Jurnalistul Liviu Șiman și avocatul Vasile Moldovan pregătesc pentru tipar un volum inspirat din procesele instrumentate în Sala de Judecată. Întâmplările povestite de cei doi readuc în prim plan „eroi” ce s-au remarcat prin fapte… condamnabile. Suntem – peste ani – părtași la partea mai puțin cunoscută a vieții unei comunități altfel pașnice. Pentru început, oferim cititorilor o scurtă povestire.

Iubire pierdută

Pentru adolescenți, emoțiile sunt pure și au cu totul alt nivel și înțeles față de cele pe care le trăiesc adulții. Acesta poate fi răspunsul la întrebarea: „de ce adolescența ți s-a părut cea mai fericită perioadă din viața ta?”.

Iubirea cunoscută în adolescență a dat naștere și unor proverbe, motiv pentru care „prima dragoste nu se uită niciodată”, fiind o iubire autenică, pură. Dar adolescența nu înseamnă doar un amalgam de emoții pozitive, ea este în același timp o perioadă încărcată de temeri, frustrări, conflicte interioare și alte emoții negative.

Adolescent fiind, s-a îndrăgostit pentru prima oară și simțea că toată lumea este a lui. Ieșirile prin parc, plimbările de seară și dansurile din club păreau rețeta perfecta pentru o viață fericită.

Într-o seară, o seară de martie, luna cadourilor, împreună cu gașca de prieteni, gașca de cartier, tânărul a ieșit în oraș. După ce au trecut pe la câteva baruri, puțin amețiți, au decis să-și continue distracția într-un club. Trecut de miezul nopții, avea să fie surprins când în club a zărit-o la o masă pe prietena, iubita sa. Și nu era singură. Era însoțită de o prietenă și doi barbați. Nu a avut curaj să se apropie, să o salute și să afle cine sunt bărbații misterioși cu care părea că se distrează.

Ceea ce a urmat rezumăm din actul de trimitere în judecată: „persoana vătămată s-a deplasat împreună cu un prieten la un club din Sighetu Marmației, pentru a se întâlni cu fiica sa; la ora 02.30-03.00, persoana vătămată, împreună cu prietenul, fiica sa și prietena acesteia au ieșit din club cu intenția de a pleca spre casă; inculpatul se afla într-un grup de persoane, care se deplasa în spatele celor mai de sus; în stradă inculpatul a strigat către partea vătămată, aceasta s-a întors și a fost lovită de către inculpat cu pumnul în zona feței, lovitură în urma căreia s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de carosabil, rămânând inconștientă; inculpatul a fugit, a luat un taxi și s-a deplasat spre casă”.

De la Spitalul din Sighet, datorită leziunilor suferite, bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență de la Baia Mare, unde a stat internat în jur de o lună de zile. Verdictul medicilor a fost crunt, din raportul de constatare medico-legală rezultând că partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 75-80 zile de îngrijiri medicale iar acestea i-au pus în pericol viața. Șocul a fost puternic resimțit de către agresor care , pe lângă fapta reprobabilă, a aflat că bărbatul pe care l-a lovit nu era altul decât… tatăl fetei de care s-a îndrăgostit.

În urma judecării cazului, tânărul a fost condamnat cu închisoare de doi ani, a cărei executare a fost suspendată condiționat, potrivit condițiilor impuse de Codul Penal, a fost obligat să plătească despăgubiri civile și daune morale victimei, dar condamnarea cea mai grea a constat în pierderea iubirii, în care și-a pus atâtea speranțe.

A fost un eveniment nefericit, în care emoțiile negative l-au impulsionat spre săvârșirea unei fapte condamnabile, a cărei povară o va purta toată viața.

Liviu Șiman
Vasile Moldovan

De o mai lungă perioadă de timp trotuarul de pe strada Iuliu Maniu arată ca după război. Strada este principala arteră ce face legătura cu Gara C.F.R. Este foarte circulată și de către pietoni. Este o situație neplăcută pentru o urbe ce se vrea a fi una europeană. La nivelul administrației locale se tot vorbește de proiecte și planuri de reabilitare a străzilor. Așa o fi, dar oare nu se poate rezolva și această problemă? Situația nu este singulară. Și în alte zone ale municipiului pot fi găsite asemenea situații. Dacă cei din administrația locală ar mai circula și pe jos poate ar da o mai mare atenție felului în care arată trotuarele Sighetului.

„Circul zilnic prin zonă. Fac naveta cu trenul. Mergând și venind de la gară, deplasându-mă pe trotuar trebuie să ocolesc gropile ieșind pe carosabil și risc să fiu accidentat”, a spus Ioan Ivanic.

„Nu este suficient să avem doar o alee pietonală care este de apreciat. Și pe celelalte căi de acces pietonale trebuie să se poată circula în condiții cât mai bune. Pentru noi, cei mai în vârstă, mersul pe jos este mai greu, cu atât cu cât trotuarele ne îngreuneaază deplasarea, nu mai vorbesc de cei care folosesc un baston sau un cărucior cu rotile’’, a spus Gheorge Pop, pensionar.

Odată cu apropierea sezonului cald poate se vor găsi și resurse pentru a se reabilita trotuarul de pe strada Iuliu Maniu, precum și alte trotuare aflate în aceeași situație.

Liviu Șiman

În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Poliției Române, miercuri, 22 martie, Poliția Sighetu Marmației și-a deschis porțile. Încă de la orele dimineții sediul Poliției a deveni neîncăpător pentru numărul mare de sigheteni (cu precădere copii și tineri) care și-au manifestat dorința de a-i cunoaște de aproape pe polițiștii sigheteni.

