Green Valley Films deschide seria scurt-metrajelor dedicate artiștilor sigheteni cu filmul: Sculpturile mele aproape vorbesc dedicat artistului Ion Bledea, unul dintre sculptorii reprezentativi ai României.
Mai trece un an, mai adăugăm bilanțului bunele, relele și amintirile lui 2016.
Ultimii ani m-au învățat că în acest bilanț cei mai importanți sunt oamenii. Cei de lângă tine, familia, prietenii, mulți, puțini, așa cum sunt, mai serioși, mai puși pe șotii, important e, până la urmă, că îi ai alături de tine. Nu știi ce aduce clipa. Orice pierdere materială sau financiară se acoperă, într-un fel sau altul, dar oamenii pierduți nu mai pot fi înlocuiți, doar așezați în cutia sufletului pentru neuitare.
În rest, aproape nu mai contează nimic! Nici că sistemul electronic al cardului de sănătate cade exact atunci când pacientul are mai multă nevoie, nici că sistemul de eliberare a tichetelor de călătorie al CFR este inoperabil exact când e cererea mai mare, dar nu e nici o problemă se poate cumpăra locul din tren la un alt preț, că de, toată lumea trebuie să trăiască.
Nu contează nici măcar faptul că, din patru în patru ani avem promisiuni, multe, care în cea mai mare parte rămân doar la acest stadiu, de momeală electorală, de vânătoare de votanți. Nu contează nici măcar faptul că, pentru a-și satisface propriile orgolii, unii sunt în stare să treacă peste orice. Ne-am obișnuit, am acceptat, mergem mai departe.
Ne croim vise, speranțe pentru 2017. Nu ne costă nimic. Nu ni le poate lua nimeni, nici visele, nici speranțele. E un alt început. E o altă unitate de măsurare a trecerii noastre pe Pământ. E un an nou ce bate la ușa noastră. Să încercăm să-l primim cum se cuvine, să încercăm să facem din el un an bun sau noi să devenim mai buni în anul ce vine. Să ne pese mai mult de ceea ce se întâmplă cu noi și cu cei de lângă noi, să conștientizăm că timpul ne este dat pentru a-l folosi, nu pentru a-l risipi, nu pentru a-l arunca de colo-colo timp de 364 sau 365 de zile, pentru ca în a 365 sau a 366 zi să ne întrebăm unde a zburat încă un an și să începem să-l căutăm febril. Să știm că anii vin și trec oricum, dar timpul se așterne peste noi.
Să credem în primul rând în noi, pentru a putea realiza măcar o parte din visele și speranțele cu care ne pregătim să întâmpinăm Anul Nou. Să fim conștienți că timpul trece, dar important e ce facem și ce lăsăm în urma noastră.
Anul Nou să vă fie așa cum vi-l doriți. Cu sănătate. Cu lumină. Cu împliniri. Înconjurați de oameni buni și frumoși.
La mulți ani!
Autor, Roxana Pontoș
sursă foto: Peter Lengyel
Sfârşit şi de la capăt
Voi cum vă beţi cafeaua? Cu zahăr sau cu lapte, încet sau repede, dimineaţa sau seara? Dar finalurile cum vă plac? Triste? Nostalgice? Exuberante? Eu le prefer senine, cu zâmbete şi la obiect. «Drum bun, ai grijă de tine, ne vedem la anu’!» Şi dacă nu ne mai vedem? Ei, asta-i altă poveste.
Finalurile pot părea lungi. Eternitatea clipei în care întorci spatele şi te strădui stângaci să aşezi un picior în faţa celuilalt. Finalurile pot fi grele, căci implică o sinceritate crasă faţă de propria persoană. Povestea nu e niciodată gata până nu te-ai aşezat în faţa ta la o masă şi nu ai scos din traistă toată povestea. Nu e gata nici atunci, căci ai de adunat şi de scăzut, de împărţit cu tine şi cu alţii, ca să poţi trage linie. Ai ieşit pe plus? Înseamnă că a fost bine. Dar ce faci când ştii de dinainte că ai ieşit pe minus? Nu-ţi vine să te aşezi la masa aia, nu-ţi vine nici măcar să fii în apropierea ei. Şi uite aşa, te trezeşti peste 10 ani cu de două ori mai multe mese care încă te aşteaptă şi pe care le porţi în spate zi de zi.
