*****
pandemie-n burg
cârceii de iederă
bat în fereastră

*****
clopote-n amiaz –
se destramă din sălcii
mâțișoarele

*****
primăvară iar –
în firida zidului
o păpădie

*****
coronavirus –
se scurg țurțuri de gheață
în umbra școlii

****
onomastică –
dispare fulg după fulg
pe celălalt mal

*****
#amgrijă –
vise nedespicate
doar primăvara

*****
zona galbenă –
inima fără cusur
atârnând de-un fir

*****
zori de Martie –
bătăile inimii
ținute în frâu

*****
epidemie –
plăcintele trecute
numai peste gard

Marius VOINAGHI

N. r.: prof. Marius Voinaghi a obținut Premiul II pentru primul haiku din acest grupaj, la concursul săptămânal „Romanian Haiku” (646), organizat de Autorii de haiku din România

foto: Marius Voinaghi

Ai putea spune că viața a intrat în comă. Șoselele sunt pustii, în urmă cu doar două săptămâni zburdau mașinile pe ele. Pe cer nu mai vezi nici urmă de avioane, iar în preajmă e o liniște mormântală, nu se mai aude zumzetul vieții, al zarvei activității omenești. Parcă totul a înghețat precum timpul în orașul Prâpeat după avaria de la Cernobâl. Iar acum, eu și Aris călcăm cu frica-n dinți de-a lungul acestei lumi încremenite, o lume care odată ne era atât de familiară.
– Nu mi-am închipuit niciodată că lumea ar putea deveni așa ciudată, zic eu într-un târziu în timp ce trecem peste asfaltul unui drum național.
Aris tace. Privirea îi e ațintită spre orizont, dincolo de câmpul peste care trecem alene, amândoi cu măștile de gaz, iar eu cu ranga strânsă zdravăn în mână – zici că mergem la un război post-apocaliptic.
– Totul se întâmplă cu un scop, începe Aris deodată pe același ton solemn pe care l-a folosit când am vorbit despre speranță.
– Suferința? întreb eu oarecum confuz, suferința are și ea un scop? Asta crezi tu? Știi cât de dor îmi e de viața din timpul liceului… de dl. Walter… de tot…
– Știu Thomas, mi-o taie dintr-o dată. Dar trebuie să înveți cum să înțelegi viața. Trebuie să înțelegi că suferința e necesară.
Îmi aruncă o privire, apoi buzele ei se arcuiesc într-un zâmbet timid, apoi mă întreabă:
– Mai știi când la șapte ani ți-ai dat întâlnire cu asfaltul, julindu-ți rău genunchiul?
Un râset reușește să mi se strecoare afară din gât și simt un strop de fericire înviind înăuntrul meu.
– Da, îi răspund eu. A curs mult sânge… dar acum văd situația amuzantă…
– Ei, mai știi că după ce ți s-a vindecat ai început să te mândrești că acum ai o cicatrice și că ești mai puternic! Erai fascinat de pielea dură care s-a format după vindecare…
– „Uite, mi s-a făcut piele de rinocer!” ziceam eu.
Râdem. Pentru prima dată de ceva vreme văd o scânteie de veselie în ochii lui Aris. Cred că și ea vede același lucru la mine.
– Ce voiam să spun prin amintirea asta, continuă ea, este că suferința ne șlefuiește, ne face mai puternici. Crezi că eu nu tânjesc după doamna Birmingham, și după ai noștri? După casa noastră? Și eu sufăr. Nu ești singur. Dacă îmi permiți, am să-ți explic cum să percepi lucrurile dintr-un alt unghi, unul mai luminos.
– De acord, zic eu, zâmbetul fiindu-mi încă pe buze. Dar hai să facem un popas.
Fac un gest cu bărbia spre un copac la vreo 40 de metri. Timpul e favorabil. Soarele e sus pe un cer senin, însă vântul a început să bată destul de strașnic.
– O idee bună, zice Aris luănd-o către copac.
