Dacă doriți să gustați alături de Comunitatea Evreilor Sighetu-Marmației din atmosfera Sărbătorii Luminii (Hanuka), iată câteva selecțiuni. Au luat cuvântul David Lieberman, Rudi Marcovici și Hari Markus. A oficiat și a interpretat cântece tradiționale Rabinul Shraia.

Autor (text & video), Sorin Markus

Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației, aflat sub directa dumneavoastră subordonare funcționează ca un muzeu regional având ca arie de reprezentare provincia istorică Maramureș.

Sighetul  Marmației este singurul municipiu nereședință de județ ce deține un bogat patrimoniu muzeal, care pe lângă expozițiile de etnografie, istorie, științele naturii are un superb muzeu al satului maramureșean și opt mari obiective muzeale-case muzeu. Astfel deținem la Sighet Casa Dr. Ioan Mihalyi de Apșa, Casa muzeu Elie Wiesel – Muzeul Culturii și Civilizației Evreiești din Maramureș, Casa Ilie Lazăr la Giulești, Casa Kazar în Vadu Izei, Casa Deac Moșu în Bogdan Vodă, Casa Dunca în Ieud, Casa Stan Ioan Pătraș în Săpânța și Casa muzeu școală confesională în Bârsana.

Cu profundă îngrijorare am aflat de intenția de scoatere a Muzeului Maramureșan din spațiul Casei Elie Wiesel, urmând a fi cedată Institutului Național de Studiere a Holocaustului din România ”Elie Wiesel” din București.

Nimeni, niciodată, nu ne-a consultat sau abordat pentru acest transfer atât de păgubos în intenția sa pentru instituția noastră, pentru cultura sigheteană și pentru cetățenii orașului.

După cum se știe Casa muzeu Elie Wiesel – Muzeul Culturii și Civilizației Evreiești din Maramureș a fost deschisă oficial la 29 iulie 2002, în prezența ilustrului fiu al Sighetului, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Domnul Elie Wiesel, ambasadelor SUA și Israel, a președintelui de atunci a României, Domnul Ion Iliescu și a numeroase personalități din țară și din stăinătate.

În anul 2002, Ministerul Culturii și Cultelor, Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor conferă Muzeului Maramureșului din Sighetu Marmației Premiul Tancred Bănățeanu pentru amenajarea expozițională și introducerea în circuitul turistic al Muzeului Culturii și Civilizației Evreiești din Maramureș – Casa Elie Wiesel.

Prin planul tematic și reorganizările din anul 2012, muzeografii instituției noastre au dat casei memoriale un simbol aparte, ce prezintă viața evreilor din Maramureș înainte și după Holocaust, date importante și fotografii despre Elie Wiesel în casa natală, gândurile sale despre sigheteni.

În ultima sa scrisoare adresată Primăriei Sighetu Marmației, Consiliului local, Muzeului și cetățenilor orașului, Elie Wiesel scria: ”Nu vă puteți închipui cât de rău îmi pare că nu pot fi azi alături de dumneavoastră. Muzeul pe care l-ați creat și organizat în casa în care am locuit este de mare importanță. Toți cei care i-au trecut pragul sunt sigur că au simțit atmosfera vremurilor când eu și familia mea încă mai trăiam acolo. Cu toată afecțiunea și recunoștința, Elie Wiesel” (noiembrie 2012).

După decesul în iulie 2016 a ilustrei personalități, conducerea muzeului prin muzeografii de specialitate a luat contact cu fiul acestuia, Domnul Elisha Wiesel, stabilindu-se pentru viitor coordonarea unei acțiuni comune de a face o casă memorială care să includă obiecte, documente, fotografii, diplome ale marelui dispărut.

Menționăm că în toți cei 15 ani de la inaugurarea casei-muzeu, i-au trecut pragul zeci de mii de vizitatori (în 2016 numărul vizitatorilor a depășit 4200, vizitatori cu plată). Până la 1 decembrie 2017 la Muzeul Maramureșan au fost înregistrați 50.000 vizitatori cu plată, fiind unul dintre cele mai vizitate complexe muzeale din România.

La Casa muzeu Elie Wiesel am organizat în toți acești ani sesiuni științifice, simpozioane, întâlniri cu mari personalități (Heidi Fried, Maia Morgerstern etc.) întruniri ale evreilor din Sighet și din diaspora evreiască, făcând din casa-muzeu un loc al toleranței între noi toți, indiferent de naționalitate, religie sau rasă.

