Nu știu de unde vin, dar știu sigur că am avut timp nouă luni să mă decid dacă vreau sau nu să ajung pe pământ. Am ales viața, pentru că am considerat că voi avea liniște și că va fi ceva frumos și, bineînțeles, nu voiam să îmi necăjesc viitorii părinți.

Iată-mă acum, aici. Tânără, plină de viață, zâmbitoare, gingașă, cu un suflet mare care ar face orice pentru a atinge apogeul “perfect”. În fiecare zi îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest dar frumos pe care mi l-a oferit și pentru faptul că am o familie atât de frumoasă. Sunt fericită și mă mulțumesc cu tot ce am, dar de fiecare dată mă bântuie un gând. Nu înțeleg și, uneori, nici nu vreau să o fac… de ce unii nu aleg viața sau chiar dacă o aleg nu încearcă măcar să o facă să fie frumoasă? Se spune că viața este o excursie gratuită pe care Dumnezeu ți-o oferă la naștere. Și atunci de ce să nu o facem frumoasă? Privesc în jurul meu și văd o mulțime de oameni triști. De ce? Niciodată nu vei ști când excursia ta va lua sfârșit. Poate mai ai doar o zi… poate doar un minut sau poate nu mai ai nimic. Viața nu este făcută să fim supărați, necăjiți și mai mereu negativiști. Viața e ceea ce suntem noi, pentru că noi suntem viața. Fără oameni viața nu ar mai avea sens. Până la urmă, cam tot ce ne înconjoară este viață. Sunt sigură că fiecare dintre noi deține o clepsidră a vieții pe care nu o vede, dar sigur există. Ei bine, acea clepsidră are în ea “aurul” vieții care se scurge încet zi de zi. Când nisipul se scurge, și viața noastră se scurge și constați,, spre final că nu mai ai timp să faci ceea ce ți-ai dorit o viață întreagă.

Pe acest pământ sunt 3 tipuri de oameni: oamenii care își trăiesc viața și fac tot ce le stă în putință ca să fie fericiți, cei care sunt reținuți în a face ceea ce le place din cauza lipsei banilor și cei care nu au nicio posibilitate de a fi fericiți. Cred că în acest timp, cât suntem pe pământ, ar trebui să încercăm măcar să fim ca primul tip de oameni. În viață, trebuie să faci ce îți place, chiar dacă încerci o mulțime de lucruri.

Pe parcursul vieții am făcut foarte multe lucruri până am ajuns să fac ceea ce îmi place. Din punctul de vedere al părinților, cred că aceștia nu trebuie să îi oprească pe copii deloc, ci să îi lase să își deschidă aripile și să zboare în ce lume visează ei, pentru că doar așa vor fi cu adevărat fericiți. Urăsc când văd această diferență între oameni și aud lucruri de genul “Eu sunt mai bun decât cel de lângă mine” sau “Vai de capul lui că habar nu are pe ce planetă e”. Poate că nu știe pe ce planetă e, dar poate așa e fericit. De când sunt mică am fost obișnuită să simt că toți oamenii sunt egali în fața lui Dumnezeu. Nimeni nu e mai presus, pentru că la sfârșitul vieții toți mergem în același loc, indiferent dacă am fost oameni de bani gata sau cerșetori. Lucrul esențial în viață, din punctul meu de vedere, este să încerci să fii fericit și, dacă nu te simți fericit, atunci să cauți modalități onorabile prin care să devii așa. Orice problemă are rezolvare, nimic nu este întâmplător pentru că orice greșeală vine cu o învățătură.

Așadar, să privim mereu pozitiv și să nu lăsăm ca această excursie frumoasă să treacă fără a ne simți bine, pentru că “vieții nu îi poți adăuga zile, dar fiecărei zile îi poți adăuga viață”.

Anca Corneștean
Clasa a IX -a A,
Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”

De când mă ştiu, Moş Nicolae, la fel ca Moş Crăciun, a reprezentat una dintre cele mai mari bucurii ale copilăriei.

De fiecare dată când discutăm de Moş Nicolae ne gândim la ghetuţe perfect lustruite puse în geam şi aşteptarea ca Moşul cel bun să ne copleșească cu darurile pe care ni le dorim. De când eram… (mai) micuţă, Moşul s-a “asigurat” să îmi ofere ce mi-am dorit. Dar, anul acesta, pentru că sunt… (mai) mare, am dorit să aflu cum așteptau și pregăteau părinţii mei sosirea Moşului.

