Românii mei sunt peste tot, şi-s oameni minunaţi (autor, Daiana Opriș)

Cum am ajuns eu la concluzia asta care ar putea fi negată de majoritatea oamenilor din iubita noastră patrie? Îmi amintesc perfect momentul în care m-am hotărât să plec. Bucătărie, ceai, discuții, Alexandra. Mie-mi trebuie 5 minute să mă uit la ea și deja-mi vin ideile. Merci!

Uite-mă-n Danemarca, cu oameni de acasă la tot pasul – nu glumesc – pe care-i recunosc fie după limbajul pe care nu-l pot detalia aici, fie după „Aaaa, ești româncă! Credeam că eşti din Rusia.”

Primul român pe care l-am întâlnit a fost un beţiv. Stătea pe-o bancă în centrul oraşului cu sticla de vodcă lângă el şi cu ţigara în mâna stângă. Se uita în jur. Tare-aş fi vrut să ştiu la ce se gândea. Ce credeţi? Ştia că-s de-a lui. Cred că m-a întrebat dacă am ceva de băut. I-am zis că facem să fie bine.
Şi am continuat să cercetez.

Ca şi un om cu o lupă, ochelari rotunzi şi o haină lungă, maro, m-am făcut detectiv. Mă uitam în stânga şi-n dreapta, poate, poate mai găsesc pe cineva „de-al meu”.

Ce credeţi?

Trec zilele şi se face ieri, când mă hotărăsc să mă duc şi eu pe undeva să-mi caut motivaţia. Faţă-n faţă cu trei doamne superbe care încep să vorbească despre carierele lor pentru simplul fapt că vor să inspire noii studenţi, cei care poate nu mai ştiu pe unde să o apuce.

Manager, webdesigner, antreprenor, taximetrist, director, director, cântăreţ, tehnician, câte şi mai câte. N-aveam idee că la sfârşit voi avea o revelaţie. Îmi iau felia de tort şi ascult. Toate vorbesc limba română. Îmi ridic capul din farfurie şi le întreb fără să mă mai gândesc la nimic « Sunteţi românce? ». « Da! »

Românii noştri sunt aici și dincolo, fac cea mai bună treabă şi, în majoritatea timpului, zâmbesc.
Venisem aici cu scopul de a fura puţină meserie, eu chiar voiam să văd de ce suntem aşa de diferiţi, de ce la noi uneori nu se poate iar oamenii pleacă şi brusc totul devine posibil. Pentru că aici au oportunităţi, pentru că aici românii sunt trataţi la adevărata lor valoare şi chiar suntem buni. Cand zic buni, mă refer la inteligenţi, motivaţi să muncim, să învăţăm şi să ne dezvoltăm.

Românii mei sunt peste tot şi îi conduc, uneori, până şi pe cei de aici. Românii noştri îşi deschid afaceri, iar când vor să fluiere, fluieră doar că nu în ţara lor. În ţara lor s-ar putea să nu fie băgaţi în seamă pentru că deja sunt alţii mai buni care fluieră de zeci de ani şi-ar mai fluiera crezând că sunt nemuritori.

De azi cred în noi mai mult decât am crezut vreodată şi ajung la concluzia că pe zi ce trece demonstrăm din ce în ce mai mult că suntem opusul a tot ceea ce credem noi că suntem. România e o țară faină, cu oameni faini din care majoritatea aleg să plece, dar ce credeţi? Reuşesc. Am sute de exemple și încă număr, sper ca într-o zi să fiu şi eu unul dintre ele, promit că-mi fac o poză şi le-o trimit „ălora mai mari decât cei mici”, să vadă ce fericită sunt. Poate aşa mă vor crede.

