Suntem tot bătuți de soartă,
N-avem locuri de parcare:
Procedăm ca boii-n „poartă” –
Cum vor mușchii-n fiecare.

Toate străzile sunt pline
De mașini rupte-n figuri,
E cultură – da-i pe vine!
La băieții jmecheri, duri.

Nu împiedică semnalul
Semnelor de circulat,
Unii sunt luați cu valul:
Bre, pe astea le-am fumat!

Ce să-i faci, mare-i grădina
Și prin ea mișună toți:
Unde să-ți pui limuzina?…
Fire-ar muma lor de hoți!

Ars Publica

Chiar dacă au trecut mai bine de trei săptămâni de la încheierea taberei de vară „Animator zâmbete pentru cei mici” organizată de Asociația „Frați Minori Capucini” în localitatea maramureșeană Poienile de sub Munte, cu sprijinul financiar al Consiliul Județean Maramureș, ecoul frumoasei experiențe este încă viu în memoria voluntarilor care s-au implicat în această tabără. Am reușit să „culeg” câteva dintre gândurile și trăirile câtorva dintre tinerii participanți, voluntari la organizarea acestui proiect deosebit:

Mica „aventură” din Poieni mi-a umplut inima de bucurie! Am întâlnit oameni frumoși cu un suflet minunat! Nu m-am așteptat să decurgă atât de bine tabăra cu acei copilași, au răspuns pozitiv la fiecare activitate, ceea ce m-a bucurat foarte mult. Chiar îmi doresc să continue acest proiect pentru a ne reîntâlni cu acei copii. (Delia)

Ca voluntar în Poienile de Sub Munte, am redescoperit copilăria pe care am avut-o și eu: jocuri simple, prietenii pe viață, și râsetele care răsunau în tot satul. Tabăra organizată de „Micul Prinț” la Poieni a fost un succes prin jocurile educative/de cunoaștere, prin legătura creată între voluntari/educatori și copii. Toate activitățile realizate cu aceștia s-au transformat în niște amintiri frumoase atât pentru noi, cât și pentru oamenii de acolo. Căldura cu care am fost primiți ne-a făcut să ne simțim ca acasă. Ținem legătura cu copiii, și mă bucur că ne întreabă când mai venim la ei pentru că și eu aștept la fel de mult. (Andreea R.)

Când spun Poienile de sub Munte spun Speranță, magie… magia care ne-a învăluit pe noi, voluntari și educatori, venind în această experiență. Am fost primiți cu brațele deschise, am descoperit în acest loc nu doar niște oameni deschiși spre nou, ci o familie! Zilele petrecute cu copiii ne-au dat energia și dorința de a le revedea zâmbetele în fiecare dimineață. „Mai facem încă un joc?” – această întrebare simplă era pusă de copii, iar noi răspundeam cu un zâmbet imens știind că am reușit să creăm relația de prietenie. Da, pot spune că în această tabără am legat multe prietenii, am descoperit fericirea de care dau dovadă copiii, ajutorul pe care îl oferă, și mai ales, simplitatea care îi înconjoară. Aștept cu nerăbdare următoarea tabăra în Poienile de Sub Munte, pentru că oamenii de acolo mi-au intrat la suflet! (Alina R.)

Experiența pe care am trăit-o în Poieni, a fost una deosebit de frumoasă și reușită. Emoțiile m-au copleșit văzând mulțimea de copii care s-au bucurat de fiecare activitate pe care am propus-o. Fiecare zâmbet și fiecare îmbrățișare m-au făcut să dau tot ce am mai bun pentru ca acești copii să trăiască intens bucuria acestor zile. Am simțit că sunt exact acolo unde trebuie să fiu. Aș repeta experiența cu aceeași disponibilitate și cu aceeași dăruire! (Monica)