Aşa că, am pregătit trei ceşti cu ceai şi m-am aşezat alături de părinţii mei întrebându-i:
– Dragii mei, având în vedere că se apropie venirea Moşului, aş vrea să ştiu, pe vremea voastră, ce însemna Moş Nicolae?
Tata, uitându-se la mine cu o privire adâncă, strălucitoare, ca şi cum i-aş fi răsfoit calendarul vieţii, îmi răspunde:
– Fetiţa mea, pe când eram eu mic, îl aşteptam pe Moş – sunt sigur! – cu mult mai multă înfrigurare. Eram cel mai cuminte şi ştiam că Moşul mă va răsplăti. Dar, Anca dragă, pe vremea noastră, nu ne bucuram decât de un pacheţel de bomboane din partea Moşului, dar cât era de bun!
Uimită, îl întreb:
– Cum adică un pacheţel de bomboane? Adică acum Moşul aduce smartphone-uri de ultimă generaţie, laptop-uri şi o mulţime de dulciuri, iar voi primeaţi doar bomboaneee?
– Ei bine scumpo, spuse mama cu o voce caldă, noi eram extrem de bucuroşi dacă primeam acele bomboane, iar dacă nu eram cuminţi ştiam că vom primi o…. vărguţă.
– Nu îmi vine să cred cât de mult a evoluat lumea!
– Pe vremea noastră, Moş Nicolae sau sărbătorile în general, nu erau despre lucruri materiale. Ne bucuram de orice pentru că nu acesta era lucrul esenţial de sărbători.
– Ce vrea să însemne asta, tati?
– Uite. Îţi voi spune o poveste de acum 50 de ani, pe cand eram doar un copil. Aveam vreo 9 ani, când Moş Nicolae nu ne-a mai adus bomboane ci un pachet mare pentru 4 fraţi. Când l-am deschis, am găsit doua felii de pâine cu untură. Când am văzut am zis că eu nu accept aşa ceva de la Moşu’. În schimb, fratele meu, a luat cele două felii şi ce să vezi? Pe una dintre felii era lipită o bancnotă de 25 de lei, ceea ce însemna banii pentru o zi de muncă. Am fost atât de dezamăgit că nu m-am putut mulţumi cu ce mi-a adus Moşul, încât am învăţat să apreciez orice lucru mărunt pentru că uneori poate ascunde lucruri măreţe.
– Vezi tati! Trebuia să iei şi tu din pâine şi aşa poate împărţeaţi suma.
– Aşa este! Dar eu, eram prea ocupat să mă gândesc de ce nu am primit bomboane ceea ce m-a transformat dintr-un copil cuminte, în unul cu pretenţii.
– Acum înţeleg despre ce este Moş Nicolae.
– Despre ce? mă întreabă mama curioasă să vadă dacă am înţeles ceva.
– Am înţeles că sărbătorile nu înseamnă doar cadourile materiale. Trebuie să fii mulţumit cu ceea ce ai primit, trebuie să te bucuri că eşti cu familia ta și să te gândeşti că unora nici măcar familia nu le-o aduce Moşul! Pentru simplul fapt că ești împreună cu ai tăi, cânţi colinde, te bucuri de sănătate şi simţi spiritul sărbătorilor, poți spune: Mulţumesc Doamne sau Moşule pentru cadoul frumos pe care mi l-ai oferit, cel mai de preţ cadou pe care îl poţi primi cu ocaza sărbătorilor! Și să sperăm ca în viitor, Moşul să nu vină cu limuzina pe la geamurile copiilor ca să le aducă maşini 4×4 sau cine ştie ce ciudățenii, să rămână Moșul tradițional care, călătorind cu sania lui trasă de reni, aduce în primul rând veselie și bună-dispoziție.

Am terminat ceaiul și, discret, mă voi duce să-mi verific ghetuțele. Sigur vine Moșul și-n acest an!

Anca CORNEȘTEAN
Liceul Pedagogic “ Regele Ferdinand”
Clasa a IX-a A

Suntem în clasa a IX-a, anul de grație 2017, şi, cum bine ştim cu toţii, la fiecare început de an, liceele îşi ţin… BALUL.

Şi cum a început sezonul lor, tot tineretul vorbeşte numai despre asta. Până acum, Liceul Pedagogic “Regele Ferdinand” şi Colegiul Naţional “Dragoş Vodă” au încântat Sighetul cu două baluri de excepţie. Tinerii din clasa a IX-a şi-au luat inima în dinţi, cum s-ar spune, şi s-au prezentat la preselecţii. După părerea mea, aceasta a fost cea mai grea parte pentru că sunt sigură că în fiecare liceu s-au prezentat tineri frumoşi şi talentaţi care au încercat să impresioneze organizatorii cu tot ce știau ei să facă.

Balul Bobocilor este, pentru fiecare generaţie în parte, un eveniment unic în viaţă. Este o şansă pentru elevii curajoşi şi talentaţi de a se afirma, de a ieşi în faţă, de a-şi stăpâni emoţiile, încercând să pară cât mai originali şi carismatici şi, în acelaşi timp, să-şi pună în valoare calităţile, dând dovadă de atitudine, stil şi, uneori, de muuuult…. umor.

Ca în fiecare an, şi anul acesta la baluri au participat fete frumoase, drăgălașe, care au intrat în lupta pentru coroana de Miss Boboc cu eleganță, degajate, având calităţile fizice necesare pentru participarea la un astfel de concurs. Nici băieţii nu au fost mai prejos, demonstrând că fac față cu brio la toate probele impuse.

Ţinutele sunt esenţiale în astfel de ocazii şi, cum fiecare bal a avut o temă – Liceul Pedagogic “Regele Ferdinand” având tema Egiptului Antic care ne-a teleportat în lumea zeiţelor şi a faraonilor, iar Colegiul Naţional “Dragoş Vodă”  abordând tema genurilor muzicale – tinerii boboci s-au străduit să arate care mai de care mai adecvat. Drăguţi, descurcăreţi, toţi au încercat să se prezinte cât mai bine la probe.

Pentru obţinerea titlului de Miss şi Mister Boboc, participanţii au fost nevoiţi să treacă prin mai multe probe: de cultură generală, de îndemânare, de mișcare scenică, de interpretare, de joc de rol, şi multe altele. Fiecare boboc în parte a încercat să uimească și să cucerească juriul. La finalul balurilor, bobocii au fost premiaţi cu o mulţime de titluri de Miss & Mister.

Aşadar, Balul Bobocilor al Liceului Pedagogic “Regele Ferdinand” şi al Colegiului Naţional “Dragoş Vodă” s-au dovedit a fi un suuuuper succes!

