Preotul de 100 de ani… este prietenul meu!

Mă bucur foarte mult că siteul nostru „Salut, Sighet!” a semnalat fericitul (și neobișnuitul) eveniment al împlinirii vârstei centenare de către maramureșeanul nostru, preot prof. dr. Ioan M. Bota (semnalarea poate fi citită aici). Mă bucur mult deoarece mă leagă de dânsul o veche și respectuoasă prietenie.

Prima mea întâlnire cu părintele Bota fusese în Cluj, cu peste 30 de ani în urmă, în timpul comunismului, când Biserica Greco – Catolică era încă interzisă şi îşi ducea existenţa în clandestinitate. Am participat împreună cu alţi tineri la o întâlnire clandestină în casa părintelui Matei Boilă de pe Calea Turzii. Acolo l-am văzut şi ascultat pe părintele Bota vorbind cu înflăcărare despre adevărul istoric atât de falsificat şi batjocorit de comunişti, despre lupta de veacuri a Bisericii Greco- Catolice pentru libertatea şi demnitatea românilor din Transilvania. Cuvintele sale ne mişcau profund, ne mobilizau, ne dădeau o mare încredere în biruinţa adevărului, care nu putea fi departe… Aveam în faţa mea un om al luptei şi al jertfei, cu o dârzenie de stâncă!

La terminarea întâlnirii am făcut cunoştinţă şi mare mi-a fost bucuria aflând că dânsul este din Maramureş, ca şi mine. La auzul numelui meu, uimirea a devenit reciprocă… părintele îmi cunoştea familia încă din 1939, când a vizitat locuința bunicilor mei de la Locul Târgului! Își amintea apoi că prin ’46-’47 făcea plimbări lungi cu tatăl meu, Aurel Vişovan, exprimându-şi amândoi îngrijorarea faţă de soarta ţării cotropite de bolşevici dar şi hotărâţi de a continua lupta, fiecare pe drumul său, cu preţul oricăror sacrificii… (la scurtă vreme au fost amândoi arestați). Am aflat apoi, de la alţi tineri greco-catolici, că părintele Bota este o somitate intelectuală – a absolvit 3 facultăţi şi are doctoratul în istorie! Aşadar, vorbele sale nu sunt doar rodul entuziasmului, dar şi al unei formaţii ştiintifice solide, a unei vaste culturi… În anii de după Revoluţie ne-am mai întâlnit de câteva ori la Cluj, la Sighet, la Rona de Jos, cu prilejul unor evenimente spirituale. Mi-am dus de mai multe ori copiii să-l cunoască și să-l asculte, la dânsul acasă, la Florești (lângă Cluj).

Au trecut, aşadar, peste 3 decenii de la prima întâlnire. Părintele Bota a împlinit 100 de ani de viaţă! A supraviețuit unui grav accident, a trecut prin mai multe boli, a depăşit multe suferinţe şi tot nu se lasă! A celebrat multă vreme serviciile religioase (deși depășise 90 de ani!) în cartierul Iris din Cluj, luptând pentru retrocedarea bisericii ctitorite de preotul maramureşean Vasile Chindriş în anii ’30 (şi el închis în temniţele comuniste), a publicat mai multe cărţi pe teme teologice şi istorice, continuă cercetările pe mai multe teme, participă cu lucrări la simpozioane şi manifestări, este atent la tot ce se întâmplă în ţară şi în lume cu o energie inepuizabilă! Ca ofițer veteran de război a avansat în rezervă grad cu grad, acum ajungând general!… și este foarte mândru de asta!

