Heal the world
Make it a better place
For you and for me
And the entire human race.

În ultimele zile am tot fredonat aceste versuri. Nu mă întrebați de ce… nici eu nu știu. Or fi frânturi de suflet, cuvinte ce se potrivesc ca într-un puzzle în aceste clipe sau doar am avut timpul necesar să îmi aduc aminte vremurile demult apuse? TIMP… iată un cuvânt extraodinar. Sună melodios a succes, libertate, putere, pace, dreptate, plăcere, răbdare căci, mai devreme sau mai târziu, le oferă pe toate. Da, așa e: totul ia timp și timpul ia tot.

2020, acum e timpul tău! Oprește-te, te rog! Vreau să cobor!

Sau poate nu…

Nici eu nu știu ce vreau!

Te-am rugat să fii un an cum n-a mai fost și văd că m-ai ascultat, dar nu m-ai înțeles! Sau poate eu n-am știut exact ce am cerut… Mă iartă că mă adresez ca unui prieten, dar știu că cel care te-a creat și a îngăduit să te întâlnesc e Prietenul meu. Trăim vremuri tulburi, doar atât ți-aș putea spune. Experiența e un profesor valoros, dar, dragă 2020, prea ne-ai experimentat în primele 3 file. Nu știu ce va urma! Sper doar să fie bine sau măcar să facem noi să fie bine pentru cei din jur! Drumurile nu sunt întotdeauna pașnice, dar mereu se ajunge la destinație.

În aceste zile ne luptăm cu vreo patru-cinci dușmani nevăzuți. De unul din ei ne lovim zilnic fie că plătim facturi, deschidem televizorul sau așteptăm să punem multitudinea de produse pe casa de marcat, deoarece (glumind) din VIRUS a devenit vedetă. Celălalt e mult mai dur… se numește FRICĂ, pentru că, la fel cum anticipa Honore de Balzac, moartea ne omoară o singură dată, fricile în fiecare zi. Și ultimii trei, dar nu cei din urmă, se numesc ATOTȘTIINȚĂ, CRITICĂ și INDIFERENȚĂ! Ei bine, când se adună acești patru prieteni spunem că nu poate ieși decât dezastru. Și dacă ne înșelăm? Dacă în tot acest tărâm al lacrimilor răsar și câteva flori? Putem afla acest lucru doar cunoscându-ne inamicii.

1. FRICA

Când simțim că pământul de sub noi se clatină, ne panicăm! Și nu doar că ne panicăm, dar realizăm și scenarii pentru filme SF demne de Oscar. Dacă ar fi să asociez frica- inamicul nevăzut- cu ceva din lumea materială cred că aș alege anestezia. Pur și simplu în acea perioadă de anesteziere a tuturor simțurilor și gândurilor, uităm că totuși respirăm… Chiar și în acel moment putem găsi o modalitate de a merge mai departe. Ușor de spus, dar cu practica ce facem? Ei bine, aici nu vă pot ajuta, ci vă pot da doar un sfat: Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă și-ar pierde sufletul? Aveți grijă de cugetul vostru și în vremuri de pace, și în vreme de război.

2. ATOTȘTIINȚA, CRITICA și INDIFERENȚA

Să judeci oamenii pentru cum reacționează în stare de frică e inuman.
Să te uiți și să nu faci nimic e feroce.
Dar să stai pe margine și să dai sfaturi de care nici cei din prima linie nu au auzit este absolut catastrofal.
Da, trăim vremuri ciudate, dar dacă fiecare persoană oscilează între a fi mare virusolog (dar fără cunoștințe), sociolog, speaker motivațional sau critic, cu ce îi ajutăm pe cei din jur? În viață e o regulă simplă: dacă știi să faci ceva, fă. Dacă nu, lasă pe altul. Avem nevoie și de zidari, și de medici, și de profesori, și de vânzători pentru a construi o societate. Fiecare are rolul său așa că hai să îl facem cum știm noi mai bine.
Ai verificat sursa de unde ai aflat informația? Dacă da, spune-le și altora ce ai descoperit.
Ești sigur de afirmația pe care vrei să o faci? Îi va ajuta pe cei din jur sau doar îi va alerta?
Doar prin cunoaștere, autodisciplină, înțelepciune și verificarea informațiilor vom putea pune capăt acestor trei dușmani nevăzuți, dar extrem de vicleni.

3. COVID-19
Deși l-am lăsat la urmă, în această perioadă el este cel mai important. Nu-mi voi da cu părerea nici de apariția sa, nici de cum gestionează autoritățile problema și nici de ce ar fi putut fi făcut pentru a reduce răspândirea. Nu acesta e scopul meu, ci îmi doresc doar să vă determin să descoperiți acele flori de pe tărâmul de lacrimi.

