DIMINEAŢĂ LA ORAŞ
„Noa, asta-i!” – zice unchieşul, după lecturarea orarului farmaciei veterinare închise şi închide cu pocnet tocul ochelarilor. (Mai precis: întâi aşeză ochelarii în toc şi îi prezentă spre Soare, apoi răsună strada şi el privi cocoşeşte de jur-împrejur.) Nevastă-sa îl priveşte cu admiraţie mută, de sub pânzătura ei.

ORĂŞELUL STUDIOS
Liliacul sub ferestră freamătă… Privim absolventele – coboară spre Centru, pare că merg să alăpteze Oraşul. „Uite! Fiecare o Alma mater!” – le imită careva formele pline. „Alma mater pe dracu’! Toate îs modificate genetic!” – răbufneşte, cătrănit, altul.

COMERCIANŢII
În parcarea supermarketului sighetean un automobil cu 1, 2, 3 pânzături verde-măşcat şi aparţinătoarele; la volan o pălărioară Gio Jeans verde-întunecat, cu un nenea mic, vesel. De fapt, o semicamionetă „Dacia” ticsită cu marfă (străiţi, saci, lăzi, sacoşe). O ia spre sat, cu ocupanţii drepţi, mândri, la… trap.

CUMĂTRĂ
Duminică, la amiază. Ea trece în ralenti, pe lângă biserica din centru, în djipalău, cu mistreţul aferent. Șade în faţă, pe locul mortului. De dincolo de geamul mare al portierei, i se vede blana întreagă, de vulpe.

COMPLIMENT
Între treptele magazinului şi camionul din care se descarcă mobilă trece a nu ştiu câtea înaltă manechină. „’A coborî Ceru’ odată jos!” – răbufneşte, de sub un dulap, tânărul manipulant.

PETRE LA VEDERE
Duminică la Spital. Bolţi de trandafiri, vizitatori. Bolnavi în pijamale pe bănci. „Da’ aici eşti, Pă’?” – dă să-l căineze pe unul dintre ei o nevastă venită în vizită. „ Da’ unde’ai vrea să fiu?” – o repede Pătru. „Aici vin oamenii!” – şi îi arată cu un gest larg marea de bolnavi şi vizitatori.

Marin Slujeru

sursă foto (piață): internet

Românul s-a născut poet, asta o ştim deja. Nu prea are ocazia să o arate, viaţa fiindu-i împărţită între job, familie şi prieteni. Dar odată ajuns în stradă, jignit şi terfelit pe toate părţile, făcut nemernic, putoare, dezinformat, prost, ş.a.m.d., românul regăseşte poezia plină de năduf pe care o poartă în el.

Pancartele au mesaje multiple care, în totalitatea lor, sunt unul singur: nu suntem proşti, ştim că nu poate fi ceva bun într-o ordonanţă de urgenţă dată la 10 seara şi publicată în Monitorul Oficial la 1 noaptea. Orice lucruri nobile ar putea conţine ea. E anormal. Unele sunt dure, limbajul e libertin, ca un uf!, nu mai pot!, trebuie să spun! Oamenii şi-au adus aminte de „Voi lupta până la ultima picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fi de acord cu mine” a lui Ion Raţiu sau de „ Negociem orice, dar nu negociem principii” a lui Corneliu Coposu. Au reluat o idee mai veche „Tot ceea ce e nevoie pentru ca răul să câştige este ca oamenii buni să nu facă nimic” şi au inventat altele noi, majoritatea caricaturale, pline de umor amar şi năduf. Iată câteva adunate de pe internet, facebook, live la protest :

« Îi atâta de grav că o ieşit şi introvertiţii. »
« Dragnea, nu uita, aşteptăm şi cartea ta! »
« Consumul excesiv de putere dăunează grav libertăţii. »
« Aţi dat de dracu : se încălzeşte vremea! »
« Altă întrebare! Suntem destui??? »
« Banii, viața sau mustaţa. »
« N-aveţi tupeu voi, cât suflet avem noi! »
« Dacă politicienii români au devenit atât de interesaţi de situaţia închisorilor imediat după ce au început să le viziteze, vă daţi seama ce învăţământ aveam dacă ar fi trecut şi prin şcoală ? »
« Dragnea connecting people. »
« Dragnea, m-ai făcut să ascult Voltaj, tufu-ţi mustaţa. »
« Eu sunt Gruia şi rezist. » (pe un cărucior în care dormea un copil de maxim 6 luni)
« Îmi vine să urlu. » (la gâtul unui câine)

Sunt doar o mică parte a inventivităţii românului, a simţului de dreptate, a libertăţii câştigate atât de recent şi cu atât de multă trudă.

