În Sighetu Marmației se organizează ore de dans pentru mămici. Sub denumirea ”Mami dansează!”, Ramona Cosovan, instructoare de Zumba, dar pasionată de dans în general și mămică a două fetițe care nu ratează niciun campionat de dans, cu soțul antrenor de dans, și-a propus să aducă un concept nou în Sighet. Dacă copiii și adulții fac dans, de ce nu ar face împreună? Pentru a nu-și lăsa soțul fără cursanți , Ramona va începe cursuri de dans pentru graviduțe și tinere mămici. Astfel, indiferent dacă ai un copilaș pe drum sau dacă ești cu el în brațe, poți veni la ore de dans. Beneficiile vor fi de ambele părți.

Iată ce ne spune Ramona despre cum anume i-a venit ideea de a organiza dansuri pentru graviduțe și mămici cu bebeluși: ”Sunt multe mămici cu bebeluși sau însărcinate care ar vrea să facă mișcare, dar, dintr-un motiv sau altul nu pot, în cazul de față, copilul care este foarte mic și, în cele mai multe cazuri nu au cu cine să îl lase, iar cele însărcinate nu pot să facă efort prin sărituri. De exemplu, înainte făceau sport, acum nu mai pot face aceleași mișcări, însă își doresc să aibă activitate fizică în continuare. Cel mic va sta în sistem de purtare, și, cel mai probabil, obișnuit cu legănatul din burtică, va adormi în primele 15 minute.” (Ramona Cosovan)

Dansul le ajută pe mămici prin simplul fapt că este un ansamblu de mișcări care activează întregul organism, iar mai apoi, mămicile pot socializa și face schimb de păreri, situații și soluții.

”Mămicile învață pași de dans, și, de ce nu, chiar se relaxează făcând ceea ce le place, și uită de toate o oră. Prin dans se creează o legătură mai strânsă între mamă și copil, mai ales că, cel mic simte și mama.”, spune Ramona.

De ce a ales dansul? Ramona recunoaște că dansul nu este meseria ei, însă este instructor de zumba pasionat.

”Eu sunt instructor de zumba, ceea ce fac cu plăcere și am reușit să transmit acestă plăcere de mișcare, tonifiere, distracție, bună dispoziție adică într-un cuvânt zumba, și altor persoane, care susțin că și-au schimbat viața după ce au descoperit acest stil de mișcare. Făcând la rândul meu dans, și fiind foarte implicată și dedicată în ceea ce fac, lucrând totodată cu adulți și copii, am cunoștințele și abilitatea de a mă plia pe nevoile fiecăruia, adică de a adapta dansul în funcție de cine este la oră, plus că sunt și mamă a doi copii minunați și știu ce înseamnă să fii însărcinată și chiar să porți copilul în pântec.”

Pentru Ramona, dansul înseamnă relaxare, fericire, bună dispoziție, cu toate că recunoaște că, la nivel de oraș încă nu este foarte ”abordat”.

”Dansul la nivel de oraș este privit cu reținere de către adulți, în schimb, copiii vin de regulă aduși de părinți dar și din proprie inițiativă (mă refer la adolescenți). Adulții sunt reticenți, rușinoși, comozi, și nu toți au deschidere înspre nou, înspre a învăța. Ei consideră că dacă nu au făcut de mici, acum nu mai are rost sau invocă diferite pretexte. Dar sperăm să schimbăm aceste concepții, încetul cu încetul. Ca oraș suntem încă reținuți, aruncăm o privire în Baia Mare unde vedem tineri și adulți deschiși spre dans, în număr mult mai mare și nu mai vorbim de orașele mai mari. Există un mare potențial la copii, însă din păcate, a face dans este costisitor, iar copiii au nevoie de susținere financiară, la fel ca și cluburile care în prezent sunt uitate. Dar asta este o poveste mai lungă.”, mărturisește Ramona.