Zilele trecute aflasem că Lee Ann Womack cânta Când ai de ales între a te așeza sau a dansa, sper că vei dansa. Ei bine, dacă chiar vrei să dansezi, fă-o în casă. STAI ÎN CASĂ este și apelul meu. Ce poți face? Reflectă, privește, trăiește, ascultă. Nu deschide doar fereastra pentru a aerisi camera, ci și ușa inimii tale. Contaminează-ți viața cu încredere, speranță, compasiune, empatie. Descoperă-ți valorile! Reorganizează-ți drumul vieții! Ia o pauză de la toată agitația fabricată și fă din în casă – acasă – locul unde te redescoperi. Petrece timp cu părinții (cu siguranță îți era dor să stai cu ei de vorbă măcar un ceas)! Pictează, învață, cântă, citește, vizionează filme/seriale/documentare, scrie, gătește, dezvoltă o nouă pasiune, apucă-te de lucrurile pe care le-ai tot amânat și lista poate continua! Învață să fii responsabil!

***

Cum resimțim noi – elevii și studenții – criza Coronavirusului? Haide să aflăm!

Ei bine, având în vedere că acest virus domină totul, nu prea putem face altceva decât să sperăm. Să credem că totul se va termina în cele din urmă, că vom avea parte de un viitor cât mai bun. În acest moment, e important să avem gânduri pozitive și să avem grijă de sănătatea noastră. Cât despre timpul liber, prefer să citesc, să mă închid în lumea imaginară a cărților, să captez fiecare aventură a personajelor. Pe scurt, să uit de tot negativismul. (Alina Pop, clasa a IX-a, CNDV)

***

Situația actuală nu este o scuză pentru a stagna procesul de învățare. Această perioadă, în care recomandabil este să rămânem în locuințele noastre și să limităm interacțiunile cu persoanele pentru a preveni răspândirea virusului, nu trebuie lăsată să treacă pur și simplu. Elevii și studenții nu trebuie să se oprească din a învăța cel puțin un lucru nou zi de zi, doar pentru că s-au închis instituțiile de învățământ. Mereu vor fi diferite modalități prin care tinerii pot să învețe în plus, să își formeze o multitudine de cunoștințe. Acum trebuie să fie căutate mai mult site-urile care la început pot părea plictisitoare, dar oferă informații care sunt utile pe o perioadă îndelungată de timp. Din păcate, poate că nu toată lumea înțelege că mai productiv este cititul unei cărți decât încercarea unui nou joc lansat acum câteva zile. Bineînțeles, asta nu înseamnă că nu trebuie să avem parte de distracție, dar important este să găsim această balanță dintre cunoaștere și distracție. Sfatul meu ar fi acela că noi trebuie să rămânem deschiși oricăror oportunități care ne duc mai aproape de cunoaștere. (Erik Szekely, clasa a X-a, LTM)

***

Din punctul meu de vedere există atât o parte bună, cât și una rea. Partea bună ar fi că poți să realizezi lucruri pe care în mod normal nu prea mai aveai timp să le faci, să iei o pauză de la toate problemele și să îți folosești timpul atât în folosul, dezvoltarea, relaxarea ta, cât și ca timp de calitate petrecut cu familia. Partea mai puțin bună e cea în care e posibil să se prelungească semestrul și să dam examenele pe timpul verii, când e cald și e foarte greu să înveți; când îi vezi pe toți că se distrează… și tu trebuie să-ți dai examenele, deoarece nu mai ai norocul să se întâmple ceva care să le amâne. Cu toate că se recuperează din cursuri și seminarii online, nu știu dacă se poate face chiar tot și asta ne îngreunează puțin situația… (Sorina Stan, Facultatea de Business, Cluj-Napoca)

***

„Norocul nostru că avem o pauză de la școală” am putea spune, însă, cu multă sinceritate, mă simt pierdută, de parcă m-am rătăcit într-o pădure cu mii de copaci. Mă simt constrânsă de situație să fiu mereu pregatită de ceea ce e mai rău, chiar dacă de multe ori mi se pare ireal totul. Conștientizăm prea puțin adevărata dimensiune a gravității unei pandemii, despre care se discută pe plan global, însă de câte ori o văd pe mama, revin cu picioarele pe pământ și-mi dau seama că e o treabă mult mai serioasă decât am avut impresia. Uneori mi-e greu, ea fiind medic, iar eu știind mai multe decât aș vrea să aflu, alteori, primesc prea puține răspunsuri la întrebările puse. Dar încep să mă adaptez, în majoritatea timpului încerc să mă focusez pe alte lucruri, să descopăr pasiuni de care nu aș fi avut timp pe parcursul anului școlar: să citesc cărți sau să vizionez filme care să aibă un impact asupra mea. Nu-mi place când nu am atribuții, mi se pare că nu am niciun scop. Mă deranjează faptul că nu pot să mă mai întâlnesc atât de mult cu cei apropiați mie, însă ceea ce pot face este să trasmit iubire digital. E important să fim alături unii de ceilalți, chiar dacă e la distanță; e important să ne readucem aminte că este o perioadă care se va ameliora și va trece, încet, repede, dar va trece. Astfel, pe de o parte, sunt afectată de situație și mă simt tristă, dar pe de altă parte, mă simt în siguranță și știu că atâta timp cât am o igienă corespunzătoare acestor condiții și rămân acasă, totul va fi bine.  (Giulia Șofron, clasa a IX-a, CNDV)

