MĂRŢIŞOR
Au ieşit icoanele la plimbare, ţopăie guralive. Uneia tocmai i s-a adus, pentru întîia oară, închinare. ”Primăveri de pus în cui, / Cocoană ca mine nu-i”!

MAI
În grădinuţa dintre blocuri, toate plantele sunt uriaşe, în frunte cu bujorul. Bătrânii proprietari au încredinţat-o unei tinere perechi de pensionari militari, din blocul vecin. Burtoşi, aceștia umblă agil pe cărările înguste dintre straturi – sapă, plivesc, adapă plantele cu nemiluita. Seara, în Mai, după ploaie, numai într-un halat pufos, domna resfiră puii bujorului. Dimineaţă vor înflori toţi. “Veniţi să vedeţi ce castraveţi frumoşi am!” – va striga domnul comisar.

CONFUSION
Dimineaţă, deschid fereastra. Pe trotuar, dulăul blocului se uită spre mine. Nu mai știu care căruia-i zicem: „Ce-i, unch’eşú’?”

CĂLDURĂ MARE…
Duminică la amiază. Mică, dolofană, în roșu, iese din bloc în grabă. – ’Ce nu ți-ai pus, tu, lănțișorul? – o ia în primire soțul, la costum, plimbând căruciorul. – Că n-am apucat!… – îi răspunde ea gâfâind, transpirată, preluînd căruciorul.

CULOARUL „BIG”
”Domnu’, domnu’, nu loaţi lapte?… vi-l dau cu 40… groşcior…, morcozi, domnu’…, avem oauă proapete…, luați petrenjel din Iapa, doomnu’… !”

DULCE GRAI
S-a deschis un nou magazin. O bătrânică în strai popular coboară cu greu treptele: „Uăă, am gândit că-i angro, da-i numa’ andetai!…”

DOMN’ DOCTOR
Un chefliu iese de la Curtea Veche. „Trai bun, Ionuc!” – se adresează, scoţându-şi căciula, statuii înzăpezite.

PERONISTUL…
Peronul Gării, dimineaţă, demult… O nevastă tânără, în strai popular îşi aşteaptă bărbatul de la lucru, din lume. „… Şi nu ţi-i greu singură ?” – o întreabă un „peronist”. „Apoi, domnúle, când te legi de lume, ori mori, ori tri’eşti!”

CĂLDURĂ MARE
Zi toridă. Chioşcul din staţia de autobuz. Nevastă: ” … Din care, Ioa’?” „… Cola!… Auzi, „din care?”!… Ce mă inervezi!… ”

MENIUL ZILEI
– Pot să iau un pic oţetul?
– Cu siguranţă!

LA OFTALMOLOG
„Mie să-mi comanzi o ramă ca aiasta, domn’ doctor !” – cere pacientul arătându-şi vechii ochelari. „Cu ie mă înţeleg! Nu altele, noi, cu tot felul de ţărâmoane! …Ori două – una de rezervă!”

ÎNDEMN…
Venind dinspre Dealul Cetății, o bătrânică dă bineţe vecinei, o orăşancă invalidă, într-un cărucior: „Da’ unde te-ndemni?”

UPDATE
G’eorg’e despărţindu-se de Ion: – Noa. te-am pupat, mă, te-am pupat!

Autor, Marin Slujeru

Majoritatea tinerilor știu de „Orange Is The New Black” (Portocaliul este noul negru) ca fiind unul dintre cele mai vizionate şi cunoscute seriale din ultimii ani. Puţini ştiu însă că serialul se bazează pe cartea cu același nume, scrisă de Piper Kerman, carte pe care urmează să v-o prezint în câteva rânduri.

