Profesoara de limba română Viorica Șuteu s-a născut la 6 februarie 1939, în localitatea Rădăuţi, judetul Suceava. Părinţii, Ioan şi Victoria Topor, învăţători.

A făcut parte din conducerea Liceului Pedagogic Sighet în calitate de director adjunct, între anii 1965 – 1968, iar din 1 septembrie 1974 până în 1982, a fost directorul acestui liceu.

În decursul anilor, a condus cu multă pricepere şi Cercul dramatic, cu vechi tradiţii în Liceul Pedagogic, contribuind la succesele manifestărilor cultural-artistice ale şcolii.

În calitate de profesoară metodistă, a lucrat cu multă pasiune şi perseverenţă pentru perfecţionarea proprie şi pregătirea viitorilor învăţători. A căutat să insufle elevilor dragoste pentru profesiunea aleasă.

În anul 1942, familia se refugiază la Slatina, judeţul Olt, tatăl fiind concentrat. Între anii 1942-1943, urmează grădiniţa la Slatina. Întoarsă din refugiu, în 1944, familia se stabileşte la Iezer, Dorohoi, unde părinţii primesc post în învăţământ. Acolo urmează şcoala primară între 1944-1949. Gimnaziul îl face la Liceul Teoretic de fete din Dorohoi. Tot la Dorohoi, va absolvi, în 1956, Şcoala Pedagogică.

În anul 1960, absolvă Facultatea de Română – Istorie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi şi devine, prin repartiţie ministerială, profesoară de limba română la Şcoala Pedagogică din Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş.

În ziua de 15 mai 1961, se căsătoreşte cu profesorul Ioan Şuteu, au doi copii: Cella Mariana şi Marius Ioan.

În 1964, obţine definitivarea în învăţământ, în 1971 gradul didactic II, iar în 1975 gradul didactic I, cu lucrarea „Ion Creangă, scriitor şi pedagog”. În anul 1979, obţine titlul de Profesor Evidenţiat, prin ordinul M.E.I.

Îşi încheie activitatea didactică în anul 1997, după 37 de ani de activitate, în aceeaşi unitate şcolară.

În anul 1997 pleacă în Statele Unite ale Amercii. Între 1999-2010, urmează o şcoală de învăţare a limbii engleze, iar în 9 august 2011, devine cetăţean american. Actualmente, lucrează în America (full-time sau part-time).

În anul 2018, la Editura „Valea Verde” Sighet, a publicat volumul autobiografic “Fețele timpului”.

(O parte din informații sunt preluate din vol. Monografia Liceului Pedagogic din Sighetu Marmației. File din istoria liceului de ieri și de azi, coord. Odarca Bout,  Editura „Valea Verde”, 2012)

IMPORTANT! Zilele următoare, doamna Viorica Șuteu își va lansa un nou volum autobiografic “Fețele timpului. O Nouă Patrie”! Detalii în… curând!

Îi voi spune Dana, pentru a nu-i dezvălui identitatea. În realitate, poartă un alt prenume frumos, delicat. Este sigheteancă și are 49 de ani. O vârstă onorabilă la care o femeie ar trebui să se simtă împlinită, mulțumită, împăcată cu viața și cu așteptări… optimiste.

Dana este tristă, câteva riduri ferme îi brăzdează obrazul, iar o urmă proeminentă, adâncă, i s-a întipărit între sprâncenele îngrijite. „Nu mai sunt eu”, îmi spune Dana, „sunt o altă femeie, mi-am consumat viața pe meleaguri străine și acum nu mai știu cine sunt. Nu simt pulsul casei”. Dana zâmbește imperceptibil cu acompaniament de grimase forțate.

„Sunt un nimic, o „badantă” precum alte mii, zeci de mii de românce. Asta mi-a oferit viața. Puteam, oare, schimba destinul? Este cineva responsabil cu destinele pe pământ, ca să-i gândesc de bine?” Și iarăși același zâmbet trist ce maschează amintiri cu încărcătură greu de intuit.

Suntem doar noi doi pe terasa neaglomerată din centrul Sighetului, iar Dana continuă să povestească monoton, parcă vorbindu-și sieși.

Dana încearcă să-și ajute băiatul și mă bombardează cu un șir coerent de întrebări despre finanțări europene și accesibilitatea grant-urilor. Nu e deloc în necunoștință de cauză dar nu are speranțe deșarte, întrebările au sens și succesiunea pașilor din potențialul business îi sunt bine fixați în minte.

A muncit aproape 20 de ani în Italia, a fost „badante” dar s-a săturat, își dorește liniște și un pic de odihnă pentru anii ce i-au rămas „din viața asta nenorocită”. Povestește șoptit, cu scurte pauze, printre imperceptibile oftaturi, frânturi din viața ei; eu o ascultam fără să pot comenta sau interveni firesc.

A părăsit Sighetul la sfârșitul anului 1999, la sugestia unei prietene care se învârtea deja prin Italia. Avea 29 de ani și nicio soluție la provocarea pe care viața i-o trântea din plin; după ce fusese ani buni o excelentă tricotoare, „pregătită să avanseze CTC – istă”, a prins niște schimbări dramatice în societatea comercială unde muncea, care au lăsat-o brutal pe drumuri. Forțată de contextul social a încercat să deschidă o afacere, chiar a avut un ABC, dar birocrația și nesimțirea unor funcționari publici, super-vizori în acei ani, au împins-o la faliment. A pierdut bani, era disperată și doi copii „așteptau să le ofer măcar strictul necesar”.

Am îndrăznit s-o întreb despre cel care trebuia să-i fie alături, dar m-a lămurit scurt, soțul „și-a înecat viața în băutură”.

S-a decis greu, dar a plecat „afară”, precum alți mulți sigheteni, să-și ajute familia, copiii, a plecat lăsându-i pe cei mici – ambii elevi de gimnaziu – în grja și paza bunicilor. Soțul i-a dispărut, la doi ani după ce „am început munca prin Italia, și el s-a dus prin străinătate, n-am mai auzit nimic de el până azi”. Oftează din nou, privește pierdută la o pereche de tineri ce se așezase în apropierea noastră și continuă cu o voce mai scăzută, parcă i-ar fi fost frică de acei ascultători insensibili.

„Am lucrat la trei familii, la prima am îngrijit un fost militar, un colonel, era foarte dur, mă lovea cu bastonul și arunca după mine cu diverse obiecte. Nu înțelegeam nici eu foarte bine italiana și tot ce făceam era rău. Câteodată mai strecura și câte o țigancă, și mă jignea continuu. A fost un calvar cu acel bătrân de 87 de ani, avea o fiică ce venea acasă doar duminica după amiaza și-atunci aveam liber câteva ore. În rest, zi de zi, muncă și înghițit jigniri. Îl schimbam, îl toaletam, îi făceam mâncare, îl plimbam și… multă curățenie. Avea pretenția să fiu în stare de alertă până târziu noaptea, spre ora 11, când finalizam și eu ziua și mă îngrijeam un pic și de mine. De câteva ori mi-a trântit mâncarea pe jos, mă punea să-l schimb și de 5 – 6 ori pe zi. Avea vreo 90 de kilograme, vă puteți imagina cum mă descurcam. Dar… vreau să uit acele 9 – 10 luni. Am ajuns în pragul depresiei, îmi era dor de copii și era cât pe ce să clachez. Și asta pentru enorma sumă de 500 de euro pe lună.” Rămâne cu privirea pierdută, goală, tace. N-aveam curajul s-o întreb nimic.