***

Aș începe prin a spune că suntem părtașii unei vremi tulburi. În ultimele zile suntem înconjurați de un haos exterior, care, dacă nu suntem atenți, ne acaparează. Peste tot în jurul nostru, atât în viața reală, cât și în lumea mass- mediei se inoculează ideea de panică. Nu ar trebui să o luăm atât de drastic, dar nici să cădem în extrema cealaltă: „nouă nu ni se poate întâmpla nimic”. În astfel de vremuri a rămâne calm, lucid și cu o minte sănătoasă, cred că ar fi cel mai mare plus. Dacă tot cu acest virus și cu această măsură de protecție care a fost luată, aceea de a sta în casă, deși știu, vremea călduroasă parcă a devenit o tentație pentru unii, parcă înadins dorind să ne necăjească, am putea folosi acest timp pentru a ne cunoaște și a petrece mai mult timp cu noi înșine, cu familia și cei dragi, a petrece mai mult timp în preajma cărților pentru că, cu o carte bună și o cană de ceai cu lămâie, noțiunea timpului este dată uitării. Să petrecem acest timp frumos, gândindu-ne și la ceilalți, recuperând acele zile în familie de care până acum eram obligați să ne lipsim, din cauza lucrurilor banale, lipsite de valoare. Hmm, a cam venit timpul să mă reîntorc la cărțile mele, care mă așteaptă să le devorez .Oh, da! Să nu uităm și de celebrul timp pentru seriale. Aveți grijă de voi și spor în toate! Și nu uitați să vă căutați liniștea indiferent cât de mare va fi haosul exterior, pentru că haosul interior este cel care învinge bătălia întotdeauna, iar noi, înainte de toate ar trebui să ne lipsim de haosul interior, să strălucim prin noi înșine. (Andrada-Lacrima Grad, clasa a XI-a, CNDV)

***

Pandemia asta năzdrăvană mă privează de unele evenimente/ persoane dragi sufletului meu. A venit pe nepregătite. O iert, pentru că mi-a oferit pe de altă parte timp pentru mine, timp pe care poate de una singură nu mi-l rezervam. Cu siguranță e o lecție ce trebuie învățată: autodisciplina. E o perioadă de har, când am primit timp în plus. Știți voi… acel timp pe care nu ți-l faci niciodată. Îmi place să cred că lumea se străduiește în jurul meu ca acestea să se termine cât mai curând. Deci și eu voi sta acasă. „Valoarea unui lucru creşte proporţional cu greutatea obţinerii lui.” – Thomas Mann. Îmi vor fi toți și toate mai dragi când vor reveni lucrurile la normal. Din toate avem ceva de învățat. (Raisa Semeniuc, clasa a XI-a, CNDV)

***

Cum resimte Terra criza aceasta?

După mult timp, pământul respiră! În unele părți ale lumii se poate privi adevăratul albastru al cerului, nu cenușiul cauzat de fum. În altele s-a rostit un STOP hotărât avioanelor, croazierelor, mașinilor, poftelor de lux… Și da, există frică, izolare, boală, suferință și chiar moarte. Dar nu trebuie să dispară iubirea! Acesta e momentul s-o facem să renască. Trecând peste această tragedie care ne face pe toți să ne întristăm, probabil că Terra ne-ar spune că e mândră de umanitatea de care dăm dovadă. Poate nu ne-am numărat printre cei care au făcut cumpărături pentru alții, au cântat pe balcoane sau au trimis mesaje motivaționale, dar dacă am fost disciplinați și responsabili, dacă ne-am gândit de două ori înainte să ieșim din casă și am respectat normele de protecție, e mai mult decât suficient. Speră! În final, totul va fi bine! Și această încercare e tot o binecuvântare.

Cum resimt eu criza?

Aș minți dacă aș spune că nu îmi e dor de unele persoane sau evenimente. Da, îmi e dor de multe: de forfota de pe stradă, de poveștile auzite prin cafenele, de școală, de activitățile de voluntariat, de prieteni. Dar dacă vreau binele comun EU STAU ÎN CASĂ. Și chiar nu mă plictisesc. Ce poate fi mai frumos decât să știi că ai timp pentru tine? Ce fac în tot acest timp? Citesc… Iar când simt că deja e prea mult, mă uit la filme, desenez, planific, învăț, scriu, mă ocup de treburi casnice. Și dacă nu mai am nimic de făcut, nicio problemă… vorbesc cu mine și cu El; mă descopăr și mă redescopăr!

