Suntem în clasa a IX-a, anul de grație 2017, şi, cum bine ştim cu toţii, la fiecare început de an, liceele îşi ţin… BALUL.

Şi cum a început sezonul lor, tot tineretul vorbeşte numai despre asta. Până acum, Liceul Pedagogic “Regele Ferdinand” şi Colegiul Naţional “Dragoş Vodă” au încântat Sighetul cu două baluri de excepţie. Tinerii din clasa a IX-a şi-au luat inima în dinţi, cum s-ar spune, şi s-au prezentat la preselecţii. După părerea mea, aceasta a fost cea mai grea parte pentru că sunt sigură că în fiecare liceu s-au prezentat tineri frumoşi şi talentaţi care au încercat să impresioneze organizatorii cu tot ce știau ei să facă.

Balul Bobocilor este, pentru fiecare generaţie în parte, un eveniment unic în viaţă. Este o şansă pentru elevii curajoşi şi talentaţi de a se afirma, de a ieşi în faţă, de a-şi stăpâni emoţiile, încercând să pară cât mai originali şi carismatici şi, în acelaşi timp, să-şi pună în valoare calităţile, dând dovadă de atitudine, stil şi, uneori, de muuuult…. umor.

Ca în fiecare an, şi anul acesta la baluri au participat fete frumoase, drăgălașe, care au intrat în lupta pentru coroana de Miss Boboc cu eleganță, degajate, având calităţile fizice necesare pentru participarea la un astfel de concurs. Nici băieţii nu au fost mai prejos, demonstrând că fac față cu brio la toate probele impuse.

Ţinutele sunt esenţiale în astfel de ocazii şi, cum fiecare bal a avut o temă – Liceul Pedagogic “Regele Ferdinand” având tema Egiptului Antic care ne-a teleportat în lumea zeiţelor şi a faraonilor, iar Colegiul Naţional “Dragoş Vodă”  abordând tema genurilor muzicale – tinerii boboci s-au străduit să arate care mai de care mai adecvat. Drăguţi, descurcăreţi, toţi au încercat să se prezinte cât mai bine la probe.

Pentru obţinerea titlului de Miss şi Mister Boboc, participanţii au fost nevoiţi să treacă prin mai multe probe: de cultură generală, de îndemânare, de mișcare scenică, de interpretare, de joc de rol, şi multe altele. Fiecare boboc în parte a încercat să uimească și să cucerească juriul. La finalul balurilor, bobocii au fost premiaţi cu o mulţime de titluri de Miss & Mister.

Aşadar, Balul Bobocilor al Liceului Pedagogic “Regele Ferdinand” şi al Colegiului Naţional “Dragoş Vodă” s-au dovedit a fi un suuuuper succes!

Mă bucur că am avut ocazia de a purta eticheta de boboc al Liceului Pedagogic “Regele Ferdinand” şi ţin să mulţumesc tuturor pentru dăruirea şi implicarea de care au dat dovadă. Pentru viitorii bobocei, sfatul meu este: să rămâneţi mereu încrezători, să fiţi mereu voi înşivă, să nu renunţaţi la ceea ce vă propuneţi şi, nu în ultimul rând, să vă ascultaţi inima în fiecare moment!!!!

Anca Corneștean,
clasa a IX-a A – Liceul Pedagogic “Regele Ferdinand”

Paul Ananie s-a născut în comuna Vadu Izei, comună “lipită” de Sighetu Marmației, dar educația primară și liceală și-a desăvârșit-o la Sighet, absolvind Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”. Și-a continuat studiile la București (Facultatea de Litere, specializarea Studii culturale – Etnologie), unde s-a și stabilit. Stăm de vorbă, așadar, cu interpretul de muzică populară Paul Ananie, cel care realizează emisiuni la televiziunea Patriarhiei Române – Trinitas TV.

Salut, Sighet!: Am citit diverse informații privitoare la locul tău de naștere. Al cui ești de fapt? Al comunei Vadu Izei, sau al municipiului Sighet?
Paul Ananie: Dați-mi voie, în primul rând, să salut cititorii voștri și… cum aș putea să fac asta mai bine decât folosind exact numele frumos pe care voi l-ați ales: Salut, Sighet! Mai apoi, revenind la întrebare, eu m-am născut la Sighet dar casa părintească, locul unde am copilărit și crescut este Vadu Izei. Loc frumos, de poveste și de povestit! Sighetul însă, m-a ”adoptat” încă din clasa I. Până în clasa a XII-a am fost elev al Liceului Pedagogic ”Regele Ferdinand” din Sighetu Marmației. Îmi aduc aminte cu nostalgie de iernile din copilărie, când omătul era până la genunchi și îmi croiam drum până în centrul comunei, ca să iau autobusul spre școală. Făceam naveta în fiecare zi, eram ”o căciulă umblătoare”, așa cum îmi spunea mereu regretata Marioara Murărescu, vizavi de prima mea întâlnire cu dumneaei. O căciulă umblătoare care a ajuns să umble mult… Dacă ar fi să aleg a cui sunt, aș spune cu dragă inimă că sunt al Maramureșului, pentru că nu-i loc mai fain pe lumea asta decât Maramureșul nostru drag.

Salut, Sighet!: Cum te-ai apropiat de folclor la Liceul Pedagogic, specializarea… matematică-informatică?
Paul Ananie: Aplecarea spre muzică am avut-o de foarte mic, primele înregistrări cu mine ”cântând” – îngăimând câteva cuvinte într-o română pe care abia reușeam să învăț a o vorbi, având doi ani și jumătate. Provenind dintr-o vatră folclorică atât de bogată, cum este Maramureșul, având-o pe mama care a cântat extraordinar de frumos și pe tata, care este un jucăuș de frunte, era inevitabil să nu mă apropii de folclor. La Matematică- Informatică am ajuns dintr-o întâmplare… Venisem pregătit de acasă, cu fișa completată pentru înscrierea la profilul filologic al liceului. Pe când am ajuns, m-am întâlnit cu toți profesorii mei din generală și toți m-au sfătuit să mă mai gândesc, că poate dau la Mate-Info. Îmi aduc aminte de o întâmplare amuzantă de atunci, când m-am întâlnit pe holuri cu domnul profesor de matematică Gheorghe Gherasin și m-a întrebat unde vreau să aplic. I-am răspuns, mi-a spus că poate mă mai gândesc și atunci i-am spus, foarte sincer: – Domnule profesor, dar știți că mie nu-mi place matematica, ce să mă fac eu la Mate-Info? Replica domnului profesor a fost, cum îmi place mie să zic, genială și n-o s-o uit prea curând: – Paul, dar notele încep de la 1, nu-i musai să ai numai 10. Asta ca asta… dar ce m-a determinat de fapt a fost momentul în care am ajuns în sala cu înscrierile și am constatat că aproape toți dintre foștii mei colegi din clasele 5-8 se înscriseseră la Mate-Info. Atunci am zis… nu se poate! Eu nu mă despart de ei! Am tăiat repede peste ce alesesem și am completat Matematică-Informatică. Nu regret o secundă! Chiar dacă la liceu toate mediile mele erau 10, mai puțin fizică (unde nu puteam nicicum trece de 9, haha) și matematică (unde aveam cam 8, în anii în care mă căzneam mai tare, 9), chiar dacă la Bacalaureat am obținut 9,15 la Limba Română, 10 la Biologie și… 5.00 la Matematică, tot nu regret! A fost o continuă luptă liceul, dar m-am ales cu prieteni extraordinari, oameni care sunt la inima mea și cu care împărtășesc amintiri de neuitat!

