recunoștință a celor 20 de ani de activitate directorială la Școala de Muzică, construirea sălii „George Enescu” și pentru întreaga activitate artistică și dirijorială desfășurată de prof. Gheorghe Gh. Pop.

Salut, Sighet!

Echipa „Salut, Sighet!” îi urează profesorului Gheorghe POP mulți, mulți ani, cu sănătate și fructuoasă implicare… muzicală!

Se împlinesc azi (02 februarie) 660 de ani de la atestarea documentară a „Ambelor Vișaie”, 660 de ani de la atestarea documentară a Vișeului de Jos. Prima mențiune a Vișeului, ca localitate, apare în 2 februarie 1365, în diploma prin care regele Ludovic I al Ungariei dăruieşte voievodului maramureşean Balc, fiul lui Sas, şi fraţilor săi Drag, Dragomir şi Ştefan, ca recompensă pentru serviciile lor, mai multe sate, printre care şi Ambele Vişae (Ioan Mihalyi de Apşa, „Diplome maramureşene din secolele XIV şi XV”).

Și cât de importante sunt înscrisurile ce rămân peste timp! Diplome, documente, cărți…
De aceea, „ziua Vișeului de Jos”, ziua în care împlinesc 660 de ani, este un moment potrivit pentru a vă anunța o apariție editorială dedicată acestei localități: VIȘEU DE JOS. ETNOGRAFIE ȘI FOLCLOR (cartea întâi), darul pe care Lazăr Năsui, Gheorghe Pop, Grigore Coman, Vasile Coman și Vasile Tomoiagă – autorii cărții  – îl fac tuturor vișeuanilor, de azi și de mâine.
Scopul cărții, mărturisit explicit cititorilor în ultimele pagini, este acela de a înregistra urmele civilizației satului spre a salva elemente de folclor și etnografie locală, prinse, inevitabil, în procesul de schimbare a societății.
Volumul are la bază caiete personale (Lazăr Năsui, Grigore Coman, Vasile Coman, Vasile Tomoiagă), Caiete folclorice (Maria Năsui-Bora), Monografia comunei Vișeu de Jos (1973 – Ioana Năsui), Contribuții la Monografia muzicală a comunei Vișeu de Jos – 1973 și Folclor muzical din zona Maramureș (Gheorghe Pop) și Monografia onomastică a comunei Vișeu de Jos (1973 – Marta Viola Gyöngyösi).
Informațiile scoase la lumină din caiete nepublicate, de la începutul anilor 70 (deci conținând date ce coboară în timp, probabil, către prima parte a secolului trecut) sunt completate cu date mai vechi, din surse edite, ori din arhive, dar și cu informații obținute în prezent de la oameni ai locului și presărate cu experiențe și amintiri personale ale lui Lazăr Năsui, încă din anii 1960.
Portul tradițional, modul de organizare a gospodăriei și ocupațiile vișeuanilor de jos sunt descrise în prima parte a volumului, descrierile fiind completate și cu date istorice (de la mențiuni ale unor zone ale Vișeului de Jos încă dinainte de anul 1365, când localitatea este  atestată documentar, la istoria plutăritului pe Vaser și Vișeu, ori la construcția căii ferate Salva-Vișeu, etc).Uneori, descrierile făcute sunt atât de detaliate, încât citindu-le, pare că ne trec, aievea, prin fața ochilor file din viața străbunilor noștri (exemplu: descrierea stânei, ruptu’ sterpelor, focu’ viu, descrierea modului de realizare a unei plute, etc).
În cea de-a doua parte, folclorului obiceiurilor (atât obiceiurilor din ciclul vieții, cât și obiceiurilor legate de sărbătorile de peste an) îi este dedicat un număr important de pagini. Găsim aici, pe lângă descrieri, o colecție importantă de versuri: de la strigături specifice fiecărei secvențe din ceremonialul nunții ori strigături la joc, la botejune, la horile de bucurie ori de jale, până la „cântatu morțește”. Versurile „salvate” în carte sunt foarte valoroase pentru oricine ar dori să descopere secvențe din viața anilor trecuți a vișeuanilor de jos. Și, în multe cazuri, din fericire, și din viața vișeuanilor de azi. Pentru că o mare parte din obiceiuri sunt practicate încă. Trebuie doar să vrem să le descoperim sensul.
Ultimele pagini ale cărții conțin o micro-colecție de fotografii, vechi și noi – cele noi fiind realizate de prof. Aurel Ghilezan (între acestea se află și fotografia ce însoțește materialul).
Iar autorii nu se opresc aici. Ne promit deja Vișeu de Jos – Etnografie și Folclor. Cartea a II-a și ne dezvăluie că aceasta va cuprinde și valoroasa colecție de cântece culese din Vișeu de Jos de profesorul Gheorghe Pop, dar și cântecele culese, cu mai bine de un secol în urmă, de marele muzicolog Béla Bartók.

