Copil… Tânăr… Bătrân… Eu! (Lenuța Peter)

Se spune că omul cât trăieşte, învaţă.

Profesoara mea de istorie ne spunea întotdeauna atunci când terminam ora, că seara, înainte de culcare, să încercăm să ne amintim câteva cuvinte, lucruri noi, pe care le-am învăţat în acea zi şi să le adăugăm în bagajul nostru de cunoştinţe, “cumva” asta însemnând faptul că nu am trecut doar ca nişte călători prin acea zi.

Zis şi făcut!…

Într-o seară, am încercat să-mi amintesc şi să reţin “cumva”, un joc de cuvinte spus de doamna dirigintă la oră. Încă nu puteam să leg bine, amintindu-mi ca printr-un vis, frânturi din el… JOC, ÎNŢELEPCIUNE, IUBIRE. Ştiam că acel joc de cuvinte avea ceva mai special, ceva ce m-a pus “puţin” pe gânduri. Nu că aş fi pasionată de Lucian Blaga, dar următoarele propoziţii mi-au trezit curiozitatea  de a le înţelege mesajul.
Copilul râde: Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!
Tânărul cântă: Jocul şi înţelepciunea mea e iubirea!
Bătrânul tace: Iubirea şi jocul meu e înţelepciunea!

Omul toată viaţa sa este acelaşi, are aceleaşi trăiri esențiale. Ceea ce se schimbă este accentul pus pe fiecare etapă din viață.

Copilul lipsit de experienţa vieţii râde şi începe să descopere înţelepciunea şi iubirea prin joc. Dacă ar şti cât de lung şi enigmatic este „el”, jocul!

Tânărul este entuziast, cântă, îşi descoperă înţelepciunea şi se joacă, iubind. Dar el nu ştie jocul care îi va arăta adevărata „faţă”.

Bătrânul, trecut prin ceea ce înseamnă viaţa, tace, ştie ce înseamnă joc şi iubire pentru că a devenit înţelept, îşi dă seama că, deși trecut prin toate “celelalte”, viaţa este un mister continuu, iar dacă l-ar elucida și-ar pierde farmecul. Aşa că… în această viaţa joci mai multe roluri – de copil, tânăr, bătrân – roluri în care TREBUIE să râzi, să cânţi, să taci, roluri după care trebuie să ÎNVEȚI să te joci, să iubeşti, să fii înţelept.

Atât pot să spun, cele “Trei feţe” ne sunt repartizate încă din prima clipă de viaţă, de noi depinde dacă le vom interpreta aşa cum trebuie sau doar vom trece prin ele precum nişte… “călători”.

Dacă nu TU, atunci cine?
Dacă nu ACUM, atunci când?

Lenuța Peter
(clasa a XI – a, Liceul Tehnologic Forestier)




Mi-e dor de oameni! (autor, Lenuța Peter)

Peter Lenuta timbruDacă cineva îmi spunea acum 3 – 4 ani că voi ajunge să scriu un articol într-o pagină destul de populară, aş fi plecat şi nu aş mai fi vorbit cu el/ea niciodată, deoarece ştiam sigur în acel moment că asta nu se putea întâmpla. Ei, bine, câte surprize ne oferă viaţa!… Sunt bucuroasă că am şansa să-mi exprim gândurile, părerile, dar sunt şi tristă, având în vedere subiectul pe care îl voi aborda. Nu ştiu dacă voi face o “faptă” bună în acest sens, dar o să mă străduiesc.

Am 17 ani şi aş avea câteva întrebări…

1. Dumnezeu ne spune să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. De ce nu-l ascultăm?
2. De ce judecăm oamenii? Oare noi suntem atât de perfecţi?
3. De ce vorbim mult, prost şi fără rost, în loc să ascultăm, să analizăm şi să tăcem?
4. De ce astăzi, iubirea este o afacere? Dacă îmi oferi, îţi ofer, de ce nu putem să oferim ceva din suflet fără să aşteptăm nimic în schimb?
5. De ce goana după bani și faimă ne face să uităm adevăratul motiv pentru care trăim?
6. De ce nu ne mai place frumosul, orginalul, simplul? De ce o femeie trebuie să îşi pună câteva straturi de machiaj şi să aibă un corp frumos pentru a fi atrăgătoare pentru un bărbat? Dar atunci, cu celelalte femei ce facem? Cred că singurul machiaj este dimineaţa când te trezeşti…
7. De ce suntem atât de încordaţi, răutăcioşi, frustraţi, pesimişti, în loc să zâmbim, să trăim, să iubim…
8. De ce, dacă anturajul tău sunt oamenii înţelepţi, oamenii adevăraţi, eşti numit şters, tocilar, ciudat? Dar, dacă ieşi în baruri, arăţi ca o fată dacă eşti băiat şi ca un clown dacă eşti fată, ştii toate tipurile de alcool, atunci eşti “cool”, nu? Consider că, doar oamenii fără “coloană vertebrală”, fără un ţel, ar putea spune asta.
9. De ce facem lucrurile pentru că trebuie făcute, nu pentru că ne face plăcere?
10. De ce trăim după “reguli” (cum să faci asta, dacă nimeni nu a făcut-o?!)? De ce nu ne facem viața exact aşa cum ne dorim, exact aşa cum ne place, deoarece din momentul în care ne-am născut, timpul ne ia viaţa înapoi şi atunci, de ce să nu ne bucurăm de ea exact aşa cum este, de ce trebuie să ne uităm după alţii? Nu lor trebuie să le placă, ci nouă.
11. De ce nu vedem oamenii din toate perspectivele lor, ci doar din una, şi aceea strâmbă?
12. De ce ne uităm rădăcinile, tradiţiile, VALORILE, devenind un popor robotizat?
13. De ce nu ne bucurăm de progresul altora, în loc să-i “săpăm”, să-i urâm şi noi să ne dorim să fim deasupra?

Sunt atât de multe întrebări şi răspunsuri limitate sau… nedorite. Poate vi se pare că m-am jucat un pic, dar vreau să cred că prin acest articol am determinat cel puțin o persoană să vadă viaţa dintr-o altă perspectivă, aşa cum alţii m-au ajutat și pe mine să… văd!

“Dacă ar trebui să-mi rezum în puţine cuvinte experienţa mea, aş spune că jocul m-a dus mereu tot mai departe, tot mai adânc în real. Şi filozofia mea s-ar reduce la o singură dogmă: joacă-te!” (Mircea Eliade)

Lenuța Peter
(elevă, clasa a XI-a, Liceul Tehnologic Forestier)