În fața Primăriei Sighetu Marmației, vineri, 27 decembrie 2018, s-a desfășurat parada Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația”, ediția a 51-a.

Un fotoreportaj realizat de dr. Sorin MARKUS

* Noiembrie. Pe dig, pe bănci, la râul rece, poţi întâlni romantici cuminţi. Vin zi de zi să joace-n filmele fotografilor de Iza.
* Bătrâni la colţ de stradă: „…Noi suntem bine…, alţii-s pe pat… Şi bietu’ Nicolai’ a’ nost’ o murit…”
* Tinere la colţ de stradă: „…Hehe..! Şi ce-ai mai făcut?” ”… Nimic. Lucrez ş-atât.”
* Liceeni venind de la şcoală: „… La noi explică profu’…, funcţie de persoană…, explică la persoana aceea.”
* La bar: „…Noa, ai votat?/ Votat – zice. / Cu cine?/ Nu ştiu… – Ciufuri! O votat vot!”
* Pe corzo mergând…: „Taie azi porcu’ Pătru. Me’rem să vid’em!”
* „Nu mai aduceţi nici un rest! Aicea io feleluiesc!” (– ospătărie) („Vorba unui vecin chefliu, Jani lu’ Antal: „Jani be’, Jani plăt’e’, taşca lui feleluié’!” – Al. D.)
* Un prieten constată dispariţia, în lumea asta grăbită, a instituţiei Bunicului. Acela care, de exemplu, „poşotea” obrăjorii nepoţelului, cu barba lui aspră, nerasă…
* „Pt’iu, nu-ţi sie de deoch’i, că îndemânos eşti, mintenaş ai ajuns unde-o trebuit!” (– iniţieri)
* O săptămână până la Crăciun. Cocoane cu năfrămucă, prunci cu lecrice prin tot oraşul. „Copiii ăştia mi-o schimbat … zilei!” (-zice o doamnă cernită, trecându-şi mâna peste ochi)
* „Tu cât ai de temă?” (– o zgâtie ieşind de la şcoală, către un băiet mai înăltuc)
* „Poftiţi, poftiţi!… Că domnii ăştia să păzăsc, nu-s ca noi…” „Da, noi ăştia în concediu premortal avem tot timpul”. (- pensionari la „Pariuri”)
* „Banca noastră vă ajută să fiţi un pic mai Zen.” (– publicitauă)
* Cuvinte noi: balcanlaureat (continuă, ceri o ciornă la un moment dat), şparlamentar (legiuitor agonisitor), politrucian (Reptilian, ordinul Tare-n clanţă).

-.-

Frânturi de …piaţă
(bonus 1)

* „ …la televizor…, m-am uitat acolo, pă păriete, tătă zâua…” (– nevastă di pa Iza)
* „…vettünk egy disznó Unicárbon es meg csinálunk hogy akarunk… “ (-soluţie de Sărbători)
* „Auzi? Abonatul nu răspunde momental.” (– un moşuc, de după tejgheaua lui)
* „Era unu în sat la noi, stătea pe o vale şi umbla cu corinda. Şi corinda era aşa: „Pe o vale într-un sat / Este-un pom cu pere, / Da’ nu-i pom cu pere, / Că-i Gh’eorgh’e cu pere”. (– acelaşi precupeţ)
* „Ţigări subţiri…”, „Kent”…”, „Kompliment…” (– replici înşirate pe Alee)
* „Da’ ce eşti aşe’ furioasă?” „Că-mi pare rău că-s proastă. Da’ nu-i bai, că m-oi deştepta de-amu!…” „Îi trecuut, îi vremea târzie…” (– Aleea pieţii, o vânzătoare „de dincolo”, toată roşie, trece în fugă, colegele o salută)
* „Ce faci, Mări’ ? Stăi! N-ai fost ieri la ‘mormântare? Ileană ce face? Da’ Ion?” (– la piaţă, o băbucă cu tarabă, către o băbucă trecând)
* „Tare buni o fost. Mulţumim frumos!” „Şi noi vă mulţumim. Mai ziniţi la noi!” „Zinim, zinim…” (– la mititei)