Mă bucur că am avut ocazia de a purta eticheta de boboc al Liceului Pedagogic “Regele Ferdinand” şi ţin să mulţumesc tuturor pentru dăruirea şi implicarea de care au dat dovadă. Pentru viitorii bobocei, sfatul meu este: să rămâneţi mereu încrezători, să fiţi mereu voi înşivă, să nu renunţaţi la ceea ce vă propuneţi şi, nu în ultimul rând, să vă ascultaţi inima în fiecare moment!!!!

Anca Corneștean,
clasa a IX-a A – Liceul Pedagogic “Regele Ferdinand”

Vineri, 06 octombrie 2017 și sâmbătă, 07 octombrie 2017, la Sighetu Marmației au fost organizate festivităţile de deschidere a Centrelor de excelenţă la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, la Liceul Tehnologic Forestier şi la Şcoala Gimnazială „George Coşbuc”.

La C. N. „Dragoș Vodă” funcţionează grupele de excelenţă la materiile următoare: limba şi literatura română, limba rusă, limba engleză, limba franceză, matematică, fizică, chimie, biologie, istorie, geografie şi informatică. La Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand” există o grupă de performanţă la limba şi literatura română. La Liceul Tehnologic Forestier există o grupă de industrie de prelucrare a lemnului de la clasic la avangardă. La Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” există două grupe de excelenţă, una la matematică şi una la chimie. Trebuie subliniat că la Liceul Tehnologic Forestier a fost înfiinţată grupa de excelenţă începând cu anul şcolar 2017-2018.

La festivitățile de deschidere a cursurilor de excelenţă au participat din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş inspectorii şcolari Gheorghe Maiorescu şi Simona Malearciuc. Cu acest prilej au fost înmânate diplome de excelenţă profesorilor care au predat în cadrul Centrelor de excelenţă în anul şcolar 2016-2017. De asemenea, în cadrul festivităţii a fost lansat volumul colectiv, Compendiu Dincolo de Ştiinţe, un volum ce conţine lucrările de cercetare expuse în cadrul Proiectului Judeţean „Dincolo de ştiinţe” organizat la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, în luna iunie.

Dorim Centrelor de excelenţă, elevilor şi cadrelor didactice, mult succes în pregătirea activităţii de performanţă!

În perioada 26.09.2017 – 29.09.2017, se desfășoară a XLIV-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetul Marmației.

PROGRAM 

Marți, 26 septembrie 2017

ora 18:00 – Centrul Cultural (Sala cenaclului literar , Piața Libertății, nr. 24 A)
Seară de poezie
 Recital din creația poeților din Israel
 Moment muzical cu folkistul Gheorghe Ștețca

Miercuri, 27 septembrie 2017

ora 11:30 – Centrul Cultural (Piața Libertății, nr. 24 A)
 Deschiderea Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației, ediția a XLIV-a

ora 13:00
Întâlnire cu poezia și muzica
 recital al poeților invitați din străinătate și al cantautorului Florin Săsărman (participă: reprezentanți ai cercurilor literare ale elevilor și ai catedrelor de limba și literarura română din liceele sighetene, ai cenaclurilor literare din județ)

ora 17:00
DIN ISTORIA FESTIVALULUI – prezentare de film

ora 18:00
POEZIA FĂRĂ GRANIȚE – Recital din creația poeților invitați

Joi 28 septembrie, 2017

ora 11:00 – 12:30 (Centrul Cultural, Piața Libertății, nr. 24 A)
LANSARE DE CARTE – Eveniment patronat de criticul Gheorghe Grigurcu

ora 13:00
POEZIA ÎN DIALOG CU TINERII – Întîlnire cu elevii de la : Colegiul Național „Dragoș Vodă”, Liceul Pedagogic „Regele Ferdinad”, Liceul Tehnologic Forestier, Liceul Tehnologic Marmația

ora 16:00 – Localitatea Desești
SERILE DE POEZIE NICHITA STĂNESCU
 “Un poem – o melodie”, recital al cantautorului Florin Săsărman

Vineri, 29 septembrie 2017

ora 11:30 (Centrul Cultural, Piața Libertății, nr. 24 A)
FESTIVITATEA DE PREMIERE
Recital din cântecele Maramureșului susținut de Grupul vocal – instrumental al Ansamblului „MARA”

ora 13:00 – închiderea ediției 2017 a Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației

Comunicat de presă – Centrul Cultural Sighet

Eliza Tivadar a cochetat cu teatrul de mică. A activat la Liceul Ferdinand din Sighet (liceu pe care l-a absolvit în anul 2016) în trupa de de teatru francofon Ferdy junior iar mai târziu în trupa Ferdy, timp de 6 ani, începând din clasa a 7-a. De asemenea a fost membră într-o trupă de amatori, creată în Sighet în anul 2012, numită Vox, la care a pus în scenă o piesă de teatru nonverbal.

Urmându-și pasiunea și visul, Eliza a optat – la abolvirea liceului pentru o facultate din afara țării și-a ajuns tocmai în… Anglia. Este studentă anul doi la Warwick University din Coventry, Warwichshire, Marea Britanie la specializarea Theatre and Performance Studies și la terminarea studiilor va fi licențiată în arte (Batchelor of Arts).

Eliza și-a petrecut o parte din vacanța de vară a acestui an la Sighet și, profitând de faptul că îmi promisese un interviu încă de la debutul studiilor unversitare, am abordat-o pentru o discuție – interviu care surprinde – sper – ideile, gândurile unei tinere dornice să… reușească.