Crina Voinaghi

sursă foto: facebook (Romana Puiulet)

Construită în jurul anilor 1880 la interescţia străzilor Lónyay János şi Szlatinai, casa Koch – Gruber este printre primele clădiri care a fost construită în stilul eclectic.

La începutul secolului i se zideşte poarta mare, intrarea în clădire rămânând doar cea de pe strada Lónyay János.
În interiorul clădirii a funcţionat magazinul lui Paszternák Mayer care, cu ocazia sărbătorilor oferea clienţilor fideli câte un mic pachet cadou.

În salonul casei a fost înălţat primul brad din oraş care avea ca şi decoraţiuni becuri colorate, stârnind admiraţia localnicilor.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: actualmente clădirea găzduiește… restaurantul Casa Veche.

Este a treia zi de proteste la Sighetu Marmației (3 februarie, 2017), plouă, dar vremea urâtă nu a împiedicat aproximativ 300 de sigheteni să se adune în semn de solidaritate cu celelalte orașe din țară pentru a protesta împotriva ordonanței emise de Ministerul Justiției privind grațierea unor fapte și modificarea Codului Penal.

În seara aceasta am văzut sute de inimi care, bătând la unison, au construit o inimă colectivă, iar câteva dintre mesajele sighetenilor scrise pe pancarte și rostite cu voce clară și răspicată au fost: „Eu încă mai cred în țara mea”; „Vrem justiție, nu corupție”; „Vă rugăm să ne scuzați, nu producem cât furați”; „Amnistie pentru voi, doar în viața de apoi”; „Uniți salvăm toată România”; „DNA suntem de partea ta!”; „Jandarmeria, jos pălăria”.

În această seară, versurile imnului țării “acum ori niciodată croiește-ți altă soartă” sau “uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri” au răsunat în inima fiecărui sighetean prezent la protest, afară, în frig, pentru viitorul acestei țări.

Antonia Luiza Dubovici

Una dintre cele mai mari şi mai impunătoare proprietăţi private din Piaţa Regina Elisabeta (azi Piața Libertății), a fost construită prin unirea a două clădiri sub o faţadă unitară. Această lucrare a fost realizată în 1873, când clădirii i-au fost anexate două balcoane din fier forjat, accentuându-se astfel simetria faţadei, şi dând un aspect mult mai grandios casei.

În această clădire s-a născut marele pictor Simon Hollósy, unul dintre cei mai celebri locuitori ai oraşului, fondatorul şcolii de pictură băimăreană, precum şi István Hollósy – scriitor şi Jozsef Hollósy, acesta din urmă fiind om de ştiinţă şi autorul a numeroase scrieri literare.

În curte se află atelierul foto deţinut iniţial de Dapsy Károly, apoi de Szabó János.

Trebuie să amintim şi numele celebrului pictor şi profesor de desen, Zahorai János, unul dintre cei mai renumiţi portretişti ai Ungariei, născut la Sighet în 1835, cu toate că posteritatea l-a dat uitării, deşi merita admiraţia acesteia.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: actualmente imobilul găzduiește la parter diverse magazine 

„Patria sunt eu, eşti tu, e tot ceea ce iubim, tot ceea ce visăm, tot ceea ce va fi când nu vom mai fi noi.” Romain Rolland

27 de ani de la căderea comunismului. 27 de ani de așteptare. 27 de ani de agonie și bătaie de joc. De la tragedia Colectiv încoace, ceva din inimile noastre a tuturor s-a aprins: speranța că împreună putem schimba ceva iar legea grațierii a fost picătura care a umplut paharul.

În ultimii ani am fost martorii dezolării, descurajării și nepăsării, martori tăcuți și resemnați. Majoritatea dintre noi am trăit cu gândul că țara noastră nu are un viitor, că persoanele pe care le-am ales să ne conducă ne sorb până și ultima picătură de sânge.

Pe oricine oprești și întrebi cine e de vină fiindcă s-a ajuns aici auzi același răspuns: sistemul. Dar oare cine sau ce anume este acest sistem? Noi, oamenii de rând, îl putem modela, putem să oferim un contur care să ne asigure bunăstare și un trai decent.

