Joi, 22 martie a.c., la Colegiul Național „Dragoș Vodă” s-a desfășurat Programul de Evaluare Internațională a Elevilor, cunoscut sub denumirea PISA.

Deși nu este membră a Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCDE), România s-a alăturat în fiecare an țărilor participante la testarea care la această ediție, a șaptea, numără peste 80 de țări. La nivelul județului Maramureș, au fost selectate două licee, Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației și Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Baia Mare.

PISA măsoară competențele de bază la citire/ lectură, matematică și științe ale elevilor care se află în prag de finalizare a învățământului obligatoriu, anul acesta fiind selectați câte 38 de elevi născuți în 2002. O dată la 3 ani se adună informații legate de contextul educației și despre practicile educaționale din țările participante. Testarea care durează 2 ore este urmată de un chestionar de 35 de minute cu întrebări despre factorii educaționali, broșurile fiind personalizate pentru fiecare elev, iar răspunsurile secretizate și absolut confidențiale.

La edițiile precedente, clasamentul internațional era dominat de Singapore, țară urmată de Japonia, Estonia, Finlanda și Canada. Dintre țările din Europa Centrală și de Sud-Est, România a fost întrecută de Slovenia, Polonia, Cehia, Letonia, Ungaria, Lituania, Croația, Slovacia și Bulgaria. În urma României se afla Moldova.

La actuala ediție, la Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, cei 38 de elevi, prezenți în unanimitate, au fost conștientizați că răspunsurile lor contează la crearea imaginii României în Uniunea Europeană și au fost răsplătiți cu Certificate eliberate de Institutul de Științe ale Educației. Directorul colegiului, profesor dr. Vasile Mih, cel care a înscris școala pentru evaluarea PISA, coordonatorul de testare, Luminița Colopelnic, inspectorul școlar pentru managementul resurselor umane, Flaviu Vida, responsabil cu monitorizarea programului, s-au arătat mulțumiți de implicarea elevilor, de seriozitatea cu care au răspuns cerințelor, de întreaga evaluare care s-a desfășurat într-o atmosferă de concentrare. Rezultatele analizei finale vor deveni publice abia în luna decembrie a anului 2019.

Luminița Colopelnic,
consilier educativ CNDV

În urma Revoluţiei din februarie 1917 sau  revolta soldaţilor de la Petrograd şi a căderii ţarismului prin abdicarea lui Nicolae al II-lea ( 3 martie 1917), la   Chişinău, la începutul lui martie 1917 în jurul redacţiei gazetei Cuvânt Moldovenesc, se înfiinţa Partidul Naţional Moldovenesc, care avea în frunte un comitet compus din Vasile Stroescu, Pavel Gore, Pan Halippa, Onisifor Ghibu ş.a. În toamna aceluiaşi an, basarabenii în haină militară organizează Congresul Soldaţilor Moldoveni, la care au participat 800 de delegaţi, reprezentând aproximativ 200 000 de ostaşi. Congresul a decis ca Basarabia să se bucure de autonomie teritorială şi politică în cadrul unei Rusii republicane, federativ-democratice. Totodată, s-a hotărât constituirea Sfatului Ţării, până la întrunirea Constituantei alese prin vot universal, egal, direct şi secret.

Prima adunare solemnă a Sfatului Ţării a avut loc la 21 noiembrie 1917 la Chişinău,  în „Casa nobilimii” de pe strada Sadovaia,  unde funcţiona Gimnaziul nr.3 de băieţi. Alcătuit din reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, confesiunilor şi orientărilor politice, ai asociaţiilor profesionale şi culturale, Sfatul Ţării şi-a ales preşedintele, în unanimitate, în persoana lui Ion  Inculeţ. La 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării a adoptat o Declaraţie prin care se proclama Republica Democratică Moldovenească şi se încredinţa puterea executivă unui Consiliu al Directorilor Generali, care s-a întrunit la 7 decembrie în frunte cu Pantelimon Erhan.

Planurile unei revoluţii bolşevice pe teritoriul Moldovei, orchestrată de Cristian Racovski şeful Rumcherod, sunt dejucate de către Armata a II-a Română. Guvernul rus reacţioneză: la 31 decembrie ministrul român la Petrograd, Constantin Diamandy este arestat şi închis în Bastionul Trubeţkoi al fortăreţei Petru şi Pavel din Petersburg. Va fi eliberat, asemenea celor 72 de români din cadrul Legaţiei Române şi Misiunii militare,  în urma protestului întregului corp diplomatic acreditat în capitala rusă şi a medierii de către ambasada Statelor Unite ale Americii a disputei româno-ruse cu privire la abuzuri.

