A murit Borsányi Julián (Sighet, 1 octombrie 1903 – München, 12 decembrie 1992), inginer, ofiţer, istoric, ziarist. Studii superioare la Academia Militară din Budapesta. Până în anul 1945 , la Ministerul Apărării Naţionale Maghiare conduce secţiile de cercetare ale apărării aeriene şi predă la mai multe facultăţi tehnice. Publică în presa vremii. Din 1945 se mută la München. Între 1951-1954 lucrează în cercetare, între 1955-1969 este redactor la Radio Europa Liberă (sub numele de Bell). Lucrări: “Das Rätsel des Bombenangriffs auf Kaschau, 26. Juni 1941”, “Wie wurde Ungarn in den II. Weltkrieg hineingerissen?” (München 1978); “A magyar tragédia kassai nyitánya” (München, 1985).

Autor, Ioan J. Popescu

Un lucru mai puțin știut este faptul că Ignatius von Born, descoperitorul telurului și al bornitei, s-a născut la Cavnic.

Acesta a văzut lumina zilei în anul 1742, într-o familie nobilă, fiind fiul unui ofițer de artilerie, concesionar minier. Copilăria și-o petrece la Alba Iulia și Sibiu, după care, în 1755 se înscrie la un colegiu iezuit din Viena. După absolvirea acestuia, petrece o periodă scurtă ca membru al ordinului iezuit, dar îl părăsește, și este admis la Universitatea din Praga unde primește licența în drept în 1763. Se dedică studiului geologiei și domeniilor conexe.

A fost primul care a organizat și clasificat colecțiile de minerale, a scris mai multe tratate de mineralogie, științele naturii, metalurgie și minerit. Lucrările lui au fost tipărite în engleză, germană, latină și italiană. Datorită meritelor sale este ales membru al unor academii și societăți științifice din Anglia, Italia, Germania și Suedia. Ca semn de apreciere și recunoaștere internațională, bornita, un cunoscut mineral, îi poartă și în prezent numele. În urma activităților de experimentare realizate de el, a fost introdus și larg utilizat în Europa procedeul de amalgamare a minereurilor auroargintifere. Este una din descoperirile majore în minerit. Maria Tereza îl invită, în 1776, la curtea vieneză și îi încredințează catalogarea și administrarea colecției imperiale de minerale. Este numit consilier aulic. Ulterior, organizează și coordonează activitățile miniere din imperiu, deschiderea multor mine în Transilvania fiind datorate lui. După ce împărat a devenit Joseph al II-lea, Ignatius von Born este numit consilier intim al acestuia având aceleași idealuri umane. În 1785 i se oferă titlul de Cavaler imperial. Cu sprijinul împăratului, în 1786, organizează primul congres de minerit și metalurgie din lume, la Skleno, Slovacia.

Ignatius von Born are legătură și cu descoperirea telurului, când la Scarâmb, lângă Zlatna, se descoperă un zăcământ mineral ce se asemăna foarte mult cu aurul. Se implică în cercetarea acestui nou mineral și, până la un moment dat, toți erau convinși că s-a descoperit Piatra filozofală.

Ignatius von Born s-a afirmat și ca literat, pe lângă lucrările de specialitate publicând și lucrări pamfletare și satirice în care ironia și malițiozitatea sunt caracteristici definitorii. Ignatius von Born a fost implicat și în Masonerie. Încă de pe vremea studenției este inițiat, iar ulterior este consacrat maestru, după care ajunge maestru venerabil al Lojii Adevărata Concordie, una dintre cele mai puternice loje din imperiu. Din această postură îl consacră în Lojă pe Mozart, care, în semn de gratitudine și recunoștință, îi dedică exclusiv cantata Die Maurerfreude.

Ignatius von Born a fost și un militant pentru susținerea principiilor egalității oamenilor, aducând din Africa un băștinaș pe care îl inițiază în Lojă. Există supoziții, neconfirmate științific, că Ignatius von Born l-ar fi cunoscut și susținut pe Horea. Sigură este legătura cu Budai Deleanu, care a frecventat anturajul lui. Ignatius von Born moare în 1791, fără a mai apuca premiera operei Flautul Fermecat de Mozart, operă inspirată de epopeea descoperirii telurului, care se credea a fi Piatra filozofală, iar personajul Sarastro din operă întruchipându-l pe Ignatius von Born.