Mă primeşte și acum în casă cu mare bucurie, ca de fiecare dată… eu îl salut cu voce tare: «Părinte, sunteți un miracol al lui Dumnezeu!»… Mă întreabă ce-mi face familia, ce se mai întâmplă prin Sighet şi prin satele Maramureşului… îi cer o privire retrospectivă la ceas centenar…. Îmi răspunde cu o frază care cuprinde totul: „Mi-am închinat viaţa Bisericii şi neamului”. O frază rostită cu simplitate dar şi cu siguranţa celui care ştie că spune adevărul. Cine ar putea formula îndoieli în faţa unei asemenea biografii impresionante? În lagărele ruseşti sau în temniţele comuniste, la altarele bisericilor şi în aulele universităţilor, părintele Bota a dat aceeaşi mărturie a lui Cristos – Calea, Adevărul şi Viaţa. Mărturia lui Cristos pe pământul românesc. Lumina lui Cristos în sufletul românesc.

Preot prof. Marius VIȘOVAN




Pe drum mergând…

* Mândră dimineaţă de iarnă! Nu de aia le tot visăm, ca să ne răspundă în vis?…
* O stradă iarna. Câinii de la case îşi răspund pe mai multe glasuri. De ciori, nu ştii niciodată dacă au repetiţie, acordaj sau e concert…
* „Pită aveţi?” „Păine? Da!” (– „ABC”)
* Comand o supă de perişoare, smântână şi un ardei. „Pery’, smântă’, ardel, poftă!” mi le decartează prompt, pe masă, ospătăriţa.
* „…-a lu’ Floare-a lui Gheorghe…, n-o vrut să-l ieie nici unu’ în braţă, …numa’ o stat şi s-o uitat cum l-o dus oamenii de la Salvare…” (– după Sărbători, o femeie prin ninsoarea ce stă să cadă)
* „…N-ai busuioc?… Pune-ţi-l în sticlă şi mi-i da şi mie… C-am avut în bucătărie, da’… (–neveste, spre Iza Solovană, de Bobotează)
* După Sărbători. Palpit de stanioluri pe bradul din drum.
* Griuri de iarnă. Ne tot vedem prin oraş, bătrâni şi în gând.
* Tânăr de tot. Trece cu capu-n pământ, cu gândul zburând, spre statua Eminescului – un nou poet trist, continuitatea asigurată.
* Pe la 5 după-amiază. „O fost o zi foarte grea astăzi…” – îşi însoţeşte bărbatul (roşu, tot trăgând spre stânga) soţia calmă, înaltă.
* „Cu Floriin…, ne plimbăm la Grădina Morii… şi ce case, ce mândru!…” (– pereche de „dincolo”, „telefonind” de pe „Eminescu”)
* Cu anii, ne însingurăm de conorăşeni – fiecare, tot mai adânc, în pătrăţeaua lui – micul oraş a ajuns metropolă…
* Toată ziua Soarele luminează, din toate unghiurile, copacii goi. O, Ianuarie!
* Măcelărie: „Egy szkărica akarnám’… es fél kiló csáfátt’!” (– numai la Sighet…)
* „…Cum am coborât în jos, aşe’ m-o durut în gerunţi!…” „…Ştiu, ştiu… Aşe’-i când cobori în jos…” (– simptom; la sfat, pe centru)
* Cafenea. Chelneriţa ne ia comanda. Zâmbetul ei rămâne pe faţa noastră.
* O bătrânică, ieşind de la Agenția de profil, către omul ei: „Aieste di ce nu se duc in piensie, dacă nu le place la servici’?”
* „Mişcă pasu’, tu, fimeie!” (– frig urât, o elevă către alta, de „Generală”).
* „…Nu-i bai,… dacă nu-s, nu-s…, mi-i da-n cee’ djoi!… Străinii, cu aviara lor…, cum o fost şi cu porcii… Da’ nici supelioare n-ai?” (– „ABC”, monolog despre pulpe)
* „– …Şi erau 5 întrebări:…” „– Confidenţiale, tu…!” „– Noa, io-s mai de-a căsii!…” (– la suc, grup de fete cu băiat, şoptit)