Echipa de coordonare a proiectului

Absolventă a Colegiului Național “Dragoș Vodă” din Sighet, Daria Dicu și-a continuat studiile la Cambridge și la Imperial College din Londra. A fost și inginer software la Google. Din scurta prezentare pe care i-am făcut-o Dariei, probabil cititorii nu realizează deosebitele performanțe pe care această tânără sigheteancă le-a atins. De aceea am abordat-o pe Daria cu o serie de întrebări care să ne edifice în privința parcursului ei profesional. Ce să-i faci, curiozitatea!!!…

Salut, Sighet!: Ce faci? Unde ești cu job-ul azi?
Daria Dicu: Aş dori în primul rând să vă mulţumesc pentru invitaţie, sunt onorată de oportunitatea de a împărtăşi experienţa mea altor sigheteni. Momentan sunt la masterat la Imperial College în Londra, în domeniul bioinformatică şi biologia sistemelor (Bioinformatics and Theoretical Systems Biology), după care urmează să încep primul meu job full-time, în octombrie, ca inginer software la Google.

Salut, Sighet!: Cât de mulțumită ești de parcursul pe care l-ai avut? Dă-ne câteva detalii “pe înțelesul tuturor” privind evoluția ta profesională.
Daria Dicu: Mă bucur şi sunt recunoscătoare că am avut oportunitatea de a explora atât cercetarea în biologie, cât şi ingineria software, fiind curioasă de ambele domenii. După ce am terminat liceul la Colegiul Naţional „Dragoş-Vodă”, am făcut licenţa în Computer Science la University of Cambridge. Pe parcursul facultăţii, am lucrat la Google ca intern în inginerie software timp de 3 veri, în vacanţe, de fiecare dată în alt oraş: în München, Londra şi apoi New York. Consider că experienţa m-a ajutat mult să îmi formez o opinie legat de cum ar fi să lucrez în “industrie”. Dintre subiectele studiate la facultate, m-au atras cel mai mult cele teoretice sau matematice, dar şi ideea de a aplica informatica într-un domeniu care are impact social, cum ar fi biologia, aşa că am decis să explorez posibilitatea unei cariere în cercetare şi să fac un masterat în bioinformatică la Imperial College în Londra. Bioinformatica (sau biologia computaţională) foloseşte diverse metode matematice, precum şi algoritmi, ca să modeleze şi simuleze fenomene din biologie, în special din biologia moleculară. Aceste modele sunt deseori folosite pentru a interpreta observaţiile obţinute din experimente, ajutând cercetătorii să înţeleagă ce se întâmplă în natură. Mi s-a părut un domeniu foarte interesant, şi o şansă de a aplica cunoştinţele de informatică într-un mod practic. După cum am spus, mă bucur mult că am reuşit să explorez puţin ambele opţiuni, atât industria cât şi cercetarea, iar într-un final m-am decis că momentan cel mai mult mi s-ar potrivi un job, odată ce voi termina masterul.

Salut, Sighet!: O vorbă “înțeleaptă” spune așa: fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i în țara ta. De ce Londra? De ce nu acasă, în țară?
Daria Dicu: Sunt mai multe momente în timp în care am ales Marea Britanie: pentru licenţă, apoi masterat, iar acum pentru job-ul pe care urmează să îl încep. Aş putea spune că pentru fiecare am câte un alt motiv. Am fost entuziasmată să plec pentru prima dată în Cambridge după liceu, să cunosc oameni din toată lumea, să studiez informatică într-o facultate de top, şi poate, mai mult decât orice, să încerc ceva complet necunoscut, ca o aventură. După ce am terminat facultatea, am ales să rămân în Marea Britanie în primul rând datorită faptului că eram interesată de cercetare în biologie computaţională. Din păcate, domeniul cercetării nu e bine dezvoltat în România, pe când în Marea Britanie există multe laboratoare care investighează teme foarte diverse în biologia computaţională, există mai mult interes şi mai multe fonduri. Acum pot spune că m-am obişnuit cu stilul meu de viaţă în Londra, locuind de patru ani în Marea Britanie, aşa că decizia de a continua aici pentru un job mi s-a părut naturală. Cu toate acestea, îmi lipsesc mult familia şi prietenii buni din România!

