Marea Unire a fost imboldul perfect pentru ca tinerii participanți la Proiectul Interjudețean ”Centenarul Marii Uniri”, desfășurat joi, 29 noiembrie 2018, la Colegiul Național ”Dragoș Vodă” din Sighet, să se ”dueleze” în cunoștințele dobândite (prin parcurgerea programei școlare sau din lecturi suplimentare), referitoare la crearea României Mari. 

În urma susținerii celor două probe (analiza surselor istorice, respectiv prezentarea afişului şi a proiectului Power Point cu tema „Marea Unire în istoria localităţii mele”), membrii juriului (prof. drd. Horaţiu Vescan – inspector de specialitate ISJ Maramureş; prof. dr. Flaviu Vida – inspector ISJ Maramureş; Victor Vizauer – cercetător ştiinţific Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române  Cluj Napoca; Andreea Dobeş – istoric la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei; prof. Muntean Ioan,  directorul Şcolii Gimnaziale cu Program Suplimentar de Muzică şi Arte Plastice Sighetu Marmaţiei) au acordat echipelor următorul punctaj:

1. Liceul Borşa: elevii Timiş Amalia, Timiş Andreea, Morar Melissa, Timiş Adelina coordonaţi de profesorii Mîţ Ioan şi Şteţco Roman Ioana;  89 de puncte
2. T.A. „Alexiu Berinde”, Seini: elevii Prikop George, Pop Ricardo, Pop Elisa, Popan Ioana, îndrumaţi de profesoara Moldovan Silvia Giorgiana; 89 de puncte
3. C. N. „Vasile Lucaciu” Baia Mare: elevii Rad Adrian Radu, Viman Adela Lorena, Pop Carla Maria, Bolba Denisa, coordonaţi de profesorul Şovago Adrian; 92 de puncte
4. C. N. „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei:  elevii Bodnariuc Mihai, Apan Letiţia, Hotea Manuela, Almaşi Adrian, coordonaţi de profesorii Dura Claudia şi Voinaghi Marius; 92 de puncte

Câștigătorii au fost recompensați cu frumoase diplome și mult apreciate premii în cărți. Finalul a aparținut Corului ”Armonia” (dirijat de prof. Lenuța Petrovan) al C. N. ”Dragoș Vodă”, care a oferit participanților un potpuriu de cântece patriotice, adecvate temei.

Vivat, Academia! Vivat, România!

La mulți ani, România!

Salut, Sighet!

Colegiul Naţional Dragoş Vodă din Sighetu Marmaţiei organizează joi, 29 noiembrie 2018, Concursul Interjudețean ”Centenarul Marii Uniri”. Participă echipe de la  Liceul Borșa, L. T. A. ”Alexiu Berinde” – Seini, L. T. Negrești Oaș, C. N. ”Vasile Lucaciu” – Baia Mare, C. N. ”Dragoș Vodă” – Sighet.

Concursul se desfășoară sub forma a două activităţi punctate astfel:

• Analiza surselor istorice la prima vedere (45 p);
• Proba practică (45 p);
• Se acordă 10 puncte din oficiu.

Analiza surselor istorice la prima vedere:

Fiecare echipă va primi spre analiză două surse istorice la prima vedere. Elevii vor trebui să elaboreze un răspuns colectiv la rezolvarea de cerinţe (să menţioneze, să prezinte, să compare, să argumenteze etc.) ale unor evenimente istorice.

Proba practică

Fiecare echipă se va prezenta în faţa comisiei cu un afiş şi un proiect Power Point cu tema „Marea Unire în istoria localităţii mele”, realizate anterior concursului. Pentru întocmirea afişului se vor folosi doar culorile primare şi amestecul dintre acestea. Elevii pot folosi tehnica acuarelei, tempera, guaşă, culori acrilice sau creioane colorate. Prezentarea proiectului trebuie să se încadreze în maxim 10 minute.