„Ca în fiecare an marcăm și la Sighet Ziua Poliției Române, sărbătorită pe 25 martie. Am derulat o serie de activități în acest sens. Acestea au debutat cu o amplă acțiune de donare de sânge, bonurile obținute au fost valorificate și a fost ajutată o familie greu încercată din județul Satu Mare. Astăzi, în cadrul Zilei Porților Deschise, am avut prilejul de a interacționa cu cetățenii, cu precădere cu copiii și tinerii din rândul cărora cu siguranță se vor forma viitorii polițiști. Oaspeților noștri le-a fost prezentată tehnica din dotare, au avut prilejul să cunoască de aproape ce înseamnă munca polițiștilor. Atracția a prezentat-o o demostrație a unui echipaj canin, realizată de către colegii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș. Tot cu acest prilej am demarat o campanie de prevenire a violenței în familie”, a spus comisar șef Gheorghe Botiș, șeful Poliției Sighetu Marmației.

„Este o zi de sărbătoare pentru polițiștii sigheteni. Pe lângă sentimentul de bucurie suntem încercați și de îngrijorare. Ne confruntăm cu probleme serioase. Pentru rezolvarea acestora suntem angrenați într-o serie de acțiuni revendicative. În data de 25 martie, la București, va avea loc un amplu miting de protest la care vor participa și reprezentanți ai polițiștilor maramureșeni. Sperăm ca revendicările noastre să fie luate în seamă, analizate și rezolvate”, a spus subcomisar Mihai Ion, șeful Biroului Criminalistic din cadrul Poliției Sighetu Marmației, delegat sindical din partea Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual Maramureș.

Liviu Șiman

Amploarea contrabandei cu țigări cunoaște o dinamică ascendentă. Atrași de câștigurile foarte mari obținute în urma acestui gen de activitate cetățeni români alături de „partenerii” ucraineni, constituiți în grupări infrcaționale, activează în zona de graniță, în localitățile de frontieră. O asemenea grupare, având unul dintre lideri un sighetean, a fost destructurată de către oamenii legii.

Gruparea infracțională a acționat pe teritoriul Maramureșului în perioda 2012-2016, având extensii și în județele Cluj, Bihor, Arad, Timiș. Din gruparea au mai făcut parte încă doi sigheteni alături de persoane din Baia Mare și alte localități din Maramureș. Pe durata urmăririi penale, a reieșit faptul că lideri ai grupului infracțional au fost un sighetean împreună cu o persoană dintr-o altă localitate maramureșeană, „aceștia având un rol esențial în inițierea și constituirea grupării, în menținerea ei într-o formă structurată și operațională, în organizarea activității, aceștia procedând inclusiv la achiziționarea de mijloace de transport numeroase și, de regulă, neînmatriculate pe numele lor, pentru a îngreuna identificarea din partea autorităților, fiind preocupați în cooptarea succesivă, pe durata de existență a grupului, a altor persoane cărora li s-au dat roluri în palierul executiv al grupării”, se menționează în actul de acuzare întocmit de către oamenii legii.

Membrii grupării infracționale activau în baza unor atribuții clar specificicate, cum ar fi: procurarea a diverse cantități de produse accizabile din tutun de pe teritoriul Ucrainei și organizarea activităților ilicite de introducere a acestora în România peste frontiera de stat existentă pe limita de nord a județului Maramureș, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, de acest aspect ocupându-se în cadrul grupului liderul sighetean, transportul cantităților de țigări atât din frontieră în diferite locuri de păstrare temporară, cât și ulterior către beneficiari, organizarea activității de depozitare, organizarea activității de identificare, contactare și racolare a cumpărătorilor, pentru a fi convinși să devină clienți fideli în scopul constituirii unei piețe extinse de desfacere, inclusiv pe raza altor localități decât cele din Maramureș, coordonarea și purtarea negocierilor privind prețul de vânzare, racolarea de persoane dispuse fie să ascundă la domiciliile lor, în diferite perioade, unele cantități de țigări aduse ilicit în țară, fie să participe la transportul acestora de la furnizor la celălat lider al grupării care organiza și coordona în continuare distribuția produselor traficate pe raza județului Maramureș ori a altor județe din țară, procurarea și folosirea pe parcursul activităților infracționale a unor mijloace de transport înmatriculate în alte țări sau în România, dar fără posibilitatea stabilirii unor conexiuni cu deținătorii participanți la activitățile infracționale, desfășurarea altor activități, în funcție de situație și de necesități, privind circuitul illegal al țigărilor traficate din Ucraina. Pentru a îngreuna cercetările, membrii grupării rulau numeroase autovehicule în activitățile infracționale care aveau placuțe de înmatriculare care au aparținut altor autovehicule, pe care le aplicau în fals pe cele utilizate de ei. De asemenea, utilizau un limbaj extreme de lacunar și codificat, tocmai pentru a face dificilă înțelegerea din partea anchetatorilor în cazul în care ar fi fost interceptați. În convorbirile telefonice purtate s-a remarcat faptul că, referindu-se la mijlocul de transport cu care se vor aduce țigările, numeau un VW Sharan „aia mare”, iar un Fiat „aceea mică”. De exemplu, limbajul codificat al membrilor grupării a inclus denumirea municipiului Ordadea sub forma „Orașu Mare”, iar localitatea Beiuș, „Orașu Mic”. Pentru a evita să fie interceptați în trafic de către autorități în timp ce efectuau transporturile ilegale, membrii grupării infracționale se deplasau cu precădere pe timp de noapte, utilizând drumuri secundare, mai puțin circulate, chiar dacă acestea erau deteriorate, uneori folosind alte autovehicule ca antemergători.

Contrabanda cu țigări rămâne, în continuare, un fenomen infracțional greu de gestionat.

Liviu Șiman

Activitățile de cercetare derulate în cadrul arhivelor au o deosebită importanță pentru a se stabili adevărul ce privește anumite etape istorice. Printre cei care desfășoară o susținută activitate de cercetare se numără și Helmut Müller-Embergs. Acesta este cercetător din 1992 în cadrul Oficiului Federal pentru Studierea Arhivelor STASI-Oficiul Gauck. Prezent la câteva dintre edițiile Școlii de Vară, derulate la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, de către Fundația Academia Civică, s-a remarcat prin lucrările prezentate ce au vizat fostul serviciu secret intern al RDG, STASI. Domnul Helmut Müller-Embergs a avut amabilitatea de a-mi acorda acest interviu.