Pierderea acestei case simbol al înțelegerii dintre noi va fi percepută ca o separare a memoriei evreilor, a lui Elie Wiesel de ce înseamnă cu adevărat memoria personalității sale la Sighet, casa în care s-a născut și a crescut, strada, parcul central, Grădina Morii, orașul cu farmecul său inegalabil, ”De la Sighet la Oslo” se intitulează un capitol al memoriilor sale. Nu cu mulți ani înaintea sfârșitului revedea mereu Sighetul, locurile amintirii, tot mai pregnant de la o vârstă a sintezei. Eu, colegii mei muzeografi mai tineri, spunem și vorbim tuturor despre acestea. Citiți cartea de impresii și veți găsi ce cred oamenii despre munca noastră.

Vestea pierderii Casei Elie Wiesel de la Muzeul Maramureșan a provocat din prima zi o vie emoție în spațiul public. Comunitatea evreilor sigheteni este alături de noi, afirmând că ”nu dăm nimănui Casa Elie Wiesel, Elie Wiesel este al nostru și casa lui este a noastră, a Sighetului” (Markus Sorin, 12 decembrie 2017). La fel spun și românii ”Casa Wiesel este a Sighetului și așa trebuie să rămână” (Teofil Ivanciuc, 12 decembrie 2017).

Consiliul de administrație și Consiliul științific al Muzeului Maramureșan din Sighetul Marmației m-au mandatat să prezint acest punct de vedere ferm al nostru, de a vă ruga, având puterea de decizie, să nu lăsați separarea Casei Elie Wiesel de instituția noastră. Nu vrem să fim partinici, nu ne implicăm în tabere politice, nu scriem pe facebook despre înțelegeri politice, incompetențe, rele  intenții sau nepăsare.

Argumentul economiilor, al competenței noastre ca specialiști ne jignește și ne dă dreptul la a fi mândri de munca noastră, talentul nostru de muzeografi și înțelegerea pentru lumea din jur și problemele ei.

Sighetul și sighetenii se mândresc cu orașul care este ”capitala culturală a Țării Maramureșului”, ”Orașul muzeelor”. Așa să fie!

Cu tot respectul ce vi-l port tuturor și fiecăruia dintre dumneavoastră,

muzeograf Gheorghe Todinca
director al Muzeului Maramureșan
13 decembrie 2017

Vine Crăciunul.  De obicei se simte în aer tensiunea de dinainte, aşteptarea, nerăbdarea, dorinţa de a fi totul ca la carte. Faci un rezumat cu o lună înainte şi în mintea ta totul iese perfect, masa arată ca în emisiunile de la Paprika, invitaţii sunt radioşi, odihniţi, bine dispuşi, tu la fel, cineva îţi pregăteşte casa, altcineva părul, altcineva calmează copiii, pisica, peştii, câinele sau alte animale de companie. În fiecare an sunt lucruri care nu se schimbă, vechi de când lumea şi altele care se prezintă complet diferit.

Mai sunt două săptămâni şi acest an nu face notă discordantă. Multe lucruri sunt la fel: aşteptarea, târgurile de Crăciun cu super sclipici şi lumini, colindele care se revarsă cam de peste tot, roşul Moşilor şi poate al cadourilor sau brazilor, filmul Singur acasă de pe Pro Tv. Dar e şi acel ceva diferit. Atmosfera este destul de încărcată negativ pentru că mai există nişte oameni care respiră acelaşi aer cu noi şi vorbesc aceeaşi limbă care în loc să se bucure de aroma unui pahar de vin cald cu scorţişoară se adună în pieţe pentru a protesta. Îşi dau timpul şi energia pentru o idee. Nu pentru bani, cum ar sugera unii, ci pentru că ei ştiu că nu e corect aşa şi tare ar vrea să fie. Pentru că vine Crăciunul, pentru că oamenii trebuie să fie mai buni ascultători, mai înţelegători, mai omenoşi, mai modeşti. Nu se prea potriveşte veselia luminilor cu furia celor care strigă iar cele 14 zile care au mai rămas până la Crăciun au un voal nou şi roşu. Sau mai degrabă gri.

Acest voal îl urăsc cel mai mult. Şi apoi:

– Schimbările peisagistice din oraşe făcute de unul sau doi oameni în numele tuturor, ca părintele care spune lasă, că ştiu eu ce e mai bine pentru tine şi interzicându-i copilului să participe la corul de Crăciun;

– Cozile şi învălmăşeala de la supermarketuri;

– Bradul împodobit cu două săptămâni înainte;

– Faptul că singura întrebare posibilă în răstimpul acesta este „Ce faci de Crăciun?” sau „Ce faci de Revelion?”  ori  amândouă mitraliate deodată.