În TV Sport grai…
(Viorel, Robi & comp.)
(bonus 2)

* „Echipa merge pe valul de adrenalină…”
* „Un atacant, un oportunist din toate punctele de vedere…”
* „Bizonul este de vânzare… 800.000 euro!”
* „Minutul ’89. Gazul a cam terminat benzina…”
* „Al treilea gol primit le-a luat orice speranţă. Echipa a fost lăsată fără nici o speranţă.”
* „Echipa pare anesteziată. Cele 3 goluri primite au anesteziat-o”. *
* ”Personal, sunt foarte încântat de acest fundaş. Nici un fundaş nu a reuşit să mă încânte ca el…”
* „O să vedem imediat golurile care le-au adus o victorie confortabilă, lejeră…”
* „Oare ce se întâmplă? United joacă ca City şi City ca United!?”
* „O echipă din ce în ce mai conştientă de propria valoare, care ştie să se impună, care controlează, domină jocul şi care mai ales ştie să-şi impună autoritatea.”
* „O echipă care joacă foarte bine…, o echipă completă…, versată. Foarte bine a jucat şi astăzi…, minunat…, minunat!”
* „Nu înţeleg de ce tot aruncă mingea în careu. În acest sezon, această echipă nu a dat din 17 goluri nici unul cu capul”.
* „Trebuie însă avut în vedere că fanii O.M. creează o atmosferă extraordinară, fabuloasă, acasă, pe teren propriu, pe Velodrom”.
* „Ucigătoare probabil pentru fanii echipei aceste ocazii ratate la foc automat”.
* „În absenţa specialiştilor, jucătorii încearcă să facă o româneasă”: (-să prindă de stâlpii din spatele porţii plasa desprinsă, improvizând)
* „Real – Barcelona! O partidă pe care orice pământean trebuie s-o vadă!”

Consemnări: Marin SLUJERU

De Crăciun să fim mai buni!… Să încercăm măcar!…
Un gând curat, o faptă bună, un gest caritabil sunt în sine o mare… sărbătoare!

„Salut, Sighet!” dorește colaboratorilor, cititorilor și tuturor celor ce sunt „sensibili” la spiritul Crăciunului, Crăciun fericit!… și… Sărbători minunate!!

Boldog Karácsonyt! Frohe Weihnachten! Joyeux Noël! Merry Christmas! Buon Natale! Feliz Navidad! Καλά Χριστούγεννα! Vrolijk Kerstfeest! З Різдвом Христовим! Veselé Vánoce! God Jul! Սուրբ Ծնունդ! Счастливого Рождества! メリークリスマス！圣诞快乐！

Salut, Sighet!

foto: Miya Kosei

Delirul refracției este obscur, iar cerul nu se mai aseamană cu cel din trecut. Stelele nu mai sunt nici mii, nici sute. Acestea s-au pierdut încă de la strigătul copilului înfășurat în smirnă și tămâie.

Un Crăciun fericit e construit din oameni fericiți, iar fericirea este aspectul fundamental care ar trebui să ne definească ca umanitate. Pierdem lupta sau am pierdut-o de mult. Văd adulți cu ochii scăldați în lacrimi, călcând sfioși pe urma amintirilor. Observ copii cu privirile triste aruncate înspre vitrinele fade și bunici care plâng de dor. Bunicii suferă cel mai mult pentru că ei cunosc esența. Ei cunosc zâmbetele sincere și ideea de unitate. Bunicii știu că nu ceea ce ai pe masă este important în noaptea de Crăciun, ci ceea ce ai în suflet.

