Inele medievale în Maramureșul istoric (autor, Marius Voinaghi)

În acest an, în patrimoniul Muzeului Maramureșan din Sighetu Marmației, Secția Istorie și Arheologie, a intrat un inel medieval descoperit la Vadul Izei, punctul Căitari, la marginea drumului de culme ce face legătura între Berbești și Șugău, în realitate vechiul drum al sării (la nici 2 km de locul descoperirii se află Feredeauăle), de către Alin Stan, membru al Asociației Pro Detecție Maramureș (Foto 1). El vine să întregească frumoasa colecție de 9 inele medievale din patrimoniul muzeului[1](4 achiziționate de la Giulești în deceniul 8 al al secolului trecut, și 5 descoperite de către membri Asociației Pro Detecție în pasul Hera, pe vechiul drum de legătură dintre localitățile Rona de Sus și Petrova). Piesa are numărul de inventar 26.466, este turnat din bronz, 6,5 g greutate, discul măsoară 18 mm și este într-o stare bună de conservare. Șatonul rotund, ușor înălțat față de verigă (Foto 1) este decorat cu un cerc incizat în care sunt dispuse trei seturi a câte două incizii paralele, un set ce împarte cercul în două jumătăți, iar celelalte de-a stânga și de-a dreapta aproape-n oglindă, respectiv cu patru sferturi de „pâinișoare” decorate cu 4 mici incizii de-a curmezișul lor, paralele și ele. Zona de întâlnire dintre șaton și verigă este decorată pe ambele părți cu câte trei incizii paralele, sub care sunt dispuse șase mici incizii paralele, tot așa, pe ambele părți.

Toate similitudinile din arealul transilvan indică o datare de secol XII-XIII (CRAIOVAN, 2019, 167-173). Inelele au jucat un rol important în universul lumii medievale, reprezentând una dintre cele mai răspândite și prestigioase tipuri de podoabă. Piesa noastră aparține inelelor cu șatonul supraînălțat, iar corpul este comun cu veriga inelului (ȚEICU, 2009, 43). Celelalte inele din colecția muzeului sunt podoabe modest lucrate cu un decor sumar format din linii incizate, motive geometrice ori asociate cu motive realizate prin impresiuni. Cele mai simple modele de inele erau purtate și utilizate de către clasa de mijloc sau de jos, lucru confirmat de numărul mare de piese descoperite în necropolele și așezările medievale. Din secolul al XIII-lea s-au păstrat în arealul transilvan inele ciocănite, cu placă, sigilii personale, verigi simple, torsionate, bătute, turnate, cele mai favorizate fiind cele cu șaton. Motivele decorative au avut rolul ambivalent de „instrument” de marcare a statutului în clipa în care șatonul conținea marcaje identitare, însă doar o parte a acestora a avut rosturi de a sigila documente (RUSU, 2019, 493). Există mai multe opinii cum că aceste inele sunt eclesiastice (C. I. POPA, 2012, 160), funerare, amulete, „vrăjite”, medicale, însă un lucru e clar: în secolul al XIV-lea, ele substituiau, imitau mesajele cu valoare heraldică. Inelele cu șaton decorat, fie turnate, fie gravate, erau apanajul categoriei inferioare a elitei, au ajuns ca-n secolul al XVI-lea să fie folosite și de către iobagi. Marea majoritate a modelelor se adresau ambelor sexe, putând fi folosite atât de femei, cât și de către bărbați.

Pentru zona Maramureșului, inele similare, publicate ca fiind sigilare, au fost descoperite în cadrului contextului funerar din jurul bisericii de piatră, aparținând romanicului, de la Giulești.  Pe baza cercetării arheologice întreprinse aici de către Radu Popa între anii 1966-1968 (POPA-ZDROBA, 1969, 270-282; POPA, 1969, 26 – 44), s-a putut conchide că cea mai veche biserică din piatră din Maramureș a cunoscut trei faze de construcție, astfel încât ea s-a mărit treptat până la forma în care și-a încetat existența la sfârșitul secolului al XIX-lea, în anul 1880, când a fost demontată (KACSÓ, 2011, 337 – 339) sau cândva după 1884, când materialul ei a fost refolosit la ridicarea noii biserici, sfințirea ei având loc în anul 1888 (BABOȘ, 2002, 274).

