Societatea noastră se dezvoltă continuu sub stindardul capacității omului de a lua deciziile corecte pentru destinul său, cât și pentru prezentul menit să reprezinte o etapă definitorie în evoluția sa. Stagnăm din comoditate. Preferăm ca alții să ia hotărârile în locul nostru. Ezităm atunci când suntem chemați la vot, dar organizăm greve și scandări în piețele mari ale țării atunci când conducătorii aleși provoacă pierderi. De ce? De ce nu am putea să evităm neplăcerile ulterioare? De ce nu am putea să îmbunătățim prezentul pentru copii, în loc să ne rezumăm la sintagma „Noi oricum nu mai putem schimba nimic.” Iubim să milităm pentru păstrarea valorilor Antichității, însă atunci când se pune problema de a le practica, preferăm să ne lăsăm pradă dulcelui somn al indiferenței.
Poate, ne dorim să fim în tendițe, de aceea ne rezumăm la simple idei irosite în vânt sau poate, am uitat ce înseamnă ele cu adevărat. Ne amintim de personalități precum Cicero, ale cărui fapte le privim cu superficialitate, gândindu-ne că fiecare dintre noi ar proceda la fel, însă atunci când țara se îneacă în corupție, preferăm să-l judecăm pe cel de lângă noi spunând că nu ajută cu nimic, în loc să fim chiar noi cei care am face-o. Totul începe cu acel impuls interior, astfel că azi, aleg să schimb ceva, să depășesc măcar cu un procent ignoranța… să-mi reamintesc ce înseamnă valorile Antichității.
Marcus Tullius Cicero, personalitate emblematică a emisferei politice, oratorice și filosofice din toate timpurile este cel care concepe cele patru „Catilinare” (In Catilinam orationes quattuor) prin intermediul cărora dezvăluie conspirația pusă la cale de Lucius Sergius Catilina, candidat, pentru a treia oară consecutiv, la funcția de consul în cadrul Senatului Roman. Calea legală spre consulat fiindu-i închisă, Catilina pune la cale un complot. Începutul direct al primei Catilinare, „Exordium ex abrupto”, abundă în interogații retorice menite să destrame planul lipsit de scrupule al lui Catilina – cel de a răsturna forma de guvernământ și de a-i asasina pe cei doi consuli aflați în funcție, Marcus Tullius Cicero și Caius Antonius Hybrida.
Corupția generează similitudini negative între ceea ce a însemnat societatea antică și ceea ce ne este dat să vedem azi. Individul, deși incompatibil cu statutul dorit din cauza anumitor calități esențiale necesitate, își dorește să-și atingă scopul apelând la metode ilegale. Diferența este că, din păcate, societatea noastră acceptă aceste metode în multe dintre cazuri, refuzând să acționeze asemenea lui Cicero, pentru a beneficia de anumite aspecte ulteriore. Merită, oare, să ne vindem destinul și demnitatea pentru incorectitudine? Merită să suportăm incompetența oamenilor care și-au primit funcția pe nedrept în schimbul unui teanc de bani sau diverse servicii infime?
Cicero a considerat că răul trebuie tăiat de la rădăcină, motiv pentru care incipitul abrupt marchează calitatea de orator al acestuia, întrucât, deși Cicero nu se afla în posesia dovezilor, fusese crezut de majoritatea auditoriului – „Quousque tandem abutere, Catilina, patientia nostra? Quamdiu etiam furor iste tuus nos eludet?” (Până când, în sfârșit, Catilina, vei abuza de răbdarea noastră? Cât timp, chiar, furia asta a ta își va bate joc de noi?).
Adesea, este de ajuns să ascultăm acea voce care ne îndeamnă să nu rămânem indiferenți la ceea ce este incoerent în demersul vieții noatre sociale. Tumultul cuvintelor rostite de Cicero va persita și asupra următoarelor Catilinare, în cadrul cărora, consulul amintește pericolul pe care continuă sa-l reprezinte aliații lui Catilina, chiar și după exilarea lui. Cicero nu se limitează la cuvinte risipite în vânt, ci aduce dovezi solide pentru a demonstra veridicitatea discursului său, probe constituite de scrisorile către alobrogi, prin care aceștia erau atrași in complot. Cicero nu militează doar pentru apărarea funcției sale, ci și pentru a îndepărta orice pată de nedreptate de pe veșmântul societății pe care o conduce, Catilina devenind un exemplu negativ prezentat în plen. Acesta este momentul în care mulțimea se remarcă în mod indirect, deoarece calitatea conducătorului dovedește competența poporului, motiv pentru care trebuie să fim conștienți că cel ce devine conducătorul propriei națiuni, reprezintă vocea noastră. Nu permiteți să se audă altceva decât ceea ce gândițti cu adevărat!
Așadar, actualitatea socială și politică, deși fundamentată pe baza valorilor promovate în spațiul antic, necesită cu ardoare să nu dea uitării ce reprezintă ele cu adevărat, să nu renunțe la a acționa și a se exprima în numele binelui național, întrucât dincolo de aparențe, țara devine reflexia individualității noastre umane.
Hotea Maria-Manuela
clasa a XI-a E, C.N. „Dragoș Vodă”