Din înţelepciunea crainicilor TV Sport…

* „…Cartonaş galben. Iată la ce a dus atacul său virulent la glezna adversarului!”
* „O minge prea lungă către…, care nu mai prinde acel balon.”
* „Gool! Iată o dominare care îşi relevă roadele.”
* „Mingea este îngropată un pic, înainte de a ajunge în plasa porţii.”
* „Mingea-i grea, vine de departe…”
* „Are de unde să aleagă antrenorul când e vorba să scoată pe cineva!”
* „…dar până la urmă liniştesc atacul Sfinţii…”
* „I-a pasat pe culoar, în careu, însă cu interiorul trebuia să paseze, nu cu exteriorul!”
* „…joc absolut superb!, …ce trecere frumoasă, supeerb!”, …ce-a făcut aici e incredibil!, … a mai avut câteva faze extraordinare!, …un fotbalist uriaş, excepţional!”
* „…O charismă incredibilă are acest jucător! Puţini au, te naşti cu ea…”
* „…fotbalul aproape extraterestru pe care îl joacă aceşti oameni”
* „…şi rezervele sunt staruri!”,
* „…la unii aleargă mingea, la alţii aleargă jucătorii după minge…”
* „…pasă din nou pe lângă şireturile adversarului!”
* „…E clar, meciul rămâne superechilibrat.”
* „…poartă această bluză bibilită…, superbă metaforă!”
* „…Din nou îl plimbă…, pe adversarul său, peste tot în terenul advers.” (–un meci de tenis)

Consemnări: Marin SLUJERU

foto: Ion Mariș

 




Duo-book indian la Sighet | VIDEO (autor, Sorin Markus)

Vineri, 24 ianuarie 2020, Șerba Simona a lansat duo-book-ul „Daduwani” la The Coffee Factory.

Autor, Sorin MARKUS

foto: captură video




Trebuie… Nu mai trebuie. (autor, Alina Marincean)

Prima dată când am scris a fost o poezie cu rimă despre un ghiocel. Eram cred în clasa a doua. Ai mei au râs de mine aşă că am înţeles că singura natură despre care voi putea scrie va fi natura umană. Şi am mai scris mult mai târziu. Despre oale. Domnului Slujeru i-a plăcut. Cred că a fost şi singurul şi tare mă tem, că din această cauză, cum tot e la modă acum, sufăr de ,,dizordine post traumatică”. Să fie asta cauza pentru care răsfoind cultura sigheteană mă surprind confuză? Pe de altă parte cum poate o fată ce scrie despre oale să priceapă ceva din ,,poezia’’ de la Sighet. Dar cum îmi place să mă dumiresc în materie de natură umană, mă hotărăsc să revăd poeţi care îmi spuneau ceva, cândva… îmi aduc aminte de unu pe care l-am părasit acum ceva vreme prinsă fiind de prezenţa vieţii. Îl recitesc şi:

În luna morţii ei, stă
la fereastră, o femeie tânără, cu părul
făcut permanent, în valuri elegante.
În fotografia maro,
e gânditoare şi priveşte afară.

Afară un nor, din după amiaza
anului ’34 se uită la ea, tulbure
şi fără centru, dar întotdeauna loial.
Dinăuntru, mă uit la ea eu,
copil de patru ani, sau pe-acolo.

Îmi iau mingea
şi ies uşor din imagine
îmbătrânind, îmbătrânind
cu grijă, tăcut.
ca să n-o sperii.
                                           Dan Pagis

Despre poezii mai mult sau mai puţin bine scrise, despre oale şi nemurirea sufletului şi cu multă seninătate, despre certitudinea morţii, unii oameni au norocul să poată vorbi din când în când la muncă. Mai ales în zilele dărâmate de final de an şi/sau ianuarie deprimant de sărac. Extrasenzorialul din mine anunţă inevitabil în acele zile: e timpul plecărilor neaşteptate. Sunt zile de murit. Cristina Ţopescu confirmă, tanti Măriuca de la cimitirul evreiesc confirmă, Sir Roger Scruton confrmă… Se acceptă cu înţelepciune şi resemnare de audienţa blazată fără explicaţii suplimentare. Moartea însă nu e la noi. Se întâmplă altora.