Diana Apopi: Ce ți- ar plăcea să faci, dar încă ți se pare dificil în Sighet, din punct de vedere al dansului?
Ramona Cosovan: Mi-ar plăcea ca lumea să fie mai deschisă, să se organizeze mai des EVENIMENTE sportive, să iasă adulții din casă mai des să facă mișcare, să facem un eveniment sportiv unde oamenii să poată face sport în aer liber, aerobic, zumba, cangoo, să nu le fie rușine să danseze, să fie ei , poate astfel am reuși să schimbăm și mentalitatea despre sport.

Orele pentru ”Mami dansează” vor fi o dată pe săptămână, iar orarul se va stabili pe parcurs, fie de la ora 11:00 sau de la ora 18:00.

Pentru cei care doresc să se înscrie la aceste ore de dans, pot să o contacteze pe facebook pe Ramona Cosovan.

Autor, Diana Apopi

Clubul Rotaract Sighet a organizat, în weekendul 13-15 octombrie, Conferința Regională Zona 2, Rotaract, conferință la care au luat parte tineri din mai multe cluburi din țară.

Zona 2 Rotaract înseamnă o porțiune din regiunea N-V a țării, așa cum este împărțită harta Rotaract, și cuprinde cluburi din Baia Mare, Cluj, Bistrița, Oradea, Satu Mare.

Conferințele regionale au loc de două ori pe an, primăvara și toamna, iar în această toamnă, s-a ales ca locație zona Maramureșului Istoric. Într-o pensiune pitorească din Mara, reprezentanți ai cluburilor Rotaract din Zona 2 s-au întâlnit pentru a face schimb de idei de proiecte, în scopul dezvoltării comunității și a dezvoltării personale. S-a pus accentul pe proiecte care să vizeze în primul rând sustentabilitatea, astfel încât, impactul unui proiect realizat la un moment dat de cluburile Rotaract să nu fie doar de moment, ci și de viitor.

”E similar pildei cu omul care murea de foame, iar cineva i-a dat o undiță în mână pentru a-l învăța să pescuiască, fără a-i oferi doar peștii ca hrană”, spun reprezentanții cluburilor.

Pe lângă activitățile formale, Clubul Rotaract a oferit invitaților la conferință, workshopuri despre cum se cos baierele și cum se fac farfurii din lut. În plus, elevii Liceului Tehnologic Forestier le-au oferit un moment artistic învățându-i și pașii de dans tradițional popular.

La conferință au participat cluburile Rotaract Club Oradea, Rotaract Club Satu Mare, Rotaract Baia Mare, Rotaract T.E.A.M. Baia Mare, Rotaract Samvs Cluj-Napoca, Rotaract Cluj-Napoca Visio, Rotaract Club Jimbolia și Rotaract Kronstadt.

Următoarea Conferință Regională din Zona 2, va avea loc în primăvară.

Autor, Diana Apopi

Clubul de senioare din cadrul Centrului de Zi „Micul Prinț” a împlinit trei ani de existență, trei ani de mobilizare în numeroase activități comunitare, de implicare în proiecte de succes, trei ani de bucurii și momente frumoase petrecute împreună.

În acest program sunt înscrise 22 de beneficiare, centrul nostru urmărind nu doar punerea la dispoziției a unui spațiu de întâlnire și de socializare pentru persoanele vârstnice, ci și de formare și valorizare a potențialului fiecărei persoane care frecventează acest centru.

De-a lungul acestor trei ani de activitate, beneficiarele programului nostru s-au implicat în numeroase proiecte și acțiuni din cadrul comunității sighetene precum: sprijin acordat în cadrul sărbătorii anuale a voluntariatului; sprijin acordat în cadrul programului de meditații pentru copii; participare la derularea unor proiecte sociale și sportive organizate de către alte asociații, confecționarea de produse handmade cu scopul autofinanțării, etc.

Aniversarea a debutat cu un moment de rugăciune de mulțumire pentru acești minunați ani petrecuți împreună, moment organizat de preoții Asociației Frați Minori Capucini, și a continuat cu cântece și voie bună.

Pentru a marca această aniversare am ales un loc cu totul și cu totul special: “Pensiunea Doina”, o fărâmă din Maramureșul de poveste, iar doamnele sărbătorite s-au declarat absolute fascinate de peisaj, după cum mărturiesc acestea:
“Am admirat peisajul, pensiunea fiind amplasată într-un loc mirific, am avut o aniversare de neuitat” , spune Maria G.
“Aniversarea a trei ani de activitate a fost un eveniment deosebit, ne-am bucurat să petrecem împreună această seară specială”, apreciază Ileana K.