În primele zile ale anului 1918, situaţia Basarabiei a fost deosebit de gravă: anarhia bolşevică a trecut de la devastări şi mari dezordini, la atacuri la adresa noii Republici Democratice. Din aceste considerente, Sfatul Ţării şi Consiliul Directorilor au solicitat sprijinul armatei române; astfel, pe 8 ianuarie 1918, Divizia 11 Infanterie  a trecut Prutul. Intrarea armatei române în Basarabia a fost decisă în şedinţa Consiliului de Miniştri (Iaşi, 1 ianuarie 1918), iar comunicatul oficial a fost dat presei în 12 ianuarie 1918. Marele Cartier General a trimis în Basarabia 4 divizii: 11, 13 Infanterie, 1 şi 2 Cavalerie sprijinite de către Grupul Aeronautic compus din Escadrila F4 (de recunoaştere) şi Escadrila N3 bis (de vânătoare). La 13 ianuarie, Divizia a 2-a Infanterie condusă de generalul Ernest Broşteanu intră în Chişinău, cântând Deşteaptă-te române!.

Reacţia Consiliului Comisarilor Poporului al R.S.F.S. Ruse de la Petrograd s-a materializat prin ruperea relaţiilor diplomatice dintre Rusia Sovietică şi România şi confiscarea tezaurului României aflat la Moscova. „Puterea sovietică – se spunea în hotărârea guvernului de la Petrograd –  îşi asumă răspunderea de a păstra acest tezaur, pe care îl va preda în mâinile poporului român.” Documentele sovietice publicate în anul 2011, de către regretatul istoric Florin Constantiniu, relevă faptul că autorităţile bolşevice au început să cheltuiască din tezaurul românesc imediat după confiscarea lui, în vederea stimulării revoluţiei în Basarabia şi Moldova.

La 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării a proclamat independenţa cu unanimitate de voturi. Consiliul Directorilor se dizolva, puterea executivă trecând asupra Consiliului de Miniştri, în frunte cu Daniel Ciugureanu, preşedinte al Republicii rămânând Ion Inculeţ.

În ianuarie-februarie, atât România cât şi Republica Democratică Moldovenească erau supuse unor presiuni puternice; asupra guvernului român, presiunile exercitate de către Puterile Centrale în vederea semnării tratatului  au căpătat un caracter ultimativ. Pentru tânăra republică de la Chişinău, un pericol iminent îl reprezentau pretenţiile Ucrainei asupra Basarabiei. Guvernul Ucrainei a cerut să i se admită participarea la conferinţa de la Buftea – Bucureşti, dar, până la urmă, cererea nu a fost acceptată de Germania.

În această atmosferă tensionată, la 5 martie 1918, rezerva regală, conservatorul Alexandru  Marghiloman  este numit Şef al Executivului român. Menirea acestuia era să continue tratativele şi să încheie pacea cu Puterile Centrale, precum şi de a veni în întâmpinarea evenimentelor din Basarabia. La 23 martie, în cadrul şedinţei guvernului român de la Iaşi, la care au participat şi Ion Inculeţ, Daniel Ciugureanu şi Constantin  Stere, s-a hotărât plecarea acestora la Chişinău, pentru a supune chestiunea unirii Basarabiei în Sfatul Ţării. Alături de aceştia, la 26 martie a sosit la Chişinău şi premierul Alexandru Marghiloman.

În ţinutul dintre Nistru şi Prut, curentul care cerea unirea era de nestăvilit. Şedinţa Sfatului Ţării a avut loc în după-amiaza zilei de 27 martie 1918. Ea a fost deschisă de preşedintele ei, Ion Inculeţ, care, printre altele, a declarat: „Şedinţa de astăzi, domnilor deputaţi, va fi o şedinţă  istorică pentru naţiunea noastră, pentru poporul nostru. Noi trebuie să depunem toate silinţele ca să reuşim cu cinste în acest moment istoric.” Din partea guvernului român a vorbit Alexandru Marghiloman, care, după încheierea declaraţiei, însoţit de ceilalţi reprezentanţi, s-a retras pentru ca deputaţii Sfatului Ţării să discute şi să decidă nestingheriţi. În privinţa exerciţiului electoral, secretarul Sfatului, Ion Buzdugan a insistat asupra votului deschis, îndemnând la unire: „Fiţi tari şi îndepliniţi-vă datoria, fiindcă ceasul unirii a sunat /…/”. Rezultatul votului rezoluţiei propuse de Blocul Moldovenesc: 86 de voturi pentru, 3 contra şi 36 de abţineri.