Decidem să ne dăm jos măștile pentru a inspira un pic din aerul curat al naturii netulburate de activitatea umană. În plus, fiind departe de zonele urbane și nefiind niciun Viciat prin zonă nu sunt expuși riscului infestării.
– Ziua asta îmi amintește de multe clipe frumoase din liceu, spun eu odată așezat în iarba înaltă de la baza trunchiului copacului. Știu că par obsedat de liceu, dar cum poți să nu fii obsedat de gustul unei fărâme de rai? De locul care te-a făurit mental, dar mai ales spiritual? În liceu mă simțeam pe culmile lumii… cu atâția oameni valoroși în preajmă… mă simțeam ca un rege al unui regat nepământesc…
Aris îmi aruncă o privire, după care se uită în zare, către o colină îndepărtată, dintre munți.
– Liceul, zice ea ca pentru sine. Regatul pierdut al unui prinț și a unei prințese… Vezi stația de comunicare de pe vârful muntelui acela?
– Da, zic eu, cu privirea gânditoare fixată asupra grupului de antene care răsare pe unul dintre vârfurile colinei, depărtarea la care sunt situate și culoarea albă a stâlpilor dând iluzia că ar fi turnurile unui castel misterios.
– Arată ca și un regat din vise, continuă Aris. E minunat să ai propriul tău regat, simți că ai o familie de valoare și puternică lângă tine. Dar, Thomas, te-ai gândit vreodată cum e să clădești un asemenea regat? Un regat care să dureze pentru totdeauna și să domnească doar binele în el?… doar fericirea?
Mă uit la ea, ea își întoarce privirea spre mine și mă fixează cu o seriozitate profundă, apoi continuă cu multă demnitate și solemnitate:
– Crezi că, construirea unui asemenea regat, poate fi înfăptuită fără suferință? Fără un adevărat caracter? Crezi că unul care nu e puternic din punct de vedere al caracterului, al minții, ar merita un astfel de regat? Thomas, viața noastră de pe pământ este precum o luptă, un război unde fiecare trebuie să primim „botezul focului” pentru a fi pregătiți pentru a merita un regat de genul ăsta. Dar niciodată nu trebuie să lasăm suferința să eclipseze speranța. Asta să o ții minte! Suntem niște soldați, cu toții, soldați care fără speranță și credință se prefac în praf și pulbere și dispar în abisul nimicniciunii în loc să reușească să-și ducă pregătirea la capăt, pregătire pentru a se alătura unui regat pe care noi de atâtea ori l-am comparat cu liceul. Nu vreau ca tu să te pierzi pe parcursul probelor vieții…
Rămânem în tăcere câteva clipe, uitându-ne unul la altul, privirea lui Aris parcă arzându-mă în interior.
– Ai dreptate, cad de acord eu într-un târziu.
– Situația curentă, continuă ea, Virusul care-i transformă pe oameni în niște… boli umblătoate țăcănite, lipsa acelor vremuri de vis… toate sunt parte din testul vieții. Probe pe care trebuie să le trecem…
– În cazul ăsta, zic eu ridicându-mă, ar fi cazul să o pornim către Vissenbjerg, sperând că îi vom găsi pe ai noștri teferi.
Sora mea se ridică și ea la rândul ei și ne punem amândoi măștile, pregătindu-ne de odisea noastră prin lumea presărată de DMR30 și bântuită de zombalăii Viciați care amenință să ne iasă în cale oricând dacă nu suntem prudenți.
– Trebuie să-mi fac rost și eu de o armă, zice Aris luând-o din loc, apoi se întoarce către mine, în ochi îi scapără o flacără de entuziasm, și adaugă:
– Hai să ne întoarcem la liceu!