Salut, Sighet!: Formarea ta sigheteană pe linia folclorului presupune influențe și din partea profesorilor de muzică?
Paul Ananie: Am avut bucuria de a o avea ca profesor de muzică pe doamna Rodica Gheorghiu, pe care o salut și o țuc cu tot dragul! Un om atât de plin de viață, un om bun și frumos, care mereu emana bună dispoziție și orele cu dumneaei erau un deliciu! Dar, cel mai bun profesor de folclor mi-a fost mama. Ea a trăit pe pielea ei clăcile, jocurile în sat, horile moroșenești, am considerat că ea este cel mai avizat om cu care să lucrez. Formarea mea muzicală se constituie din cursurile Școlii de Muzică din Sighet, secția Pian, cu domnul profesor Korody Ladislau și Școala Populară de Artă din Baia Mare, pe care am urmat-o destul de târziu, abia în timpul liceului, cu doamna profesor Clara Săcăleanu, căreia îi mulțumesc pentru toate învățăturile de preț pe care mi le-a oferit. Cam asta e toată pregătirea mea muzicală. În rest… mama.

Salut, Sighet!: Cât de “curat” este folclorul maramureșean, azi?
Paul Ananie: Foarte bună întrebarea și… foarte greu de răspuns. ”Curată” nu mai e nicio zonă, din punct de vedere al folclorului muzical. Trebuie spus că ceea ce facem noi, interpreții de muzică populară, nu se numește folclor. Poate genul muzical, da. Dar noi cântăm muzică populară, acesta e termenul potrivit. Pentru că în secunda în care decontextualizezi un cântec/obicei/costum popular și îl urci pe scenă, îl scoți din mediul său natural, din sânul comunității, el nu mai este folclor. Cum zicea profesorul meu de etnomuzicologie de la Universitatea din București, domnul Grigore Leșe: „Omu’ cântă numa’ la năcaz, omu-și cântă dorurile și greutățile”. Omul arhaic a cântat ca să-și descarce sufletul. De bucurie… a jucat, a chiuit, a strigat. Acum, noi cântăm și de bucurie și de dor și de dragoste și de necaz și de… de toate. DAR! Există un ”dar”. Una dintre caracteristicile folclorului este că el are obiceiul de a se reactualiza. Este într-o continuă reactualizare, updatare dacă vreți. Oamenii de demult cântau despre armată că asta trăiau atunci, noi acum cântăm despre străinătate că asta trăim acum. Vedeți, așadar, cum folclorul se updatează continuu. Important este să păstrăm linia arhaică pe care strămoșii ne-au lăsat-o, particularitățile muzicale ale zonei, stilul versurilor și costumul popular, așa cum l-am moștenit!

Salut, Sighet!: De ce nu ai revenit acasă, în Maramureș, după absolvirea facultății?
Paul Ananie: Revin acasă cu drag, ori de câte ori am ocazia, însă mirajul Bucureștiului e de vină, haha! Bucureștiul m-a cucerit de prima dată când am venit aici, Bucureștiul este locul în care nu poți să spui niciodată ”N-am ce să fac, m-am plictisit”. Plin de acțiune, este locul unde eu mă încarc, pentru că trebuie să ții pasul, trebuie să ai energie mereu, să nu rămâi în urmă. Și încă un motiv pentru care nu am venit acasă până acum este acela că urmez cursurile programului de Master al Universității din București, specializarea ”Etnologie, Antropologie Culturală și Folclor”.

Salut, Sighet!: Cât de adecvat este zbuciumul monden al capitalei pentru un interpret de folclor?
Paul Ananie: După cum spune și vorba ”La București se dă ora exactă”. Așa e și cu muzica populară. Aici este nucleul televiziunilor naționale, aici este și Radio România, aici sunt majoritatea instituțiilor care se ocupă cu promovarea muzicii de tip tradițional din țară. Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care am ales să vin în capitală. În ceea ce privește zbuciumul monden… eu sunt tot moroșanul acela liniștit, calculat, care nu se grăbește în a lua decizii și le întoarce pe toate fețele până ia o hotărâre. Așadar Bucureștiul nu m-a schimbat nici vizavi de modul meu de gândire, nici de educația pe care am primit-o de acasă și inima mare, de moroșan, la fel bate.

Salut, Sighet!: Care sunt cele mai importante succese, premii pe care le-ai obținut… cântând?
Paul Ananie: Îmi place să cred că cel mai important premiu este dragostea publicului și aprecierea din partea lor. Dacă vorbesc despre premii, am obținut premii frumoase, ducând numele Maramureșului cu fală în țară și în străinătate. Am obținut Marele Premiu și Trofeul Festivalului Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc ”Mamaia” în 2012, Premiul I al Festivalului Național de Folclor ”Strugurele de Aur”, Alba Iulia, 2010, Trofeul Festivalului Național de Folclor ”Iosif Sivu și Cosmin Golban”, în Timiș, 2010, apoi la Bistrița am fost laureat cu Premiul I la Festivalul Național de Folclor In Memoriam Valeria Peter Predescu, 2010 și Trofeul Festivalului Național de Folclor ”Pană de Păun”, în același an. Am multe premii frumoase și foarte dragi, iar vizavi de succese, pot să consider un succes faptul că am cunoscut atâția oameni frumoși, mari interpreți, valori ale neamului, dar și oamenii mândri care ne ascultă, românii mei dragi, atât din țară cât și de peste hotare. Ei sunt cei pe care eu îi numesc ”succesul meu”.

Salut, Sighet!: Care sunt maeștrii folclorului care ți-au influențat cariera?
Paul Ananie: Am avut bucuria de a lucra cu oameni extraordinari, de la care am avut ce învăța sau oameni care s-au ocupat îndeaproape de îndrumarea mea, cum ar fi domnul Alexandru Pugna, omul care mi-a fost alături foarte mult la începuturile mele. Îi mulțumesc necontenit pentru tot ceea ce sunt eu astăzi, pentru că e mare lucru ca un interpret consacrat de muzică populară să se aplece asupra tinerilor, să le întindă o mână de ajutor. Apoi întâlnirea cu doamna Sofia Vicoveanca, întâlnire care a avut loc la Madrid, într-un turneu, m-a marcat în cel mai bun și mai frumos sens, faptul că am reușit să o cunosc și ținem legătura și acum, și la toate zilele de sărbătoare, doamna Sofia este printre puținii oameni cu care țin legătura, uneori chiar și după vreo apariție la TV, mi-e mai mare bucuria când mă contactează doamna Sofia și mă felicită sau îmi dă un sfat, este un om extraordinar. Un alt bucovinean, bun prieten și om de nădejde cu o familie minunată, om care mi-a fost alături foarte mult și cu care am bucuria de a fi prieten, este Sorin Filip. Oameni de suflet care au avut și au grijă de mine atât ca om, cât și ca artist. Am avut și am parte de oameni minunați în jurul meu.