Ion Mariș: Domnișoara Eliza Tivadar, mergi pe drumul pe care ți l-ai dorit?
Eliza Tivadar: Chiar mai mult decât atât. Prima dată când a trebuit să iau marea decizie care să îmi influențeze întreaga viață m-am gândit numai la actorie, dar circumstanțele m-au dus pe un drum ușor diferit. Acum, mulțumită acelei forțe pe care nu o putem controla numită de unii destin, Dumnezeu sau Univers, am ajuns să studiez întreaga lume a spectacolului începând de la teatru până la marea scenă a lumii prin feminism, terorism, intrigi politice și sociale. Sunt mai mult decât încântată de drumul pe care am ajuns și sunt ferm convinsă că în jurul meu există mult mai multe poteci pe care să le aleg pentru viitor. Drumul pe care sunt este plin de lumini strălucitoare.

Ion Mariș: De ce sau cine te-a direcționat spre Anglia?
Eliza Tivadar: Persoana care m-a influențat cel mai mult din acest punct de vedere este mama. Fiind un om care înțelege lumea așa cum este, a știut mereu că oportunitățile pe care le voi avea acolo vor fi infinit mai prețioase și mai benefice pentru șlefuirea mea decât cele oferite în țară. Deși cu sufletul înărcat de povara de a-ți avea copilul departe, uitând înțelesul cuvântului “egoism” mi-a dat aripile necesare pentru a zbura în văzduhuri mai fermecătoare, fapt pentru care am să o apreciez și am să îi fiu veșnic recunoscătoare.

Ion Mariș: Ce este un artist?
Eliza Tivadar: Un artist este un suflet plin de culori. Un artist este o multitudine de idei inovatoare, un spirit liber și deschis care se hrănește din cultură, care trăiește prin arta lui și înțelege lumea în propriul său mod. Un artist este cel care trece viziunile clasice prin filtrul sufletului său și le oferă lumii într-o nouă formă originală și captivantă. Un artist este cel care vindecă suflete prin dăruirea propriului suflet.

Ion Mariș: Crezi că în secolul super-tehnologizării se poate trăi din… artă?
Eliza Tivadar: Nu m-am îndoit nicio secundă de acest lucru. Arta, din punctul meu de vedere este nemuritoare deoarece ea trece de zidul superficialității și atinge oamenii cum nimic altceva nu ar putea. De asemenea, arta este extrem de flexibilă și se mulează după fiecare perioadă istorică reușind mereu să fie în pas cu inovațiile. Deci da, prin unicitatea ei și prin capacitatea de a nu rămâne niciodată în urmă, arta, sub orice formă a ei va dăinui veșnic. Chiar și în lumea high-tech în care trăim, arta și-a cerut deja drepturile și a început să încorporeze noile tehnologii în structura ei.

Ion Mariș: De ce nu are țara lui Shakespeare deschidere pentru “îndepărtații” est – europeni?
Eliza Tivadar: La această întrebare nu cred că m-aș pricepe să răspund corect deoarece eu nu am simțit niciodată vreo… închidere. La Universitatea la care mă aflu eu și mai ales în cercurile oamenilor de teatru, nu există noțiunea de închidere. Dovada acestui fapt este chiar un proiect prezentat de mine. Subiectul a fost Memorialul Durerii iar cei care au participat la prezentare au fost cu totul fascinați de această parte a trecutului nostru național. După prezentare am primit o avalanșă de întrebări despre locul de unde vin, iar ochii publicului scăpărau de curiozitate. Dar, adevărul este că odată părăsite meleagurile universitare, oamenii strâmbă ușor din nas la auzul graiului este-european. Motivele sunt multe iar acest subiect are rădăcini adânci, de aceea nu vreau să mă apropii prea mult de el. Din punct de vedere social mereu au existat și vor exista probleme dar eu, împreună cu oamenii din jurul meu, încercăm să schimbăm optica asupra celor străini.

Ion Mariș: Bănuiesc că aveți cursuri extrem de atractive. Cât de “grea” este specializarea ta?
Eliza Tivadar: Depinde de modul în care definiți cuvântul „greu”. Cursurile pe care le fac au fost o provocare uriașă pentru mine venind dintr-un mediu atât de diferit. La început am crezut că îmi va fi imposibil să reușesc să trec peste primul an dar, odată ce am început să înțeleg cum funcționează sistemul lor, lucrurile au devenit o plăcere. Deși nu îmi permit să spun că specializarea mea este una ușoară, îmi permit să susțin cu fermitate că atât timp cât ceea ce faci reprezintă o sursă de plăcere pentru intelectul tău, chiar și cele mai grele și înfricoșătoare lucruri devin plăcute. De aceea, cu toate că de multe ori am stat nopți întregi pentru a-mi face „temele”, m-am îndrăgostit de acest proces și de subiectele pe care le studiez iar munca mea a devenit o adevărată desfătare.

Ion Mariș: Crezi că această profesie te va împlini socio – profesional?
Eliza Tivadar: Încă nu știu exact care e profesia pe care o voi avea. Aceasta este frumusețea drumului pe care mă aflu. Actoria a fost și va rămâne mereu hrana sufletului meu, din acest punct de vedere sunt asigurată, dar acum că am cunoscut bogăția lumii spectacolului sunt convinsă că întreaga societate este terenul meu de joacă și că, atât timp cât voi fi perseverentă, nu se poate să nu ajung acolo unde am visat mereu. În jurul meu au înflorit atât de multe posibilități încât mă simt într-o constantă stare de siguranță. Oamenii pe care i-am ascultat, poveștile pe care le-am auzit, proiectele la care am participat, cei cu care lucrez, locul unde mă aflu, toate sunt favorabile pentru devenirea mea atât spirituală cât și socio-profesională.