Salut, Sighet!: Cum au primit părinții tăi, ambii medici, decizia ta de a merge pe un alt drum?
Daria Dicu: Părinţii mei sunt foarte deschişi, nu cred că am avut vreodată o discuţie în care au încercat să mă convingă să fac altceva :).

Salut, Sighet!: Există în mintea și sufletul tinerilor zilelor noastre nostalgia “dorului de casă”?
Daria Dicu: E greu să generalizez, dar pentru mine, da! Mi-e cel mai dor de persoanele de acasă, familia şi prietenii cu care am crescut. Şi sigur, am nostalgia locurilor în care mi-am petrecut mulţi ani în Sighet, cum ar fi sala de dans a doamnei profesoare Cristina Kovy, sau coridoarele Liceului „Dragoş-Vodă”.

Salut, Sighet!: Mai dansezi? Suntem un pic indiscreți: ai vreun partener… preferat? 🙂
Daria Dicu: Da, dansul este ceva la care nu aş putea renunţa! Am luat o pauză de la competiţii pentru că nu am avut partener câteva luni, de când m-am mutat în Londra, dar urmează să particip la ele din nou în toamnă. Cât despre partenerul de dans preferat, nu aş putea să aleg! Am avut o legătură specială cu fiecare dintre ei, fiindcă un partener de dans e persoana cu care te antrenezi aproape zi de zi, ani la rând, singura persoană care îţi împărtăşeşte ambiţiile în dans, şi fără de care nu ai putea să le obţii.

Salut, Sighet!: Cum îți petreci timpul liber? Ce fel de distracții ai la Londra?
Daria Dicu: În mare parte îmi petrec timpul liber la dans. În rest, există evenimente foarte diverse în Londra, de la târguri cu mâncăruri specifice, la lecturi pe diferite teme. Încerc să particip când am ocazia. Îmi place să mai ies cu bicicleta la drumuri mai lungi, sunt zone foarte frumoase în afara Londrei care merită explorate.

Salut, Sighet!: Ce business ai propune unui tânăr sighetean dornic să rămână acasă?
Daria Dicu: Nu îmi este familiară industria locală, aşa că mi-e greu să dau un sfat pertinent. Dacă ar fi să aleagă informatica, ar fi mai greu să rămână în Sighet, pentru că numărul de locuri de muncă posibile ar fi mai mic, majoritatea firmelor de IT fiind în oraşe mari, cum ar fi Cluj-Napoca. Cu toate astea, există companii în care poţi lucra de acasă, deci şi de la distanţă.

Salut, Sighet!: Ce gânduri/ priorități ai pentru următoarea perioadă, pe direcția profesiei?
Daria Dicu: Aştept să încep noul job la Google în octombrie, sunt foarte curioasă şi entuziasmată de primul meu loc de muncă oficial! Momentan îmi imaginez că o să urmez direcţia de software engineering cel puţin pentru câţiva ani. O mare parte din viaţa mea este dansul, aşa că am vrut să aleg ceva ce îmi oferă posibilitatea să dedic destul timp dansului şi să mă antrenez pentru competiţii.

Salut, Sighet!: Ce crezi că va aduce bun/rău Brexit-ul?
Daria Dicu: Eu cred că Brexit ar putea avea un impact negativ asupra educaţiei şi cercetării, deoarece multe dintre fondurile care merg în cercetare în universităţile britanice vin de la Uniunea Europeană. Cu toate acestea, îmi e greu să speculez ce măsuri se vor lua ca să se evite acest efect şi consider că nu am destule informaţii ca să îmi exprim o părere bine formată.