Colaborând în România cu editura Publica, făcând parte din colecția Narator, Piper Kerman își împărtășește trăirile dintr-o pușcărie americană pentru femei. Pledând vinovată în cazul legat de traficul de droguri din care făcea parte înainte cu câțiva ani să fie condamnată, personajul principal ajunge față în față cu o latură a vieții pe care nu o cunoștea. Ajunge să se obișnuiască, însă are parte de o „surpriză” care îi întoarce viaţa pe dos: bunica îi decedează, logodnicul o părăsește pentru prietena ei din copilărie, și cea pentru care lucra ilegal ajunge să îi fie colegă de celulă.
Mie personal mi-a plăcut modul în care autoarea organizează povestea în așa fel încât să fie vizionat și serialul. Cartea nu deține toate informațiile necesare pentru a înțelege în totalitate ceea ce se întâmplă iar cu unele personaje se comportă într-un anumit fel, așa că i-a dat o mână de ajutor regizorului și acesta a adăugat povestea fiecărui personaj. Situațiile la care ia parte şi pe care le trăieşte sunt descrise atât de bine încât poți cu ușurință să te pui în locul ei, iar pe mine asta m-a ajutat să înțeleg mai bine prin ce a trecut.

Dacă nu sunteți pasionați de citit, vă recomand cu mare drag serialul în care aveți parte de aceeași acțiune intensă precum cea prezentată în carte !

Elekeș Evelyne Carla

clasa a XI-a B,Colegiul Național Dragoș Vodă

Noël Bernard (Noël Bernard Berkovici) s-a născut la Sighet la 25 februarie 1925, pe strada ce azi se numeşte Mihai Viteazu nr. 19, dintr-o familie mixtă, tatăl fiind evreu iar mama săsoaică.

În anul 1937 se stabileşte împreună cu părinţii la Tel Aviv de unde, în anul 1940, emigrează la Londra; urmează cursurile Facultăţii de Matematică şi, după ce primeşte cetăţenia britanică, devine colaborator al secţiei române al postului de radio BBC şi Vocea Americii. Din anul 1953 se stabileşte la München, în Germania, unde devine redactor al secţiei de limba română al postului Europa Liberă, în 1957 fiind promovat director adjunct iar apoi, între 1966-1981 director al secţiei române a Radio Europa Liberă. Vorbitor al limbilor ebraică, idiş, engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă şi română, în cariera sa de jurnalist s-a remarcat ca un fin şi erudit analist politic. Noël Bernard a murit din cauza unui cancer pulmonar suspect, la vârsta de 56 de ani, la 23 decembrie 1981. Cât a fost directorul Departamentului românesc al postului de radio “Europa Liberă”, a fost ţinta unor campanii de discreditare şi de intimidare şi a fost condamnat la moarte de regimul Ceauşescu, fapte confirmate de colegii săi, de ofiţeri superiori ai fostei Securităţi şi ai STASI. Fiind incinerat la cererea sa testamentară, cenuşa sa se află într-o urnă în casa ultimei sale soţii, Ioana Măgura, în San Diego, California – SUA.

Ioan J. Popescu

Buletin informativ al Inspectoratului de poliţie al Judeţului Maramureş (13 ianuarie 2017):

“Infracțiunea de furt nu-i tradiție de Bobotează: Doi tineri din localitatea Glod care, conform obiceiurilor din ajunul Bobotezei, au sustras poarta de acces în locuința unei consătene, au fost identificați de polițiști și sunt cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. Bunul sustras a fost recuperat și restituit părții vătămate.

O femeie din localitatea Glod a sesizat poliția că în noaptea 05/06 ianuarie a.c., persoane necunoscute i-au sustras poarta de acces în curte. Prejudiciul reclamat a fost de 500 de lei. Activitățile de cercetare și investigare efectuate de polițiști au dus la identificarea a doi tineri de 14 și 16 ani, domiciliați în aceeași localitate, care au sustras poarta sub pretextul îndeplinirii unei tradiții de Bobotează. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat”.