La mulți ani doamnelor senioare! La mulți ani frumoși și bogați cu noi proiecte de suflet!

Autor, Antonia Luiza Dubovici (Zavalic)

“…Munții Maramureșului gem / Blestem, de potop și de pară / Pe toate năpârcile ce-au năvălit în țară / Pe toate domniile cu sufletul de fiară…” ( Aurel Vișovan, Rapsodia Maramureșului)

Unul dintre centrele rezistenței anticomuniste din România, Maramureșul istoric a dat un important prinos de jertfe pe altarul valorilor creștine și al libertății naționale. Preoți și învățători, călugări și călugărițe, intelectuali, studenți și elevi, precum și mulți țărani luminați și dârji au luptat și suferit în munți, închisori și lagăre mărturisind credința în Dumnezeu și în destinul creștin al neamului românesc.

Numărul lor este probabil de ordinul miilor, dar dispariția fizică a multora înainte de 1989 cât și răspândirea în alte zone ale țării, face imposibilă o statistică exactă. Lor li s-au adăugat un mare număr de soții, mame, fiice, surori sau rudenii ale celor implicați direct în lupta anticomunistă care au fost prigonite prin arestări, anchete, bătăi, uneori detenție efectivă de câteva luni (fără judecată), pierderea locului de muncă, percheziții, presiuni și șicane, măsuri discriminatorii la adresa copiilor, etc. În afara celor direct persecutați, o mare parte a populației maramureșene a manifestat în măsuri diferite o rezistență pasivă, refuzând integrarea deplină în “noua ordine” comunistă, ceea ce a atras Maramureșului epitetul de “mic-burghez și contrarevoluționar” .

Momentele fierbinți ale rezistenței maramureșene au fost : lupta împotriva anexării la URSS ( dec.1944-apr.1945), prigoana împotriva membrilor partidelor istorice ( în special PNȚ) după falsificarea alegerilor din 1946, arestarea majorității membrilor Grupului Legionar Maramureș în august 1948, prigoana împotriva Bisericii Greco-Catolice (cultul majoritar atunci în Maramureș) începând cu octombrie 1948, rezistența din munți (1948-1953) în care s-au unit luptători de toate orientările, persecuția împotriva țăranilor care refuzau colectivizarea (până în 1962). Pe mai mulți dintre eroii maramureșeni îi regăsim în prima linie a rezistenței în mai multe din aceste prigoane, apărând toate valorile identitare sau civile (libertate și integritate națională, democrație, credință, proprietate) pe măsură ce acestea erau atacate.

Fără a avea pretenția exhaustivității sau a unor clasificări nepotrivite, din lista elitei rezistenței anticomuniste nu pot lipsi Ilie Lazăr, Ioan Bilțiu Dăncuș, preot Ioan Dunca Joldea, Aurel Vișovan, Vasile Popșa, Gheorghe Rednic, Ion Bohotici precum și multe alte nume mai puțin cunoscute dar care trebuie salvate de uitare și cinstite cel puțin pe plan local (în cele două lucrări ale mele pe acest subiect, “Mărturii ale rezistenței anticomuniste din Maramureș” și “Maramureșul în lupta anticomunistă” am reușit să conturez sumar câteva zeci de biografii ale eroilor maramureșeni, dar efortul de cercetare merită continuat). Și pentru toți cei trecuți la cele veșnice să înălțăm rugi fierbinți către Atotputernicul Dumnezeu ca primindu-i în gloria Sa să-i facă mijlocitori cerești pentru maramureșenii de azi și pentru tot neamul românesc.