Evaluarea

Răspunsurile vor fi evaluate de o comisie de specialitate constituită în acest scop. Din comisiile de specialitate fac parte: inspectorul de specialitate, 6 cadre didactice (4 profesori de istorie şi 2 de arte) şi un reprezentant al Muzeului Maramureșean.

Salut, Sighet!

Un impresionant monument a fost dezvelit și sfințit duminică, 25 noiembrie a.c., în fața bisericii greco-catolice din comuna Ieud, județul Maramureș. Monumentul din marmură – o cruce care țâșnește spre cer din harta României – este închinat în egală măsură Centenarului Marii Uniri și martirilor rezistenței anticomuniste, Ieudul fiind unul din focarele acestei lupte îndârjite pentru libertatea și demnitatea neamului românesc.

Cele două plăci comemorative situate pe cele două fețe ale monumentului conțin, una – numele ieudenilor participanți la Marea Adunare Națională de la 1 decembrie 1918, iar cealaltă -numele a peste 60 de ieudeni deținuți politici intemnițați de regimul comunist.

Ceremonia de sfințire a fost oficiată de P.S. Vasile Bizău episcopul greco-catolic al Maramureșului împreună cu un grup de preoți în prezența autorităților locale și județene și a unui mare număr de credincioși din localitate și din alte părți ale țării. Din partea foștilor deținuți politici a luat cuvântul domnul profesor Nistor Man, maramureșean domiciliat actualmente în Tg. Mureș (13 ani de detenție, membru al grupului Vișovan). Au mai fost prezenți și seniorii camarazi maramureșeni Ioan Ilban, Petru Codrea și doamnele Melania Rițiu și Ioana Petrovan, aceasta din urmă, fiică a Ieudului.

Cea mai mare parte a deținuților politici din Ieud (național – țărăniști, legionari, liberali, dar și mulți fără afiliere politică, preoții și călugărițele greco-catolice având un rol semnificativ) au fost arestați și condamnați pentru participarea sau sprijinirea grupului de rezistență armată a fraților Popșa, Vasile și Ioan (originari din Sighet dar retrași în zona muntoasă Ieud -Dragomirești în perioada 1948-1949). Vasile Popșa a fost ucis chiar la Ieud, în luptele cu Securitatea, la 3 mai 1949.

Preot prof. Marius VIȘOVAN

De-a lungul timpului, am întrebat mai mulți oameni ce înseamnă pentru ei, iubirea. Unii copii mi-au spus că iubirea e atunci când mama te așteaptă cu mâncare caldă acasă, unii adolescenți mi-au spus că iubirea înseamnă un sărut, o îmbrățișare, un cuvânt frumos și bineînțeles că cei adulți mi-au spus că iubirea înseamnă respect, onestitate, grijă și afecțiune.

Albert Schweitzer spune că: “Ceea ce numin noi iubire, este în esență venerația vieții”. Dacă privesc la toate acestea, nu pot spune decât că iubirea e un sentiment pe care îl purtăm cu noi indiferent de situație. Iubirea e pretutindeni: în oameni, în natură, în tot ceea ce ne înconjoară. Suntem creați din iubire, pentru a oferi iubire. Ei bine, aici, rămâne de văzut. Din păcate, oamenilor le e frică să iubească. Ne este frică să spunem te iubesc. Ne temem de acest cuvânt minunat, care are o semnificație atât de mare. Când spunem te iubesc, mai spunem de fapt și te respect, am grijă de tine, o să fiu acolo pentru tine indiferent de situație.