Foto 2

Monumentul a fost încadrat în categoria modestelor biserici-sală din etapa de sfârșit a romanicului, care se datează în Transilvania undeva la sfârșitul secolului al XIII-lea (Foto  2 – Reconstituirile propuse de A. Baboș). Datarea fazelor de construcție a monumentului este asigurată de inventarul mormintelor descoperite în interiorul și exteriorul bisericii, prima dintre ele fiind pusă în concordanță cu cei doi denari de argint emiși de regina Maria (1382 – 1387) și cu inelul-pecete din argint cu pelicanul care-și sfâșie pieptul pentru a-și hrăni puii, vechi simbol creștin. Totodată, au fost descoperite și cercetate (întregi sau parțial deranjate) 113 morminte (Foto 3 – Situația de plan). Inventarul funerar conținea 11 monede (sec. XIV – XVIII), 9 inele, din care 7 sigilare, considerată a fi „prima colecție unitară de inele-peceți” (Foto 4  – inele sigilare). Colecția unitară, admite Radu Popa ca fiind ipotetică, simbolul heraldic al capului de bour foarte schematizat, cu coarne arcuite, ochi mari și un bot alungit (Foto 4. b,c,d); și  două inele cu placă (șaton) poligonală cu reprezentarea Maramureșului, cuprins între munți (triunghiuril) și văi(incizille dintre triunghiuri). Evident că astăzi aceste interpretări sunt hazardate, dacă nu

Foto 3

depășite. Cel mai vechi și singurul, până astăzi!, este prevăzut cu inscripție (Foto 4.a ; 5 – inelul se află în patrimoniul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie; foto: Zamfir Șomcutean). El a fost descoperit în regiunea bazinului unui schelet îngropat în colțul de sud-vest al navei, în M(ormântul) 35 de pe plan. Inelul are placa superioară din argint (de formă rotundă cu diametrul de 18 mm) gravată, în centru, cu o reprezentare a pelicanului care își sfâșie pieptul pentru a-și hrănii puii. Pe margine, între două linii concentrice, este gravată în semiunciala gotică, specifică sfârșitului de secol XIV, inscripția +J.M.IV.DO.AT. (ultima literă nefiind sigură).

Originea simbolului pelicanului a rămas un subiect de dezbateri și diverse interpretări, iar semnificațiile sale au fost influențate de o varietate de culturi și tradiții religioase. Atât în greaca veche (pelecan), cât și-n latină (pelikanus) înseamnă „străpuns”, reprezentând simbolul jertfei supreme și al dragostei paterne. Legenda ne relatează cum șarpele a intrat în cuib și a mușcat puii, iar pelicanul, pentru a-i salva, își sfâșie coșul pieptului, oferindu-le drept antidot, sânge proaspăt.

Foto 5

Simbolul pelicanului, așa cum este el cunoscut și utilizat azi în creștinism, poate fi urmărit până în perioada Antichității târzii, mai ales în scrierile Physiologus, o colecție de alegorii medievale, care au popularizat povestea pelicanului hrănindu-și puii cu sângele său. Versiunea cea mai cunoscută și răspândită a fost tradusă în latină în jurul secolului al IV-lea și a fost distribuită în Europa medievală.

Interpretarea pelicanului care-și hrănește puii cu sângele său a devenit asociată cu simbolismul creștin al sacrificiului lui Isus Cristos pentru omenire.   Pelicanul a devenit un subiect comun în arta și literatura medievală, reprezentând simbolul creștin al sacrificiului și compasiunii. Lucrările de artă și literatură ilustrează pelicanul ca pe un simbol al iubirii divine și al sacrificiului de sine. Icoana Pelicanului din Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Egipt este unul dintre cele mai vechi exemple cunoscute de reprezentare a pelicanului în arta creștină. Acesta datează din secolul al VI-lea și ilustrează pelicanul hrănindu-și puii, reprezentând simbolic sacrificiul divin (BLUE, 2013, 109). Pelicanul, ca simbol al sacrificiului și al compasiunii,

Foto 6

este prezent în multe biserici din Europa, fiind adesea reprezentat în sculpturi, vitralii sau picturi murale: Catedrala Notre-Dame, Paris, Franța (vitralii și decorațiuni interioare din catedrală prezintă reprezentări ale pelicanului), Catedrala St. Vitus, Praga, Cehia (pelicanul este prezent în unele decorațiuni ale catedralei, simbolizând sângele lui Isus Cristos și sacrificiul său în tradiția creștină), Catedrala Lincoln, Lincolnshire, Marea Britanie (în interiorul catedralei, simbolul pelicanului poate fi găsit pe unele sculpturi și ornamente, reprezentând simbolistica creștină a sacrificiului și regenerării COPE, 2022, 87-89).