Inspirată, aceste prezenţe şi despărţiri subite şi de amintiri ale celor care nu mai sunt lângă mine, recapitulez şi eu după modelul lui Sir Roger Scruton, final de an, final de viaţă:
Ianuarie
Frig. Mi-e frig, e noapte sau zi? O gaură mare se deschide în tavan prăfuind covorul. E de facut curăţenie. Păsări uriaşe cu ciocuri boante îşi întind aripile în camera ce nu le mai încape. Trebuie să ies. În frig!? Sunt îngrozită. Trebuie să vadă cineva. Să mă vadă. Cineva! Cineva mă face să dorm. Aşa că dorm. Dorm. Dorm mai mult, cineva mă strigă, nu pot să ridic privirea. Ma uit la pantofi. Mă strigă. Nu pot. Nu văd, nu ştiu…. îi chem pe ai mei, unde sunt, mama… am văzut-o adineaori. Şi tata? Au fost aici… doar i-am văzut. Ceva nu se leagă…. Dorm. Mi-e frig. Trebuie
Februarie
O văd că vine mereu. E mai bine. Cunosc. Îmi aduc aminte. Mănânc. Cineva mă forţează să învăţ: dimineaţa, la amiz şi seara. ,,Acesta trebuie să fie bioritmul doamnă“, îi aud povestind în camera alăturată. Întreb de ai mei. Stau cuminte. Aşa mi se spune. Dorm. Mânănc. Mi-e frig. Trebuie
Martie. 5.
E ziua mea! E ziua mea? Ce înseamnă asta? Unde sunt ai mei? A da, revăd parcă ceva. Recunosc un zâmbet, un mers, îmbrăţişări. Fac şi eu cum fac ei. Zâmbesc. Zâmbesc? Aşa mi se pare. Îmi arată o poză cu mine. Eu sunt asta? E mai cald. Mănânc. Nu mai sunt găuri în tavan, e curăţenie iar păsările nu mai vin. Răzvan e în siguranţă. Mănânc. E mai cald. Trebuie
Aprilie
Stau la geam. E mai cald aici şi e lumină. Primesc cafea în pat, mic dejun. Nu e întotdeauna pe placul meu. Mănânc pâinea. Stau la geam. Nu se întâmplă nimic în lume, e doar lumină şi linişte. E mai cald. E mai lumină. Nu se întâmplă nimic. Dimineaţa, la amiz şi seara. Iau medicamente. Medicamentele sunt importante. Mi se serveşte masa. Unori e gustoasă alteori e din alte timpuri. Refuz. Nu se întâmplă nimic, e cald şi linişte. Ies afară. Găsesc un loc bun, un balansoar, privesc dealul, e soare, cald. Primesc vizite: colege de la şcoală, rude, sora mea. Zâmbesc. Întreb de cei mici, de ai mei. Mă bucur, sunt prezentă, ştiu cine sunt. Dimineaţa, la amiaz şi seara. Trebuie
Mai
Văd oameni apoi dispar. Întreb de ei însă cu neîncredere. Îmi aduc aminte, ştiu cine sunt. Dimineaţa la amiaz şi seara. Ies pe stradă. Mă plimb, văd oameni, vecini, vecini, vecini, mă bucur să-i văd, răspund la întrebări, salut, întreb şi eu. Povestim dar întreb şi de ai mei. Nu se ştie. Nimeni nu ştie unde sunt. Totuşi e mai cald. E bine, e cald, e bine. Scoatem florile afară. Mi se dau sarcini. Să ud florile. Le ud. Am grijă de apa ploaie. Ud florile, mă plimb, salut, ud florile. Dorm pe balansoar. Privesc dealul, dimineaţa, la amiaz şi seara. E mai cald. Trebuie
Iunie
E cald. Miroase a bujori şi a căpşuni. Mănânc cu poftă. Sunt flori peste tot. Şi multă lume în curte! Povestesc. Recunosc oameni. Este o aniversare. Mă bucur. Stăm până seara târziu. Râdem, povestim. Obosesc dar trebuie. Primesc flori ca în fiecare an, de 15 iunie. Povestesc despre foşti elevi, părinţi, viaţa trecută. Obosesc. Privesc dealul de pe balansoar. Dimineaţa la amiaz şi seara. Trebuie.
Iulie
E cald şi bine. Nu –mi plac căţeii dar caţeluşa asta are ceva ce pot să accept. O plac pe Luna. Povestim în tăcere. Stau pe balansoar. Privesc dealul dimineaţa, la amiaz şi seara. Luna îmi stă la picioare pe balansoar. E cald şi bine. Ai mei au plecat în vacanţă. Stau afară mult. Privesc viaţa altora. Privesc dealul de pe balansoar. Dorm. Privesc dealul. E cald, e bine. Trebuie.
August
E linişte. Vecini plecaţi în concedii. Stau pe balansoar cu Luna. Copiii sunt veseli, povestim, ne certăm, se ceartă. Încerc să le aduc aminte de calm şi înţelepciune, de cumpăt, cumpătare, cumpătat, necumpătat… o familie lexicală bună. Vin ai mei. Mai mulţi dintre ai mei. E casa plină. Curtea plină. Eu stau pe balansoar. Privesc viaţa altora. Privesc dealul. Trebuie
Septembrie
E încă cald. Începe şcoala, se aude pe străzi. Mă trezesc şi eu devreme. Beau cafea. Beau trei cafele. Îmi place să beau cafea. Îmi aduc aminte nepoţii că obişnuiam să beau doar cafea la ibric fără zahăr. Acum o beau oricum dar cu zahăr. Respect ritualul: întreb de copii în fiecare zi, de ai mei tot mai rar. Sunt bine toţi, mi se spune. Ies pe balansoar cu Luna, privesc dealul. Primesc flori de 15 septembrie ca în fiecare an. Începe şcoala. Îmi aduc aminte de viaţa mea. Obosesc. Stau pe balansoar, privesc dealul… trebuie…
Octombrie
Mi-e tot mai greu să mă trezesc. Mi-e frig. Aştept prima cafea la pat. Obosesc. A doua mă duc să o cerşesc. Mai ies pe balansoar la amiaz, seara se pierde. Am nevoie de pătura bej. Vreau să stau pe balansoar, să privesc dealul la amiaz cu ceaţă, fără ceaţă, îngalbenit uşor, palid spre sfârşitul lunii, cu chiciură, cu brumă, cu soare. Trebuie… Mi-e tot mai greu să merg. Mi se spune că frigul mă afectează. Vreau să stau pe balansoar, să privesc dealul. Trebuie…
Noiembrie
E frig. Mi-e frig. Mor oameni, vecini, vedete, rude…. Erau singuri. Erau singuri? Cum erau singuri? Întreb să mă asigur. Povestesc cu ai mei despre singurătate. Nici eu nu mă simt prea bine. Evit să spun. Privesc balansoarul… dimineaţa, la amiaz şi seara. Trebuie… obosesc… trebuie.
Decembrie
Am fost de trei ori la spital. Obosesc. Privesc…. înspre balansoar, înspre deal. Obosesc, trebuie. Chiar trebuie? îndrăznesc să întreb. Doar dacă mai vrei, mi se răspunde. Mi-e frig, întreb de ai mei… privesc… în sfârşit decid. Nu mai trebuie.