Continuă brusc după câteva minute… Vocea îi e puțin mai fermă.

„Mi s-au dus anii cei mai frumoși, a trecut partea cu… visuri din viața mea; m-am ales totuși cu un amărât bonus, vreo trei – patru săptămâmi – în total – de vizite prin orașele din nordul Italiei. Oare a meritat? Am colecționat în schimb o serie lungă de boli: am diabet, artroză, hipertensiune arterială și probleme mari psihice. Dorm doar cu Imovane și alte medicamente destul de dure. Azi am o garsonieră într-un bloc mohorât din Sighet și o pensie de boală de 500 de lei aici. Am lucrat toți acei ani fără contract de muncă. Norocul meu sunt copiii, amândoi sunt buni, băiatul lucrează cu carte de muncă în construcții în Germania iar fata mea este studentă, foarte bună, la medicină. Asta este mulțumirea mea pentru cei 20 de ani pe care i-am chinuit: copiii. Și noaptea visez în italiană”. Râde forțat, apoi câteva lacrimi rebele îi nuanțează și mai mult ridurile. Scoate din poșetă un portmoneu fake marca Hermes din care extrage câteva poze, copiii, frumoși, zâmbitori, mama i-a vegheat mereu, deși de la distanță.

„Am avut și zile bune, după familia colonelului am muncit la o bătrână mai simpatică, mai umană, dar acolo am făcut concesiii sentimentale fiului acelei doamne. Off! Trebuie să plec!” Se ridică brusc și chipul ei devine automat inexpresiv, metalic.

Ne-am despărțit cu promisiunea de-a ne revedea și-a analiza câteva detalii pentru accesarea de fonduri „pentru băiatul meu că poate s-o întoarce acasă, deși nu merită să rămâi la Sighet”.

De la Dana n-am mai primit niciun semn; aveam să aflu, după câteva luni de la întâlnirea noastră că făcuse AVC, avea o semipareză și era imobilizată la pat.

Zilele trecute m-am întâlnit cu fiica Danei, își internase mama într-un cămin privat, destinat persoanelor imobilizate, „n-am avut ce face” mi-a spus. „Era cea mai bună soluție”.

Ion MARIȘ

Notă: „Badantă”, „badante” este echivalentul românesc al termenului italian „badanti”, care înseamnă, „persoane care îngrijesc alte persoane”.

Disclaimer: Pentru cititorii nefamiliarizați cu… “metafora vizuală”: imaginea de fond nu are nicio legătură cu mesajul și/sau conținutul textului.

Foto: „Salut, Sighet!”

Gura de canal din care „dă apa pe afară” vara, iarna, are iz… venețian. Gura de canal (se află lângă un magazin din apropierea Școlii nr. 11, închisă) este un focar de infecție pe strada consilierului independent Vlad Tudor.

Apropo, Vlad Tudor a promis că asfaltează strada, în timpul campaniei electorale din 2016. Pe aceeași stradă, mai sus de casa lui, s-a construit o rețea de canalizare, deși nu există rețea de apă, iar locuitorii de acolo plătesc taxe și impozite „de municipiu”!

Oare consilierii locali PSD + UDMR + Mih V. (PNL) + Vlad T. apără interesele Vital, nu ale celor care i-au votat?

S. ANDER

Turismul este un motor al dezvoltării regionale prin crearea de locuri de muncă și creșterea activității economice. Pentru Maramureș și în mod special pentru municipiul Sighetu Marmației, creșterea sectorului turistic din ultimii ani este evidentă și se reflectă în datele statistice furnizate de diferite instituții precum Institutul Național de Statistică, muzeele și Centrul de informare turistică din oraș.

Având în vedere structura și dinamica fluxurilor turistice din ultimii ani, este evident faptul că promovarea municipiului Sighetu Marmației nu poate să se limiteze doar la realizarea unor materiale tipărite, la promovarea prin intermediul Internetului sau la achiziționarea unor aplicații pentru telefoanele mobile multimedia, multifuncționale (smartphone). În acest context, participarea la târgurile de turism este importantă, dar pentru reducerea costurilor este necesară participarea împreună cu parteneri precum Consiliul Județean sau Ministerul Turismului, mai ales în cazul târgurilor de turism din străinătate.

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Sighetu Marmației a participat în ultimii ani la târgurile de turism de la București fie în cadrul standului județului Maramureș, fie în cadrul standului Ministerului Turismului (de exemplu în 2017 cu ocazia clasării pe locul trei în cadrul concursului de proiecte “Destinații Europene de Excelență”). Ultima prezență a CNIPT Sighetu Marmației a fost cea de la Târgul Internațional de Turism din Madrid, care a ajuns la ediția a 39-a și s-a desfășurat în perioada 23-27 ianuarie 2019.

Participarea României la această manifestare expozițională de anvergură a avut loc cu un stand național în care au fost co-expozanți reprezentanți ai mediului asociativ, privat și public. Din județul Maramureș au fost prezenți la acest eveniment doi reprezentanți: Dan Carpov – Biroul de Informare Turistică şi Salvamont din cadrul Consiliului Județean Maramureş şi Petru Daniel Măran – Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Sighetu Marmaţiei.

Feria Internacional de Turismo – FITUR este punctul de întâlnire la nivel mondial pentru profesioniștii din domeniul turismului și târgul de turism cel mai important pentru piețele ibero-americane. Acest târg reunește specialiști din domeniul turismului mondial, reprezentând organisme naționale, regionale și locale de turism, asociații profesionale, tur-operatori și agenții de turism, companii aeriene, firme de închirieri auto, societăți de transport feroviar, rutier sau naval, lanțuri hoteliere, camping-uri și alte structuri de cazare, parcuri de distracții și alte structuri specializate în petrecerea timpului liber, reprezentanți ai porturilor și aeroporturilor, organizații turistice străine, organizații oficiale spaniole, reprezentanți ai mass-media internațională.

La ediția de anul acesta a FITUR au participat 10.487 expozanți din 165 de țări / regiuni, 142.642 profesioniști și peste 253.000 vizitatori. Au fost acreditați peste 7.500 ziariști din 68 de țări pentru a realiza acoperirea informativă a evenimentului.

Primele trei zile au fost dedicate profesioniștilor, iar în ultimele două zile accesul a fost permis și publicului larg. În ceea ce privește prezența internațională, peste 55% din participanți au fost din afara Spaniei. Creșterea numărului de participanți a fost reprezentată pe de-o parte de prezența națională (cu 6% mai mare față de anul precedent), dar mai ales internațională (cu o creștere de 8,9%). Cele mai mari creșteri de prezență s-au datorat țărilor din Africa și din Europa.