În Regatul Ungariei, acest simbol creștin începe să fie folosit începând cu secolul al XII-lea  (MAGYAR, 808; BIBLIAI JELKEPEK, 64). Îl întâlnim pe cheile de boltă, în vitralii și picturi murale, cahle de secol XVI, în caseta din holul biserici reformate din Baraolt (Foto 7), simbol heraldic în Secuime al familiei Donath (1710 – Foto 8; SZEKERES, 205,60), sau  la baza portalului sacristiei bisericii Sfântul Mihail din Cluj-Napoca (1532 – Foto 9, de ansamblu și detaliu).

În ceea ce privește interpretarea inscripției, Radu Popa a propus citirea J(udex) M(aramorosiensi) Iv(anca) Do(minus), cu trimitere la personajul Ioan din familia giuleștenilor, care a deținut demnitatea de jude al nobililor în anul 1426. Pentru un jude al nobililor pledează și Teofil Ivanciuc, dar nu Iv(aka), ci IV (patru roman), iar pentru DO și AT, Dominus/ Dobroslow/Dobritze și Ambroziu/Andrei/Adeodatus (IVANCIUC, 2019, 10-11). Însă nimeni nu a publicat amprenta pe care îl lasă inelul -pecete, sigilar (?) de la Giluești (Foto 8). Lansăm ipoteza că artizanul care a realizat inelul l-a imprimat corect. Adică a realizat simbolul pelicanului cu atâta acuratețe în negativ pentru a inscripționa greșit literele? Sau acceptăm varianta că nu este sigilar , doar de statut, celui de-al IV-lea jude al nobililor. Să fie recompensat slujitorul regal, sau urmașii lui, din Giulești pentru fidelitatea față de coroana maghiară cu un inel aparținând PA (rs) OC(cidentalis), cunoscut fiind faptul că Dragoș, fiul lui Gyula, este numit în diploma din 20 martie 1360 fidelis Olahi nostri de Maramarusio deoarece adusese anterior, la o dată greu de precizat, Moldova sub ascultare (PECICAN, 2010, 187)? Să aparțină unui preot? Oricum, dacă admitem că este unul sigilar și scris corect, atunci el s-ar citi † PA:OC.VI.N.L. Nu rămâne decât să-l și descifrăm. Istoria acestui inel spectaculos mai are răbdare. Sau, de ce nu, până la sfârșitul lunii decembrie, când se va desfășura Sesiunea de lucrări și comunicări științifice Peisajul cultural – abordări interdisciplinare, organizată în perioada 27-28 decembrie 2023 la Muzeul Maramureșan.


 

Bibliografie:

BABOȘ, 2002 – Alexandru Baboş, Baserica sa de pétra care n´are socia in giuru, în  Acta Musei Maramoresiensis, I, Sighetu Marmației,  2002, pp.267 – 288.

BLUE, 2013 – Debbie Blue, Consider the Birds: A Provocative Guide to Birds of the Bible, 2013, Abingdon Press

C.I. POPA, 2012 – Cristian Ioan Popa, Inelul de devoțiune de la Vinerea și problema inelelor Marianice medievale, în Apulum, XLIX, 2012, pp. 157 – 190.

COPE, 2022 – Gilbert Cope, Symbolism in the Bible and Church, 2022, Philosophical Library Open Road

CRAIOVAN, 2019 – Bogdan Alin Craiovan, Inele medievale cu și fără chaton descoperite pe teritoriul jud. Timiș, România, Patrimonium Banaticum,IX, 2019, p. 167 – 175.

KACSÓ, 2011 – Carol Kacsó, Repertoriul arheologic al județului Maramureș, vol.I, BiblMarmația, 3, Editura EUROTIP, Baia Mare, 2011, 628 p.

IVANCIUC, 2019 – Teofil Ivanciuc, Inscripții medievale maramureșene de secol XIV – XVI, în Revista Arhivei Maramureșene, nr. 12, 2019, pp. 7 – 28.

PECICAN, 2010 – Ovidiu Pecica, Letopisețul unguresc. O scriere istorică din Ungaria angevină, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2010, 190p.

POPA-ZDROBA, 1969 – Radu Popa – Mircea Zdroba, Ctitoria cnezilor giuleșteni. Un nou monument românesc de piatră din Maramureș, în SCIV, tom 20, 1969, pp. 267 – 285.

POPA, 1969 – Radu Popa, Cnezatul Marei. Studii documentare și arheologice în Maramureșul istoric, Muzeul Județean Maramureș, Baia Mare, 1969, pp. 5 – 79.