Acest fapt (ba «conform obiceiului», ba «sub pretextul tradiţiei») s-a petrecut în Ţara Maramureşului, în locul unde «tradiţiile se păstrează ca nicăieri altundeva», într-o zonă unde întreg statul român, de ar fi să o crezi, luptă să-i sprijine pe păstrătorii tezaurului folcloric şi etnografic moştenit din bătrâni!

«Furatul porţii» este un obicei ancestral, practicat mai ales la casele cu fete de măritat – semnificând deschiderea accesului pentru peţitori, obicei care nu se soldează însă cu dispariţia reală şi definitivă a porţilor, ceea ce ar justifica intervenţia organelor statului! Cred că sunteţi de acord că, la Glod şi în satele învecinate, s-a terminat pe veci cu furtul porţilor…

Pe de altă parte, în Germania şi Austria din UE, ale căror standarde năzuim să le adoptăm, de fiecare 1 Mai are loc tradiţia «Maibaum», în care bărbaţii încearcă să ridice la verticală un stâlp sau un trunchi de arbore decorat, care provine din furat (da, în Germania!) dintr-un sat învecinat. De dragul tradiţiei, furtul, deşi ilegal, este tolerat, nimeni negândindu-se să-l interzică, precum «furatul porţilor» din Maramureş…

Tristeţe la Cimitirul Vesel

Acum auziţi alta, de la Cimitirul Vesel din Săpânţa, cel mai cunoscut loc de veci din lume unde cei îngropaţi sunt simplii săteni, nu celebrităţi.

Fondatorul cimitirului, Stan Ioan Pătraş, a avut 16 ucenici (cf. propriilor sale spuse), din care azi mai lucrează câţiva. Din cele peste 1300 de cruci ale celebrului cimitir, doar vreo 150 sunt moştenite de la Pătraş (restul lucrărilor sale fiind repictate sau înlocuite), majoritatea fiind create de către urmaşii acestuia.

Cel mai prolific dintre toţi este Stan Gheorghe Colţun (Colţun tânărul), care a realizat până acum peste 500 de cruci! Practic, omul a lucrat cât toţi ceilalţi meşteri la un loc, dar laurii îi culege nu el, ci cei care le zâmbesc turiştilor… Colţun, care a lucrat şi la Casa Poporului şi la restaurarea Palatului Cotroceni, face parte din aceeaşi familie cu alţi renumiţi cioplitori de cruci: Teodor şi Vasile Stan Colţun, ultimul avându-l ginere pe Turda Toader Sepe, singurul rudă cu Pătraş, căruia i-a fost nepot.

Alţi meşteri de cruci din Săpânţa, unii dintre ei încă activi: Dumitru Pop Tincu, fratele său, Viorel Pop Tincu, Ion Stan şi Toader Nacu şi alţii, inclusiv femei!

Până în urmă cu câţiva ani, meşteşugarii din Săpânţa trăiau în armonie în timp ce ciopleau crucile care se pun la mormintele sătenilor, aşa cum a fost de pe vremea lui Pătraş. Dar, în anul 2008, Dumitru Pop Tincu a înregistrat ca marcă individuală la OSIM «crucea de Săpânţa» (şapte modele distincte) şi culoarea «albastru de Săpânţa» (care este cumpărată din magazin şi are nenumărate nuanţe diferite), după ce a cumpărat drepturile de continuitate ale operei lui Pătraş de la una din cele două fiice ale celebrului creator popular! Greu de priceput cum OSIM a putut accepta aşa ceva!

Apoi Tincu l-a dat pe mâna organelor pe prolificul Colţun, care a fost amendat pentru că a confecţionat cruci fără forme legale şi fără respectarea dreptului de autor! Patru dintre meşteri au atacat în justiţie decizia OSIM, obţinând în 2011, la Tribunalul Bucureşti, anularea mărcii crucilor: «pentru lipsa caracterului distinctiv» şi anularea mărcii culorii: «pentru înregistrare cu rea-credinţă». Numai că Tincu a obţinut, în 2013, o altă marcă înregistrată, de data aceasta de la ORDA (Oficiul Român pentru Drepturi de Autor)!

