MA RA MU… „Pe fus de dor”

Nu mai trebuie să așteptați până la Crăciun pentru o întâlnire cu MA RA MU. Vara aceasta, grupul revine cu un repertoriu nou și cu un concert în care cântece și povești se transmit din „capăt în capăt”, ca pe un fir nevăzut care leagă oameni și vremuri.
Pe 29 august 2026, de la ora 20:00, la Preluca Sunray, MA RA MU prezintă „Pe fus de dor”, un concert în care cântecele culese din satele Maramureșului se întâlnesc cu creațiile originale ale grupului.
„Tătă lumea are-un dor”, iar MA RA MU îl toarce și-l întoarce până devine muzică.
De-a lungul anilor, au umblat prin sate, au căutat și au cules cântece și povești. Le-au purtat mai departe, le-au tors și le-au întors prin propriul limbaj artistic, păstrând legătura cu locul din care provin și cu oamenii care le-au transmis.
Acum vor aduce în premieră noile cântece MA RA MU, construite de la primul fir de idee până la forma în care ajung pe scenă. Veți fi purtați într-un univers inspirat de lumea satelor de odinioară, de basme, de spațiul contemporan în care acestea se întâlnesc cu sensibilitatea și experiența artiștilor.
„Știm că tătă lumea are-un dor. Care-i doru’ vost’? Purtați-l cu voi și haideți să le punem pe fus împreună.” MA RA MU
„Pe fus de dor” este prima ocazie de a asculta noile cântece live. Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro.
DESPRE MA RA MU
MA RA MU este un grup de opt artiști, actori și muzicieni, al cărui proiect creează un spațiu în care tradiționalul și arhaicul își găsesc loc în contemporan. Artiștii provin din zone creative diverse și au dezvoltat de-a lungul anilor un stil propriu, în care elementele străvechi sunt țesute cu sensibilitate în estetica prezentului.
Proiectul a apărut din dorința de a păstra și transmite mai departe cântece aproape uitate, culese de la părinți, bunici și de la bătrânii satelor din Maramureș, revalorizându-le pentru generațiile de azi.
COMPONENȚA GRUPULUI
Ligia Hojda, Francesca Hojda, Alexandra Maria Catană-Hojda, Sergiu Catană, Mircea Ardeleanu Jr, Iuliu Hojda, Flavia Hojda și Pavel Ulici.
DETALII EVENIMENT
Sâmbătă, 29 august 2026
Acces: 18:00
Concert: 20:00
Loc: Preluca Sunray, Maramureș
Bilete: https://www.iabilet.ro/bilete-preluca-noua-ma-ra-mu-concert-la-preluca-sunray-129974
*copiii până la 12 ani au acces gratuit
Eveniment organizat de Culture Street Records și Preluca Sunray.
Comunicat de presă



Pavel Ulici – actor și muzician, a debutat pe scena teatrului „Act” în spectacolul „Jocuri în curtea din spate” urmând ca apoi să colaboreze cu diverse teatre independente și de stat. A fost protagonistul filmului „Minte-mă frumos în centru vechi” și a avut apariții în producțiile “The sons of liberty”, “Metal Hurlant” sau “Dragon Heart”. A dezvoltat un proiect muzical indie-alternativ împreună cu Flavia Hojda. Își ia doza de adrenalină din colindatul munților și dealurilor pe bicicletă. Consideră că muzica și actoria sunt instrumentele potrivite pentru el, prin care să își exprime gândurile, emoțiile și personalitatea.
Ligia Hojda – artist independent (songwriter și interpret), își compune propriile piese în colaborare cu alți artiști. A fost semifinalistă la Vocea României 2014. A publicat single-uri precum Fire Gun, Like the Sun, Nomazi. Muzica Ligiei conține aroma nordică, de acasă, înfășurată în stilul indie-folk pop cu elemente electronice. „Pentru mine, muzica e cea mai frumoasă formă de artă prin care poți să te exprimi, e în interiorul nostru și în jurul nostru. E și o formă de terapie străveche care îl ajută pe om să călătorească prin viață.’’ 
Sergiu Cătană – muzician, interpret, instrumentist percuționist. Se formează în muzica clasică pe băncile școlii, dar se desprinde timpuriu de aceasta croindu-și propriul drum prin lumea muzicii improvizate, care acum e și-acum dispare. Se poziționează în timp și spațiu la intersecția secolelor XX și XXI, în Timișoara. Se caracterizează ca stil prin ruperea conceptelor predefinite lăsând loc celor noi să se contureze. Motto: „Ce a fost are să mai fie, ce are să fie… fie!”.
Iuliu Augustin, lucrează în industria IT în zona de management iar muzica reprezintă pentru el un aliat cu ajutorul căruia se transpune într-o altă realitate decât cea cotidiană și evidentă. Se descrie ca fiind cu picioarele pe pământ dar cu sufletul orientat spre cer, mărturisind că din când în când îi face plăcere să facă câțiva pași, să simtă cum se desprinde de sol iar cerul îl îmbrățișează. Pe lângă muzică, este pasionat de fotografie și zborul cu parapanta.
Francesca Hojda este interpret, songwriter și studentă la Facultatea de Istorie. Muzica pe care o scrie abordează stiluri din zona pop, indie, r&b, baroque-pop și e mai degrabă ca un jurnal, pentru că întotdeauna a scris despre propriile experiențe și emoții. Până când își va lansa cântecele, urcă melodii pe canalul de youtube și a dezvoltat o comunitate în continuă creștere pe Tik Tok. A studiat muzică timp de 12 ani de-a lungul cărora a participat și la concursuri sau show-uri tv printre care X Factor și Vocea României Junior.
Corneliu Ulici – actor și cântăreț, a fost cunoscut de publicul larg mai întâi ca membru al trupei de băieți BLISS, apoi pentru rolurile sale în filme românești și străine, voice-over, sau ca prezentator TV. „Să pot să cânt, să celebrez iubirea și viața, mă face fericit. Dintre toate lucrurile generatoare de bucurie, muzica mă aduce mai aproape de Cer, în reverență și închinare înaintea lui Dumnezeu”.