Evelin BATIZI

studentă, engleză – română

Mulți dintre sigheteni o cunosc pe Adriana Curmei, gestionează o afacere respectabilă (m-a rugat să nu menționez deloc detalii pe această direcție pentru că nu-și dorește promovare) și – atenție! – nu o interesează politica. Inițial a evitat să accepte o discuție detaliată despre această interesantă propunere antreprenorială destinată publicului virtual, îi era suficientă mulțumirea pentru transpunerea în practică a unei idei foarte generoase. Sunt convins că în spatele acestei inițiative pur comunitare s-ar putea să existe „postaci” care vor vedea comisioane, profituri, conspirații, aranjamente etc. Dar, Adriana Curmei nu este afectată de răuvoitorii anonimi, continuă să ajute, este obișnuită de mulți ani cu faptele caritabile, multe dintre acțiunile ei filantropice fiind mai puțin știute. A ajutat mult și ajută acolo unde „simte” nevoi, lipsuri, greutăți.

Actuala criză pandemică și mai ales perspectivele dezastruoase pentru micii producători au determinat-o să se gândească, să identifice rapid o metodă relativ ușor implementabilă, care să-i ajute în regim de urgență pe micii întreprinzători.

Așa a acționat, n-a zăbovit prea mult – nici nu-i stă în fire! – și a înființat, utilizând admiratul facebook o… Platformă a producătorilor sigheteni/ maramureșeni! Desigur este vorba despre o platformă virtuală iar Adriana a aprins scânteia, a declanșat mecanismul la care s-au alăturat și mulți voluntari.

Adriana Curmei mi-a explicat cum funcționează „Platforma” la care au aderat până azi, 02 aprilie 2020, la doar 14 zile de la înființare, peste 50 de mici producători din zona Sighetului și împrejurimi (Cearda, Iapa, Șugău, Tisa, Mara, Nănești, Oncești etc.). Producătorii locului, cei interesați, sunt cuprinși în ofertele de produse agro – alimentare și apar pe platformă cu prețul la sursă, la prima mână. Cumpărătorii accesează platforma, își selectează produsele și, o echipă de voluntari, pregătește coletul pentru livrare. Cumpărătorul achită – în momentul recepționării – contravaloarea produselor solicitate plus costul eventualelor ambalaje și transportul – care se face în zonele mai îndepărtate prin firme de curierat. Pe plan local voluntarii duc cumpărăturile la ușa clientului. Utilizarea aplicației facebook este oarecum limitativă tehnic, prin urmare, Adriana a inițiat un concurs pentru găsirea unei denumiri pentru un site dedicat, mult mai performant. Rezultatul concursului s-a concretizat prin rezervarea denumirii site-ului care, într-un viitor foarte apropiat – având mult mai multe facilități – va fi, de fapt, o piață și un magazin online al micilor producători: www.producatorimm.ro. Impulsionați de inițiativa sighetencei noastre (născută la Vișeu) și-au manifestat interesul și alți producători/ procesatori din județ dar și din țară. S-a înființat deja, până la această oră, Platforma Țării Lăpușului.

Ce urmează?… Implicarea și solidarizarea unui număr cât mai mare de producători locali dar și regionali, pentru a avea o ofertă integrată de produse agricole (inclusiv legume, fructe de sezon) și zootehnice cât mai variată și, mai ales, pentru evitarea colapsului produs de noile constrângeri impuse de „atacul” COVID, adoptarea unui concept nou de distribuție. Este necesară o altfel de organizare – regrupare a micilor întreprinzători, sunt necesare noi instrumente de promovare – desfacere iar Adriana Curmei a ales să se implice, să-și împărtășească experiența dobândită în “arena” afacerilor celor care au nevoie nu doar de promisiuni inutile și vorbe frumoase ci de… fapte.

S-a vorbit destul de mult, în ultimii ani, despre… economia socială de piață. Muhammad Yunus (“bancherul săracilor”) credea pe bună dreptate că „afacerile sociale sunt capabile să schimbe lumea”. În perioada aceasta complicată, generată de neașteptata pandemie, genul acesta de activități poate oferi șansa celor mai mici “afaceriști” să-și asigure supraviețuirea socio – economică.

Salutară ideea și dorința Adrianei Curmei de-a se implica și, mai ales, de-a investi resurse (inclusiv timp și experiența acumulată) pentru a da o mână de ajutor celor care sunt la baza… fluxului alimentar.

Mult succes și… sprijiniți-i cumpărând de la ei, de la producătorii locali!

Ion MARIȘ

Azi, 01 aprilie 2020, deși este o zi a păcălelilor, Clubul Rotary Sighet a făcut cel mai serios gest posibil, pentru a spijini efortul Spitalului Municipal din orașul nostru în lupta cu teribila pandemie ce face ravagii în lumea întreagă. Dacă în orice moment personalul medical (cel care se află pe baricade și nu în… „autoizolare” conjuncturală) este pregătit profesional pentru orice tip de scenariu, situația nu este neapărat conformă la capitolul consumabile, echipamente individuale de protecție (PPE). Până în acest moment, după cum s-au exprimat specialiștii aflați cu adevărat în prima linie, nu au fost probleme deosebite, dar ei trebuie să se asigure și cu echipamente și consumabile de rezervă în cantități rezonabile și, în acest sens, este clar că nu poate fi nicicând acceptată suficiența și „detașarea”; în aceste zile, cei direct implicați, trebuie să fie într-o stare de vigilență permanentă.  De aceea, în continuare, orice sprijin este binevenit, orice manifestare de solidaritate onestă este salutară.