Autor, Daiana Opriș
studentă la Bussines Academy Aarhus, Danemarca




Luminează vieți! (autor, Georgiana Nistor)

În primul rând, am o întrebare: v-ați gândit vreodată ce înseamnă să fii voluntar? A fi voluntar înseamnă să oferi timpul, energia și abilitățile tale unei organizații caritabile fără a avea așteptări financiare. A fi voluntar înseamnă a oferi dragoste, a împărți fericire și a lega prietenii, cel mai important lucru într-o organizație non-profit.

De ce alegem să fim voluntari?
Alegem să fim voluntari pentru a împărtăși ideile noastre și pentru a le pune în practică;
Pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de timpul, experiența și abilitățile noastre;
Pentru că a fi voluntar înseamnă să ne maturizăm, să învețăm mai mult despre viață și să simțim satisfacția unui lucru bine făcut;
Pentru a aduce bucurie, dragoste și pentru a împlini visele celor care au nevoie de un vis împlinit pentru a se ridica în picioare să își ia viața în brațe și pentru a-și construi propriul drum.

Sunt sigură că măcar o dată ați auzit de acest cuvânt ,”voluntar” , dar nu v-ați întrebat ce se află în sufletul unei asemenea persoane când împlinește un vis unui copil. Cu toții, de când eram mici copii, aveam, cel puțin, câte un vis – unii am avut norocul să ne fie împlinit visul, alții nu – atunci, haideți să ne implicăm în împlinirea viselor celor care nu au avut norocul pe care noi l-am avut! Haideți să cooperăm nu doar prin vorbe, ci și prin fapte .

Știți ce înseamnă să fii copil ?
Să fii copil înseamnă să crezi în dragoste, să ai credință. Înseamnă să fii atât de mic, încât spiridușii să ajungă să-ți șoptească la ureche, înseamnă să transformi bostanii în calești și șoriceii în vizitii, josnicia în noblețe și nimicul în orice, căci orice copil are o zână – nașă în sufletul lui .

Haideți să nu lăsăm visurile copiilor sa treacă pe lângă ei ca un pescăruș furând pește de la pescari. Să nu lăsăm copilăria să fugă pe lângă ei, fără ca ei să simtă cu adevărat dragostea de copilărie.

O grupă de elevi voluntari ai Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Sighetul Marmației a realizat activități caritabile în cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă, participând, împreună cu profesorii coordonatori (Luminița Colopelnic – responsabil SNAC – Strategia Națională de acțiune Comunitară, Daniela Andrașciuc, Simona Nodiș și Lenuța Petrovan), la…”Ziua fructelor și a legumelor”. Copiii s-au simțit foarte bine alături de elevii care au încercat să se apropie cât de mult au putut de viziunea – eco a micuților îngeri. Elevii le-au spus povești și au participat alături de ei la reprezentarea grafică a grădinii de fructe și legume din visele acestor copii, manifestând o dragoste și afecțiune speciale pentru micuți.

Voluntarii au oferit fructe mărturisind că au învățat ce înseamnă să dăruiești și să primești dragoste sinceră din partea unor copii deosebiți. În ochii copiilor se citea bucuria, dragostea dar și faptul că va urma o perioadă foarte frumoasă în viața lor deoarece elevii voluntari vor continua să îi viziteze și să împartă cu ei bucuria și dragostea care sălășluiește în sufletul lor.

Concluzia pe care o tragem din această activitate: voluntarii nu au doar mult timp liber, ei au o inimă în care îi implică pe acești spiriduși drăgălași și doritori de afecțiune. Haideți să fim fericiți și să împărtășim fericirea noastră cu toate persoanele care au nevoie de noi și de sprijinul nostru sufletesc, să fim alături de ei și să îi ajutăm să găsească drumul cel bun, drum care să le aducă vise împlinite și mai ales împlinire sufletească!

Autor, Nistor Georgiana
Colegiul Național ,,Dragoș Vodă’’
Clasa a XI- a F

N.R. CSEI Sighet: „Săptămâna legumelor şi fructelor donate” este o acţiune care se bazează pe voluntariatul elevilor şi al cadrelor didactice care donează legume şi fructe ce vor ajunge, mai apoi, la copii nevoiaşi sau adulţi aflaţi în dificultate. Evenimentul este cuprins în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale, fiind un demers al Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC).