Le urăm mult succes!

Dr. Anuța Pop

Ȋn cadrul celei de a IX-a ediții a Festivalului de Folclor “Cuhea Voievodală”, în ziua de 27 iulie 2019, s-a desfășurat cea de a treia ediție a Simpozionului de istorie ”Cuhea în Istoria Maramureșului”, care în acest an a avut ca temă principală ”Contribuția voievodului Bogdan la întemeierea statului feudal Moldova”.

Simpozionul, deșfășurat în Biserica ortodoxă nouă, cu hramul “Ȋnvierea Domnului” (biserică de poveste: prin frumusețe și eleganță, prin entuziasmul ințiatorului, continuatorului și celui ce a inaugurat construcția, preotul local Chindriș Vasile, dar și prin faptul că a fost sfințită de către Mitropolitul Moldovei și Sucevei, ȋn 2002, actualul Patriarh al României, Daniel), a fost deschis de profesoara Anuța Enea-Bizău, primarul comunei, care a adresat un cuvânt de salut participanților, conferențiari și public.

Preotul actual al bisericii, Vasile Șimon, a vorbit despre inițiativa Partiarhiei României de a numi “2019, anul omagial al satului românesc – al preoților, ȋnvățătorilor și primarilor gospodari”, făcând referire la importanța acestor personalități ȋn viață satului de-a lungul istoriei, propunând citate din clasici:”eu cred că veșnicia s-a născut la sat” (Lucian Blaga), și “țăranul român determină destinul nostru ca neam” (Liviu Rebreanu), completând că deși după ultimele decenii, satul și țăranul român nu mai sunt ce au fost, acesta (satul) continuă să trăiască.

Conferențiarii au fost: Ion Țelman, Lazăr Năsui, Vasile Coman, Vasile Chindriș, Dumitru Roșca, Ștefan Andreica, Vasile Mleșniță și Grigore Andreica. Temele prezentate se vor găsi pentru lectură ȋn cartea simpozionului. Importante au fost ideile lansate ȋn față auditoriului, de la mențiunea că ne aflăm ȋn cel mai important loc al istoriei României; nu e de ici-colea să calci ȋn locul din care a țâșnit izvorul descălecării Moldovei (și s-a vorbit de Bogdan, dar și de Dragoșul din amintirea cuhenilor), semnalând că, ȋncă de la 1353 au existat două moșii Cuhea, una aparținând lui Bogdan voievod, alta fiilor lui Iuga, fratele lui Bogdan și fost voievod – decedat ȋn acel moment, atâta timp cât Ștefan și Ioan, fiii săi, cer ȋntărirea vechilor hotare printr-un document din partea regelui maghiar, hotar ce sigur trecea prin mijlocul acesteia. Cunoscându-se obiceiul ȋmpărțirii averii ȋntre frații provenind dintr-o familie s-a lansat ideea că, Cuhea din vremuri vechi era o uriașă moșie ce a aparținut tatălui celor doi, Bogdan și Iuga, care desigur a fost tot voievod, și s-a făcut legătura ȋntre aceasta și Districtul Cuhea, menționat la 1447, identic ulterior cu Ierașul de sus, ce era cuprins ȋntre vârfurile munților Maramureșului și Rodnei, având ȋnspre apus o limită liniară nord-sud la Stânca dintre Strâmtura și Bârsana. Avem deci trei posesiuni Cuhea. S-a mers și mai departe, unul dintre conferențiari a “demonstrat” că numele acestui voievod, tatăl celor doi voievozi, era Ioan. Cum a făcut-o? Prin faptul că toate localitățile Districtului Cuhea, au o anumită clasificare, prediu: Bocicoelul, casă; Botiza (Batizhaza), sat; Dragomirești (Dragomerfalva), descendus – locul de staționare al oilor ȋn munți, posesiuni: Cuhea, Rozavlea, Borșa, Moisei, Ieud, Vișeu, Săliște etc. Inclusiv râurile Vișeu, Iza și Tisa, ȋși găsesc o explicație a numelui, cu excepția Ioodului. Vorbitorul a ȋncercat o explicație originală și a numelui Maramureș. Cum Ieudul, sub forma Iood, este menționat ȋn diploma din 2 februarie 1365, numele vine de la “Iohannes voievod”, din care prin haplologie (condensare) dispar anumite silabe, exemplul clasic fiind: Ma’ra’mu’, co’lé cu brȋ’ ș’ la’-Maramureș, coleșă cu brânză și lapte. Aluzie fiind evident la alimentele de bază ale maramureșenilor de altădată. Chiar Maramu’ ca nume (“de unde ești? Din Maramu’ ”, se auzea ȋn urmă cu cincizeci de ani ȋn vorbirea poporului) reprezintă un astfel de exemplu. Moșia Ieud a aparținut de posesiunea Cuhea și, tatăl celor doi, Bogdan și Iuga, putea să aibă case ȋn diferite locuri pe o posesiune (ca să nu existe o contradicție ȋn termeni, definim posesiunea ca fiind formată din mai multe moșii, lipite sau aflate la distanță unele de altele). Prima silabă Io din Iohannes și od, ultima din voievod, au dat prin fenomenul lingvistic menționat, IOOD, ce se putea construi și din forma românească “Ioan voievod”.

