Sighetul s-a aliniat cu restul orașelor din țară miercuri seară când un număr de aproximativ 80 de protestatari (ora 20:00) s-au adunat în zona Aleii Pietonale pentru a-și exprima revolta față de deciziile privind ordonanța de urgență emisă de guvern.

Oamenii au protestat pașnic, siguranța fiind asigurată și de echipaje ale Jandarmeriei și Poliției.

Cei prezenți au avut parte și de un moment cu tentă oarecum comică în momentul în care unul dintre protestatari a lipit pe faimosul ”Cui” o pancartă pe care scria : ” Jos OUG 01/02/2017”.

Autor, Camelia Pesek

A fost odată ca-n poveşti, a fost ca niciodată, un hotel ardelenesc, aproape de gară.

Hotelul Ardealul funcţiona în apropierea gării Sighet oferind servicii hoteliere, pentru ca mai apoi, în anii 90, să funcţioneze doar pe partea de restaurant şi ulterior ca magazin alimentar. Cu ani în urmă, când transportul în comun era la modă, gara era unul din cele mai importante locuri. Aici se înfiripau iubiri, inimi erau frânte, unii plecau pentru a nu se mai întoarce decât ani mai târziu, în timp ce alţii soseau pentru a rămâne.

Astăzi gara adăposteşte câteva sute de călători pe zi, în straie noi. Nu demult s-au finalizat lucrările de întreţinere şi putem spune că e asemenea unei bătrâne cochete care încă îşi poartă trupul cu mândrie.

Odată însă ce ai ieşit din gară, în locul frumosului hotel, a apărut o mică pădurice. În groapa lăsată după dărâmarea hotelului, zeci de câini vagabonzi si-au făcut de-a lungul timpului câte o familie. Şi astăzi o doamnă căţea se plimba nestingherită printre copaci și bucăţi de beton rămase, împreună cu cei 5 căţei fătaţi de câteva săptămâni. În ultimii ani, oraşul a suferit o serie de transformări pentru a se moderniza, pentru a arăta mai bine şi a ne ridica la standardele altor oraşe. Zona centrală a primit toată atenţia, însă în zona gării, trec doar maşinile de gunoi şi cei care curăţă dimineaţa drumurile. Zi de zi însă, locuitorii din zonă, precum şi călătorii sunt martori ai unei gropi de gunoi în creştere, să nu mai zicem de groaza cu care oamenii trec pe stradă spre seară, de teama câinilor care stau să atace.

Se spune că demult, totul era mai frumos. Oamenii erau mai buni, valorile contau şi viaţa era mai uşoară. Astăzi, ne trezim împovăraţi de griji, alergăm la o slujbă la care nu câştigăm suficient pentru a fi mulţumiţi şi pe lângă asta, suntem mai nepăsători de ceea ce e în jurul nostru, de natură, de clădiri, de locuri, de oameni şi de istoria noastră. Faceţi-vă timp să discutaţi cu bâtrânii oraşului şi să îî ascultaţi. Și zona gării e una din zonele Sighetului unde putem face comparaţie tristă între Sighetul de altădată şi Sighetul de azi.

Cum putem readuce oraşului faima şi frumuseţea de altădată?

Autor, Diana Mariana Apopi

Asociația Interculturală de Tradiții

---

31 ianuarie 2017, Sighetu Marmației

 

 

Scrisoare deschisă

Urmărind parcursul celor șapte ani ai proiectului “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”, impresia generală poate să fie – Peter Hurley este un om bogat care își permite să fie voluntar 7 ani și să folosească peste 200.000 de euro din banii lui personali pentru un act cultural. Foarte bine că poate. E strict alegerea lui, nu i-a cerut nimeni!

Această concluzie poate să fie firească, însă situația cere o explicație. Îmi doresc să lămuresc. Nu sunt motivat de câștigul material, însă nu sunt nici filantrop. Ca formare sunt om de afaceri. Am 25 de ani de experiență în marketing, pe teren, punând în joc resursele mele, cu mâinile mele, de regulă în cele mai dure condiții. De 23 de ani nu sunt salariat, ci antreprenor. În ultimii 7 ani sunt un “one-man” agenție de publicitate neplătită, pentru Maramureș, chiar și pentru România, cu mica mea contribuție, cât am putut.

De ce?

Pentru că România are ceva aparte care merită valorificat și nu aruncat la coșul de gunoi, cum s-a întâmplat în toate celelalte țări vestice, inclusiv Irlanda.