Sursă foto: pagina de facebook a CSEI Sighet




Ecouri de toamnă – expoziție personală Sorin Halici

Joi, 16 noiembrie 2017, de la ora 16:00, Sala Radio România Sighet găzduiește vernisajul expoziției personale de pictură ‘’Ecouri de Toamnă’’, a artistului plastic Sorin Halici.

Sorin Halici este un nume binecunoscut de comunitatea sigheteană. Este instructor de karate Shotokan cu centură 6 Dan, titlu acordat de Federaţia Japoneză de Karate, preşedinte Takashi Shibuya, 9 Dan. De asemenea, este instructor sportiv în cadrul Federaţiei Române de Karate (WUKF) şi Preşedinte al Clubului Sportiv KAMIZA DO din Sighetu Marmaţiei, singurul club din țară afiliat, din 2016, la organizaţia ESKA (European Shotokan Karate Association). Sorin Halici este preşedintele ESKA pe ROMÂNIA și președinte JKA ROMÂNIA din partea JKA JAPONIA (Asociația Japoneză de Karate Shotokan).

Pentru Sorin Halici, pictura este o completare a profesiei de instructor sportiv.

Între anii 1984-1986 urmează cursurile de pictură de la Şcoala Populară de Arte din Sighetu Marmaţiei sub îndrumarea doamnei profesor Erzsébet Péter Ütő.

A participat la numeroase expoziţii locale şi naţionale. Lucrările sale se află în multe colecţii private din ţară şi străinătate. Tehnicile de lucru preferate de artist sunt pictura în ulei şi vopseaua acrilică, pictând cu precădere peisaje.

Vernisajul este completat de un moment poetico – muzical susținut de Doina Rândunica Anton și de prof. Gheorghe Ștețca.

Expoziția va fi deschisă în perioada 16.11.2017 – 30.11.2017.

Comunicat de presă




„Cetățeni de Onoare” post mortem

Miercuri, 15 noiembrie 2017, în Sala Transist a Primăriei Municipiului Sighetu Marmației, de la ora 12:00, va avea loc ședința ordinară în cadrul căreia se va decerna post mortem titlul de „Cetățean de Onoare” profesorului Caius Lugojan și jurnalistului Ioan J. Popescu. La ceremonie pot lua parte toți cei care i-au cunoscut și apreciat.

În timpul vieții, atât profesorul Caius Lugojan cât și jurnalistul Ioan J. Popescu au activat în comunitate cu dăruire, și-au stabilit traiectorii diferite, dar cu un impact surprinzător și benefic asupra colectivității în care au trăit.

Cu o activitate sportivă susținută în domeniul artelor marțiale, pe care a desfășurat-o ani de zile, profesorul Caius Lugojan a fost și un dascăl minunat – generații întregi de copii s-au aflat sub atenta lui îndrumare la cercurile de pictură, a cizelat și a construit caractere care își amintesc cu drag de el. În ultimii ani de viață el a adus în comunitate un proiect minunat, Culori pentru Pace. Desenele copiilor din întreaga lume au ajuns la Sighetu Marmației. Fiecare copil are ceva de spus, iar când copiii din toată lumea au ales culoarea pentru a transmite mesajul Păcii, profesorul Caius Lugojan nu a făcut decât să ne facă cunoscută dorința lor! Și-a dorit mult ca acest proiect ce a pornit pe plan mondial și a fost adus pe meleaguri sighetene să rămână în comunitate, să nu se altereze sub nicio formă, iar inocența copiilor să fie protejată de adulți responsabili și dăruiți în educarea generației tinere.