Mai mult, ce faci când presiunea socială îţi scoate în cale o masă mare cât 12 luni de zile? Când tu ştii că ai prea multe poveşti pe minus, pe care le-ai îngrămădit tot anul în fundul minţii tale? De asta fugiţi voi, nu? De asta vă refugiaţi în cozi interminabile, oale cu sarmale şi mesaje pline de dragoste adresate unor oameni pe care, accidental, i-aţi uitat în restul anului. De asta propovăduiţi bunătatea şi necesitatea rezoluţiilor, gândindu-vă că, poate, dacă alţii se aşează la mesele lor, masa voastră va uita de voi.
Finalurile cer timp, iar cozonacii nu se fac singuri. Fugim de noi pentru că ştim că am greşit, că nu am fost nici cei mai buni, nici cei mai frumoşi în ultimele luni. Fugim crezând că asta e tot ce am adunat pe masă, dar nu putem fi siguri, nu? Doar după ce te aşezi poţi să aduni faptele bune pe care le-ai facut şi doar atunci poţi să scazi ce nu a mers cum ar fi trebuit. Adică să priveşti în ochi ce a fost rău, să-i spui „mulţumesc” şi să îl arunci la gunoi. Pe tot, ca să nu-l mai porţi după tine încă un an de zile.
Finalurile sunt despre curaj. Curajul de a-ţi spune mai întâi ţie „Iartă-mă !” şi după aceea celor în faţa cărora ai călcat strâmb. Finalurile sunt frumoase. Când ai rămas cu o masă plină de bine în faţa ta, când poţi să îl sărbătoreşti pe tot şi pe toţi cei care ţi-au fost alături pe drum.
Final fericit şi sincer, scurt şi la obiect !
Autor, Alexandra Nistor
(elevă, clasa a XII-a B, C.N. „Dragoș Vodă”)
Festivalul Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă – Marmația 2016, a ajuns la aproape jumătate de secol de existență (mai exact, în acest decembrie, am avut ediția cu numărul 48). “Alaiul” este așteptat cu nerăbdare de sigheteni, dar și de turiști, mii de oameni inundă străzile Sighetului pentru a participa la atmosfera de sărbătoare. În acest an colindele de Crăciun au fost “aduse” de numeroase grupuri din satele Marmureșului, dar și din țară (Neamț, Suceava, Sibiu și Timiș) și Ucraina (Hust și Cernăuți). “Festivalul” a umplut străzile, agitația a fost pe măsură, centrul municipiului a fost o mare scenă, satisfacțiile… în funcție de așteptări!
Autor, Salut, Sighet!
Filmare: Timur Chiș
Sursă foto (principal): Teofil Ivanciuc
Semnalam cu puțin timp în urmă, pe site-ul nostru, inaugurarea la Sighet a Centrului Medical Multidisciplinar “Life Support”. Am promis să revenim cu detalii, direct de la sursă, și l-am rugat pe domnul doctor Adrian Danciu, managerul Centrului, să ne răspundă la câteva întrebări. Solicitarea noastră a fost acceptată cu deosebită amabilitate, astfel că am reușit, sperăm, să aducem informații suplimentare vizând activitatea Clinicii.
Salut Sighet: De ce un astfel de centru, tocmai aici, la Sighet?
Dr. Adrian Danciu: În primul rând, cred că sighetenii (nu doar sighetenii, ci tot bazinul acesta al părții acesteia de dincoace de Gutâi) meritau o formă mai bună de asistență medicală și meritau condiții mai bune de-a fi serviți de către noi, cei care suntem în slujba sănătății, iar centrul nostru a apărut tocmai ca o necesitate a venirii în completare a asistenței medicale care în prezent se realizează în această zonă. Sigur, ne dorim lucruri ambițioase, dar să vedem și cât de mult vom reuși să ne ridicăm la nivelul așteptărilor pe care le-am creat deja.
Salut Sighet: Care sunt serviciile/ specializările de care pot deja dispune sighetenii?