Haideți ca în următoarea perioadă să alegem înțelept pentru noi, pentru familie, pentru prieteni și pentru toți cei care sunt în prima linie a salvării. Nu e nicidecum ușor, dar împreună vom reuși! Fie că ești elev și stai acasă, bătrân sau un om preocupat de munca sa, fii prudent! Fă tot ceea ce îți stă în putință ca să te protejezi!

Ce știu eu cu adevărat e că acum avem timp! Hai să-l petrecem altfel! Vă provoc! Cu toată viteza înainte spre ceea ce e frumos! Vă salut, dragi sigheteni, că de îmbrățișat nu pot (vremurile tulburi cer soluții drastice)!

Gabriela MICH
Clasa a XI-a A, C. N. „Dragoș-Vodă” (CNDV)

foto: Ion Mariș

Îmi e greu să scriu.

Îmi e greu să scriu ce simt în ultima vreme, în ultimul timp… și nu știu de ce. Acum câțiva ani, simțeam că fiecare colţ al interiorului meu are ceva de spus dacă nu de strigat, într-o lume atâta de tăcută și de ignorantă. Astăzi, simt doar că acea voce e doar în interiorul meu și ea sună ca o melodie în surdină, dată pe un volum mic, ca să nu deranjeze restul gândurilor de zi cu zi. Nu înteleg dacă mă pierd sau pur și simplu nu mă mai iubesc destul de mult încât să mă las să fac parte din mine.

Să fii tânar e groaznic și atât de frumos în acelasi timp, încât aș putea să scriu despre fericire pe hârtie, pe pereți, în poze și în sticle de vin, dar aș putea scrie și nopți întregi despre supărare, despre gânduri care îmi bat la ușă, pe rând, să mă doboare la pământ. Aș putea să scriu despre atâtea coincidențe care-mi oferă șansa să zâmbesc și totuși să pot doar să-mi ordonez cuvintele în ură. E complicat. Simt totul și nimic în același timp, tot timpul, ca și cum aș pluti pe un val de nepăsare către ceea ce există în îndepartarea ființei mele și totuși, dacă ceva lovește mai aproape de suflet, pot să umplu căsuțe vocale cu frustrări și supărări nesemnificative. Nu e niciodată vorba că nu doresc să scriu, dar pentru cineva care trebuie să își desfacă pieptul în carne vie ca să își poată vărsa pe o foaie un gram de sentiment, vulnerabilitatea nu e prea prietenoasă cu mine.

Pe lângă toate astea, sunt într-o perioada în care încerc să îmi dau seama ce se întamplă, în care fiecare pas pe care îl fac îmi aduce o nouă întrebare, uneori o altă supărare și, rareori, o rază de înțelegere a ceea ce ar trebui să cunosc. Sunt zile în care mă trezesc plină de forță să construiesc un drum spre succes și zile în care îmi doresc să îmi ascund existența între două perne și să nu văd o altă pereche de ochi.

Cum aș putea să scriu, despre ce simt și ce trăiesc, când știu că mâine s-ar putea să prind alte ramuri și alte sensuri? Ironic e, că doar scriind, pot să îmi răspund la această întrebare.

Ștefania MICULESCU
studentă

Cantorul Shaul Nahum (din Paris) adresează un scurt mesaj înaintea Sărbătorii de Purim.

dr. Sorin MARKUS

foto: captură video

Purim este o sărbătoare evreiască care comemorează eliberarea poporului evreu din Imperiul Persan-Babilonian antic, după execuția lui Haman în 427 î.d.Hr. și în urma decretului reginei Estera care duce la executarea celor 10 fii ai lui Haman în 425 î.d.Hr., după cum este scris în cartea biblică Cartea Esterei (Megillat Esther). Capitolul Megillah („Sulul”), al zecelea din cartea Moed (Cartea Sărbătorilor) din Mișna relatează legea referitoare la Purim.
Purim este celebrată în fiecare an în funcție de calendarul ebraic la a 14-a zi lunii ebraice Adar, a doua zi după victoria evreilor asupra dușmanilor. Ca, și în alte sarbători evreiești, Purim începe de la apusul de soare în ziua precedentă. Purim este caracterizat prin recitări publice a Cărții Estera, oferirea reciprocă de cadouri de alimente și băuturi (mishloach manot), pomană pentru săraci (mattanot la-evyonim) și o masă de celebrare (se’udat Purim).

NR: Purimul se sărbătorește la Comunitatea Evreiască din Sighet, luni, 09 martie 2020.