Aurul României este tradiția ei rurală. Reprezintă o monedă unică într-o lume din ce în ce mai falită moral. Acesta este motivul pentru care am investit tot timpul, toată energia și toți banii care mi-au trecut pragul casei, în acest demers.

Acest concept – România rurală – este într-o criză din ce în ce mai adâncă. Din punct de vedere economic, dacă era o persoană, ar fi acum la reanimare, în comă. Abia dacă îi mai bate inima.

Vin în fața dumneavoastră acum cu o cerere. Nu pentru mine sau pentru acțiunile mele. Sincer, mă doare în cot de festivalul meu, față de miza uriașă care ne stă în față: soarta ultimei civilizații rurale autentice a Europei, o civilizație a cărei perlă a coroanei se numește Maramureș.

Cuvinte mari. Nu sunt ale mele. Japonezul Miya Kosei consideră Maramureșul ca fiind “centrul ancestral al lumii”! Numai un nebun inconștient ar zice că asta nu are valoare. Socială, culturală, spirituală, dar mai ales, economică.

Pentru mine, nu este important să fiți prezenți în ziua de 9 februarie.

Dar dacă nu ne adunăm, cum vom ajunge la un consens?

Nu vreau banii voștri. Problemele Maramureșului nu pot fi rezolvate cu toți banii din Maramureș. Dar cu binecuvântarea voastră, cu ideile voastre, putem să găsim resursele necesare. În primul rând e vorba de voință. Vrem? Restul, Dumnezeu ne va ajuta.

Cu deosebit respect și considerație,

Peter Hurley

Asociația Interculturală de Tradiții

0744.649.687 / 0766.311.353

[email protected]

www.traditia.ro; www.drumullung.ro

www.facebook.com/DLCV.festival

n.r. În data de 9 februarie 2017, la Sighet (ora 17.00, Sala Transist, Primărie) va avea loc o conferință susținută de Peter Hurley la care sunt invitați reprezentanții factorilor decidenți și ai mediului de afaceri local pentru a identifica posibilități comune de sprijinire a proiectului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel.

 

sursă foto: 1. Festival Săpânța – Andreea Anca
sursă foto: 2. Peter Hurley – Raluca Brodner

Poetul Vasile Muste s-a născut la 30 ianuarie 1956, Corueni, Maramureș. Este licenţiat în filozofie şi jurnalism. A fost corespondent al Studiourilor de Radio Cluj şi Galaxia; redactor al revistei literare “Litera Nordului”, al cotidanului „Clipa”, al revistei „Nord Magazin”, redactor şef al publicaţiilor „Tisa”, „Etc”, „Ţara Maramureșului” și “Marmaţia literară”.

Din anul 1997 este principalul organizator al Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A debutat în anul 1975 la Radio Cluj la emisiunea Unda pentru minte inimă şi literatură. A fost distinis cu numeroase premii naţionale la festivalurile: Lucian Blaga – Sebeş – Alba; George Coșbuc – Bistriţa; Moștenirea Văcăreștilor – Tîrgovişte; Afirmarea – Satu-Mare; Aron Cotruș – Mediaş; Porni Luceafărul – Botoşani; Poesis – Constanţa; Mihu Dragomir – Brăila; Zaharia Stancu – Teleorman; Cel mai frumos poem al meu – Bucureşti; Ion Minulescu – Slatina; Mihai Eminescu – Oraviţa; Festivalul de Poezie – Sighetu Marmaţiei, etc.

A reprezentat România la FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE POEZIE de la Olomouc, Cehia, 2003, Poetry without Borders (Poezia fără frontiere).

A publicat grupaje de poezie în România literară, Steaua, Tribuna, Astra, Ateneu, Orizont, Archeus, Hyperion, Cronica, Nord Literar, Art Panorama, Contemporanul, Floare de latinitate (Serbia), Balada (Germania), Literatur Und Kritik (Austria), Albanezul, Orte (Nr. 186), Elveţia, etc.,