Am avut pivilegiul să petrec ani în preajma unor oameni încercaţi, să trec alături de ei prin panica pierderii identităţii şi bucuria revenirii la viată. Mărunţişurile vieţii ajung mai greu la mine acum, dar mai ajung uneori. Oamenii fug de bolnavi în general însă îmbrăţişându-i, eu am descoperit, că listele lungi cu recomandări legate de pacienţii cu diverse forme de tulburări emoţionale dau rezultate extraordinare aplicate între asistenţii lor fie ei familie sau preofesionişti aşadar:
Rutina facilitează viaţa, păstraţi autonomia, ajutaţi pacientul să-şi păstreze demnitatea.
Evitaţi conflictele, simplificaţi la maximum viaţa. Păstraţi simţul umorului, râdeţi cu pacientul, dar nu de el. Aflaţi ce înseamnă siguranţa. Rămâneţi în formă, sănătos şi creşteţi cea mai bună parte a aptitudinilor restante. Facilitaţi comunicarea. Nu uitaţi de aspectul fizic, gătitul, masa, alcoolul şi ţigările, medicamentele, somnul, ideile delirante, comportamentul sexual şi apoi atenţie mare la registrul greu al emoţiilor: Fuga, Violenţa şi Agresiunea, Depresia şi Anxietatea, Tristeţea, Vinovăţia, Furia, Ruşinea, Singurătatea, Familia… ghidul inspiraţional concluzionând: problemele voastre sunt şi ale celorlaţi. Păstraţi-vă un timp şi pentru dumneavoastră. Vă cunoaşteţi limitele? Nu vă faceţi reproşuri. Nu uitaţi cât sunteţi de important.