Ce îmi place cât de cât sau mai mult, după caz:

– Dimineaţa devreme când e linişte şi aproape ger;

–  Că există sporturi de iarnă;

– Bucuria sinceră a unor oameni;

– Libertatea de a scrie.

Vă invit să vă puneţi şi voi ordine în gânduri, să fiţi mai buni şi mai toleranţi, oriunde v-aţi afla şi oricât de puternici v-aţi simţi.

Autor, Crina Voinaghi

Miercuri, 13 decembrie 2017, de la ora 15:00, la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighet, are loc vernisajul expoziţiei de pictură („Nuanțele abisului”) a artistului Paul Hitter. Expoziția va fi deschisă în perioada 13 decembrie 2017 – 7 ianuarie 2018.

Expoziţia are ca temă centrală „reeducarea”, punctul culminant al violenței detenției politice în perioada comunistă.

Picturile lui Paul Hitter vorbesc despre tortura fizică și psihologică și despre trăirile profunde ale deținutului în momentele cele mai dificile, iar fiecare lucrare are la bază mărturia unui supraviețuitor al detenției.

Expoziţia inaugurală a avut loc la Pitești, punctul cel mai fierbinte al Reeducării, apoi lucrările au fost expuse la Muzeul Cetăţii Făgăraşului, un alt loc unde opozanţii comunismului au fost închiși. Drumul tablourilor a bifat încă două expoziţii din zona Canalului Dunăre Marea Neagră, Hârşova şi Cernavodă.

Natural, din acest periplu expoziţional nu putea lipsi Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, cel mai complet muzeu dedicat victimelor regimului concentraționar comunist.

„Deși, chiar în zilele noastre, foștii deținuți politic par a fi de multe ori uitați, chiar stigmatizați, dovada cea mai vie că ei au învins este faptul că mulți dintre noi, cei tineri, nu i-am uitat. În acest haotic început de mileniu, suferința și rezistența lor devin adevărate lumini călăuzitoare. Lecția lor, o lecție ce transcende generațiile și timpul, este una a demnității, a credinței și a valorilor autentice, atât de necesară nouă, celor de astăzi. Eu le mulțumesc; inspirația mea, știu sigur, de la ei a venit, iar mâna mea a circulat pe pânză, condusă, de multe ori, de către ei.

Printre aceste lucrări, vă veți simți, poate, apăsați la prima vedere; dar să nu uitați că vă aflați printre prieteni, printre cei care prin sângele și suferința lor, au răscumpărat sufletul și demnitatea unui întreg popor. ”  (Paul Hitter)

Paul HITTER este un pictor român, născut în 1982, care îl are ca Maestru pe artistul Matei Şerban Sandu. A studiat la Academia de Artă din München în clasele artiștilor: Nikolaus Lang, Sean Scully, Karin Kneffel. Şi-a descoperit propriul stil în pictură, numit Expresionism Balcanic.

Până în prezent, a avut expoziţii personale şi de grup în: București, Praga, Los Angeles, Marsilia, Milano, Paris, Las Vegas, Salt Lake City.

În prezent, trăieşte în România şi în Statele Unite ale Americii.

Site-ul de prezentare Paul Hitter: www.paulhitter.com

(Sighet, centrul municipiului, str. Basarabiei, ora 14:00, 09. decembrie, sec. XXI )

Au ieșit într-o plimbare
pe la Sighet cățelușii!
Haideți toți, cu mic, cu mare,
S-o ștergem ca… spiridușii,

C-au venit să stăpânească,
Să ne latre, să ne-alunge
Și-un pic să ne… hăituiască!
Doamne feri, de ne-or ajunge!

Ars Publica

Joi, 7 decembrie 2017, la Casa Tineretului din Baia Mare a avut loc concursul pentru titlul de Miss Universitaria 2017. Ajuns la cea de-a IX-a ediție, evenimentul a fost organizat de Liga Studenților Pintea Viteazu, fiind prezentat de Alex Martari și Gavrilă Dunca.

11 studente din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare au concurat anul acesta pentru titlul de Miss Universitaria 2017.

Marea câștigătoare a titlului de Miss Universitaria 2017 a fost desemnată Florina Vișchi.

Titlul de Miss Popularitate a fost câștigat de Cătălina Maria Pop, iar cel de Miss Originalitate de Fărcaș Ancuța Monica.