Liviu Șiman: Pentru început aș dori să-mi spuneți câteva cuvinte despre dumneavoastră.
Helmut Müller-Embergs: M-am născut într-o regiune preponderent catolică, Westfalia, în anul 1960. Am studiat în Munster și Berlin, politică, sociologie și filosofie. Deoarece părinții mei nu au avut bani pentru a-mi plăti studiile am fost nevoit să mă autofinanțez. În acest fel, am primit un loc ca student în Berlin, RDG.

Liviu Șiman: Cum ați ajuns să studiați arhivele STASI?
Helmut Müller-Embergs: Nu am fost atras niciodată de socialism. Socialismul a venit peste mine. Imediat după căderea Zidului Berlinului, în 1989, m-am mutat în RFG din RDG și m-am implicat în mișcările de opoziție. După 1990 am lucrat în Parlamentul Landului Brandenburg, unde am ocupat funcția de purtător de cuvânt. Președintele Landului Barndenburg a fost bănuit că ar fi colaborat cu STASI. S-a format o comisie de invesigare în cadrul căreia am fost și eu cooptat, în calitate de cercetător. Atunci am conștientizat cât de greu este drumul spre aflarea adevărului. Existau mulți care nu voiau ca adevărul să fie scos la lumină. Intenționam să mă retrag din această comisie. Tot în acea periodă s-a înființat Oficiul Federal pentru Studierea Arhivelor STASI-Oficiul Gauck. M-am decis să intru în această instituție. M-am prezentat la concurs. Pe un loc candidau 700 de persoane. Am avut noroc și am intrat în echipa de 13 cercetători ai Oficiulului Gauck.

Liviu Șiman: Cum ați debutat în cadrul Oficiului Gauck?
Helmut Müller-Embergs: A fost cam dificil. Tema informatorilor STASI era foarte delicată. Nimeni nu voia să se ocupe de această temă. Domnul Gauck a venit la mine și mi-a spus că eu trebuie să mă ocup de ea. Deoarece noi, cei născuți în Westfalia, nu lăsăm lucrurile neterminate, m-am apucat de treabă și de atunci mă ocup de agenții, informatorii și spionii STASI.

Liviu Șiman: Pe lângă ceea ce faceți în cadrul Oficiului Gauck mai derulați și alte activități?
Helmut Müller-Embergs: Da. Fac parte din diverse comisii. Sunt profesor și în Danemarca, iar Sighetul este pentru mine un proiect de mare importanță.

Liviu Șiman: Vă rog să argumentați de ce Sighetul este important?
Helmut Müller-Embergs: Deoarece în Europa nu se știe ce exemplu bun sunt românii în ceea ce privește aducerea la lumină a perioadei comuniste.

Liviu Șiman: Deoarece aminteați de acest lucru, credeți că există o similitudine între metodele folosite de către STASI și cele folosite de către Securitate?
Helmut Müller-Embergs: La Sighet, împreună cu cercetătorul român Claudiu Secașiu, am comparat cât de bine puteam România din perioda comunistă cu RDG. În România există prea puține documente în acest sens. La noi volumul de documente oferite spre studiu este mult mai mare. De aici rezidă problema. Îi îndemn pe cercetătorii români să ia model de lucru pe cel din Germania și să facă comparație și cu cele aplicate în celelalte foste țări socialiste din Europa de Est și, astfel se va putea afla cum lucra și KGB-ul.

Liviu Șiman: În România există CNSAS (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității). Credeți că modelul Oficiului Gauck poate fi aplicat și la noi?
Helmut Müller-Embergs: STASI nu mai există. Toate documentele sunt publice. În țările foste comuniste doar o parte a documentelor sunt publice. Serviciile secrete decid ce oferă CNSAS. Avem două premise de pornire proaste. La noi nimeni nu hotărește ce acte se fac publice și care nu. Decizia Parlamentului specifică fără echivoc: toate documentele sunt făcute publice. În România încă multe documente se află în posesia serviciilor secrete, iar accesul este mult mai restricționat decât în Germania. Acest lucru vizează și informatorii. La noi este explicat, chiar eu am scris o carte în acest sens, modul cum au acționat informatorii STASI. În România încă există prea puține date despre acest subiect. Cercetătorilor de la CNSAS le este greu să lucreze în asemenea condiții. Deficitul este foarte mare. Scopul urmărit de noi constă în îmbunătățirea condițiilor de cercetare, în sensul ca acestea să ajungă ca și la noi. Trebuie să scăpăm de mentalitățile de dinainte. Secretele în sine, prin natura lor, sunt conservative.

Liviu Șiman: În cadrul Oficiului Gauck au existat situații în care dosare ale unor personalități sau ofițeri acoperiți să fie “scăpate’’ în masas-media, așa cum s-a întâmplat la noi?
Helmut Müller-Embergs: Și în Germania au existat cazuri similare. În perioada alegerilor jurnaliștii au tot dreptul să întrebe dacă există asemenea dosare. Nu de la Oficiul Gauck pornește acest lucru ci de la mass-media.

Liviu Șiman: Conducerea CNSAS este formată din reprezentanți ai formațiunilor politice. Așa stau lucrurile și la Oficiul Gauck?
Helmut Müller-Embergs: Nu, și foarte puțin da. Cercetătorii nu sunt înregimentați politic, dar fiecare are o culoare politică. Când facem ceva public, o facem cu mare grijă. Înainte de a se realiza acest lucru se face o analiză atentă, în sensul ca lucrurile să nu fie influențate de către cei care se ocupă cu scoaterea la lumină a documentelor. Chiar dacă cineva ar da dovadă de partizanat, ceilalți membri ai echipei îl temperează și tot procesul prin care trec documentele ce urmează a fi făcute publice urmărește nevicierea acestora.

