La 22 noiembrie 1918 se organizează la Sighet o impunătoare Adunare Naţională care alege delegaţii comitetului Sfatului Naţional Român în frunte cu dr. Vasile Chindriş şi delegaţii pentru Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia (1 decembrie 1918). Prin Decretul -lege 3631 din 11 decembrie se consfinţea unirea pe plan intern şi se organiza Transilvania provizoriu prin cele două organisme, Marele Sfat Naţional, cu rol legislativ, şi Consiliul Dirigent, drept for executiv. Acesta din urmă, avea în componență 15 Resorturi (ministere), la Culte și Instrucțiune Publică fiind numit Vasile Goldiș. La 14 decembrie 1918, Consiliul Dirigent înființează Gazeta Oficială, care apare neîntrerupt, la Sibiu, până la 31 martie 1920. Ea publică hotărârile Marelui Sfat al Transilvaniei, decretele, ordonanțele, notele circulare și alte decizii ale Consiliului Dirigent. În anunțul ministrului Valeriu Braniște, nr. 5742, Sibiu 14 iunie 1919, publicat în Gazeta Oficială, nr. 35 din 16 iunie 1919 se înființează: a) 17 licee  de băieți – din care  8 licee complete (clasele I-VIII) și 9 deocamdată cu primele 5 clase românești, la poziția 5 figurând „Dragoș” – Sighet; b) 4 școli reale superioare (clasele I-V românești); c) 3 licee de fete deocamdată cu clasele I-V românești; d) 2 școli superioare de fete (clasele I – V), la Brașov și Sighet; e) 2 școli comerciale de băieți; f) 2 școli comerciale de fete; g) 6 Școli Normale,  5 de băieți (printre care și cea de la Sighet) și una de fete.

Astfel, după cum se poate remarca, în Sighetul interbelic s-au impus, prin contribuţia lor deosebită la educarea tinerei generații Liceul de băieți „Dragoș Vodă”, Liceul de fete „Domnița Ileana” și Școala Normală „Regele Ferdinand”.

Liceul de băieți Dragoș Vodă şi-a deschis cursurile la 10 octombrie 1919. Festivitatea prilejuită de acest eveniment rămâne o zi memorabilă, care a început cu sfinţirea şcolii de către părintele vicar Ilarie Boroş, preot greco-catolic la Sighet. Şcoala a funcţionat şi funcţionează şi azi într-o clădire construită în 1912. Imobilul a intrat în proprietatea Ministerului Educaţiei Naţionale la 3 martie 1937. Liceul de băieţi „Dragoş Vodă” a fost instalat la parterul şi primul etaj al clădirii, preluate de la fostul liceu catolic de băieţi la 10 august 1920.

În perioada interbelică, la acest liceu au predat 105 cadre didactice, dintre care 64 profesori cu studii superioare, opt dintre ei având și titlul de doctor. Îi amintim pe dr. Eugen Seleș, primul director al liceului, transferat în 1920, profesor și director, în 1920 la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu Mare; îi urmează la conducerea liceului până în anul 1940 profesorul de matematică Mihail Șerban, originar din Săpânța, transferat de la Liceul de fete din Blaj; Alexandru Gheorghe Flore, autorul Graiul mirilor români de pe Valea Someșului (1914), Titu Liviu Doroș, Iacob Dermer, care a desfăşurat o prodigioasă activitate publicistică, în special la ziarul Graiul Maramureşului  și coautor la Maramureşul românesc, Alexandru Balint, Nicolae Angelescu, Marcu Csoti, Dumitru Simion, care activa în același timp și ca director al Școlii Normale (până în anul 1928, când este transferat la Focșani) sau pictorii Traian Bilțiu-Dăncuș – fondator și redactor al gazetei Graiul Maramureșului, director al Muzeului sighetean de etnografie – Liviu Bordeaux, cel care la Palatul Cultural de la Sighet a înfiinţat o şcoală particulară de pictură, și unde a organizat expoziţii cu caracter permanent.
Dintre absolvenții de seamă ai liceului din perioada interbelică se remarcă folcloristul și etnologul Mihai Pop, președinte al SocietățiiInternaționale de Etnografie și Folclor, laureat al premiului internațional „I.G. Herder” (1967), membru de onoare al Academiei Române (2000). Una dintre trăsăturile absolventului de „Dragoș Vodă” o reprezintă opțiunea de-a se întoarce în calitate de profesor, de-a fi coleg cu foștii profesori. Este cazul lui Andrei Radu, care în 1932 este numit profesor suplinitor și colaborator la „Graiul Maramureșului”. La sfârşitul carierei didactice, Andrei Radu a fost lector la catedra de metodică a Universităţii din Cluj-Napoca, calitate în care şi-a susţinut doctoratul la Sorbona cu tema: „Methodologie de l’enseigment du francais”. Îi datorăm cele mai frumoase mărturii despre oamenii liceului în lucrarea „Mierea amintirilor”. Un alt absolvent întors la Sighet în 1931 a fost Mihai Marina. Secretar al Despărţământului Maramureş, fondator al „Graiului Maramureşului”, a fost primpretor al plasei Sighet. A participat la lucrările de pregătire a materialului documentar pentru Conferinţa de Pace de la Paris. Se impune prin studiul referitor la numele Sighetului şi prin lucrarea monografică intitulată „Situaţia Maramureşului între cele două războaie mondiale”.