Zăpada fuge din calea noastră. Eu zic că nu o merităm. Ulițele rămân goale și sumbre. Nașterea Mântuitorului nu ne oprește dintr-un drum gol și abstract, dintr-o fugă continuă de noi înșine. Cum am putea să fim fericiți când uităm să ne îmbrățișăm și să ne spunem cât de tare ne iubim? Cum am reuși să construim ziduri din blândețe când mulți dintre noi, Crăciunul acesta, nu-și mai pot vedea mama? Cum să râzi și să te bucuri atunci când poți să priveșt pe geam cerșetori așezați sub decoruri colorate? Oamenii simt, dar nu spun. Ne simțim goi și singuri, ne simțim abandonați și simțim că nu suntem cei mai importanți. Știm că nu ne găsim locul nicăieri, dar nu facem nimic în această privință. Rămânem, asemenea unui copac, în mijlocul unei păduri sărăcăcioase și triste și acceptăm să ne bată vânturi, ploi și fulgere. Acceptăm toamna și iarna doar în speranța unei noi primăveri. Din păcate, mulți dintre noi nu reușesc să o mai vadă.

Ne este frică. Ne e teamă. Acceptăm puțin și lăuntricul nostru se scufundă în dor. Suntem departe. Departe de tot ceea ce eram odată. România, totuși, trăiește prin tine. Tu îi porți rănile și victoriile. Oriunde te-ai afla, nu poți să pierzi ceva ce se află adânc în tine. Ești departe de familie, fizic, iar de multe ori, departe de ei, sufletește. Ultima variantă doare cel mai tare.

Priviți suflete, nu chipuri. Zâmbiți sincer, vă rog! Oh, și iubiți onest, oriunde v-ați afla. Haideți să salvăm sărbătorile, căci mie mi-este dor de un Crăciun pe care nu l-am mai trăit niciodată.

Daniela BERCIU

Mă gândeam zilele acestea și observam cum toată lumea e în goană, toți sunt preocupați de cadouri, de brad, de felicitări și alte mii de chestii care, pentru moment, aduc bucurie, însă nu acestea înseamnă adevărata semnificație a Crăciunului. Cu multe decenii în urmă, Crăciunul nu însemna cadouri scumpe, decoraţii stradale, vacanţe la schi, ci doar un brad împodobit cu globuleţe, colinde adevărate, și multă emoţie, legată de minunea Naşterii Domnului – esența acestei sărbători.

Crăciunul este despre iubire. Încearcă să îți faci timp pentru tine și pentru cei dragi în această perioadă. Încearcă să lași deoparte preocupările, abandonează treburile zilnice, nu continua să faci ceea ce te face nefericit. Cu toții avem nevoie de o pauză. O pauză de la tot… mai puțin de la iubirea față de omul de lângă noi, părinți, prieteni, familie, cei dragi sufletului nostru.
E un moment în care trebuie să ne oprim din tot și să ne uităm în jurul nostru. Să ne uităm la oamenii de lângă noi, să le mulțumim pentru că a trecut încă un an în care ne-au rămas aproape, indiferent de circumstanțe, să nu uităm să le spunem „te iubesc”, „mulțumesc”, „iartă-mă” sau „te rog”. Zilele acestea sunt despre noi, despre faptul cum alegem să ne petrecem acest „timp”.

Decembrie este despre dăruire, și nu mă refer la lucruri materiale, ci la acele valori pe care banii nu le pot cumpăra: bunătatea, iubirea, speranța. O îmbrățișare valorează mult mai mult decât ne putem imagina. Deschide ochii, ai atât de multe lucruri de care să te bucuri, privește-ți familia, spune-le cât îi iubești și bucură-te de cele mai mărunte lucruri din jurul tău. Îți trebuie atât de puține lucruri ca să fii fericit! Pune-ți un zâmbet larg pe față și anul ăsta, în loc de Crăciun fericit! strigă OAMENI FERICIȚI!

Anul acesta este primul an în care simt nevoia cu adevărat de un altfel de Crăciun. Avem de toate și totuși ne lipsește cel mai important lucru. Trăirea, spiritul, sufletul, căldura sufletească. Lipsește chiar lucrul de care avem cu toții cea mai mare nevoie: Isus. Suntem capabili să observăm toate lucrurile nesemnificative legate de această perioadă, dar suntem incapabili să-l vedem pe Isus.

Crăciunul nu trebuie să fie o sărbătoare comercială. Cu cei dragi în jurul tău, știi că-i sărbătoare, fericirea este bogăția cea mai mare. Și ce dacă n-ai acum chiar tot ce ți-ai dorit, anul ăsta de Crăciun o să fii fericit.