Datoria noastră este să punem punct agoniei. Ies în stradă oameni de toate vârstele care sunt nemulțumiți, care s-au săturat de tot ce nu funcționează sau funcționează prost în țară, care vor să trăiască normal, într-o țară care se presupune că face parte din rândul statelor europene.

Sistemul suntem toți: dacă privim societatea ca un organism, iar individul în calitate de celulă socială, putem înțelege importanța și responsabilitatea pe care fiecare dintre noi o avem nu doar pentru țara ci și pentru lumea în care trăim. Nu există nevinovați, ci diferite grade de responsabiliate.

Cred că orice român știe în adâncul sufletului lui că nu se mai poate, că avem nevoie de schimbare iar aceasta trebuie să fie în primul rând una a mentalității, după această schimbare tânjește țara noastră. Sunt total de acord cu afirmația lui Osho: „Omul trebuie să se creeze singur. El nu este un produs finit. Și omul se poate crea doar singur- nimeni nu o poate face în locul lui. Fiecare trebuie să lucreze singur asupra sa”.

 Sistemul nu îl putem schimba dacă nu ne schimbăm mai întâi pe noi înșine și câtă vreme mai avem reminescențe din vechiul sistem, sunt șanse mici de reușită. Întâi, trebuie să schimbăm mentalitatea, să aducem valorile înapoi unde le este locul, în conștiința noastră indiviuală și colectivă.

Mă întreb oare de ce fiecare sistem care a venit la putere n-a făcut decât să înăbușe acest glas, acest strigăt. Nu s-au gândit că odată cu fiecare generație, vocea va fi mai puternică?

Întrebarea pe care mi-o pun, v-o adresez și vouă: ce fel de țară dorim să lăsăm moștenire posterității?

Antonia Luiza Dubovici

sursă foto: internet

Hollosy Simon, fondatorul Şcolii băimărene de pictură, s-a născut la Sighet într-o zi de 2 februarie. Tot într-o zi de 2 februarie i-a fost furată lucrarea „Cetatea Hustului”.

Pentru istoria Sighetului, data de 2 februarie este semnificativă datorită a două evenimente legate de numele fondatorului Şcolii băimărene de pictură, una dintre cele mai mari personalităţi ale artelor plastice maramureşene, Hollosy Simon: pictorul s-a născut la Sighet, la 2 februarie 1857 şi tot într-o zi de 2 februarie, în anul 1992, a fost furată una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, „Cetatea Hustului”.

Născut într-o familie de armeni înstăriţi, după absolvirea gimnaziului în oraşul natal, studiază artele plastice la Budapesta şi München, unde va deschide o şcoală particulară de pictură ce va deveni curând celebră în întreg Imperiul Austro-Ungar. Împreună cu câţiva prieteni pictori, printre care Réti István şi Thorma János, în anul 1896 fondează, în Baia Mare, o colonie de pictură unde îşi va petrece verile alături de elevii şcolii müncheneze. Fire sensibilă, din cauza unor neînţelegeri cu colegii plasticieni, se desparte de colonia băimăreană, mutându-se cu elevii la Teceu, unde va şi muri la 8 mai 1918.

Hollosy Simon nu a fost un pictor prolific, preferând să-şi găsească satisfacţii în pedagogie: personalitate puternică şi carismatică, va imprima elevilor un stil interiorizat, liric şi realist în acelaşi timp, stil care va fi marca Şcoalii băimăreane de pictură chiar şi după dispariţia sa.

 Una dintre lucrările cele mai cunoscute semnate Hollosy Simon, ce poate fi admirată şi azi la Casa memorială „Dr. Mihaly de Apşa” din Sighetu-Marmaţiei, este „Cetatea Hustului” – ulei pe pânză de 1,5 pe 2 metri – lucrată în anul 1896. Vreme de patru decenii, tabloul a fost expus în clădirea municipalităţii. În anul 1940 tabloul este ascuns într-o pivniţă din Turda, fiind recuperat în anii ’50 de Francisc Nistor, directorul de atunci al muzeului sighetean, şi expus publicului abia în anul 1990, la galeria de artă a Casei „Dr. Mihaly de Apşa”. De aici, alături de alte obiecte de valoare, la 2 februarie 1992, este furat de doi indivizi care l-au vândut câteva zile mai târziu în Ungaria. După doi ani, tabloul este recuperat, restaurat şi redat proprietarului de drept, Muzeul Maramureşean.

Ioan J. Popescu

Shalom, Sighet! Ar fi traducerea în ebraică a acestui Salut, Sighet! pentru cititorii sigheteni de la prietenii noștri israelieni, veniți la Sighet într-un program de schimb de tineri -,,Tineri pentru muzică”.