A fost de asemenea publicat în diferite antologii: DOR DE LUMINĂ, Editura Ariadna, Baia Mare, 1997; PORTRET DE GRUP CU LAURENŢIU ULICI, Editura Dacia, Cluj, 2002; CUPOLĂ DE VEAC, Editura Macarie, Targovişte, 2003; HAIKU-ul DESCOPERIT, Editura Societăţii Scriitorilor Romani, Bucureşti, 2003; UMBRA NOASTRĂ CUVÂNTUL, Editura Echim, 2003, Sighetu Marmației, PE O COAJĂ DE VOCALĂ, Editura Macarie, 2003, Targovişte, SZABADULAS A GETTOBOL, Editura AB-ART, Slovacia, 2009, O ANTOLOGIE A POEZIEI MARAMURESENE, Editura Ethnologica, 2010, Baia Mare; CONEXIUNI, Editura Karuna, Bistriţa, 2010; CLAUZA POEZIEI CELEI MAI FAVORIZATE, Editura Limes 2010, CONEXIUNI, Bistriţa, 2015, DINCOLO DE VEŞNICIE, Amanda Edit Verlag, Tirana, Albania, 2015, etc.

Grupaje din poezia sa au fost traduse în engleză, germană, ucraineană, maghiară, cehă, italiană, slovacă, albaneza şi franceză.

A publicat volumele: ÎNSTELAREA FRIGULUI – Editura CYBELA, Baia Mare, 1997; CONSTELAŢIA COPILĂRIEI – Editura ODEON, Bucureşti, 1998; antologator al cărţii UN SFERT DE VEAC DE POEZIE, Editura Fundaţiei LUCEAFĂRUL, Bucureşti, 1998 (Antologie a Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei); CARTE DE VIZITĂ – Editura GRINTA, Cluj-Napoca, 2003; CORUIENI, Editura GRINTA, Cluj-Napoca, 2006, PROPRIETARUL DE DISTILERII, Editura GALAXIA GUTENBERG, Tg. Lăpuş, 2008; CONSTELAŢIA COPILĂRIEI, Ediţia a II-a, Editura GRINTA, Cluj-Napoca, 2009; ÎNSINGURAREA ÎNGERILOR, Editura GRINTA, Cluj-Napoca, 2010; COPILĂRIA şi SINGURĂTATEA, Editura DACIA, 2010, COPILĂRIA –IUBIREA – SINGURĂTATAEA, Editura TIPO MOLDOVA, Iaşi, 2011, CARTEA ÎMPĂCĂRII CU IARBA, Editura GRINTA, Cluj-Napoca, 2011, LUPTA CU MOLCUŢU (proză ultrascurtă), Editura GRINTA, Cluj-Napoca, 2012, CONSTELAŢIA COPILĂRIEI, Editura eLiteratura, Bucureşti, 2013, SFÎNTUL IZGONIT DIN CALENDARE, Editura eLiteratura, Bucureşti, 2013, LUPTA CU MOLCUŢU (Ediţie revizută şi adăugită), Editura GRINTA, 2014.

Volumele de poezie i-au fost traduse în cehă: “Constelația Copilariei” (traducere de Ladislav Cetcovsky) și în albaneză: „Copilăria Luminii” (antologie de autor, traducere de Baki Ymeri).

A coordonat cartea – album MARA – 40 de ani de existenţă, Editura Grinta, 2008; coordonator (împreună cu Felicia Iuga) al cărţii ION IUGA – BINECUVÂNTATA AMINTIRE, Editura GRINTA, 2012, Cluj-Napoca, GHEORGHE CHIVU- OPERA OMNIA, Editura GRINTA, 2013.

Au scris despre poezia sa: Gheorghe Grigurcu, Laurenţiu Ulici, Radu Ţuculescu, Adrian Popescu, A.I. Brumaru, Ion Stratan, Constantin Vişan, Ion Horea, Radu Săplăcan, Viorel Mureşan, Augustin Cozmuţa, etc.

Scoasă recent de sub tipar „Focul viu” este o broșură bilingvă cu 68 de pagini care cuprinde călătoria de șapte ani a lui Peter Hurley către cultura tradițională a României. Tipărită în două mii de exemplare, va fi disponibilă și online în curând!

Peter Hurley utilizează sintagma ”foc viu” pentru a defini acel spirit autentic românesc care a dat naștere culturii populare a satului tradițional maramureșean, arhetip al satului primordial, „o matrice vie a obârșiilor culturii Europei”. (P.Hurley-FOCUL VIU, pag.6)

În prima parte a broșurii, se dezvăluie prin cuvinte și imagini conceptul de ”foc fiu”, mesaje de conștientizare a faptului că flacăra acestuia abia mai pâlpâie: „Și dacă se va stinge azi în vremea noastră de strajă (…) va fi pentru că am renunțat să ne pese.”(FOCUL VIU, pag.15), dar și îndemnuri de a iubi și cunoaște cultura tradițională pentru a descoperi valori autentice profunde.