Autor, Liviu Șiman
n.r. Mulțumim domnului Sorin Gădăleanu pentru sprijinul acordat la documentarea acestui material. .

Nu trebuie să cauți prea mult în rândul cunoștințelor tale ca să dai peste o poveste…un scenariu trist de viață al unei familii care are cel puțin un membru care a emigrat în lumea ”cea mare” animat de gândul de a oferi celor dragi o viață mai bună.

Da, cunoaștem cu toții acești conaționali ai noștri, cei care sunt de regulă ”faimoși” în perioada alegerilor când îi numim ”diaspora”, în rest sunt ”spanioli”, ”italieni”, ”francezi” ș.a.m.d. Subiectul este unul complex cu implicații pe toate planurile dar aș vrea să arunc o privire asupra aspectelor de natură psiho-emoțională implicate. Mă refer cu precădere la copiii care rămân în țară, (în cazurile fericite) în grija rudelor. Colegii italieni au găsit și o sintagmă interesantă pentru aceste făpturi, obiect al sacrificiului părinților dar care din nefericire ajung ei înșiși să fie sacrificați: ”orfani bianchi” (td. orfani albi). Explicația pentru această descriere nefericită este dată de carențele care se formează la nivel emoțional în ambele cazuri. S-au făcut studii, s-a publicat pe această temă, surprinzându-se în esență idei destul de sumbre privind efectele de lungă durată la nivel de atașament și stimă de sine ale copiilor lăsați acasă.

Oare cum e să fii în pielea unui ”orfan alb”….? Să duci povara sacrificiului imputat și în același timp să fii ca ceilalți copii fără ca tu să te bucuri de permanența prezenței părinților tăi, de iubirea lor exprimată, de grija și siguranța sentimentului de apartenență? Și în cealaltă parte durerea unui părinte, care muncește în niște condiții care sunt deseori mult sub ceea ce omenește se poate îndura, și totul ca să poată să ofere ființei iubite Tot ce are nevoie…

Ne apropiem cu pași repezi de sfintele sărbători și mă întreb dacă acești copii care tot anul s-au ”hrănit” cu afecțiune prin lungi conversații la telefon sau pe skype, telefoane și aparatură și tehnologie media și IT de ultimă oră și toate ca să umple un gol….un gol pe care un orfan îl resimte pentru totdeauna…ce e oare Crăciunul pentru acești copii?Cu siguranță cea mai frumoasă sărbătoare!Bucuria revederii este cea care îi ajută să viseze, să continue să spere….să spere că viața le va fi și lor prielnică la un moment dat și mai ales că: nu vor mai trebui să fie orfani!

Autor, Camelia Pesek

sursă foto: internet

Doar câteva săptămâni ne despart de Festivalul Datinilor de Iarnă din Sighetu Marmaţiei, eveniment tradiţional în cadrul căruia se desfăşoară şi un festival dedicat celor mici, şi anume „Cum e datina străbună”, în organizarea Clubului Copiilor (prof. Țînțaș Oana și prof. Vlad Nița). La ediția din acest an, a VIII-a, desfășurată azi, 10 decembrie, la Sala Radio Sighet, au participat 45 de elevi, insoțiți de cadre didactice. Ca și în anii anteriori, simpozionul s-a desfășurat sub două forme: prezentare liberă și powerpoint.

Copiii vin întotdeauna cu mari emoții, însă eu îi felicit mereu spunându-le că ei sunt păstrători de datini, de tradiții, de obiceiuri, care exprimă expresia înțelepciunii și sufletului românesc. Copiii se bucură de fiecare dată să împărtășească experiențe inedite, să vadă datini și obiceiuri specifice nu doar zonei lor, ci și minorităților maghiare și ucrainene. Mulțumim tuturor pentru implicare. Sărbători frumoase!!!  (prof. Oana Țînțaș)

A încetat din viaţă Dolezalek Friederich (Sighet, 5 februarie 1873 – Berlin, 10 decembrie 1920), fizician, chimist, savant.