Ion Mariș: Ce ne facem cu publicul zielor noastre care nu este tocmai pasionat de artă?
Eliza Tivadar: Acesta este lucrul la care meditez constant. Din nefericire, încă nu am găsit o soluție concretă, dar prin munca pe care o depun în numele artei atât de multe suflete nobile din întreaga lume sunt ferm convinsă că vom ajunge la o concluzie. Cu toate că din fire sunt o visătoare, din punct de vedere rațional știu că un singur om nu va reuși să schimbe acest lucru niciodată dar cred cu tărie că fiecare îndemn spre cultură ajută și aduce un nou public la viață. Prin evenimente interesante, oportunități pentru noi artiști și o educație culturală de o mai mare calitate, lucrurile o vor lua pe făgașul bun căci arta mângâie sufletele iar lumea în care trăim tânjește după vindecare. Fiecare artist care va schimba un suflet va readuce publicul mai aproape. Aceasta este singura soluție pe care am reușit să o văd până acum.

Ion Mariș: Ce vei face după absolvirea Universității Warwick?
Eliza Tivadar: După absolvirea Universității voi încerca să fac parte din acel grup de oameni care își doresc să readucă arta la un nivel mai mare. Vreau să îmi încep drumul prin desfășurarea unor cursuri de teatru pentru copii, pentru că ei sunt reprezentanții schimbării. Unde? În cât mai multe locuri posibil. Încet, intenționez să întemeiez o companie de teatru care să resusciteze entuziasmul publicului prin toate locurile pe unde va trece. Începând cu educarea culturală a copiilor până la teatru în folosul comunității, proiecte caritabile și inovative, lucruri interesante care să prezinte interes pentru public și care să le ofere lecții prin teatru. Aș vrea să reușesc să schimb perpective prin schimbul de energie dintre public și scenă. Să muncesc în numele artei și să o aduc înapoi pe locul din care a decăzut în ultimii ani.

Ion Mariș: Ce preferi în mod special din lumea artelor: teatrul, filmul, muzica, etc?
Eliza Tivadar: Nu știu dacă aș putea alege. Bineînțeles, teatrul reprezintă pentru mine cea mai dragă formă a artei, dar văd frumusețea și calitățile tuturor celorlalte. Fiecare are farmecul ei și fiecare formă privită mă face să simt lucrurile la fel de intens, însă în lumea teatrului mi-am dat voie să fiu ființa creatoare, nu doar martoră, așadar teatrul este cel care îmi dezvăluie secretele acestei lumi și cel prin intermediul căruia îmi duc existența întru cultură.

Ion Mariș: Care este personajul pe care l-ai jucat cu cea mai mare plăcere, din domeniul teatrului?
Eliza Tivadar: Am să vă descriu un personaj pe care l-am jucat cu cea mai mare plăcere atunci când am descoperit și teoria teatrului, în primul an de facultate. Cel mai drag personaj mie este unul grotesc care însă trăiește în adâncul fiecăruia dintre noi și reprezintă o parte a realității noastre interioare mai puțin frumoase dar, cu siguranță, existentă. Am să numesc acest personaj la final după ce voi explica de ce mi-a fost atât de drag. Teatrul în opinia mea trebuie să atingă puncte sensibile în rândul publicului pentru a-l face să simtă ceva, trebuie să țintească spre acele lucruri ascunse și puternice care pot zgudui un om din temelii. Un mare teoretician al teatrului, pe numele său Antonin Artaud, a scris un manifest pentru un teatru nemilos care să scoată la suprafață părțile întunecate ale ființei umane: minciuna, îndoiala, groaza, frica, boala ș.a. Personajul pe care l-am interpretat a fost unul creat din toate aceste lucruri, un monstruleț care teroriza mintea unei biete depresive. Știu că poate nu e cel mai frumos rol la care m-aș fi putut gândi dar, cu siguranță, este cel care mi-a asigurat cel mai intens schimb de energie cu publicul. Oamenii au reacționat atât de violent încât acesta este personajul care mi-a demonstrat că teatrul poate să șocheze prin simpla prezentare a adevărului pe care ne este frică să îl înfruntăm.

Ion Mariș: Cât de fericiți sunt tinerii zilelor noastre?
Eliza Tivadar: Tocmai ce am terminat de vorbit despre o realitate interioară sumbră pe care am reprezentat-o și mi-a plăcut căci e atotprezentă în interiorul nostru dar într-o stare latentă. Cât de fericiți suntem de fapt? Uitându-mă în jurul meu și trăind într-o lume în care zâmbetul este preponderent aș spune că suntem o generație foarte fericită, dar aceasta este realitatea mea iar dacă aș analiza lucrurile puțin mai… rațional poate mi-aș schimba opinia. Cred că generația mea a ajuns la nivelul la care trebuie să își creeze singură probleme pentru a atinge un echilibru. Convingerea mea este că tinerii zilelor noastre sunt atât de fericiți cât își îngăduie, în funcție de circumstanțe și de capacitatea de a ignora și de a nu analiza constant ceea ce se întâmplă în lume. Cât timp suntem cu capul în nori, suntem în siguranță, realitatea ni se pare mult prea copleșitoare, deci cred că ne aflăm undeva la mijloc, cu mici momente de pierdere când într-o extremă, când în cealaltă.