Jurnalistul Ioan J.Popescu a fost istoricul nerecunoscut oficial al comunității, a cules informații, a studiat și disecat neobosit arhive importante pentru a aduce în atenția noastră trecutul istoric real, acele evenimente și fapte pe care nu le învățăm la școală. A fost pasionat de cultura iudaică, dar și de comunitatea sigheteană evreiască, comunitate care, de-a lungul timpului, a trecut prin transformări incredibile, dar a suferit și pierderi umane și materiale. A fost realizator de emisiuni radio, jurnalist, pamfletar, artist plastic.

Chiar dacă ei nu se mai află printre noi, rămân în conștiința comunității locale.

Comunicat de presă, Primăria Sighet




Irina și Radu din Bihor s-au stabilit în Satu’ Nost’ din Maramureș

Am cunoscut, nu cu mult timp în urmă, doi tineri din Bihor deosebit de simpatici, plini de energie și sociabili, care, fără rezerve, ne-au făcut părtași la povestea lor de succes. Cei doi tineri au părăsit Oradea și slujbele “domnești” ca să-și găsească fericirea și împlinirea într-un sat “înregistrat” pe harta turistică a lumii de însuși… prințul Charles. La un pahar de vorbă, devoalând idei și proiecte, am încercat să deslușim taina care a stat în spatele “strămutării” lor benevole.

Salut, Sighet!: Vorba maramureșeanului: de-a cui din Bihor, dragilor?
Irina & Radu: Un pic din Bihor, un pic din Arad, un pic din Cluj… însă Bihoru’ ne-a unit, acolo cunoscându-ne.

Salut, Sighet!: Ce v-a determinat să alegeți Maramureșul, Satu’ Nost’, ca să începeți o nouă viață?
Irina & Radu: Dorința de a avea un trai normal, de a avea un timp pentru de toate cu rânduiala și semnificația fiecărui lucru pe care-l faci… de la a planta în grădină până la a vorbi cu un vecin, lucruri care, încă, există vii în Maramureș și se întâmplă zi de zi.

Salut, Sighet!: Și de ce, totuși, Brebul?
Irina & Radu: Din întâmplare, pentru început ajungând ca turiști în zonă, apoi din dragoste pentru tot ce am găsit aici: natură, oameni, hrană, comunitate, tradiții.

Salut, Sighet!: Ce resurse minimale presupune acest gen de “migrație”?
Irina & Radu: Presupune să poți renunța la tot ce înseamnă viața anterioară de la oraș, să vinzi tot ce ai și să o iei de la capăt în acest loc minunat. Primul pas e mai greu, dar, după ce îl faci, lucrurile curg și tind să se îndrepte spre direcția care trebuie.

Salut, Sighet!: Care a fost primul pas în noua voastră întreprindere?
Irina & Radu: Căutarea unui teren, căutare care a durat cam 6 luni, timp în care am bătut la pas tot satul din poartă în poartă căutând locul nost’. A fost, însă, un timp util care ne-a permis să cunoaștem sătenii cu adevărat și să ne accepte treptat și natural.

Salut, Sighet!: Care au fost conexiunile voastre cu turismul rural, anterior acestei investiții?
Irina & Radu: Cu turismul rural nu putem zice că am avut conexiuni în trecut, ci doar cu viața rurală, cu agricultura, etc, noi experimentând cu un an înaintea mutării noastre, munca în agricultură cu o plantație de lavandă pe care o gospodăream.

Salut, Sighet!: Știm că și Bihorul are o zonă rurală deosebit de frumoasă. Care credeți că sunt punctele forte ale (Țării) Maramureșului comparativ cu Bihorul?
Irina & Radu: Da, într-adevăr, și Bihorul are zone minunate, dar, pășind pentru prima dată în Maramureș, a fost dragoste la prima vedere, o energie magică pe care nu o putem explica, energie completată mai apoi de tot traiul rural și de tradiții mult mai bine conservate decât în alte zone, cu pământuri pure și neinfestate, și oameni așișderea.