Faptul că la automobile folosim acumulatoare, că avem telefonie prin cablu, că facem „raze” la spital şi multe alte lucruri intrate în firescul cotidian se datorează în mare parte unui savant sighetean. Friederich (Ferenc) Dolezalek s-a născut acum 143 de ani, la 5 februarie 1873 la Sighet, într-o familie de ingineri de mină şi farmacişti de la care de mic a deprins tainele meseriei. După terminarea studiilor medii în oraşul natal, la vârsta de 20 de ani se înscrie la Technische Hochschule din Hannover apoi la Universitatea din Göttingen, Germania, unde-l va avea profesor, apoi coleg şi colaborator pe Walther Nernst, laureat al Premiului Nobel pentru chimie. Interesat deopotrivă de chimie şi de fizică (teza de doctorat susţinută la vârsta de numai 25 de ani este legată de termodinamica amestecurilor omogene), în anul 1896 brevetează o invenţie care va fi folosită de Wihelm Conrad Roentgen în dezvotarea aparatului care-i poartă şi azi numele şi este folosit în toate spitalele din lume. Aparatul inventat de Friedrich Dolezalek este un electrometru-cuadrant utrasensibil, folosit printre altele la verificarea legilor lui Ohm şi la determinarea constanţei dielectrice. Succesul invenţiei îi sporeşte elanul creativ şi în anul următor elaborează teoria acumulatoarelor cu plumb. Din anul 1900 este invitat să lucreze în cercetare la Institutul de Fizică şi Chimie din Berlin ca apoi, celebra firmă Siemens & Halske să-l angajeze pentru a dezvolta utilizarea telefoniei prin cablu la mare distanţă şi utilizarea curentului alternativ. Începând din anul 1904 îl găsim profesor la diferite universităţi din Germania şi director al Institutelor de Fizică din Göttingen şi Charlottenburg din Berlin unde pune bazele teoriei amestecurilor binare şi a soluţiior saturate. Intensa activitate de cercetare a savantului sighetean nu este întreruptă nici de Primul Război Mondial, folosind perioada şi investiţiile militare pentru a pune bazele Institutuui de Cercetări de Chimie, Fizică şi Electrochimie din Göttingen care-şi va deschide porţile în toamna anului 1919. Din păcate, marele savant Friedrich Doezaek nu s-a putut bucura prea mult de succesele institutului pentru că a murit la Berlin la 10 decembrie 1920, exact în ziua în care fostului profesor, coleg, colaborator şi prieten apropiat Walther Nernst i se decernează Premiul Nobel pentru chimie. Apreciat şi respectat în cercurile ştiinţifice, lucrările lui Friedrich Dolezalek sunt studiate de studenţii facultăţilor de fizică şi chimie iar invenţiie lui se află la loc de cinste în muzeele din Germania, Sardinia, Marea Britanie şi SUA, numele de Friedrich Dolezalek figurând alături de cel al localităţii natale, Sighetu Marmaţiei, în enciclopediile de specialitate din întreaga lume.

Autor, Ioan J. Popescu

Decembrie este ultima lună din an, însă una din cele mai frumoase. Pe lângă sărbătorile de iarnă care par să se fi îngrămădit în Undrea (denumirea populară a lunii decembrie), acum e momentul retrospectivei. Ce am reușit să facem? Ce am ratat? Ce dorințe ne-au fost împlinite și ce ne propunem pentru anul care bate la ușă?

Turismul a luat amploare în ultimii ani, iar sighetenii îndrăznesc din ce în ce mai mult să plece în vacanțe. Și nu oriunde. Dorințele lor înseamnă o vacanță all inclusive sau ultra all inclusive, de cele mai multe ori la malul mării, dar nu al Mării Negre. De preferat țărmurile Mării Mediteraneene. Pentru a afla mai multe despre dorințele de călătorie ale sighetenilor, am stat de vorbă cu directorul de marketing al unei agenții de turism din oraș, Cuth Hajnalka.
Care au fost destinațiile preferate de sigheteni anul acesta?
Grecia și Turcia au rămas pe primele locuri anul acesta. Cu toate că în mass media au apărut tot felul de știri despre problemele din Turcia, puțini sunt cei care au renunțat la excursiile pe care și le planificaseră. O altă țară pentru care sighetenii au optat a fost Croația, mai ales că prețurile nu au fost prea mari.

Care a fost cea mai scumpă vacanță plătită de un sighetean în acest an?
Surprinzător sau nu, 850 de euro de persoană, în Turcia.