„Unele lucruri sunt iubite pentru că au valoare. Altele au valoare pentru că sunt iubite”. (C.S. Lewis)

Haideți să facem un scurt exercițiu de imaginație. Suntem în anul 1939, Germania, descoperind oroarea celui cel de-al doilea Război Mondial. De parcă tot acest tablou al morții nu ar fi de ajuns, trăim și într-o modestă familie numită Hubberman. Câți dintre noi am mai citi într-o astfel de lume? Câți am fi prinși în mreaja descoperirilor? Dar acum… ce ne oprește? Dacă pentru Liesel Meninger cartea devenise o adevărată comoară de care s-a ținut chiar și cu prețul vieții/libertății, noi de ce nu am putea măcar să o considerăm ca pe un tovarăș de drum?

Am fost întotdeauna de părere că nu trăim doar o dată, ci avem atâtea vieți câte cărți citim. Vrei să fii rege, zmeu, aviator, luptător, președinte sau să călătorești în Alaska, Coreea de Nord, SUA, cea de-a cincea dimensiune, dar în același timp nu te-ai depărta de responsabilitățile tale? Atunci… CITEȘTE ca să TRĂIEȘTI. Pe mine cărțile m-au salvat de disperare, lașitate, plictiseală, lacrimi. De multe ori mi-am cuibărit sufletul printre paginile volumelor cu satisfacția că, prin lectură, scap de povara existenței cotidiene. Și tot de atâtea ori am mers spre raftul bibliotecii la fel ca la cei mai dragi prieteni pentru a le spune motivul zâmbetului meu. Uneori m-au înțeles, alteori am încercat eu să înțeleg cum procedează familia mea de hârtie. Am crescut împreună, am asimilat informații împreună și, chiar dacă uneori o părăseam, ea mă aștepta tăcută tot în același loc.

📖 Citesc pentru că nu pot fi altfel.
👩‍🏫 Împart, adun, fac grafice și limite pentru că nu pot fi altfel.
✒️Și învăț… pentru că nu pot fi altfel. Toate acestea fac parte din mine. Peste adevărurile matematicii se potrivesc atât de bine povești de viață, lecții din trecut și idei pentru viitor încât cartea și științele exacte tind să realizeze un întreg greu de observat din perspectiva unora.

Îmi place să simt vibrația oamenilor fericiți, încrezători, înțelepți, dar mai ales cititori. Iubesc să stau în jurul lor și să îi ascult. De ce? Deoarece transmit emoție, dăruiesc iubire, așază câte o cărămidă la zidul cunoașterii, au curajul să greșească și puterea să învețe, vorbesc despre cărți ca despre vechi prieteni și, nu în ultimul rând, au puterea de a vedea frumosul indifrent de norul ce s-a așezat în fața lor.

INTERBOOK a apărut atât ca o provocare, cât și din pasiune pentru oameni și cărți. Ce facem dacă sighetenii chiar citesc și în Sighet nu a ajuns încă acest virus al ignoranței? Ce facem după ce citim o carte: cu cine o dezbatem, cum analizăm ingredientele care au lipsit, ce am învățat din ea și ce punem în practică? Într-o astfel de situație ce ți-ai dori mai mult decât un club de carte, o întâlnire între prieteni prin care să ajungi să te cunoști chiar pe TINE!

Miercuri (4 martie 20202) a avut loc prima noastră întâlnire. Mai sfioși sau îndrăzneți, pasionați de lectură sau doar curioși, dornici de cunoaștere sau de a lega prietenii, ne-am strâns pentru prima dată. Fără a aștepta recompense, ceilalți ne dăruiesc prietenia, înțelepciunea și timpul lor. Pentru toate acestea aș dori să vă mulțumesc tuturor celor care ați făcut ca acest proiect să devină realitate: participanților, Clubului Interact Sighet, echipei de proiect, The Coffe Factory… și nu numai.

➡️ Ce am făcut și ce vom mai face?
De toate… Pentru cei care încă nu știți, INTERBOOK este un club de carte destinat tuturor (indiferent de vârstă, școală, pasiune) celor care doresc să tranforme lectura într-o activitate cool de grup și astfel să fie creatori de viitor. Vom avea două întâlniri pe lună în care vom dezbate cartea, vom sta de vorbă cu diferiți invitați, vom avea parte de abordări la care nu ne-am fi gândit și vom cunoaște povești, frânturi de istorie. Pentru detalii puteți vizita pagina de facebook – CLUB INTERACT SIGHETU-MARMAȚIEI, iar pentru orice nelămuriri mă puteți contacta.

➡️Ce surprize pregătim și ce așteptări avem?
Știm că nu va fi ușor, dar un drum fără obstacole nu duce nicăieri. Vom fi uneori obosiți, alteori dezamăgiți că nu am putut face mai multe, dar întotdeauna vom fi dornici să vă întâlnim. Zâmbetele de pe fața voastră vor alunga orice umbră. Vă pregătim jocuri, activități practice, teste, provocări, deoarece o dragă participantă spunea că avem „apucături faine de tot” și îi dau dreptate.

➡️Ce înseamnă pentru mine INTERBOOK?
Curaj, ieșire din zona de confort, creativitate, prietenie, familie, lucru în echipă, solidaritate, empatie, comunicare, distracție, artă, cărți… Interbook a devenit o parte din mine!