Salut, Sighet!: Care crezi că sunt interpreții de folclor semnificativi ai Maramureșului de azi?
Paul Ananie: Dacă ne raportăm la generații, avem astăzi în Maramureș interpreții din generația de aur: Nicolae Sabău, Angela Buciu, Gheorghe Turda, Ștefan Petreuș, apoi Nuțu Leordean, Maria Leordean, apoi Cornelia și Lupu Rednic, Florentina și Petre Giurgi, Grupul ”Iza” și Ion Pop, cei mai mândri moroșeni, apoi Năstăcuța Iuga, o voce foarte frumoasă a Maramureșului și acum vine și rândul celor mai tineri, colegilor mei de generație, voci foarte bune și oameni care fac lucruri frumoase pentru folclorul muzical al zonei. Toți cei enumerați mai sus nu ar fi putut străbate dacă nu ar fi fost deschizătorii de drumuri, primii interpreți ai zonei noastre, cum ar fi regretata Victoria Darvai, cea care a lăsat un adevărat tezaur în ceea ce privește cântecele pe care le-a cântat. Modele și oameni care au dat o mare valoare muzicii tradiționale din Maramureș sunt și cei care astăzi cântă în corul îngerilor, în lumea cea fără de dor: Titiana Mihali, Viorel Costin, Ion Petreuș, Ioana Petreuș, Rodica Ivanciuc și mulți alții.

Salut, Sighet!: Care este “rolul” tău la Trinitas?
Paul Ananie: Împreună cu bucovineanca Andreea Haisan, realizăm și moderăm o emisiune de folclor, numită Magazin Folcloric. În cadrul acestei emisiuni, încercăm să realizăm o punte de legătură între tradiția creștină și tradiția populară, încercăm să apropiem tinerii de tot ce înseamnă folclorul românesc, tradițiile noastre, obiceiurile, muzica, portul și tot ce constituie simțirea neaoșă românească.

Salut, Sighet!: Ce alte pasiuni, preocupări mai ai?
Paul Ananie: Singura mea pasiune este muzica, în toate formele ei, cu toate genurile ei. Îmi place să ascult cât mai multă muzică, să descopăr piese noi, genuri noi, să mă inspir și să creez. Îmi place și fotografia, teatrul, munca în televiziune însă marea mea pasiune rămâne muzica.

Salut, Sighet!: Consideri că ești un interpret de succes? Cum crezi că stai cu… popularitatea?
Paul Ananie: Dintr-un studiu pe care l-a făcut o echipă specializată privind rețele mele de socializare în mediul online, aș spune că stau bine, haha. Vorbind serios acum, succesul, cred eu, se măsoară în aprecierea publicului, lucru de care, Doamne-ți mulțam, nu mă pot plânge. Oamenii sunt foarte receptivi la cântecele mele, la tot ce le ofer și mă bucur din suflet pentru asta. Le mulțumesc pentru fiecare mesaj, fiecare vorbă pe care mi-o adresează, pentru că le citesc pe față bucuria și astfel mă încarc și eu de voie bună! Mulțumesc mult!

Salut, Sighet!: Știm că ai scos până acum un album (CD) de muzică populară. Care sunt planurile tale, pe termen scurt?
Paul Ananie: Am realizat CD-ul intitulat „Din Maramureșul meu drag”, care conține 20 de cântece din lada de zestre a muzicii populare moroșenești iar acum, m-am hotărât să lansez pentru publicul meu, tot câte o melodie nouă. Le ofer lor câte un cântec, cam la 2-3 luni, iar când se vor strânge mai multe, am să le pun pe un nou material discografic, albumul cu numărul 2.

Salut, Sighet!: Te conformezi trendului actual? Cânți și pe la nunți, la petreceri?
Paul Ananie: Nunțile nu sunt nicidecum un trend actual, că nunți sunt de când lumea și pământul. Trendul actual, care se derulează de cam 70 de ani, este acela de a cânta un singur om la nuntă, adică interpretul împreună cu orchestra/formația instrumentală. Poate știți, poate nu, dar la nunțile de demult nu era solist.. era numai ceteraș. El cânta cu vioara și toată lumea din nuntă cânta cu vocea, horile care se cântau în vremea respectivă. Mi se pare un lucru extraordinar. Acum, v-am spus mai sus că folclorul de reactualizează, nu ar mai fi posibil acest lucru, dat fiind faptul că nunțile nu se mai țin în casă, cu oameni puțini, ci în săli de evenimente, cu oameni mulți, mulți, câteodată parcă prea mulți . Și tocmai de aici necesitatea de a aduce oameni cu sisteme de sonorizare performante și interpreți, care să acopere hărmălaia pe care o fac oamenii din prezent, care nu toți mai știu să cânte horile de demult, însă apreciază muzica populară și le curge prin vene (că n-are cum altfel, că-s moroșeni). Sigur că particip la astfel de evenimente private, unde mă încarc cu energia oamenilor și bucuria pe care o emană atunci când eu le horesc e minunată!

Salut, Sighet!: Pe când un concert bine promovat la Sighet?
Paul Ananie: Toate la timpul lor. Vorbeam adineauri de un al doilea album, poate lansarea sa va avea loc chiar la Sighet! Nimic nu e întâmplător și nu se știe niciodată ce va fi, însă poate mă voi gândi și voi pune în scenă un spectacol și la mine acasă, în orașul meu de suflet.

Salut, Sighet!: Mulțumim pentru interviu și îți dorim să continui să iubești și să promovezi folclorul maramureșean, în special!
Paul Ananie: Și eu vă mulțumesc și vă urez toate cele bune, atât vouă cât și cititorilor voștri și am să închei cum îmi place mie: Considerați-vă țucați! Doamne ajută!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