Alina MARINCEAN




Cascadorul și artistul Mihai Pop Sigheteanu, în sfârșit… acasă!

Mihai Pop Sigheteanu s-a născut la Sighet la data de 28 martie 1948.

Are un trecut foarte, foarte… interesant. A absolvit Liceul „Dragoș Vodă”, la seral și spre final la fără frecvență. N-a mai dorit să continue școala și la 19 ani și jumătate, după un scurt popas la Baia Mare, a plecat spre București. S-a îndreptat spre… cascadorie. A fost muzicant – figurant și cascador în coproducția americano – germano – română “Bătălia pentru Roma” (1968), cu o distribuție internațională în care un rol principal l-a avut celebrul Orson Welles. Mihai Pop a fost cooptat în echipa lui Sergiu Nicolaescu și a făcut cascadorie în filmele „Mihai Viteazu” (1971), „Zestrea domniței Ralu” (1971), „Tecumseh” (1972). După câteva „cascadorii” în viață se gândește serios la… artă și frecventează, timp de doi ani, Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București. Pe parcursul acestor ani face cunoștință și se apropie de pictorii de biserici Gheorghe Teodorescu Romanați (1891 – 1980) și Iosif Keber (1897 – 1989). După ce a lucrat o perioadă cu cei doi mari pictori în restaurări, Mihai Pop Sigheteanu primește autorizația de „iconar” de la Mitropolia Cluj. A executat numeroase icoane pe sticlă, timp în care i se permit scurte ieșiri de studiu în Germania (RFG), pe parcursul anilor 1983, 1984, 1985.

Face un nou pas îndrăzneț în viață și în anul 1986 decide să se stabilească, definitiv, în Republica Federală Germania. Acolo a lucrat o perioadă îndelungată ca și restaurator de vitralii valoroase, istorice, în Aachen (districtul Köln). Pe lângă restaurări de vitralii și icoane cetățeanul româno – german Mihai Pop Sigheteanu se apropie mult și de pictura de șevalet. A avut expoziții personale la Dűsseldorf, Viena și Aachen. Lucrările sale (pictură de șevalet – ulei pe pânză dar și icoane) se găsesc în colecții private din peste 30 de țări.

Când ajunge în România, mi-a destăinuit, deși este sighetean, se oprește la Baia Mare, aproximativ două luni pe parcursul unui an.