În 2014, Tribunalul Maramureş le-a interzis lui Toader Sepe şi celor doi Colţuni activi (unul fiind Gheorghe cel harnic) «dreptul de a produce şi de a comercializa modele de cruci, integral sau parţial, identice sau similare cu cele confecţionate de reclamant (Tincu, n.n.), sau alte obiecte decorative, inclusiv mobilier, care conţin elemente protejate» dar şi «reproducerea, totală sau parţială, a textelor de pe crucile confecţionate de reclamant, înregistrate ca mărci» (adică crucile cu «soacra» şi cu «beţivul»)! Cei trei «infractori» au făcut apel, situaţia rămânând în continuare neclarificată.

Ce ar mai fi de spus? Pe semnul funerar al fondatorului Stan Ioan Pătraş, lucrat în timpul vieţii acestuia, scrie: «Crucea mea când s-a lucrat/ Care eu mi-am comandat/ Doi elevi ce-am învăţat/ Mi-au făcut lucru pe plac/ Turda Toader, Stan Vasile/ Dumnezeu Sfântu să-i ţie». Iar cei doi elevi sunt chiar Turda Sepe şi Colţun bătrânul, nicidecum Tincu, cel cu mărcile înregistrate!

Pătraş nu a lăsat pe nimeni moştenitor peste meşteşugul său, nu a patentat nici albastrul şi nici rima epitafurilor, ci le-a dat dreptul tuturor să-i continue opera, aşa cum este pretutindeni în lumea aceasta, atunci când avem de-a face cu arta populară. Numai că, instanţele au decis altceva…

Iar Tincu, în loc să cioplească cruci şi să prezinte frumuseţile Maramureşului miilor de turişti ori televiziunilor străine care-i trec regulat pragul (el fiind custodele Casei memoriale şi al atelierului de cruci Stan Pătraş), îşi iroseşte forţele în conflicte sterile. Mai ales că nu se ştie să aibă vreun ucenic, dar va împlini curând 62 de ani…

Deci, cam aşa sunt protejate tradiţiile în Maramureşul contemporan («cel mai important bastion al conservării tradiţiilor din Uniunea Europeană»)…

S-a dus grosul elementelor tradiţionale ale culturii ţării acesteia: de la împuşcăturile de nuntă, la riturile de Dragobete, Caloian, Paparude sau Sânziene, ori la ridicarea Armindeniului şi bătaia de la Ruginoasa, interzisă de poliţie după lupta din 2011. Sub ochii noştri, dispar bocitoarele, transhumanţa, instituţia moaşei, semnificaţia Căluşarilor sau a Pluguşorului…

Tradiiţiile reale, izvorâte direct din comunitate pentru beneficiul membrilor acesteia, sunt din ce în ce mai rare, majoritatea acestor fenomene fiind azi artificiale şi organizate de către ONG-uri şi muzee, pentru satisfacţia turiştilor.

Iar când apar excepţii, precum «furatul porţilor» ori cioplitul crucilor de la Cimitirul Vesel (care nu este protejat de UNESCO chiar din motivul că este un cimitir viu, care se modifică continuu, unde se îngroapă oameni şi acum), aceste iniţiative sunt pedepsite, nicidecum sprijinite…

Aş avea o nelămurire: care este rolul de azi al Centrelor pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, prezente în toate judeţele ţării, inclusiv în Capitală?!

N-au mai rămas multe lucruri autentice în satul românesc, dar ele vor fi anulate, una câte una, acestea nefiind conforme, după cum am văzut mai sus, nici cu legislaţia naţională în vigoare, nici cu standardele UE.

«Standardele» UE sunt pentru alţii

UE am zis?! Păi, acolo, în multe locuri este cu totul altfel!