S-au analizat legăturile dintre Bocicoel și Cuhea, primul fiind ca un coridor de trecere ȋntre crengile acvatice ce structurau posesiunea Cuhea, Valea Vișeului și Valea Izei. S-a amintit de un preot Mariș cu rădăcini ȋn Cuhea, mutat ȋn Ungaria, ce ȋși cerea actele de nobilitate pe la 1828, de Artemie Anderco, preotul Cuhei și protopopul ulterior al Ieudului, descoperitorul “Codicelui de la Ieud”, de Ilie Lazăr, avocatul săritor ȋn apărea intereselor cuhenilor ȋn fața unor nedreptăți ȋn vânzări de păduri. Toate s-au spus după o anumită ”rânduială”, specifică oamenilor simpli, după cum vorbea unul dintre conferențiari. Surprind cele două denumiri de Basarabă ȋntâlnite ȋn zile noastre ȋn toponimia Bocicoelului. Și multe mai sunt de scris despre cele spuse. Expresiile lui Radu Popa, istoricul ce a efectuat și săpături ȋn comună, de ”Cnezatul de vale al Bogdăneștilor” este o formulare neelegantă, Bogdan n-a fost vreodată cneaz, existând cinci cnezate ȋn Districtul Cuhei-Săcel Săliște, Vișeu de Jos, Strâmtura și cel din posesiunea Cuhea, nelegate, toate subordonate cetății Hustului, clar cu rol militar. Nefericită este și mențiunea Dragoșești, sub forma moșia, puterea, ocupația Dragoșeștilor, fără vreo legătură cu Dragoș, alt ȋntemeietor, aplicată asupra lui Drag, fiul lui Sas, voievodul rănit ȋntors ȋn Maramureș de pe câmpurile de luptă ale Moldovei.

Rețin o frază: dacă Ieudul, de care s-a tot vorbit, are aproape treizeci de preoți, ar trebui ca localitatea Bogdan Vodă să aibă ȋn următorii ani, formați dintre elevii cuheni, tot pe atâția istorici, muzeografi (și Cuhea nu are un muzeu!), arhivari, profesori de istorie.

S-a trecut și la povestea cărții “Cuhea voievodală”, apărută într-o formă grafică de excepție, tipărită la Aska Grafika din Sighetu Marmației și publicată la Editura Valea Verde (editor, Ion Mariș) din aceeași localitate, născută din prezentarea marilor fapte ale voievozilor cuheni, din respect pentru evocările lăsate prin documente de cei din Cuhea de altădată sau din zonele adiacente, adică din Districtul ulterior al Cuhei, ce prinde între coperțile sale lucrările științifice din anii 2017 și 2018.

Și fiecare vorbitor, cu o carte ȋn palme, s-a ȋntors în istorie, neuitând să menționeze că trecerea Voievodului ȋntemeietor în Moldova va face să curgă multă cerneală, cu drumul până la Baia, viitoarea capitală, și că se vor scrie nenumărate cărți ce vor descoase istoria Cuhei și a celui mai important om al ei, Bogdan.

 Lazăr NĂSUI