L-am cunoscut și am discutat cu pictorul Mihai Pop Sigheteanu în “compania” lucrărilor domniei sale, incluse în prima expoziție personală din țara natală, la Baia Mare, expoziție ce este deschisă în perioada 16 – 27 ianuarie 2020 la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”. Expoziția cuprinde 16 lucrări pe pânză, 8 icoane pe sticlă și două icoane pe lemn. Este un om plăcut, deschis, având o poveste de viață palpitantă. Mi-a promis că ne va onora și pe noi sighetenii, în viitorul apropiat, cu o expoziție personală. Îl așteptăm cu interes în micul și pașnicul nostru orășel, pe “insula” de la poalele Solovanului.

Ion MARIȘ

foto: Ion Mariș




Sighet – Album retro (XLVIII)

Azi ne îndreptăm atenția spre o clădire din centrul vechi al Sighetului de care ne amintim „dulce” cu toții.

În perioada interbelică, dar și după cel de-al Doilea Război Mondial, până în jurul anului 1989, la parterul clădirii funcționa o foarte apreciată cofetărie. O perioadă, cofetăria s-a numit Kovacs Laszlo, iar ulterior, în perioada comunistă, până prin anii ’90, cofetăria s-a numit Liliacul.

Azi, locația se numește tot Liliacul, dar nu mai oferă… delicioasele cremeșuri și înghețata Fram :). Cât despre locuitorii Sighetului din zilele noastre ei sunt extrem de ocupați. Nu prea au timp de privit „forfota” orașului de la balcon….

 

Sunt binevenite completările cititorilor la această fotografie.

NR: Fotografie (stânga) din colecția privată a scriitorului sighetean Gabriel Boros (Germania).

Salut, Sighet!




Preotul Ioan M. Bota, născut la Rona de Jos, a împlinit 100 de ani!

Preotul greco – catolic Ioan M. Bota s-a născut la 16 ianuarie 1920 la Rona de Jos, fiind un veritabil maramureșean, nepotul avocatului dr. Grigore Bota. A urmat cursurile Institutului de Teologie Greco-Catolică de la Blaj (Academia Teologică din Blaj), a fost arestat de securitate și deținut în penitenciarele din Satu Mare, Cluj, Aiud (în perioada 1948 – 1949).

După mulți ani de zile la munca „de jos”, reușește să absolve Facultatea de Filosofie a Universității din Cluj și ulterior Facultatea de Filologie-Istorie a Universității din București după care îşi ia doctoratul în 1977.

A fost hirotonit – în clandestinitate – diacon la 14 septembrie 1988, în localitatea Cicârlău (Maramureș), de către viitorul Cardinal Alexandru Todea și apoi preot, la 8 noiembrie 1988, în localitatea Reghin (Mureș), tot de către IPS Alexandru Todea. După 1989 activează ca profesor universitar la Institutul Teologic Universitar din Cluj-Napoca şi începe o remarcabilă activitate didactică şi publicistică pe care o continuă și la această venerabilă vârstă.

Zilele trecute, la împlinirea celor 100 de ani, părintele – profesor Ioan M. Bota a fost onorat și sărbătorit la Cluj de către mari personalități ale vieții religioase și culturale din România, de către președintele Academiei Române, dr. Ioan Aurel Pop, dar și de către numeroși maramureșeni.

Salut, Sighet!

 

NR: În imagine părintele – profesor universitar Ioan M. Bota felicitat de către ec. Nistor Lihet (președintele filialei Maramureș a Partidului România Mare, vicepreședinte la nivel național, iubitor de neam și… straie maramureșene).




„Roboții” CNDV-iști sunt la înălțimea… Nației prin Educație!

Vineri și sâmbătă, 17 și 18 ianuarie 2020, echipa de robotică a Colegiului Național „Dragoș-Vodă”, Tech-X, a participat pentru prima dată, la competiția internațională Nație Prin Educație – BRD First Tech Challenge România, ediția a IV-a, desfășurată la Cluj-Napoca. 