Un alt pasionat de gazetărie dar şi de istorie, absolvent al Liceului „Dragoş Vodă” în acelaşi an cu Mihai Marina (1926), a fost Gheorghe Dăncuş. După terminarea facultății, obţine catedra de limba şi literatura română la Şcoala Normală din Sighet, până la 1934, când se va angaja la Arhivele Judeţene. Din anul 1950 a fost numit director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, pe care l-a condus până la sfârşitul vieţii sale (în 1967), cu excepţia perioadei 1956-1959, când a fost director al Muzeului Emil Isac. Și lista poate continua cu artiștii Vasile Kazar – profesor la catedra de grafică de la Institutul „Nicolae Grigorescu”, distins cu Marele premiu al U.A.P. pentru întreaga carieră (1985) și Harry Herman Maiorovici, membru al Uniunii Cineaștilor Români și vicepreședinte al Asociației de prietenie România – Israel.

După al Doilea Război Mondial, Liceul de băieți „Dragoș Vodă” își va modifica de mai multe ori numele, devenind rând pe rând, Liceu Mixt, (odată cu unificarea cu liceul de fete) Liceu Mixt „Filimon Sârbu”, Școala Medie Nr.1 Sighet, Școala Medie Nr. 1„Filimon Sârbu”, Liceul de cultură generală, Liceul „Dragoș Vodă”, Liceul real-umanist „Dragoș Vodă”, Liceul Industrial „Dragoș Vodă”, Liceul Teoretic „Dragoș Vodă”, pentru ca începând cu 1 septembrie 1999 să devină Colegiul Național „Dragoș Vodă”.

Tot la 10 octombrie 1919 şi-a început activitatea şi Liceul de fete Domniţa Ileana, festivitatea de deschidere având loc în curtea interioară a Liceului Pedagogic „Taras Șevcenko” de azi. Cursurile şcolare s-au desfăşurat într-un edificiu care cuprindea opt clase, o capelă, o sală de gimnastică, o sală de muzică, opt săli destinate laboratoarelor, bibliotecii şi altor activităţi adiacente. În clădire se afla şi locuinţa directorului școlii, profesorul Corneliu Sânjoanu, formată din patru camere. Totodată, liceul de fete dispunea de un internat cu 32 încăperi. În afara camerelor destinate fetelor care frecventau şcoala, în incinta internatului se afla şi o locuinţă cu două camere pentru directoarea internatului.

Liceul de fete „Domniţa Ileana” înscria şi fete care doreau să se prezinte la sesiunile de examene organizate pentru candidatele care s-au pregătit particular. În 1924, în clasa întâi a fost înscrisă o elevă, în clasa a doua trei, în clasa a treia zece, în clasa a patra nouăsprezece, în clasa a cincea trei, în clasa a şasea o elevă, iar în clasa a şaptea două. Situaţia cea mai slabă s-a înregistrat în 1932, când erau înscrise doar două eleve particulare, una în clasa a doua şi cealaltă în clasa a şaptea. În 1934 au fost şcolarizate 16 eleve, în 1935 – 26, în 1936 – 22, în 1937 – 17, în 1938 – 15, în 1939 – 18 şi în 1940 – 27. Majoritatea elevelor particulare erau înscrise în primele patru clase, deci în cele gimnaziale. Absolvirea acestora era suficientă pentru a ocupa un post de funcţionar public. Liceul de fete „Domniţa Ileana” se înscrie în realizările învăţământului românesc interbelic. Din motive financiare, în anul 1938 printr-o Decizie a Ministrului Educației Naționale, Armand Călinescu, liceul de fete este transformat în gimnaziu.