Am avut încă o dată privilegiul să fac parte dintr-un astfel de proiect și am fost surprinsă ca de fiecare dată de fragilitatea, dar și de puterea acestui timp de viață-adolescența. Veseli sau serioși, visători sau pragmatici, boemi sau conservatori, leneși sau ambițioși, adolescenții sunt la fel peste tot.

Au fost emoții la început de schimb ca de fiecare dată și din nou surpriza și firescul interacțiunii. Teme comune, glume înțelese deși spuse cu accente diferite, în limbi și maniere diferite. Ține mimica adolescentină, limbajul jocurilor pe calculator și al ,,app”, care m-au lăsat pe dinafara grupului. În rest povestind toți aveam câini și pisici frați și surori – grași sau slabi, mici, mari, urâți, frumoși, mame cicălitoare, probleme la școală, apetit bogat sau blazare permanentă, totul suna familiar până la urmă. Pare foarte firească această prietenie nouă cu atât mai firească, aș zice eu, pentru noi, sighetenii. Dacă mergi în Israel și spui Sighet, Maramureș sau doar România vei fi copleșit cu entuziasm. Și pot confirma personal.

Lucrurile potrivite de Univers acum câțiva ani s-au legat într-o înfrățire cu Kiryat Yam-ul, un orășel minunat din Israel, la câțiva kilometri de Haifa, cu o plajă superbă și o comunitate caldă, caldăăă. Am fost și noi acolo au venit și ei; de data aceasta să ne cânte, să ne încânte, să cântăm împreună. Ce limbaj mai potrivit pentru prietenie? Așadar, 10 tineri israelieni, elevi ai Conservatorului, împreună cu directorul și unul dintre profesori, au venit la zăpadă, ne spun povestea lor în aceeași măsură în care și tinerii noștri, tot 10, au multe de spus despre ei, despre noi sighetenii în general. Vor merge și ei la vară să fac tot ski, dar nautic.

Am încercat să facem un program, ne ținem cât putem de el, dar cu adolescenții nu te pui. Suntem flexibili și încercăm în primul rând să cântăm, să facem oameni de zăpadă, să vizităm muzee, licee, biblioteci, expoziții, dar în primul rând să ne cunoaștem, să ne descoperim cât suntem de minunați în diversitatea noastră.
Așadar, după o săptămână de socializare, culturalizare și sport, vă invităm să ne cunoașteți, să ne ascultați, luni 6 februarie la Sala „George Enescu”, de la ora 18:00 în concertul ,,Tineri pentru muzică”.

A!.. și mai este un concert fain, tot cu tinerii de la Conservator, duminică 5 februarie, la o ,,fabrică de cafea” vis a vis de primărie, ora 17:00.

Salut, Sighet! de la Kisuf, Lenuța, Ran, Andrei, Ionuț, Carmen, Alex, Ami, Ron, Alexandru, Shely, Daniela, Andreea, Oren, Hodor, Shon, Alina, Andreea, Shachaf, Aurel, Angel, Eden, Roman, Dani, Crina. Suntem saxofoniști, violoniști, pianiști, chitariști, soliști vocali sau pur și simplu tineri!

*Program realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Sighetu Marmației în parteneriat cu Liceul Tehnologic Forestier, Liceul Tehnologic Marmația, Liceul Regele Ferdinand, Colegiul Național Dragoș Vodă, Școala de Muzică George Enescu, Clubul Copiilor și Muzeul Maramureșului. Mulțumim!

Alina Marincean

Tempus Fugit, Amor Manet!

Moment emoționant în comunitatea Romano-Catolică din Sighetu-Marmației cu ocazia împlinirii a 25 de ani de preoție a părintelui arhidecan Mihály Reszler. La liturghia de la biserica Sfântul Carol Borromeu au concelebrat peste 50 de confrați preoți precum și episcopii diecezei de Satu-Mare și Oradea.

Frigul de afară a fost în contrast cu căldura simțită de cei prezenți, veniți să împărtășească bucuria unei vieți dedicate slujirii Lui Dumnezeu și a aproapelui. Vizibil emoționat, părintele Reszler a mulțumit tuturor celor prezenți mărturisind totodată că viața trebuie trăită cu și în Dumnezeu.

La mulți și binecuvântați ani, părinte!

Autor, Camelia Pesek

sursă foto: Sorin Hotea