Sâmbătă, 14 decembrie 2019, la Galeria de Artă Vassiliev, și-au dat întâlnire iubitorii de poezie și proză din Sighetul Marmației, într-un triptic cultural: aniversarea a trei ani de existență a revistei electronice „Salut, Sighet!”, semnalarea unui grup numeros de sigheteni publicați în revista culturală „Mantaua lui Gogol” și lansarea volumului de poezii „Bolnav de drum” (autor, Mihai Hafia Traista).

La întâlnirea culturală de weekend a participat poetul, scriitorul, dramaturgul Mihai Hafia Traista, redactor-șef al revistei trimestriale de cultură și atitudine „Mantaua lui Gogol”, directorul editurii cu același nume.

În prezența unei echipe de la Televiziunea Română, membrii echipei de redacție ai siteului www.salutsighet.ro, împreună cu valoroșii invitați, au contribuit la crearea unei atmosfere destinse și distinse. Fără niciun fel de constrângeri și fără „inhibiții”, s-a vorbit despre fenomenul cultural sighetean în context național, „probat” și prin publicarea poeților și prozatorilor maramureșeni în „Mantaua lui Gogol”, în acest ultim număr fiind incluși poeții Echim Vancea, Marin Slujeru, Mihai Hafia Traista, Mihai Romaniuc, Ion Mariș, Marius Voinaghi, Sebastiana Joicaliuc și Mădălina Danci etc. și prozatorii Oana Țînțaș, Crina Voinaghi, Stepan C. D. Traista etc.

Au vorbit despre „itemii” weekend-ului: Brîndușa Oanță, Oana Țînțaș, Marin Slujeru, Mădălina Danci, Anca Maria Corneștean, Gheorghe Mihai Bârlea, Odarca Bout și invitatul zilei, Mihai Hafia Traista. Evenimentul a fost moderat de Ion Mariș. „Colindul gutuii din geam”, interpretat de Anca Maria Corneștean, ne-a apropiat sufletește de Sărbătoarea Crăciunului.

Redăm și câteva mesaje primite de la colaboratorii „Salut, Sighet!” aflați departe de casă, prin care și-au dorit să transmită gândurile lor:

„Salut, Sighet!” este pentru mine un loc de întâlnire cu oameni frumoși, a căror adâncime se reflectă în cuvintele lor. O revenire acasă cu un simplu click. „Salut, Sighet!” este cel mai rapid și accesibil drum către casa orașului sufletului meu. Un tablou pictat în cuvinte alese de oameni aleși, un privilegiu să fii acasă chiar și de departe. La mulți ani întru întregirea hărții sighetenilor de pretutindeni! La mulți ani, „Salut, Sighet!” (Antonia Luiza Dubovici, poetă, SUA)

Poate pentru voi, „Salut, Sighet!” nu este decât un site de unde recoltați informații și știri. Ei bine, pentru unii dintre noi poate fi un start pentru a ne da seama cine suntem. De a publica articole și opinii, de a ne face utili și totodată de a ne descoperi pe sine pentru că: majoritatea persoanelor care scriu probabil că o să aibă cândva un site al lor, iar majoritatea poeziilor publicate o să-și aibă sălașul într-o carte… Vedeți voi… „Salut, Sighet!” e un „Frate mai mare” care îți dă un hint în viață, îți dă o mână de ajutor de a te descoperi și, mai mult decât evident, este faptul că toți ne simțim ca într-o familie mare și primitoare atunci când scriem, respectiv postăm ceva. (Liana Bârsan, studentă, Cluj-Napoca)

Când spun „Salut, Sighet!” spun modalitatea prin care pot comunica cu oamenii, printre câteva rânduri ascunzându-se atâtea adevăruri pe care, subtil, fiecare dintre noi vrea să le scoată în evidență. (Ioana Trifoi, elevă CNDV, Sighet)

Echipa „Salut, Sighet!” mulțumește colaboratorilor site-ului nostru, tuturor participanților prezenți la întâlnirea culturală de weekend și gazdelor evenimentului, Ileana și Cyril Vassiliev!

Salut, Sighet!