Mai avem printre noi 20 de seniori nonagenari și octogenari (dar cu o tinerețe spirituală remarcabilă!) pe care-i respectăm și cu care ne mândrim (în paranteză localitatea de naștere și domiciliul actual): preot Ioan Bota (Rona de Jos – Cluj ), Vasile Bizău (Dragomirești – Franța), Melania Rițiu (Săpânța – București), Maria Ionescu (Dragomirești), sora Pelagia Iusco (Ieud – Roman /Neamț), Grigore Șofron (Sighet – Cluj), Nistor Man (Șieu – Tg. Mureș), Grigore Hotico (Ieud – Baia Mare), Ioana Petrovan (Ieud – Dragomirești), Ioan Ilban (Dragomirești – Sighet), Petru Codrea (Vadu Izei – Sighet), Ioan Pop – Arvinte (Breb – Timișoara), Ion Bizău (Ieud – Blaj /Alba), Ioan Dunca (Ieud – Vișeu de Sus), Gheorghe Bărcan (Săliștea de Sus – Cluj), Aurel Vlad (Dragomirești – SUA ).

Urmărind numele comunelor natale ale seniorilor pomeniți vedem că două localități se repetă mai des: Ieud și Dragomirești. Nu este o întâmplare. Dacă fiecare sat maramureșean și-a dat tributul său de luptă și suferință, focarul rezistenței anticomuniste a fost această axă Ieud-Dragomirești, pe valea Izei (cele două localități sunt foarte apropiate) unde populația s-a implicat masiv în sprijinirea acțiunilor de rezistență și de aici numărul mult mai mare de persoane arestate și condamnate. Explicația stă parțial în hotarul muntos al celor două comune situate la poalele Țibleșului, prielnic acțiunilor de partizani, dar există și aspecte mult mai profunde. Dragomireștiul era centrul de plasă al văii superioare a Izei cu pondere economică și administrativă, iar Ieudul un sat de mare tradiție spirituală (există și azi biserica de lemn de la 1364 !), renumit și prin familiile numeroase, dar și prin unitatea și dârzenia locuitorilor săi. Ambele localități au dat un număr mare de intelectuali care fac cinste Maramureșului și țării.
Și orașul Sighet a dat un număr important de luptători anticomuniști, dar aici se cuvine o precizare. Spre deosebire de satele maramureșene care (în ciuda secolelor de dominație străină) și-au păstrat caracterul predominant românesc, în Sighetul tradițional (situație valabilă până în anii ’60) românii nu erau majoritari (dintr-un complex de motive, discriminările din perioada austro-ungară fiind unul dintre ele). Grupul etnic cel mai numeros îl constituiau în perioada interbelică evreii (majoritatea stabiliți relativ recent, în a doua jumătate a sec. 19), care împreună cu maghiarii (stăpânii de până mai ieri) reprezentau circa 70% din populație. Centrul orașului era locuit masiv de alogeni (care dețineau comerțul și meșteșugurile), românii locuind la periferii, zona numită Locul Târgului fiind cartierul românesc cel mai important (capela greco-catolică care deservea zona fiind amenajată în casa eroului pașoptist Ioan Buteanu, unul din prefecții lui Avram Iancu). Aici au copilărit Aurel Vișovan, frații Vasile și Ion Popșa, frații Mihai și Grigore Șofron, Ioan Rus, Mihai Vlad, Alexandru Fonta, etc. Practic, toți “frații de cruce” sigheteni locuiau la mai puțin de 1 km de Aurel Vișovan! Spune și asta ceva despre atmosfera locului și momentului…

Într-o Românie debusolată, Maramureșul (deși nu este un pol de putere politică sau economică) reprezintă un reper autentic. Există încă resurse de credință și jertfă, există încă români curați pentru care neamul românesc înseamnă ceva. Ceva sacru pentru care merită să lupți și să te sacrifici, pe temelia martirilor de ieri și cu speranța în Înviere !