În fiecare an, sute de locuitori din zona Valenciei (Spania) constituiţi într-un club (!), capturează pui de prepeliţă pe care-i catapultează în aer, în nişte arme de foc, ucigându-i. Deşi au fost proteste uriaşe, barbara tradiţie continuă. În oraşul Siena din Italia are loc o renumită cursă de cai, «Palio», atât de violentă încât a cauzat decesul a 48 de cai din 1970 încoace. De «Pero Palo», festivitate anuală în Villanueava de la Vera (Spania), bărbaţii fugăresc un măgar, îl lovesc cu pumnii, beţe, pietre, îi dau alcool, îl călăresc cu toţii. Iată poziţia oficială a departamentului regional de turism: “nu vom ceda presiunii activiştilor pentru drepturile animalelor. Este tradiţia noastră şi va continua”.

Continuă neabătut sângeroasele lupte cu tauri din Spania, Portugalia sau Franţa, unde taurii sunt ucişi în chinuri şi unde, uneori, matadorii sunt la rândul lor ucişi sau grav răniţi. Şi nimeni nu a oprit cursa cu tauri de la Pamplona (Spania), care cauzează 2-300 de răniţi anual şi care a făcut până acum 15 decese (de necomparat cu Ruginoasa!).

Bătăile cu portocale de la Ivrea (Italia) şi cele cu tomate de la Buñol (Spania) lasă întotdeauna în urmă câţiva răniţi. La fel se întâmplă şi în timpul Calcio Fiorentino, brutalul meci de fotbal-rugby medieval ce se ţine anual la Florenţa (Italia).

În Duminica de Paşte, în insula Chios din Grecia are loc o bătălie cu artificii între sutele de enoriaşi a două parohii rivale, fiecare ceată încercând să atingă clopotul celeilalte biserici. De-a lungul timpului s-au înregistrat incendii şi chiar morţi, dar tradiţia continuă. Şi lista evenimentelor din UE care excelează prin violenţă sau prin încălcarea legilor, nu este gata…

În România, deocamdată, se mai tolerează încă mersul la colindat care, probabil, curând va fi echivalat cu cerşetoria. Şi încă se acceptă şi furtul miresei. Dar, după cum merg lucrurile, deja se întrevede ziua când nevinovatul obicei va fi considerat răpire, ba poate chiar terorism!

Vom ajunge de râsul curcilor!

Autor, Teofil Ivanciuc

Articol preluat de pe platforma: http://www.contributors.ro/

La recenta Conferință de Securitate de la München (17 – 19 februarie 2017), ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, sugera și previziona „o nouă ordine mondială democratică și justă”. Este foarte clar că Rusia se va implica, în perioada următoare, mult mai mult în jocurile geopolitice și geostrategice. Este din ce în ce mai clar că politica Moscovei de „recâștigare” a prietenilor din centrul și estul Europei va marșa pe pârghiile economice, pentru a-i apropia pe cei mai nehotărâți dintre europeni. Actuala criză de identitate europeană unionistă este momentul favorabil pentru implicarea decisivă a Rusiei. Indiscutabil, Rusia își dorește un rol care să-i readucă poziția de leader în (re)configurarea economică mondială ce va avea loc în perioada următoare. Noua ideologie, globalizarea, are tendința de-a consolida o segregare politico – economică brutală ce poate resuscita orgoliile naționaliste transcontinentale. Istoria o vor scrie, azi și mâine, nu doar… illuminati.

Și vizita recentă la Sighet a ambasadorului Rusiei, Excelența Sa Valery Kuzmin, diplomat remarcabil, se înscrie, probabil, pe noua agendă rusească de recâștigare a încrederii cel puțin a foștilor aliați. Faptul că amabasadorul a găsit căile de comunicare în primul rând cu apropiații pe criterii etnice, ne obligă să regândim și noi potențiale formule de reamorsare a colaborării pornind de la valorile comune, culturale în primul rând, ce pot oferi garanții României că mai poate spera la echidistanță din partea unui colos mondial, ce dispune de pârghii eficiente să ne… trezească la realitate.