CHICOTELI ÎN PARADIS
„Are cineva ceva de spus acolo Sus?” –  întreabă  parohul Corul.
*
LOGIC
Mihai se întoarce de la o înmormântare, din satul vecin. Un consătean îl întreabă unde a ”umblat”.
– La petrecanie, la G’eorg’e a lui…
– Da’ o murit G’eorg’e?! – se îngrijorează omul….
– Mă, nu știu dacă o murit, da’ l-o îngropat! – îi răspunde Mihai.
( & V.T.)
*
TRACTORU-N GÂT…
”…Ăla micu’? Are 13 ani!…Îi în Italia, la părinți… Lucră, ce să facă? Ști’ cosî… I-o plăcut caii, da’ acuma  n-au… Are  tractor!…. Nu-s numa’ tractoare în tăt satu’… Numa’ oamenii bătrâni, de peste 70 de ani, care o crescut cai, mai țân… Nu se lasă fără cai… De-ar trăi moșu-său, i-ar băga tractoru’ pe gât!…”
(& E. V.)
*
FEREASTRA CU DOR
Un  turist  străin,  într-un sat  îndepărtat. La un moment dat, omul vrea să vorbească acasă, însă  mobilul  nu-i funcţiona. Este îndrumat la o băbucă. Ajunge şi o roagă să-l lase să-i folosească mobilul, pe bani. Gazda îl conduce în odaie, la măsuţa mândru tomnită de sub geam. Dă făţoaia la o parte, dezvelind o adevărată colecţie de celulare, fiecare de altă culoare. Îl îmbie: “Poftiţi şi vorbiţi, cu orșicare!” Pe unul vorbea cu fata din Italia, pe celălalt cu nepotul din Franța, pe altul o chema băiatul din Spania etc. Culorile le știa bine…

Consemnări, Marin SLUJERU

Sursă foto: Peter Lengyel

Circle of Security – Cursuri de parenting la Sighetu-Marmației, cu Asociația ”Together for Happines”

Circle of Security (Cercul Siguranţei) este un concept dezvoltat în S.U.A. de psihologii Glen Cooper, Bert Powell si Kent Hoffman. Acest program de parenting are la bază decenii de cercetare referitoare la modul în care este (sau nu este) sprijinită dezvoltarea sentimentului de siguranță în relațiile de atașament.

Cercul Siguranței reprezintă un proces nou și creativ și este astfel conceput încât să ofere părinților principii – cheie care sprijină dezvoltarea atașamentului sigur, într-o formă ușor de asimilat și într-un context de suport.

Cercul Siguranţei înseamnă un set de unelte prin care părinţii pot să îşi acceseze capacitea naturală de a oferi grijă şi suport emoţional copiilor lor, aceasta fiind baza pentru a crea o relaţie autentică cu aceştia şi, în acelaşi timp, bază pentru ca ei să devină viitori adulţi echilibraţi şi capabili să se descurce în viaţă şi în relaţiile lor.

Circle of Security nu este un program de educație pentru părinți, ci un program-suport care îi ajută să înțeleagă care sunt nevoile de bază ale copiilor (demonstrate de zeci de ani de cercetări) cât și care ar fi metodele prin care ei își pot accesa, prin auto-reflecție și dedicație, capacitățile naturale de a fi alături de copii, spre binele acestora.

Asociația non-profit ”Together for Happiness”, proaspăt intrată în rândul Ong-urilor cu scop educativ, are în componență trei membri fondatori (sigheteni): Bianca Begy, Raluca & Cristi Leordeanu. Scopul asociației este de a susţine persoane atât în cadrul familiei cât şi individual în sfera dezvoltării personale şi emoţionale. Ideea constituirii acestei asociații a pornit de la dorința sinceră a trei părinți de a-și îndeplini rolul cât mai bine, de a crește copii liberi, responsabili și fericiți, inspirați fiind de experiența unuia dintre membrii asociației (Raluca Leordeanu) care a participat la un curs Circle of Security (COS). Astfel de cursuri au loc și în alte orașe precum Cluj sau București, iar dorința celor trei promotori ai acestei idei este de a facilita accesul la acest gen de cursuri și sighetenilor. Cursul va fi structurat în 7 module, respectiv întâlniri cu o durată medie de o oră și jumătate. 

Asociația propune să acționeze în favoarea comunității în general, a  familiilor cu copii, dar nu numai. Grupurile COS parenting se adresează părinților cu copii între 0-5 ani, educatorilor, dar și bunicilor sau altor aparținători. Este foarte important ca parinții să participe împreună, ca un cuplu, pentru că implementarea conceptelor e mult mai ușoară dacă ambii părinți sunt de accord / au aceeași înțelegere. Grupurile vor fi de minim 4 și maxim 16 participanți.

Primul grup/ prima serie de cursuri începe pe 8 noiembrie și durează până pe 20 decembrie. Întâlnirile vor avea loc în fiecare miercuri seara de la 18.30 și vor avea o durată de aproximativ o oră și jumătate. Trainerul oficial al cursului este Ani Agăpeanu de la CSEI Sighet,  trainer autorizat pe COS și care beneficiază de o experiență de ani buni de implementare a conceptelor în sesiuni private cu părinții. Ea va fi secondată în acest demers de Bianca Begy formator și cu o vastă experiență în traininguri de dezvoltare personală și nu numai.

Pentru mai multe informații privind accesul la curs sau curiozități despre această asociație se pot consulta următoarele link-uri:

Site asociație: http://www.togetherforhappiness.ro

Pagina facebook: https://www.facebook.com/TogetherForHappiness/

Iar pe plan internațional:

https://www.circleofsecurityinternational.com

https://www.youtube.com/watch?v=xH1CbC4No24

Autor, Camelia Pesek

În ultimul week-end al lunii octombrie 2017, la Oradea, a avut loc Conferința Districtuală a Districtului 2241 România & Republica Moldova. Clubul Rotaract Sighet a fost reprezentat de Alexandra Cerb și Claudia Coman.

Conferințele Districtuale au loc de două ori pe an, primăvara și toamna, prilej cu care tinerii rotaractieni se întâlnesc pentru a vota și a discuta despre proiectele ce se organizează la nivel de district. Anul acesta, Rotaract Club Oradea a găzduit pentru a doua oară în istoria sa un eveniment al Districtului 2241 România & Republica Moldova, la 12 ani după ce a organizat pentru prima dată o conferinţă districtuală.

La această întâlnire națională a tinerilor rotaractieni au fost vizate cele 4 direcții strategice: (1) dezvoltarea membrilor, (2) poziționare și vizibilitate, (3) impact prin colaborare, (4) sustenabilitate. A fost prezentat “bordul” actual al districtului, condus de către Medeea Katerina Petrovan, District Rotaract Representative (DRR), precum și proiectele și oportunitățile de dezvoltare pentru mandatul 2017-2018.

De aici, surprizele s-au ținut lanț. Am avut onoarea de a-l cunoaște pe domnul doctor Dan Mircea Fărcaș, care a fost diagnosticat la 23 de ani cu Parkinson, o boală fără leac și greu de identificat, ce apare de obicei la vârsta a treia. Era student în anul IV la Medicină și visa să devină unul dintre cei mai buni cardiologi din țară. Acum, este lector universitar şi conduce o secţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Mureş.

Medicul cardiolog ne-a prezentat cartea sa, „Virtuți adormite”, și ne-a povestit cum a învățat să conviețuiască cu boala Parkinson și, mai ales, cum a reușit să-și îmbunătățească vizibil starea, deși afecţiunea pe care o are este, prin definiție, progresivă și invalidantă.