Pentru cititorii „Salut, Sighet!”: vă doresc sărbători binecuvântate, cu multă iubire, pace și bucurie în suflet! Să aveți parte de un Crăciun așa cum vi-l doriți, iar anul care vine, să vă facă mai înțelepți, darnici și iubitori!

Monica BUD

Par atât de îndepărtate evenimentele din acel decembrie însângerat al anului 1989! Au trecut anii și azi ne întrebăm – unii – cum am putut fi atât de naivi. Cât de parșiv am fost manipulați.

În Sighet, până în 22 decembrie a fost liniște, o liniște apăsătoare, dar vestea eroismului Timișoarei ajunsese aproape în toate colțurile țării. Așteptam toți cu teamă să se întâmple ceva… brutal.

În după amiaza zilei de 21 decembrie, după discursul lui Ceaușescu din fața Comitetului Central întrerupt de mulțime și apoi în seara și-n cursul nopții de 21 spre 22 decembrie s-a ridicat și Bucureștiul.

În prima parte a zilei de 22 decembrie ne aflam la locul nostru de muncă, în biroul de la mecanicul șef al Fabricii de Șuruburi. Eram acolo mulți tineri ingineri, cadre tehnice și ascultam radioul. Discutam în șoapte, analizam cu neîncredere zvonurile pe care le recepționaserăm. În jurul orei 9:30 o voce gravă anunța la radio sinuciderea generalului Milea, ministrul apărării. Nici în secție nu se mai lucra. Câteva strunguri funcționau aproape în… gol. Oamenii percepeau tensiunea ce cuprinsese țara. Așteptam, așteptam alte noutăți dinspre capitală, simțeam că de-acolo trebuia să vină un semnal declanșator. Apoi, în jurul orei 12:40 – 12:50 se anunță la radio fuga dictatorului! Am ieșit instantaneu din birou în secție și am strigat pentru ca oamenii să audă: „Ceaușescu a fugit!”

După acel moment s-au declanșat – în toată țara – manifestațiile spontane, furibunde, împotriva reprezentanților regimului comunist și în special ai familiei Ceaușescu. Acolo, la noi, directorul întreprinderii a fost alergat și scuipat de angajați; a scăpat în ultimul moment cu fuga, cu Dacia break din dotarea fabricii. Noi am rămas să ne apărăm fabrica; în următoarele zile și nopți, am îmbrăcat uniformele de gărzi patriotice, purtam brasarde tricolore, așteptam atacul rușilor, eram amenințați cu bombardamente din elicoptere sovietice, aflam că apa potabilă fusese otrăvită etc., etc. și „înghițeam” incredibil de multă… manipulare.

Cei care nu erau la muncă s-au îndreptat spre centrul Sighetului, spre primărie, unde au început să-și manifeste instantaneu „descătușarea”. Colegi de-ai noștri, din schimburile II și III, care s-au aflat în zona centrală, ne-au povestit cum era azvârlită și arsă în stradă maculataura comunistă, operele tovarășului, erau verificate birourile din primărie unde s-au găsit – incredibil, culmea! – portocale și Pepsi. „Plebea” nu avea parte – în anii socialismului multilateral dezvoltat – de asemenea bunătăți. Mulțimea era furioasă!… Vai ce bine o duceau tovarășii noștri conducători!

A fost bine că la Sighet n-au fost morți, a fost doar multă agitație, frustrare, tensiune și masivă manipulare. Și totuși, în acele zile, am trăit intens o schimbare de regim pe care noi am numit-o cu drag… Revoluție!

Ion Mariș

NR: Foto – Mihai Dăncuș, din arhiva Muzeului Maramureșului. Sighetenii în centrul orașului în ziua de 22 decembrie 1989.

FESTIVALUL DATINILOR DE IARNĂ „MARMAȚIA” 2019, EDIȚIA a 51-a

PROGRAM:
– 12 decembrie 2019

Ora 15:00, Sala de spectacole „Monica Chifor” – deschiderea oficială a Festivalului datinilor de iarnă „MARMAȚIA” 2019
NOAPTE DE VIS, Spectacol muzical-coregrafic. (Organizează: Consiliul Local, Primăria, Școala de Artă „Gheorghe Chivu“ Sighetu Marmației).