Viața e o carte, iar noi o filă din ea. Haideți să ne scriem povestea în cel mai frumos mod posibil!

Gabriela MICH
Secretar Club Interact Sighet

Sunt fericită, dar, dacă ar fi să iau de la capăt viața, să mă reîntorc în trecut, nu aș mai face aceleași alegeri… Nu aș renunța la fundița din voal de pe cap și nici la cerceii mici și aurii. Nu aș intra în anturaje necunoscute care nu mă reprezintă. Nu m-aș pierde pe mine de dragul altora și nu i-aș lăsa să-mi răpească identitatea. Dacă aș putea să scap de mine însămi cu siguranță aș putea să sar și să ocolesc constrângerile impuse de propriul meu respect. Da, recunosc! Fac parte din categoria de oameni care-și regretă trecutul și toate alegerile lui, pe toate planurile. Partea mai puțin bună e că la fel ca mine, sunt mulți. Oh, și mai recunosc că nu-s o tipă puternică, Am făcut tot posibilul să-mi opresc uzura sufletului în timpul nopților în care nu puteam dormi. Nu înțelegeam din ce mormânt mă trezeam dimineața. Oamenii ca mine, ca noi, nu renunță la nimic în totalitate, dar nici nu acceptă ceva în întregime. Tu trebuie să faci pace, cu tine, cu trecutul tău și cu viața. Astfel… am câteva ponturi, ca de la oameni de lacrimi la oameni de lacrimi:

1.Oprește-te din a da explicații, oprește-te din a căuta scuze și fă doar ceea ce simți.
2. Tot ceea ce primești cu resemnare în viața ta, va prinde ființă. (Aici nu vorbesc doar despre aspectele pozitive.)
3. Nu mai aștepta, implică-te!
4. Nu renunța la libertate!
5.Renunță, în schimb, la… așteptări.
6. Vederea să-ți fie întotdeauna îndreptată spre nou.
7. Unde nu te simți tu însuți, pleacă, dar pleacă rapid!
8. Călătorește!
9. Nu renunța la plăcerile tale de dragul altor oameni.
10. Odihnește-te intens după fiecare lacrimă.

Bonus: Plânge adânc, răscolitor, dar o singură dată din același motiv!

Daniela BERCIU

sursă foto: THINKING

La intersecția străzilor Nicolae Titulescu cu Primăverii, la doar 200 de metri de vama din Sighet, un imobil dărăpănat, părăsit, „veghează” trotuarul care duce spre ieșirea din România. Un cetățean, animat de mult-doritul „virus” al civismului, ne-a semnalat pericolul pe care această clădire îl reprezintă pentru trecători, sighetenii care-și părăsesc temporar țara, pentru a-și vizita rudele din Maramureșul de peste Tisa sau pur și simplu pentru a-și îmbunătăți – după abilități! – situația financiară personală.

Preluăm aceste imagini deoarece ne dorim să oferim concetățenilor noștri posibilitatea de-a semnala micile sau marile imperfecțiuni ale Sighetului nostru. Vorbim despre aspectul unui oraș care, chiar dacă este „doar” poarta periferică de ieșire spre… exteriorul Uniunii Europene, merită bine întreținut!

Cine trebuie să ia măsuri, cine trebuie să se (auto)sesizeze?… Vom vedea?!

Salut, Sighet!

Cartea este un tovarăș care nu te copleșește cu laude, prieten care nu te ademenește, partener care nu te plictisește… este un prieten care nu vrea să obțină nimic de la tine lingușindu-te… prieten care nu umblă să te viclenească, să te mintă. (Al-Djahiz)

S-a declarat panică generală în legătură cu destinul cărților… Tot mai multe biblioteci personale ticsite de cărți prăfuite… Tot mai multe târguri de cărți pline …. pline de oameni care își fac poze. Din ce în ce mai multe televizoare pornite, gadgeturi de ultimă generație în mâinile celor care nu cunosc arta scrisului; tot mai mulți oameni plictisiți, distrași… iar într-un colț de lume o comoară suspină, nimeni nu o atinge. Degeaba ea strigă Citiți ca să trăiți!. Cine o ascultă? Panică generală cică… eu zic că mai degrabă e nepăsare generală.

STOP! Și dacă sighetenii chiar citesc? Dacă în Sighet nu a ajuns încă acest virus al ignoranței? Ești curios să afli? Atunci haide miercuri, 4 martie, ora 16:00, la Coffee Factory cu cartea preferată! INTERBOOK te așteaptă!

Ce este INTERBOOK?

Interbook este un proiect al clubului Interact Sighetu-Marmației prin care se încearcă promovarea lecturii nu ca activitate solitară, ci ca una de grup. Și, ca un secret: încă ești cool dacă citesți. Clubul nostru nu va însemna doar o discuție pro-contra, ci o întâlnire cu alte tipuri de cititori; o întâlnire în care ne vom cunoaște pe noi.