Competiția pentru titlul de Miss Universitaria 2017 a fost una foarte strânsă și  a captat interesul publicului din sală prin probele la care concurentele au fost supuse. Miss Universitaria 2017 a scos în evidență frumusețea, finețea și eleganța feminină.

Autor, Vasile Vlad
Jurnalism, Centrul Universitar de Nord Baia Mare

Născut la 8 decembrie 1957 în comuna Ieud, Maramureș, cantautorul Ștefan Hrușcă este vocea distinctă a colindelor maramureșene. A debutat ca artist în anul 1981 cu Cenaclul Flacăra, susținând împreună cu acesta, până în 1984, peste 1000 de spetacole. Începând cu anul 1991 s-a stabilit în Toronto, Canada, dar revine an de an acasă, în România, pentru tradiționalele concerte de colinde pe care le susține în marile orașe din țară.

sursă foto: Florentin Năsui

Joi, 7 decembrie 2017, Simona Pașca, Familia 31 și Primăria Sighet ne așteaptă la un spectacol inedit de magie pentru copii, la Sala George Enescu, începând cu ora 16:00. Intrarea este liberă, însă participanții sunt rugați să vină cu fructe, dulciuri sau jucării. La finalul spectacolului, aceste produse vor fi împărțite de către Moș Nicolae, copiilor cu nevoi speciale ai Centrului Școlar de Educație Incluzivă din Sighet, care vor participa la spectacol însoțiți de educatorii de sprijin.

Ne vedem pe 7 decembrie, într-o atmosferă plină de magie!

De când mă ştiu, Moş Nicolae, la fel ca Moş Crăciun, a reprezentat una dintre cele mai mari bucurii ale copilăriei.

De fiecare dată când discutăm de Moş Nicolae ne gândim la ghetuţe perfect lustruite puse în geam şi aşteptarea ca Moşul cel bun să ne copleșească cu darurile pe care ni le dorim. De când eram… (mai) micuţă, Moşul s-a “asigurat” să îmi ofere ce mi-am dorit. Dar, anul acesta, pentru că sunt… (mai) mare, am dorit să aflu cum așteptau și pregăteau părinţii mei sosirea Moşului.

Aşa că, am pregătit trei ceşti cu ceai şi m-am aşezat alături de părinţii mei întrebându-i:
– Dragii mei, având în vedere că se apropie venirea Moşului, aş vrea să ştiu, pe vremea voastră, ce însemna Moş Nicolae?
Tata, uitându-se la mine cu o privire adâncă, strălucitoare, ca şi cum i-aş fi răsfoit calendarul vieţii, îmi răspunde:
– Fetiţa mea, pe când eram eu mic, îl aşteptam pe Moş – sunt sigur! – cu mult mai multă înfrigurare. Eram cel mai cuminte şi ştiam că Moşul mă va răsplăti. Dar, Anca dragă, pe vremea noastră, nu ne bucuram decât de un pacheţel de bomboane din partea Moşului, dar cât era de bun!
Uimită, îl întreb:
– Cum adică un pacheţel de bomboane? Adică acum Moşul aduce smartphone-uri de ultimă generaţie, laptop-uri şi o mulţime de dulciuri, iar voi primeaţi doar bomboaneee?
– Ei bine scumpo, spuse mama cu o voce caldă, noi eram extrem de bucuroşi dacă primeam acele bomboane, iar dacă nu eram cuminţi ştiam că vom primi o…. vărguţă.
– Nu îmi vine să cred cât de mult a evoluat lumea!
– Pe vremea noastră, Moş Nicolae sau sărbătorile în general, nu erau despre lucruri materiale. Ne bucuram de orice pentru că nu acesta era lucrul esenţial de sărbători.
– Ce vrea să însemne asta, tati?
– Uite. Îţi voi spune o poveste de acum 50 de ani, pe cand eram doar un copil. Aveam vreo 9 ani, când Moş Nicolae nu ne-a mai adus bomboane ci un pachet mare pentru 4 fraţi. Când l-am deschis, am găsit doua felii de pâine cu untură. Când am văzut am zis că eu nu accept aşa ceva de la Moşu’. În schimb, fratele meu, a luat cele două felii şi ce să vezi? Pe una dintre felii era lipită o bancnotă de 25 de lei, ceea ce însemna banii pentru o zi de muncă. Am fost atât de dezamăgit că nu m-am putut mulţumi cu ce mi-a adus Moşul, încât am învăţat să apreciez orice lucru mărunt pentru că uneori poate ascunde lucruri măreţe.
– Vezi tati! Trebuia să iei şi tu din pâine şi aşa poate împărţeaţi suma.
– Aşa este! Dar eu, eram prea ocupat să mă gândesc de ce nu am primit bomboane ceea ce m-a transformat dintr-un copil cuminte, în unul cu pretenţii.
– Acum înţeleg despre ce este Moş Nicolae.
– Despre ce? mă întreabă mama curioasă să vadă dacă am înţeles ceva.
– Am înţeles că sărbătorile nu înseamnă doar cadourile materiale. Trebuie să fii mulţumit cu ceea ce ai primit, trebuie să te bucuri că eşti cu familia ta și să te gândeşti că unora nici măcar familia nu le-o aduce Moşul! Pentru simplul fapt că ești împreună cu ai tăi, cânţi colinde, te bucuri de sănătate şi simţi spiritul sărbătorilor, poți spune: Mulţumesc Doamne sau Moşule pentru cadoul frumos pe care mi l-ai oferit, cel mai de preţ cadou pe care îl poţi primi cu ocaza sărbătorilor! Și să sperăm ca în viitor, Moşul să nu vină cu limuzina pe la geamurile copiilor ca să le aducă maşini 4×4 sau cine ştie ce ciudățenii, să rămână Moșul tradițional care, călătorind cu sania lui trasă de reni, aduce în primul rând veselie și bună-dispoziție.