Am alocat câteva ore și… destinderii, colegul nostru Ioan Vlăduț Nuțu, de la Rotaract Club București Continental ne-a stimulat să participăm la Lidership prin dans, un program prin care am înțeles cât de important este să ai încredere deplină în liderul tău și să te lași în permanență ghidat de acesta. Pentru ca lucrurile să fie și distractive, participanții la training au realizat un flashmob pe care l-au prezentat la Gala Dinner.

Atât partea de conferință cât și Gala Dinner au avut loc la Hotel Ramada, Oradea. Pe lângă alte personalități locale, au fost alături de noi și membri ai cluburilor Rotary din județul Bihor, respectiv: Rotary Club Băile Felix, Rotary Club Oradea și Rotary Club Oradea “1113”, dar și Guvernatorul Districtului 2241, domnul Emil Sopoian (Rotary Club Baia Mare 2005) care a precizat că participarea la această conferință i-a întărit încă o dată convingerea că motto-ul anului rotarian 2009-2010, al Președintelui RI. J. Kenny, The future of Rotary is in your hands, este de actualitate și acum. Îi mulțumim pentru prezență și pentru încrederea acordată.

Colegii și prietenii de la Oradea au fost gazde desăvârșite, ne-am simțit foarte bine la ei, iar board-ul a avut grijă ca această conferință să fie una memorabilă!

Cristina Claudia Coman
Rotaract Club Sighet

În atmosfera de reculegere din preajma Luminației, amintirile despre cei dragi și plecați demult, ne năpădesc…

… 1944… Eram în refugiu la Socodor, în județul Arad, aproape de granița cu Ungaria… stăteam acolo de patru ani… din ’40, de la cedarea Ardealului de nord. Tata, învățătorul Ion Chindriș, ofițer în rezervă concentrat, a fost pe front în Rusia, apoi o vreme n-am mai avut nicio veste de la el. Eu, în vârstă de 11 ani și cei trei frați mai mici am rămas cu mama… La liceu la Beiuș (patronat de călugarițe greco-catolice) n-am mai mers din aprilie, fiind transformat în spital militar. La 23 august ne-am bucurat, ni s-a spus că e pace, deci tata va veni acasă; mai mult, noi refugiații speram că ne vom putea întoarce în Ardealul cedat…

Dar imediat armata maghiară ajutată de nemți ne-a atacat. Luptele erau inegale, frontul de vest nu era asigurat. Frontiera – la 12 km de Socodor – a devenit câmp de luptă. Nu știam ce se întamplă acolo dar căruțele cu răniți treceau zi și noapte prin fața școlii în drum spre spital. Erau elevii de la Școala de ofițeri din Ineu. Tunurile se auzeau fără întrerupere, lumea din sat încerca să plece înspăimântată. Eram și eu îngrozită. O imploram pe mama să plecăm și noi dar ea declara răspicat : “-Nu plec nicăieri! Am mai plecat o dată cu hainele de pe mine!”… De la tata, nicio veste.

După 20 de zile, în 10 septembrie un soldat ne bate la ușă. Se înserase deja. Era trimis de tata. “-Nu vă speriați! M-a trimis domnul locotenent Chindriș să vă duc cu primul tren la Vulcan, pe Valea Jiului. Nemții și ungurii au dus trupe noi, în 2-3 zile vor rupe frontul. Aveți încredere în mine. Eu sunt ordonanța dumnealui. Și eu sunt din Maramureș…” Mama a rămas fără grai. Noi copiii strigam de bucurie. Dezmeticită, mama își freca mâinile: “-Dar cum pot să împachetez așa de repede? N-am nici valize, nici lăzi… -Nimic, doamnă ! Am ordin să iau o valiză cu mâncare pe o zi și una cu haine de schimb. Atât. Cu mai mult nu vom putea urca în tren.” Mama a început să plângă în hohote că nu pleacă. Soldatul știa că a primit un ordin și că trebuia să-l execute…

A doua zi dimineața abia am reușit să urcăm în tren. Peronul gării era plin, trenul avea ciorchini de oameni și pe scări. Soldatul și-a făcut greu drum. Pe cei trei băieți i-a urcat pe fereastra vagonului și eu cu mama era să rămânem jos. Să știți că scenele din filme nu sunt deloc exagerări.

Drumul de la Socodor la Vulcan l-am făcut în 20 de ore, cu trei schimbări de tren. În Arad ne-a surprins o alarmă aeriană. De data aceasta erau avioane germane (cu câteva luni înainte fuseserăm bombardați de americani), dar au bombardat la mare distanță. Eram adormiți când am ajuns la Vulcan. Tata ne așteaptă în gară, nu-l mai văzusem de nouă luni. Primul lucru ce i l-a spus soldatului și mamei: “-Nemții au rupt frontul, astă seară au intrat în Socodor și Chișineu – Criș. Slavă Domnului că sunteți aici!” Bucuria noastră a fost imensă iar soldatul era fericit și mândru că își făcuse datoria.

Am rămas la Vulcan un an și trei luni… apoi războiul s-a terminat și ne-am întors la Sighet… și viața a mers mai departe și cu bune și cu multe necazuri… tatăl meu a făcut închisoare sub comuniști și apoi a murit tânăr, la 50 de ani… mai târziu a murit și mama și toți frații mei, am rămas doar eu…

Soldatul care ne-a salvat atunci se numea Petru Vașvari – nenea Petrică, cum a rămas de atunci în memoria noastră. S-a întors și el la Sighet unde a trăit până la adânci bătrânețe. L-am mai văzut de câteva ori și de fiecare dată bucuria a fost reciprocă, ne unea această amintire dramatică dar cu final fericit… Ultima dată l-am văzut în 2003, acasă la el pe strada Gheorghe Doja… apoi la scurtă vreme am aflat că trecuse la cele veșnice.

I-am căutat mormântul în cimitir, am aprins o lumânare și am spus o rugăciune. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți binefăcătorii noștri !

Prof. Aurelia Vișovan

sursă foto: http://transilvaniareporter.ro

La începutul lunii octombrie 2017, în Sighetul Marmației au fost organizate festivităţile de deschidere a Centrelor de excelenţă la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, la Liceul Tehnologic Forestier şi la Şcoala Gimnazială „George Coşbuc”. În cadrul festivităţii a fost lansat volumul colectiv Compendiu Dincolo de Ştiinţe – un volum ce conţine lucrările de cercetare expuse în cadrul Proiectului Judeţean „Dincolo de ştiinţe” organizat la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, în luna iunie.

Prima ediție a Proiectului Educațional „Dincolo de științe” din cadrul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță, un proiect inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, a reunit 82 de proiecte de cercetare ale elevilor din clasele V – XII. Au participat elevi și cadre didactice de la aproape toate Centrele de excelență din județul Maramureș.

Dacă într-un interviu anterior, publicat pe site-ul www.salutsighet.ro în 12 iunie 2017, am aflat detaliile generale ale acestei activități de la dl. Gheorghe Andrașciuc, inspector școlar general adjunct (ISJMM), unul dintre coordonatorii Proiectului Județean „Dincolo de Științe”, azi ne-am propus să vorbim despre rezultatul principal: Compendiu Dincolo de Științe.