Preot prof. Marius Vișovan

7 minute primite în dar, din cei 101 ani de viață ai Domnului Șora

MOTTO:
„Realitatea este că atenția existențială (dacă și cînd e) își – ca să spun așa – secretează propria ei atenție operațională. Dar, în lipsa ei, de nu se știe unde (din umana libertate de opțiune desigur, zisă și liber arbitru) se iscă o atenție operațională capabilă să funcționeze și fără sprijinul celei existențiale.”
(Mihai Șora, în A FI, A FACE, A AVEA, Cartea Românească, 1985, pp. 170-171.)
*
Așa cum numai Poetul Ion Mureșan poate scrie „gramatica vieții”, în ultima seară a FICT 2017, de la Cluj, am ajuns în situația nevisată de a rosti „cîteva gînduri”, ca „uvertură” la proiecția unui fragment din filmul realizat de Doamna Luiza Șora, și dedicat acestui decan de vîrstă al tuturor filosofilor din lume la această oră, numit În căutarea muntelui vrăjit, o compilație, după cum a explicat Doamna Luiza Șora, între titlurile cărților lui Marcel Proust și Thomas Mann, „În căutarea timpului pierdut” și „Muntele vrăjit”, fără legătură directă cu conținutul lor literar.

În fața acestei situații, am citit – la sugestia Doamnei Luiza Șora și susținut de acest diRector al noii „Școli Ardelene” de carte și cărturari în formare care este poetul Vasile G. Dâncu – textul pe care i l-am dedicat Domnului Mihai Șora la împlinirea a 95 de ani (aveam la mine, pentru a i-l oferi, volumul meu ANAMTEME, în care apăruse). Dar, și pagina din revista Tribuna în care l-am publicat prima dată (pentru că era ilustrat cu o fotografie emblematică pentru spiritul filosofului.)

La capătul lecturii, de cîteva ori aproape rămas fără glas din cauza emoțiilor care mă copleșeau, în mijlocul aplauzelor, l-am observat pe Domnul Șora cum se ridică de pe canapeaua pe care ședea, mai repede ca cineva să-și dea seama și să-l sprijine, și se îndreaptă spre mine: o înclinație, o strîngere de mînă, o îmbrățișare…
*
Și-mi șoptește la ureche: „…mulțumesc pentru aceste șapte minute din cei 101 ani ai mei pe care mi-ați oferit ocazia să vi le dăruiesc…”
*
…eu îi mulțumesc Mai Știutorului Magistru pentru că, după vizionarea filmului, întrebîndu-l, cu „insolența” unui „ucenic” dacă ne poate spune care au fost „cea mai neagră zi și cea mai albă noapte din cei 101 ani ai vieții Sale”, am mai primit o „lecție”: „…o, multe nopți albe… nopți de lectură, nopți de iubire…  da, nopți albe de lectură… ” Și s-a oprit. Observînd că mai așteptam și răspunsul la cealaltă parte a întrebării, Doamna Șora a completat: „ Mihai Șora nu are memoria negrului… fiind un om luminos, are doar amitiri în culori și, desigur albul, care e sinteza lor…”

…Era aproape de miezul nopții… Dar era o mirabilă „noapte albă” la Cluj!
*
Textul, aici: Mihai Şora 95. O clipă solară într-un timp întunecat

Autor, Vasile Gogea

Sursă articol: vasilegogea.wordpress.com

Asociația „Open Your Heart” şi coproducătorul – Fundația „Prețuieşte Viața”, în parteneriat cu „Acibadem Hospitals Group”, au organizat evenimentul emoționant ajuns la cea de a 14-a ediție, Gala Atipic Beauty Bucureşti 2017. Evenimentul a avut loc joi, 12 octombrie, de la ora 19:00, la Palatul Parlamentului. Gazda Andreea Marin le-a primit cu mare căldură pe cele 16 modele de catwalk în scaun rulant, care au defilat alături de vedete din sport, muzică sau televiziune.

Dorința acestor veritabile modele, a fost să transmită publicului şi nu numai, că frumusețea caracterului şi a depăşirii barierelor trece de aparențe! Printre modele o regăsim și pe sigheteanca Anişoara Gog (Mârza), membră a clubului Rotaract Sighet şi recent declarată Maramureşeanul Anului de un trust media local. Dacă tot vorbim de aparențe, ei bine, în spatele unei persoane dedicate voluntariatului, şi care a acumulat până acum diferite premii sau nominalizări, stă un om cald, luptător, şi cu enormă dorință de a se autodepăşi!

Cred că Atipic Beauty este activitatea potrivită pentru aceste persoane care ne sunt într-adevăr modele şi chiar sursă de inspirație!

