Ora(r) fix la C. N. „Dragoș Vodă”?

Pe adresa redacției noastre a sosit următorul mesaj pe care îl facem public, ținând cont de conotațiile „practice”.
Au trecut sărbătorile și cu ele și vacanța de iarnă mult așteptată de elevi. Sâmbătă, începeam cu toții să ne pregătim psihic pentru ultima sută de metri din primul semestru, care pe unii îi așteaptă cu teze și teste „de final de an”. Ultimul miracol de Crăciun a fost duminică dimineața când toata lumea anunța una dintre puținele decizii luate cu cap, suspendarea cursurilor în data de 9 și 10 ianuarie, din cauza temperaturilor scăzute. Dar, am avut parte și de o surpriză, nu chiar așa plăcută. O nouă modificare a orarului la Colegiul Național „Dragoș Vodă” (a câta oare din septembrie?!). Ce surpriză!
Orarul liceului este în continuă schimbare de la începutul semestrului și, din câte am înțeles, acesta este „generat” de un soft. Ultimul orar a rămas stabil pentru o perioadă destul de lungă de timp, și elevii erau adaptați deja la un ritm al orelor. Înțelegem. Modificările au fost necesare, dar schimbările sunt radicale. Am discutat cu prieteni, colegi de-ai mei, care au aceeași reacție: „Şi acum ce facem?”. „Norocoșii” au prins câte 5 ore de informatică în aceeași zi, 3 ore de fizică sau chimie, una după alta.
Schimbarea orarului are un efect mult mai mare decât pare dar, la sănătatea mintală a elevilor, cine se mai gândește? Suntem obișnuiți, după cum am spus mai sus, cu același orar de două luni. E un program după care îți planifici majoritatea timpului liber, activitățile extra-școlare etc. Omul este făcut să se adapteze, e adevărat, trebuie să facem față provocărilor și să ne confruntăm cu toate problemele vieții, dar fiecare schimbare în viața noastră aduce mai mult sau mai puțin stres, lăsând la o parte faptul că mai nou școala, în realitate, este o „mașină de stres” .
Se întâmplă multe nedreptăți, dar cine suntem noi să vorbim despre ele? Noi trebuie să ne vedem de cărțile noastre și să lăsăm oamenii mai „mari” să ne conducă. În speranța că această poveste cu orarul se va remedia, doresc tuturor elevilor spor și succes în continuare la școală!
A. S. Kontra (elev model)
sursă foto: internet

Cuvântul neruga, cu rezonanțe asiatice parcă, pune în lumină cel puțin 3 aspecte: în primul rând e aspectul fonic, cu accent pe silaba a doua și jocul triplu dinte o consoană și o vocală din fiecare silabă, unde consoanele crescătoare vin sub forma afișată a unei energii, apoi e înțelesul, reprezentat printr-un substantiv (tipic sub aspectul formării lui, dar inexistent în dicționar) și, în al treilea rând, reprezintă pronumele personal însoțit de verbul la imperfect, persoana a treia, singular, aducând în lumină vremuri imemoriale. Ca și cum, la un moment dat, cineva ne ruga să facem ceva, să fim într-un anumit fel, să acționăm în virtutea a ceva. Și, din ne-facere, din ne-ascultare, neruga noastră a deviat în altceva și nu a mai putut instaura lumi, pace sau liniște…


O șansă la o generație

La fiecare sfârșit de an facem un ”inventar” a tot ce am trăit în anul în curs punând în balanță ceea ce ne-am propus cu ceea ce am dus la bun sfârșit. Cu siguranță fiecare am întocmit, conștient sau mai puțin, un raport personal pe anul 2016. Gradul de mulțumire, cu siguranță diferit de la om la om, ne-a pus în fața planului de acțiune pentru noul an.

Am tot ce îmi trebuie. O casă cu atât de multe camere încât aş putea să mă pierd dacă aş bea mult de tot la o petrecere, un Audi S1 Sportback roşu, o piscină din fibră de sticlă de 1100X370 cm şi mai ales un soţ frumos, înalt, care câştigă mulţi bani şi pentru care toate femeile mă invidiază feroce. Eu nu le iau în seamă în mod expres, mă fac că nu văd şi trec pe lângă ele ţanţoşă, dându-mi pe spate părul mereu coafat, lung şi buclat cu care mă mândresc dintotdeauna şi care mă face să trec drept o femeie frumoasă. Poate şi sandalele mele Sergio Rossi, poşeta Hermes, ceasul Omega de Ville, toate cadouri de la soţul meu cel frumos şi bogat. În rest, sunt o femeie obişnuită căreia nu-i lipseşte nimic. Am un ten îngrijit la cei 33 de ani care mă face să par de 26 şi o sănătate de fier.