Brîndușa Oanță: De ce un Compendiu Dincolo de Științe? Ce granițe au fost depășite?
Gheorghe Andrașciuc: Această lucrare reprezintă un exercițiu intelectual în care au fost angrenați elevii cuprinși în Centrele de excelență din județul Maramureș, sub directa coordonare a profesorilor lectori care predau în cadrul acestor centre. Ideea proiectului și a volumului, ca finalitate a proiectului despre care dumneavoastră ați vorbit în preambulul acestui interviu, a derivat din conștientizarea lipsei unei anumite dimensiuni din procesul de predare-învățare-evaluare în sistemul de învățământ preuniversitar și anume a activității de cercetare științifică. În prezent, această formă de cunoaștere reprezintă un atribut al învățământului superior și al instituțiilor de cercetare. Noi am considerat că este necesar ca elevii să fie familiarizați cu o astfel de activitate încă din ciclurile gimnazial și liceal, bineînțeles sub coordonarea riguroasă a profesorilor lectori care predau în cadrul Centrelor de excelență. De aceea, bazându-ne pe faptul că în cadrul grupelor de performanță sunt cuprinşi elevii foarte buni, am considerat că este nevoie să dezvoltăm şi această componentă a activităţii desfășurate în cadrul grupelor de performanță. Prin urmare, acest volum colectiv, pe care noi l-am denumit Compendiu Dincolo de Ştiinţe, cuprinde lucrările prezentate în cadrul proiectului Dincolo de ştiinţe, la Colegiul Naţional Dragoş Vodă din Sighetu Marmaţiei și este rodul muncii elevilor sub directa îndrumare a cadrelor didactice ca un răspuns la curiozitatea intelectuală ce definește această categorie de elevi.

Brîndușa Oanță: Ce criterii au stat la baza selecției materialelor și cine a contribuit la aceasta?
Gheorghe Andrașciuc: Proiectele de cercetare au fost transmise inspectorilor şcolari responsabili de discipline. Într-o primă etapă, aceștia au analizat calitatea lucrărilor şi şi-au dat girul ca acestea să fie prezentate în plenul secţiunilor. Departajarea studiilor s-a făcut de către inspectorii şcolari moderatori sau, la anumite secțiuni precum discipline tehnologice, biologie, chimie și fizică, de către profesorii care au coordonat prezentările lucrărilor în plenul secţiunilor. Când a fost lansat proiectul Dincolo de științe, au fost comunicate criteriile de abordare și de structură în vederea elaborării studiilor de cercetare. Inspectorii școlari (prof.dr. Valentina Todoran, prof. Iuliana Mărieș, prof. Gheorghe Maiorescu, prof.drd. Camelia Duță, prof. Carmen Ulici, prof. Simona Malearciuc, prof. Livia Pop, prof. Adrian Gavra și prof. Pavel Filip) și profesorii desemnați (lect.univ.dr. Ilie Cherheș, prof. Ana Grigor, prof. Ioan Tivadar, prof. Claudia Mintău, prof. Anuța Bologa, prof. Mărcuța Tomoiagă și inspectorul școlar, prof.dr. Flaviu Vida) pentru a modera activitatea de prezentare pe secțiuni au analizat respectarea acestor norme și calitatea prezentării. Prin urmare, cele două criterii valorice au stat la baza stabilirii ierarhiei lucrărilor expuse în plenul secțiunilor.

Brîndușa Oanță: Care este, în fond, utilitatea acestui volum?
Gheorghe Andrașciuc: Volumul este important pentru că oferă exemple de bună practică. În acest fel, şi elevii care nu au fost implicaţi în această acțiune au acces la conţinutul acestor studii de cercetare. De fapt, compendiul reprezintă, după cum am mai subliniat, un exercițiu intelectual extrem de important pentru devenirea intelectuală și profesională a elevilor, prin simplul fapt că stârnește curiozitatea intelectuală, punând elevii în situația de a merge dincolo de aparență, dincolo de lucrurile comunicate direct și unilateral de la catedră. Totodată, o astfel de activitate este importantă și prin capacitatea de a contribui la conturarea unei personalități reflexive și autonome prin stimularea spiritului critic în raport cu anumite situații problemă întâlnite pe parcursul realizării studiului, dar și prin stimularea abilităților și a competențelor necesare realizării unui studiu științific.

Brîndușa Oanță: Dați-ne câteva detalii tehnice despre tipărirea compendiului (structură, tiraj, număr de pagini etc).
Gheorghe Andrașciuc: Volumul a apărut la Editura Casei Corpului Didactic Maria Montessori şi are 636 de pagini, în format mare. Coordonatorii volumului colectiv sunt și coordonatorii proiectului Dincolo de științe, și anume prof. Ana Moldovan, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, prof. Gheorghe Maiorescu, coordonator al Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță și prof.dr. Gheorghe Andrașciuc, inspector școlar general adjunct, în competențele căruia intră și activitatea de excelență desfășurată la nivelul județului Maramureș. Se preconizează că tirajul va fi undeva la 300 de exemplare. Am ținut foarte mult ca acest volumul să fie tipărit în varianta color întrucât sunt foarte multe grafice, diagrame, imagini și scheme care nu puteau fi înțelese dacă erau tipărite în varianta negru. Trebuie să mulțumim celor care au sprijinit financiar publicarea acestui volum precum Asociația profesorilor de matematică reprezentată de domnul inspector școlar, prof. Gheorghe Maiorescu, Asociația profesorilor de informatică reprezentată de doamna inspector școlar, prof. Iuliana Mărieș, Colegiul Tehnic George Barițiu reprezentat de domnul director, prof. Grațian Pop și NANA & DARIUS CONTA EXPERT SRL din Sighetu Marmației, reprezentată de ec. Iulian Pop. Tuturor acestor susținători le mulțumim. De asemenea, țin să mulțumesc colegelor noastre, prof.drd. Georgeta Iuga și prof.drd. Ligia Buszor pentru corectura realizată și dnei prof. Gabriela Filimon pentru paginarea studiilor în carte.

Brîndușa Oanță: Care este publicul țintă al Compendiului Dincolo de Științe?
Gheorghe Andrașciuc: Cititorii acestui volum sunt elevii din Centrele de excelenţă, dar și cei din afara acestora, dornici de a aprofunda diferite teme gândite și realizate de colegii lor sub coordonarea profesorilor lectori. De asemenea, receptorii Compendiului Dincolo de Științe pot fi toți cei interesați de o anumită problematică abordată în cadrul unui anumit domeniu de cunoaștere umană.