Ministerul Turismului care are un parteneriat durabil cu județul Maramureș a transmis Consiliului Județean o invitație pentru participare în cadrul standului României. De asemenea Biroul de Turism și Salvamont al Consiliului Județean a transmis această invitație de participare centrului de informare turistică din Sighetu Marmației. Colaborarea CNIPT Sighetu Marmației cu biroul de turism al Consiliului Județean Maramureș are deja câțiva ani și a avut mai multe realizări printre care se numără și participarea împreună la târgurile de turism din București.

Participarea la acest târg de turism din Madrid este importantă pentru Sighetu Marmației pentru că avem o creștere a numărului de turiști spanioli în ultimii ani. În clasamentul pe țări, realizat din datele colectate la Centrul de informare turistică în anul 2018, Spania este pe locul cinci după Franța, Polonia, Germania și Ucraina. Acest fapt se poate datora fie numărului mare de români din Spania (peste un milion) care fac o bună promovare țării de origine, fie accesibilității ridicate datorată curselor aeriene low-cost care au ca puncte de plecare marile orașe spaniole și puncte de sosire în România aeroporturile din Cluj-Napoca, București, Sibiu, Timișoara, Craiova și mai nou Oradea.

Deși invitația nu a venit cu mult timp înainte, participarea CNIPT Sighetu Marmației la FITUR 2019 a fost posibilă pe de-o parte datorită poziției favorabile a administrației publice locale, dar și datorită existenței unui stoc de materiale de promovare a orașului și a Maramureșului, editate în perioada de funcționare a Centrului de informare turistică. La Madrid au fost expuse pe lângă materialele informative ale firmelor și ghizilor de turism din oraș o gamă variată de materiale promoționale (pliante, cărți poștale, broșuri și hărți turistice) care au prezentat municipiul Sighetu Marmației ca valoare culturală și istorică. Prin parteneriatele realizate cu centrele de informare din vecinătate și nu numai, Centrul de informare turistică din Sighet are la dispoziție materiale promoționale cu celelalte sate și orașe din Maramureșul Istoric, iar astfel de evenimente sunt perfecte pentru a le distribui, inclusiv în străinătate.

Standul României la FITUR 2019 a fost localizat în apropiere de intrarea în pavilionul destinat expozanților din Europa, lângă standul Turciei. Alături de Maramureș, care a avut un birou în standul organizat de Ministerul Turismului, au mai fost prezente firme de turism, companii aeriene și destinații turistice din județul Cluj, Bucovina, Colinele Transilvaniei etc.

Vizitatorii la standul nostru au fost numeroși și s-au interesat de modalitățile de a ajunge în Maramureș, au solicitat informații despre bisericile din lemn, Cimitirul Vesel, muzeele din Sighetu Marmației, dar și despre gastronomia și tradițiile din Maramureș. În afară de profesioniștii de la firmele de turism și de potențialii turiști spanioli la standul României au venit și mulți conaționali din comunitatea românească madrilenă.

Prezentarea în general a României și în mod particular a destinațiilor sale turistice a dus la stabilirea unor relații de colaborare în cadrul echipei care a reprezentat țara noastră în Spania la acest târg de turism. De exemplu o companie care promova o nouă linie aeriană pe ruta Barcelona – Oradea a oferit turiștilor și firmelor interesate informații și materiale tipărite despre Maramureș. La oportunități de colaborare și relații care se pot crea la astfel de evenimente se înscrie și vizita pe care am avut-o la standul localității Viseu din Portugalia. Le-am prezentat pe scurt Vișeul de Sus și mai ales Mocănița de pe Valea Vaserului ca punct important de atractivitate turistică în Maramureș. Pentru viitor ar putea fi colaborări posibile cu centrele de informare turistică din orașele mari, de exemplu cu cel din Cluj – Napoca, unde turiștii care ajung cu avionul ar putea fi informați și ar putea primi materiale informative despre Maramureș.

Pe perioada Târgului de turism din Madrid am avut interacțiune zilnică cu mulți profesioniști din industria turismului și cu potențiali turiști din Spania, am distribuit materiale promoționale despre România, dar și despre Maramureș și Sighetu Marmației. Am urmărit de asemenea tendințele pieței turistice mondiale, modul în care s-au prezentat celelalte destinații și țări; am fost interesat de materialele de promovare ale altor destinații și am adus la birou cele mai relevante modele pentru a le studia și a urma aceste exemple bune practici.

Prezența noastră la târgul de turism din Spania a fost reflectată în presa din oraș și de CNIPT pe pagina sa de Facebook “Visit Sighetu Marmatiei”, dar și pe YouTube prin fotografiile și filmele pe care le-am realizat în Madrid.

Cred că prezența mea și a colegului Dan Carpov la această manifestare de nivel mondial din domeniul turismului o să atragă un număr tot mai mare de turiști în Maramureș și sperăm să participăm la edițiile viitoare.

Petru Daniel MĂRAN – CNIPT Sighetu Marmației

Teodor Oniga s-a născut la Sighet (Iapa) în 02 februarie 1917 și a fost absolvent al Liceului “Dragoș Vodă”. După bacalaureat a plecat spre București, unde a urmat Școala Politehnică și s-a specializat în continuare la Școala Superioară de Aeronautică din Paris.

A revenit la București unde a fost – în perioada 1942 – 1946 – profesor asistent la Politehnică. În 1947, simțind pericolul ce venea dinspre Est, s-a refugiat în Franța unde a rămas până în anul 1951. În anul următor pleacă spre Brazilia, unde, până în anul 1986 este cercetător la Institutul Național de Tehnologie al Braziliei, acolo unde a construit un tunel aerodinamic, a făcut diverse studii în cibernetică (este considerat inițiatorul școlii de cibernetică din Brazilia), energetică, logică, matematică, cercetare operațională.

În Brazilia, în țara de adopție, a înființat și condus timp de 15 ani Centrul de Studii de Mecanică Aplicată, punând bazele Centrului de Evaluare Tehnologică.

În intervalul 1977-1996 a fost analist și profesor la Universitatea Catolică din Rio de Janeiro, la Universitatea din Sao Paulo, la Școala de Război Naval, la Centrul de Analiză al Sistemelor Navale și în paralel, în perioada 1960-1972, a fost consilier la Ministerul Afacerilor Externe al Braziliei.

A publicat aproape 200 de lucrări științifice.

Teodor Oniga are din prima căsătorie cu Eva Judith Halmaghi, un băiat, Miguel Oniga, actor, cântăreț și regizor foarte cunoscut în Brazilia.

A divorțat de Eva Oniga și, în anul 1973 s-a căsătorit cu Evantia Economu, văduva comandorului Ion Economu. Doamna Evantia Oniga a decedat la Rio de Janeiro în 1998, lăsând averea ei, prin testament, Guvernului României pentru ajutorarea copiilor orfani.