La ora actuală la Sighet nu există cazuri grave de infectați, nici la UPU și nici la Infecțioase. Evaluarea suspecților de contaminare cu noul COVID 19 se face conform protocoalelor naționale, medicii de la UPU și/ sau Secția de Infecțioase abordează fiecare caz în parte din perspectivă clinică și pe baza investigațiilor imagistice (CT) la care se pot  adăuga anumite analize de laborator. Dacă suspiciunea este fundamentată clinic și imagistic, coroborată cu simptomatologia pacientului, cazul se trimite mai departe la Baia Mare, unde au fost desemnate, conform listei emise la nivel național, Spitale Suport pentru pacienții testați pozitiv și unde, de fapt, au loc testările specifice, urmate de tratamente adecvate, de la caz la caz.

Ținând cont de dorința personalului medical de-a avea asigurat echipamentul de protecție necesar, atât pentru ei cât și pentru potențialii pacienți, Clubul Rotary Sighet a livrat azi, într-o primă etapă, Spitalului Municipal din Sighet, 30 de cutii (1500 bucăți) de măști chirurgicale și 2 flacoane a câte 5 litri fiecare, dezinfectant concentrat, Virusolve + (din care se pot prepara aprox. 200 litri de soluție diluată), care au fost preluate de doamna dr. Ileana Mihalca (Secția Infecțioase). O parte dintre materiale urmează să fie distribuite și la alte secții (UPU, Interne etc.) din Spitalul Sighet.

Este important de precizat că Spitalul Sighet a transmis în regim de urgență (încă din primele zile ale alertei sanitare) necesarul de echipamente, dispozitive medicale etc, solicitat de la Ministerul Sănătății dar, onorarea comenzilor s-a făcut și se face pe baza unor priorități și urgențe analizate la nivel național și, în funcție de producția și/sau importurile aferente.

Rotary Club Sighet este alături de personalul medical din prima linie de la Spitalul Municipal Sighet și își exprimă disponibilitatea de-a sprijini eforturile pentru combaterea pandemiei în orașul nostru.

Ion MARIȘ
Rotary Club Sighet

Ultima zi a lunii martie, a anului de grație 2020, a fost un pic mai friguroasă decât zilele precedente, cu un vânt aspru dar cu un soare plăcut și un albastru al cerului dătător de speranțe.

Cetățenii Sighetului, puțini la număr, se conformează condițiilor de carantină, orașul „expunându-și” trecutul, într-o liniște… imperială.

Parcul din zona Centrului, pustiu, temporar abandonat, atrage prin curățenie și croncănitul ciorilor de semănătură.

Vă invităm la o plimbare virtuală prin orașul nostru care, azi, pare un burg chiar cochet.

Foto & video: Ion Mariș
editare: Brîndușa Oanță

Avem timp, oameni buni din Sighet!

Suntem acasă?
Suntem încă pe drumuri?
Suntem printre străini?
Nu pregetaţi să vă gândiţi cu dragoste unii la alţii,
Să vă faceţi planuri frumoase pentru planeta aceasta,
Pentru spaţiul şi timpul în care se vor ridica urmaşii noştri !
Eu sunt religioasă, cred în Sfânta Treime, cred în Sfânta Maică a lui Isus Hristos.
Aşa m-a crescut mama
Cu puterea faptelor de acum 2000 de ani.
Dar asta nu contează. Puteţi să credeţi în ce vreţi atâta timp cât vă priviţi semenii în ochi cu iubire, înţelegere, cu compasiune şi mai ales, şi dacă mai faceţi ceva important pentru ei.

Azi, pentru cei care învaţă să fie răbdători şi deschişi , vă propun un poem de Octavian Paler!

Doina Rândunica ANTON

De ce abstract? Îmi beau cafeaua la apus. Ai primi un străin în casa ta?