Dr. Adrian Danciu: Pe lângă medicină internă avem cardiologie, chirurgie generală, chirurgie vasculară, urologie, endocrinologie, nutriție, diabet zaharat, psihologie, psihiatrie, etc. Acestea sunt, în mare, principalele direcții pe care ne-am axat. Ne-am străduit să asigurăm o dotare mai mult decât bună pentru aceste specializări, atât în ceea ce privește aparatura, cât mai ales, lucrul cel mai scump, resursa umană, iar, pe lângă colegii care sunt în corpul medical al celor care se ocupă cu sănătatea la Sighet, am mai adus și colegi din lumea medicală clujeană și băimăreană: cardiologie – d-na doctor Mariana Țăruși, domnul doctor Pop Sorin care este și cadru universitar la Cluj, pentru endocrinologie – doamna doctor Gruiță Teodora, domnul profesor Dumitru Zdrenghea la cardiologie, doamna profesor Andrada Seicean (profesor la Universitatea din Cluj pe catedra de gastro-enterologie), domnul conferențiar Radu Seicean (conferențiar la Chirurgie I, Cluj). Sunt doar câteva nume și dorim să lărgim această paletă a cadrelor care vor activa în centrul nostru, dar, bineînțeles, odată cu creșterea naturală a numărului de pacienți care se vor adresa – sperăm – instituției noastre.
Salut Sighet: Aveți încheiat contract cu Casa de Asigurări de Sănătate? Pentru care dintre servicii?
Dr. Adrian Danciu: Contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate se încheie la început de an și, doar în anumite situații speciale cum ar fi rectificările bugetare putem să încheiem și la sfârșit de an contracte cu Casa. Intenționăm în luna ianuarie să încheiem contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru diabet zaharat, pentru medicină internă, cardiologie, urologie și psihiatrie, și să putem deservi și acei pacienți care vin cu bilet de trimitere de la medicul de familie.
Salut Sighet: Așadar, activați în domeniul privat al medicinei. Care sunt punctele forte ale dumneavoastră comparativ cu ceilalți competitori?
Dr. Adrian Danciu: În primul rând, consider că resursa umană este cea care asigură plusul de calitate a serviciilor, iar faptul că putem deservi în echipă un pacient cred că vine cu un plus de calitate față de colegii noștri. Nu doresc să evidențiez, sau să ne evidențiem pe noi; colegii noștri care sunt în Sighet sunt foarte valoroși, nicidecum nu dorim să aducem vreo umbră de-ndoială asupra calității actului medical pe care-l prestează, dar cred că la noi (n.r. în clinică), valoarea este dată de faptul că suntem o echipă care putem să deservim aproape integral un pacient.
Salut Sighet: Din păcate aici, la Sighet, resursele financiare sunt limitate. Ne puteți spune, fără să intrăm în detalii, cum vor reflecta costurile oferta dumneavoastră pe piața sigheteană?
Dr. Adrian Danciu: Nu dorim să avem niște prețuri de dumping și pe urmă să începem să creștem prețurile treptat, să încercăm să păcălim sub o formă de marketing mascat. Suntem situați undeva la media prețurilor de pe piața medicală privată. De asemenea, cred că putem să ne adresăm tuturor segmentelor de populație, chiar și celor care se găsesc în situații puțin mai delicate financiar.
Salut Sighet: Domnule doctor sunteți sighetean. Să-nțelegem că veți rămâne aici și veți continua să dezvoltați și-acest tip de business?
Dr. Adrian Danciu: Da, sunt sighetean, un sighetean care a lipsit vreo 30 de ani din oraș, m-am întors cu bucurie și constat că Sighetul a făcut niște progrese substanțiale în înțelegerea nevoilor unei sănătăți cât mai bine întreținută, și mai ales observ deschidere. Cel puțin în domeniul meu, al nutriției, am observat o deschidere extraordinar de mare, nu doar spre noul și extraordinarul din nutriție, cât spre prezervarea sănătății și spre a realiza lucrul acesta, calea fiind o alimentație bună. Sigur, avem multe de făcut în conștientizarea populației și cred că ar trebui să coborâm din turnurile noastre de fildeș, ale doctorilor – uneori suntem văzuți, suntem percepuți sub forma aceasta – și să mergem să ne ocupăm și de latura educațională. Dacă tot m-am întors acasă, aș dori să fac pași serioși în acest sens. În perioada aceasta am început câteva acțiuni care se desfășoară în școli, și-am început, bineînțeles cu școala care m-a pregătit, cu Școala Generală numărul 3 (Școala gen. “Dr. Ioan Mihalyi de Apșa”), a urmat C.N. „Dragoș- Vodă”, Școala gimnazială numărul 9, ș.a.m.d, în care, grupuri mari de copii împreună cu părinții, au asistat la prelegeri legate de alimentația sănătoasă, fiind o chestiune interactivă în care am putut să organizăm o sesiune de întrebări și răspunsuri legate de acest aspect. Cred că trebuie să facem ceva mai mult decât medicina de cabinet și în acest sens, doctorii care au conștiință din punct de vedere al implicării sociale ar trebui să se coboare din cabinet în rândul oamenilor.