Am apreciat, la discuția pe care a avut-o ambasadorul cu reprezentanții presei, desfășurată marți, 14 februarie 2017, politețea naturală și mai ales atenția la detaliile răspunsurilor. Fără să jignească sau să afișeze un aer de pragmatism indiscutabil, Excelența Sa a ținut să puncteze ferm și părerea oficială vis a vis de relațiile noastre “nefirești” privind securitatea în regiune.

Întrebându-l despre “nota” pe care domnia sa ar acorda-o relațiilor ruso – române actuale, am aflat că NATO rămâne totuși “cuiul” ce deranajează și incomodează discuțiile bilaterale. NATO, în viziunea domniei sale, nu a fost prezentă în momentele fierbinți din istoria recentă a României, dar aduce blocaje consistente – în concordanță cu strategiile inflexibile pe care le-a impus, cel puțin până în acest moment – în relațiile paneuropene firești, atrăgându-ne, deocamdată, dezavantaje economice. Oricum, șansa și salvarea noastră pot fi relațiile cultural – artistice ce țin nestinsă prietenia româno – rusă la nivel comunitar.

O altă nedumerire a mea vizând fluxul de turiști ruși nesemnificativ spre România (considerată de domnul ambasador o țară cu istorie și obiective turistice foarte interesante) mi-a adus o sugestie la fel de fermă: dacă ne dorim vizibilitate dinspre Rusia e de dorit să vorbim…. rusește și să țintim precis imensa piață rusă! O concluzie simplă: trebuie să ne promovăm mult mai bine și să luăm la modul serios în considerare faptul că Rusia poate înghiți orice… produs „Made in Romania”.

Dacă Germania tratează cu multă condescendență relația cu Rusia, nu văd de ce nu am putea și noi să gândim în special pe criterii economice și să facem pași spre un parteneriat favorabil nouă. Trebuie să ne învingem prejudecățile și să acceptăm că nu suntem atât de puternici – cu toate scuturile ce ne induc senzația de siguranță – încât să ne permitem dușmani de talia Rusiei.

Ion Mariș

Aș vrea să înțeleg oamenii însă, cu cât caut mai multe răspunsuri cu atât mă izbesc mai tare la pământ întrebările, care parcă nu se mai termină. Nici măcar nu știu de ce fac asta, de ce caut. Pare inutil, de ce ne complicăm viața cu lucruri atât de evidente?! La vârsta mea, majoritatea relațiilor se consumă repede și, cel mai grav e că ne consumă brutal din esența vieții și din timp. Timpul… E atât de prețios și de puțin, încât nu ne permitem să-l risipim pe oamenii nepotriviți.

Singură sau „luată”? Oamenii se împart în două mari categorii, indiferent dacă asta îi împlinește sau nu și, culmea e că le-a devenit parte din mentalitate. În cel mai bun caz singuraticul se încarcerează în vicii, iar cel dintr-o relație, înșală. Există excepții, dar de aceea se numesc așa, fiindca sunt rare. Oamenii vin și pleacă, nu-ți risipi timpul! Fă artă, devino opera propriilor decizii! Succesul și odihna nu vin la pachet, deci asta înseamnă sacrificiu. Nu e timp pentru compromisuri sentimentale, efort neapreciat și lacrimi acum. Iubesc, căci nimeni nu poate trăi fără iubire, însă iubesc în felul meu. Iubesc o pizza bună, un apus de soare frumos sau o carte remarcabilă. Iubesc să vreau.