Ironic abordând, ți-ar deconspira intențiile mai bine decât ar face-o un cunoscut?! Printre subterfugii, fiecare este străinul cuiva și îl avem pe al nostru. Unul revelatoriu, nu oricare. Dacă ajută la înțelegerea procesului, v-aș sugera că nu m-am opus acestuia. Ca urmare, privirea mi-a devenit lucidă. Nu doar mintea. Mi-a găsit scrierile vechi, uitate și mi-a cerut o cafea. L-am lăsat să aleagă el muzica. Aș insinua că-i telepatie, doar a mizat pe Scorpions; exact ce voiam la acel moment, iar eu nu sunt imună la dorințele mele. L-am apreciat, într-o tăcere complice.

Implementam idei preconcepute și imploram inspirație, dar m-a întrerupt:
– De ce abstract? Ceașca asta de cafea e palpabilă, concretă, așa zic ei.
– Dar noi avem o fluiditate abstractă. Mâna mea o metamorfozează cu acea enigmă ce îmi conturează trupul.
– Stii deja că vorbele tale sunt inconsistente, goale. Și scrisu-i nesigur și ochii detașați. Ce rost are să te ascult? Ești atât de inconștientă.

I-am zâmbit, ca mai apoi sa mă las distrasă de versurile: ,,The wind of change/ Blows straight into the face of time/ Like a stormwind that will ring the freedom bell” și am rostit ușor derutată:
– Inconștiența vine de nicăieri.

Acel nicăieri?! Poate-i nedefinit sau cineva ne privează de o cunoaștere totală. Certe sunt senzațiile unice în fața unui timp îmbrăcat în veșminte sonore. Sonoritate. Crez. Poate doar utopie. Însă fără acestea am fi exclusiv umani, iar umanitatea nesusținută de o idee grandioasă e doar mediocră.

– Te agăți de cuvinte și te pierzi printre ele, iar muzica nu-i conștiență, poate nici evadare. Actul tău se numește joc neasumat, sfidător. Nu doar pe tine te intrigă jocurile, dar m-ai extenuat. E o extenuare frumoasă, absurdă. De ce nu le faci mai simple?
– Nu mă împotrivesc, însă mințile simple pier printre umbre, nu creează. Restul sunt doar formalități și alte forme de cădere. Cât despre tine, ai găsit acel început, aurora? Ochii mi s-au dilatat.
– Simt durerea pe care mi-o dă exasperarea temporalității. E un soi de început? (..) Și privesc retrospectiv la timpul ăla, uzat, urât.
– Nu ești atât de bătrân, de ce nu s-ar suspenda timpul?
– Am fost pe punctul de a mă renega. Vin de nicăieri și gândesc lucid. Nu-mi permit un nou eșec.
– Și tu?! Mi s-a spus că sunt conservatoare. Pentru ce îmi conserv energia? întreb pierdută.
Mi-a neglijat întrebarea, pentru a-mi adresa aceea de care aveam cea mai mare nevoie:
– Iartă-mi indiscreția, dar cum e cafeaua?
– Îmi dă senzația de vulnerabilitate. De ce are un astfel de efect? De ce abstract? M-a privit, iar timpul a înghețat, subit. Fascicule de lumină.
– De data asta n-aș zice abstract. Aș zice conștiență. (…) Fum, clopotele bisericii, un fundal amețit de lumini difuze și haotice, beatitudine… flori de lotus. Flori așezate pe o masă albă, somptuoasă. Litere ce devin tot mai mari: ,,Doar conștientizând vulnerabilitatea umană ne putem răscoli, atingând spiritualitatea.”

Slabi, dar lucizi, doar împreună și-au regăsit imaterialitatea.

Rodica MIHALI
clasa a XII-a E, C.N. „Dragoș-Vodă”

„Orice haos este o nouă ordine, pe care tu încă nu o vezi”.

Salut, dragi cititori ai site-ului www.salutsighet.ro și nu numai. Vă salut tocmai de la 3112 km distanță, și dacă vă gândiți că sunt pe vreun munte, pe undeva, NU, deși mi-aș dori nespus. Vă salut din Irlanda – Dublin, situată în Europa de Vest.