Salut, Sighet!: Cum se vede România de la mii de kilometri distanță?
Daria Dicu: Din punctul meu de vedere, superb. De departe, ușor să uit sau să fac abstracție de părțile ei negative, ale vieții de zi cu zi (care de altfel, se găsesc în orice țară), și să mă gândesc la ce mi-e drag în Sighet și la ce locuri minunate avem în țară.

Salut, Sighet!: Ce nu-ți place în România?
Daria Dicu: Un aspect care mi-ar plăcea să se schimbe este interesul pentru cercetare, atât din punct de vedere al fondurilor, cât şi din punct de vedere social. Când un elev termină liceul, este îndreptat către o carieră care îi dă un bun statut social, aşa că aplică la facultate la medicină, drept sau inginerie. Puţini iau în considerare domenii mai pure, nu aplicate, cum ar fi matematica, fizica sau biologia, probabil în parte pentru că viitorul în domeniile respective ar fi strâns legat de cercetare, care nu are infrastructură și duce lipsă de fonduri în România. Mi-ar plăcea ca mai mulţi elevi să aibă oportunitatea de a-şi explora pasiunile, nu să meargă pe un drum fixat, imediat după liceu, într-un spectru limitat de domenii, neştiind că există multe alte posibilităţi.

Salut, Sighet!: Ajungi mult mai des prin țară decât…. prințul Charles?
Daria Dicu: Sper că da! Nu am reuşit să găsesc o cifră oficială, de câte ori vine domnia sa în ţară. Eu încerc să petrec câte un weekend o dată la câteva luni, deşi poate anul acesta am venit mai rar din cauza lipsei de vacanţe pe timpul masterului.

Salut, Sighet!: Unui tânăr conștiincios, preocupat de viitorul său, ce limbă străină îi sugerezi să-nvețe: engleza sau germana? Răspunsul să nu fie ambele! 🙂
Daria Dicu: Deşi e greu să nu spun ambele, m-am străduit să aleg şi voi spune engleza. Eu consider că engleza este un “must” în zilele noastre, dar asta o face şi o limbă mai uşor de învăţat (poate şi fără să vrem), pentru că suntem mult expuşi la engleză prin filme, media, muzică. În acelaşi timp, germana ar putea deschide alte oportunităţi, pentru că mai puţini oameni o învaţă, iar dacă ştii germana te remarci. Dar până la urmă, o limbă este doar un instrument (esenţial, ce-i drept), iar ceea ce face diferenţa cu adevărat sunt cunoştintele şi competenţa în domeniul ales.

Salut, Sighet!: Dacă ai fi primarul Sighetului, care ar fi măsurile urgente – evident în folosul comunității! – pe care le-ai lua?
Daria Dicu: Nu mi s-ar părea potrivit să dau vreun sfat, având în vedere că nu am locuit în Sighet de câţiva ani şi nu sunt chiar la curent cu problemele actuale.

Salut, Sighet!: Cât de tare “ține”… cuiul, Sighetul turistic?
Daria Dicu: Chiar am remarcat noua „sculptură” de pe aleea pietonală ultima dată când am venit acasă şi mi s-a părut amuzant. Trebuie să recunosc că atunci când cineva mă întreabă din ce zonă a României sunt, expresia “unde se agaţă harta în cui” e foarte folositoare, deşi nu sună la fel de bine în engleză.

Salut, Sighet!: Mult succes Daria și nu-ți uita… rădăcinile!
Daria Dicu: Vă mulţumesc mult şi din nou, sunt onorată că v-aţi gândit la mine pentru interviu!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

Luna august e luna concediilor, oriunde v-aţi duce, în ţară sau peste hotare veţi regăsi o lume pestriţă, hotărâtă să profite la maxim de săptămâna – sau în cel mai bun caz 10 zile – de libertate totală plătită cu sudoarea frunţii din restul anului. Libertate totală e, totuşi, mult spus, majoritatea oamenilor pe care eu îi cunosc încearcă să-şi facă un program destul de strict pentru a nu pierde un minut.