Cum a apărut totul?

De la o simplă întrebare: Am terminat cartea, și ce? Cu cine o dezbat? Fiecare pagină citită e o fărâmă din marele discurs al lumii. Citește și fă ceva! Deșteaptă-ți mintea. Cum vor afla și alții valoarea cărții dacă eu citesc și tot eu înțeleg? Așa s-a născut INTERBOOK: din pasiune pentru oameni și cărți, din dorința de a crea legătura între carte și univers.

Cum funcționează?

Prima întâlnire va fi doar una de cunoaștere, dar dacă vrei cu adevărat să pătrunzi în lumea cărților, Interbook a fost creat special pentru tine. Vom avea două întâlniri pe lună: una va fi o dezbatere informală și prietenoasă despre carte, autor, personaje, iar în cea de-a doua vei putea discuta cu invitații noștri, vei participa la diferite activități practice și nu numai. Important de menționat e că nu va fi obligatoriu să fi finalizat integral cartea, însă îți vei asuma riscul de a auzi câteva spoilere. Vrei să vorbești despre Holocaust, uniformizare sau sacrifiu suprem? Vom încerca să avem de toate. Lectura oferă posibilitatea de a avea aspirații mari și de a continua să progresezi. Vrei să îți faci noi amici, să te împrietenești cu ființele de hârtie sau să fii surprins de abordări la care nu te-ai fi gândit vreodată? Fă primul pas într-un club al bibliobibulilor (ești curios ce înseamnă? Haide în 4 martie, ora 16:00 și vei afla!)

Cine poate participa?

Oricine. Fie că ești cititor amator sau pasionat; tăcut sau vorbăreț; critic literar, blogger, entuziasmat, interesat sau nu, tânăr sau cu mai multă experiență, când vei păși pragul clubului vei fi iubit, special, respectat și ascultat. Cochetezi cu scrisul sau iubești activitățile practice? Atunci te așteptăm alături de noi pentru a-ți pune în valoare talentul creativ. Sportul tău preferat este Maratonul 24 ore de citit? Ești pasionat de film, muzică, teatru, artă? Oricare ar fi pasiunea ta, haide în INTERBOOK – un club cu și despre oameni Nu-ți face griji dacă ești timid! Cititorii INTERBOOK nu se mănâncă între ei, ba chiar își fac viața mai frumoasă unii altora.

Pe mine cărțile m-au salvat de disperare, lașitate, plictiseală, lacrimi. De multe ori mi-am cuibărit sufletul printre paginile volumelor cu satisfacția că, prin lectură, scap de povara existenței cotidiene. Și tot de atâtea ori am mers spre raftul bibliotecii la fel ca la cei mai dragi prieteni pentru a le spune motivul zâmbetului meu. Uneori m-au înțeles, alteori am încercat eu să înțeleg cum procedează familia mea de hârtie. Am crescut împreună, am asimilat informații împreună și, chiar dacă uneori o părăseam, ea mă aștepta tăcută tot în același loc. Vrei să facă același lucru și în cazul tău? Vrei să descoperi valoarea cărții? Haide la INTERBOOK! Îți cer doar o oră! Nu vei regreta!

Gabriela MICH
Secretar Club Interact Sighet (2019 – 2020)

Gheorghe Codrea s-a născut la Sighet (02 martie 1928), în urmă cu 92 de ani. Locuiește la Cluj. Are un fiu, Dan, arhitect și o nepoată Anna, stabiliți în Anglia.

Gheorghe Codrea a absolvit Liceul „Dragoș Vodă” în anul 1948. Pe la sfârșitul anilor ’40 este remarcat și îndrumat spre artele plastice de către cunoscutul pictor maramureșan Traian-Bilțiu Dăncuș. A urmat și absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj (1949 – 1953), specializarea pictură, clasa profesorilor Catul Bogdan, Aurel Ciupe, Nagy Imre, Andrassy Zoltan, după care a continuat studiile în scenografie la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1953 – 1956) avându-i profesori pe Alexandru Moscu, Toni Gheorghiu, Walter Siegfried.

La încheierea studiilor, conform uzanțelor, a fost repartizat la Teatrul de Stat din Oradea dar, iubind Clujul, a aplicat la un concurs deschis pentru un post similar în inima Transilvaniei, unde a şi fost angajat în 1956 până la pensionare în anul 1989.

A inovat și modernizat tehnica scenografică a secolului trecut, introducând în spectacole proiecțiile, creând elemente scenografice ce relevau și talentul de pictor, adevărate lucrări de artă de sine stătătoare.
Gheorghe Codrea a fost 33 de ani un scenograf – artist al Operei Române din Cluj, aducând în scenografie o abordare modernă, fiind adept al spectacolului vizual total.
A creat scenografia pentru spectacole lirice memorabile, Bărbierul din Sevilla, Coppelia, Don Carlos, Lacul lebedelor, Secretul lui Don Giovanni, Tripticul puccinian (1972), Povestirile lui Hoffmann, Nunta lui Figaro, Flautul fermecat, Don Juan, Zamolxe și Ulysse, Voievodul țiganilor, Nabucco, Falstaff, Boris Godunov etc.