Salut Sighet: Asta înseamnă că vom avea proiecte diversificate și care merg, în primul rând, pe educație, și, poate, veți găsi și surse și resurse pentru a schimba și mentalitatea în acest sens din cadrul unor școli, pentru că, probabil ați observat, lipsesc elementele educaționale de bază. Deci, proiectele, vor veni și din partea dumneavoastră?
Dr. Adrian Danciu: Evident, pe lângă latura de afacere pe care o reprezintă o policlinică (nu trebuie să ne ascundem de lucrul acesta, este o afacere), vizăm și o latură nobilă: lucrăm cu cel mai scump material și anume: omul. Dar, pe lângă aceasta, instituția noastră este gata să-și ofere serviciile din acest punct de vedere coborând la nivelul acelei celule care ar trebui să pregătească o societate sănătoasă: școala. Uităm foarte mult importanța pe care o are școala și importanța pe care o are dascălul. Dascălul este al doilea părinte al unui om, iar formarea oricărui individ începe acasă, dar se desăvârșește în școală. Ori, dacă noi vom veni în întâmpinarea dascălului, ajutându-l în formarea unui tineret care să fie din ce în ce mai sănătos, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere mental, dacă vom reuși să facem lucrul acesta și să facem o îmbinare între ceea ce înseamnă o medicină modernă și preventivă, și rolul pe care trebuie să-l aibă un dascăl în școală, cred că vom fi cel puțin un centru – pilot din acest punct de vedere, în ceea ce privește o gândire nouă, o gândire puțin mai modernă.
Salut Sighet: Dispuneți de un background foarte serios pe nutriție. Înseamnă că vom avea la Sighet multe – multe surprize din partea dumneavoastră.
Dr. Adrian Danciu: Surprize plăcute să știți că au și apărut. În cei doi ani de când m-am întors, cred că am văzut undeva peste 3.000 de pacienți și, cam 85% dintre aceștia au reușit să scape de greutatea pe care o aveau în plus. M-am bucurat să văd complianța mare de care s-a bucurat disciplina mea, și, credeți-mă, e un domeniu fascinant al medicinei, pe care am reușit să-l implementez cu succes în orașul meu, în orașul în care m-am născut și în care m-am desăvârșit, cel puțin până la vârsta de 18 ani, și căruia trebuie să-i întorc cumva din ceea ce am primit până atunci. Asta este una din formele pe care am găsit de cuviință să le pun în aplicare.
Salut Sighet: Vă dorim mult succes și sperăm să ne vedem într-un an ca să analizăm și rezultatele care, cu siguranță, vor fi pozitive!
Dr. Adrian Danciu: Salut, Sighet! Vă invit să urmăriți site-ul acesta în continuare. Împreună cu echipa redacțională intenționăm să realizăm o rubrică în care să vă regăsiți în ceea ce privește curiozitățile dumneavoastră pe teme de alimentație. Salut, Sighet!
Brîndușa Oanță
Ion Mariș
Dacă fiecare zi ar fi o sărbătoare, viața ar fi suportabilă! îmi spune un fost “angajat” (în urmă cu 15 – 20 de ani), fost proprietar de garsonieră confort II, actualmente fără nimic pe lângă el, trăind de pe o zi pe alta. Oamenii ar consuma în neștire, tomberoanele ar fi pline de resturi… bune.
Clara, Luci, Maria, Sava, nume oarecare, fără nicio legătură cu mine, cu tine, cu noi. Nu ne spun nimic aceste nume banale, trecătoare. Noi suntem fericiți că ieri a fost Crăciunul, mâine-poimâine Boboteaza, Paștele, Sfântul X, Sfântul Y, mulți sfinți ce ne veghează răul și binele, dar cât din sfințenie se răsfrânge peste toată goliciunea suferinței și-a mizeriei umane ce colcăie neștiută de noi în unele cotloane ale burgului nostru?