A doua parte a broșurii cuprinde: o sinteză cu descrieri și fotografii ale celor 7 ediții ale Festivalului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel, Raportul financiar, Scrisoarea deschisă a lui Peter Hurley în care prezintă cum a luat naștere Festivalul Drumul Lung Spre Cimitirul Vesel, cum l-a menținut în viață, care au fost pragurile și provocările pe care a trebuit să le depășească în cei 7 ani, precum și prezentarea propunerilor legate de ediția a 8-a a Festivalului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel.

În ultima parte a broșurii, Peter Hurley prezintă propria sa viziune de salvare economică a satului tradițional, oferind soluții pentru valorificarea produselor agro-alimentare și artizanale ale sătenilor. În acest sens propune două direcții strategice și crearea unui Fond de Investiție Rurală pentru Încurajarea Cooperării în Economia Locală=FIRICEL.

”Scopul FIRICEL este încurajarea cooperării între producătorii din mediul rural și sprijinirea acestora în accesarea fondurilor disponibile pentru dezvoltare de inițiative antreprenoriale, în special PNDR.”(FOCUL VIU, pag 64)

Broșura s-a realizat pentru a face cunoscute conceptele și activitățile din cadrul proiectelor inițiate de Peter Hurley, pentru a aduce lumină în chestiunile legate de sursele de finanțare ale proiectelor sale, dar mai ales ca bază de discuție pentru viitoarele colaborări.

Broșurile vor fi distribuite către instituțiile și către persoanele cu care am colaborat anul trecut și nu numai: primării, școli, parohii, oameni de afaceri etc, dar, vor putea fi și cumpărate la conferințele organizate de Peter Hurley astfel:
Sighet – 9 februarie 2017, ora 17.00, Sala Transist Primărie
Baia Mare – 16 februarie, ora 17.30, Aula Centru Universitar Nord
Cluj Napoca – 2 martie 2017, ora 18:00, Aula FSEGA UBB

Mulțumiri Loredanei Ionescu, lui  Florin Olingheru pentru răbdare și colaborarea minunată în ceea ce privește designul, mulțumim” Și Eu” pentru fotografia de copertă, mulțumim Tipografia Aska Grafika, mulțumim Ion Gurgu! Mulțumim tuturor celor ce și-au adus aportul pentru realizarea acestei publicații. Cu recunoștință!

Delia Pop- membru al echipei de management al Festivalului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel (începand cu anul 2014)

Comerțul Elegant...

Odată cu primăvara, decoratorul reamenajă vitrina magazinului central de haine. Îmbrăcă un manechin cu un deux-pièces lejer, iar ceva mai în spate, azvârli o haină de blană pe (la) un coș de gunoi din plastic. Spre seară, directorul de la ICSMI îl chemă și îi ceru să redecoreze vitrina. Nu de alta, dar soția sa avea o haină de blană identică.
(& I.J.P.)

Comerțul Select...

Pe vremuri. În magazinul de stofe al ICSMI intră o damă, în taior bej.
– Un material violet doresc!
Tânărul vânzător îi arată o stofă violet.
– Aa, nuu!… – zice ea, vreau un violet așaa…, bacovian… Tânărul o priveşte nedumerit.
– Daa, poftim! – intervine bătrânul responsabil de magazin și scoate din raft un val de violet bacovian.
( & I.J.P.)

Autor, Marin Slujeru

sursă foto (principal): internet

Anișoara are 25 de ani, iubește moda, este implicată în foarte multe proiecte sociale și, poate nu este înțeleasă suficient de cei din jur. Povestea ei nu este deloc comună. Povestea ei este tristă. La 25 de ani, Anișoara este o foarte mare luptătoare. Imobilizată de 7 ani într-un scaun cu rotile ea visează cu mult curaj. Curajul ei vine din suflet, dar și din frumusețea activităților ei. Este implicată în proiecte care încearcă să schimbe percepția oamenilor nepăsători și să risipească prejudecățile, să aducă lumină în sufletul celor care trăiesc povești tragice. Anișoara s-a căsătorit în urmă cu câteva luni și viața i s-a scimbat semnificativ. Noi, cei care o cunoaștem, îi apreciem calitățile, îi apreciem forța și voința. Ne oprim alături de Anișoara ca să învățăm din experiența ei, ca s-o sprijinim, s-o întrebăm, dar și s-o rugăm să ne dea….răspunsuri. Deși greu de crezut, Anișoara este, în multe privințe, mai matură decât noi.