Liviu Șiman: Au fost situații în care ați găsit documente din care să rezulte că dumneavoastră sau colegii ați fost obiectul unor delațiuni?
Helmut Müller-Embergs: Se poate întâmpla acest lucru, dar există o lege nescrisă prin care nu ai voie să faci cercetări despre tine însuți sau persoanele apropiate. Când eu cercetez fiecare întrebare este înregistrată pe suport electronic. Nu merg niciodată singur la documente. Le spun colegilor pe cine vreau să cercetez. Se evită în acest fel situațiile neplăcute. Informațiile aflate în urma activităților de cercetare pot fi folosite într-un mod impropriu și de aceea există această lege nescrisă, un fel de cod de onoare. Nu ai voie să-ți cercetezi nici colegii. Se semnează declarații de confidențialitate.

Liviu Șiman: Ce proiecte mai aveți?
Helmut Müller-Embergs: Am scris deja 35 de cărți și intenționez să mai scriu câteva. Derulez două proiecte majore ce vizează istoria spionajului în RDG și, când voi îmbătrâni, vreau să aflu care au fost beneficiile spionării propriului popor, în ce măsură acest lucru a ajutat la ceva. Imaginea spionajului, așa cum este prezentată în mass-media, nu este corectă. James Bond este o fantomă.

Liviu Șiman: Totuși, să nu uităm că personajul James Bond a fost creat de către un ofițer din cadrul MI-6 (serviciul secret al Marii Britanii n. red.).
Helmut Müller-Embergs: Acestea sunt visele unui mic agent secret, care își închipuia cum ar spiona la o scară mai mare.

Liviu Șiman: Pornind de la axioma  “Informația înseamnă putere” și realizând faptul că diversele acțiuni de spionaj derulate, în perioda “ Războiului Rece”, între cele două mari blocuri militare, NATO și Țările membre ale Tratatului de la Varșovia, au reușit să ducă la nefolosirea armelor nucleare, oare spionajul nu a avut și valențe pozitive?
Helmut Müller-Embergs: Există două aspecte. Primul vizează spionajul derulat pe perioada „Războiului Rece”. Am să fac o paralelă cu fotbalul. Statele din blocul comunist, în timpul unui meci, au avut până în minutul 89’ scorul de 10-0. În minutul 90’, când jocul s-a terminat, serviciile secrete din aceste state au pierdut și au fost dizolvate. Cel de-al doilea aspect reprezintă menirea serviciilor secrete de a apăra țara de pericolele existente și nu apărarea de sine. Serviciile secrete din Est aveau o excelentă privire asupra a ceea ce se întâmpla în afară. Din păcate, marea cantitate de informații valoroase nu a fost fructificată de către regimurile comuniste, care nu vedeau valoarea în sine a acestor informații. Filosofia comunistă impunea concepții stricte. Deoarece informațiile nu se potriveau cu modelul comunist de informație nu au fost luate în seamă. Revenind la spionajul politic pot spune că informația nefolosită își pierde valoarea. Altfel stau lucrurile în cazul spionajului militar sau economic. Imaginea despre Vest nu se potrivea cu realitatea, deoarece nu erau luate în seamă informațiile importante de către cei din Est. Să exemplific. În anii 80’ a existat un demers al NATO care lăsa impresia că se va declanșa un război. RDG avea un agent,’’Toapz”, în NATO. Acesta a transmis că este vorba doar de un exercițiu și nu de o pregătire de război. Într-un fel avem două concepte. Pe de o parte este spionaj, pe de altă parte, asta ajută și la menținerea păcii. Din punctul meu de vedere, asta se aplică doar la spionajul militar.

Liviu Șiman: Cum vede un specialist noile cazuri de spionaj derulate între S.U.A. și Rusia?
Helmut Müller-Embergs: Ceea ce se vede în mass-media nu este neapărat o imagine reală. Am sentimentul că spionajul continuă să existe, dar nu mai are caracterul din perioada “Războiului Rece’’. Există soluții politice mult mai rapide de rezolvare a problemelor. Nu vorbim de un război invizibil, ci aș spune că avem de-a face cu un război ‘’sportiv’’.

Liviu Șiman: Spionajul este un sport?
Helmut MüllerEmbergs: Da. Este mai mult un spionaj de agrement.

Liviu Șiman: Vă mulțumesc pentru interviul acordat și vă aștept să veniți din nou la Sighet și să ne mai împărtășiți din activitățile derulate.
Helmut Müller-Embergs: Voi reveni cu plăcere la Sighet.

Autor,
Liviu Șiman

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației își desfășoară activitatea în subordinea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, în circumscripția Curții de Apel Cluj.

În raza de competență teritorială a Parchetului sunt cuprinse municipiul Sighetu Marmației și 14 comune, suprafața arondată având o populație eterogenă alături de români conviețuind etnici maghiari, ucraineni și romi. Procurorii din cadrul unității conduc și coordonează și activitatea de urmărire penală efectuată de către lucrătorii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației. În anul 2016 procurorii sigheteni au avut de soluționat un număr de 5.152 cauze față de 5.196 în anul 2015 înregistrându-se o scădere de 0,80%.

“Din analiza datelor statistice ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației rezultă că, în anul 2016 s-au înregistrat rezultate bune și foarte bune atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ. În anul 2016 s-a înregistrat o ușoară scădere a numărului dosarelor de soluționat față de anul 2015. Numărul trimiterilor în judecată s-a menținut la același nivel, diferența față de anii anteriori rezultând din creșterea numărului acordurilor de recunoaștere de vinovăție, și reducerea competenței teritoriale prin rearondarea comunei Bârsana. Sub aspect calitativ, este de remarcat faptul că nu s-a înregistrat nicio restituire de la instanța de judecată în vederea refacerii urmăririi penale, iar numărul persoanelor achitate prin hotărâri judecătorești definitive a scăzut la 6 inculpați în 2015 și la 1 inculpat în anul 2016. Este de menționat numărul mare de apeluri admise de instanța de control judiciar, ceea ce a condus la un indice de admisibilitate a căilor de atac de 79%. Rezultatele bune înregistrate în anul 2016 s-au datorat în primul rând eforturilor depuse de procuri și personalul auxiliar, care au desfășurat un volum de muncă semnificativ în scopul apărării ordinii de drept precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor. Principalele vulnerabilități identificate privesc completarea schemei de personal la procurori și subdimensionarea structurii de personal, atât în cazul procurorilor cât mai ales la personalul auxiliar având în vedere creșterea continuă a volumului de activitate înregistrată în ultimii ani’’, a spus Ioan Ardelean, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

Liviu Șiman

sursă foto: Jurnal MM

De-a lungul timpului urbea de pe malul Izei a dat sportului adevărate valori, confirmându-se faptul că Sighetul are un potențial de netăgăduit. Printre cei care se află în plină ascensiune se numără și tânărul fotbalist George Gavrilaș. La cei 26 de ani pe care îi are a ajuns să acumuleze rezultate dintre cele mai bune.

