Gala Folk „Floare de colț” 2020, de la Sighet, s-a încheiat cu un concert de excepție al trupei Iris:

Foto & Video, Sorin MARKUS

Corul Bisericii Greco-Catolice ”Cristos Rege”, dirijat de doamna profesor Rodica Gheorghiu, a susținut, duminică, 21 aprilie 2019, de la orele 19.00, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, un emoționant concert dedicat celor șapte episcopi greco-catolici morți în închisorile comuniste, martiri ai neamului românesc, care vor fi beatificați de Papa Francisc în data de 2 iunie 2019, la Blaj.

La concert, au participat Episcopul greco-catolic de Maramureș, Vasile Bizău, preoți de la parohiile din zonă și un numeros public. Preoții Vasile Florea și Marius Vișovan au prezentat biografiile celor șapte episcopi-martiri.

Materialul video este doar o mică parte din concertul care a durat mai bine de o oră, la finalul căruia, Episcopul Vasile Bizău a adresat un scurt mesaj publicului prezent.

Salut, Sighet!

În perioada 15-18 martie 2019, iubitorii de carte și de artă grafică din întreaga lume se vor întâlni cu ocazia prestigiosului eveniment „Salon du Livre” ce va avea loc la Porte de Versailles, Paris. În cadrul acestui Târg Internațional de Carte, Tipografia Aska Grafika va expune cele mai frumoase cărți tipărite la Sighetu Marmației, în ultimii ani.

Cu peste 27 de ani de experiență în domeniu, tipografia sigheteană începe anul 2019 cu schimbări importante – pe care le va prezenta în cadrul târgului din Paris. Astfel, vizitatorii acestuia, autorii de carte, cât și editurile vor putea afla direct de la sursă ce înseamnă tiparul ecologic și responsabil față de mediu, cu certificare FSC (Forest Stewardship Council).

Cei interesați să își tipărească proiectele în colaborare cu Aska Grafika vor putea contribui în mod activ și sustenabil la extinderea unei comunități mai prietenoase față de natură, totodată sprijinind proiecte culturale, educaționale și de mediu.

Cărțile, albumele și revistele tipărite în orașul nostru vor putea fi admirate la standul U51, pe toată perioada târgului. Printre acestea, să nu uităm, se va afla și colecția de volume a Editurii sighetene „Valea Verde”.

Vom reveni cu impresii și imagini de la eveniment – direct de la reprezentații tipografiei, care ne vor împărtăși experiența lor. Aceștia speră ca la întoarcerea de la Paris să expună materialele tipările și pe plan local.

Salut, Sighet!

2019 începe excelent pentru sigheteni: se implementează proiectul-pilot de construire a unui bazin de înot la Sighet! În prima etapă, străzile orașului au fost pregătite pentru a ne obișnui cu apă ca la… bazin. Apa băltește la loc de cinste pe arterele principale, iar la trecerile de pietoni, cetățenii au ”șansa” de a testa jocul (pardon, înotul!) de glezne! Să ne rugăm pentru un an suficient de ploios, pentru ca străzile din bazinul sighetean să-și păstreze nivelul constant de apă. Domnu’… ajute!

Salut, Sighet!

Stau întins pe firele de iarbă de pe un câmp care e în apropiere de casa mea, e o seară monotonă de joi și eu citesc Plumb de Bacovia. Am o stare morbidă de la niște substanțe pe care mi le-am injectat cu o seară înainte în vene. Îmi pare rău că am ajuns să mă droghez.

Privind către câmpul cu flori de mac observ ceva, observ acea coroniță din flori de mac. Era Jocelyn. Corpul ei e acoperit cu praful stelelor, își întoarce privirea către mine, ca de obicei mi se pare că are galaxii în ochi, îi simt vibrația și zâmbesc. Parcă totul a prins o culoare care e mult mai vie.

De la vârsta de 7 ani viața ei a devenit un haos. Când tatăl ei vitreg a murit l-a acuzat pe Thanatos pentru că ucide oamenii buni, oamenii care chiar pot face lumea mai bună. Bunica ei avea probleme cu memoria, credea că Mnemosyne nu a lucrat la fel la memoria bunicii ei, nu la fel cum a făcut cu restul oamenilor.

Când era mică a visat un înger care avea aripi negre, acel înger i-a pus pe cap o coroană din flori de mac, ea credea că i se arătase Morfeu. Adora benzile desenate. Adoră universul pe care l-au creat cei de la DC și Marvel. Mereu trăia din visele sale. La un moment din viața sa un simplu și banal vis o putea salva de fiecare coșmar. Asculta Beatles, Blind Boys of Alabama, Blondie, Billy Bragg, Imagine Dragons și The Neighbourhood. Recitea poeziile lui Walt Whitman. A recitit Proscrișii de S.E. Hinton de patru ori.
Credea în zei, se interesa de mitologia greacă, de religii, de oameni, îi plăcea să citească fiecare carte pe care o avea și într-un final a decis să se caute pe ea.