Cum ai descrie oferta de Crăciun pentru turiștii din afara Maramureșului?
Maramureșul este destinația perfectă pentru a petrece sărbătorile de iarnă, alături de oameni frumoși, tradiții bine păstrate, preparate delicioase și multă voie bună. Cea mai scumpă ofertă de Crăciun vine chiar de la un hotel din Sighet și înseamnă 2.375 lei/persoană, apartament matrimonial de lux, 5 nopți, toate mesele incluse și excursii prin împrejurimi.

Unde aleg sighetenii să plece de Crăciun?
Cei care nu rămân acasă, aleg să plece la târgurile de Crăciun din Praga și Viena, dar am avut și solicitări de oferte pentru stațiunile montane, atât din țară, cât și din străinătate.

Ce destinații aveți în plan pentru 2017 pe care să le propuneți orășenilor?
Anul ce vine va aduce cu siguranță o vacanță în Maroc sau Thailanda. Deocamdată ne documentăm și cautăm cele mai bune servicii, la prețuri cât mai accesibile.

Cu toate că până nu demult, o vacanță într-o țară precum Maroc sau Thailanda nu părea accesibilă, iată că se poate! Deși românul e obișnuit să se plângă mai mereu din cauza lipsurilor financiare, când vine vorba de concediu, iată că din adâncul buzunarelor reușește până la urmă să scoată banii necesari.

La cât mai multe destinații!

Autor, Diana Mariana Apopi

sursă foto: internet

Fraţii Armin şi Herman Groedel, originari din Friedberg (Hessen), s-au stabilit la Sighet în 1874, fiind câştigătorii concursului organizat de Administraţia Regală a Pădurilor. În scurt timp, au devenit cei mai bogaţi oameni din comitat.

În anul 1887, cei doi fraţi construiesc pe strada Thököly Imre, câte o vilă în stil eclectic, una în vecinătatea celeilalte. La scurt timp după terminarea lucrărilor, Hermann se mută la Braşov, vila fiind cumpărată de fratele său Armin. Ulterior, cele două clădiri sunt unificate printr-un corp central, mai impunător, conferind vilei un aspect unitar.

În jurul vilei se amenajează un frumos parc, cu dealuri artificiale, alei de castani sălbatici decorate cu sculpturi. Pentru copiii familiei Groedel, a fost amenajată o grădină specială, cu ciuperci, pitici, şi alte figurine de mari dimensiuni, confecţionate din ceramică. Grădina, care se întindea până în apropierea cimitirului reformat, avea un lac artificial, iar în grădina de flori a baronesei au fost ridicate filigorii şi pavilioane bogat decorate.

În interior, vila era la fel de somptuoasă: tavanul şi pereţii erau pictaţi de artişti, mobilierul sculptat avea o mare valoare, iar camerele şi holurile erau pline de sculpturi şi picturi de o inestimabilă valoare.

În anul 1903, Armin Groedel primeşte rangul de baron, cu toate că bârfele susţin că, de fapt, l-ar fi cumpărat. Soţia, Weiner Melania, era una dintre cele mai frumoase femei din oraş. Ultima ei dorinţă a fost să parcurgă ultimul drum prin grădina vilei. Doamna ei de companie, Hrotkó Terezia, o femeie cultă, i-a înălţat piatra funerară din cimitirul romano – catolic.

Imaginea grafică și text, Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012

n.r. Vila Groedel este azi Căminul de Bătrâni de pe strada Dragoș Vodă, nr. 41

Astăzi, Clubul Rotary Voievodal a organizat un eveniment caritabil într-unul din restaurantele sighetene. Peste 70 de copii au primit o masă caldă fiind serviți de membrii Cluburilor Interact Sighetu Marmației, Rotaract și Rotary Voievodal. Invitații au avut parte de surprize. Piticii Ansamblului „Mugurelul” au dansat și au colindat în jurul bradului, iar trupa Let’s Dance a oferit câteva momente de dans. Alături de Crăciuniță, în persoana doamnei Mariana Șimon, președinte în mandatul 2016/2017 al clubului Rotary Voievodal, a sosit și Moș Crăciun. Copiii au „socializat” cu Moșul și și-au primit darurile. La eveniment a fost prezent și guvernatorul districtului 2241, Mircea Solovăstru, precum și viitorul guvernator, băimăreanul Emil Sopoian.