S-a remarcat și în pictura de șevalet, având mai multe expoziții personale atât în țară cât și în străinătate.

La mulți ani, Maestre!

Salut, Sighet!

NR: În fotografie sunt membrii familiilor Codrea și Ilnițchi. Rândul de sus, de la stânga la dreapta: Petru Codrea (tipograf), Ilnițchi Felician (profesor ┼), Eugen Codrea (profesor). Rândul de jos, de la stânga la dreapta: Elena Codrea (născută Fodoruț, profesor, ┼),  Georgeta Maria Ilnițchi (născută Codrea, învățătoare), Aurelia Codrea (născută Grigorescu, funcționar, ┼); Gheorghe CODREA (pictor – scenograf). Fotografie din arhiva familiei.

Clădirea din fotografie – din start având destinația de școală – a fost construită într-un frumos stil seccesion – varianta germano – austriacă a curentului Art Nouveau, apărut în Europa la sfârșitul secolului al XIX – lea și începutul sec. XX.
Şcoala a fost dată în funcțiune în anul 1902, cu denumirea de Școala primară “A. Sandor”, până în 1948 funcționând ca și școală primară de băieți, Din anul 1948 se introduc clasele V-VII (băieți și fete) iar din anul 1964 se introduce învațământul obligatoriu de 8 ani și se va numi Școala generală/ gimnazială nr. 2 (cu clasele I-VIII).

Sunt binevenite completările cititorilor la această fotografie.

NR: Fotografie din colecția privată a scriitorului sighetean Gabriel Boros (Germania).

Salut, Sighet!

De-abia am reușit să ne „lansăm” în noul an și deja am fost nevoiți să coborâm cu picioarele pe pământ și să asistăm la dezastrul produs de natură în Australia… milioane de hectare rase de pe fața globului și mii de animale arse și pârjolite de flăcările dezastruoase ale incendiilor! Sute, ba chiar mii de oameni luptând împotriva iadului care s-a extins și a devastat timp de aproximativ patru luni! Mulți dintre martori au rămas cu sechele după acele imagini pe care le-au surprins în timpul luptei cu flăcările iadului!

„De ce ?” practic aceasta este întrebarea pe care și-o pune orice persoană, doar în momentul în care dă de rău! Nu avem un răspuns clar dar știm că vina ne aparține nouă, oamenilor, care nu știm ce să mai facem de la atâta bine… nu știm să ne comportăm și să ne mulțumim cu ceea cea avem și ceea ce ni se oferă, mereu încercăm să obținem imposibilul! Ajunși de multe ori la… înălțime uităm de tot și începem să tratăm lucrurile superficial…
De parcă nu era de-ajuns… o boală infecțioasă atacă omenirea! Sub numele de „Coronavirus” sau mai bine zis „Asasinul globului pământesc”, cel care a ucis aproape trei mii de persoane, i-a adus în stare gravă pe alți câteva mii și din păcate nu se oprește aici! Panica crește în majoritatea statelor, mulți sunt infectați deja iar restul se așteaptă la acest lucru…
Oare „de ce ?” mulți reluăm această întrebare și încă nimeni nu ne-a oferit un răspuns… Să fie un semn al destinului sau doar o criză de stres global pentru o perioadă mai scurtă?

Nimeni nu ne dă un răspuns ferm la aceste „evenimente”… și chiar dacă ar fi „destinul”, ce ar vrea să ne transmită? Faptul că se apropie cu pași repezi „sfârșitul” sau o să fie un nou… început?

Acestea fiind practic unele dintre cele mai frecvente întrebări stârnite odată cu apariția acestor catastrofe! Specialiștii fac tot posibilul să găsească vreun antidot, însă nimic (deocamdată?)! Nu știm de unde au pornit aceste probleme și nici când se satură să ne terorizeze…

Aceste dezastre naturale o să ne ucidă sau o să ne facă mai puternici?! O să reușim să ieșim din aceste situații teferi sau vătămați? Întoarcem și a doua pagină din această carte intitulată „Anul 2020”, a doua pagină fiind luna Februarie, care se încheie cu începutul epidemiei care lovește o dată la zeci de ani!

Să fie doar o coincidență sau un semn divin pentru a ne arăta că putem dispărea de pe o zi pe alta?

Nu știm ceea ce ne prezice viitorul, dar un lucru e cert, o să ne schimbe… în cel mai scurt timp!

Bogdan GODJA
clasa a XII-a F, CNDV

NR: foto „Salut, Sighet!”