Sighetu Marmației: sport, prietenie și fair-play de World Table Tennis Day (autor, Petru Daniel Măran)

Miercuri seara, 23 aprilie 2025, Sighetu Marmației a găzduit un turneu de tenis de masă dedicat World Table Tennis Day, o inițiativă globală care promovează diversitatea, incluziunea și prietenia prin sport. Evenimentul a fost organizat de Comunitatea pasionaților de tenis de masă din Sighetu Marmației și a reunit 16 jucători din România și Ucraina, reprezentând localitățile: Sighetu Marmației, Săpânța, Câmpulung la Tisa, Desești, Solotvino (Ucraina) și Apșa de Jos (Ucraina).

Competiția a început cu patru grupe echilibrate valoric, urmate de un tablou eliminatoriu, într-o formulă care a garantat atât intensitatea jocurilor, cât și fair-play-ul.
Deși meciurile au fost presărate cu puncte spectaculoase, adevăratul câștig al serii a fost reprezentat de legăturile umane create între participanți. Turneul a fost mai mult decât o competiție: a fost o expresie vie a spiritului sportiv care unește comunități dincolo de frontiere.
Alături de sportivi, câțiva susținători și prieteni au completat atmosfera prietenoasă, oferind încurajări și aplauze, într-un cadru care a subliniat ideea că sportul este pentru toți.
Mulțumim conducerii Liceului Tehnologic Marmația pentru susținerea evenimentului care s-a desfășurat în sala de sport a acestei instituții de învățământ.
Prin astfel de inițiative, Sighetu Marmației își reafirmă statutul de punte între comunități, demonstrând că o simplă minge de celuloid poate aduce împreună pasiunea pentru sport, prietenia și colaborarea.
Evenimentul a fost înregistrat pe platforma World Table Tennis Day (https://ittffoundation.org/programmes/tt4all/world-table-tennis-day), fiind un bun prilej pentru noi să organizăm la Sighet un turneu transfrontalier.

Petru Daniel Măran




Micii șahiști au fost la înălțimea… Luceafărului!

Cupa „Luceafărul” la Șah, ediția a III – a, desfășurată la Liceul Tehnologic Marmația din Sighet, și-a desemnat Duminică, 15 ianuarie 2023,  câștigătorii.
A fost o competiție care, pe lângă exprimarea pe „tabla” sportului minții, a oferit ocazia copiilor de-a fi – „colateral” – atenți și la poezia eminesciană.

„A fost un concurs reușit, bine organizat, fără incidente sau… reclamații. Condițiile de joc au fost excelente. Toți copiii s-au străduit să joace cât mai bine. Pentru clubul sportiv SIG-MAR satisfacția a fost dublată prin faptul ca pe lângă cupe trei copii au obținut categorii sportive superioare: Lenghel Sonia Mara categoria a III – a, Sidău Rareș Casian categoria a III – a și Șofinet Marian categoria a IV – a. Și ceilalți sigheteni participanți au acumulat puncte la zestrea lor șahistică.” (Ioan Dănuț Vraja – Lokos)

În urma celor șapte runde disputate clasamentul a fost următorul (pe categorii de vârstă):

LEGITIMAȚI:

Under 8

Băieți:

Locul I – Codrea Tudor Ioan (Sighet)
Locul II – Sidău Rareș Casian (Sighet)
Locul III – Marina – Fit Ioan (Sighet)

Mențiune – Ulici Bogdan (Sighet) și Andraș Daniel (Sighet)

Fete:

Locul I – Vălean Sofia Ayana (Baia Mare, campioană națională la cat. 7 ani)

Under 10

Băieți:

Locul I – Pop Ianis (Baia Mare)
Locul II – Vălean Patrick (Baia Mare)
Locul III – Andraș Robert (Sighet)

Fete:

Locul I – Lenghel Sonia Mara (Sighet)
Locul II – Marina – Fit Maria (Sighet)
Locul III – Marchiș Maria (Sighet)

Mențiune – Nemeș Amalia (Sighet)  și Aczberger Sarah Maria (Sighet)

Under 12

Băieți:

Locul I – Șofineți Alexandru (Sighet)
Locul II – Mintău Iulian (Sighet)

Under 14

Băieți:

Locul I – Șofineți David (Sighet)
Locul II – Ananie Cosmin (Sighet)
Locul III – Șofineți Marian (Sighet)

Mențiune – Ienci Bogdan (Sighet)

NELEGITIMAȚI

Categoria 6 – 16 ani

Băieți: 
Locul I – Sîrbu Matei (Baia Mare)

Fete: 
Locul I – Muntean Andreea Maria (Botiza)

Felicitări copiilor, părinților, antrenorilor, organizatorilor și… micilor competitori le dorim și-n viitor multe distincții pe tărâmul poetic al… șahului!