– 13 decembrie 2019

Ora 10:00-14:00, Sala de spectacole „Monica Chifor” – PRIMEȘTE-NE GAZDĂ-N CASĂ! (Organizează: Inspectoratul Școlar Maramureș, Consiliul Local, consilier Vîrsta Liliana, Grădinița cu Program Prelungit nr. 8 Sighetu Marmației, director Băldean Melinda).

– 14 decembrie 2019, CUM E DATINA STRĂBUNĂ

Ora 11:00, Centrul orașului Sighetu Marmaţiei, Alaiul formațiilor participante
Ora 11:30, Sala de spectacole „Monica Chifor”, Concursul național al grupurilor de obiceiuri populare şi de colindători din şcolile şi liceele judeţului Maramureş și din țară. (Organizează: Primăria, Consiliul Local, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Maramureş, Clubul Copiilor Sighetu Marmaţiei).

– 15 decembrie 2019, CUM E DATINA STRĂBUNĂ

Ora 11:00, Sala de spectacole „Monica Chifor”, Concursul național al grupurilor de obiceiuri populare şi de colindători din şcolile şi liceele judeţului Maramureş și din țară

– 18 decembrie 2019

Ora 12:00, Galeria de artă de la Muzeul Maramureşean, vernisajul expoziţiei şi premierea lucrărilor la Concursul „Cum e datina străbună” Ediţia a X–a. (Organizator: Clubul Copiilor Sighetu Marmaţiei).

– 21 decembrie 2019

Ora 15:00, Catedrala ortodoxă română, Concert de colinde VESTEA MINUNATĂ A CRĂCIUNULUI. Prezintă: corurile bisericilor din municipiu şi coruri bisericeşti ţărăneşti din Protopopiatul Ortodox Sighet.

– 22 decembrie 2019

Ora 16:00, Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului “, Concert de colinde SUS LA POARTA RAIULUI. Prezintă: Corul Bisericii. Dirijor: prof. Gheorghe Pop.
Ora 17:00, Catedrala ortodoxă română, Concert de colinde ASTĂZI S-A NĂSCUT CRISTOS. Prezintă: Corul Bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”. Dirijor: prof. Carmen Oprișanu.
Ora 19:00, Biserica Greco-catolică “Cristos Rege”, Concert de colinde MĂRIRE – NTRU CELE ÎNALTE. Prezintă: Corul Bisericii Greco-catolice “Cristos Rege“. Dirijor: prof. Rodica Gheorghiu.

– 15-22 decembrie 2019
CONCERTE ALE CORURILOR ŞI GRUPURILOR VOCALE BISERICEŞTI, CASELOR DE RUGĂCIUNI ȘI CULTELOR DIN SIGHETU MARMAŢIEI ȘI ALE GRUPURILOR DE COLINDĂTORI DIN ȚARĂ ÎN LOCALITĂȚI DIN JURUL MUNICIPIULUI
CUM E DATINA STRĂBUNĂ

– 27 decembrie 2019

Ora 9:30, Centrul oraşului, TÂRG DE ARTĂ POPULARĂ
Ora 12:00, Platoul din fața Primăriei Sighetu Marmației, primirea pluguşorului şi a colindătorilor din Vadul Izei şi Valea Stejarului
Ora 12:15-13:30, Centrul oraşului, Alaiul datinilor de iarnă (formaţii din Maramureş,din ţară şi din străinătate) pe traseul : str. Iuliu Maniu, Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, str. Dr. Ioan Mihaly de Apșa, Bogdan Vodă, Primărie, Pompieri, (cu oprire în fața la David’s Pub, Primărie și str,. Traian) cu întoarcere pe str. Traian, Piața Libertății până la Complexul “Curtea Veche”.
Ora 15:00-17:00, Scena în aer liber din Centrul oraşului. Spectacol de datini și obiceiuri de iarnă- selecţii din programul formaţiilor din județul Maramureș.
Ora 17:00-21:00: Scena în aer liber din Centrul oraşului, DUPĂ DATINI COLINDĂM! Datini și obiceiuri de iarnă prezentate de formaţiile şi grupurile de colindători din străinătate, participante la festival; Ansamblul „MARA”,
Recital: Nicolae Furdui Iancu, Tudor Furdui Iancu și taraful „Crai Nou”.