Declaraţia de Unire a fost primită de către prim ministrul român cu cuvintele: „Trăiască România, una şi nedespărţită.” Ea a fost primită cu entuziasm şi satisfacţie de românii de pretutindeni, conştienţi că, în vremuri grele, se realiza un pas important în înfăptuirea României întregite. „Actul unirii – scria istoricul basarabean Alexandru Boldur – a fost acceptat în mod solemn. Tot ce se petrece în urmă în Basarabia poate fi socotit ca o afacere internă a României întregite”.

prof. Marius Voinaghi
C. N. Dragoș Vodă

N.r. Articol publicat în revista Muzeului Maramureșean, Acta musei maramorosiensis, 2017.

Foto: mediafax.ro

După două săptămâni de competiție și muncă foarte intensă, Concursul Internațional de Pian din Japonia – Takamatsu s-a încheiat. Au fost admiși inițial în concurs peste 350 de pianiști din 30 de țări! Sigheteanca Aurelia Vișovan s-a calificat în finală alături de alți patru competitori (doi din Japonia și câte unul din Rusia și Coreea) și a terminat pe un merituos loc cinci!

Obositor, extenuant, dar parcursul a fost chiar excelent! Locul cinci într-o competiție internațională foarte importantă este un mare SUCCES! Vor urma alte și alte concursuri, Aurelia va ajunge sigur și pe locul I, drumul ei este deschis!

Suntem mândri de Aurelia Vișovan! Felicitări!

Salut, Sighet!

Despre probleme cotidiene

Despre aflatul în treabă

Așă-i cînd nu înțălegi o vorbă, îți dai șî tu cu presupusu, da’ on ptic cam pă dinafară. Ca la moldoveni unde chilotu îi acela ce conduce avionu.

Despre muzica modernă

Muzica de amu îi ca o mîncare cu E-uri, fără saț .

Despre „așă ne trebe”!

Așă să face Iohanis că ne conduce, cum ne-am făcut noi că luptăm alături de nemți în al doilea război mondial.

De unde zii ?

De acolo de unde nu zine nime! (de la cimitir)

Despre grija statului în mod deosebit în cazuri de criză (tragedia de la Colectiv)

Așă-s ca on gazdă de stînă, care tăt anu nu s-o interesat de stînă, numa la Răscol, o văzut că nu iesă cu brînza. Di ce să margă la răniții arși pînă îs în viață? (preoții). Așteaptă să să transforme în moște, să le aducă bani!

Despre fuga de răspundere

-Măi Io, Măria ta îi în mălai cu Gheorghe!
-Da’ ce mă înteresază pă mine, că doră nu-i mălaiu mneu !

Despre „modernismul” țărănesc

Așă-s femeile la nunți, ca șî niște curci, cu nește cămeși înfoiete, de gîndești că să pregătesc să sară curcanii pă iele. Nu le mai trebe cămeși țăsute șî cusute cu mîna. Le fac pă calculatori. De să nimere una pîntre iele cu o cămeșă originală, o cred o ciudată șî o izolează, așă ca pă o sforgace din gedit.

Despre femeia mușcată de un leu de la Grădina Zoologică (știre TV)

-Ce-o împins-o să să aproptie de cușca leilor?
-Sărăcia ! O gîndit că a scăpa de ie dacă a pune mîna pă on leu. Păcat că în cușcă n-o fo nește euroi !

Despre minciună

Te mai mniri că o mințît cela șî cela. Numa așă să pote conjuga verbu „a minți”.

Despre bolile bătrîneții

Șî bărbații și femeile, la bătrîneță, suferesc cu acele organe pă care nu le-o folosît la capacitate cînd o trăbuit. Bărbații fac prostată, că n-au ibdit cît ar si putut, iară femeile fac gușă, că n-au grăit cît ar si vrut!

Despre facturi

-Iară mni-ai adus curentu ?
-Da ce ai si vrut, să-ți duc opaițu?