Salut, Sighet!: Anișoara Mârza, Open Your Heart…
Anișoara Mârza: Cu drag, Anișoara își va deschide inima în rândurile ce urmează pentru toți cititorii „Salut, Sighet!”.

Salut, Sighet!: Anișoara, haide să fim romantici! Cum a început povestea ta de… iubire?
Anișoara Mârza: Această frumoasă poveste de dragoste a început… „La o nuntă și s-a terminat cu o nuntă” :). Ne-am cunoscut la nunta uneia dintre cele mai bune prietene ale mele, această frumoasă întâmplare a avut loc cu doi ani și jumătate în urmă când Adrian și-a manifestat intenția să îmi fie de ajutor în fața unui obstacol destul de greu de trecut cu scaunul rulant, fiind o zonă neaccesibilă pentru mine. Atunci a fost prima dată când ne-am cunoscut, iar apoi a urmat o cerere de prietenie pe o rețea de socializare, apoi un salut, o poveste zilnică, o noapte de povești, după câteva luni o vizită, două, nouă, etc. și povestea a continuat până la o altă nuntă când am fost cerută în căsătorie, iar un pic mai târziu s-a terminat (de fapt, a continuat!) cu nunta noastră. Restul va urma…

Salut, Sighet!: Care este efectul specializării tale (Contabilitate și informatică de gestiune – Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj) asupra existenței tale?
Anișoara Mârza: Contabilitatea și informatica merg mână în mână cu toate activitățile din viața de zi cu zi, le folosesc de fiecare dată când am ocazia, dar nu mă definesc în totalitate și în esența lor. Nu pot decât să spun că sunt prea energică pentru a mă pierde în… calcule.

Salut, Sighet!: Ai foarte multe cursuri absolvite. Cum te ajută în mod direct acestea?
Anișoara Mârza: Am câteva cursuri absolvite din diferite domenii care îmi plac la fel de mult. Le-am urmat din dorința de a învăța, de-a mă perfecționa și a ști mereu ceva nou. Consider că mintea nu trebuie lăsată să se moleșească, aceste cursuri întotdeauna îmi sunt de folos în toate proiectele și activitățile pe care le întreprind.

Salut, Sighet!: Cum simți că este percepută o persoană cu dizabilități în Sighet?
Anișoara Mârza: Referitor la această întrebare, percepția mea se schimbă din momentul în care interacționez cu oamenii și invers. Părerea mea este că totul ține de cunoaștere și de starea de bine, dar mai ales de gândurile pozitive pe care le ai. Mi se întâmplă des ca lumea să întoarcă privirea după mine pe stradă, să aud în urma mea „săraca, și e așa de frumoasă!”. Uneori primesc câte un leuț și îl refuz politicos cu un zâmbet de apreciere.

Salut, Sighet!: Cum ți-ai dori să se schimbe percepția oamenilor vis-a-vis de persoanele cu dizabilități?
Anișoara Mârza: Mi-aș dori să fie mai scurt acest drum de schimbare… Încerc să schimb percepția oamenilor și a sighetenilor despre persoanele cu dizabilități, prin mine și lăsându-mă descoperită pe mine, socializând, prin conversație și argumentând normalitatea noastră care este la fel cu normalitatea voastră: „Persoanele cu dizabilități sunt oameni care fac parte din societate, să nu uităm asta!”. Ca orice persoană normală și persoanele cu dizabilități au nevoie de școală, apoi de un loc de muncă, accesibilitate, familie, cumpărături și activități de toate felurile.

Salut, Sighet!: Care crezi că sunt deficiențele legislative din România pe direcția nemarginalizării persoanelor cu dizabilități?
Anișoara Mârza: Părerea mea este că deficiențele pornesc de la legea nr. 448/2006, iar apoi de la respectarea drepturilor, măsurile ce trebuiau aplicate și, în cele din urmă, promovarea acestora.