Întrebarea mea este: De ce ne temem de iubire, dar de ură nu? Ne este atât de ușor să bârfim, să jignim, să ne răzbunăm, dar când e vorba de a oferi o îmbrățișare, un zâmbet, depunem cel mai mare efort sau poate unii, nici nu îl depunem. Oamenii sunt cerșetori de iubire. Fiecare își dorește afecțiune și dragoste din partea altora. Din nefericire, nu mai avem timp pentru așa ceva. Nu mai ieșim la plimbare cu persoana iubită, nu mai oferim flori. Toți suntem în goana după propria fericire și bineînțeles în nesfârșita goană după bani. Doar prin iubire vom ajunge la fericire. Dacă iubim, automat devenim mai fericiți. Dacă primim afecțiune din partea cuiva, automat moralul nostru se ridică. Antoine de Saint-Exupery spune că: „Adevărata iubire începe de acolo de unde tu nu mai aștepți nimic în schimb”. Așa este. Nu iubim pentru ca să fim iubiți, ci iubim pentru că doar prin iubire devenim mai fericiți și împliniți. Dacă vom fi oameni iubitori, cu siguranță în jurul nostru vom avea oameni asemeni nouă.

Sunt o fire iubăreață și ajung să iubesc repede pe oricine. Mulți spun că e un defect, că nu ar trebui să mă atașez așa repede de cineva, dar automat dacă simt că cineva are nevoie de iubire, nu ezit nicio clipă să i-o ofer. Consider că atașarea nu e altceva decât o altă teamă de-a noastră. Ne temem să ne atașăm ca să nu fim dezamăgiți, dar dacă nu ne atașăm, sentimentele nu vor fi decât unele false și până să ajungă sincere, practic înșelăm iubirea. Boethius spune că: „Dragostea nu cunoaște legi”. Nimeni nu ne dictează cum să iubim. O facem în felul nostru, important este să o facem. Din punctul meu de vedere, dragostea nu are nici limite. Putem iubi până unde vrem noi, până la lună și înapoi, așa cum mi-au spus copiii, sau putem iubi până la Dumnezeu sau putem iubi atât de mult sau așa de mult, putem iubi o secundă, un minut, ore, zile, luni, ani sau pe veci. Important e să iubim.

Nu vă ascundeți, iubiți, exprimați-vă sentimentele, râdeți, jucați-vă, apoi iubiți, plângeți, fiți nervoși, apoi iubiți din nou. Orice ați face nu renunțați niciodată la iubire. Ea este sentimentul ce ne mai ține vii. În final vă las cu frumosul citat a lui Don Miguel Ruiz care spune că: “Fericirea se naște din iubire, iar iubirea se naște chiar din inima omului”. Nu vă temeți să iubiți, pentru că iubirea e cel mai frumos sentiment pe care poate cineva să-l simtă.

Anca CORNEȘTEAN

clasa a X-a A,
Liceul Pedagogic ”Regele Ferdinand”

Coborâm la prima – debutul în lung metraj al lui Tedy Necula, a ajuns în cinematografele din România din 26 octombrie. La Sighet, filmul va fi proiectat duminică, 25 noiembrie, de la orele 16:00, la Școala de Muzică „George Enescu”.

Biletul costă 15 lei și poate fi cumpărat la intrare, înaintea proiecției.

Coborâm la prima este o poveste inspirațională despre natura umană și despre comportamentul în situații de criză, dar și despre cum poți să descoperi cu adevărat pe cineva dacă ai timp să-l asculți.
Nevoiți sa petreacă împreună câteva ore pentru că metroul se opreşte între stații, călătorii încep să se descopere, să înlăture prejudecățile pe care le au față de cei cu care, din întâmplare, sunt colegi de călătorie. Povestea filmului devine cu atât mai emoționantă datorită contextului: acțiunea se desfășoară în dimineața următoare incendiului de la Colectiv.

„Este o poveste inspirațională pe care o trăim în fiecare zi. Suntem în metrou așa cum suntem și în lume. Nu este un film despre Colectiv, dar viața nu poate nega evenimentul. Sunt povești paralele din viețile mai multor oameni care se întâlnesc într-o zi cu o semnificație specială pentru unii dintre noi”, declară regizorul Tedy Necula.