– 28 decembrie 2019,

Ora 10:00-11:00, Sala TRANSIT a Primăriei Sighetu Marmației, primirea specialiştilor prezenți la sesiunea de comunicări şi a reprezentanţilor grupurilor folclorice care au evolut în cadrul festivalului.
Ora 11:00-20:00, Sala TRANSIT a Primăriei Sighetu Marmației, sesiunea cu caracter internațional, de comunicari pe teme de obiceiuri şi datini de iarnă, etnografie și istoria culturii.
Ora 20:00: Încheierea festivalului ediția 2019.

Organizatori: Consiliul Județean Maramureș, Consiliul Local, Primăria Sighetul Marmației, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan”, Centrul Cultural, Muzeul Maramureșean Sighet.

Comunicat de presă

Foto: Peter Lengyel

Marele istoric Nicolae Iorga spunea: „Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii.” … și mare dreptate avea.

Și cum altfel am putea să fim un popor demn decât învățând acești minunați copii, adolescenti, tineri, istoria adevăraților „părinți spirituali” ai acestui popor… adevărații eroi ai acestei țări?…

Azi, când comemorăm 30 de ani de la Revoluția din 1989, voluntarii asociației SZMISZ au depus, ca în fiecare an din ultimii 10, o coroană de flori la mormântul simbolic al EROULUI MARTIR sighetean Florian Antoniu Tiberiu.

Și, pe lângă asta, au mai învațat o lecție de istorie reală și pertinentă…și anume că, politicieni, partide, primari, guverne mai vin și mai pleacă… dar #eroiinumorniciodată.

Asociația SZMISZ

Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice Sighet vă invită la un recital de muzică clasică și expoziție de arte plastice, miercuri, 18 decembrie 2019, ora 17:00, sala „Monica Chifor”.

Interpretează și expun elevi și profesori ai Școlii cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice Sighetul Marmației.

Cu participarea profesorilor: Berniczki Elza, Bodnar Antoneta, Fenici Cristina, Fenici Rafael, Gavaller Agnes, Gavaller Alexandru, Gheorghiu Rodica, Iosif Cinthya, Iurcuț Nicolae, Laszlo Vilmos Arnold, Laszlo-Michnea Raluca, Miron Marina, Muntean Ioan, Paraschiv Nicolae, Pipaș Ileana, Prykop Adrian, Stan Ileana, Szekely Ioan, Yurkuts Uliana.

Intrarea este liberă. Vă așteptăm!

Comunicat de presă

Eu nu am participat la Revoluția din decembrie 1989. Nu am făcut nimic ca să merit o asemenea calitate. Și totuși, am fost atât de aproape, atât fizic cât și moral… Proximitatea morală nu cred că trebuie să o dovedesc, am fost educat într-o familie cu enorme jertfe în lupta împotriva comunismului – antiromânesc, ateu și satanic, șapte membri ai familiei mele au fost deținuți politici, dar de departe Calvarul tatălui meu Aurel Vișovan a fost cel mai mare în cei 16 ani de închisoare. În perioada studenției mele la Cluj toți colegii, prietenii și vecinii de cămin (inclusiv informatorii Securității, cu certitudine!) îmi cunoșteau atitudinea. Purtasem sute de discuții în care criticam regimul aducând argumente istorice, în primul rând suferința tatălui meu, dar și absurdul minciunii de zi cu zi pe care o vedeam cu toții, trăiam tot mai prost dar trebuia să ne prefacem fericiți… Frecventam liturghiile clandestine ale preoților greco-catolici, care erau prin ele însele o formă de rezistență împotriva politicii comuniste. În fața casei Doinei Cornea am fost luat la întrebări de Miliție, atunci m-am speriat dar nu am fost chemat la Securitate. Deci îmi doream din tot sufletul o Revoluție… în Polonia, apoi Ungaria și Cehoslovacia lucrurile se mișcau în direcția schimbării, a căzut Zidul Berlinului, apoi și Jivkov al bulgarilor (care părea la fel de înțepenit în scaun ca Ceaușescu) și-a dat demisia. La noi chiar nimic?