Salut, Sighet!: Care sunt dezamăgirile tale vis-a-vis de omul „normal”?
Anișoara Mârza: Indiferența și nepăsarea…

Salut, Sighet!: Cum ar arăta proiectul ideal pentru tine, în care ai dori să te implici?
Anișoara Mârza: Visez la multe proiecte, dar cel mai mare dintre ele este un „Cămin de bătrâni”, dar realizându-se prin oameni, cu bunătate, dăruire, implicare și dorință.

Salut, Sighet!: Știm că te pasionează moda. Cum a început povestea cu Atipic Beauty și ce înseamnă acest concept?
Anișoara Mârza: Povestea Atipic Beauty a început undeva prin primăvara anului 2013, când o Asociație din București m-a contactat să mă invite ca model și să fac parte din acest proiect, eu fiind una din cele 12 modele în scaun rulant care reprezintă România. Până în prezent am defilat la toate edițiile Atipic Beauty fiind unsprezece la număr, care au avut loc în diferite orașe, purtând de fiecare dată ținute ale marilor designeri din România, defilând alături de persoane publice din România și mereu transmițând același mesaj societății: Egalitate – Integritate și Accesibilitate.

Salut, Sighet!: Va fi inclus Sighetul pe traseul Atipic Beauty?
Anișoara Mârza: Mi-ar plăcea să aduc Atipic Beauty în orașul nostru și m-aș mândri cu asta, dar unul dintre handicapurile pe care îl are Sighetul, este legat de unitățile de cazare, o problemă de care m-am lovit recent când am avut opt persoane în scaun rulant invitate la nuntă. După lungi căutări de locuri de cazare am constatat că o singură unitate hotelieră are lift, m-am bucurat, însă doar la cinci persoane le corespundea dimensiunea liftului cu a scaunului. Decamdată orașul nostru nu este pregătit pentru un proiect Atipic Beauty.

Salut, Sighet!: În ce fel te-a marcat experiența Atipic Beauty?
Anișoara Mârza: În cadrul Proiectului Atipic Beauty cel mai mult m-a marcat implicarea voluntarilor și a oamenilor, în general, dar și dorința celor invitați de a face schimbări în societate. Cea de-a XI -a ediție a avut loc la Palatul Parlamentului unde au fost foarte mulți invitați care lucrează în această instituție. Eu sper că au înțeles mesajul și că au început unele modificări în direcția aceasta.

Salut, Sighet!: Te carcaterizezi drept o persoană foarte adaptabilă. Este chiar așa de simplu, sau e vorba de genă?
Anișoara Mârza: Cred despre mine că sunt o persoană ușor adaptabilă și sociabilă din fire, dar recunosc că și gena își spune cuvântul.

Salut, Sighet!: Ești calificată și pe direcția antreprenoriatului în economia socială. Cum ar arăta firma pe care ți-ai dori s-o înființezi și s-o conduci?
Anișoara Mârza: Viziunea mea legată de antreprenoriatul în economia socială va avea sigur o legătură cu proiectul menționat anterior sau sub o altă formă și contur plus câteva proiecte la care mai visez.

Salut, Sighet!: Ești membru al Asociației Rotaract Sighet. Te-am văzut prezentă la toate acțiunile. Cum se împacă ideile tale cu cele ale clubului?
Anișoara Mârza: Sunt membră a Asociației din anul 2014 și mă regăsesc în acest loc, cred că ideile mele se pliază pe direcțiile pe care le are Clubul Rotaract. Ultimul proiect pe care l-am coordonat împreună cu trei colege și, bineînțeles, cu nelipsita implicare a celorlalți colegi s-a numit ” Moș Nicolae își caută ajutoare” prin care am reușit să strângem în impresionantele cizme ale lui Moș Nicolae, 80 de pachete pentru Copiii de la Școala Specială, pachete cu jucării, dulciuri și rechizite. Pe lângă copii, am putut să aducem bucurie încă pentru aproximativ 20 de familii care au beneficiat de darurile lui Moș Nicolae. Proiectul a fost mult peste așteptările noastre! Este prima dată când am ocazia să mulțumesc public și în nume propriu tuturor celor implicați.

Salut, Sighet!: Cum ai putea scrie rețeta fericirii?
Anișoara Mârza: Eu cred că rețeta fericirii stă în fiecare din noi, trebuie doar descoperită și adăugate toate ingredientele care dau starea aceea de bine care se numește „Fericire”. Câteva ingrediente absolut necesare: dragoste, bunătate , răbdare, comunicare, dăruire, implicare, etc.