Liviu Șiman: Cum ai ajuns să practici fotbalul?
George Gavrilaș: Inițial, deoarece aveam rudenii care activau în box, mama m-a trimis la o sală de box în ideea să îmbrățișez această disciplină sportivă. După ce am văzut cum decurge un antrenament mi-am spus că boxul nu este de mine. Am început să joc fotbal de la vârsta de 7 ani la imboldul dat de către fratele meu, Tudor. Acesta era pregătit de regretatul antrenor Lulu Stan. Deoarece fratele meu juca pe post de atacant și neavând portar am ajuns și eu să joc sub îndrumarea antrenorului Lulu Stan. După o perioadă, fiind junior, am plecat la “Luceafărul Dej’’, unde am continuat junioratul de la vârsta de 12 ani până la 19 ani.

Liviu Șiman: Cum a fost la Dej?
George Gavrilaș: După ce am trecut probele de joc, cei de acolo au decis să rămân la Centrul de Copii Și Juniori. După 4 ani am intrat la Unirea Dej.

Liviu Șiman : Tot în intervalul de timp petrecut la Dej exista posibilitatea să fii selecționat la „A.C. Milan”?
George Gavrilaș: Da. A venit o echipă de scouteri din Italia. M-au urmărit cum joc timp de 2 săptămâni, după care și-au dat avizul pentru a fi transferat. Din păcate, cele două cluburi nu s-au înțeles și am rămas acasă.

Liviu Șiman: Ce a urmat după Dej?
George Gavrilaș: În anul 2009 am venit la „F.C. Baia Mare”. După o perioadă mai scurtă de timp am plecat la „Astra Giurgiu”. Am jucat pentru un timp și la „F.C. Brăila”, fiind împrumutat la această echipă.

Liviu Șiman: Cum ți s-a părut la „Astra”?
George Gavrilaș: La ’’Astra’’ am găsit cu totul altceva față de Dej. Difereau foarte mult condițiile de joc și antrenament, în sensul că erau mult mai bune.

Liviu Șiman: Care a fost meciul de debut la „Astra”?
George Gavrilaș: Am debutat într-un meci jucat cu „Universitatea Cluj’” într-o atmosferă aparte. A fost un debut fericit. Am câștigat meciul cu 3-1.

Liviu Șiman: Cu care dintre colegii tăi de echipă te înțelegi mai bine ?
George Gavrilaș: Suntem o echipă unită. Nu pot zice că mă înțeleg mai bine cu unul decât cu altul. O relație mai aparte, să zic așa, am avut-o cu William De Amorim (acesta joacă în prezent la „Steaua’’ n.red.). Am fost colegi de cameră 5 ani.

Liviu Șiman: Care sunt calitățile pe care trebuie să le posede un portar de fotbal?
George Gavrilaș: Capacitate de muncă enormă, dublată de responsabilitate.

Liviu Șiman: Cum relaționezi cu antrenorul Marius Șumudică?
George Gavrilaș: Ne cunoaștem încă dinainte să devină antrenor. El a avut un rol foarte important în formarea mea.

Liviu Șiman: Recent ai avut un eveniment ferict în viața ta. Despre ce este vorba?
George Gavrilaș: Anul 2016 a fost un an foarte bun pentru mine. Pe lângă câștigarea „Super Cupei României” m-am și căsătorit. Așteptăm deja și un copil.

Liviu Șiman: Crezi că fotbalul poate fi un element benefic în procesul de formare/dezvoltare psiho-somatică a generației tinere?
George Gavrilaș: Cu siguranță. Din păcate, copiii nu prea ies la joacă pentru a bate mingea, ori să practice alte sporturi. Cred că ar fi benefică suplimentarea orelor de pregătire fizică în cadrul instituțiilor de învățământ, chiar să devină obligatorii. Mulți se eschivează și de la ora de sport.

Liviu Șiman: Ce îi sfătuiești pe tinerii care vor să îmbrățișeze fotbalul, în special pe cei care vor să devină portari?
George Gavrilaș: În primul rând să dea dovadă de seriozitate însoțită de multă determinare, antrenamente multe.

Liviu Șiman: Ce rol are familia în procesul de formare/dezvoltare a unui fotbalist?
George Gavrilaș: Un rol foarte important. Nu aș fi reușit să fac nimic fără sprijinul familiei mele, care m-a susținut și mă susține în continuare în tot ceea ce fac. Îmi aduc aminte de o fază de la meciul de debut când am jucat cu „Universitatea Cluj’’. S-a executat o lovitură liberă din lateral. Am ieșit pe centrare și am boxat mingea, după care a venit un jucător de la „Universitatea Cluj” și m-a lovit. Am căzut la pământ. Era pe final de meci. Tata era în tribună și când m-a văzut la pământ a s-a speriat foarte tare. Nu este prea plăcut să-ți vezi copilul în asemenea ipostaze. Nu pot să nu amintesc de sprijinul primit din partea soției mele, Corina, căreia îi mulțumesc că mă înțelege și-mi este alături.

Liviu Șiman: Crezi că la Sighet se mai pot forma fotbaliști de valoare?
George Gavrilaș: Desigur. Sighetul a dat de-a lungul timpului jucători de mare valoare. Sunt convins că la Sighet se poate face performanță dacă se și vrea acest lucru.