În ţară, în staţiunile consacrate, fie la munte fie la mare, e o aglomeraţie de nedescris, parcările sunt arhipline, hotelierii încântaţi, iar ospătarii tot timpul grăbiţi. În timpul plimbărilor dese vânzătorii de la tarabe atrag turiştii cu tot felul de lucruri colorate, mai mult sau mai puţin utile. Le cântăreşti din prima zi, te gândeşti ce să-i cumperi lui X sau lui Z fără a cheltui prea mulţi bani, te hotărăşti la un lucru, pipăi, măsori, compari preţuri pentru că mai peste tot e aceeaşi marfă şi, în cele din urmă, îţi umpli mâinile cu sacoşe voluminoase având pe chip mulţumirea omului care a reuşit.

Preocuparea de bază – dacă nu ai cumva all inclusive, cel de la bulgari m-a uimit prin diversitate şi cantitate, nu întotdeauna în sens pozitiv – e să alegi cel mai bun loc unde poţi să mănânci ieftin şi bun cu toate că aşa ceva în luna august nu există. Dar unii mai reuşesc imposibilul, sau aşa li se pare. Apoi, îşi mai cumpără un porumb sau un popcorn sau o bere – totul e 5 lei, 10 lei dar nimic nu e prea scump pentru că o dată într-un an mergi în concediu. Nu vorbim de cei mai norocoşi care se duc de 2-3 ori într-o vară, nici de destinaţii exotice, asta e altă poveste.

Cine ia all inclusive îşi bate capul doar cu plimbările sau discuţiile sau cadourile. Poate e mai plăcut, poate nu, depinde de ce îţi doreşti. Oricum zilele de concediu par prea puţine şi tot timpul te întorci la muncă având impresia că ţi s-a făcut o nedreptate şi ţi s-a furat din timp.

În străinătate e aceeaşi nebunie, doar că oamenii par mai relaxaţi, vorbesc mai încet şi mai calm, nu caută cea mai ieftină variantă de a mânca, se aşează pe o terasă şi cu asta basta. Că profită şi cei de peste hotare de lunile de vară pentru a mai ajusta preţurile, probabil, doar că nu e chiar atât de evident.

Oriunde ar fi, în ţară sau pe tărâmuri mai îndepărtate, există mai multe tipuri de turişti: cel mulţumit de toate, încântat că poate să doarmă şi să mănânce unde vrea şi când vrea, cel care orice i s-ar da nu e niciodată mulţumit dorindu-şi mai mult, turistul care, pornind de la ce are, visează ca anul viitor să aibă şi mai mult făcându-şi planuri pentru vacanţe fabuloase, turistul care vrea aventură , cel care vrea să se odihnească, cel care merge la sigur, cu rezervarea făcută din iarnă şi cel care se bazează pe ofertele last minute. E departe totuşi de a fi o clasificare exhaustivă.

Oricum ar fi, dacă îţi doreşti puţină linişte şi odihnă probabil nu ar fi o idee bună să alegi luna august, dar dacă tot te-ai pornit, atunci încearcă să te bucuri, să-ţi umpli bateriile, nevoia de somn şi aventură iar când vocile celorlalţi devin mult prea sonore, pune-ţi căştile în urechi şi las’ să fie cald!

Autor, Crina VOINAGHI

Pe-aici am căzut prima oară-n nas şi mi-am julit un genunchi. Parcă mă durea mai tare celălalt. Stăteam la etajul unu’ şi-am fugit dezechilibrată pe scări ca s-ajung în baie şi să-mi torn toată sticla de spirt.În palme mai aveam cateva zgârieturi şi mă-ntrebam de ce mă pişcă. Eram un copil grăsun, mergeam la frizer şi-mi plăceau animalele. Mi-am amintit că odată am închis o buburuză într-o cutie de chibrituri şi-am zis că ăla-i patu’ ei.