Salut, Sighet!: În ce stadiu vă aflați și până la ce nivel va crește investiția voastră?
Irina & Radu: Momentan, avem 4 case vechi aduse din diferite sate ale Maramureșului pe care le-am restaurat pentru a le reda circuitului turistic. De asemenea, avem o fermă de oi și capre, grădină, seră și livadă, scopul fiind acela ca în final să ajungem la o autosusținere alimentară, dar făcută în modul vechi și tradițional, fără a brusca natura lucrurilor.

Salut, Sighet!: Cum vă împărțiți sarcinile de muncă? Cine este… generalul… manager?
Irina & Radu: Sarcinile de muncă s-au împărțit în mod natural, în funcție de formația și pasiunile fiecăruia, prin urmare, Radu a preluat partea de logistica, șantier, hârțogăreală, iar eu partea mai mult artistică și emoțională, de a amenaja căsuțele, de a colecta mobila veche de la săteni și a o restaura, de a crea o legătură constantă și stabilă cu comunitatea și necesitățile ei.

Salut, Sighet!: Spuneți-ne câteva aspecte negative pe care le-ați observat în zona satului vost’.
Irina & Radu: Probabil infrastructura drumurilor, problemele alimentării cu apă sunt principalele probleme ale comunității brebene, lucruri de altfel foarte importante pentru un sat aflat în dezvoltare turistică.

Salut, Sighet!: Brebul are pensiuni deosebite, investitori internaționali, cu experiență în turism. Cum veți face față concurenței?
Irina & Radu: Părerea noastră este că, practic, există o concurență sănătoasă, care duce la creșterea turismului rural de calitate, în acest mod putând împărtăși tradițiile adevărate, românești, în întreaga lume, și un turism sustenabil de calitate.

Salut, Sighet!: Dați-ne câteva detalii despre oferta voastră cu… parfum tineresc.
Irina & Radu: Ceea ce dorim noi să oferim, nu sunt doar locuri de cazare și mâncare, ci o întreagă experiență a Maramureșului autentic, pentru ca turistul să resimtă adevăratele rădăcini atât prin tradiții și arhitectură, cât și conexiunea cu natura, cu rânduiala lucrurilor, ei putând să participe la activitățile din gospodărie, să facă fânu, să hrănească găinile, să planteze în grădină, să trăiască o zi la stâna noastră și să facă brânză împreună cu ciobanii, să învețe să țeasă la un război de țesut și să mănânce alimente simple pe care le fac sătenii, dar cu o puritate a materiei prime cum nu prea mai găsești altundeva. Să învețe să dea valoare lucrurilor de altădată mergând în vizite la săteni, să le cunoască traiul și să reînvețe să-și acorde timp pentru de toate.

Salut, Sighet!: Știm că cei mai buni bucătari sunt… bărbații. Cine va găti în casă la voi – evident, pentru turiști? Ce rețete veți oferi: bihorene și/sau maramureșene?
Irina & Radu: De bucătărit, va bucătări o socăciță din sat petru că ele fac asta de o viață cu o pricepere și un farmec greu de egalat. Plus că vrem să respectăm bucătăria locului și să readucem în atenție doar rețetele locale vechi, simple, curate, reprezentative acestui sat, cu o materie primă proaspătă și doar de sezon, pentru a valorifica cât mai bine resursele sătenilor și a susține corect producția locală.

Salut, Sighet!: Când veți inaugura Satu’ nost’/ vost’?
Irina & Radu: Satu’ Nost’ va fi deschis începând cu luna decembrie și cu aceste sărbători de iarnă, urmând ca, pe parcurs, să ne dezvoltăm treptat și natural, intenționând să mai ridicăm câteva căsuțe și o unitate separată de luat masa.