Selecția echipelor s-a făcut pe baza înscrierii echipei, redactând un eseu motivant, un logo, un motto și un video prin care să-și exprime dorința și pasiunea pentru robotică. Spre bucuria noastră, am fost selectați să participăm la această competiție, Regionala Cluj din data de 7-9 februarie 2020, unde vor concura 40 echipe.

Echipa colegiului a primit materiale pentru construcția robotului în valoare de 21.000 lei, echipa având sarcina de a căuta sponsori pentru achiziționarea unui telefon, webcam, controller, alte piese, ținuta de concurs și materiale promoționale impuse de competiție, transport, cazare și masă pentru toate etapele competiției.

Pentru a participa la Regională, fiecare echipă este obligată să participe la două competiții demonstrative, deoarece regulamentul și desfășurarea sunt de un alt concept, un alt format competițional, participanții trebuie să cunoască exact regulile competiției, iar roboții trebuie testați.

Primul DEMO, prima competiție a fost deosebit de benefică pentru echipa Tech-X, robotul conceput și programat de cei 8 elevi ai echipei sighetene [n.r.: echipa Tech-X are următoarea componență – elevii: Giurgi Darius (inițiator și lider), Holociuc David, Fonta Alin, Mihai Cosmin, Hasciar Vlad, Gherman Ovidiu, Vîrsta Anamaria, Dunca Ioana Florentina; prof. Cornelia Hotea – mentor; prof. Arthur Fellner și Vasile Mih – comentori] aducându-le un onorant loc 8 din 26 de  echipe înscrise în această primă etapă.

În colegiul nostru, robotica se învață din pasiune, nu există ore sau opționale în programa școlară, elevii pasionați rămân și studiază în laboratorul de robotică după ore sau sâmbăta și duminica. Suntem încrezători și mulțumiți de rezultatul de la primul DEMO din Cluj, 18 ianuarie!

Ne găsiți pe Instagram și facebook sub numele de tech-x.cndv și vă rugăm să ne fiți alături.
https://www.facebook.com/techx.cndv
https://www.instagram.com/tech_x.cndv

Prof.Cornelia HOTEA
Tech-X CNDV




Marius Voinaghi a fost premiat!

*****
copii la joacă –
buna aprinzând focul
cu jarul de ieri

*****
fulgi de zăpadă –
teanc de fotografii
îngălbenite

*****
amurg în iarnă –
din turla bisericii,
iar Luna plină

*****
stație goală –
Munte-n Soare așteptând
zăpada nouă

*****
râul dezghețat –
la poalele Muntelui
nori în derivă

*****
iarna la-nceput –
livada dezgolită
cu înserarea

*****
iarna-n oglindă –
cerul tulbură lacul
din vârf de Munte

*****
zăpezi de Munte –
la marginea drumului
un plop desfrunzit

*****
iarnă nesfârșit –
rămași cu mâna-ntinsă
copiii din parc

Marius VOINAGHI

N. r.: prof. Marius Voinaghi a obținut Mențiune pentru primul haiku din acest grupaj, la concursul săptămânal „Romanian Haiku” (635), organizat de Autorii de haiku din România




Sighet – Album retro (XLVII)

O zonă a Sighetului foarte cunoscută și agreată de către iubitorii orașului nostru. Pe la mijlocul secolului XX și până prin anii ’80, acolo se putea mânca cea mai bună înghețată de la „Turcu”.

În imagine (posibil anii ’40), în stânga fotografiei, se poate observa o mulțime de cetățeni care, probabil, așteptau vreun mijloc de transport în comun sau… era o întrunire civică :)…?

 

 

 

Sunt binevenite completările cititorilor la această fotografie.

NR: Fotografie din colecția privată a scriitorului sighetean Gabriel Boros (Germania).

Salut, Sighet!