Alergam greoi prin grădina din faţa blocului şi mă dădeam bară-n bară pe huţuţ. Asta până când am descoperit unde bătea mama covoare, mă căţăram şi mă lăsam cu toată forţa-n jos. Aşa am început eu să cresc, mare ghinion.

Mi-am luat lumea-n cap,ce-i drept. Am ajuns în minunata ţară a parcurilor,aveam unu’ mare în oraş şi era la cale lungă de blocul nostru. Mergeam cu maşina, o Dacia 1300, galbenă. Tata era mereu în spatele meu şi-mi cumpăra vată de zahăr. Când eram la grădiniţă nu mergea la serviciu pentru că eu nu voiam să rămân acolo nicidecum,ca să vedeţi ce tătic bun am. Cu pietre-n apă dădeam non stop dar încă nu ştiu care-i schema cu broasca.

Mama mă ducea la cofetărie când venea Moş Crăciun.Mă ducea să văd şi bradu’ din centru şi mă miram de fiecare dată cum de atinge cerul, cum poate ceva să crească atât de mare? La cofetărie, mâncam ce prăjitură voiam eu, poate chiar şi două, nu mergeam prea des. Apoi mă duceam acasă și mâncam portocalele din plasă, pe care mi le desfăcea tot ea, în timp ce eu mă uitam la Piratul Jack cel Teribil. Şi-apoi mă culcam.

Să vedeţi că m-am agăţat de atât de multe ori de bara aia de bătut covoare c-am crescut aproape cât brăduţul din centru. Acum de cele mai multe ori merg singură în parc, îmi cumpăr singură vată de zahăr şi n-are cine să-mi desfacă portocalele. La desene mă uit din când în când şi-atunci îmi aduc aminte că nu merită să te-agăţi de-atâtea ori de nenorocitele alea de bare de prin parcuri sau din faţa blocului.

M-am urcat pentru ultima oară, mi-am luat avânt şi-acum zbor departe, nu veniţi după mine!

Mă-ntorc.

Autor, Daiana OPRIȘ

CALUL
Mătuşica citeşte, nepoţelul se joacă în odaia alăturată.
– Cea, mă, ohaa! Nu vre’ me’r’e! – ceartă el calul nărăvaş.
Mătuşica intervine:
– Dă-i nişte ovăz calului, măi Ionuc, ş-apoi ‘a m’er’e”.
– Ce cal, tu? Nu vezi că-i o botă?” – răspunde nepoţelul.
*
CORIGENȚA
O şcoală de pe sate, sesiune de corigenţe, înainte de ’89. O copilă de a V- a, însoţită de bunica ei, nu ştie să arate punctele cardinale, nici continentele, nici măcar Europa.
– Noa, vedeţi? – îi spune demonstrativ profesorul de geografie femeii.
– D-apoi nu ţi-i ruşine, tu? – îşi probozește aceasta nepoata. Cum nu ştii Europa? N-ascultăm noi în tătă sara Europa liberă?
– Bine-bine, o trec de data asta! Mergeţi cu bine!  – se burzuluiește profesorul.
*
ÎN MILENIUL III
A V-a, istorie, test inițial: „În România, în mileniul III va fi mai bine, mai curat. Ţara se va moderniza. Poate voi ajunge şi eu batăr să văd asta!”
*
ELE…
Nişte codane ies din Palatul Cultural, de la o serbare organizată de profii de muzică populară de acolo: ”Adică iele să cânte, iară noi să ducem câte o sută de mn’ii şi ne-o pus de spectatoare! Nu-mi pare rău după bani, că-mi dă mămuca câţi vre’u, da’ mi-i ciudă de ce ne-o luat de proaste!”
*
ARGUMENTUM AD LATRINAM*
Luminoase, faianţate, călduroase, pline de oglinzi, noile grupuri sanitare din şcolile de pe sate s-au impus printre elevi ca: studio foto, scenă, club, spaţiu de socializare, agora. Încât, susţineri ca: „Da’ aşa o zis X la baie”! – au devenit argument suprem în orice controversă şcolară. Şi nu-i miroase nimănui a sofism….
( * titlu sugerat de Aranyosi István)