Când îți dorești ceva cu adevărat, te implici total. Ești flămând, dar totuși sătul; obosit și parcă energic, de neoprit. Ce poate fi mai frumos de atât? Să încerci să uiți pe cineva pe care l-ai iubit, e ca și cum ai încerca să-ți amintești pe cineva pe care nu l-ai cunoscut vreodată. Imposibil, corect? Asta vreau să însemn eu. Un gând, poate o idee, poate un sfat, o lecție sau poate o poveste de viață. Am dedus faptul că noi, oamenii, iubim modul în care ne face acea persoană să ne simțim, și devenim egoiști. E atât de simplu, logic, cu toate că puțini acceptă, dar iubirea nu se rezumă la atât. Când treci la cealaltă extremă și renunți la tine în favoarea celuilalt, e doar ignoranță. Dacă te ignori pe tine și te sacrifici pentru cineva, te condamni singur. Repet: toate trec și toți pleacă, dar tu, tu rămâi. Educă-te, vindecă-ți trupul și sufletul, ia-ți vacanțe, ia-ți și visele cu tine, scoate-te la cină și trăiește-ți viața! Vei iubi mai încolo. Acum însă, învață despre tine, descoperă-te!

Mirela Costinar

(clasa a X-a F, C. N. „Dragoș – Vodă”)

sursă foto: internet

Un alt proiect îndrăzneț al Clubul Interact Sighet a debutat vineri, 17 februarie. Membrii clubului s-au gândit cât de mult lipsește orașului un cinematograf și au venit cu ideea de a improviza un mini cinematograf, unde își propun să proiecteze, săptămânal, filme. Au început cu seria de filme Harry Potter, o alegere foarte bine primită de sigheteni, după cum mărturisește Antonia Hosu, președintele în curs al clubului.

La această primă proiecție au participat în jur de 50 de persoane care au primit în schimbul biletului în valoare de 10 lei, suc și popcorn. Banii încasați au fost folosiți pentru achitarea licenței pentru filme urmând ca pe viitor, în funcție de succesul proiectului, aceștia să fie o sursă de finanțare pentru alte activități propuse de membrii clubului, sau de sigheteni.

Pe această cale, Clubul Interact Sighet vă invită să luați parte la cea de-a doua proiecție de film din seria Harry Potter, vineri, 24 februarie, ora 18:30 la Galeria de artă Vassiliev, gazdă a acestui proiect deosebit!

Camelia Pesek

Recenzie: „Matilda”, de Roald Dahl

„Matilda” este una dintre binecunoscutele opere ale lui Roald Dahl, unul dintre cei mai îndrăgiți autori pentru copii.

Este vorba despre o fetiță pe nume Matilda. Părinții ei nu o susțin în cultivarea cunoștințelor sale, încurajând-o să stea să se uite la televizor în loc să citească, sau să mănânce chipsuri în loc de mâncare, și multe altele. În schimb, mica perseverentă ajunge să citească toate cărțile din casă și, după ce epuizează toate volumele, este nevoită să meargă la bibliotecă. Se familiarizează cu această metodă, iar bibliotecara, văzând-o des, consideră că ar trebui trimisă la școală. După un timp ajunge și acolo, unde domnișoara Honey devine noua familie a Matildei.

Oportunitatea de a învăța nu este la îndemâna tuturor, dar Matilda arată că dorința arzătoare și perseverența duce omul pe cea mai înaltă culme a vieții, educația. Trebuie să profităm de ocazia noastră deoarece aceasta s-ar putea să nu se întoarcă… Educația nu este doar un cuvânt pe hârtie, este puterea reală a cuiva. Pare neînsemnată, dar ea ghidează un suflet prin ploaie, noroi și zile senine. Se bazează pe ea și sentimente: a iubi, a fi fericit, educat…

Matilda reprezintă acel tipic suflet pierdut, pierdut printr-o mare de fețe, având părinți needucați, care nu pun preț pe învățătură, dar, totuși, reușește să străbată oceanul de năravuri și să ajungă la capătul luminos și pur… capătul educat.