Ion Mariș: A fi sau a nu fi…. pragmatic?
Eliza Tivadar: A găsi un echilibru. A judeca lucrurile în funcție de practicalitatea lor în mod constant mi se pare obositor, plictisitor și într-o oarecare măsura nesănătos. Suntem ființe umane care nu pot să ia mereu deciziile bune și care de multe ori se pierd în contradicții. Încercăm să judecăm prea mult faptele noastre și ne trezim cu dureri de cap. De multe ori lucrurile făcute spontan sunt mai benefice dar amintesc din nou importanța echilibrului. Trebuie să fim pragmatici dar neîndemânarea are o frumusețe aparte.

Ion Mariș: Există viață fără… artă?
Eliza Tivadar: Nu. Prin artă ne descoperim pe noi și lumea care ne înconjoară. Fiecare suntem un artist în felul nostru căci fiecare trecem realitatea prin acel filtru al sufletului de care am mai pomenit și fiecare oferim viziunea noastră lumii întregi sub o formă sau alta. Omul trăiește întru cultură fie că e conștient de acest lucru sau nu. Suntem ființe creatoare iar aceasta este trăsătura care ne deosebește de animale. Prețuim lumea aceasta și îi protejăm misterele prin acte de creație menite să ne țină în viață. Fără artă nu am exista iar lumea aceasta ar deveni un loc sumbru și trist, lipsit de culori, predominată de nuanțe de gri. Cu toții suntem niște artiști prin principiul propriei noastre existențe. Fără artă nu am fi nimic.

Ion Mariș: Când se sfârșește teatrul în viață?
Eliza Tivadar: Nu se sfârșește niciodată. Lumea în care trăim este una plină de incertitudini și așa a fost mereu. Teatrul e un joc între realitate și ficțiune care se desfășoară constant începând cu scara largă a lumii până la microuniversul fiecărui individ. De aceea teatrul va trăi atât timp cât va exista până și un singur suflu de viață pe acest pământ. Teatrul nu e reprezentat doar pe scenă ci zi de zi și în subconștientul fiecăruia dintre noi.

Ion Mariș: Ce-ți place în Sighet și de ce?
Eliza Tivadar: Sighetul este căsuța mea. Deși este un oraș mic, are o personalitate puternică. Aici am învățat tot ce știu și aici am dezvoltat această iubire de cultură. Cred că cel mai mare avantaj al acestui oraș este că te împinge de la spate să vrei mai mult, să cauți mai mult, îți dă motivație. Nu știu cât de multă lume va fi de acord cu mine dar acest oraș este o fundație excelentă dacă știi să îl folosești în avantajul tău. Sunt atât de multe lucruri care îi oferă un farmec aparte și cu totate că multă lume privește acest oraș cu neîncredere, este încărcat cu atât de multă istorie și cultură încât este mereu plin de viață. De câte ori mă plimb pe străzile lui, sunt fermecată de frumusețea parfumului pe care îl emană iar de câte ori sunt departe de el o forță mă cheamă înapoi pentru a-i vedea din nou potecile încărcate de istorie, spirit și până la urmă, toate elementele care mi-au dat viață.

Ion Mariș: Cum definești Maramureșul? Are ceva… special?
Eliza Tivadar: Maramureșul este locul în care ma întorc mereu pentru a mă reîncărca spiritual. Nu știu sigur ce e acel ceva special care îi oferă această putere dar meleagurile acestea au forța de a mă vindeca sufletește de câte ori am nevoie. Pe la noi plutește în aer o energie care, cred eu, domnește din străbuni. Frumusețea, bunătatea și inocența rămân caracteristicile cu care voi descrie mereu aceste locuri. Am văzut multe lucruri sacre la viața mea dar nici unul nu a reușit să mă copleșească precum Maramureșul. Tradiția, legile nescrise dar mereu respectate, izvorul de liniște și pace care susură continuu de jur împrejur reprezintă pentru mine o lume fascinantă. Maramureșul e leagănul meu care, de câte ori am nevoie, mă alină și mă vindecă de orice supărare. Maramureșul e locul meu, ținutul sufletului meu, marea mea iubire eternă.

Ion Mariș: Mulțumesc pentru interviu și… baftă & artă!
Eliza Tivadar: Eu mulțumesc pentru oportunitatea de a reaminti sighetenilor importanța culturii și a artei în sufletul fiecăruia. Mulțumesc pentru setul de întrebări ingenioase și vă doresc și dumneavoastră baftă în a readuce la viață dragostea pentru artă în rândul oamenilor.

Ion Mariș

Miercuri, 7 iunie 2017, am avut plăcerea să-i avem ca invitaţi la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” pe Nathalie Roques (marionetistă) şi René Delcourt (decorator), amândoi făcând parte din trupa Jabron Rouge din Drôme, Franţa. Spectacolul la care am asistat cu uimire şi încântare se numeşte „Le Rouge et le Vert”, o extraordinară reprezentaţie cu marionete confecţionate de însăşi marionetista Nathalie Roques, tot ea fiind şi cea care a scris scenariul, într-un decor de basm realizat de către René Delcourt.

La cele două reprezentaţii, una de la ora 10:00 şi cealaltă de la 13:00, au participat în jur de 200 de elevi, atât din Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” cât şi de la Şcoala „Mihaly de Apşa”, Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, Liceul Tehnologic Forestier şi Liceul Tehnologic Marmaţia. Cu mic cu mare ne-am încântat de decorul de o minuţiozitate impresionantă şi de marionetele micuţe care prindeau atât de bine viaţă în mâinile pricepute ale marionetistei. La sfârşitul spectacolului, Nathalie Roques a avut bunăvoinţa de a răspunde unor întrebări tehnice venite din rândul spectatorilor curioşi care şi-au verificat totodată şi cunoştinţele de comunicare în limba franceză.