Salut, Sighet!: V-ați gândit la elemente – surpriză în oferta voastră turistică? Veți avea oaspeți/ turiști de sărbătorile din această iarnă?
Irina & Radu: Vom încerca să aducem în casele din Satu’ Nost’ tot ce este autentic și reprezentativ pentru acest sat, dar într-un mod blând și natural, bazat pe relațiile reale cu sătenii, nu doar de marketing sau de ochii turiștilor, cum se zice. Prin urmare, vom avea seri cu ceterașii noștri dragi din Breb, plimbări cu sania, vizită la stână, serate la foc afară cu horincă și vin fiert, așteptând vecinii și prietenii să ne colinde și să simțim cu toții că suntem o adevărată comunitate care poate duce adevăratele lucruri la lumină…. și, poate, dându-le o idee turiștilor că viața la sat nu e un lucru atât de rău precum am fost lăsați să credem atâția zeci de ani.

Salut, Sighet!: Conform „dicționarului” tradițional maramureșean – nu neapărat de Breb – este o vorbă: “greu îi puntea de trecut/ numa’- oleacă de-ai băut”. V-ați adaptat la/ cu… tăria noastră?
Irina & Radu: La început a fost mai greu, că doar nu-i frumos să refuzi, și aci îmbietura-i la tot pasu’, dar acum ne-am obișnuit și o luăm mai încetuț și responsabil.

Salut, Sighet!: Vă mulțumim și vă promitem că nu vom lipsi de la inaugurarea Satului Vost’ primitor! Mult noroc și… Doamne – ajută!
Irina & Radu: Vă mulțumim și noi, și ne bucurăm că v-am cumoscut! Aci suntem, vă așteptăm cu drag!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș




EXCLUSIVITATE – Sigheteanca Aurelia VIȘOVAN va interpreta în PREMIERĂ MONDIALĂ un concert de George Enescu!

O adevărată revelație în lumea muzicii clasice românești! Prin strădania muzicologului clujean Cornel Țăranu, a fost descoperită în arhive o lucrare de tinerețe a marelui nostru compozitor George Enescu niciodată prezentată publicului și a cărei existență a fost unanim ignorată. Este vorba de „Concertul pentru pian și orchestră”, compus la Paris când compozitorul avea doar 16 ani. Concitadina noastră, Aurelia Vișovan, va avea onoarea de a fi prima interpretă a acestei lucrări scoase din uitare.

Concertul va avea loc la Cluj, vineri 24 noiembrie 2017, la Casa Universitarilor, Sala Auditorium Maximum, de la ora 19:00, și va fi susținut de Orchestra „Antonin Ciolan”, dirijor Gabriel Bebeșelea, solistă Aurelia Vișovan (asistent universitar la Universitatea de Muzică din Viena, Austria).

Alături de „Concertul pentru pian și orchestră” de George Enescu, vor fi interpretate și alte lucrări orchestrale de același compozitor.

Salut, Sighet!




Reviste literare pentru weekend, minte, inimă… (autor, Vasile Gogea)

De la Iași, odată cu revista am primit și acest mesaj, care ne umple și pe noi de înalte sentimente și ne încurajează solidaritatea culturală :

„Suntem la finalul unui an…special: Iaşi – Capitala României 1916-1918. Oraş al Marii Uniri.
Suntem în prag de CENTENAR 1918-2018 şi de …semicentenar al editurii Junimea.
Vă mulţumim pentru superioară înţelegere, tacită stimulare a eforturilor noastre,
fertilă colaborare culturală.
De Sfinţii Arhangheli…
P.S. Colecţia 2015-2017 a revistei Scriptor poate fi citită online, pe site-ul editurii Junimea (http://www.editurajunimea.ro/ revista-scriptor-2/).
Vă invităm să vizitaţi şi pagina de Facebook – Editura Junimea.”
Redacţia JUNIMEA-SCRIPTOR

Cornelia APETROAIE
Cezar BACIU
Viorel DUMITRAŞCU
Lucian VASILIU

Descărcați și citiți revista, cu un clik mai jos:
SCRIPTOR-11-12-2017
*
Și de la Familia, revista n-a venit doar ea „ambalată” în plicul virtual:
„Dragi prieteni, trimitem atașat numarul 9 al revistei noastre, dorindu-vă lectură plăcută!”