Brîndușa Oanță: Care vor fi canalele de distribuție ale volumului? Vă interesează/veți solicita și un feedback?
Gheorghe Andrașciuc: În acest moment, volumul colectiv Compendiu Dincolo de Științe poate fi achiziționat de către elevii și de către profesorii lectori care au realizat lucrările de cercetare. De asemenea, această lucrare se găsește în toate bibliotecile unităților de învățământ în care se organizează cursurile de excelență din județul Maramureș, la Centrul de documentare al Casei Corpului Didactic al județului Maramureș, la Biblioteca Județeană Petre Dulfu din Baia Mare, la Biblioteca Municipală Laurențiu Ulici din Sighetu Marmației, la Biblioteca Centrului Universitar Nord din Baia Mare și la Biblioteca Națională a României. Desigur, ecoul receptării compendiului este unul pozitiv atât din partea elevilor, cât și din partea cadrelor didactice care au citit cartea.

Brîndușa Oanță: Vor exista resurse pentru continuitatea proiectului și, de ce nu, al unui nou compendiu?
Gheorghe Andrașciuc: Cu siguranță, da. În anul școlar 2016-2017, am organizat prima ediție a proiectului. Proiectul prevede ca finalitate a acestei activități publicarea într-un volum colectiv a lucrărilor de cercetare premiate în cadrul prezentării pe secțiuni. Ediția a II-a va avea loc la 16 iunie 2018. Studiile premiate în cadrul ediției a II-a vor fi publicate într-un volum colectiv, vol.II.

Brîndușa Oanță: Credeți că temele abordate au fost tratate în spiritul științei?
Gheorghe Andrașciuc: Trebuie pornit de la ideea că în sistemul de învățământ preuniversitar nu se pune accent deosebit pe susținerea demersului științific din partea elevilor. În acest context, prin acest proiect, inițiatorii acestei activități și-au propus să inițieze elevii în munca de cercetare științifică. Desigur, lucrările respectă, repet, la nivelul învățământului preuniversitar, rigorile unor studii științifice prin identificarea problemei, stabilirea aparatului critic și a metodologiei de rezolvare a temei, originalitatea abordării situației problemă cu precizarea surselor bibliografice. Sunt câteva aspecte pe care le-au respectat autorii studiilor publicate în Compendiu Dincolo de Științe.

Brîndușa Oanță: Cine au fost cei mai “harnici”: elevii sau profesorii? Ce localitate/instituție este în top, cu cele mai multe titluri publicate?
Gheorghe Andrașciuc: Sunt mai multe Centre de excelență care au participat la acest proiect ce funcționează în cadrul Colegiului Național Dragoș Vodă Sighetu Marmației, Colegiului Național Gheorghe Șincai Baia Mare, Colegiului Național Vasile Lucaciu Baia Mare, Colegiului Tehnic George Barițiu Baia Mare, Colegiului Economic Nicolae Titulescu Baia Mare, Liceului Pedagogic Regele Ferdinand Sighetu Marmației, Școlii Gimnaziale Lucian Blaga Baia Mare, Școlii Gimnaziale George Coșbuc Sighetu Marmației, Școlii Gimnaziale George Coșbuc Baia Mare și al Școlii Gimnaziale Nicolae Iorga Baia Mare. Unii dintre elevi și unii dintre profesorii lectori, coordonatori ai lucrărilor, provin și din alte unități de învățământ, însă ei sunt cuprinși în activitățile Centrelor de excelență. Las cititorii să aprecieze care Centre de excelență și care discipline a-au implicat mai mult în elaborarea studiilor de cercetare.

Brîndușa Oanță: Vă mulțumim pentru interesantele detalii pe care ni le-ați oferit și dezvăluim cititorilor noștri că, în curând, vom publica un alt interviu cu dumneavoastră. Subiectul: scriitorul sighetean Alexandru Ivasiuc.
Gheorghe Andrașciuc: Vă mulțumesc și eu pentru interesul acordat promovării excelenței în educație.

Autor, Brîndușa Oanță

Tristețea noastră-i simplă și fără echivoc:
Avem resurse gârlă – din cele naturale –
Da’ nu suntem aleșii ca să avem noroc
Și să ne-ajute Statu’ să nu pierdem parale.

Azi totu-i clar și Cerul ni-i martor solidar:
Avem mașini bengoase și PIB-ul cât credința
Ne batem în consumuri și nu e în zadar
Că ne-a crescut doar “faima” și prea puțin putința.

Se duc bănuții noștri rapid pe “mari” tentații,
Avem liber la viața grăbită să ne toace,
Plătim la greu chiar apa și… alte aberații –
De nas ne duc borfașii, ne place, nu ne place!

Al nostru-i viitorul deși ni-l dau cu… cântec
Cei care-au pus zăvorul la apă, aer, soare,
Și nu ne folosesc nici moaște, nici descântec,
Când ni se-arată ușa și… valea, la plimbare!

Mi-e dor de apă pură în loc de Coca – Cola,
De carne fără E-uri și lapte de la țară,
Că prea ne iau de fraieri cei ce-au stricat busola
Și-acum plătim la prețuri mai mari ca pe afară.

Ars Publica

IARBA
Vară. Trecând pe lângă grădinița sa cu bunicul, nepotul exclamă:
– Uite! Iarba a crescut peste huțuțe!.La toamnă, când vin copiii, o să trebuiască să o …binecuvânteze. Așa:… – imită el cositul.

A VIII-a, EMOȚII
Pozele, panglicile, ultimele ore, despărțirea, florile, serbarea, evaluarea națională, înscrierea… Toate sunt aștepte cu înfrigurare. Dar, mai ales, dansul, ținuta, banchetul. O absolventă izbucnește: ” Nu mai trece odată …Trecerea asta?”

TÎRZIU ÎN IUNIE…
Gimnaziu la ţară, ultimele zile din sem. II. Profesoara intrând în clasă:
– …Da’ iar sunteţi numai patru?
– Apooi…, amu, noa!… ( – un elev).

BAC’ 2015
Iunie, seară toridă. Două domnișoare o iau spre oraș: ”…Ce te temi? Tristețe, melancolie, iubire,natură… Altceva ce să fie? N-are ce să fie…”

EXPLICAȚIE
– …Noi în excursie am văzut păsări și mai frumoase. Cu roșu, roz, alb, albastru…, în toate culorile…. – spune nepotul mai mare.
– Poate era un cocoș de munte… – presupune bunicul.
– Nu, nu a fost un cocoș…
– Stiți? Poate că pasărea aia a trecu prin niște culori înainte… – se bagă în vorbă mezinul.

FRAŢII
– Ia şi mănâncă! – spune bona.
– Mulţumesc! …A, nu, nu acuma, că nu-mi dă voie mama să mănânc în pat – răspunde copilul, de lângă leptop.
– Şi mie nu-mi dă! – completează fratele său mai mic, din capul patului, mâncând.
*
– Nu staţi pe ciment, copii! – le cere bona.
– Eu nu stau! – răspunde cel mare, de pe ciment.
– Şi eu nu stau! – completează cel mic, de pe ciment.
*
– …Ce-i ăstaa? CD cu Războiul stelelor? Nici nu ştiam că-l avem! – exclamă cu bucurie copilul, cotrobăind prin sertare.
– Şi eu nu ştiam! – exclamă, la rândul său, fratele său mai mic.
*
Prânzul, iar. Fratele mai mare face mofturi. Mezinul anunţă:
– Şi eu nu pot să mănânc!
*
– Ce să iau pe mine? Nu mi-o pregătit mama hainele!
– Şi mie nu mi-o pregătit!