Ion Mariș




La Sighet, Cupa „Luceafărul” îmbină șahul cu poezia!

Sâmbătă, 14 ianuarie 2023, la Sighet a debutat ediția a III –a a Cupei „Luceafărul” la șah, competiție inițiată pentru a-l omagia pe marele nostru poet Mihai Eminescu și în același timp pentru a marca Ziua Culturii Naționale (15 ianuarie).

Asa cum ne-am obișnuit și această competiție sigheteană a oferit numeroșilor participanți (copii și părinți) o „deschidere” plăcută, presărată cu intervenții oficiale dar și poetice. Moderatorul deschiderii cultural – șahiste, antrenor & arbitru Ioan Costiuc, a invitat la cuvânt, pentru primele „mutări” oficiale, pe av. Vasile Moldovan (primarul Sighetului), prof. Adriana Vescan (directorul Liceului Tehnologic Marmația și gazda evenimentului), prof. Ioan – Dănuț Vraja – Lokos (directorul turneului) și prof. Brîndușa Oanță (care a prezentat câteva repere biografice din viața lui Mihai Eminescu). „Secvențe” energizant – emoționante au oferit o parte dintre copiii – jucători care au recitat versuri din poeziile eminesciene (inclusiv în limba maghiară) spre încântarea publicului prezent.

La turneu participă aproximativ 40 de copii și tineri din Sighet dar și din Baia Mare și Satu Mare, repartizați în trei grupe: open pentru copii legitimați între 12 – 16 ani, open pentru copii legitimați între între 6 – 10 ani și open general pentru copii nelegitimați cu vârsta cuprinsă între 6 – 16 ani. Rezultatele primelor două categorii se transmit Federației Române de Șah. Competiția se desfășoară (la toate grupele) pe parcursul a 7 runde, sistem elevețian, arbitrii fiind Andrei Jurassa și Ioan Costiuc.

Numeroase cupe, medalii și diplome sunt pregătite pentru festivitatea de premiere care va avea loc duminică, 15 ianuarie 2023.

Cupa „Luceafărul” la șah este organizată de CS SIG-MAR SIGHET cu sprijinul Consiliului Local, Primăriei Sighet și Liceului Tehnologic Marmația Sighet (gazda competiției) și se desfășoară în intervalul 14 – 15 ianuarie 2023.

Succes micilor mari șahiști!

Foto & text: Ion Mariș




Liceul Tehnologic Marmația din Sighet continuă proiectul „Ajută-ți aproapele”!

Sighetu Marmației este – probabil – campion la proiecte caritabile, proiecte care presupun un plus de empatie cu persoanele care așteaptă un sprijin din partea comunității locale mai ales în preajma marilor sărbători creștine de peste an. Moș Nicolae și Crăciunul sunt – în general – sărbătorile în care filantropia atinge cote maxime. Așa ar trebui să se întâmplă și în acest an, mult mai greu ținând cont de contextul socio – economic mondial.

Campania „Ajută-ți aproapele”, ajunsă la o nouă ediție, va însemna, cu siguranță, o nouă reușită, atât pentru organizatori, cât și pentru beneficiarii acestei acțiuni cu caracter social. Sute de copii și tineri vor avea un motiv (în plus) să zâmbească înainte de Crăciun.

„Ajută-ți aproapele” este un proiect inițiat în anul 2012 de către Adriana Ioana Vescan, directorul Liceului Tehnologic Marmația din Sighet. În general s-au desfășurat chiar câte trei ediții pe parcursul unui an.

La acest sfârșit de an s-a găsit o altă „procedură” pentru proiectul care aduce un pic mai multă căldură în sufletul celor care nu sunt deloc favorizați de soartă. Astfel, până la această dată, copiii (de la grădiniță la elevi de școală generală dar și liceu) au scris Moșului și au intrat pe o listă de „dorințe” care prin intermediul nostru, al tuturor, ar putea să devină realitate, adică să primească acel cadou (bine definit) așteptat cu nerăbdare de cei care au îndrăznit să… ceară și să spere.
Toți cei care pot și doresc să ajute ca lista să fie „rezolvată” de Sărbători, iar dorințele celor care n-au foarte mari așteptări să se împlinească în aceste zile sunt invitați să-și deschidă inimile și porțile sufletului.
Alegeți-vă un articol din „lista de dorințe” de mai jos și acționați! Moș Nicolae & Moș Crăciun nu vă vor uita nici pe voi!