Experienţa a fost unică, mai ales că marionetele vorbeau într-o limbă străină. Cu toţii ne-am adus aminte de momentele în care am mers cu clasa la teatru de păpuşi sau când priveam plini de uimire păpuşarii ce mânuiau cu dexteritate micuţele jucării transformate în mâinile lor în personaje de poveste. Ne-am adus aminte de copilărie, de inocenţă şi drăgălăşenie.

Le mulţumim lui Nathalie şi lui René pentru momentele extraordinare pe care le-am trăit astăzi şi îi aşteptăm oricând să reînnoiască aventura la Sighetu Marmaţiei!

Crina Voinaghi

În organizarea Clubului Interact Sighet, vineri, 7 aprilie 2017, s-a desfășurat, în sala de conferințe a Primăriei Sighet, etapa locală a Concursului Național de Oratorie ,,Demostene”, aflat la a 10-a ediție . Competiția a constat într-o singură probă, cea de prezentare/rostire a unui discurs construit în jurul unuia dintre citatele:  „Fantezia, abandonată de raţiune, produce monştri imposibili; fantezia unită cu raţiunea este mama artelor şi originea minunilor.” (Francisco de Goya) sau, „Raţiunea este metoda lentă şi întortocheată prin care cei care nu ştiu adevărul, îl descoperă.” (Blaise Pascal).

Criteriile de departajare ale concurenților s-au axat pe următoarele aspecte: armonizarea temei (aspect esențial) cu mesajul, construcția discursului conform regulilor oratorice, originalitate și claritate, dicție, mimică, gesturi și ținută, relevanța mesajului/caracterul persuasiv.

„Au participat 5 concurenți de la două licee din oraș, respectiv de la C.N. „Dragoș Vodă” și  de la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”. Concurenții au îmbrățișat ideea cu foarte mult entuziasm, drept dovadă discursurile cu un conținut foarte bun, documentat, atent lucrat, de unde rezultă că au tratat cu maximă seriozitate acest concurs. În urma deliberării juriului (alcătuit din doamnele profesoare Raluca Lozbă, Brîndușa Oanță de la C.N.”Dragoș Vodă” și Oana Mariș, membru Interact), clasamentul arată astfel: locul V, Andra Ciernovici, locul IV, Dragoș Ilieș, locul III, Claudia Petrovan, locul II, Ștefania Miculescu și locul I, Mihai Petrețchi, câștigător al sumei de 385 de lei și cel care va reprezenta Sighetul la etapa națională de la Pitești, din perioada 21-23 aprilie2017. Având în vedere că a fost prima ediție a acestui concurs, consider că a avut succesul scontat!”, a declarat pentru „Salut, Sighet!” Antonia Hosu, președintele Clubului Interact Sighet, pentru anul 2016-2017.

Emoționat, Mihai Petrețchi de la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, câștigătorul locului I, ne-a mărturisit: „Ideea de oratorie mi-a surâs cu mult timp în urmă. În ceea ce privește pregătirea discursului, am încercat să realizez o îmbinare între termeni științifici și idei simple, clasice, care să trezească sentimente în sufletul auditoriului, și să transmită ceva. Pentru că, până la urmă, acesta e cel mai important lucru. Întreaga experiență mi-a creat emoții constructive, deoarece este prima dată când vorbesc în fața publicului în cadrul unui concurs de oratorie.

Etapa națională necesită o pregătire mult mai atentă, sunt convins că va fi o „bătălie” strânsă. Participarea la această fază va constitui pentru mine o interesantă experiență, având în vedere că voi cunoaște persoane care vor avea ceva de spus și voi asculta discursuri foarte bine argumentate.”

La faza finală a Concursului Național de Oratorie ,,Demostene”, ce se va desfășura la Pitești, în perioada 21-23 aprilie 2017, va exista o probă în plus: Elevator Pitch – discursul spontan, cu un timp alocat de 3 minute.

Felicitări atât organizatorilor cât și concurenților și mult succes reprezentantului Interact Sighet la faza națională a Concursului de Oratorie „Demostene”!

Brîndușa Oanță

ACTING – Elevul Petrețchi Mihai de la Liceul Pedagogic „Regele Fedinand” din Sighet a câștigat Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină în rol principal.

A patra ediție a Festivalului Rotary de Teatru Contemporan pentru tineret ACTING a avut loc weekend-ul trecut ( 23-26 martie) la Baia Mare. Festivalul, coordonat artistic de profesorul Nicolae Weisz, a reunit 11 spectacole, susținute de trupe din Baia Mare (Dreamers, PAR RIS și Dramatis personae), Satu Mare  (Arttis), Sighetu Marmației (Ferdy, trupă coordonată de prof. Gelu Marian), București (Dor fără sațiu), Cluj (Genesis si Future Acting), Arad (Teatrix), Huedin (Amigong si Assentiment), și un spectacol profesionist – Edmond, după David Mamet – cu actorii Teatrului Municipal Baia Mare. Tema comună majorității spectacolelor a fost adolescența cu problematica ei specifică. Autorii abordați se regăsesc cu precădere printre contemporani, români și străini: Mateas Anderson, Joel Pommerat, Matei Vișniec, Jean-Michel Ribes, Elise Wilk, Radu Țuculescu, Cami, Krista, Boenhert, Ion Băieșu.