Autor, Diana Mariana Apopi

Norii negri ai vremurilor incerte se lasă peste Europa, sau peste UE s-o spunem mai tehnic, tocmai acum când creșterea economică a României are irizări optimiste. De vreo trei ani creștem încet dar nesperat de adevărat. Cine poartă responsabilitatea acestui succes?… evident, nu politicienii! Există două lumi “aproape” paralele: sectorul privat (neutru, în consolidare, avid de investiții) și sectorul public (anost, bun consumator) asezonat de segmentul politic (multicolor, dar foarte bine organizat). Lăsat în pace și fără a i se pune piedici cu orice preț, sectorul privat este cel care contribuie la creșterea sănătoasă a PIB-ului. Din fericire, în ultimii ani au fost relaxate anumite condiții din mediul economic deși micile întreprinderi sunt în continuare cel mai mult supuse riscului. Există totuși un aspect pozitiv, micile afaceri beneficiază de prezumpția de… flexibilitate. Nu se poate nega că au fost create și programe de finanțare – deși procedurile de accesare rămân foarte greoaie – pentru infuzia de cash în sectorul privat pe partea de investiții, inclusiv de la bugetul de stat (mai ales pentru start – up – uri). Teoretic poți crește dacă ai șansa unui grant, care să-ți aducă bani “gratis” la momentul oportun. Dar, în marea majoritate a cazurilor se ratează momentul cheie, acel punct “critic” în care poți fi “împins” spre dezvoltare.

Sursa consistentă de bani nerambursabili și anume fondurile europene, fonduri ce încă se absorb într-un procent nesatisfăcător, țin de o zonă în care poveștile de succes sunt de domeniul excepției. Noi ar fi trebuit să “forțăm” modernizarea țării in integrum, nu să forțăm privatizarea patrimoniului public în avantajul “inițiaților”. De-abia acum ies la iveală, în ritm amețitor, ilegalitățile și matrapazlâcurile celor care s-au capitalizat din… nimic. Justiția se trezește încet și a început să țină contabilitatea evaziunii, fără a fi în pas și cu recuperarea prejudiciilor. Oricum, este încă foarte rentabil să faci pușcărie și să rămâi cel puțin cu o parte (bună) din banii furați de fapt din visteria țării.

Lucrurile s-au “așezat” oarecum, cei care s-au “albit” între timp (vorba americanilor cu făcutul primului milion de dolari, nu-i o glumă!) au reușit să-și crească averile, unii dirijând banii spre investiții sustenabile dar, problema gravă rămâne, la o analiză corectă, soliditatea economică a clasei de mijloc, cea care aduce unei societăți dezvoltate bunăstarea durabilă. Mai putem contabiliza un boom spectaculos al sectorului IT, dar, fără alte câteva ramuri care să ajute și partea de “hard” noi vom rămâne tot în lumea… periferiei. Stăm foarte bine și la exportul de materie cenușie dar asta ne aduce tot minusuri la buget.

Există o mare discrepanță între orașele grele din țară (București, Cluj, Tmișoara și încă 2 – 3 centre urbane) și zonele gri sau incolore din regiunile mult rămase în urmă. Într-o zonă gri se zbate și Sighetul, lipsit de investiții majore, lipsit de idei spectaculoase și – nu în ultimul rând – ducând o lipsă acută de resurse umane, meseriași, profesioniști cu studii superioare, etc. Fabricile mari din urbea noastră duc lipsă de forță de muncă, Spitalul Municipal nu are suficienți medici specialiști, micii antreprenori sunt “neinstruiți” pentru situațiile limită, populația orașului nu prea are chef de viață (vorba unui prieten!). Lipsește bucuria zilnică! Oare, de ce?

Banii, în economia Sighetului sunt și azi prea puțini. Dacă nivelul de trai al sighetenilor (și chiar al Maramureșului) stă doar pe la mijlocul clasamentului din România, poate că “vina” o poartă și cei aproape 10.000 de cetățeni “dispăruți” din oraș, care au uitat să mai alimenteze constant (evident din cauza crizei economice mondiale) conturile celor de acasă. Probabil că s-a saturat și Europa de noi (Anglia în mod sigur!) și nu ne mai plătește rezonabil, unii dintre ai noștri fiind deja (fericiți) șomeri ai Vestului. Analizând situația socio – economică a Sighetului în comparație chiar și cu Baia Mare, vom observa mai multe puncte slabe, care ne confirmă teoria conform căreia Uniunea Europeană ne-a oferit firmituri (evident nu doar din vina ei, aici putem discuta și despre capacitatea noastră creativă și managerială în întocmirea de proiecte).