RUSU, 2019 – Andrei Adrian Rusu, Castelul și spade. Cultura materială a elitelor din Transilvania în evul mediu târziu, Cluj – Napoca, 2019.

STILL, 2011 – Gertrude Grace Still, A Handbook of Symbols in Christian Art, 2011, Touchstone

SZEKERES, 2015 – Attila István Szekeres, Patrimoniul heraldic al județului Covasna, Editura Tinta, Arcuș, 2015.

ȚEICU, 2009 – Dumitru Țeicu, Arta minoră medievală din Banat, Timișoara, 2009, 239 p.


[1] Colecția de inele constituie obiectul unui studiu aflat în cercetare; acesta va fi prezentat la Sesiunea de comunicări științifice „Peisajul cultural – abordări interdisciplinare”.

Autor, prof. Marius VOINAGHI




O carte scrisă din suflet pentru nobilii români din Marmația!

Filosoful român Acad. Alexandru Surdu este un împătimit al Maramureșului. A descoperit această Țară mai întâi prin intermediul prietenilor săi, ambasadorul Ion Bălin și Acad. Valentin Ionel Vlad, fost președinte al Academiei Române, iar mai apoi și prin alți intelectuali originari din Maramureș. Apoi Acad. Alexandru Surdu a creat o Școală doctorală la Baia Mare, a venit frecvent în Maramureș și a fost fermentul unor evenimente academice de mare anvergură derulate aici, încât a părut ceva firesc ca să i se confere în timp titlul de cetățean de onoare al mai multor localități, precum și al județului Maramureș. De fiecare dată – fie că s-a aflat la Săliște, Dragomirești, Giulești sau Petrova – filosoful nostru și-a notat impresiile și reflecțiile, acestea constituind substanța unei cărți publicate recent, intitulată Ordinul Cavalerilor Marmațieni (Ed. Ardealul, Târgu Mureș, 2020).

De notat că, atunci când se referă la Maramureș și la maramureșeni, Acad. Alexandru Surdu preferă să folosească termenii mai vechi, de „Marmația” și respectiv „marmațieni”, ultimul poate uitat azi ca noțiune colectivă, dar în uz în documentele locale românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Vicarul Maramureșului Tit Bud de exemplu își adresa „Circularele” sale către preoții „marmațieni”, nu maramureșeni.

Cele patrusprezece eseuri din cartea domnului Acad. Alexandru Surdu se referă cu precădere, așa cum se vede și din titlu, la Ordinul „Bogdan – Dragoș” al nobililor români din Maramureș. Asociația „Bogdan – Dragoș” a urmașilor familiilor nobile române din Maramureș a fost înființată în anul 2015, din inițiativa fostului președinte al Academiei Române, regretatul acad. Ionel-Valentin Vlad, originar din Maramureș. Această inițiativă a fost preluată și dusă mai departe de către vicepreședintele Academiei Române Acad. Alexandru Surdu, care este și Președintele de onoare al Asociației. Considerăm că, aici, ar trebui să răspundem la întrebarea: de ce este necesară în prezent o astfel de Asociație?

În primul rând, este evident că Uniunea Europeană de azi este condusă la vedere de către birocrați obscuri și mediocri, numiți iar nu aleși, prizonieri mentali ai ceea ce se numește „political correctness”, nu de personalități politice puternice, exponente ale unor valori naționale și ale unor tradiții europene comune ale tuturor națiunilor care alcătuiesc Europa propriu-zisă. De aceea, există azi o nevoie reală de a ne întoarce (în plan imaginar desigur) spre Evul Mediu, spre unele valori comune anterioare apariției constelațiilor de valori naționale moderne, iar una dintre aceste valori comune medievale ar fi nobilitatea, caracterul nobil al elitelor conducătoare.
Multe personalități contemporane ridicate dintre diferitele popoare ale Europei își caută azi ascendențe nobiliare medievale, cu un sentiment justificat de mândrie, ca pe veritabile rădăcini identitare. Iar din acest punct de vedere noi, românii maramureșeni, nu suntem cu nimic mai prejos. Și noi avem o mulțime de familii nobile, recunoscute ca atare încă din timpurile vechi, din veacurile XIV – XV, recunoaștere făcută prin diplome nobiliare emise de către regii din dinastia de Anjou, mărturie în acest sens stând între altele prețioasa colecție de Diplome publicată de către Ioan Mihalyi la începutul secolului trecut.
O Asociație de acest fel are drept obiective precum: cunoașterea și aprofundarea istoriei medievale a Maramureșului, respectiv a Diplomelor Maramureșene, susținerea unei confrerii nobiliare bazată pe cultura nobililor români maramureșeni din Evul Mediu, educarea membrilor săi în spiritul valorilor nobiliare maramureșene, a onestității, a respectării cuvântului dat și a sacrificiului de sine pentru țară și pentru credință, realizarea unor publicații periodice referitoare la familiile nobile române etc. Trebuie avut în vedere că, la început de secol al XIV-lea, se știa că nobilii români din Maramureș erau mai vechi pe acest teritoriu decât locuitorii maghiari și că ei stăpâneau un număr de optzeci și patru de sate, în timp ce Regalitatea maghiară a înființat ulterior în Maramureș doar cinci localități, numite „orașe de oaspeți regali” (Hust, Vișc, Teceu, Câmpulung și Sighet). Apreciem că este cazul ca acest lucru să se cunoască documentat și ca nobilitatea românilor maramureșeni să fie acceptată alături de familiile de origine nobilă aparținând altor naționalități, de familiile nobile europene în genere.