Liviu Șiman: Păstrezi contactul cu fotbalul sighetean?
George Gavrilaș: Da. Apreciez eforturile pe care le fac unii și care vizează pregătirea copiilor și a juniorilor. Aici îl amintesc pe domnul antrenor Neluțu Hotea, care dă dovadă de multă implicare în formarea noilor generații de fotbaliști sigheteni.

Liviu Șiman: Ce proiecte de viitor ai?
George Gavrilaș: Mai am o jumătate de an contract cu „Astra”. Aștept să se încheie contractul și voi vedea ce voi face. (interviul a fost realizat la finele anulu 2016. Recent George a plecat, înainte de expirarea contractului, la F.C. Voluntari, existând un acord între cele două echipe n. red.)

Liviu Șiman: Îți dorești să joci la o echipă din străinătate?
Geeorge Gavrilaș: Da. M-au contactat câțiva impresari și, cine știe, poate voi pleca și la o echipă din afară.

Liviu Șiman: Cum îți petreci timpul liber?
George Gavrilaș: Ies cu soția la plimbare. Mai mergem pe la familia soției.

Liviu Șiman: Ai vreun model de portar care te inspiră?
George Gavrilaș: Favoritul meu este Oliver Kahn.

Liviu Șiman: Ce echipă din afară îți place?
George Gavrilaș: Real Madrid.

Liviu Șiman: Îți mulțumesc, George, pentru interviul acordat și-ți doresc să reușești să joci la o echipă din afară și să ai rezultate dintre cele mai bune.
Geeorge Gavrilaș: Vă mulțumesc și eu și vă asigur, indiferent unde voi juca, că voi fi mereu aproape de sighetenii mei dragi!

Autor, Liviu Șiman

Tenisul, dragostea mea – aceste cuvinte caracterizează pasiunea de-o viață a profesorului – antrenor de tenis, Eugen Mihaljek. Implicându-se cu multă dăruie și determinare a reușit să impulsioneze și să dezvolte această ramură sportivă în urbea de la poalele Solovanului. De-a lungul timpului a reușit să obțină rezultate excelente, făcând cunoscut tenisul sighetean, atât în țară, cât și peste hotare. Fără a greși, putem vorbi de o adevărată școală de tenis sigheteană.

Liviu Șiman: Ce v-a atras spre tenis și nu spre o altă ramură sportivă ?
Eugen Mihaljek: Tenisul a devenit pasiunea mea din momentul în care l-am văzut pe Ilie Năstase jucând în Cupa Davis cu Egiptul. Aveam atunci 12 ani. A fost un moment determinant pentru destinul meu și am știut că voi deveni antrenor de tenis.

Liviu Șiman: Cum se practica tenisul înainte de 1989?
Eugen Mihaljek: Îmi aduc aminte de perioda când jucam și 10 ore pe zi, cu precădere în vacanțe. Am început să joc în grădina părinților mei, după care, alături de prietenul meu Ioan Remeni, jucam de la 5 dimineața. Problema cea mare consta în dotarea tehnică. Trebuia să ne procurăm rachete, mingi, etc.

Liviu Șiman: Care a fost prima competiție la care ați participat?
Eugen Mihaljek: A fost un turneu organizat de dr. Ștefan Nadoși, un mare iubitor al tenisului, un pionier al tenisului sighetean. Eram tânăr și am câștigat toate meciurile, ajungând în finală, dar am vrut să mă retrag. Motivul a fost că îl consideram pe adversarul meu mult mai puternic decât mine. Domnul dr. Ștefan Nadoși a venit la mine și m-a rugat să particip la finală. M-a convins. Am jucat copleșit de emoții deoarece la meci au asistat și colegele mele de clasă. Am câștigat cu scorul de 6-0, 6-3. A mai urmat un turneu la Baia Mare, unde am câștigat din nou. Am băut șampanie din cupa primită împreună cu domnul dr. Ștefan Nadoși. Din acel moment am devenit prieteni foarte buni până când el a trecut la cele veșnice. Împreună am format o echipă de dublu imbatabilă, chiar dacă domnul dr. Nadoși era mai în vârstă. Jucam în acea periodă la Clubul “Sănătatea’’.

Liviu Șiman: După ce ați absolvit Liceul “Dragoș Vodă” ați susținut examenul de intrare la I.E.F.S.(Institutul de Educație Fizică și Sport), examen pe care l-ați luat. Cum au fost anii studenției ?
Eugen Mihaljek: Era foarte greu să se intre la I.E.F.S. M-am pregătit intens cu prof. Felician Ilnițchi, care m-a încurajat și mi-a fost îndrumător. Odată intrat, am jucat foarte mult tenis la “Tenis Club București”. Era cea mai mare bază de tenis din țară. Am avut prilejul să văd jucând mari lideri mondiali ca: Jimmy Connors, Ilie Năstase, Bjorn Borg, etc. În timpul vacanțelor am fost și profesor de tenis la Costinești. I-am învățat să joace tenis pe artiștii Tamara Crețulescu, Florina Cercel, Ileana Bârlădeanu, Damian Crâșmaru, Tudor Gheorghe, Vasile Șeicaru. De asemenea, eram profesor și în parcul Herăstrău din București. Au fost ani foarte frumoși.

Liviu Șiman: Ce ați făcut după absolvirea facultății?
Eugen Mihaljek: Am terminat facultatea în 1980. Pe atunci se făceau 3 ani. Cei care aveau rezultate bune puteau face 4 ani. Am făcut și al 4-lea an. Dacă mă limitam doar la 3 ani puteam prinde titular la București. Am vrut să mă întorc la Sighet, dar nu erau locuri pe specialitatea mea. Am plecat antrenor la “Cuprom” Baia Mare. Aici am rămas pentru  un an. Îmi doream cu ardoare să vin acasă.. Mi-an satisfăcut și stagiul militar, după care am venit la Sighet.