Neavând nicio șansă să ne îmbogățim, propun să ieșim cu Sighetul din Uniunea Europeană că tot nu mai avem mari speranțe la banii lor (excepție fiind politicienii actuali și viitori, ce promit fonduri de parcă le-ar câștiga la… poker) . Un Sighet exit, să-l numim “siexit” ar atrage atenția Europei și, probabil, am avea cel puțin un incoming turistic exploziv, lumea s-ar înghesui să vadă minunea din Centrul Europei, atitudinea noastră hotărâtă și demnă va regenera pofta de viață a locuitorilor orașului nostru, dorința de-a rămâne aici (în primul rând pentru cei tineri!) și de-a ne consuma local resursele, fără să cotizăm la birocratica Uniune.

Cred că pasul strategic pentru noi, în lipsă de alte idei, măcar de-ar fi să ne consolidăm izolarea, ar fi această ieșire spectaculoasă dintre bogații de la masa plină de stele (galbene și nu numai), pentru a le demonstra că noi suntem printre cei mai hotărâți și serioși oameni de la munte și ne apărăm așa cum știm mai ales “sărăcia și nevoile și…”…și nu știu ce a mai rămas. Să le arătăm noi europenilor, dar mai ales vecinilor, cu o mișcare anticipativă, mușchii, că prea mulți ani, zeci de ani, s-au folosit de mușchii și de creierele noastre!

Sunt hotărât, votez “Sighet exit”!…

Autor, Ion Mariș

sursă foto fundal: Peter Lengyel

Dr. Rose Bilbool (Perl Rózsika) s-a născut la Sighet la 9 decembrie 1909 într-o familie de evrei pioşi (tatăl este descendent a rabinului Itzhak Taub de Kalever) cu opt copii: patru fete, printre care şi celebrul ginecolog Gisella Perl, şi patru băieţi. Cu toată stricteţea ortodoxismului iudaic, părinţii şi-au încurajat copiii să continue studiile astfel că trei dintre băieţi şi toate fetele au urmat studii superioare dintre care Rózsika, în anul 1933 se înscrie la Facultatea de Farmacie de la Bucureşti. Datorită intensificării activităţilor antisemite ale Gărzii de Fier, după terminarea studiilor, în 1939 emigrează în Palestina unde se alătură mişcării Haganah („Apărarea”, mişcare paramilitară sub Mandatul Britanic) şi se înscrie la Universitatea Ebraică din Ierusalim. O întâmplare din vara anului 1940 îi va schimba viaţa: cu ocazia unei excursii efectuate cu un grup de prieteni la Jericho, zăreşte pe taraba unui negustor arab un fruct – papaya – pe care nu-l mai văzuse înainte. Rose cumpără un exemplar pentru a-l duce profesorului ei de botanică dar, pe drumul de întoarcere, grupul întâlneşte un ofiţer britanic rănit care pierdea sânge. Cum grupul nu avea medicamente sau altceva cu care să oprească hemoragia care risca să fie fatală, Rose taie papaya în două şi aplică jumătatea pe rană. Spre surpriza tuturor, pe drumul spre spitalul militar, sângerarea încetează. Miraculosul efect al fructului de papaya trezeşte interesul Rosei care-l supune unei serii de cercetări şi analize care au ca rezultat un unguent hemostatic („Normacream”) folosit de atunci în multe dintre clinicile lumii precum şi o serie de preparate cosmetice. Rose Perl s-a căsătorit cu cu un om de afaceri evreu din Irak cu care se mută la Beirut în Liban unde dă naştere la doi copii, un fiu Francis şi o fiică Norma. Datorită situaţiei politice din Orientul Mijlociu din anii ’60, familia pleacă în SUA de unde ulterior se întoarce, stabilindu-se definitiv în Israel. Fire aventuroasă şi luptătoare neobosită pentru pace, Rose Bilbool a cucerit inimile şi încrederea atât a israelienilor cât şi a palestinenilor care o alintă cu numele de Rose of Jericho (Trandafirul din Jericho) sau Papaya Lady (Doamna Papaya). A publicat un volumul autobiografic intitulat „Personally Speaking: Deeds Recounted from Siget to Jerusalem” („Puncte de vedere: Fapte narate din Sighet la Ierusalim”).

Autor, Ioan J. Popescu