Teodor Oniga a fost decorat de patru ori de către Ministerul Marinei din Brazilia, cu Premiul Fonseca Costa.

A primit din partea Președinției României (Emil Constantinescu), prin Decretul nr. 581/2000, Ordinul Național Pentru Merit.

Este Membru de Onoare al Academiei Române din America.

A decedat la Rio de Janeiro în 15 Aprilie 2011.

Salut, Sighet!

N. R. : Mulțumim d-lui Ioan Oniga (Sighet), nepotul lui Teodor Oniga, care ne-a ajutat cu câteva informații “de la sursă”, obținute de la… Miguel Oniga (fiul).

“Treptele unei vieți” este volumul apărut în urmă cu câteva săptămâni, la Editura Evdokimos, București, autor fiind doamna profesoară Aurelia Vișovan.

Peste câteva luni, profesoara ce a slujit o viață Liceul “Dragoș Vodă”, va împlini 86 de ani. Volumul pe care-l semnalăm, include în plan simbolic, treptele Golgotei familiei Vișovan, revelează un parcurs identic pentru mii de familii de români, care s-au opus direct sau tacit “binefacerilor comunismului”.

De la anii copilăriei până la vârsta maturității, cu demnitate și discreție, doamna Aurelia Vișovan și-a asumat și acceptat fiecare etapă a vieții și azi, ne oferă cu simplitate și acuratețe…. “rețeta” împlinirii, cu nuanțele tragice pe care fiecare treaptă le-a cerut… jertfă.

Multă sănătate, doamnă profesoară!

Ion MARIȘ

Discutând zilele trecute cu Ioan Tivadar, șef serviciu al Școlii de Artă “Gheorghe Chivu”, care ne spunea cu regret că Școala nu este vizibilă la nivelul Sighetului, am hotărât să prezentăm “rezultatele deosebite obținute de elevii și profesorii Școlii de Artă ”Gheorghe Chivu” în anul 2018”.

Așadar, fără vorbe mari și introduceri pompoase vă prezentăm rezultatele:

• CLASELE DE COREGRAFIE au obținut 15 locuri I la concursuri și Campionate Naționale de dans: Brașov – 21- aprilie – CAMPIONATUL NAȚIONAL; Bistrița, 8 – aprilie – CONCURS NAȚIONAL; Baia Mare, 5 – mai – concurs; Satu Mare, 6 -13 mai – CONCURS NAȚIONAL; Oradea, 26 mai – CONCURS NAȚIONAL; Piatra Neamț, 9 – 10 mai – CONCURS NAȚIONAL; Dej, 16 iunie – CONCURS NAȚIONAL; Cluj – Napoca, 29-30 septembrie – CAMPIONAT NAȚIONAL; Baia Sprie, 6 octombrie concurs zonal; Timișoara, 20 – 21 octombrie CONCURS INTERNAȚIONAL; București, 28 octombrie – concurs.

Profesori: Gabor Kovy și Cristina Kovy (este și arbitru național – a arbitrat 7 competiții în anul 2018).

• CLASA DE CANTO POPULAR a adus 10 locuri I și trofee: 9 mai – Festivalul Internațional, „Am fost ș-om fi”; 22 iulie – Staruri Maramureșene – reprezentare la Chicago – S.U.A; 28 august – „Dobroge, vatră de dor” – TROFEU; 11 septembrie – „Starurile Diasporei” – Roma, Italia –TROFEU; 27 octombrie – „Transilvania Stars” – TROFEU; 9 noiembrie – Festivalul „Lira” – 3 premii I; 18 decembrie – „Zestrea Neamului” – TROFEU, Etno TV.

Profesor Marius Iusco – premiat cu mai multe diplome de merit.

• CLASA DE VIOARĂ – 4 premii I la competiții din Târgu – Mureș, Baia Mare, Șieu și Sighetu Marmației. Profesor, Ioan Dunca.
• CLASA DE CANTO MUZICĂ UȘOARĂ – CHITARĂ – 1 premiu la Festivalul de muzică folk „Poarta Sărutului” – Târgu-Jiu. Au fost și alte participări de excepție la Festivalul de folk – Borșa și „Floare de colț” – Sighetu Marmației.
• CLASELE DE PICTURĂ – ICONOGRAFIE au organizat 5 expoziții printre care o participare la expoziția de la Cluj -Napoca; profesori: Irina Szemkovics și Robert Zolopcsuk.
• CLASA DE ARTĂ POPULARĂ a avut 5 expoziții. ”Readucerea meșteșugului țesutului la război la Sighetu Marmației” – grupa Sighet. Profesor Pălăguța Bârlea.
• CLASA DE SAXOFON a reușit constituirea nucleului fanfarei sighetene – profesor Viorel Bledea.

În anul 2018, Școala de Artă „Gheorghe Chivu” a mai adus acasă mai mult de 70 de locuri II, III și mențiuni.

Școala de Artă „Gheorghe Chivu” funcționează în cadrul învățămantului non-formal cu taxe de școlarizare, durata cursurilor între 3 și 5 ani incluzând și ani de specializare după absolvire (coregrafie 2 ani). Fiecare disciplină are de parcurs programe școlare bine definite și aprobate în consiliul profesoral și consiliul de administrație. Se fac evaluări continue și periodice (la sfârșit de semestru I, examen de promovare în anul următor și examene de absolvire). Clasele nu pot fi constituite pe criterii de vârste școlare, accesul la școala fiind fără limită de vârstă, ceea ce presupune abordarea programelor școlare cu metodici foarte diferențiate. Cu toate acestea, școala mai are anual un calendar de activitați extrașcolare în zilele și lunile cu semnificații speciale: 15 ianuarie, 24 ianuarie, 15 februarie, 8 martie, aprilie – expozitii pascale, mai – iunie – Tabăra de folclor, august- festival de folk și medieval, octombrie – noiembrie – festival de dans, 1 Decembrie, 2 decembrie – ”Gheorghe Chivu”, 5 decembrie, 27 decembrie.

Școala are încheiate 20 de parteneriate cu instituții de învățământ și cultură din municipiul Sighet, precum și cu Școli de Artă din țară cu care susținem diverse activități. Tot acest calendar presupune eforturi mari pentru profesori, elevi si conducerea școlii, ținând cont că prioritare pentru conducerea școlii sunt programul de îvățământ și respectarea orarului la clase. Pentru toate aceste activități nu avem suficiente spații și dotări, sediul actual al școlii fiind insuficient, astfel încât suntem nevoiți să funcționăm cu unele clase în alte spații (trei clase la sediul din Piața Libertății, o clasă la Giulești și o grupă la Centrul de zi „Acasă”), ne-a precizat Ioan Tivadar.

Salut, Sighet!

Ion Vasile Vancea este…. un maramureșean cu obârșii vechi și – pentru cei care l-au cunoscut – este fiul profesorului de română Ion Vancea.