În prezent Asociația „Bogdan-Dragoș”, în baza căreia ființează și Ordinul Cavalerilor Marmațieni, are o serie de participări notabile la multe activități de ordin cultural și academic, este implicată în organizarea de simpozioane, în editarea de reviste, în susținerea construirii unei biserici noi la Mănăstirea Dragomirești sau în ridicarea unei Cruci metalice de dimensiuni impresionante, luminată pe timp de noapte pe un deal din apropierea orașului Săliștea de Sus, un veritabil monument comparabil cu binecunoscuta Cruce a eroilor de pe Muntele Caraiman – toate acestea și multe altele fiind consemnate cu puternică dăruire afectivă în cartea de față a Acad. Alexandru Surdu, o veritabilă monografie a Ordinului de la înființare până în prezent. Scrisă de un om care (se vede clar din texte) iubește profund vechea Țară a Marmației, o Țară în care autorul mărturisește că și-a aflat partea sa de cer.

Prof. univ. dr. Nicolae IUGA




Frontiere, „Frontiere”… (partea I) – autor, prof. Gheorghe Bărcan

Câte nu s-ar putea spune și scrie despre aceste linii separatoare de State, oricum ar fi ele marcate, acestea prezentând extrem de multe aspecte locale, naționale și internaționale, în multe interpretări, forme și conținut, fiind departe de această simplistă denumire statică: „separatoare de state”.

Maramureșul istoric este la margine de țară, râul Tisa separând de el câteva plase cu cetățeni români în majoritate, care au trecut pe rând sub diferite stăpâniri străine. Ce bine ar fi dacă acest fluviu și-ar schimba cursul și le-ar aduce și pe acestea în întregirea țării! În multe situații aceste frontiere separă libertăți depline, de libertăți formale, întemnițate, trecerea lor clandestină fiind însoțită de atâtea tragedii. Oricum, ele împiedică libera circulație pe întinse spații ale lumii. Tot ele pun de atâtea ori problema de reîmpărțire a acesteia, aduc războaie și nenorociri, cu o reconfigurare frecventă a lor, după deciziile celor mari și puternici, ducând lumea într-o altă ordine mondială.

Înainte de 1990, patria noastră se afla închisă de frontiere extrem de meticulos organizate și păzite, cu arături, fluvii, borne, cu multe gherete pe care erau cocoțați la înălțime grăniceri, înzestrați cu tot arsenalul de arme necesar, cu unități mobile de grăniceri de mare răspândire și densitate; deci o libertate de circulație mult sechestrată. Oare pentru a nu fugi de la noi, de rău, sau pentru a nu permite altora o înghesuială la mai „binele” de aici? Cine știe?! Oricum, mulți din temerarii care au încercat trecerea lor au rămas în apele Dunării, înecați natural ori forțați să se înece, sau alții și-au împrăștiat viețile pe marginile lor, ori au completat locurile rămase libere în cine știe ce temnițe. În acea perioadă, treceau fără probleme frontierele doar înalți demnitari de stat și politici, care administrau toată această stare a națiunii, a țării.