Prin același decret al Consiliului Dirigent din 1919, urmau să fie înființate cinci Școli Normale de băieți la Cluj, Deva, Timișoara, Zalău şi Sighet. Se preconizau două cicluri de câte doi ani, primul an cu o instrucţie comună celorlalte licee teoretice, iar ciclul secundar, dedicat specializării. La 11 octombrie 1919, își începe cursurile Școala Normală de băieți din Sighet, primul director fiind profesorul Ion Borgovan. Încă din primul an de studiu, 46  de elevi au fost cazați în internatul din strada Avram Iancu, internat deschis în prezența directorului Enea Hodoș și a profesorului Ioan Bilțiu-Dăncuș. Tot acum se organizează și școala de aplicație. Potrivit Decretului Ministerului Instrucțiunii și Cultelor, în anul 1920 este numit director profesorul Dimitrie Simon, care-și desfășoară activitatea până în anul 1928, când se transferă la Focșani, iar în locul acestuia este adus profesorul Vasile Pop.

Între 1922 şi 1932 Şcoala Normală „Regele Ferdinand” a dat învăţământului 237 dascăli. În următorii şase ani, până la desfiinţarea şcolii, numărul total al absolvenţilor a fost de 79. Majoritatea absolvenţilor au devenit învăţători în Maramureş, acoperind o parte a posturilor vacante, foarte numeroase. Numai în anul şcolar 1921-1922 au fost vacante 117 posturi în învăţământul primar local. În acelaşi an şcolar, Şcoala Normală avea 150 elevi înscrişi, însă din aceştia doar opt erau absolvenţi.

Cei 237 de învăţători, care s-au calificat la Şcoala Normală din Sighet în perioada 1922-1932, reprezentau un contingent ce avea să contribuie parţial la rezolvarea crizei de cadre didactice din învăţământul primar. Scăderea numărului de absolvenţi din anii următori, faptul că în intervalul 1933-1938, cât a mai funcţionat şcoala s-au calificat doar 79 învăţători, a contribuit numai în parte la îmbunătăţirea efectivului de învăţători.

La catedrele şcolii au funcţionat profesori cu o frumoasă pregătire, iar de pe băncile acesteia au ieşit învăţători care au urmat exemplul dascălilor lor. Rămân repere: Ioan Berinde – absolvent al Școlii Normale (promoţia 1927), s-a remarcat printr-o intensă activitate publicistică, concentrându-şi atenţia asupra problemelor şcolii în general și asupra învăţământului primar rural în mod special; Petre Lenghel Izanu, absolvent și el al școlii (promoția 1926) – a îndeplinit funcții de conducere în cadrul Revizoratului Școlar Județean. În 1938 a realizat manualul Geografia Judeţului Maramureş pentru clasa a II-a; Ion Bârlea – prestigios folclorist și om de cultură și-a desfășurat activitatea la Școala Normală între 1920 – 1930 ca și profesor de religie greco-catolică, iar în 1938 s-a transferat la Cluj, unde a editat seria nouă a săptămânalului Gazeta Maramureşană. Cât timp a deţinut funcţia de director al Arhivelor Statului din Sighet a publicat „Contribuţii la istoria Maramureşului”; Gheorghe Vornicu – la 1 septembrie 1921este numit la profesor la catedra de istorie și geografie, pe care o va ocupa timp de 10 ani; cu ocazia Congresului profesorilor de geografie din Maramureș inaugurează la 7 septembrie 1926 Muzeul Etnografic al Maramureșului; Vasile Pop – participant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, ca reprezentant al comitatului Satu Mare, profesor la Școala Normală din Gherla, este numit director în 1928; va deține această funcție până în anul 1938, timp în care s-a ocupat de buna funcționare a Școlii de Aplicație și a cursurilor de vară de perfecționare didactică; în perioada celui de-al doilea război mondial a fost profesor la Şcoala Normală din Blaj, iar după 1945 la Liceul „Dragoş Vodă” de la Sighet.