Pe lângă spectacolele propriu – zise au mai avut loc și câteva ateliere teatrale, susținute de profesioniști ai scenei și de profesori de la Facultatea de Teatru din Cluj, cu scopul inițierii tinerilor în tainele teatrului: Povești de două minute -lector univ. dr. Raluca Sas Marinescu, Atelierul spectatorului – lector univ. dr. Mihai Pedestru, Rolul jocului în antrenamentul actorului – Cătălin Mardale, Lumini și umbre – Andreea Mărculescu, actor, Corp. Voce. Imaginație. – Alexandra Vanci și Eduard Bandiu, actori.

Participarea la Festivalul ACTING a Trupei Ferdy de la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand” a fost sponsorizată de Rotary Club Sighet.

Piesa Trupei Ferdy poate fi văzută și la Sighet miercuri, 5 aprilie, de la ora 13.00, la Palatul Cultural, în cadrul Festivalului de Teatru pentru elevii din învățământul liceal, ediția a doua.

Gelu Marian

Vrei să citești o carte ?
Încearcă „Invenția lui Hugo Cabret”, de Brian Selznick!

Sunt idealistă și îmi place să cred că măcar o dată v-ați ascuns într-un loc liniștit (în cazul meu sub o pătură) cu o carte interesantă în mână și teama de a nu fi întrerupți. Pentru mine, această carte a fost ’’ Invenția lui Hugo Cabret ’’ de Brian Selznick .

Cum v-ați simți dacă ați fi orfani și singuri pe lume, ați locui într-un ceas din gară, ați avea o grămadă de lucru și v-ați bate capul și cu un bătrân morocănos? Răspunsul acestei întrebări ne duce cu gândul la viața lui Hugo .
’’Invenția lui Hugo Cabret’’ începe asemenea unui film. Ilustrațiile alb-negru te conduc într-o dimineață oarecare a Parisului și, mai apoi, într-o gară. Însă, în ciuda dimensiunilor e , o veți citi în maxim o zi și veți mai dori ca povestea să continue cu cel puțin… 500 de pagini. Totuși, motivul central pentru care am ales această carte a fost realitatea – prezentată cu toate părțile ei fie ele bune, fie ele rele. ’’Invenția lui Hugo Cabret’’ uimește prin întâmplări reale, dar uluitoare, nu prin făpturi mitice sau tărâmuri de poveste.

Citind această carte am crescut, am râs, am plâns și am trăit o mie și una de vieți alături de Hugo, Isabell, papa Georges și restul personajelor le veți afla evident – voi.

Iar acum, să vă spun adevărul… Hugo nu e nici cel mai bun, nici cel mai politicos, nici cel mai ascultător băiat (ba chiar este un mic hoț). Cine nu ar crede așa ceva când tatăl său a murit în urma unui incendiu și unchiul său, Claude, a căzut în patima băuturii? Totuși, Hugo e cel mai încrezător băiat pe care l-am cunoscu . Crezând că tatăl său i-a lăsat un mesaj transmis printr-un automat, a furat piese cât pentru o mașină ultramodernă de la prăvălia bătrânului morocănos. Dar , oricât încerca să-l repare, acesta nu fucționa fără o cheie; nu una oarecare, ci o cheie în formă de… inimă. Consider că cheia avea acea formă, deoarece creatorul său și-a pus tot sufletul în fabricarea acestuia. Pedeapsa cu munca în prăvălia cu jucării are și o parte bună numită Isabell – fina lui papa Georges. Alături de aceasta, descoperă pasiunea pentru film și pentru lectură (BINGO !!!! Avem primele două puncte comune.), bucuria și își aprofundează talentul (datorită căruia l-am numit ’’ Omul ceasurilor’).

Iar acum urmează partea cea mai interesantă. Pe lângă toată viața tumultoasă a lui Hugo – munca la prăvălie; fixarea ceasurilor; jocul ’’De-a v-ați ascunselea’’ cu Inspectorul Gării care dorea să-l trimită la orfelinat; procurarea hranei prin mijloace greșite – acesta se confruntă și cu redescoperirea lui papa Georges. Colac peste pupăză, cine credeți că este papa Georges? Este faimosul magician, iluzionist, visător, regizor Georges Méliès. Știați că acesta prefera să schițeze portretul profesorului său în loc să-l asculte? Georges Méliés a realizat 500 de filme, în carte fiind menționat ’’O călătorie către lună’’ – sursă de insprație pentru romanele lui Jules Verne și mesajul transmis de către automat.
Acum cred că ar trebui să termin cu dezvăluirile. Vă voi lăsa pe voi să citiți minunata carte a lui Brian Selznick – cunoscut autor și ilustrator de cărți pentru copiii în vârstă de 50 de ani – fiind și prima sa carte. Eu vă mai rog nu doar să o citiți, ci să o trăiți la fel ca mine: de la cuvânt la cuvânt, de la pagină la pagină, de la ilustrație la ilustrație. Un alt secret este că atât cartea cât și filmul au fost premiate cu câte 5 premii.

Îmi pare rău că nu vă pot dezvălui finalul , dar închei cu speranța că-l veți cit . Ce va face Hugo după ce fură cheia de la Isabell și cum se va sfârși totul veți afla doar citind. Însă, eu vă mai dau un motto care poate defini romanul „Înăuntrul tău tu ești un erou / Dacă vei cădea , te vei ridica din nou.’’ SPOR LA CITIT !!!!!!

Mich Gabriela, elevă la
Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, clasa a VIII-a A
Prof. Odarca Bout

Sursă foto: Florian Szabo