Zilele trecute – ce frumoasă coincidență! – l-am întâlnit pe fostul meu diriginte de la liceu, prof. Alexandru Mărculescu, căruia – spunându-i că voi realiza un interviu cu Ion Vancea (de Brazilia) – mi-a povestit că-și amintește de o teză foarte specială a fostului licean de la “Dragoș Vodă”, în care tânărul elev a tratat foarte modern subiectul care viza orașul nostru, a planat (imaginar, evident) deasupra Sighetului și a văzut… multe!

Revenind la profesorul Ion Vancea, care s-a stabilit în Brazilia, am fost surprins că a devenit cunoscut în cea mai mare țară din America Latină, fiind pe “urmele” altui… sighetean celebru. Știți numele celuilalt intelectual celebru? Deocamdată, nu vi-l spun!

Din anul 2012 până azi, domnul Ion Vancea este profesor asociat la Universitatea Federală Rurală din regiunea Rio de Janeiro, orașul Seropedica, Brazilia. Domnia sa a avut amabilitatea să-mi trimită diverse imagini din respectivul oraș și zonă, să-mi dea primele informații și să-mi accentueze curiozitatea de a-i cunoaște munca și succesele profesionale. Mi-a trimis de asemenea și un CV impresionant care m-a făcut să demarez niște “cercetări” pentru a mă familiariza cu… obiectul de activitate al sigheteanului nostru. Mi-am petrecut câteva ore pentru a mă acomoda și cu terminologia englezească din multitudinea de lucrări, cercetări, articole la care este autor sau co-autor Ion Vancea.

La sfârșit, precum un bun român, am exclamat… WOW!

Pentru a vă capta interesul, vă exemplific cu niște domenii de interes ale profesorului Ion V. Vancea: Șiruri de coarde și ramificații D în fundaluri dependente de timp; Materia întunecată în medii cosmologice; Dinamica fluidelor pe spațiile necomutative; Înțelegerea gradelor de libertate a gravitației. Și un alt exemplu, un articol (la care este co-autor) cu un titlu care îți taie respirația: Direcții netede și leptogeneză într-un „nou” μνSSM.

Dar, pentru a lămuri detaliile vieții sud – americane ale profesorului Ion Vancea, m-am simțit obligat să-l bombardez cu (realtiv) multe și suportabile întrebări.

Ion Mariș (IM): Cum a fost posibil ca fiul profesorului de română s-o ia în altă “direcție”, spre fizică, fizica atomică?
Ion V. Vancea (IVV): Apropierea de Fizică a fost treptată. Când eram elev în școală, obișnuiam să explorez cu un prieten, Vlad Dorel, casele vechi, abandonate, din oraș. Într-una dintre ele am găsit o ediție foarte veche a Eticii lui Baruch Spinoza care, în Propoziția 11, ajunge la concluzia că Dumnezeu există în mod necesar. Începând din acel moment am fost fascinat de capacitatea minții umane de a transcende cotidianul prin gândirea logică până în punctul în care poate demonstra afirmații sobre, natura divină (deși după o lectură mai atentă am descoperit argumentele circulare ale lui Spinoza). Dar acest interes m-a dus la început spre filozofie și, în parte, spre matematică, și abia cu ”Istoria Religiilor” lui Mircea Eliade, din care am aflat că în cosmogonia brahmanică Universul trece prin ciclurile zi-noapte ale lui Brahma care durează aproape noua miliarde de ani, am început să îmi dau seama că doar gândirea pură, limbajul și comunicarea, nu sunt suficiente pentru a încerca să înțelegem Universul. Lipsea partea empirică pe care ne-o pune la dispoziție știința.

Desigur că aceasta a fost, în mare, apropierea intelectuală de fizică. Dar la fel de important a fost contactul cu prietenii și profesorii mei. Sighetu Marmației era, pe vremea aceea, un oraș destul de izolat. Pentru generația mea, ”mare metropolă” era Baia Mare, iar Clujul era un fel de Paris al ”intelighenției”. Cum internetul nu exista, program la TV aveam doar o oră-două pe zi, nu ne rămânea decât să citim și să discutăm tot felul de idei, de cele mai multe ori pe dig la Grădina Morii. Îmi amintesc cu drag de discuțiile filozofico-științifico-artistice care durau ore în șir, pe care le aveam cu prieteni foarte apropiați ca Marius Sacalîș, Mircea Boris, Ionuc Șuștic, și alți ”bad-boys”. Poveștile noastre se terminau de obicei înspre dimineață după câte o scaldă pe întuneric în Iza.

Dar cunoștințele, gândirea fizică și logica matematică le-am învațat în primul rând de la profesorii excelenți pe care i-am avut: doamna Motogna, de la care mi-a rămas până în ziua de azi în minte că ”diavolul se ascunde în detalii”, domnul Huber, profesorul nostru de fizică din liceu, întotdeauna liniștit și calm, domnul Boancă, cu care rezolvam până la douăzeci de probleme de fizică pe oră și domul Szöllösy care mi-a prezentat alte dimensiuni ale gândirii matematice. Și, deși nu mi-a fost profesor în mod direct, am avut prilejul să discut de multe ori cu domnul Opriș, fizician sighetean, care mi-a împrumutat primele carți de ”fizică grea”.

Din acest amestec de filozofie, literatură, matematică și fizică, după treapta a doua de liceu m-am hotărât să continui cu fizica, deoarece mi se părea cea mai ”echipată” pentru a răspunde de formă obiectivă și de încredere la întrebările pe care mi le puneam pe atunci. Așa că m-am dus la UBB să dau admitere împreună cu prietenul meu, domnul Vasile Mih, directorul Colegiului “Dragoș Vodă”, cu care am împărțit și gazda, înaintea admiterii, pe care am trecut-o amândoi cu bine.

IM: Ce face un atomist în Țara… Sambei? De la strâgături de Maramureș la Carnavalul de la Rio de Janeiro, trecerea nu-i… inexplicabilă?
IVV: Ha, ha, ha… fizica atomică se potrivește cu samba la fel de bine ca și cu strigăturile …
De fapt, am ajuns în Rio de Janeiro în 1998. Eram lector la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj, terminasem doctoratul de puțin timp și căutam să-mi lărgesc experiența în domeniul cercetării în afara țării. Cunoscusem în Viena, la Technische Universitaet, unde am petrecut câteva săptămâni ca bursier al Fundației pentru o Societate Deschisă, un cercetător italian, pe actualul profesor Silvio Sorella. El m-a invitat să lucrăm un an împreună la Universitatea Statului Rio de Janeiro. După acest prim an, am cunoscut mai mulți fizicieni brazilieni foarte buni, care s-au arătat interesați de cercetarea mea și am ajuns să lucrez în mai multe universități și institute de cercetare din Brazilia. În acea perioadă Brazilia investea foarte mult în cercetare, în timp ce România parcurgea drumul opus. Așa că, în mod natural, am ajuns să rămân pe continentul sud-american. În 2004 am obținut, în urma unui concurs, o poziție permanentă, la o universitate federală din statul Rio de Janeiro. Nota pe care am luat-o la concurs, care a fost 9,97 din 10, are o poveste aparte pe care poate v-o spun altădată.