Din motive financiare, în anul 1938, printr-o Decizie a Ministrului Educației Naționale Armand Călinescu, liceul este desființat. Își redeschide porțile după zece ani, la 1 octombrie 1948 sub numele de Liceul Pedagogic, iar prin unificarea de la 1 septembrie 1960 cu secția pedagogică a liceului cu limba de predare ucraineană, va purta denumirea de Școala pedagogică din Sighet. Începând cu 1 septembrie 1966 își schimbă din nou titulatura, devenind Liceu Pedagogic, pentru ca după revoluția anticomunistă din decembrie 1989 să se transforme în Colegiu Național Pedagogic „Regele Ferdinand” (2024).

* o infimă contribuție dintr-un viitor volum omagial
Sursa foto: Muzeul Maramureșean

Bibliografie:

Vasile Anișorac, Liceul „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației. Monografie 1919-1996, Editura Valea Verde, Sighetu Marmației, 2012.
Constantin Băjenaru, Consiliul Dirigent și problematica școlară din Transilvania (decembrie 1918-aprilie1920), în Acta Terrae Fogarasiensis, VIII, Editura Negru Vodă, Făgăraș, 2019.
Odarca Bout, Vasile Paul, Mihaela Sautriot, Radu Zlati, Monografia Liceului Pedagogic din Sighetu Marmației. File din istoria liceului de ieri și de azi, Editura Valea Verde, 2012.
Petre Lenghel Izanu, Situația învățământului primar în Maramureș, în Graiul Maramureșului, nr. 17, 1933, 2.
Vasile Popeangă, Mărturii transilvănene despre acte creatoare de pedagogie românească, „Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2007.
Andrei Radu, Mierea amintirilor, „Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2008.
Marius Voinaghi, Liceul „Dragoș -Vodă”Sighet la început de drum, în Centenarul Unirii 1918-2018. Maramureșul înainte și după Marea Unire a românilor, Editura EUROTIP, Baia Mare, 2019.

Liceul de fete „Domnița Ileana” din Sighet a luat ființă în toamna anului 1919. Întâiul său director a fost Cornel Sânjoanu, profesor de limba română, venit aici (se pare) de la Școala normală din Caransebeș și rămas până în toamna anului 1940, când a fost expulzat de administrația maghiară venită în urma dictatului.

Între 1940 – 1944 liceul a fost desființat, iar elevele care știau limba maghiară din familie au continuat școala în această limbă.

În toamna anului 1945 liceul românesc și-a reluat activitatea sub conducerea directoarei, prof. Dr. Irina Berinde, întâia profesoară din Maramureș cu doctorat în matematică.

În 1948 liceul a dat prima promoție de după război. Așa se explică faptul că pe tablou sunt 9 absolvente și 14 cadre didactice.

Respectiva promoție a fost și ultima. În urma reformei învățământului din acel an, liceul sighetean de fete a dispărut prin comasare.

Din rândurile de sus ale tabloului ne privesc chipurile unor dascăli deosebiți pe care cei mai vârstnici dintre contemporani au avut privilegiul să-i cunoască. Menționăm doar doi dintre ei: profesorul Ion Bilțiu-Dăncuș, un bărbat care a marcat istoria Maramureșului anilor 1918-1950, aflat spre sfârșitul carierei și profesorul Eracle Titircă, aflat la începutul carierei, un dacăl de o excepțională calitate, un intelectual cu o hotărâtoare influență asupra celor care au știut să-i stea în preajmă și să beneficieze de calitățile sale, prin anii 1950-60-70, când puțini dintre dascălii noștri întruneau aceste calități.

Mai menționăm faptul că fondul tabloului a fost realizat de pictorul Gheorghe Codrea, maramureșeanul nostru stabilit la Cluj, care era atunci elev în ultima clasă la Liceul „Dragoș Vodă”, dar și faptul că fotografia acestui tablou aparține profesorului Ioan (Nelu) Bilașcu, de la Liceul forestier, a cărui mamă (Țiplea Margareta, sora profesorului Alexandru Țiplea) se află în rândul de jos (prima din stânga).