 

Lista de dorinte

 

nr Dorinta Gen Clasa
1 Bocanci (43) M Cls 9
2 Bocanci (43) M Cls 9
3 Adidasi crampoane (43) M Cls 9
4 Adidasi Crampoane (41) M Cls 9
5 Puzzle (100/200 piese), o carte de povesti F Cls 9
6 Trening (XS) F Cls 9
7 Ghete de iarnă (Negre,38) F Cls 9
8 Ghete de iarnă (Negre,37) F Cls 9
9 Ghete de iarnă (Negre,36) F Cls 9
10 Bocanci (38) M Cls 9
11 Rochiță roz cu dantelă (44-46) F Cls 10
12 Rochiță roșie (S) M Cls 10
13 Curea de piele,Pantofi 42, Pantaloni stofă M Cls 10
14 Trening, o haină de iarnă, jucării de pluș M Grădi

6 Ani

15 Carte cu sunete, jucării de pluș M Grădi

4 ani

16 Trening, Ghetuțe (27), un elicopter de jucărie M Grădi

4 ani

17 Carte muzicală și o mașinuță M Grădi

5 ani

18 Tobă și un pian de jucărie M Grădi

4 ani

19 Trening și o haină groasă pt iarnă (150) M Grădi

8 ani

20 Vioară de jucărie și o carte cu sunete M Grădi

5 ani

21 Trening și o haină groasă pt iarnă (150) M Grădii

8 ani

22 Pușcă și un telefon de jucărie M Grădi

6 ani

23 Adidași (40) M Cls 7
24 Trening (L) M Cls 7
25 Adidași (39) M Cls 7
26 Trening (M) M Cls 7
27 Trening (M) F Cls 7
28 Pampers Adulți M Cls 7

 

29 Adidași (42) M Cls 7
30 Dulciuri,suc M Cls 7
31 Tren cu baterii dulciuri ,ghete (44) M Cls 8
32 Hot Wheels (masinuta), ghete (44), dulciuri M Cls 8
33 Masina cu telecomanda, dulciuri, ghete (45-46) M Cls 8
34 Tricou galben (XL), sosete (44), bezele, jucarie cu lumini M Cls 8
35 Fluier din lemn, ghete (43), dulciuri M Cls 8
36 Masina cu telecomanda, dulciuri M Cla 8
37 Tricicleta M 12 ani
38 Carti de colorat, creioane colorate, pozzle M 12 ani
39 Volan de jucarie muzical F 15 ani
40 Un parfum M 16 ani
41 Dulciuri, vestă M 16 ani
42 Creioane cerate, vesta, pulover, dulciuri F 16 ani
43 Vesta (M) F Cls 7
44 Geacă (L) F Cls 7
45 Geaca (L) F Cls 7
46 Geaca (XL) M Cls 7
47 Geaca (XXL) F Cls 7
48 Geaca (M) M Cls 7
49 Geaca (M) M Cls 7
50 Ghete (45) M Cls 7
51 Bluza rosie (M) M Cls 7
52 Vesta (XL) M Cls 7
53 Geaca (M) F Cls 7
54 Vesta (XL) M Cls 7
55 Geca (S) M Cls 7
56 Ghete (41) M Cls 7
57 Carte de povesti-basme F Cls 6
58 Sapca si manusi M Cls 6
59 Carte cu povesti, manusi si sapca M Cls 6
60 Manusi, sapca si fular F Cls 6
61 Ghete (39) F Cls 6
62 Trening (19), pampers (nr. 4) F Cls 6
63 Esarfa mare, manusi, set de pixuri, creioane F Cls 6
64 Carte interactiva, acuarele M Cls 6
65 Set creioane, acuarele, fular M Cls 6
66 Manusi, sapca, fular F Cls 6
67 Incaltaminte (38) M Cls 10
68 Incaltaminte (42) M Cls 10
69 Incaltaminte (38) M Cls 10
70 Pampers adulti (nr. 3) M Cls 10
71 Set caciula, fular si manusi M Cls 5
72 Costum de politist M Cls 5
73 Trusa de farduri F Cls 5
74 Un trening (13-14 ani) M Cls 5
75 Un trening (12-13 ani) M Cls 5
76 Ghete (37) M Cls 5
77 Ghete (38) M Cls 5
78 Ghete (38) F Cls 5
79 Trening (12-13 ani), bluza pe corp M Cls 5
80 Adidasi cu crampoane (34) M Cls 4
81 Bicicleta/trotineta M Cls 4
82 Ghete (37/38) F Cls 4
83 Jucarie muzicala M Cls 4
84 Masina cu telecomanda M Cls 4
85 Lego M Cls 4
86 Carte senzoriala M Cls 4
87 O masina de jucarie M Cls 1
88 Masina cu telecomanda M Cls 1
89 O papusa mare F Cls 1
90 Lego de construit o masina M Cls 1
91 Figurine, jucarie de motricitate M Cls 1
92 Papusa F Pregatitoare
93 Masina M Pregatitoare
94 Masina M Pregatitoare
95 Masina M Pregatitoare
96 Masina M Pregatitoare
97 Masina M Pregatitoare
98 Trening (10 ani) F Cls 3
99 Trening (10 ani) M Cls 3
100 Trening (11 ani) M Cls 3
101 Masina M Cls 3
102 Ghete (37-38) F Cls 3
103 Masina cu lumini M Cls 3
104 Masina cu lumini M Cls 3
105 Trening (M), Ghete (39), Geaca (L/M) F Cls 8
106 Blugi (XS), Adidasi (36), Bluza F Cls 8
107 Ghete (39), Bluza (M), Blugi (M) F Cls 8
108 Trening (XL), Ghete (41) M Cls 8
109 Trening (XS), Adidasi (36) si bluza F Cls 8
110 Ghete (41) si trening M Clșs 8
111 Trening (XL) M Cls 8
112 Trening (XL)