Felicitări, Anişoara, echipa „Salut, Sighet!” e mândră de tine şi, cu siguranță, Sighetul se bucură că ai ales să îi duci numele mai departe, în toate prezentările tale!

Autor, Camelia Pesek

N.R. Puteți reciti interviul (din 26.01.2017) cu Anișoara Mârza AICI

Un regat pentru cultură, un bănuț pentru-o idee!
Astea-s vremurile-n care se-agită prea-luminații
Să aducă multă carte pentru singura din nații
Care fabrică diplóme și le dă urgent, la cheie?

Ooo, venit-au negre zile, fără rost și fără artă,
Prefăcute de mulți „doctori” într-o lume de carton,
Și-au venit hoarde inculte, călărind un bou-vagon
Să ne spună alte snoave, cu tupeu și puși pe harță.

Pregătiți-vă din vreme, nu furați și nu fentați,
Că veni-vor pe cai turbo, îngeri cu figuri nomade
Pe mulți îi vor duce-n iaduri și-i vor învăța balade
Și-or cânta prin alte zone, într-o lume de ratați.

Lumea noastră se scufundă fără șanse de salvare
Și prin voi, voi epigonii ce-ați făcut cultura preș,
V-ați dat titluri, bani și funcții, între voi v-ați tot ales
Iară noi rămânem liberi, condamnați la… disperare.

Ars Publica

Viețile sunt nouă, zice Crina Voinaghi în volumul de proză scurtă dăruit cititorilor genului în această vară¹, iar lumile sunt atâtea câte personaje. Multe și diferite, întrepătrunse și fascinatoare. Un multivers alcătuit din universurile personale elaborate sârguincios de fiecare și observate minuțios de cea care le consemnează și validează în scris existența. Din poveste în poveste, pelerinajul cititorului este unul gratifiant, presărat cu recompense pe măsura investiției în lectură. Întotdeauna este așa.

Femei, bărbați, tineri, tinere, copii și pisici, neapărat pisici, se pun în mișcare și fac să se întâmple bucăți de povești care n-au nevoie nici de început, nici de sfârșit, care par să iasă din pălăria neagră a demoazelei de pe copertă. În două momente distincte: cel al taifasului cu pisica (neagră, cu coadă lungă, băgăreață) și cel al numărului de magie pisicească, zicem noi. N-avem decât să ne luăm după coada pisicii și să urmărim pălăria.

Să nu omitem partea de avertisment, foarte important, din versurile Beatles-ilor puse pe post de motto: „Nothing is real and nothing to get hung about”. Și, anticipat, o mărturisire: după ce am citit cartea Crinei Voinaghi, mai că ne-a venit să răsturnăm acest vers și să conchidem: allistrueandallis real….

Să vedem, așadar, ce ne așteaptă îndărătul cuvintelor, pentru că ele sunt cheia de intrare în lumile și viețile promise. Ordinea este aleatorie.