IM: La ce catedră sunteți profesor asociat și ce presupune disciplina pe care o predați?
IVV: Organizația universităților federale din Brazilia diferă de cea din România. De exemplu, la noi la universitate, toate științele exacte fac parte dintr-un institut, Institutul de Științe Exacte. Facultățile se numesc aici departamente. Deci avem la Institutul de Științe Exacte: Departamentul de Fizică, Departamentul de Matematică și Departamentul de Chimie. În departamente avem mai multe grupuri, cum ar fi catedrele, dar nu au același rol. Sunt definite pe domeniile de cercetare, nu didactice. Eu sunt coordonatorul Grupului de Fizică Teoretică și Fizică Matematică. Disciplinele le predăm prin rotație. În ultimii trei ani am predat ore de Electromagnetism, Metodele Matematice ale Fizicii și Mecanică Cuantică, dar am colegi teoreticieni care predau ore de Fizică Experimentală. Sunt discipline standard la facultățile de fizică din toată lumea. Cum suntem angajați ai guvernului brazilian, avansările noastre urmează o schemă administrativă. La fiecare doi ani putem cere o avansare dacă îndeplinim un anumit număr de puncte în acești ani, iar punctele se calculează pe baza activității de cercetare, didactică, administrativă etc. E un sistem creat pentru a menține profesorii interesați, odată ce avansările aduc unele mici creșteri salariale.

IM: Portugheza și româna sunt foarte apropiate. Sângele latin nu v-a făcut, bănuiesc, probleme, așadar, sunteți convins, definitiv, brazilian?
IVV: E o situație de genul țară, mamă și țara… soție. România și Brazilia sunt două țări fascinante și foarte asemănătoare din multe puncte de vedere, din păcate, le separă un ocean și un continent. Eu îmi petrec aproape tot timpul în Brazilia deoarce cu timpul mi-au apărut tot felul de responsabilități, nu doar profesionale, ci și personale. Și parcă timpul e tot mai scurt ca să le dai la toate de capăt. Dar întotdeauna când pot, vin în România, din păcate cam pe fugă, și îmi petrec aproape tot timpul în Câmpia Turzii de unde e soția mea, Patricia, și în Cluj.

IM: Aveți un CV extrem de interesant! Am slalomat printre diversele tiluri de lucrări, dar n-am reușit să ajung la o concluzie definitivă. Fizica materiei întunecate sau fizica pentru ne-muritori?
IVV: Ha, ha, ha… doar pentru muritori, bineînțeles. Ce nevoie au nemuritorii de fizică? Materia întunecată e un subiect mai recent pentru mine, am început să-l studiez abia în urmă cu un an. În rest, m-am ocupat mai mult de teoria corzilor, gravitație, teorii de câmpuri cuantice și de structura spațiului-timpului. Sunt teorii care urmăresc o idee mai veche, a unificării tuturor forțelor fundamentale. Din păcate, energiile necesare pentru a verifica aceste teorii prin experiențe directe sunt inaccesibile echipamentelor actuale. Dar influența acestor modele de gândire în domeniile teoretice, în mod special în matematică, e foarte mare. Anul trecut, după Congresul Internațional al Matematicienilor, care a avut loc în Rio de Janeiro, matematicienii din diferite domenii au organizat un atelier de cinci zile în São Paulo unde au discutat noile linii de cercetare rezultate din teoria corzilor și din supersimetrie în ultimii ani.

IM: Materia întunecată vă… atrage? … explicați-ne puțin, dacă nu cumva este… strict secret! :))
IVV: Sigur, cu plăcere, dar, din păcate, nu știu ce e materia întunecată! Nimeni nu știe! 🙂

Ce se știe până acum e următorul fapt: dacă toate cunoștințele noastre despre gravitație sunt corecte, atunci galaxiile (și grupurile de galaxii) nu pot exista! Ar trebui să se descompună datorită marilor viteze de rotație pe care le au stelele și sistemele solare față de centrul galaxiilor. Dar galaxiile există, cel puțin după părerea colegilor astronomi care le observă noapte de noapte. Iar legile gravitației, așa cum le înțelegem la momentul actual, funcționează foarte bine până la nivelul galaxiilor: planetele, stelele, sisteme solare, toate se supun aceleiași legi descoperite de către Einstein. Dacă gravitația e aceeași în galaxii ca și în sistemele solare – și ar fi ciudat să se schimbe dintr-odată – atunci există o cantitate foarte mare de materie care nu interacționează în mod semnificativ cu materia din care suntem făcuți noi, planeta, soarele, aparatele de laborator, dar care are un câmp gravitațional foarte puternic la scală mare, galactică. Această materie ipotetică, care ar fi responsabilă pentru 85% din materia totală din Univers, e materia întunecată. Din ce poate fi făcută? Nu se știe, dar există diverse experimente în diferite țări care încearcă să răspundă la această întrebare, ca de exemplo Stawell (Australia), SNOLAB (Canada), Gran Sasso (Italia), Canfranc (Spania), Boulby (Anglia), SURF (Statele Unite), LHC (Elveția), CJUL (China). În America Latină sunt în fază de finalizare lucrările la laboratorul ANDES sub Cordiliera Anzilor care e rezultatul unei colaborări între Brazilia, Chile și Argentina. Investițiile mari în domeniu nu vizează doar rezultate teoretice. Se speră ca meteria întunecată, odată descoperită, să aducă și beneficii tehnologice. Iar cine o găsește primul, vă dați seama…

IM: Va ajunge oare omenirea, ne va permite știința să controlăm gândul, mintea?
IVV: Dacă prin această întrebare vă referiți la telepatie, telechinezie sau alte fenomene asemănătoare, nu știu exact ce să vă spun. Poate că domnul Opriș, care se ocupă cu biofizica, poate să vă dea un răspuns mai bine informat. Dar dintr-un punct de vedere mai practic răspunsul meu e: desigur, e ceva comun. Dar fiind ceva comun, suntem așa de obișnuiți cu acest fapt că nu îi mai dăm atenție. De câteva luni mi s-a născut o strănepoată în Anglia. Deși n-am văzut-o decât pe internet, urmărind-o, n-am putut să nu reflectez la evoluția minții umane. La naștere, e ca un CD virgin, vine doar cu sistemul operațional. Și după multe experiențe și multe exerciții, unele repetitive, (asemănătoare cu procesul de învățare prin care trec sistemele de Inteligență Artificială), acea mică ființă umană poate ajunge să fie o persoană care face ceva foarte complex și extraordinar, ca un medic neurochirurg, sau un pilot, sau chiar un polițist, tehnician, agricultor, funcționar. E un control incredibil pe care ființa umană ajunge să-l aibă asupra minții ei și chiar mai mult. Asupra corpului. E vorba de multă concentrare, disciplină și de o comunitate care trebuie să o sprijine, să o ajute și să o îndrume. Toate acestea se fac prin controlul minții, nu ne naștem cu ele gata programate. Ca șopârlele care ies din ou știind tot ce le trebuie să știe pentru restul vieții lor. Sigur că nu e ceva spectaculos, hollywoodian, care să-ți fure ochii. Dar e cu mult mai interesant. Avem nevoie să ne extindem controlul mintal peste aceste limite? Poate. Avem nevoie să aprofundăm puterea de reflecție, să ne scufundăm mai mult în experiențele vieților noastre? Cu siguranță! Primul control mintal este al fiecăruia asupra propriei sale minți. Odată dobîndit, se dobândește libertatea față de orice alt fel de control.

