Data de 4 mai 1872 marchează izbucnirea unui nou incendiu devastator, care distruge oraşul, biserica reformată fiind şi ea grav afectată. Lipsa fondurilor necesare pentru refacerea ei a determinat pe pastorul bisericii, Szikszay Zoltán, să plece prin ţară pentru a cere sprijin confraţilor.

Turnul cu clopotniţă a fost refăcut la doi ani dupa incendiu de către Asociaţia Pompierilor Voluntari din oraş, care a primit dreptul de a-l folosi ca punct de observaţie pentru prevenirea incendiilor. Restul bisericii a fost reconstruit între 1891-1892, sub supravegherea arhitecţilor Kassay Endre şi Krupás Károly, care au adus unele modificări aspectului clădirii.

Turnuleţele octogonale aflate în capul scărilor în spirală sunt modificate în turnuleţe cu patru laturi, fiind în acelaşi timp consolidate şi contraforturile.

Cele mai frumoase ornamente sunt reprezentate de garguie: cele aparţinând turnuleţelor fiind în formă de câini, iar cele aferente turnului cu clopotniţă având forma unor balauri cu aripi de liliac. Interiorul este refăcut în stil eclectic.
Biserica a fost sfinţită în data de 11 septembrie 1892 de către episcopul Kiss Áron.

În anul 1887, în partea de est a bisericii este ridicat un obelisc dedicat memoriei a doi eroi paşoptişti, Asztalos Sándor şi Móricz Samu. Banii necesari ridicării monumentului au provenit din donaţii publice şi din partea Asociaţiei Honvezilor, iniţiatorii proiectului. Materialul utilizat este granitul suedez, asigurat de firma „Gerenday és Fia” din Budapesta. În colţul din nord-est a bisericii a fost înălţat un alt obelisc, de această dată din marmură albă, în memoria revoluţionarei Leövey Klára, ridicat iniţial în grădina Liceului Reformat şi mutat în locul ei actual în anul 1899.

În anul 1910, parcul din jurul bisericii este împrejmuit cu un gard din fier forjat, în stil neogotic, demontat în 1942. Astăzi, acest gard înconjoară piaţa de alimente din localitate şi diferite şcoli din judeţ, ca de exemplu cea din Rozavlea.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

Construit după planurile arhitectului Kreiszel Géza, în anul 1893, în stil neorenascentist, pe locul fostei săli de sport a Liceului Reformat şi a casei părinteşti a actriţei Prielle Kornelia, fapt consemnat de o placă de marmură albă montată în 1896 pe faţada palatului cu ocazia aniversării celebrei actriţe: “Pe locul acestei clădiri s-a aflat casa în care s-a născut Prielle Kornelia, marea artistă a ţării. Această placă memorială a fost înălţată în anul 1896, la a o mia aniversare a existenţei Ungariei”. Cheltuielile plăcii au fost suportate de proprietarul clădirii.

Szabó Aurel, un renumit avocat, a studiat la Budapesta, fiind unul dintre cei mai culţi oameni ai vremii. Palatul a fost construit cu multă grijă. Intrând pe poarta monumentală a faţadei ne aflăm într-un coridor pictat în stil neorenascentist, de o calitate artistică impresionantă. La stânga intrării, din holul principal urcăm treptele de marmură roz, putând admira pereţii şi tavanul bogat pictat. La etaj, salonul de primire a invitaţilor are un parchet ornamentat, de o frumuseţe aparte, sugerându-se modelul unui covor. Fiecare cameră are alt model de parchet, marchetăria fiind de o calitate unică în zonă.

Atracţia clădirii era celebra bibliotecă, care cuprindea mii de volume, aşezate în dulapuri sculptate. Sticla care împodobea uşile acestor dulapuri era marcată cu monograma Sz.A., iar între ornamentele florale se puteau vedea în basorelief portrete ale unor scriitori şi poeţi. Pereţii erau tapiţaţi cu catifea şi mătase, iar sobele erau adevărate opere de artă. Aici au fost păstrate obiectele personale ale actriţei Prielle Kornelia, donate ulterior oraşului.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

La scurt timp după răspândirea protestantismului, majoritatea locuitorilor Sighetului au îmbrăţişat această religie.
Date privind existenţa unei şcoli reformate există încă din anul 1540. La început, ea a funcţionat într-o clădire de lemn, ulterior fiind mutată într-una de piatră, ridicată în 1802. La 28 iulie 1805, instituţia a fost vizitată de prinţul Josef Nádor al Ungariei. Clădirea iniţială, cu un aspect sobru, având un singur etaj, a fost extinsă în anul 1883 cu aripa de sud. În 1886, un incendiu distruge clădirea, ea fiind reconstruită în 1887 pe baza planurilor arhitectului Krupás Károly care adoptă un stil clasicizant.

Din 1836, clădirea a devenit şi sediu al Academiei de Drept, ea fiind prima instituţie de învăţământ în care s-a predat dreptul în limba maghiară. Primul profesor a fost Pataky János. În anul 1913, construcţia este extinsă prin adăugarea în partea dinspre strada Szilágyi István a unui corp cu două etaje. La parter, situată între cele două intrări principale, se afla o bogată bibliotecă cuprinzând aproximativ 30.000 de volume, cel mai vechi fiind „Codexul de la Esztergom” datat 1299.

În timpul războiului, armata germană a folosit clădirea ca depozit de alimente, la retragerea trupelor fiind incendiată. Cărţile din biblioteca şcolii au fost salvate de locuitori care, printr-un lanţ uman, au dat cărţile din mână în mână pentru a le depozita în biserica reformată din apropiere. Mai târziu, o parte din volume au fost confiscate de noul regim iar altele dispersate prin diferite locaţii.

În 1899, în parcul din faţa liceului a fost amplasată statuia de bronz a directorului şcolii, academicianul Szilágyi István, lucrare realizată de sculptorul Tóth András din Debrecen.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: În perioada comunistă clădirea a găzduit Sala de Spectacole „Studio”, actualmente nefuncțională, și poartă, azi, numele „Viorel Costin”.