Autor, Marin SLUJERU

După 5 săptămâni de activități intense, solicitante din toate punctele de vedere, se încheie cu succes cea de a 9-a tabără de vară anuală organizată de Asociația „Frați Minori Capucini” în cadrul Centrului de Zi „Micul Prinț”. Tematica din acest an s-a bazat pe ideea preluată din cartea „Pescărușul Jonathan Livingston” care încurajează „să crezi în visele tale!”, îndemn în jurul căruia au fost elaborate activitățile taberei.

Câți tineri și copii s-au bucurat de-a lungul acestor frumoși ani de apropierea prietenească, de stilul educativ deosebit, dar mai ales de entuziasmul sincer cu care educatorii și voluntarii au muncit…? Greu de spus. Cert este că, „ceea ce s-a semănat, mai devreme sau mai târziu, va purta rod”.

Cei aproximativ 70 de copii care ne-au fost parteneri în această vară în aventura desoperirii civilizațiilor antice (mayașă, vikingă, eschimoșă, dacă sau japoneză) au ajuns la sfârșit de drum bogați nu neapărat din punct de vedere teoretic, ci mai degrabă absorbiți de frumusețea învățării prin joc, competiție, abillități creative și mai ales de deschiderea înspre nou, prietenie și acceptare.

Poate că în unele momente noi, ca organizatori, am simțit oboseala și povara „vremii” – nu poți să pretinzi să ai aceeași energie și elan precum…. altădată – dar emoțiile pe care acesti copii simpli ți le trezesc, te fac să nu ții cont de limite, să dai totul pentru că în final știi că munca ta își găsește ecoul mai devreme sau mai târziu!

Chiar dacă tabăra s-a încheiat, aș dori să transmit participanților să prețuiască ceea ce au primit în această vară, să dea spațiu dorinței de schimbare și să nu uite că merită să crezi în visele tale!

Vacanță plăcută în continuare, ne revedem la toamnă!

Autor, Camelia PESEK

Clubul Rotaract Sighet a strâns 805 lei în urma proiectului „Sprijin pentru educație” derulat sâmbătă și duminică, 05 și 06 august, pe platoul fostei fântâni arteziene din oraș.

„Sprijin pentru educație” este primul proiect al Clubului Rotaract din anul rotaractian 2017/2018, și a fost propus de către Anișoara Gog (Mârza). Proiectul a însemnat o invitație deschisă sighetenilor de a achiziționa obiecte decorative, articole vestimentare și jucării, donate de prieteni ai clubului, în schimbul unei sume de bani. Obiectele nu au avut un preț fix, fiecare lăsând în cutia de donații, atât cât a considerat.

Din banii adunați, cei 805 lei, rotaractienii vor cumpăra rechizite destinate copiilor din 10 familii care au mai fost ajutate de către Club în perioada Crăciunului, iar obiectele rămase au fost donate copiilor de la Asociația „Madre Colomba”.

„Au mai rămas 6 saci cu haine și 3 cutii cu jucării pe care le-am dus la Madre Colomba. Și acolo sunt persoane din grupul nostru țintă care au nevoie de ajutor și cărora le vor fi utile donațiile noastre”, a spus Anișoara Mârza, coordonatoarea proiectului.

„A fost un prim proiect, zicem noi, de succes. Ne-am propus să strângem niște bănuți și să ajutăm mai multa lume: sighetenii care cumpără niște lucruri ce nu mai erau de folos altora, copiii care vor beneficia de rechizite, și cei de la Asociația Madre Colomba care își au și ei partea de obiecte și, implicit, de ajutor”, declară Ionel Marza, președinte al Clubului Rotaract în acest an.