Liviu Șiman: Cu ce gânduri v-ați reîntors acasă?
Eugen Mihaljek: Am revenit cu multă dorință de a dezvolta tenisul la mine acasă. Nu a fost ușor. Fiind obișnuit cu condițiile excelente de la București și Baia Mare am fost oarecum dezamăgit de ceea ce am găsit acasă. La vremea aceea la Sighet existau doar două terenuri, unul de zgură și altul de bitum. Am muncit foarte mult. Stăteam și 14 ore pe zi pe teren. Am reușit să reabilitez cele două terenuri. Racordam manual rachetele. Ulterior abia am achiziționat o mașină de racordat. În pofida bazei materiale precare am reușit să obținem rezultate excelente. Am organizat primele ediții ale Cupei ‘’Marmația’’ și a Cupei ’Tata și Copilul”. Am avut jucători în Lotul Național și am obținut primul titlu de campion național din istoria Maramureșului, titlu adus de către tenismena Eva Ivanovici, care avea doar 10 ani. Competiția s-a derulat la Satu Mare, în anul 1988. A fost un meci dramatic. Fiind condusă, Eva Ivanovici a reușit să-și revină și să câștige. A fost un meci de infarct. În tenis, răsturnările de scor sunt foarte frecvente. Meciul nu se termină decât după jucarea ultimei mingi. Tot din acea periodă îmi aduc aminte de un meci jucat de Eva Ivanovici la un turneu în Ungaria, unde a ajuns în finală, iar Martina Higins nu a ajuns decât în sferturi. Martina Higins era nr. 1 mondial, poate cea mai talentată tenismenă din lume. În anul 1988, în urma rezultatelor excelente obținute, am fost numit în funcția de președinte al Consiliului Municipal pentru Educație Fizică și Sport. Ca să poți ocupa o asemene funcție, pe care nu mi-am dorit-o, trebuia să ai și calitatea de membru de partid. Eu nu am fost membru, dar m-au făcut rapid. Nu mă simțem în apele mele în costum și la cravată. A fost un calvar.

Liviu Șiman: Cum v-ați derulat activitatea după 1989?
Eugen Mihaljek: Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi ard carnetul de partid. Nu m-a interesat niciodată vreo funcție de conducere. Politica mea este tenisul. I-am spus și soției mele, cu care m-am căsătorit în anul 1983, că pentru mine tenisul primează. Am fost colegi de clasă și m-a înțeles. Mi-am continuat activitatea în cadrul catedrei de tenis de la Clubul Sportiv Școlar Sighet. Am mai amenajat un teren pe care l-am tot extins având și ajutorul prietenilor și al pasionaților de tenis. La acest teren s-a mai adăugat unul de dimensiuni mai mici folosit pentru antrenamente. Am antrenat jucători foarte buni. Nu mai puțini de 8 dintre ei au ajuns în Lotul Național. Eva Ivanovici, Marius Balea, Marta Szabo, Virginia Dutca, Sebastian Simion, Laura Mihaljek, Carmen Truș, Raluca Ghinda. Laura Mihaljek, fiica mea, a câștigat de 3 ori Cupa “Dinamo”. Laura, jucând un meci cu un tenismen din Australia, după meci tatăl acestuia a venit la mine și mi-a propus să merg în Australia, dar fără familie. Am refuzat categoric, cu toate că-mi doream foarte mult să vizitez Australia. Am mai avut ocazii să merg în în Statele Unite ale Americii și Japonia. Am preferat să rămân acasă. În perioda 1992-2016, pe lângă accederea jucătorilor sigheteni în Lotul Național, echipa de băieți și fete în formula CSS-Phoenix a activat în Divizia A de seniori și senioare. Au fost câștigate numeroase concursuri interne și internationale. Au fost obținute la campionatele naționale 5 medalii de aur, 3 medalii de argint, 12 medalii de bronz. Un moment aparte a fost promovarea la celebra Academie “Nikola Pilić” ,München a sportivilor Carmen Truș și Vlad Onița. Echipa de fete under 18 a ajuns vicecampioană națională în 2012. Un alt aspect care vine ca o recunoaștere a valorii tenisului sighetean îl reprezintă evoluția jucătoareai Carmen Truș în Statele Unite ale Americii, Chicago, pe o bursă de 40.000 de dolari.

Liviu Șiman: Rezultate excelente obținute, hai s-o spunem, în condiții nu prea optime de pregătire.
Eugen Mihaljek: Așa este. Este din ce în ce mai dificil să faci performanță când te lupți cu orașe care au baze de pregătire excelent dotate. De exemplu, la București, s-a construit o bază cu 25 de terenuri acoperite. Noi suntem nevoiți să ne adaptăm condițiilor meteorologice, ploaie, vânt, etc. Este foarte bine și frumos când Sighetul are campioni și rezultate excepționale, dar nu primim un sprijin mai consistent. Nu vrem bani. Vrem un ajutor pentru a beneficia de condiții optime de pregătire adecvate. Iubesc Sighetul! Sunt consecvent principiilor mele și nu voi pleca niciodată din Sighet. Sunt foarte fericit când un elev de-al meu câștigă o competiție.

Liviu Șiman: Ce sfaturi le dați tinerilor care vor să îmbrățișeze această frumoasă și nobilă ramură sportivă?
Eugen Mihaljek: În primul rând, au nevoie de calități native: viteză și îndemânare, care sunt greu perfectibile, iar restul forța, rezistența sunt ameliorabile. Este nevoie și de multă inteligență. Nu întâmplător tenismenii sunt considerați sportivii cu IQ-ul cel mai ridicat dintre cei care practică performanța. A practica tenisul înseamnă să faci sacrificii enorme. Este nevoie să fii implicat mental foarte mult. Tenisul te dezvoltă armonios psiho-somatic.

Liviu Șiman: Ce alți tenismeni v-au inspirat?
Eugen Mihaljek: Pe lângă Ilie Năstase, au mai fost Andrea Agassi și Roger Federer.

Liviu Șiman: Ce proiecte aveți în vedere să mai derulați?
Eugen Mihaljek: Obiectivul principal rămâne în continuare edificarea bazei de antrenament. Am mai lansat o competiție “Tenis 10”, la care participă sportivi de 8, 9, 10 ani, pe care vreau să o dezvolt. Lansată anul trecut, această competiție ne-a adus rezultate foarte bune, competiția fiind înscrisă în calendarul Federației Române de Tenis. Voi continua și cu Cupa “Tatăl și Copilul’’. Avem un parteneriat cu tenismenii din Vișeu de Sus și cu cei din Teacevo, Ucraina. Împreună organizăm diferite competiții.