Am terminat ceaiul și, discret, mă voi duce să-mi verific ghetuțele. Sigur vine Moșul și-n acest an!

Anca CORNEȘTEAN
Liceul Pedagogic “ Regele Ferdinand”
Clasa a IX-a A

Acum un an era lansat în spațiul virtual un altfel de „ziar” în care știrile de la ora 5:00 , extrem de colorate, nu și-au găsit locul, cu toate că acestea atrag cititorii. „Salut, Sighet!” a fost în schimb un loc de întâlnire virtuală a celor ce iubesc Sighetu, a celor ce apreciază valorile, ce apreciază oamenii acestui oraș. A fost un loc în care sighetenii plecați în diverse locuri ale lumii s-au putut întâlni cu concitadinii lor, au putut să-și ostoiască dorul de acasă, au putut să le arate tinerilor frumoși ai acestui oraș că, peste tot în lume poți realiza tot ceea ce vrei prin muncă, efort și sacrificii.

„Salut, Sighet!” e locul în care mulți tineri, în special, și-au/ și ne-au dovedit talentul în arta scrisului. E locul în care ne-am luat rămas bun de la oameni pe care Dumnezeu i-a vrut aproape de el, poate și pentru că noi, oamenii atât de prinși cu agitația zilnică, nu am avut timp să-i apreciem, să le descoperim valoarea atunci când trăiau. E locul în care ne-am reamintit de cei ce nu mai sunt.

E spațiul în care am descoperit cele „Nouă vieți”, „Vesperare”, „O scrisoare pierdută: ce se va întâmpla cu Școala de Muzică?” , sau că  „Umbra nu-și împarte prada cu nimeni”. Un an plin cu de toate. Un an de început cu emoții, cu bune, cu rele, cu stângăcia ce stă bine oricărui debut. Un an în care ne-ați fost mereu alături, voi, cititorii și criticii noștri fideli.

E important ca în anii ce vin „Salut, Sighet!” să rămână în peisajul jurnalismului autohton, să fie același loc primitor pentru cei ce au ceva de spus într-ale scrisului, care știu că tinerețea nu e dată de vârsta din buletin ci de spiritul care îi animă, de dorința de a cunoaște, care știu că omul învață toată viața. Am făcut o trecere în revistă fugară a unui an plin. Sper să pot face aceeași trecere și peste vreo nouă ani.

E iar vremea colindelor, a faptelor bune și a oamenilor minunați. Mi-ar plăcea ca aceste lucruri să fie o obișnuință, știu că e o utopie, dar visele nu ți le poate lua nimeni. În rest, vă doresc să aveți puterea să vă bucurați de lucrurile simple, de viața de zi cu zi, să găsiți lumina în oamenii care vă înconjoară, să faceți din fiecare zi o sărbătoare.

Pentru „Salut,Sighet!”, corespondent 007.

Pentru oamenii acestui oraș, pentru cititorii „Salut, Sighet!”, cu respect și toate gândurile bune, Roxana Pontoș.