Pe parcursul vieții s-a lovit de ideologiile și părerile personale ale oamenilor. Era mereu sceptică. A studiat enorm de mult. A înțeles că oamenii sunt propriii lor monștri, iar drurerea lor fizică este provocată de durerea psihică, acea durere psihică pe care ei o ignoră. Dar există și o durere sufletească, care e mult mai gravă. Ea avea o durere sufletească care-i afecta gândirea. Corpul ei era de fiecare dată acoperit de vânătăi și cicatrici. Pe fața ei nu era mereu acel zâmbet cu care toți eram obișnuiți. Pe parcursul vieții sale s-a lăsat distrusă. Spunea mereu ceea ce gândea și n-a avut mereu o gândire bună, erau momente în care se distrugea singură, era conștientă de asta. Scria povești bazate pe agresiune sexuală, dependență de droguri și automutilare. De fapt scria despre viața ei… Încercând să devină ceva s-a transformat în propria sa creație. N-a avut parte de un miracol.

La un moment dat tot ceea ce ne înconjoară e nociv. Ne e frică să cerem ajutorul și ne lăsăm distruși.
Ne obișnuim cu durerea și o căutăm. Totul e un haos. Ea s-a săturat de durere și s-a schimbat. A încercat să fie ea propriul ei miracol. Nu mai voia haos, voia fericire. A observat fiecare fenomen trecător și schimbător. Știa că prin cosmos timpul are o altă conotație pentru care nici Cronos nu are vreo explicație.

A început să scrie despre mortalitate și viață, a început să picteze, făcea schițe și călătorea. A făcut ceea ce voia mereu să facă. Ai nevoie de mult curaj ca să faci ceea ce-ți propui. A început să scrie într-un carnețel negru o poveste despre fratele ei care a murit din cauza cancerului, despre mama ei alcoolică și despre cum nu l-a cunoscut niciodată pe tatăl ei biologic. A împărtășit fiecare emoție pe care o simțea cu mine. Ea nu avea o religie. Credința ei stătea în stele, flori, ocean, soartă și ea însăși. De fiecare dată când picta avea universul în mintea și în mâinile sale. Făcea artă. Era artă.

M-am culcat cu ea de multe ori, am văzut-o în tot felul de ipostaze și nu-mi mai imaginam viața fără ea.
Era înaltă, slabă și nu avea niște forme „wow!”. Părul ei era brunet, piele ei avea un subton cald, avea coșuri, cicatrici și vergeturi. Aspectul fizic nici nu mai conta când mă trezeam dimineața lângă ea. Nu era perfectă. Nici eu nu sunt perfect. Întrebarea e dacă eram perfecți unul pentru altul. În fiecare dimineață am privit-o la fel cum un sărac privește un obiect de mare valoare, dar trebuia să o privesc dincolo de perspectivă.

Era independentă. Nu mi-a cerut niciodată bani. De obicei eu am dormit la ea. Într-o vară, ne-am întâlnit într-un local din oraș și au vorbit tot felul de lucruri. În acea seară în care ne-am văzut nu știam că va fi ultima dată când o să o mai pot privi. Următoarea zi a dispărut.

A trecut mult timp de atunci. Nici nu știam că voi deveni cinic și credeam că viața mea va fi altcumva.
Acum eu definesc cuvântul, versul, epitetele și oda. O să mă redenumesc „poet” când nu va mai fi la modă. Ea e un poem. E poemul meu.

Când un poem este citit cu atenție, neinterpretat de minte, original și creat cu toată intenția de a face bine unui om. apare o nouă formă de artă. Te trezești și vezi lumea cu alți ochi. Vezi legea supremă a existenței care este guvernată de un sistem cu valori vitale pe care puțini îl cunosc.

Oamenii care nu cunosc acest sistem de valori se folosesc de pretexte pentru a se încrede în ceea ce ei doar presupun că există. Ei nu observă esențialul. Se pierd în cele mai proaste detalii. Au credință, au încredere în puterea binelui. Dar au în suflet și o teamă de care nu sunt conștienți, teama aceasta se echivalează cu credință în puterea răului. Răul fiind interpretat subiectiv este denumit: păcat. Oamenii cred în existența divinității, ei cred în Dumnezeu. Eu sunt sigur de existența divinității, sunt sigur că există Dumnezeu.