„Nu a fost deloc ușor să stăm în căldura infernală de afară, însă ne bucurăm și mulțumim tuturor celor care astăzi și ieri s-au oprit ca să doneze. Au fost oameni care au dat bani și care nu au luat niciun obiect, iar alții care ne-au apreciat efortul și ne-au susținut. Le mulțumim tuturor pentru implicare”, mărturisește Claudia Coman, secretara clubului.

La evenimentul clubului au participat și tinerii Taberei Internaționale Rotary ajunși de câteva zile în orașul nostru. Și ei au contribuit la eforturile rotaractienilor din cadrul acestui proiect.

Autor, Diana APOPI

În camera de veghe din turnul cu clopotniţă izbucneşte un incendiu, datorat unei sobe de tuci nesupravegheate, incendiu în care este prins şi paznicul Riskovits Károly. Focul a fost observat târziu de un ofiţer ce se plimba pe strada Lónyay Iános (azi Iuliu Maniu), care a alertat paznicul. Acesta a intervenit şi a aruncat din turn mobilierul care, prin cădere, a distrus una dintre garguie.

Proiectul de reconstrucţie a fost întocmit de arhitectul orădean Kótay Pál. Acesta înlocuieşte garguiele în formă de balaur cu altele în formă de ţeavă de tun şi desfiinţează camera de veghe. Cea mai semnificativă schimbare este adusă acoperişului bisericii, care a fost înălţat cu mulţi metri.

Ceasul din turnul clopotniţei, fabricat în anul 1893 de către ceasornicarul orădean Dadai József, a fost distrus complet, nemaiputând fi reconstituit. În schimb orga, construită de firma „Rieger Otto” din Budapesta, a fost singurul obiect ce nu a suferit avariii.

După refacere, biserica a fost sfinţită la 30 octombrie 1932, zi care va rămâne de referinţă pentru istoria bisericii reformate din Sighet.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

În perioada 24 – 31 iulie, în Sighet s-a desfășurat un nou proiect Erasmus+ organizat de Asociația SZMISZ. Lituania, Ungaria, Italia, Spania și Grecia sunt țările de origine ale participanților proiectului „Safe & Smart”, proiect ce încearcă nu doar să atragă atenția asupra persoanelor cu dizabilități, ci și să îi ajute pe viitorii formatori ai tinerilor să organizeze proiecte în care, oricât de diferite ar fi persoanele, acestea să nu se simtă excluse.

În prima parte a proiectului, scopul activităților a fost ca participanții să formeze o echipă unită, așa încât să înțeleagă mai bine conceptul de „Safe & Smart” – care se referă la protecția și siguranța persoanelor implicate pe parcursul derulării proiectelor Erasmus – cât și al activităților de voluntariat. Pentru atingerea acestui scop s-au realizat o serie de workshopuri și întâlniri cu reprezentanții Asociației Esperando, ai DJST Maramureș precum și ai Federației Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureș (FONT). Ulterior, folosind informațiile și cunoștințele dobândite, în funcție de aptitudinile fiecăruia, o parte s-a ocupat de un guidebook pentru coordonatorii de proiecte sau de voluntari, iar o altă parte a realizat o activitate în comunitate cu scopul de a atrage atenția asupra importanței incluziunii și acceptării, a toleranței și nediscriminării. Aceasta din urmă a avut loc în parcul Grădina Morii și Parcul Central, duminică, 30.07.2017, și a inclus un flashmob de tip freeze, o sesiune de free hugs și diferite activități ce au implicat copii, încercând să îi conștientizăm că, deși unii oameni au dizabilități, ei pot fi integrați în orice tip de activități.

Acest proiect este finanțat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus+ , gestionat în România de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), iar partenerii locali au fost  Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Maramureș, Asociația Esperando și Grupul Informal Muzicando.

Raluca Simion
Responsabil PR – Asociația SZMISZ