Despre viorile moderne de la nunți

Amu, ceterile îs ca nește pranice pătrate. Trebe să le pui pă umăr că-s bughet de grele. Nu cîntă așă de bine, da cîntă tare, mai ales că trec pîn amplificatore, de nu să mai aude om cu om. Trebe să-și răcnească în ureche unu la altu ca să nu stăie ca niște muți la nuntă. Cetera me, îi ușoră, ieu o țîn pă piept șî horea trece direct pîn inimă.

Despre însurat

Ginere-i acela ce mere pă socri, da’ își face casă, pă pămîntu lor. Cela ce mere șî în casa șî în pămîntu lor, să nume măgar de închiriat !

Despre „unde dai șî unde latră”

Tăte animalile îmi plac, în afară de cînii de apartament. Din cauza lor mni-am pterdut ciubucu.
-Da di ce?
Am dat cu pticioru în cine n-o trăbuit!

Despre „emanații” de azi

Ar trăbui ca în loc să ne mnirăm, să ne întristăm că o apărut nește ,,vîrfuri’ care o crescut fără să sie săpate, nici corățîte, nici gunoite, pă pămînt stărp. Șî amu ne mnirăm di unde atîța spini?

Ileana Pisuc,
15 Martie 2018

P. S.
Pînă la următoarele, va trece ceva timp, deoarece trebuie să ajung acasă la „sursă”.

Ochii Basarabiei sunt obosiți! De prea multă zbatere, de prea multă tăcere, de prea multă luptă „inutilă”. Doar Gheorghe Pârja și o mână de intelectuali speră și se agită pentru a readuce normalitatea limbii și națiunii într-o zonă mult prea bătută de vremuri și vremelnice stăpâniri. Consistentul volum – articole, editoriale – al domnului Gheorghe Pârja face o radiografie de un sfert de secol peste tumultul unor ani în care barierele prea perfide ale falselor informații, dezinformări și manipulări par/ păreau de netrecut. Cartea trebuie citită pentru a ne autoconsola cu ideea că nu e totul pierdut, că lumea poate fi mai bună și normală, că limba noastră neolatină, româna, poate uni marile idealuri, că principiile democratice vor prevala asupra forței și minciunii.

De la Nistru pân’ la Tisa… s-au schimbat vremurile! Avem o țară de autoexilați prin lumea largă și abandonul patriei continuă. De cine să ne fie mai frică: de umbra Rusiei zăbovind peste noi sau de micimea conducătorilor noștri? Își mai caută tinerii din zilele noastre rădăcinile, se mai așează la sfat românii? Nu cred că mai sunt mulți patrioți în stare să se întrebe sincer, justificat… “ce facem cu patria, ce putem dărui patriei?”

Moldovenii lui Ștefan cel Mare se duc și ei unde-i mai bun traiul. Unii, puțini, mai ajung și prin țara mamă. Din păcate ne tranformăm – încetul cu încetul – într-o națiune de emigranți, ne pierdem identitatea originară și mai ales dorința de-a ne însănătoși.

Noroc că mai avem oameni înțelepți, cu rădăcini adevărate, înfipte puternic în glie, ce pot amorsa mințile temporar rătăcite în tehnologii depersonalizate și gadget-uri ce omoară suflete. Printre ei, un înțelept jurnalist – poet, Gheorghe Pârja, care s-a adresat mai ales tinerilor la întâlnirea de la Sighet unde și-a lansat cartea “Ochii Basarabiei”; unii dintre tineri erau atenți, alții butonau impasibili iPad-urile. Acest veritabil maramureșan, școlit și la Sighet, continuă să ne vorbească despre… Ochii Basarabiei cei triști! Oare cine-l ascultă?

N-ar fi rău să ne-așezăm un pic la sfat, la sfatul țării, să ne-nțelegem și să ne vorbim din… suflet!

Ion Mariș

Sursă foto: Centrul Cultural Sighet

Miercuri, 21 martie 2018, la Secţia de Etnografie a Muzeului Maramureşan din Sighetu Marmaţiei, a avut loc vernisajul expoziţiei Vasile Kazar. Grafician şi pedagog. Evenimentul a fost organizat la 20 de ani de la dispariţia lui Vasile Kazar pentru a-i onora memoria, viaţa şi activitatea. Cei care l-au cunoscut pe artist au avut oportunitatea să împărtăşească din intimitatea relaţiilor şi să deschidă noi perspective asupra vieţii şi creaţiei lui.