Privesc spre trecut și realizez că ea a fost ascunsă în sine, era doar o iluzie. Eu sunt doar un dobitoc! Încă mă mai gândesc la ea și realizez că de fiecare dată că mă uit în gol am doar impresia că o văd… nu o pot vedea… nu o pot vedea vie. Nici măcar nu știu de ce îmi zboară mereu gândul la ea, nici nu știu dacă pot spune că o cunosc cu adevărat și îmi pare rău că a plecat așa devreme dintre noi, a avut doar 28 de ani.
Simt că am pierdut-o cu adevărat, asta se întâmplă pentru că am iubit-o mai mult decât pe mine însumi.

S-a sinucis în data de 29 iulie, la fel ca van Gogh.

Danci Mădălina
clasa a XI-a F, C. N. „Dragoș Vodă”

Ziua care nu se uită

Marius OPREA

„Atîta vreme cît Braşovul, vechiul Kronstadt, după numele ctitorilor săi saşi, sau Brasso, cum îl numeau maghiarii, s‑a numit Stalin, parcă nimic nu se putea întîmpla în oraş. Localnicii aveau parte de un prezent cenuşiu şi duşmănos, vegheat de o imensă inscripţie cu numele dictatorului sovietic, trasată cu brazi plantaţi în pădurea de foioase de pe un versant al Tîmpei, iar cartierele muncitoreşti, asemenea unor ghetouri, ocupau fiecare margine a oraşului. La sfîrşitul anilor ’50, cînd despre Stalin nu mai vorbeau cu emoţie nici măcar comuniştii români, oraşului i s‑a permis să‑şi reia numele. Singurele evenimente care răsturnau viaţa politică şi socială a noului oraş industrial rămîneau vizitele-fulger întreprinse de Gheorghiu‑Dej, apoi ale cuplului Ceauşescu. Pînă într‑o zi din toamna anului 1987. 15 noiembrie 1987 nu era o zi obişnuită – nici măcar pentru comunişti. Aveau loc alegeri, steagurile cu secera şi ciocanul colorau în roşu străzile Braşovului, iar mesele festive erau deja întinse la Primărie şi Comitetul judeţean de partid. Se aşteptau rezultatele, adică bine cunoscutul procent de 99,9% participanţi la un scrutin în care candidaţii erau doar cei propuşi de partid sau de anexa sa, Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste. Dar, în jurul orei 10, liniştea oraşului a fost spulberată. O parte dintre muncitorii uzinei „Steagul Roşu“ au ajuns în centru, strigînd sloganuri anti‑Ceau­şescu şi anticomuniste. Pe drum, coloanei – care număra cîteva sute de muncitori – i se alăturaseră braşoveni cărora nu le venea să creadă ce se întîmplă. Pe străzi nu mai putea fi văzut nici un miliţian, circulaţia era blocată, şoferii troleibuzelor abandonau maşinile şi se alăturau revoltei. Mii de oameni, printre care elevi şi studenţi, aveau, în sfîrşit, curajul să protesteze. Pentru ei și pentru toți românii pentru care dictatura lui Ceaușescu părea eternă, această zi a însemnat că se poate, că trăiesc începutul sfîrșitului ei, trăiesc ziua care nu se uită. Cele două relatări de mai jos deschid o fereastră către istoria din spatele unei fotografii, în care apar chipurile a trei tineri în hala unei întreprinderi, către trecut, către acea zi care a făcut din simpli muncitori ai unei întreprinderi socialiste oameni ai istoriei.”

*

Citește tot articolul în Observator cultural :

https://www.observatorcultural.ro/articol/ziua-care-nu-se-uita/.

*

Cartea Ziua care nu se uită. Revolta brașovenilor din 15 noiembrie 1987  va fi lansată  la Braşov şi Bucureşti. La Braşov, pe 15 noiembrie, la Muzeul Judeţean, unde va fi prezentată şi expoziţia 15 noiembrie 1987. La Bucureşti, la Tîrgul de Carte „Gaudeamus”, pe 25 noiembrie, la ora 15.00, la standul Editurii Polirom, într‑o lansare susţinută de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

*

Recitește și
Braşov. 15 Noiembrie 1987. Documentar Gogea’s Blog

Sursă articol: Gogea’s blog

Cu ocazia aniversării a 30 de ani de activitate, Corul „Nostalgia” din Haifa – Israel a susținut un spectacol de excepție marți, 25 iulie 2017, de la ora 17.00, la Sinagoga Evreiască din Sighet.

Corul „Nostalgia”, înființat în anul 1987, a prezentat spectacole în Spania, Germania și în alte țări de pe Continentul European.
Dirijor: Uzi Essner.

Corul „Vocile Hebronului” este alcătuit din membri din localitățile Zichron Yakov (Amintirea lui Yakov -localitate înființată din donația baronului Yakov de Rothchild în anii 1882-1888) și Ghivat Ada (Dealul lui Ada). Prezintă spectacole în localitățile din Israel.
Dirijor: Haim Essner.

Autor (foto & video), Sorin Markus