Tedy Necula a reuşit să adune în distribuția acestui film unii dintre cei mai îndrăgiţi actori români: Constantin Cotimanis, Adrian Păduraru, Teodora Mareş, Victoria Cociaş, Constantin Drăgănescu, Emilian Oprea, Ela Ionescu, Dan Murzea, Tudorel Filimon, Gavril Pătru, Tomas Otto Ghela, Cezar Grumăzescu, Francesca Leonte, Andrei Eftene, Dana Porlogeu, Iulia Dumitru şi Sonia Teodoriu.

Următoarea proiecție a filmului va avea loc în Slatina, Ucraina.

Comunicat de presă

Odată, fiind întrebat de cineva de când locuiește familia mea în Sighet, am răspuns: Sunt la a patra generație, străbunicii mei s-au stabilit în Sighet la începutul anilor ‘20…

Se numeau Chindriș Găvrilă și Anuța (n. Hotico) și veneau de la Ieud. Au avut 6 copii: Ioan (bunicul meu), Ileana, Dumitru, Ioana, Găvrilă, Maria – ultimii doi fiind născuți la Sighet. Cei trei băieți au fost ținuți la studii, cu mari eforturi (doi au ajuns învățători și unul jurist). Destinul lor este asemănător cu al multor familii simple de români de la țară, care în noul cadru juridico-economic de după Marea Unire, au cumpărat terenuri și și-au făcut case la marginea Sighetului (în cazul lor, pe Mociar). În casa lor s-a născut mama, în 1933. Desigur, aceasta e doar o ramură a ascendenței mele, celelalte s-au stabilit la Sighet ceva mai târziu, în anii ‘30.

Mormântul străbunicilor mei se află în cimitirul de pe Călămar (foto) situat aproape de releul de pe Dobăieș. Străbunicul a murit repede, în 1935… mormântul său e cu siguranță printre cele mai vechi din cimitir; fusese rănit pe front în primul război mondial… a supraviețuit, dar sănătatea i-a rămas șubredă și a murit relativ tânăr ,la 53 de ani. Mama mea avea atunci doi ani.

Străbunica însă a trăit o viață lungă, până în 1976, atingând vârsta de 88 de ani (din care 41 de văduvie). Când a murit, avea deja 48 de urmași direcți (copii, nepoți, strănepoți și stră-strănepoți). Acum sunt deja 108 în total (dacă nu cumva numărul a mai crescut de la ultima evaluare…).

A fost o mărturisitoare statornică a credinței catolice toată viața ei. După 1948 a participat regulat la liturghie la biserica romano-catolică, ceea ce însemna 6 km de mers pe jos de pe Mociar până în centru, plus 6 înapoi… și asta și după 80 de ani… până aproape de sfârșitul vieții. O țin minte cum stătea în ultima bancă pe dreapta, îmbrăcată țărănește, alături de doamnele din oraș…. Nu știa ungurește decât foarte puțin, dar ținea neapărat să fie prezentă la o liturghie catolică. Ultimele sf. Taine le-a primit pe patul de moarte de la părintele de fericită memorie Vasile Hotico din Sighet, cel care și-a pecetluit mărturia cu cei 8 ani de temniță comunistă. Când a murit străbunica, eu aveam 9 ani, am mai multe amintiri directe cu dânsa.

Poate vă întrebați care e mesajul acestui articol… Să îngrijim și să vizităm mormintele familiei, rugându-ne pentru veșnica odihnă a celor dragi și păstrându-le vie amintirea? Categoric da, dar nu numai atât. Cred că prin efortul de a recupera și reînvia mici crâmpeie de istorie familială, fiecare român se poate racorda la Marea Istorie. Aflați mai sus sau mai jos pe scara socială, părinții și bunicii noștri – prin munca și jertfele lor – au construit România Mare. Tot așa, România demnă de mâine va fi edificată prin efortul nostru, al celor de azi. Al celor care iubim Adevărul și credem că neamul românesc merită dragostea și sacrificiul nostru, dincolo de dezamăgirea cruntă produsă de pseudo-elitele vremelnice.

preot prof. Marius VIȘOVAN
.