Vasile Kazar s-a născut la Sighetu Marmaţiei la 30 iulie 1913 şi a cunoscut abundenţa diverselor experienţe: de la copilăria lipsită de griji într-o familie înstărită de evrei intelectuali din Maramureş, la o maturitate plină de provocări şi o senectute încărcată de melancolii şi de izbânzi spirituale.

Victimă a holocaustului, a trăit direct infernul lagărelor naziste. Scăpat ca prin minune, a socotit această întâmplare ca fiind prilejul celei de-a doua naşteri. S-a convertit la creştinism şi a îmbrăţişat confesiunea catolică, a crezut, apoi, pentru o clipă, în pseudomesianismul comunismului incipient pentru ca, nu după multă vreme, dezamăgit şi revoltat să se retragă în atelier, singura realitate certă.

Urmează cursurile Liceului „Dragoş Vodă” din Sighetu Marmaţiei şi studii de desen liber la Sighet şi la Budapesta. Este admis la Şcoala Superioară de Arte Decorative din Budapesta dar nu frecventează cursurile. Imobilizat timp de doi ani într-un sanatoriu din Elveţia, lucrează gravură pe linoleum, pe care o expune la Cluj în 1930. Revenit în Maramureş, cutreieră satele, investigând o zonă de care va rămâne legat toată viaţa. Publică desene cu tematică socială în „Stânga” , „Crainicul Maramureşului” şi „Cuvântul liber” (1933-1934, 1936).

Debutează în 1932, iar în 1936 publică albumul cu 12 desene „Pita de mălai”, reproduse tipografic la editura Sonnedfeld din Oradea. Călătoreşte la Paris unde frecventează atelierele de la „Grande Chaumiere” şi expune la „Galerie Contemporaine” desenele originale din „Pita de mălai”.

În 1940 publică albumul „Moartea Pădurii” cu opt linogravuri, la Sighetu Marmaţiei. După expoziţia personală din 1942, la Budapesta, desene cu subiecte inspirate din viaţa ţăranilor maramureşeni, în 1944, este deportat în lagărele de concentrare naziste de către autorităţile horthyste din Transilvania de Nord.

După război (1945), expune desene în tuş în două expoziţii personale şi colaborează cu desene la Revistele „Contemporanul”, „Veac Nou” şi „Lumea”. În 1948, participă la expoziţia „Flacăra”, expoziţie ce semnifică începutul unei epoci dogmatice în arta românească, iar între 1948-1952, calificat drept „formalist” nu este admis în expoziţii. Din 1950 până în 1976 este lector şi apoi conferenţiar la catedra de grafică a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, unul dintre creatorii de şcoală în arta românească contemporană.

A lucrat sporadic gravură pe lemn şi linoleum. Încărcătura simbolică a compoziţiilor, marcate de un fior dramatic este subliniată de incizia fermă, colţuroasă, de sorginte expresionistă.

Vă invităm să-l cunoaşteţi pe Vasile Kazar prin colecţia de grafică a Muzeului Maramureşan expusă la sala de expoziţie a secţiei de Etnografie, str. Bogdan Vodă nr. 1, Sighetu Marmaţiei.

Autor, Alina Marincean

În ziua de 21 martie 2017 s-a înființat – oficial!- echipa de fotbal AFC VIITORUL SIGHET. Echipa de antrenori formată din Ciprian Sima și Eugen Iablonschi, sprijinită de domnul Petre Stan, a demarat – în urmă cu doar un an – un proiect ambițios, reușind să formeze o echipă competitivă de mici fotbaliști, la grupa de copii născuți în anii 2007 – 2008. În anul care a trecut în viteză, dar cu rezultate foarte bune, micii dar valoroșii fotbaliști au participat la multe turnee în țară, clasându-se mereu pe locurile fruntașe, câștigând trofee. La ultimul turneu din 11 martie 2018 din Satu Mare, AFC Viitorul a terminat din nou pe locul I, iar portarul Pârja Petrică a fost declarat cel mai bun goalkeeper al competiției.  Jucătorii Viitorului, Stan Ianis, Codrea Luis, Rusneac Robert, Coroma Carlos, Sandor David, Ciorba Ionut, Coreniuc Raul, Ofrim Rareș, Tivadar Bogdan au muncit serios pentru a câștiga acest turneu.