Seara, pe lângă tomberoanele burdușite de resturi “bune” se adună – cum să le spun, oare? – ratații, renegații, uitații vieții. Care-i vina lor că s-au născut din beții, din incesturi, din violuri sau au fost, pur și simplu, abandonați pe străzi?…
Sunt mulți copii ce tremură de fericire când găsesc ceva de mâncare, fructe semiputrezite, resturi de fripturi semidegradate, neconsumabile de cetățeanul onest, “demn”, locuitor respectabil al urbei noastre.
Mă opresc uneori lângă ei în timp ce le “transfer” sacul menajer burdușit de resturile unei vieți normale, unii dintre ei miros a prenadez, alții a “Mona”, unii sunt pașnici, alții agresivi, unii cerșesc inofensiv, alții – dacă n-ar fi o teamă mai mult lașă – te-ar căsăpi în bătaie, dar nici unul nu înțelege ce vrei să le transmiți când le ceri să nu înjure, să nu urle, să nu-și arate lipsa sentiementelor “umane”.
În toate cartierele “selecte” (P-ța 1 Decembrie, Traian, 9 Mai, etc.) ale Sighetului, seara, când umbrele blocurilor le descoperă foamea, apar “tomberonarii”. Scotocesc cu atenție în toate pungile, verifică toate cutiile, evaluează îmbrăcămintea depozitată de “miloșii” sigheteni pe marginea containerelor metalice și-și extrag cu pricepere tot ceea ce este… bun.
Iarna până și cartoanele sunt utile pentru foc: o bătrână își încarcă în fiecare seară căruciorul de la butelia de gaz cu grămezi de cutii din care-și face un foc “bunuc”. Nu prea e dispusă la povești, e destul de ciudată această femeie, dar, într-o seară cand i-am pregătit o cantitate apreciabilă de cartoane, mulțumindu-mi, mi-a făcut o sacadată mărturisire: Dracu-să-te-ia! Băutura-m-o-făcut-așa!
Pe câțiva dintre ei îi cunosc, pe copii mai ales. Intenționat le mai strecor și altceva printre resturi, o sticlă de ulei, un pachet de biscuiți, o pâine întreagă. Se bucură, uneori se ceartă și se bat pe “deșeurile bune”, înjurăturile nu lipsesc, dar asta face parte din viața lor. Nu-și doresc să lucreze, nu-i intresează o muncă onorabilă, am încercat să-i tentez, dar fără succes, s-au obișnuit să trăiască din… tomberoane și din cerșit, s-au grupat în echipe de recuperatori din deșeurile menajere.
Printre aprigii căutători prin gunoaiele orașului, supraveghetorii tomberoanelor, sunt și mame minore, o fetiță – chiar așa! – îmi spune că are 15 ani și un copilaș de câteva luni. O spune cu mândrie: “sunt mămică!”. Mă cutremur, nu știu ce-ar fi de zis. Ce o poate ajuta? Vrea doar bani și… “orice de mâncare”.
Și, totuși, orașul nostru nu arată “foarte” rău. Sunt zone – prin țară, prin lume – și mai sărace, mai lovite de nedefinita… viață. Prin comparație cu ce-i (mai) rău, stăm bine!
De ce să ne gândim la ceilalți când legile evoluționismului ne spun că așa este… normal? Selecția naturală! Să gândim global, victimele colaterale nu contează și n-au contat niciodată.
Ne putem imagina o comunitate, o societate perfectă aici, pe anonimul pământ? Fără suferință, conflicte inutile și nerelevante, fără ură? Ne dorim asta? Nu cred. Ar fi prea banal totul?!
Autor, Ion Mariş
sursă foto: internet
Echipa „Salut, Sighet!” vă dorește Crăciun Fericit!!!
Una dintre încercările la care este supus omul contemporan (și în ultimul timp parcă voit-afișată) este practica – penitentă sau cu bucurie asumată – a postului. Devine chiar un mod de a fi să postești, să comanzi mîncare de post sau să îți asumi, de multe ori în văzul celor din jur, practica, valorile sau manifestările creștine. Învelișul ia locul miezului și suprafața devine esență.