Foto & video: Mara Țînțaș

Sunt bântuită de oameni. De oameni și de gânduri care, în cele din urmă, o să-mi aducă sfârșitul. Într-un colț de lume sunt eu, o persoană nesemnificativă care își pune la îndoială existența, sub un acoperiș destul de încăpător, într-o casă suficient de caldă și primitoare acompaniată de o pizza imensă și Netflix.

Într-un alt colț de lume, dintr-o altă perspectivă, avem o fetiță care îi scrie moșului o scrisoare. Tot ce își dorește aceasta în momentul de față este un pachet de pufuleți și două portocale. Atât. Simplu ca bună-ziua. În capul meu: magazin – kg portocale, un bax de pufuleți că doar nu mă zgârcesc pentru 1 leu și nici pentru ăia 10 lei lăsați ciubuc pentru o cafea gen, că nu vreau să par săracă. În realitate e foarte crud cum fetița respectivă are o dorință atât de mică și ieftină din perspectiva unei bucăți mari din populație și totuși atât de semnificativă și scumpă pentru ea și familia ei.

Cred și eu că pământul nu are formă de pătrat și nu o să mai exemplific nimic în legătură cu colțurile, decât cu cele de la pizza pe care nu le mănânc dacă am o pizza întreagă (pentru a încăpea cât mai multă) – sau le mănânc dacă împart o pizza cu cineva că așa mă satur sigur și ieftin.

Într-o altă parte, într-o altă zonă, probabil rezidențială, o femeie este abuzată și bătută de soțul ei, căruia îi agreează acest comportament doar datorită copiilor. Alta se lăfăie în lux și se plânge că nu i-a adus nimeni un prosop pentru că nu poate să iasă așa din jacuzzi.

Un copil este bătut de colegii săi, pentru că arată mai ciudățel și nu le place fața lui, un altul este premiat peste tot datorită tatălui său care este văr cu directoarea. În paralel. o fetiță are nevoie de un transplant de măduvă, în timp ce o alta este răpită, omorâtă și vândută pe bucățele pentru organe, uite așa ajunge și cealaltă fetiță cu măduvă, dacă iese totul bine.

La doar cinci minute diferență o femeie este violată pe stradă, când alta la doar câțiva km așteaptă să fie luată pentru a-și face niște bănuți și dacă vă gândiți la „Night Club”, poate și acolo.

Într-o casă avem o lumânare aprinsă pe masă pentru ca un copil să-și poată face tema (exemplul dat de părinții noștri datorită știrilor de la TV, acompaniat de: vezi? tu ai lumină și nu înveți!), iar între timp o mână de oameni cu becul aprins împachetează niște cocaină pentru a fi transportată a doua zi, sperând ca de această dată să nu piardă cele opt kilograme undeva în Deltă.

Adică, te plimbi și tu liniștit și poc, ai dat de niște cocaină random, adică iau și eu un pachet ca tot românul (adică 2-3) și după, sun la poliție că doar sunt cetățean model.

Voi vedeți lumea în care trăim? E amuzant, da, doar dacă nu ești femeia bătută din blocul 3, scara 4 și ești studentul care plânge în sesiune că atunci a deschis pentru prima dată cartea. De fapt… nu știu care situație e mai rea, că de bătaie mai scapi, dar de sesiune nu…

Așa că, nu urmări schimbarea din oameni pe care o vezi la televizor împachetată frumos cu fundiță, fii tu schimbarea. Mda, dacă arunc ambalajul acela pe jos nu înseamnă că o să stea oamenii la rând să-și arunce gunoaiele fix peste gunoiul meu și o să se formeze o grămadă imensă de gunoi pe care o să-mi pună numele, că doar nu îs Regina Gunoaielor (deși poți să fii și prin comportament). Important este că nu o fac eu, și nici vecinul că s-a săturat de atâta împachetat de cocaină și nici cealaltă vecină care își bate soțul…

Nu putem să transformăm totul brusc într-un basm, dar măcar să încercăm. Știți cum e?