La grupa de copii născuți în intervalul 2009 – 2010, echipa a participat la Bistrița Năsăud la cupa “Lucian SÂNMĂRTEAN” unde a ocupat un merituos loc trei. Cu toate grupele de copii, născuți în anii 2007 – 2011 s-a participat la mai multe turnee în țară: Zalău, Năsăud, Bistrița Năsăud, Satu Mare.
Trebuie menționat faptul că în luna decembrie 2017, la sârșitul anului trecut, AFC Viitorul Sighet a organizat un turneu caritabil pentru un copil cu multiple dizabilități la care au participat echipe din Satu Mare și Baia Mare .

Și nu în ultimul rând, cu grupa de copii născuți în anii 2007 – 2008, AFC Viitorul participă – pentru prima dată – la campionatul U 11 unde s-a clasat – la terminarea turului – pe locul trei, la o diferență de 4 puncte de locul 1. Dorința declarată a staff-ului tehnic este să câștige Campionatul U 11 și să participe la faza zonală unde se vor întâlni cu toate echipele clasate pe primul loc din Campionatele din județele Maramureș, Satu Mare, Bihor, Sălaj și Bistrița Năsăud. Ținta în continuare este – de ce nu? – calificarea la faza finală, pe țară.

Luna trecută, în februarie, grupa de copii născuți în anii 2007 – 2008 s-a pregătit într-un cantonament de iarnă la Petrova.

Din discuția purtată cu cu cei doi antrenori, am reținut intenția clubului de-a participa, în acest an, la importante turnee din Serbia, Austria și bineînțeles în țară, la Mangalia.

Pentru atingerea obiectivelor sunt așteptați alături de echipă și potențiali sponsori! Doritorii pot contacta staff-ul tehnic, având siguranța că finanțările vor merge spre Viitorul fotbalului sighetean!

Iar noi le spunem BAFTĂ!… și… LA MULȚI ANI!

Ion Mariș

Cine-i… Gruia? Este Gruia Pop, sighetean și și-a descoperit pasiunea pentru manipulare foto din anul 2012. Aprofundează editările și studiază continuu ca să ne convingă de frumusețea foto – manipulării. În mod sigur a convins în recenta expoziție vernisată duminică, 18 martie 2018, la Pensiunea Flamingo, că se poate implementa orice pasiune cu efecte… palpabile.

Partenerii alături de care a organizat expoziția, au fost foarte receptivi la ideile autorului, la viziunea lui foto – tehnicistă cu referire la organizarea unui astfel de eveniment. Sprijin direct l-a primit de la ONG-urile Maramărul, Asociația Szmisz și Besteam (Liviu Mihnea).

Pe Gruia îl inspiră… “oamenii, trăirile, emoțiile, sentimentele, întâmplările…” și-și dorește
“alte ieșiri din mediul on line, concretizate prin eventuale expoziții, și în alte orașe, peste tot unde voi fi invitat. Cred că publicul românesc, are nevoie de astfel de evadări din mediul on line, astfel – altfel de expoziții de manipulare foto; e un mod ideal de a socializa și comunica.”

Salut, Sighet!

Foto: Gruia Photomanipulation

Filmare video: Sorin Markus

Pianista Aurelia Vișovan a trecut cu brio de primele două etape eliminatorii și a ajuns între cei mai buni zece pianiști de la concursul din Japonia (Takamatsu).

Miercuri, 21 martie 2018, are loc ultima etapă înaintea finalei. Să-i ținem pumnii talentatei noastre sighetence pentru a accede în finală, unde vor evolua cei mai buni cinci pianiști. Oricum performanța Aureliei Vișovan este excepțională: clasarea între primii zece pianiști după o competiție în care s-a confruntat cu alți 39 de muzicieni foarte talentați!

Succes, Aurelia! Sighetul se mândrește cu tine!

„Salut, Sighet!”