În aceste restricții de circulație, am avut și eu o susținere pentru trecerea unor „frontiere”, fără a avea dreptul de a le traversa, deci am fost susținut pe nedrept în acest demers, am fost „favorizat”și trecut peste ele cu dezinvoltură, cu susținere, „clandestin”, de către „protectori”. A trebuit, bineînțeles, să „cotizez” pentru aceasta și am plătit mult, mult de tot. A fost trecerea mea peste „frontierele” detențiilor, m-au trecut torționarii prin 9 filtre, pentru că 9 au fost locațiile de chin și suferința grea ce mi le-au administrat, fără nicio „legitimație”, fără Mandat de Arestare și în lipsa oricărei Hotărâri a vreunei Instanțe de Judecată, pe NV, cum se spune! M-au dus pe atâtea itinerarii ascunse și întunecate, încât era să nu mă mai găsească, să mă lase pe acolo, „pierdut”! Am plătit cu libertatea fizică suprimată, odată cu celelalte componente ale ei, pe timp de 29 de luni, pentru refuzul de a le fi colaboartor, cu toate consecințele grele ce au rămas la discreția lor, ale călăilor care au suprimat atâtea vieți, fiind și eu în acele prevederi ale lor. Chiar după ieșirea din aceste lungi coclauri ale anchetelor și ale muncilor de exterminare, la un nou șantaj făcut de torționari de a le fi „prieten”, când eram cu studiile aproape încheiate, le-am adresat un refuz și mai agesiv, în recidivă, la solicitarea reînnoită de a le fi colaborator, deși știam ce mă așteapta și m-a și așteptat, chiar dacă nu a fost de greutatea consecințelor primului refuz, asumându-mi-le, oricare ar fi fost ele. Mă întreb, oare câți ar fi procedat la fel, răspicat și fără ezitare, cu atât de grele consecințe, într-o fază de pregătire profesională aproape finalizată, conștiincios pregatită? Mi-ar plăcea să cred că toți cei de bună credință, dar poate n-ar fi fost chiar așa. Puteam face un compromis inactiv, să-mi iau apoi concedii medicale, să mai plec pe acasă, oricum, să mă sustrag din menghina lor. Am avut prezența la cursuri de 100% în primul semestru și, doar cu câteva prezențe la acestea în semestrul II (prezența la cursuri și seminarii era atunci obligatorie), mă admiteau să mă prezint la ultima sesiune și să-mi închei anul; mai ales că eram unul din cei mai buni studenți ai promoției. Poate chiar torționarii să nu fi intervenit cu promptitudine, aveau mulțime de informatori, nu duceau lipsă de ei și-i interesa și semnătura, compromisul, murdăria. Dar eu nu doream să am acest ecuson al trădării nici pe lângă mine, deloc, să-mi lipsească nu numai din inimă și suflet, dar să nu-l am agățat nici pe o haină, nici în buzunar. Acesta era „hobiul” meu, de a rămâne „curat, lacrimă”, fără nicio zgârietură, niciun compromis. Și am reușit în acest demers, cu determinarea totală avută, cu rezistența în suferință și provocări și cu ajutorul Domnului. Acesta era cel mai murdar accept dintr-o viață pe care-l putea face cineva, pentru că acea asociere vinovată te făcea părtaș la producerea unor suferințe atât de grele pentru alții, pentru colegi și prieteni, pentu cei din jurul tău, la suprimări de vieți prin complicitate, te făcea criminal prin asociere; tu reprezentai mâinile murdare cu care torționarii își chinuiau și suprimau victimele, în nevinovăția lor. De același refuz ferm s-au „bucurat” răufăcătorii și la a treia tentativă de „racolare”, când i-am și deconspirat, refuz prin care am încheiat acel Dosar de securitate cu ultima sa pagină prezentă în acesta.

Dar atât de multe strungiri grele, prin atâtea locații de supliciu, cu fel și fel de torționari, unii mai cruzi decât alții, care pe rând și împreună îți puneau și viața la sacrificiu, au determinat pentru mine o construcție de caracter, o moralitate și demnitate de neatins în modestia dar și tăria ei, impermeabile la orice fel de compromis, de orice nuantă, în acele solicitări de colaborare cu răul profund, cu torționarii, în mod definitiv.

Această „Triadă” a deciziilor mele se constituie într-un medalion mai presus de orice valoare, chiar mai presus decât viața însăși, pentru că a fost încrustat pe viu în aceasta, în trăirile ei, este constituit din frânturi sângerande ale acesteia, care au fost puse ca jertfă în devenirea ei.