– Ai învățat?
– Am încercat, no…

Liana BÂRSAN

sursă foto: Pinterest

Simt că trebuie să iau o pauză, dar nu mi-o acordă nimeni. Rămân frustrată în aceeași lume nedreaptă, unde banii conduc alături de manipulare, unde colțul unei străzi poate fi mai familiar decât casa în care locuiești, alături de străinii pe care îi numești părinți, unde negru poate fi cea mai galbenă culoare și zâmbetul fals poate transmite cea mai sinceră emoție. Aici ne educăm copiii; aici ne formăm ca oameni demni de pus la dosarul prăfuit din dulapul unei instituții de psihiatrie; aici murim bătrâni dar încă fragezi, pentru că nu am apucat să gustăm din roadele semănate cu răutate, pentru că nu am apucat să vedem negrul așa cum ar trebui… pentru că nu l-ați putut vedea galben.

Străzile sunt pline de oameni mârșavi, de oameni răi, diabolici. Simplul gest de a întinde un bănuț unei femei sărmane poate fi la fel de răutăcios precum cel care îi întinde mâna goală. De ce? Pentru că avem tendința de a gândi mizerabil: „ÎI DAU UN BĂNUȚ- SĂ TACĂ” pentru că nu o mai suporți sau „DU-TE ȘI LUCREAZĂ CĂ NU ȚI-S RUPTE MÂINILE”.

Deși în marea majoritate a timpului sunt de acord cu ultima frază, noi nu gândim în afara sferei în care plutim, că nici să înotăm nu știm. Judecăm tot timpul, asuprim, mințim, iar eu enumerându-le pe toate acestea nu sunt mai bună decât restul pentru că fac aceleași rahaturi, dar spre deosebire de voi, pentru că fac atac la persoana voastră, a oamenilor de rând că eu sunt Luceafărul, scriu despre aceste lucruri și poate peste câțiva ani, după ce o să mor o să-mi dau seama că sunt o scorpie… poate.

Descrierea gri a străzii nu are același farmec fără oameni. Ei stau pe bănci în timp ce mănâncă un covrig în grabă, stau lângă magazine și tastează, probează haine vorbind la telefon, merg la baie cu telefonul în mână ca mai apoi să-l așeze pe jos undeva în stânga dacă hârtia igienică se află în dreapta; mănâncă doar după ce postează un story #foodlover, dar e prima dată după câteva luni în care mănâncă ceva fancy, timp în care stăteau pe bancă și mâncau covrigi.

Traversez trecerea de pietoni cu nasul în telefon, pentru că toată lumea o face, nu de alta dar era umbră și puteam să zăresc finally niște mesaje cu toate că am luminozitatea la maxim. Între timp un bărbat e călcat de o mașină, șoferul- neatent din cauza telefonului. Accidentul nu a fost atât de grav, omul rupându-și doar mâna dreaptă, ceea ce a cauzat o traumă inimaginabilă schimbării mediului pentru telefonul său care trebuia să facă cunoștință cu stânga.

O bătrânică vinde flori într-un colț de stradă și îmi cumpăr un buchețel pentru că altfel nu-mi cumpără nimeni. Mint. Am primit odată niște floricele foarte drăguțe, luate de pe-un mormânt din cimitir. I-a fost atât de milă de săraca fetiță care stătea pe băncuță și plângea, așa că s-a ridicat, a îndepărtat pământul și i-a dăruit niște floricele. Ce bărbat extraordinar…

În fine, nu vreau să credeți că sunt o plângăcioasă, pentru că sunt, dar mă rog. Bătrânica s-a bucurat atât de mult de prezența mea și a fost singura care nu a fost super falsă, a fost chiar acceptabilă, o strategie de marketing reușită. Cu buchetul în rucsac mă îndreptam spre o lume mai bună, adică pe scurt, spre cimitir.

Acolo era liniște, acolo era exemplul ideal de caractere pestrițe îngropate, pentru că în viețile noastre au rămas exemple de urmat. Da, adevărate exemple, după ce și-au îngropat răutatea. Nimeni nu se gândește la moartea câtorva mii de oameni din mâna unui singur domnitor, ci doar la cât de bun a fost el, cum a ajutat săracii, care l-au pupat unde au putut… evident, dar mă rog și aici.

Asta e a doua oară când vă spun că mă rog dar nu o mai fac demult, probabil datorită schimbării mediului: de la oameni prostuți și credincioși la oameni care pun întrebări și trag propriile concluzii de pe wikipedia, dar aici nu mă mai rog…

Liana BÂRSAN

studentă la Facultatea de Drept, UBB, Cluj

foto: Pinterest