Din câte știm, dintre elevele de atunci se mai află printre noi Doamna profesoară Viorica Oros (Diaconescu Viorica pe tablou) căreia îi dorim multă sănătate.

Ion Ardeleanu

…30 decembrie 1947… aveam 14 ani, eram elevă la Liceul de fete “Domnița Ileana “ din Sighet (în clădirea actualului liceu ucrainean).

Ieșisem în oraș la niște cumpărături și ajunsă în fața cinematografului, văd cum lumea se oprește din mers și aud zgomotul puternic al unui difuzor montat la balconul cinematografului, care anunța “un comunicat de mare importanță”. M-am oprit și eu, în jurul meu lume de toate categoriile, tineri și bătrâni, orășeni și țărani… Vocea de la difuzor declamă : “Regele Mihai a abdicat! S-a proclamat Republica Populară Română!” Urmau niște fraze propagandistice din care am reținut doar “cel mai mare exploatator al țării”… apoi n-am mai receptat nimic. Eram total derutată, nu înțelegeam nimic… pe fețele tuturor celor din jur se citea consternarea și mâhnirea… n-am văzut pe nimeni bucuros.

Am ajuns acasă, părinții mei erau foarte îngrijorați… tata a zis doar atât: ”era de așteptat”. Eu eram prea mică și lipsită de viziune… am înțeles mai târziu că după falsificarea alegerilor din ’46 și arestarea lui Iuliu Maniu și a altor importanți lideri politici democratici abolirea monarhiei era ultimul pas al ocupantului sovietic pentru lichidarea suveranității României și instaurarea deplină a regimului comunist. În anul următor avea să fie arestat și tatăl meu…

Generația noastră a ținut foarte mult la regele Mihai. Îi admiram ținuta maiestuoasă din tablourile ce erau în toate sălile de clasă și în fotografiile de la începutul manualelor școlare. Nu ne puteam închipui țara fără rege. Iar pentru noi, cei ce am cunoscut și experiența amară a refugiului între 1940 și 1944  (când Ardealul de nord fusese sub ocupație maghiară) atașamentul față de regele nostru era și mai mare. Unde vedeam chipul regelui Mihai știam că suntem în România…

Prof. Aurelia Vișovan

sursă foto: Brada Oanță

Porţile Şcolii Superioare de Fete au fost deschise în anul 1861, un important rol în realizarea acestui proiect avându-l Leövey Klára, care considera că educaţia fetelor este un scop nobil.

Din nefericire, în luna noiembrie a aceluiaşi an, şcoala este închisă, respectându-se ordinele venite de sus.
Redeschiderea a avut loc în noiembrie 1870, la intervenţia prefectului Iosif Man de Şieu şi a soţiei acestuia, baroana Sztoika Mária, sub titulatura de “Şcoala Superioară de Fete Elisabeta”. Scopul era educarea tinerelor fete, fără a ţine cont de religie şi apartenenţa socială. Şcoala avea cinci clase, dar după 1877, la ordinul ministrului învăţământului şi cultelor, Trefort Ágoston, şcoala se organizează în patru clase superioare şi două pregătitoare, astfel îmbunătaţindu-se calitatea educaţiei oferită în cadrul instituţiei.

Clădirea datează din secolul al XVII-lea, încă din timpul contelui Bethlen István, fiind construită în stil baroc. Înainte de transformarea în şcoală, a fost sediul Administraţiei Zootehnice a Comitatului Maramureş. De-a lungul secolelor au loc modificări succesive ale clădirii, fiind remodelată în stil neoclasic, ca mai târziu, în jurul anului 1901 să primească o înfăţişare art nouveau.

Deasupra intrării principale se putea observa stema ţării, înconjurată de lauri şi anul reconstrucţiei (1901), alături de inscripţia: “Şcoala regală maghiară Superioară de Fete”.

În perioada interbelică ea a fost redenumită Liceul de fete “Domniţa Ileana”.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: actualmente clădirea găzduiește Liceul Pedagogic Ucrainean „Taras Șevcenko”