IM: Sunt foarte curios, explicați-mi vă rog esența lucrării “Direcții netede și leptogeneză într-un „nou” μνSSM”! Sper că am tradus corect din limba engleză!
IVV: Traducerea mai exactă are fi: ”Direcții plane”. Acest articol, pe care l-am scris împreună cu colegul meu, Marcos Rodriguez, un braziliano-spaniol, abordează o problemă deschisă în cosmologie, care poate fi rezumată prin următoarea întrebare: Cum s-a creat în Universul primordial mai multă materie decât antimaterie? Antimateria poate fi obținută în acceleratoarele de particule, pe timp scurt, dar în contact cu materia cele două se anihilează reciproc și produc o mare cantitate de radiație, o explozie. Vă amintiți de filmul ”Îngeri și Demoni” cu Tom Hanks în rolul profesorului Langdon? Acolo se speculează acest fenomen fizic. Ei bine, materia a fost creată ”în mod preferențial” în timp ce antimateria a fost defavorizată, deși în principiu, ambele au probabilități egale să existe. În articolul din întrebare, noi am făcut o recapitulare a modelelor matematice bazate pe fizica particulelor elementare și pe supersimetrie, modele care încearcă să explice disparitatea între materie și antimaterie, și am propus un nou model. Direcțiile plane se referă la o descriere tehnică a mecanismului care rupe simetria între materie și antimaterie. SSM e clasa generală de modele de acest tip și înseamnă Supersymmetric Standard Model, iar μν e o siglă tehnică care descrie interacțiunea între anumite particule din model.

IM: Cum este și ce se întâmplă într-o universitate “rurală”? Ce tipuri de studenți sunt atrași de o universitate – Seropedica – dintr-un oraș de aprox. 80.000 de locuitori?
IVV: Universitățile rurale au fost create în Brazilia ca universități federale, adică administrate de către guvernul federal, în afara marilor centre urbane și în regiuni foarte îndepărtate. Într-o țară de dimensiuni continentale, asta a fost o necesitate. Sunt universități obișnuite, dar cu o ofertă mult mai mare de facultați. În regiuni cu densitate populațională mică, de exemplu Amazonia sau Pantanal, aceste universități au facultăți începând de la profilul politehnic până la farmacie, trecând prin umane, științe, agricole, culte etc. Fiecare în funcție de necesitățile acelei regiuni în care se află. În cazul universității mele care e amplasată aproape de capitala statului Rio de Janeiro, orașul cu același nume Rio de Janeiro, universitatea nu are profile politehnice, deorece există facultăți cu aceste profile la o distanță de 50-60 de km, dar le are pe toate celelalte. Campusul principal, unde lucrez eu, are o suprafață de 3.024 de hectare și 131.346 metri pătrați de clădiri. Are peste 40 de facultăți și 35 de profile de master și doctorat, în jur de 15.000 de studenți, plus 1.300 de studenți la mastere și doctorate. Bugetul anual e în jur de 100 de milioane de euro de la guvernul federal, în afară de banii din surse de finanțare a cercetării, cele mai multe fiind investiții în științele agrare, și de bursele de studii care vin din surse diferite. Avem studenți din America Latină, în general: Bolivia, Chile, Paraguay, Uruguay, Argentina și Brazilia. Însă în ultimii ani s-au făcut acorduri cu Statele Unite, Germania, Franța, Spania și Portugalia, precum și cu țări din Africa, cum ar fi Capul Verde și Mozambic, unde se vorbește portugheza. În urma lor am primit foarte mulți studenți din aceste țări în inter-schimburi.

IM: Mi-ați trimis niște poze cu secvențe de la inundații recente în anumite zone braziliene. Văzându-le, aveam impresia de completă similitudine cu România. Cât de bine seamănă cele două țări, social, temperamental și ce ne desparte?
IVV: E greu de comparat Brazilia cu România pentru a face asemanări și deosebiri, deoarece Brazilia ocupă o suprafață de 8.515.767,049 de km pătrați, are plajă climatică de la ecuatorială, la temperat-continentală și de la tropicală la deșertică. În comparație, Europa toată până la Munții Urali are 10.180.000,000 de km pătrați. Din cauza acestei dimensiuni gigantice, Brazilia e o țară foarte heterogenă. De exemplu, există o populație de indieni de aproape 1 milion de persoane, care mențin un contact minim cu civilizația. În același timp, există o metropolă, centru urban și financiar, în care sunt mai multe elicoptere corporative decât în New York. Sudul Braziliei, colonizat de germani și italieni, păstrează o cultură germană pierdută deja în Germania, din regiunea Pomerană. În timp ce în Bahia, colonizarea olandeză a fost foarte puternică, la fel a fost și cea africană. În regiunea în care trăim noi, am găsit multe asemănări cu România, cu Oltenia și Dobrogea. Orașul Rio de Janeiro, care a fost capitala federației, pare un amestec de București cu Constanța. Desigur că limba, de origine latină, e un factor comun. Asemănări sunt și în politică, la mai multe nivele. Diferențele cele mai mari vin din rădăcinile istorice ale celor două popoare, din originile și din forma în care s-au legat de pământul țărilor lor. Brazilia a trecut prin faze istorice diferite de cele ale României, printr-o epocă de sclavagism modern – a fost ultima țară care a abolit sclavagismul dacă nu luăm în considerare regimul de Apartheid. Acest fapt a creat diviziuni mari în societate, diviziuni care abia în ultimele două decade au început să fie eliminate. Poate că asta e diferența cea mai mare între cele două țări. În ceea ce privește inundațiile, și brazilienii, ca și românii sunt victimele schimbărilor climatice care se petrec la nivel mondial.

IM: Ați mai întâlnit și alți români valoroși care s-au stabilit prin Brazilia?
IVV: Da, sigur. Cei mai mulți se află în lumea academică, colegi ai mei la diferite universități federale: Florențiu Daniel Cibotaru, George Stănescu, Theodora Cristina Radu (matematicieni), Horațiu Năstase, Georgeta Crina Ungureanu, Ovidiu Constantin Bălțatu, Lucian Bogdan Bejan (fizicieni), Mircea Daniel Găliceanu, Iuliana Maria Coța, Johann Hans Daniel Schorscher (chimiști), Rodica Maria Tutaș (teologie) și alții. În Rio de Janeiro locuiște domnul Miguel Oniga cu rădăcini în Maramureș, actor, domnul Burme Burmambet, din Constanța, care e manager la două hoteluri și fiica domnului Andrei Duchiade, doctorița Milena Duchiade, care are cea mai mare librărie din Rio de Janeiro, numită Leonardo Da Vinci.