Salut, Sighet!: Care sunt următorii pași în viața familiei Gog?
Anișoara Mârza: Ca și tineri căsătoriți și neexperimentați ne-am propus să ne consolidăm viața cu pași… mici, siguri și cu multe, multe planuri și idei de viitor. Promit să mai vorbim despre planurile noastre!

Salut, Sighet!: Multă fericire familiei voastre și multă forță! Vă dorim să vi se împlinească toate visurile, să găsiți resurse pentru toate proiectele!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

În urmă cu câţiva ani eram prieteni cu ruşii. Ne plăcea tot ceea ce produceau şi cumpăram de la ei. Aşteptam în fiecare săptămână să vedem ce marfă aduc. Cu siguranţă mai bună şi mai ieftină decât în restul buticurilor din oraş. Stăteam la cozi şi dădeam o bancnotă sau câteva monede pentru a avea acces la ei. Nu mergeţi prea departe cu gândul, ci mai degrabă apropiaţi-vă de vestita cândva, Piaţă a Ruşilor. Ne-a plăcut pentru că era varietate. Pentru că negociai. Pentru că poate aveai impresia că ceea ce cumperi are o viaţă mai îndelungată decât orice alt produs pe care îl găseai în altă parte. Copil fiind aveam mereu impresia că mă pierd dacă nu îmi ţin mama de mână prin aglomeraţia de curioşi. Hainele erau întinse pe mese improvizate din lemn, papucii stăteau care pe unde încăpeau. Era viaţă, forfotă şi mulţi bani care se învârteau zi de zi, în Piaţa Ruşilor. Pentru mulţi oameni, a fi vânzător în această piaţă era o meserie adevărtată, care îţi ocupa o bună parte din timp. Aveai de făcut curse frecvente, cu camioane încărcate de marfă, fiindcă dispărea destul de repede de pe tarabe. Astăzi a rămas o umbră a ceea ce a fost. O umbră modernizată fiindcă acum există căsuţe, geamuri termopane şi o oarecare ordine.

Este, totuşi, o amintire tristă, o imagine îngheţată a unor pâlcuri de oameni care se strâng în jurul unei tarabe şi stau la bârfe: vânzătorii şi nicidecum cumpărătorii. Deşi au căsuţe, toţi scot marfa şi o întind pe mese, aşa cum au fost învăţaţi. ”Cumpărătorii nu stau să intre. Ei doar trec prin piaţă, iar marfa trebuie să fie sub ochii lor”, spun ei. Unii încă mai au speranţa că lucrurile se vor dezgheţa. ”A fost un vad comercial bun fiindcă oamenii din fabrici veneau şi cumpărau. Astăzi din păcate chinezii ne-au luat faţa. De când s-a deschis magazinul, oamenii preferă marfa lor fiindcă este mai ietină.”, spune unul dintre comercianţi. Există vânzători care dau marfa pe caiet. Şi e un caiet gros, cu multe file. Sunt oameni care poate au cumpărat cu câteva luni bune în urmă şi nu au mai trecut să plătească. E riscul meseriei. Se fac compromisuri în speranţa că poate, touşi, se mai vinde ceva. Faptul că ne-am împrietenit cu chinezii nu e ceva specific zonei. La nivel de ţară am ales marfa ieftină, dar de calitate proastă. De ce? Pentru că e mai multă. Putem cumpăra mai mult, chiar dacă nu de calitate, şi nu de durată. Am ajuns să trăim într-o cultură a plasticului şi a kitsch-ului şi am renunţat la producătorii locali, la tradiţii. Am devenit mai comozi pentru că e mai uşor să poţi la final de zi, să-ţi cumperi o pereche de adidaşi cu 30 de lei, un trening cu 49 de lei şi 3 perechi de şosete la 10 lei, de la chinezi. Ne mai rămân bani şi pentru un ”Noroc” la 1 litru, iar pe masă punem o pizza încălzită în cuptorul cu microunde, semipreparată, la 5 lei cutia.

Ne place să trăim bine, nu-i aşa?

Diana Mariana Apopi

În august 2016 Clubul Rotary Voievodal (în parteneriat cu Rotary Sighet, Rotaract și Interact)  a organizat în Sighet,  la Muzeul Satului, a II-a ediție a taberei internaționale „Tradiție și cultură în Maramureș”, la care au participat 14 tineri din 11 țări. O nouă producție Green Valley Films: „Salut, Rotary! Salut, Maramureș! Salut, Romania!”