Au fost multe restricții pentru foștii deținuți politici și după eliberare, manifestate în multe feluri, cu șicanării și drepturi cuvenite încălcate, purtând cu ei mereu atributul de foști deținuți politici, de „bandiți”, de răufăcători. Dar toate au o limită până la urmă și nu puteam fi mereu considerați mereu răi, cum nu eram, niște „paria”, niște „proscriși”. S-a plătit cu vârf și îndesat pentru toate cele ce ni se imputau, în optica lor, aceste persecuții acerbe, de tot felul, fiind administrate în jur de peste 20 de ani. Aproape sigur că și la presiuni externe, în 1964, s-a aplicat o grațiere a foștilor deținuți politici, golind-se pușcăriile de ei, fiind însă considerați și în continuare dușmani ai regimului, tolerați mai mult, după aceea, iar cei considerați încă periculoși luând de atunci calea secțiilor de psihiatrie.

Pentru aceste motive, Securitatea, ori aceasta la îndemnul Partidului, a permis încadrarea cu pregătirea avută a unor foști deținuți politici, ca medici, ingineri, profesori ș. a. și au permis reluarea studiilor întrerupte ale unora, sau începerea unor pregătiri prin Instituții de învățământ superior ale altora. Aveau și nevoie socială de aceste profesii, de cadre pregătite pentru economie și nu-i puteau trimite din nou pe toți la muncile de jos, probabil având și încredere în onestitatea și activitatea profesională a acelor atât de mult blamați și chinuiți politic. În acest fel, mi s-a permis și mie continuarea studiilor blocate 5 ani, pe care le-am încheiat în anul de grație 1964, după 10 ani de la începeea lor, cu posibilitatea de repartizare în învățământ, ca profesor titular de matematică, la 33 de ani. Eu am predat o disciplină de studii exacte, matematicile, unde manipulările erau cu totul excluse, dar s-a îngăduit aceasta și în domeniul umanistic. Așa, de exemplu, i s-a permis D-lui Nistor Man să urmeze după eliberare, dupa 1964, o Facultatea de filologie și să funcționeze apoi ca prof. de limba franceză, la un liceu din Tg. Mureș. El a fost arestat în Grupul Vișovan și a executat mulți ani de pușcărie (peste 10 ani, după câte cunosc), fiind unul din eroii închisorilor, cunoscut pentru multe proteste împotriva regimului, de tratamente grave și criminale față de cei întemnițați politic; au fost multe alte cazuri din acestea, pentru cei ce au reușit să-și termine liceul și apoi să suporte obligativitatea studierii științelor sociale, care nu erau pentru noi de convingeri ideologice, ci pentru convingeri contrare acestora, pentru apărarea credinței și a sentimentului național.

Chiar înainte de 1989, dar mai ales după această dată, în tumultul încâlcit al atâtor transformări, s-au găsit persoane care și-au exprimat îndoieli în legătură cu acele scoateri de sub restricțiile de atunci a unor drepturi elementare, de ocupare a unor slujbe conform pregătirii avute a celor persecutați și spuneau: aceștia nu mai erau „bandiți”, nu mai erau „foști deținuți politic”.

Chiar și torționarii ne-au acordat acest răgaz temporar și au părăsit această pistă, iar cei ce o urmează singuri, îi depășesc și pe ei, ne considerau definitiv scoși din drepturi, definitiv „bandiți”; unii dintre aceștia puteau fi, sau chiar erau „de-ai noștri”, fie că au îndurat sau n-au pătimit persecuții politice!

Cei ce fac neglijent astfel de judecăți, riscă să fie considerați „prizonieri” ai unor manifestări ideologice securistice retardate, din alte vremi!

Prof. Bărcan Gheorghe, fost elev al Liceului „Dragoș Vodă” din Sighet
Minneapolis, 06. 08. 2018




La Mulți Ani Regelui Mihai al României! [VIDEO]

Cu ocazia sarbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril (8 noiembrie), ziua numelui Majestății Sale Regele Mihai, oferim cititorilor „Salut, Sighet!” aceste imagini – document de acum 20 de ani, pentru a retrăi atmosfera unui eveniment istoric pentru orașul nostru și unindu-ne în rugăciune pentru sănătatea sa în acest moment greu.

Cuvântul de întâmpinare a Majestății Sale a fost rostit de către prof. Aurel Vișovan, președinte de onoare al Asociației Foștilor Deținuți Politici din Maramureșul istoric.

preot prof., Marius Vișovan




Sighet – Întâlnirea anuală a „lotului Vișovan”

La Sighetu Marmației, ca în fiecare an la 29 august, a avut loc întâlnirea anuală a supraviețuitorilor „lotului Vișovan”, tinerii din Maramureș arestați în 1948, elevi și studenți, trecuți cu toții prin ani mulți de temniță comunistă.