Irlanda-frumoasă, deși mai mereu ploioasă, este pregătită de primăvară, narcisele și lalele au acaparat atenția trecătorilor, o țară curată, cu bune maniere, cu oameni simpli, respectuoși, cu bun simț la fiecare pas. Stau la 30 de minute de mers cu mașina de centrul orașului, care este chiar capitala, Dublin. Vin cam de două-trei ori pe an în Irlanda (marea și iubirea mă cheamă), pe 14 martie am avut zborul, urmând să vin în vacanță, ca să-mi petrec cele 10 zile de liniște, spun „urma” pentru că începând de astăzi, mă număr printre cetățenii statului Irlandez pentru cel puțin două luni (așa se spune).

Toate companiile aeriene și-au anulat zborurile spre România, până când vom ieși din starea de urgență sau până când lucrurile vor lua o altă direcție. Nu pot să spun că regret această „împiedicare”… aici îmi este familia, nu sunt singură, însă trecem tot prin aceeași panică și îngrijorare ca și în România. Ziua stau în casă, citesc, Netflix-ul e best friend-ul meu în această perioadă, mai ies în curtea casei, iar cel mai des, sun acasă la Sighet și mă informez despre situația actuală. Aud că toată lumea e acasă, izolată, totul închis. Wow! În sfârșit Sighetul respiră. Prea multă agitație pentru un oraș așa mic.

Această pandemie de Coronavirus, pune la grea încercare întreaga omenire… dar, stau să mă gândesc: oare vom învăța ceva după toate acestea? A venit momentul să facem o pauză de la tot și să ne concentrăm asupra a ceea ce valorează cu adevărat. Suntem în momentul în care trebuie sa fim solidari, responsabili, să urmăm niște reguli (până la urmă, nu e așa rău să stai în casă), nu se cere imposibilul, ci doar să fim responsabili pentru viața noastră și a celor din jurul nostru.

Eu totuși vreau să cred că acesta este un „stop” a tot ceea ce înseamnă „nesănătos”. Până la urmă, pe lângă dezastrul global „Corona” ne oferă cumva indirect un dar: cel al timpului, al cititului, să-ți petreci timpul cu familia, să te joci cu copiii, să ne descoperim valorile, dorințele și să ne reorganizăm prioritățile. Acum avem timp să-i sunăm pe ai noștri, să citim tot ce ne-am propus și nu am reușit pentru că eram „ocupați”. După toate acestea, vom învăța să iubim mai mult? Să fim mai atenți la cei de lângă noi? Să fim mai responsabili?!

Vă sfătuiesc să reflectați asupra a ceea ce se întâmplă, rugati-vă des și mult, fiți responsabili, ascultați autoritățile, iubiți și petreceți-vă timpul într-un mod sănătos. Gândiți-vă la momentul în care această „poveste” va fi transpusă în istoria României, la momentul în care ne vom putea îmbrățișa, să alergăm haotici pe străzile Sighetului. Dar pentru moment: STAȚI ACASĂ! Să stăm la distanță azi, pentru a ne putea îmbrățișa mâine.

Sighet, mi-e dor de tine, chiar și așa cu „gropițele” tale.

P.S. Un lucru absolut minunat la acești oameni: în fiecare zi, magazinele sunt deschise între orele 9-12 doar pentru vârstnici. Nu e frumos? Egalitate, fraternitate și solidaritate!

Monica BUD
(corespondență din Irlanda
20.03.2020)

ACTUALIZARE (19 martie 2020, ora 18:45): Din surse medicale am aflat că, cele două persoane confirmate cu coronavirus (starea lor de sănătate având o evoluție pozitivă) sunt încă la Spitalul Sighet, aici fiind toate condițiile necesare tratamentului, monitorizării etc.

Dintre cele două persoane, este posibil ca în următoarele zile pacienta domiciliată în Cluj să fie transferată în unitatea spitalicească din Cluj-Napoca. Cealaltă pacientă, fiind sigheteancă, va rămâne sub tratament în Sighet.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Joi, 19 martie 2020, sunt confirmate două cazuri de coronavirus la Sighet (la nivelul județului Maramureș au fost raportate până acum trei cazuri – două la Sighet și unul în Borșa). Este vorba despre două femei care au fost transportate la Cluj. Din păcate, există suspiciunea de infectare cu COVID-19 pentru alte trei persoane. Se așteaptă rezultatele finale de la instituțiile medicale de specialitate.