Revista de cultură Familia
Oradea, Piaţa 1 Decembrie nr. 12
tel: 0259/414.129
web: http://www.revistafamilia.ro
facebook: http://www.facebook.com/revistadecultura.familia
Citiți revista, în format pdf, procedînd la fel:
Familia nr 9_2017
*
Mișcarea literară, de la Bistrița, a ajuns la noi cu ajutorul confratelui Icu Căciun dar, mai complet, via Zorin Diaconescu. Le mulțumesc amîndurora.

Revista poate fi citită / descărcată aici.

Autor, Vasile Gogea




Sigheteni premia(n)ți la dans: “Cupa Castanelor” 2017 – Baia Mare (autor, Anca Maria Corneștean)

Timp de o zi, 05 noiembrie 2017, Baia Mare a fost gazda dansului sportiv în cadrul concursului “Cupa Castanelor”. Ediţia a V-a a adus în concurs mai multe cluburi de dans printre care şi clubul sighetean Let’s Dance, condus de antrenorii Cosovan Deneş Iosif şi Cosovan Ramona.

Au participat concurenţi pe diferite categorii de vârstă, de la 4 ani până la 35 de ani, cu toţii dorind să demonstreze juriului că sunt experţi în… arta dansului. De dimineaţă până seara, concurenţii au dansat, și-au toooot dansat: cha-cha, vals lent, vals vienez, tango, samba, quick-step, jive, rumba şi passo doble.

Clubul Let’s Dance s-a mobilizat exemplar pentru acest concurs, dovada fiind şi premiile pe care le-au adus oraşului nostru. Aşadar, am revenit acasă cu bagajele pline de… diplome, medalii şi cupe.

Haideți să ne mândrim și să ne evidențiem – cu modestie! – laureații:

La clasa solo fete debutante:  categoria 8-9 ani – Boglarka Megyeri, locul II; categoria 10-11 ani – Simon Jessica Rebeca, locul III;  categoria 12-15 ani – Corneştean Anca Maria, locul II.

La clasa debutanţi cha-cha: categoria 10-11 ani – Harvis Hunor Zsolt şi Buftea Nemeş Sara, locul II; categoria 12-15 ani – Rayak Roland Adalbert şi Codrea Denisa Georgiana, locul IV.

La clasa precompetiţională: 2 dansuri – categoria 8-9 ani – Popovici Cezar Radu şi Dancuş Maia, locul II; 3 dansuri – categoria 8-9 ani – Hrihorisan Matei Cristian şi Calena Alesia Oxana, locul III.

La clasa hobby, categoria 12-15 ani, Gulin Sorin Vlăduș Casian şi Ungurean Amalia Maria au urcat pe locul III din 19 perechi.

La clasa E, categoria 14-15 ani, Bokor-Nistor Karoly-Pal şi Ungurean Dora Andreea, au obșinut locul IV.

Pentru câştigarea acestor premii am avut nevoie de mult antrenament, multă răbdare şi ambiţie dar, fiindcă nouă ne place mult dansul şi avem parte de antrenori minunaţi care ne sprijină şi îndrumă cum ştiu ei mai bine, totul a decurs… perfect!

Pentru mine, a fost o experienţă nouă, prin care am cunoscut oameni talentaţi cu multă dăruire şi pricepere. Baia Mare ne-a oferit un concurs de înaltă calitate la care au participat o mulţime de copii şi tineri talentaţi cu mult potenţial.

Pentru echipa Let’s Dance, dansul nu înseamnă doar prezența la antrenament şi efortul susținut ci şi o metodă prin care ne liniştim sufletul şi ne detaşăm de lumea reală, trăind în lumea dansului ca o familie.