Mă gîndesc, cu o oarecare speculație lingvistică, la echivalentul englez al verbului „a posti”: to fast, care este foarte apropiat de to fasten. A posti, to fast, în primă accepțiune, are, dincolo de ideea de a ține post, ca omonim, a face ceva în grabă, a se grăbi, iar adjectivul este, ca percepție imediată, axat pe rapiditate și pe o mișcare iute, nu numai în sens temporal, ci și ca dimensiune spațială. To fasten, în schimb, este verbul care are, aproape întotdeauna, atributele unei constrângeri. Este verbul potrivit pentru a fixa (de regulă o centură de siguranță, ceva ce ne leagă și ne dă o stabilitate).
Postul, în sine, este cel care ne leagă și ne asigură de ceva. Însă, în ultimul timp, parcă cele două accepțiuni se întrepătrund și omul contemporan mizează mai mult pe latura lui rapidă, a lui fast, iar siguranța lui fasten tinde să fie doar învelișul, nu și esența. Nu pot să nu merg mai departe cu gândul la literalul post din engleză. To post este, în engleză, a informa, a posta, a afișa, a trimite (tot ca sens informativ), a actualiza… El descrie o serie de verbe care țin de registrul afișării, al informării, al actualizării – și îmi pare că aici este și sensul denaturat al invaziei electronice și al televiziunii: ieșim din zona fixării, a asigurării, a constrângerii și derapăm voit spre latura afișării…
Ne îmbrăcăm în haina postului și vrem să stăm la cina cea bogată. Și, culmea, o facem chiar cu fast, cu pompă, în văzul celor din jur. Uităm că nu trebuie să ne afișăm pentru a fi smeriți, ci trebuie să ne smerim pentru a ne înălța…
Autor, Mihai Pătrașcu
sursă foto: internet
-19 decembrie 1656: notarul comitatului se plângea de sarcinile extraordinare pe care Maramureşul trebuia să le dea principelui transilvan Rakoczi al II-lea, folosind o expresie rămasă celebră: „Oh, lamentabilis annis”.
-Pe 19 decembrie 1691 congregaţia interzice să existe mai mult de câte doi preoţi într-un sat. Mulţi preoţi erau analfabeţi, dar beneficiau de scutiri de taxe. „Locuitorii noştri au pagubă nesuferit de mare din pricina înmulţirii preoţilor la sate şi fiindcă aceşti preoţi de religie românească, ori puţin de tot, ori chiar nici o slujbă nu fac în sate” spune documentul doveditor.
-La 19 decembrie 1909 s-a născut la Borşa Nicolae Vancea , ziarist şi ambasador în Finlanda, Mali, Guineea, Senegal şi Gambia, decedat în 1975 la Bucureşti şi înhumat la Borşa. Poliglot, absolvent al Universităţii Sorbona (Paris), el vorbea limbile engleză, franceză, spaniolă, germană, rusă, ebraică, maghiară şi finlandeză.
-În 19 decembrie 1924 s-a născut la Borşa Nicoară Timiş (decedat pe 21 martie 2011 la Baia Mare), folclorist, animator cultural, sculptor şi autor, căruia i se datorează înfiinţarea Muzeului Ţărăncii Române de la Dragomireşti şi demararea festivalurilor „Tânjaua de pe Mara”, „Hora de la Prislop”, „Sâmbra oilor” şi a Festivalului de Datini de Iarnă de la Sighet.
Autor, Teofil Ivanciuc
Sâmbătă, 17 decembrie 2016, la Sala Radio Sighet a avut loc cea de-a treia ediție a concursului de artă și oratorie S.Q.S. (Speeches Questions Sand). Evenimentul a fost organizat de Asociația Țara Maramureșului Turistic, Cultural și Ecologic, în colaborare cu Rotaract Sighetu Marmției.
Cei 10 concurenți au susținut discursuri pe tema acestei ediții- SQS-Fericire, succes, bunăstare- iar la final, publicul și juriul de specialitate au votat câștigătorii. Aceștia sunt:
Locul 3: Ștefania Miculescu
Locul 2: Oana Mariș
Locul 1: Corina Vele
S.Q.S. este un concurs de artă și oratorie care promovează liberatea de exprimare, libertatea de gândire și umanismul. S.Q.S. permite oratorilor amatori și profesioniști, să-și învingă temerile, să-și transmită mesajele, să-și dezvăluie viziunile, iar în Sighet a fost organizat pentru prima dată de clubul Rotaract Sighet, fiind un proiect derulat la nivelul întregii țări, încă din 2014.
Autor, Diana Mariana Apopi