Peste exact două săptămâni, România și românii vor fi în mare sărbătoare, o sărbătoare a înseși ființei noastre naționale. Totuși, trebuie să ne punem de la început o întrebare, firească, zic eu: Cu ce ne prezentăm în fața ISTORIEI la o sută de ani de la realizarea unuia dintre cele mai înalte idealuri ale neamului nostru?

Răspunsul nu-i ușor de dat în circumstanțele de astăzi. Eu am găsit unul care, sunt sigur, nu o să vă placă. CU DOUĂ VALIZE, e singurul răspuns pe care-l găsesc eu astăzi. Pentru mine, imaginile de pe holul Parlamentului, în care apărea domnul Dragnea trăgând după el două valize, mi s-au părut halucinante. Numai o dată la o sută de ani, o țară întreagă putea ,,admira” un șef de Cameră chinuindu-se să târască, ”înhămat” fiind, la cele două ”comori”, în timp ce broboanele de sudoare i se scurgeau din ”mustăcioara lui//ca spicul grâului”. Ce l-o fi apucat pe al treilea om în stat să facă pe ”hamalul” istoriei?Cine știe ce surpriză ne pregătește fostul soț al Bombonicăi? Poate ne vor fi înapoiat rușii tezaurul, care tezaur ”sărbătorește” și el o sută de ani de când zace pe undeva prin beciurile noului KGB putinist.

Să ne întoarcem însă la proaspătul nostru ”însurățel de-al doilea”. Transpirat, poate, și-n cele mai intime cotloane ale falnicului său trup, deschide, pe rând, cele două valize, timp în care nu-și putea ascunde un zâmbet ce părea a spune ”Am învins”.

Într-adevăr, o adevărată comoară, la o sută de ani de la Marea Unire și la aproape treizeci de ani de când niște găști de borfași se războiesc între ele pentru a-și asigura supremația. În ce scop? În niciun caz pentru a face România mai frumoasă, mai bine văzută în lume, pentru ca românii să rămână români în țara lor, să trăiască în demnitate și onoare, să nu-și rupă oasele trudind peste tot în lume pentru a trimite bani ACASĂ , prin ACASĂ înțelegând toți românii, altfel, cred eu, PIB-ul țării s-ar prăbuși .

Doamne, nu se poate! DOSARE ! DOSARE!! DOSARE!!! La o sută de ani niște nebuni vin în fața neamului meu cu două valize pline. Cu ce? Inimaginabil! Cu niște dosare! În cei aproape 30 de ani de când sunteți ”vătafii” acestei țări nu ați făcut, într-adevăr, NIMIC, în afară de DOSARE sau mai pe românește, v-ați făcut unii altora dosarele pentru a vă șantaja. Din nefericire, înaintașii voștri, tot cu întocmirea dosarelor se mândreau.

Sfinxule de la Bădăcin, ctitor al Marii Uniri, pe tine cum te-au arestat și condamnat la închisoare pe viață, nu făcându-ți-se un DOSAR-BETON?!

Unde sunt elitele politice și militare ale neamului meu? Cum unde? În dosarele celui de-al treilea om în stat. Sper că ați observat ce mândru, ce satisfăcut era! Parcă scotea din acele valize niște moaște! Moaștele neamului meu la care, peste o sută de ani, vor veni să se închine… ”diasporiștii”.

prof. Vasile POP

Salut, Sighet!