Intrând în Vise(le) cu dinți ale Mălinei alături de Pițu, pisica cu coada „neobișnuit de lungă”, cititorul devine părtașul „vieții virtuale onirice” a naratoarei și își dă silința să deslușească formula alunecării dintr-o realitate într-alta. Protagonista trăiește succesiv în două lumi care și-o revendică din motive diferite. De la un punct încolo, viața ei este scenariul unui joc de ping-pong în care ea joacă rolul mingii, paletele fiind mânuite din umbră după o rânduială obscură care nu se lasă descoperită, nici înțeleasă. Rămâne certă tocmai confuzia, starea  subiacentă din care nici măcar ciupiturile repetate și dureroase nu o salvează întotdeauna. Lumea care o cheamă insistent întinzându-i mrejele somnului o ademenește într-un vis (sau ne-vis, vorba Mălinei, cine știe?) cu mulți copii, care se joacă liberi (vai, mult prea liberi!) și de foarte multă vreme (mult prea multă!). Copii cărora nu le lipsește nimic, cel puțin în aparență. În afară de…..părinți. O singură problemă au acești copii, altfel descurcăreți: nu cresc. „Suntem într-o capcană din care nu putem scăpa”, explică unul dintre ei. În numele cui o fi vorbind? Aceasta pare să fie întrebarea pe care o suscită textul în cauză, Vise cu dinți. Orice text care se respectă te pune, într-un fel sau altul, într-o postură interogativă. Unul dintre rosturile lecturii. Se naște o întrebare care ar aștepta un răspuns. Întrebarea apare în interacțiunea cu textul, dacă textul, după cum spuneam, este unul care se respectă. Răspunsul, pe de altă parte, este unul personal. Nu este rostul textului să-l formuleze. Răspunsul este de resortul cititorului. Naratoarea din Vise cu dinți are propriul răspuns: „Copiii se înghesuiau toți în jurul meu, voiau ceva de la mine, fiecare altceva și în esență toți cam același lucru. Aveau chipul meu și plângeau.” Detaliile din „vis” nu se lasă părăsite după revenirea forțată la așa-zisa realitate: „Eram cu capul pe birou, mă luptam cu niște copii disperați după puțină atenție, sătui de libertate, nimic de pe birou nu mai era în ordine și, ce e mai rău, eu mă simțeam exact ca ei.” Ne permitem să preluăm discursul naratoarei și să adăugăm: …deoarece eu eram toți acei copii…Și noi?…

Un alt soi de întâlnire cu sine este relatată (la persoana a treia, de data aceasta) de către Sofia. Întâlnirea este un text amețitor, în care ai sentimentul că intri de mai multe ori, pe mai multe uși, un text în care au loc mai multe întâlniri, cea mai cea fiind întâlnirea cu „o parte din ea lăsată în urmă, îngropată undeva, […], fără de care spera că poate să trăiască”. Peste care, adăugăm noi, s-au așezat, îndărătnic, niște măști confecționate cu grijă, animate pe criterii de „așa se face”, mesagere ale morții într-o lume din care se scapă tot prin somn, sau prin vis „sau ce o fi fost”, gândește personajul. Nu prea contează, întrucât „unele lucruri mai bine le lași așa”, socotește Sofia. Dar, la un moment dat, măștile ajung să strângă. Și nu mai suporți, tu, eu, el, noi. Dincolo de măști, disponibilitatea pentru iubire.Pur și simplu.

Personajul feminin fără nume din Roz de martie iese din casă de trei ori, într-o dimineață, trântind ușa, ca să ducă gunoiul pe care tocmai i-l răscolise, cine alta decât pisica?Culmea! Odată dus, gunoiul se încăpățânează să se mai ceară o dată afară. Ca s-o ajute pe aruncătoare să înțeleagă că trăirile ei nu încap într-o singură lume.

Dacă lumea își declină virtuțile cu postulate bazate pe a avea, fericirea pe care o poți găsi acolo nu poate fi decât o Fericire de mohair. Tot ce vrea are Carla, alintată Charlotte, dar este oare fericită? Întrebare al cărui singur rost este să marcăm cele două verbe, „a avea” și „ a fi”. Carla are tot ce îi trebuie, o spune ea însăși de nouă ori pe patru pagini și jumătate de text. Textul începe și se sfârșește cu „am tot ce îmi trebuie”. Între început și sfârșit, argumente în favoarea fericirii. Cam șubrede, ce-i drept, din moment ce concluzia ne duce cu gândul la celebra așteptare din capodopera lui  Samuel Beckett. Carlei noastre i se pare că singurul lucru care-i rămâne de făcut, dincolo de abundența din viața ei, este să aștepte: „Așa că aștept, cu inima mea nouă într-o anumită proporție, să aibă iar soțul meu nevoie de mine sau altcineva, oricine, măcar să mă asculte când îi spun că am tot ce îmi trebuie.” Întrebarea noastră, născută din text, ar fi: ce ne (mai) trebuie?