Până la cartea lui Kathryn Erskine, „Pasăre cântătoare”, credeam că am o soră mai mică, uneori enervantă, alteori amuzantă. Îmi era greu să concurez cu o soră care face totul așa cum trebuie. Eu eram cel diferit, neînțeles. Apoi am descoperit relația dintre Caitlin și Devon, soră și frate, atât de diferiți și totuși atât de apropiați. Devon e un copil normal, cu visuri și aspirații. Caitlin are sindromul Asperger: pentru ea, lucrurile sunt albe sau negre, iar culorile aduc confuzie. Devon este o busolă în viața ei, e cel care o înțelege și interpretează lumea, gesturile, mimica, expresiile celor din jur așa încât ele să aibă un înțeles pentru Caitlin. Când Devon e împușcat și dispare pentru totdeauna, Caitlin învață să se orienteze în lumea asta singură. La început împlușează totul. În viziunea ei, împlușarea încețoșează formele și culorile așa încât să devină neclare și calde în loc de ascuțite și reci. Împlușarea e bună pentru lucrurile pe care nu vrea să le vadă, dar nu merge prea bine cu lucrurile cu care trebuie să se descurce. Iar Caitlin vrea să se descurce, să meargă mai departe, atât pentru ea cât și pentru tatăl ei, rămas încremenit după cele două pierderi, a soției și apoi a fiului. Pentru a-și putea continua drumul, Caitlin trebuie să ajungă la împăcare cu ea, cu lumea, cu destinul frânt al fratelui ei, cu Dumnezeu care i l-a luat pe Devon acolo sus ca să o facă pe ea mai puternică, în stare să realizeze ceva bun și trainic și frumos.

Așadar, cum poate rămâne vie prezența lui Devon în viața lor? Împlinindu-i țelul, ducând la bun sfârșit proiectul lui, acela de a realiza un cufăr pentru Vulturii Cercetași. Pentru Devon, cufărul era un vultur care îl va înălța pe creatorul ei și va fi model pentru alți cercetași. Pentru Caitlin cufărul e un simbol al frumosului, rodul talentului și al bucuriei de a trăi și de a crea. De aceea nu e un vultur, e o pasăre cântătoare deoarece frumusețea unei păsări constă în trilul ei, în povestea pe care o cântă, iar povestea lui Devon e una plină de speranță ca și motto-ul cărții: „Cu speranța că ne vom înțelege mai bine unii pe alții.”

Desigur, vă întrebați cum poate transmite speranță povestea lui Devon care moare la o vârstă atât de fragedă și într-un mod atât de nedrept. Și totuși, cred că autorul ne transmite un mesaj plin de speranță și anume dacă Devon reușește să o înțeleagă pe sora lui, o fată considerată ciudată de toți cei din jur, atunci și noi putem să ne înțelegem diferențele. Mai mult, Devon a știut să lege o relație strânsă cu sora lui, o relație bazată pe comunicare, înțelegere și ajutor. Când construiești asemenea relații, proiectele nu mor, ci ele sunt continuate de cei dragi. Au ucis o pasăre cântătoare, dar trilul ei a continuat să răsune și să emoționeze o comunitate întreagă.

În urma lecturii, am devenit un frate mai bun, mai atent, care își apreciază sora, acest dar de la Dumnezeu, azi, nu mâine când poate fi prea târziu. De asemenea, am fost inspirat să scriu eu însumi câteva versuri.

Azi mă enervează prezența ei,
o scot afară din cameră,
vreau să stau cu prietenii mei.

Azi strig la ea,
dar mâine îi voi vorbi frumos,
azi sunt doar furios.

Azi am atâtea lucruri de făcut,
de scris, de imaginat,
dar mâine am să mă port cu ea
ca un frate adevărat.

Azi nu-i fac niciun cadou prețios
și chiar mă ascund de ea,
dar mâine voi fi inimos.
Am să vreau să cunosc
fata cu păr castaniu și zâmbet curat mâine,
azi sunt prea ocupat.

Azi am teme, proiecte, filme de urmărit,
dar mâine … Mâine a venit:
Ea a murit.

Dacă vă recunoașteți în versurile mele, dacă sunteți prea ocupați pentru persoanele importante din viața voastră, citiți „Pasăre cântătoare” de Kathryn Erskine. Dacă ai un frate, dacă ai o soră, nu e timp de pierdut. Citind aceste rânduri, au trecut cinci minute din viața noastră. Dar încă e azi și pasărea cântătoare e lângă noi. Să facem ca ziua de azi să conteze pentru cei dragi!

Darius Colopelnic
clasa a XI-a E, CNDV

N.r.: Darius Colopelnic a primit premiul „Cel mai inspirat discurs” la etapa națională a concursului „Bătălia Cărților” din acest an, desfășurată la Miercurea Ciuc.