Autor, Marin SLUJERU

Câteodată îmi doresc să nu fi fost o persoană matinală, aș vrea să pot dormi și eu mai mult pentru a sta cât mai departe de realitatea care mă-nconjoară (doar de partea negativă a acesteia). Alteori, îmi place să fiu o persoană a dimineții, cel mai mare avantaj îl are faptul că prind primele lumini ale răsăritului, luna și stelele făcându-i loc pe cer soarelui, fiind rândul său de a veghea Pământul.

Îmi place să fiu singura persoană trează în prezența liniștii apăsătoare de care este cuprins orașul. Străzile mizere sunt fără picior de om, iar eu ies din apartament pentru a profita de momentul de liniște oferit și binemeritat. Nu pot prinde schimbul luminilor fără o cană de cafea căreia îi pun un capac și o iau cu mine pentru a nu mă simți singur. Bucuria primei guri de cafea, dimineața, însemnând pentru mine un lucru esențial pentru începerea unei zile cu adevărat bune. Trec încet pe lângă un șir de cafenele care urmează a fi deschise, auzindu-se estompat muzică în fața fiecăreia. M-am oprit un moment pentru a-mi aprinde o țigară, dar am încremenit când mi-a ajuns la ureche o melodie, provocându-mi o stare de reverie.

În vis, aud o muzică ritmată, dar blândă, venită de foarte departe: nu mă deranjează, e chiar suavă, îmi amintește de ceva aproape uitat, atât de îndepărtat și de uitat, încât îmi dau lacrimile. Totuși, nu-mi dau seama de ce-mi aduce aminte, mă las legănat de ea, cu ochii umezi de vis. Nu știu dacă să stau sau să fug și să găsesc refugiul acelei melodii. Este una dintre piesele mele preferate și care-mi mângâie mereu sufletul, dar de această dată… a reușit să-mi frângă inima, iar prima reacție fiind de a-mi porni șiroaie de lacrimi. Sunt un bărbat intransigent, dar acum mă simt cel mai vulnerabil. Ajung în fața vitrinei unei cafenele, nu una oarecare, îmi pun mâinile în formă de ogivă deasupra ochilor pentru a vedea mai bine în încăpere chiar dacă o știu și cu ochii închiși. Acolo este apariția ei, reamintindu-mi de ce totuși un uragan îi poartă numele. M-a răvășit din nou, ca de prima dată, aceiași fluturi în stomac, inima îmi bate mai puternic decât acum trei ani și creierul o întreabă ,,Ce e? Ce-ai văzut?’’. Picioarele le simt mai grele decât înainte și este oribil pentru că aș vrea să fug, dar ele mă țin pe loc cu un motiv.

Doamne, m-a văzut. Katrina, cea care m-a învățat să fiu puternic, dar vulnerabil, fericit, dar și trist. Nu vreau să recunosc, dar ea va rămâne totodată slăbiciunea mea. În interior ard și totuși încerc să nu arăt acest lucru la suprafață, în timp ce ea se apropie de ieșirea cafenelei unde eu aștept afară cu o cafea rece. Gâtul mi-e uscat, iau o ultimă gură de cafea cu care îmi sting focul interior, știind că urmează să ținem o discuție și nu vreau să fac gestul de a bea pentru a nu sugera o lipsă de respect. Știam prea bine și faptul că urmează un ,,Bună!’’ rostit cu o voce suavă și ușor răgușită, semn că fumează.

– Bună! într-un sfârșit răsună.
– Hei! Katy…
Cel mai nesigur salut pe care l-am rostit. Nu pot să-i rostesc numele cu liniște, mă simt asemenea unui animal torturat, tortura fiind năvala unui val de sentimente care mă izbesc, nu un simplu val, mai sincer ar fi un tsunami de câteva etaje, poate și tu ai simțit asta cândva sau poate o vei face.
– Te-ai întors în oraș, c-cum așa? bâlbâindu-mă puțin.
– Am ajuns seara trecută și am vorbit la telefon cu Scott să lucrez la cafeneaua lui.
Povestea în continuare iar eu mă pierdeam printre cuvinte până ce m-am trezit când am auzit:
– Chiar mă gândeam când o să te văd.
– Păi, iată-mă!
– Nu am uitat că iubești răsăritul.
Nici eu nu am uitat că iubești drumurile cu mașina seara, cu geamurile date până jos pentru a simți apusul, nu doar pentru a-l vedea. Nu am uitat că iubești să asculți Twenty One Pilots, să citești Lauren Oliver, să ne uităm împreună la comedii romantice, să ieșim la alergat dimineața, aș putea continua, dar acum amintirile au un gust amar…,,Ce-ai făcut cu mine?’’…mă gândeam. Într-un sfârșit i-am răspuns la amintirea invocată doar cu un simplu răsuflu.

Ne uităm unul spre celălalt fără a spune ceva, îi simțeam neliniștea din corp, sigur și ea de a mea, nu era în regulă, ne putem încă transmite energia, limbajul corpului nu s-a stins niciodată din câte pot observa și asta este un semn, dar încerc să nu mă duc așa departe cu gândul. Unul trebuie să facă o mișcare, aș vrea să plec, însă am mai multe motive de a rămâne.

– Ai mai dori o cafea? gesticulând și arătând spre cafeneaua care cândva a fost ,,a noastră’’. Fără lapte și fără zahăr, nu? a completat Katrina.
– Da. Și rece.

Parcă îmi descriu anul precedent… fără vreo bucurie sufletească, spre deosebire de acum doi ani, dar asta e altă poveste. Fără o iubire de care să am parte, cel mai rău a fost însă, fără ea. Mereu i-am simțit absența, involuntar. Acel ,,fără’’…

O văd venind cu cafeaua spre masă, mereu mi-a plăcut să o privesc, s-a așezat în fața mea în timp ce îmi aprindeam, într-un sfârșit, o țigară.

-Mi-a fost prea dor de tine Enzo, trebuia să mă întorc.

Îmi ridic privirea către ea, ochii mei fiind fixați spre ai ei și viceversa, îi întind pachetul de țigări pentru a servi din el știind că nu va refuza. Astfel, în acest moment mă simt infinit, răsăritul preferat cu nuanțe de albastru și roz, cafeaua perfectă și marea mea iubire. Parcă acum începe să fie totul mai dulce chiar dacă din cafea lipsește zahărul.

Autor, Simona Popan,
studentă, Universitatea „Babeș – Bolyai” Cluj, Facultatea de Geografie

N.R. Lucrare înscrisă la Concursul de creție literară pentru liceeni „Scriitor pentru o zi” (2016)