 

M Cls 8
113 Trening (XL)

 

M Cls 8
114 Haine (158/164) M Cls 6
115 Jocuri cu litere si cifre M Cls 6
116 Haine pantaloni (XL), Tricou (M) F Cls 7
117 Trening (M) M Cls 7
118 Trening (M) M Cls 8
119 O boxa M Cls 9

 Salut, Sighet!




A XIII-a Sărbătoare a Voluntariatului la Sighet!

A.S. „FRAȚI MINORI CAPUCINI” – Sighet
organizează
A XIII – a Sărbătoare a Voluntariatului la Sighet! 

Parcul Grădina Morii 19 Iunie 2022 orele 14:00 – 20:00.

MOMENTE ARTISTICE OFERITE DE COPII ŞI TINERI TALENTAŢI DIN SIGHET!
În timpul evenimentului asociaţiile şi instituţiile care activează în Sighet, vor avea standuri în care vor prezenta activităţile lor şi posibilitatea de a participa la iniţiativele lor prin voluntariat.

De la orele 14:00 vor începe activități de Ping – Pong, Animație, Fotbal de masă, Facepainting, Baloane modelate, Mascote Disney, Jocuri – socializare!
Discotecă pentru copii! Ora 19:30 – Concert Question Records!

MULTE JOCURI ȘI MULTE SURPRIZE: TOMBOLĂ CU MULTE PREMII!

Mulțumim partenerilor : Primăria Sighet, Sighet TV, Studio – R, Centrul Cultural Sighet, Familia 31, Clubul Copiilor, Școala de Muzică, Liceul Tehnologic Marmația, DJ Pantera, Question Records, tuturor voluntarilor și susținătorilor acestui eveniment!

Vă așteptăm cu drag,
FRAȚII CAPUCINI SIGHETU MARMAȚIEI!




Sighet – „Memorialul dr. Ioan Antohi” la tenis de masă, ediția a II – a! (Video)

La Liceul Tehnologic „Marmația” din Sighet – sala de sport – s-a desfășurat – sâmbătă, 21 mai 2022 –„Memorialul dr. Ioan Antohi” la tenis de masă, ediția a II – a.

Turneul s-a desfășurat în sistemul grupe inferioare, urmate de grupe superioare, iar la final meciuri eliminatorii. Procedura de joc a „Memorialului” a fost „cel mai bun din 5 seturi”. Toate regulamentele ITTF (International Table Tennis Federation) au fost respectate în ceea ce privește regulamentul de joc.

Clasamentul final: Locul I – Ciprian Hotico (Sighetu Marmației); Locul II – Vasile Ticala jr. (Vișeu de Sus); Locul III – Ivan Tsubera (Solotvino, Ucraina) și Toader Husar (Săpânța) (nu s-a mai jucat pentru locul III, au primit ambii semifinaliști locul III); Locul V – Petru Măran (Sighetu Marmației); Locul VI – Kosa Lorant (Câmpulung la Tisa); Locul VII – Teodor Ștețco (Sighetu Marmației); locul VIII – Mihai Drimuș (Sighetu Marmației).
Premierea a fost făcută de către Andreea Biro și Raluca Pop – Antohi (fiicele regretatului dr. Ioan Antohi) ajutate de Giulia Alessia Pop – Antohi (nepoata dr. Ioan Antohi). A fost onorat prin acest „Memorial” fostul sponsor, organizator al turneelor sighetene și jucător pasionat de tenis de masă, dr. Ioan Antohi.
Competiția s-a desfășurat pe patru mese de concurs Donic Waldner Classic 25, aprobate ITTF.

Organizatorul turneului – memorial a fost  Comunitatea Pasionaților de Tenis de Masă Sighetu-Marmației în parteneriat cu Liceului Tehnologic Marmația (director Adriana Vescan) și Clubul Sportiv Municipal Sighetu Marmației (președinte George Opriș),  sponsorii ediției a II- a fiind Aska Grafika SRL (Vasile Kadar),  Raleco Wash SRL (Alexandru Borlean), Top Market.

 

Montaj video: Petru Măran

Salut, Sighet!