Din partea întregii echipe Let’s Dance, vrem să le mulţumim antrenorilor noştri pentru maxima lor răbdare față de noi şi pentru că ne fac să înţelegem că putem mai mult şi că vom fi mereu învingători. Suntem bucuroşi de premiile câştigate şi sperăm să le înmulțim!

În final voi încheia cu un citat al lui Curt Sachs care spunea că “Dansul elimină graniţa dintre trup şi suflet”, ceea ce ne defineşte din plin și pe noi, micii dansatori ai Sighetului!

 

Anca Maria Corneştean
clasa a IX-a A
Liceul Pedagagic “Regele Ferdinand”




La Mulți Ani Regelui Mihai al României! [VIDEO]

Cu ocazia sarbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril (8 noiembrie), ziua numelui Majestății Sale Regele Mihai, oferim cititorilor „Salut, Sighet!” aceste imagini – document de acum 20 de ani, pentru a retrăi atmosfera unui eveniment istoric pentru orașul nostru și unindu-ne în rugăciune pentru sănătatea sa în acest moment greu.

Cuvântul de întâmpinare a Majestății Sale a fost rostit de către prof. Aurel Vișovan, președinte de onoare al Asociației Foștilor Deținuți Politici din Maramureșul istoric.

preot prof., Marius Vișovan




Pentru Rândunica, cu drag: „La Mulți Ani!”

Poezia Doinei Rândunica Anton (D.R.A.) mă uimeşte continuu, din anii ’70, prin elanul iubirii şi prospeţimea metaforei. Ilustrează canonul modern în manieră romantică. Visează şi afirmă. Are francheţe, altitudine – şi atitudine. Nu face concesii -isme-lor zilei (mizerabilism, narativism şcl.). De Ziua ei, îi doresc să continue să scrie precum respiră (zilnic, natural), să-i rămână spiritul tânăr, să ne ţină în raza bunăvoinţei ei confraterne!
La Mulţi Ani, Rându’…!

(Marin Slujeru, noiembrie, 2017)
*
Când oferi viață cuvintelor, înzestrându-le din plin cu ceea ce ai mai de preț, prin poezie- inima tuturor emoțiilor, faci un micro cosmos să vibreze cu ecou în alte lumi, în alte vieți, oprindu-te mai departe și mai departe, până când nemurirea se prinde de stolul celor mai lăuntrice zboruri. Când mă gândesc la poezia doamnei Rândunica, îmi vin în minte cuvintele ei, despre cercul poeților de pretutindeni: „Noi nu vorbim, dar tragem de inima pieței ca de un clopot”. Cine se naște în constelația zborului și ajunge să atingă frumusețea cuvintelor în stare pură, este cu adevărat binecuvântat.
La mulți ani, doamnă Rândunica!

(Antonia Luiza Dubovici)
*
Pe unii oameni îi cunoşti suficient de bine chiar dacă nu petreci mult timp în compania lor, le ştii esenţa, culoarea, muzica şi sensul. Sunt prezenţi tot timpul undeva în colţul minţii, stau acolo confortabil şi chiar dacă nu îi soliciţi în mod special ei vor fi acolo când vei avea nevoie de ei. Rândunica se numără printre acei oameni ai mei. Pentru nişte zâmbete, vorbe şi discuţii care au venit în momente potrivite. Pentru aerul misterios pe care îl are. Pentru poezia pe care o respiră. Sau pe care noi o respirăm în preajma ei. Pentru buna dispoziţie şi cheful de viaţă. Pentru profunzimea şi tristeţea ei. Îţi doresc numai bine, om fain, zile şarmante cu soare şi nebunia creatoare a calului pur sânge!
(Crina Voinaghi)
*
La mulți ani!

Urarea, În ce mă privește,
Spre Rândunica o transmit,
Eu sper că nu se plictisește
Iubind… Tărâmuri de nelocuit!
(Ion Mariș)
*
Dragă Rândunico, să zbori prin/cu poezie, mulți, mulți ani!
(Brîndușa Oanță)