Am luat legătura cu primarul Sighetului, ing. Horia Scubli, care ne-a confirmat că sunt funcționale trei corturi (în curtea Spitalului Municipal Sighet) unde se realizează testarea epidemiologică, acestea fiind complet echipate. La acest moment, în Sighet sunt în carantină 120 de persoane, repartizate în trei locații securizate (dintre care, 74 la Liceul Forestier).

Dacă în rândul populației există suspiciuni de infectare sau cu simptomatologie pe această direcție, persoanele respective sunt rugate să se prezinte la punctele de triaj.

Autoritățile locale îi roagă pe sigheteni să limiteze drastic deplasările prin oraș și, mai ales, să evite plimbările/ ieșirea prin parcuri.

De asemenea, de la Inspectoratul Poliției de Frontieră am fost informați că Punctul de Trecere a Frontierei Sighet-Solotvino (spre/dinspre Ucraina) este închis, ca de altfel și punctele de la Halmeu și Siret. La Halmeu, au acces doar camioanele de transport marfă.

Rugăm și noi, insistent, să se respecte ferm regulile și recomandările autorităților.

Pentru informații suplimentare legate de coronavirus există o linie permanentă deschisă: 0800.800.358.

Salut, Sighet!

Foto: Ion Mariș

În vremuri de criză e nevoie de implicare și solidaritate! Odată cu trecerea țării la scenariul 3 al crizei Corona Virus, s-a format în mun. Sighetu Marmației grupul de solidaritate comunitară “VĂ AJUTĂM DIN SIGHET!”. Grupul are în prezent 50 de membri și reunește mai mulți cetățeni activi, sub coordonarea a două organizații implicate civic din Sighet: Asociația Vocea Lor și Asociația Szmisz. Astfel, Sighetul se alătură orașelor Cluj, București, Sibiu, Arad și Constanța care au pornit inițiative similare pentru a sprijini cetățenii și autoritățile în gestionarea situației generate de coronavirus.

Unde găsiți acest grup?
Pentru a evita propagarea virusului, grupul se organizează pe rețelele de socializare și exclusiv online.

Ce își propune?
Loc civic de întâlnire pentru sigheteni pe tema Coronavirus, dar mai ales grup de sprijin pentru cei aflați în imposibilitatea de a se aproviziona în perioada următoare. De asemenea este un apel la responsabilitate și organizare civică.

Principalul obiectiv al nostru este să organizăm eficient voluntari care să poată ajuta în perioada critică oameni în vârstă, persoane cu afecțiuni specifice ori familii cu copii care nu trebuie sau nu pot să iasă din locuințe pentru cumpărături sau medicamente. Va fi organizat un program de livrări la domiciliu, care să respecte aceste nevoi speciale și care să mențină siguranța atât a voluntarilor implicați, cât și a beneficiarilor.

Cumparaturile vor fi plătite de solicitanți și se vor face în mare parte prin colaborarea cu câțiva furnizori din lanțul retail.
Pe lângă activitatea de aprovizionare, ne așteptăm să apară în timp și alte tipuri de nevoi, pentru care ne pregătim deja: procurarea și distribuția de echipamente de protectie, monitorizarea datelor persoanelor în carantină, discuții specifice cu autoritățile și ajutor oferit lor la cerere.

Cum își propun să ajungă la vârstnici și alte persoane imobilizate sau izolate la domiciliu?

Voluntarii din grup vor distribui informații despre ajutorul pe care ei îl pot oferi persoanelor din categoriile menționate mai sus. Vor fi responsabili pe zone și vor comunica cu cei aflați în nevoie, din zona lor.

Asigurarea unei activități fără riscuri și cu respectarea tuturor normelor de siguranță indicate de autorități se va face cu ajutorul Asociației Szmisz și fiecare voluntar va trece printr-un instructaj specific.

Oricine este dispus să se implice și să ajute, o poate face pe Facebook în grupul „Vă ajutăm din Sighet!”: https://www.facebook.com/groups/543722242931234/

Formular de înscriere voluntari:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSe_XmaX0UrZSoDaGtmRW4i-QURGwg_mC2e5Y3cO6_097_IEWA/viewform?fbclid=IwAR3GeqZIdyGqJi_NEWA7VvpX13s0APqmERMipBQwgBhxEIhztasdCuO9oZI

Comunicat de presă