N. r. : imobilul este proprietate privată

Fotoreportaj: Sebastiana JOICALIUC
studentă Jurnalism, UBB, Cluj

Mihai Patricia Maria are 10 ani și pe lângă talentul scrisului (povești și poezie), elevei din clasa a III – a îi place chiar să… construiască. La vârsta ei, Patricia a finalizat un proiect pe care l-a fixat doamna ei învățătoare, Mariana Ștețco (Liceul Pedagogic ”Regele Ferdinand”), pentru ora de geografie. Tema proiectului a fost la liberă alegere, iar Patricia a ales să reconstituie, din diverse materiale ușoare, deșeuri, strada Pietonală (Corneliu Coposu) din Sighet.

Ce-a ieșit? Priviți proiectul Patriciei! Să fie, oare, primul proiect al unei viitoare… arhitecte?

Ne dorim să promovăm și alte acțiuni, inițiative, proiecte, idei ale micilor și marilor sigheteni! Cine îndrăznește? Cine urmează?…

Salut Sighet!

Societatea românească are cele mai proaste modele în… parlament (intenționat am scris cu literă mică!) Nici nu știu cum să privesc întâmplarea de ieri, în care cu adevărat un neam prost (ambalat totuși la costum și cravată!), a arătat cu mândrie golănească – de la Tribuna Înaltului For :)) – degetul mijlociu (chiar de la ambele mâni!) colegilor și implicit… poporului.

Și când mă gândesc că individul Iordache a fost și Ministru al Justiției și Președinte al Camerei Deputaților nu mai am cuvinte! Incinta Parlamentului mi se pare o sală de jocuri de noroc unde fiecare participant, amețit de câștiguri și bonusuri (garantate), țipă, urlă și-și scuipă obscenitățile fără nicio jenă.

Ce decădere pentru țărișoara noastră dacă comparăm clasa politică de azi cu cea de acum 100 de ani, când intelectuali de valoare, patrioți, școliți la Paris, Viena sau Budapesta reușeau să facă Unirea. Azi, România fuge de acasă, emigrează!

Azi, 700 de parlamentari, marea majoritate ajunși întîmplător, conjunctural acolo, sunt incapabili de-a genera modele, de-a oferi… bune practici. Mulți sunt (folosesc un eufemism) total pe dinafară, nu participă onest la dezbateri, sunt inculți, lipsiți de logică și incapabili de a expune și analiza argumentat subiecte simple dar, mai mult decât atât, își permit să ne trateze cu tupeu și dispreț.

Degetul sus, române! Au învățat unii dintre noi să înjure americănește, să ne arate degetul mijlociu și să repete într-una – penibil și imbecil – anumite clișee!

Avem zi de zi, de la cel mai înalt nivel dovezi că educația aleșilor noștri este la firul ierbii și touși nu avem nicio intenție să facem nimic. Constatăm și-atât! Mă veți întreba – pe bună dreptate – ce putem să facem? Tu (adică eu), ce faci? Am ales, gata, ciocu’ mic (poate îmi veți spune) și la muncă! Eu, bine mersi, muncesc! Așa cum procedează mai toți românii. Da, noi, cei mulți, n-avem timp de… povești!

Stați liniștiți, nici eu nu cred că am ales corect subiectul acesui editorial. Ce mare scofală! Mulți probabil vor considera “cool” gestul lui Iordache, fără nicio abatere de la “trend” și probabil că voi primi contra-argumente din lumea… civilizată. Da, veți spune, fericirea (adică banu’ în accepțiunea general – manelistă), n-are de-a face deloc cu bunul – simț și educația, Azi, fericirea e adusă de tupeu, mârlănie, șarlatanie, minciuni, vizibilitate agresivă și nu de subiecte fine, vitale, intelectualiste, în care respectul chiar formal să fie asumat.

Dar, ce dracu, dragi români!… cui îi pasă de etichetă, sobrietate și eleganță!… Poporul (nu chiar tot!) se bucură de circul brutal pe care-l perfecționează constant tot felul de personaje ce excelează în discursuri bășcălioase, în (vorba unui prieten) hi-hi-uri și he-he-uri.

Ha!.. ha!… dragi români, nu-i bai, nu-i așa?… Bye – bye!

Ion MARIȘ