Vă recomand să citiți cartea. Personal, mi-a plăcut foarte mult. Consider că este genul de carte ”pentru copii”, care înseamnă ceva și pentru adulți. Așa că, NU UITAȚI, perseverența și speranța, valorează mai mult decât o mie de cuvinte, după cum bine se știe: ”Speranța moare ultima!”.

Carolina Burcuș

clasa a V-a, C.N.”Dragoș Vodă”

Spitalul Municipal Sighetu Marmației dorește să încurajeze oamenii să doneze voluntar sânge și vă aduce la cunoștință că în data de 07.03.2017, între orele 09:00-11:00, în incinta LABORATORULUI DE ANALIZE MEDICALE din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmației se va desfășura o noua Campanie de donare de sânge.

Este prima campanie de acest fel din Sighetu Marmației, din acest an. Și pentru că e în apropierea zilei de 8 Martie, vă invităm să fiți alături de noi și în această campanie. Donarea de sânge poate fi un altfel de cadou pentru cea pe care o iubiți, mamă, fiică, soră, iubită, prietenă, sau pur și simplu o colegă.

Majoritatea spitalelor din România se confruntă cu o acută lipsă de sânge. Potrivit statisticilor, doar 2 din 100 de români donează sânge în fiecare an. Așadar, dacă vrei într-adevăr să ajuți și tu, nu mai amâna momentul, deoarece chiar de tine poate depinde viața unui om. Să donezi sânge este un gest frumos pe care trebuie să-l faci cel puțin o dată în viațî. Centrele medicale au nevoie în permanență de sânge. Cu cât există mai mulți oameni dispuși să doneze sânge, cu atât mai mulți pacienți vor avea șanse să se însănătoșească mai repede. Donarea de sange este un exemplu de altruism și umanitate. Ce poate fi mai uman decât o persoana care donează sângele său unui necunoscut? Să nu uităm că sângele nu poate fi cumpărat, nu poate fi produs și nu poate fi obținut decât prin bunăvoința celui de lângă noi. Va mulțumim!

Comunicat Spitalul Municipal Sighet

Un nou joc pe computer și-a propus ceva cu totul inedit, nici mai mult nici mai puțin decât de a transforma gamerii în scriitori. Exact, ați citit corect. Poate vă întrebați ce pot avea în comun jocurile video cu scrisul? Și eu m-am întrebat același lucru, iar răspunsul creatorilor jocului a fost genial. Ei s-au gândit să pună în aceeași încăpere literatura și jocurile video. Așa a fost creat “Elegy for a Dead World”, care nu întrunește caracteriticile unui joc clasic pe computer, deoarece aici ești mai degrabă invitat să explorezi lumi care au dispărut, având ocazia de a scrie povești, poeme sau cântece.

Ți se dă un scenariu, iar tu ai ocazia de a-ți folosi și dezvolta abilitățile artistice pentru a putea parcurge itinerariul jocului. Acest joc, sau mai degrabă tărâm de explorare virtuală este inspirat din poemele lui Byron, Keats și Shelley, aducând în fața curiosului o atmosferă cu o încărcătură aparte, cu rolul de a induce gamerul/călătorul într-un mediu propice creației artistice.

“Elegy for a Dead World” este de fapt un soi de instruire mentală și spirituală în care nu lipsesc provocările pentru a trece la următorul nivel, fiind invitat să-ți pui serios mintea la contribuție. Finalul călătoriei îți oferă posibilitatea de a-ți împărtăși povestea/poemul cu alți jucători sau chiar posibilitatea de a-ți publica cele mai interesante tentative scriitoricești.

Pare interesant? Dacă da, pe câți dintre voi v-a făcut deja curioși?

Antonia Luiza Dubovici

Surse:
http://bigthink.com/design-for-good/experimental-game-turns-players-into-poets-and-writers?utm_campaign=Echobox&utm_medium=Social&utm_source=Facebook#link_time=1479481712
http://www.dejobaan.com/elegy/