Liviu Șiman: Știu că aveți și o altă pasiune legată tot de tenis. Sunteți posesorul unei impresionante colecții de mingi de tenis, dintre care unele cu autografe de la mari tenismeni. De când colecționați mingi de tenis ?
Eugen Mihaljek: Am început să colecționez mingi de tenis de pe vremea când eram profesor de tenis la Costinești. În prezent am în jur de 1000 de mingi de tenis. Obiectivul meu este să ajung la cifra de 1956, anul nașterii mele. Am mingi cu autograf de la : Ilie Năstase, Roger Federer, Horia Tecău, Simona Halep, Stan Smith.

Liviu Șiman: Vă mulțumesc pentru inteviul acordat și vă doresc să aveți în continuare o activitate susțnută care să aducă noi rezultate excepționale tenisului sighetean. Poate și factorii de decizie pe plan local se vor implica într-o mai mare măsură pentru a vă sprijini în eforturile menite a obține performanțe.
Eugen Mihaljek: Vă mulțumesc și eu pentru interesul pe care îl manifestați pentru tenisul sighetean. Deoarece sunteți la început de drum, vă urez mult succes în continuare și vă așteptăm cu drag să ne fiți alături și în continuare. Sunt convins că, dacă vom avea un real sprijin, rezultatele vor fi pe măsură!

Liviu Șiman

Inaugurat în anul 2010, Centrul medico-social de la Sighet nu a devenit încă funcțional. Centrul are o capacitae de 40 de locuri. Dotările au fost realizate cu ajutor primit din Italia, Olanda, Elveția. Principalul impediment în deschiderea Centrului îl reprezintă asigurarea salariilor unei categorii de personal, infirmiere, personal auxiliar etc.

Este o situație neplăcută în contextul în care din ce în ce mai multe persoane au nevoie de asistență de specialitate care se acordă în cadrul unor asemenea instituții. Mulți sigheteni, ajunși la bătrânețe, suferinzi, așteaptă cu înfrigurare să obțină un loc într-un centru medico-social. ‘’Într-adevăr este o situație neplăcută. La nivelul Sighetului nu există un Centru Rezidențial pentru Persoane Vârstnice cu Probleme de Sănătate. Ce avem noi, acel Centru de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap (Căminul de bătrâni) nu mai poate interna persoane. Clădirea care găzduiește Centrul medico-social este aptă de a deveni operațională. Ar însemna un beneficiu major pentru categoriile de persoane care fac obiectul unei asistențe medicale de specialitate’’, a spus Cornel Petrovai, asistent social la Direcția de Asistență Socială, din cadrul Primăriei Sighet.

“Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în cadrul derulării a diferite acțiuni caritabile, au ieșit la iveală cazuri dramatice ale unor personae în vărstă, bolnave, lipsite de ajutor, adesea abandonate. Cadrul legislativ prevede explicit acordarea asistenței sociale persoanelor în vârstă. Având acest drept, este o obligație a autorităților să se implice pentru a se asigura acest drept. Există acest Centru medico-social și consider că este momentul să ne îndreptăm atenția asupra modalităților prin care Centrul să funcționeze. În acest sens, în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local Sighet, am ridicat acest aspect și am primit asigurări că se depun eforturi pentru rezolvarea problemei’’, a spus av. Vasile Moldovan, consilier local.

“Am demarat un proiect în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului prin care intenționăm să facem operațional acest Centru medico-social. Sperăm ca într-un interval de timp cât mai redus să reușim acest lucru’’, a spus Horia Scubli, primarul Sighetului.

Așteptăm și noi ca acest lucru să se realizeze. În Maramureșul istoric mai funcționează un Centru medico-social la Dragomirești, dar este ocupat la maxim. “Bunicul meu are 80 de ani. Este țintuit la pat. Eu sunt angajată ca asistent personal. Oricât mă străduiesc să-i ofer alinare nu o pot face într-un mod adecvat deoarece nu am pregătire de specialitate. Dacă Centrul medico-social ar funcționa bunicul meu ar putea beneficia de o asistență oferită de cadre medicale calificate’’, a spus Maria Pop.

Liviu Șiman

O clădire situată în zona pieței de cereale, aflată într-un stadiu avansat de degradare, stă să cadă.

Clădirea cunoscută ca „Moara de foc”, situată în zona pieței de cereale, stă să cadă de la o zi la alta. Ajunsă într-o stare avansată de degradare datorită intemperiilor, dar și în urma unui incendiu devastator, oferă o imagine care nu cadrează cu o urbe ce se vrea a fi una europeană. Clădirea prezintă și un risc pentru siguranța cetățenilor, zona fiind una dens circulată. De-a lungul timpului în interiorul clădirii și-au găsit ocazional adăpost oameni ai străzii. Clădirea aparține unei fundații din București, care a neglijat-o mult timp.

“Locuiesc în cartierul apropiat. Imaginea oferită de această clădire în ruine nu este una plăcută. Am văzut câteodată cum mai vin și se joacă copii în interiorul clădirii, nesesizând pericolul la care se expun. Eu i-am alungat de câteva ori, dar copiii sunt copii și nu prea ascultă. Sper ca cei de la Primăria Sighet să ia grabnic măsuri de demolare a clădirii ca să nu mai reprezinte un pericol”, a spus Mihai P., pensionar.

Cei de la Primăria Sighet cunosc situația clădirii și promit rezolvarea problemei. “Am luat legătura cu proprietarul clădirii. Recent, în cadrul unei discuții purtate cu acesta mi-a promis că va găsi o soluție. În acest sens a fost contactat un architect care urmează să facă un plan de demolare a clădirii. Sper ca acest lucru să se realizeze cât mai curând posibil’’, a spus Horia Scubli, primarul Sighetului.

Liviu Șiman