În după-amiaza de 21 decembrie 1989, eram încă în Cluj (student la matematică în ultimul an)… majoritatea studenților plecaseră deja acasă în vacanța de iarnă (Crăciunul nu exista pentru regimul comunist), dar eu am mai rămas fiind angrenat într-un concurs de șah și mai aveam o partidă de jucat. Cantina fiind deja închisă, mă duc cu soția să luăm masa în centru la Lacto Vegetarian, foarte aproape de statuia lui Matei Corvin, pe o latură a pieței. Când terminăm de mâncat, era aproape ora trei, trecem pe lângă hotelul Continental… patrule de soldați înarmați trec pe lânga noi… văzându-i așa tineri, cu compasiune zic, cu voce destul de tare „Săracii oameni!”. Mă gândeam că au o misiune ingrată. Unul din ei se uită lung la mine…. Știam de la Vocea Americii că la Timișoara fuseseră manifestații în zilele precedente și s-a tras în oameni, se auzeau mitralierele, au fost morți și răniți… soția cutremurată zice „ascultă! chiar se trage în oameni!!!”. Eram și eu profund îndurerat, dar parcă nu chiar șocat, știam că istoria comunismului e un șir nesfârșit de crime.

O jumătate de oră mai târziu, acolo în intersecția de la Continental au fost primii morți ai Revoluției de la Cluj… dar eu nu mai eram acolo și nu știam nimic. Dacă aș fi știut că va ieși lumea în stradă și va protesta contra lui Ceaușescu poate m-aș fi dus și eu… dar n-am știut. Aveam să aflu doar spre seară când am mers în vizită la unchiul meu Mircea în cartierul Mănăștur. El m-a pus la curent cu ce se întâmplase în centru dar și la București unde marele miting convocat de Ceaușescu s-a transformat în demonstrație de protest…și acolo erau morți și răniți, dar Televiziunea Română transmitea doar comunicatele oficiale ale regimului. Tot ce știam era de la Europa Liberă, radioul mergea în bucătărie, unchiul și mătușa nu ne-au lăsat să plecăm la cămin în seara aceea, am rămas la ei. Am stat cu urechea lipită de radio, ascultam apeluri repetate ale unor personalități din exil care cereau mereu soldaților armatei române să nu tragă în părinții și frații lor. Între timp fereastra era deschisă și s-au auzit rafale de mitralieră până după miezul nopții… unde se trăgea și cine trăgea nu știam dar tot Mănășturul răsuna.

A doua zi, 22 decembrie dimineața, mătușa ne-a dus cu mașina până aproape de Hașdeu (pe variantă prin Zorilor, intuind bine că pe Moților e pericol), am urcat în cămin, ne-am luat bagajele și am pornit spre gară, ca să mergem acasă la Sighet cu un tren de după-masă. Când am travesat Calea Moților pe la ora 10:30 -11:00 am văzut grupuri de lumânări pe caldarâm, semn că acolo fusese împușcat cineva… (același lucru aveam să-l vedem pe str. Horea câteva ore mai târziu) am ajuns în cartierul Grigorescu unde am oprit la niște prieteni din grupul de tineri greco-catolici cu care activam în clandestinitate, televizorul le era stricat dar ascultam la radio… sinuciderea generalului Milea, alte comunicate oficiale apoi, brusc, vocile lui Dinescu și Caramitru care anunțau victoria, căderea dictatorului…. nu înțelegeam, credeam că e o piesă de teatru istorică!… când ne-am convins că e adevărat ne-a cuprins o bucurie incredibilă, parcă era prea frumos ca să fie adevărat… Am mers pe la ora 3 în centru cu un prieten și am văzut mulțimea care-și manifesta bucuria, se țineau în continuare discursuri, librăriile erau luate cu asalt pentru a da foc cărților lui Ceaușescu. Pe înserate am pornit spre gară, acceleratul Timișoara – Sighet a sosit cu mare întârziere, toată lumea vorbea de teroriști, trenul a avut mai multe opriri lungi pe traseu… în fine, pe la 3 dimineața ajungem la Sighet.
În gară ne aștepta tata. Încă de pe scările vagonului îl salut fericit și cu voce tare: ”Trăiască România Liberă!”. Tata ne îmbrățișează bucuros că ne vede acasă dar zice pe ton reținut: „Încă nu sunt clare lucrurile…”. Pe ușa gării însă era un afiș mare ce ne-a dat un anumit curaj. Conținea comunicatul Frontului Salvării Naționale din Sighet care își asuma puterea locală provizorie și pe lângă alte fraze declara Crăciunul ca sărbătoare oficială. Era un semn că ceva chiar se schimbase! Soția și mama s-au culcat iar eu cu tata am continuat să povestim febril… am adormit pe la 6 dimineața după ce văzusem în reluare declarația citită de Iliescu, „ultimul pe listă, cu voia dumeavoastră…”.