IM: Continuați colaborarea cu fizicienii din România? Există interes pe această direcție?
IVV: Din păcate pentru mine, colegii mei din România care lucrau pe probleme asemănătoare s-au specializat pe alte direcții. I-am vizitat anul trecut pe foștii colegi de la UBB. Din catedra de fizică teoretică a mai rămas doar un profesor, domnul Mircea Crișan, care lucrează pe probleme legate de corp solid.

IM: V-ați apropiat de literatura braziliană, de literatura de limbă portugheză?
IVV: Da, sigur. Sunt și aici mari scriitori, ca Jorge Amado care a fost candidat la premiul Nobel pentru literatură și l-a pierdut în favoarea prietenului său, Jose Saramago. Am locuit aproape un an peste drum de casa altui mare scriitor, de origine austriacă, Stefan Zweig, în orașul Petropolis. În același oraș au trăit și Regele Carol cu Doamna Lupescu la Hotelul Quitandinha, după ce s-au casătorit în Rio de Janeiro. Am fost primiți de familia imperială, de Braganca, care e înrudită cu familia Hohenzollern. În perioada în care am locuit în Petropolis m-am familiarizat cu scriitorii brazilieni, Rubem Fonsca, Moacyr Scliar, Bernardo Carvalho, Adriana Lisboa. Și desigur, Paulo Coelho.

IM: Din știrile destul de alarmiste despre Brazilia, se pare că în imensa țară te pasc pericole la tot pasul (inclusiv în Rio de Janeiro) și siguranța cetățeanului este sub semnul întrebării. Adevărat sau fals?
IVV: Adevărat în Rio și orașele mari, capitalele de state. Fals în orașele mici și la țară unde violența e practic accidentală. 17 dintre cele mai violente 50 de orașe din lume sunt din Brazilia.

IM: A cincea țară din lume ca suprafață, Brazilia are foarte multe de oferit. Cât ați reușit să vedeți din frumusețile acesteia?
IVV: 1 %

IM: Cât de drag vă este Sighetul, Maramureșul?
IVV: Cel mai drag.

IM: Cum era Sighetul în anii destul de sumbri ai perioadei de sfârșit a societății socialiste multilateral dezvoltate, perioadă în care ați fost licean și student?
IVV: Cozi la buteliile de gaz, frig la bloc, romantism și inocență.

IM: Ce personalități sighetene v-au atras atenția în anii de liceu?
IVV: Dacă includem și Valea Izei, destul de multe. Alexandru Ivasiuc, Marian Ilea, Petre Got, Ion Zubașcu, Ioan și Victor Mihaly de Apșa, Mihai Pop, din Glod, Alexandru Filipașcu. Între oamenii de știință: Arthur Coman și doamna Yvette Cauchois din Bârsana, fiziciană, profesor la Sorbona, Legiunea de Onoare. Și, desigur, artiștii din Cenaclul Flacăra: Ducu Berți, Ștefan Hrușcă. Dar simt că fac o mare nedreptate neputând cita pe toți maramureșenii, nu numai sigheteni, oameni de cultură, artă și știință pe care nu am încetat să-i admir.

IM: Să facem un exercițiu de imaginație: cum putem dezvolta Sighetul? Ce idee “inovativă” ne propuneți?
IVV: Vă spun de îndată ce-mi răspundeți la o întrebare: Ce poate să facă orașul Sighet, în mod unic și indispensabil, doar el, pentru Europa și pentru lume?

IM: Cum ați defini “dulcea” Românie, unde ați… încadra-o ?
IVV: ”Țara mea de glorii, țara mea de dor”. Și ca întotdeauna, se află ”la răscrucea marilor puteri”, parafrazând titlul filmului lui Mircea Moldovan.

IM: Ce ținte, proiecte, visuri aveți?
IVV: Ah, nimic deosebit. Dacă m-am ales cu ceva bun de pe urma trecerii timpului, a fost, cum zic englezii,”take each day as it comes”.

IM: Mulțumesc pentru… răbdare! Succes maxim vă doresc și… ne vedem în toamnă la aniversarea liceului nostru, actualul CNDV (Colegiul Național “Dragoș Vodă”)! Ce ziceți?
IVV: Vă mulțumesc și eu! Sper să pot veni, pentru mine ar fi o mare plăcere să ne întâlnim.

Ion MARIȘ

Joi, 31 ianuarie 2019, de la orele 16.00, la sala Radio Sighet (str. Plevnei, nr. 8), are loc vernisajul expoziției de fotografie ”Voi vedeți ce văd eu!”. Expune M. S. Neva.

Unul dintre deținuții politici mai puțin cunoscuți din Maramureș a fost primarul din Breb – Pop Arvinte. Fără să facă parte dintr-un grup anticomunist organizat, Pop Arvinte a plătit cu ani de închisoare activitatea sa trecută în cadrul Partidului Național Țărănesc, din partea căruia a și deținut funcția de primar al Brebului în perioada 1931-1934.

Pop Arvinte provine dintr-o familie de militanți pentru Marea Unire, tatăl său, Pop Tănase și cumnatul său, Vișovan Alexandru, s-au numărat printre fruntașii români din Breb care s-au manifestat deschis pentru Unirea Transilvaniei cu România în decembrie 1918, participând la întrunirile locale care au desemnat delegații la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia (Gheorghe Todinca, Marea Unire a Românilor, oameni, locuri, documente din Maramureș (1918-1919), pag. 72 și 75 ).

Arestat în 1952, Pop Arvinte va petrece doi ani în temnița de la Sighet. Eliberat în 1954, se va opri câteva zile la sora sa, Paraschiva Vișovan, care locuia în Sighet la Locul Târgului. Valentin Haidu, nepotul surorii sale, își amintește momentul: „În 1954 aveam 10 ani… unchiul Arvinte era frate cu bunica mea. Mi-amintesc ziua când a ieșit din pușcărie și a venit la noi acasă. Era atât de slab și schimbat la față, aproape de nerecunoscut… Se vedea că vine din iad…A stat la noi o zi sau două, s-a mai refăcut un pic, apoi au venit neamurile din Breb și l-au dus acasă.” Pop Arvinte a murit relativ tânăr, în 1962.

Fiul său, Ioan, elev la Liceul „Dragoș Vodă”, fusese deja arestat din 1949 pentru activitate anticomunistă făcând parte din cel de -al doilea grup de elevi, condus de Ștefan Minică. A executat detenția la Sighet, Cluj, Văcărești, Jilava, Târgșor, Canal, Constanța. După detenție, Ioan Pop a studiat medicina și s-a stabilit la Timișoara unde și-a desfășurat activitatea ca medic până la pensionare și unde locuiește și azi în vârstă de 88 de ani. El este unul dintre cei 33 de elevi sigheteni pentru care s-a dezvelit placa comemorativă la Liceul „Dragoș Vodă” în 2014.

preot prof. Marius VIȘOVAN

foto: Peter Lengyel