O viață este doar un titlu, al primului text din volum, în realitate textul intră în mai multe vieți trăite, cum altfel decât în mai multe lumi? Irina, cu vârstă și cu statut de bunică, privește prin fereastra bucătăriei cu ochii (interiori?) modelatori ai „închipuirilor adolescentine”.  Amnezia anterogradă care s-a instalat, oarecum protector, într-o parte din ființa ei, partea aceea care se sustrage inacceptabilului, o repoziționează în contextul familial. Lumea pe care și-a creat-o nu poate fi ignorată de cei din jur, chiar dacă acestora le este greu s-o pătrundă. Interferențele generează tensiuni, tristeți și amărăciuni, chiar disperare, dar deschid uși nebănuite prin care răzbat, în cele din urmă, un pic de iubire, un pic de înțelegere și un pic de eliberare. Atât cât se poate.

Iubirea dă semne în cele mai neprevăzute momente. Ea își orchestrează evidența amplasând, în jocul de puzzle, piesa doveditoare care se ivește atunci când dorul este atât de puternic încât trece de barierele vieții prezente, reînviind secvențe neterminate dintr-un alt timp, pentru a le da deplinul înțeles. Amintire cu bunici este textul în care un furtun de scos vinul din butoi și un pachet de L&M roșu îl readuc în sufletul adolescentei, aflată în vizită la bunica, pe bunicul plecat de o vreme în lumea tuturor.

Răzvan este un băiețel de cinci ani care dorește să ajungă mare întrucât se gândește, foarte serios!, la viitorul lui. Planete precum Saturn, Jupiter și Pluto fac parte din destinațiile prezumate. Între mine și cer, un albastru – textul care ne conduce într-un fel de sală de cinema în care vizionăm gândurile lui Răzvan, are accente candide, ingenuitatea personajului dovedindu-se de folospentru cititorul care ar putea crede, cu aroganța și atotștiința adultului, că lumea copiilor de cinci ani este una la îndemână, ușor de manipulat și lesne de cuprins cu mintea. Morala: cerul nu-i totuna cu albastrul!

Alte lumi și alte vieți defilează prin imaginația stârnită a cititorului în textele care le creionează și întregesc volumul dându-i o frumoasă consistență de – cum spuneam la început – multivers. O ademenitoare invitație la călătorie. Ça vaut le coup d’y aller!

¹Crina Voinaghi, Nouă vieți, Sighetu Marmației, ed. Valea Verde, 2017.

Articol preluat din Discobolul, nr. 235-237, 2017, cu acordul autoarei.

Sursă foto: Sandu Aldea

N.R.  Ultimele exemplare din volumul „Nouă vieți”, autor Crina Voinaghi, se găsesc la Coffee Factory și la Librăria „Luceafărul” din Sighet.

Miercuri, 11 octombrie 2017, la Sighet s-a celebrat Simchat Torah, a 7-a zi a Sărbătorii Corturilor (Sukkot), în care există tradiția de a se dansa de 7 ori în jurul sinagogii cu sulurile sfinte.

Cu bucurie am participat la acest eveniment deosebit… Am avut totuși o umbră de tristețe, căci cel care era prezent an de an la sărbătorile noastre și relata aproape în direct la radio sau în presa online – Johnny Popescu – nu a fost printre noi. 

Autor (text & video), Sorin Markus

Liceul „Leöwey Klára” din Sighet participă la Proiectul European Euroscuola 2017, cu tema prezervarea patrimoniului arhitectural. Echipa de proiect (alcătuită din elevii: Balint Erika, Gotha Helg, Kövy  Nándor, Kramarik Rebecca, Kuzmik Noémi, Kuzmik Nóra, Maruszcsák Máté, Réti Máté, Csurka Eszter, Csongovai Helga, Alb Mihai Florin, Stanciulete Monica, Benedek Rolland, Ardelean Denisa, Lăschian Karina, Bobroczkyi Rebecca, Schreiner Karola, Nagy Emese, Cziple Gergö, Varhanyiovszky Réka, Szabolcsi Bianka, Orosz Anna, Orosz Andrea, Szeibert Xavér, coordonați de prof. Andreea Biro și Szilárd Pesek) a conceput o campanie de promovare a Castelului Haller – sediul liceului:

Cea de a X-a ediție a concursului național pentru licee, EUROSCOLA 2017- 2018, ediție se va desfășura sub titlul generic „Rolul patrimoniului românesc în consolidarea identității europene”.