Câteva ore mai târziu, mă scol și merg în centru unde știam că există încă mulțimi de oameni adunați în fața primăriei, unde noile oficialități țineau discursuri și prezentau unele măsuri ce fuseseră luate pe plan local. Aflând că sunt student și vin de la Cluj, cineva mă duce în clădire și mă pune lângă vorbitorii de la balcon. Mai era acolo un student la Timișoara (nu i-am reținut numele) care a vorbit impresionant despre moartea colegului sighetean Tiberiu Florian (prețul de sânge pe care orașul nostru l-a dat pentru libertate în decembrie ’89). Mi s-a dat și mie microfonul și am evocat jertfele Maramureșului în lupta anticomunistă de-a lungul timpului, omagiind figura martirului Gheorghe Rednic din Săpânța, unul din liderii grevelor studentești din Cluj din 1946, mort în închisoare.

Din zilele următoare nu mai am decât amintiri disparate… agitație multă, brasarde tricolore… zvonuri aberante… otrăvirea apei… vin teroriștii cu elicoptere, să apărăm spitalul… au intrat rușii (să ne salveze, evident!), tancurile sovietice sunt deja la Sarasău (vecinul de la parter părea foarte bine informat), aflam de la televizor execuția lui Ceaușescu după un simulacru de proces (dar atunci totul părea justificat!), mă delimitez totuși, între prieteni, de uciderea lui… e extrem de vinovat, fără îndoială, dar ca și creștin sunt contra pedepsei cu moartea. Totuși, țara răsufla ușurată, parcă lucrurile se liniștesc.

Avem un nou guvern, cu mulți comuniști notorii dar suntem îngăduitori… sunt oameni valoroși profesional, nu-i așa?… au altă gândire decât Ceaușescu… reacțiile occidentale par a fi pozitive, suntem pe drumul cel bun! Ce se întâmpla de fapt în București, habar n-aveam! Tatăl meu publică un articol despre închisoarea Pitești (unde teroarea a început tot la un Crăciun, cu fix 4 decenii în urmă) în primul ziar sighetean liber…

Noua putere a mimat democrația vreo două săptămâni, până pe 12 ianuarie. Când l-am văzut însă pe Iliescu anulând decretele din ziua precedentă (unul din ele viza chiar interzicerea legală a Partidului Comunist) am început să înțelegem că Revoluția a fost confiscată și că fusesem – și noi împreună cu imensa majoritate a românilor – victimele unei imense manipulări. După 30 de ani, chiar dacă s-au făcut multe progrese, lupta anticomunistă nu s-a încheiat.

Preot prof. Marius VIȘOVAN

PS. Dacă studentul la Timișoara care a vorbit pe 23 decembrie 1989 de la balconul primăriei Sighet citește aceste rânduri, îl rog să scrie un comentariu în josul textului și să se prezinte. Mi-ar face o mare bucurie și sunt convins că momentul merită menționat pentru publicul sighetean.

N.R.: Foto – Mihai Dăncuș, din Arhiva Muzeului Maramureșului. Sighet, 22 decembrie 1989.