După participarea la liturghia pelerinilor conduși de preoții catolici din „Congregația Don Orione” celebrată pe celularul închisorii – Memorial, în cadrul căreia a luat cuvântul domnul Ioan Ilban, președinte AFDP Maramureșul istoric, seniorii și urmașii lor au urcat în celula 74 (unde fuseseră „cazați” în iarna ’48 -’49) pentru un moment de rugăciune condus de părintele Marius Vișovan, urmat apoi de agapa fraternă găzduită generos de domnul Petru Codrea. În ziua precedentă au avut loc momente de reculegere și rugăciune la mormintele camarazilor din cimitirul municipal.

Alături de cei 3 membri prezenți ai „lotului Vișovan – Ioan Ilban, Petru Codrea și Grigore Hotico, au mai fost prezenți foștii deținuti politici Vasile Măgurean (Baia Mare) și Melania Rițiu (București). Datorită decesului neașteptat al soției sale, domnul Nistor Man s-a întors de urgență la Târgu Mureș, după ce participase la prima parte a manifestărilor de la Sighet. Îl asigurăm de profunda noastră compasiune și solidaritate în această grea încercare.

Cei 5 supraviețuitori (din cei 18 cât totaliza „lotul Vișovan”), ajunși la vârste venerabile sunt: Ioan Ilban (87 ani) și Petru Codrea (86 ani) – ambii cu domiciliul în Sighet, Ioan Dunca (85 ani) -Vișeu de Sus, Grigore Hotico  88 ani) – Baia Mare și Nistor Man (88 ani) – Tg. Mureș.

În afara celor din „lotul Vișovan” mai sunt în viață 12 deținuți politici din Maramureșul istoric.

Sursa: Marius Vișovan




La dispoziția cetățeanului: prefectul sighetean, Vasile Moldovan!

„Agitația” ultimelor zile ne-a oferit un motiv suplimentar de discuții și comentarii supra – caniculare: numirea noului prefect al Maramureșului. Tânărul avocat Vasile Moldovan, având deja experiență la nivelul municipiului Sighet (consilier local în două legislaturi) a oferit surpriza verii pentru „analiștii” politicii locale/zonale. Este o provocare foarte mare pentru sigheteanul Vasile Moldovan, Instituția Prefectului având atribuții importante conectate direct la programul Guvernului României. Așa după cum am precizat într-un articol anterior, bazându-ne pe promisiunea făcută la învestitură, vă oferim un interviu pe care l-am obținut prin amabilitatea avocatului – prefect, Vasile Moldovan.

Salut, Sighet!: Domnule prefect, nu foarte mulți sigheteni vă cunosc. Pentru cei care nu știu cine este avocatul Vasile Moldovan, vă rugăm să oferiți câteva detalii – pe care le considerați mai relevante – din biografia dumneavoastră.
Vasile Moldovan: M-am născut în Sighetu Marmației la data de 13 august 1974. Anii copilăriei i-am petrecut în orașul de pe malul Izei dar și în comuna Ieud, unde-și au originile părinții mei. Am fost elev al Școlii Generale nr.2 din Sighetu Marmației, unde d-na învățător Man Maria a fost prima care mi-a insuflat dragostea pentru educație, respect, umanitate, gândire pozitivă, principii de viață care m-au ghidat și în carieră. Anii de liceu au fost la fel de frumoși, la fel de constructivi, petrecuți alături de dragii mei colegi și profesori remarcabili la Liceul Industrial nr.2 din Sighetu Marmației, actualul Liceu Tehnologic Marmația. După absolvirea liceului am simțit o chemare înspre Drept, urmând cursurile Facultății de Drept din Iași, printre profesorii de seamă îl menșionez pe dl. Toader Tudorel, actualul Ministru al Justiției. Din 1999 sunt membru în cadrul Baroului Maramureș, fiind îndrumat în perioada stagiaturii de către dl. avocat Almaș Teodor. Din anul 2011 am fost și membru în cadrul Consiliului Baroului Maramureș. În cursul acestui an am obținut prin concurs un post de funcționar public în cadrul Ministerului Transporturilor, iar începând cu data de 27 iulie 2017 am fost numit, prin hotărâre de Guvern, Prefect al județului Maramureș.

Salut, Sighet!: De ce și cine s-a gândit la dumneavoastră pentru această funcție?
Vasile Moldovan: În calitatea mea de avocat am fost mereu pentru oameni și alături de oameni, le-am ascultat problemele și am încercat sa le rezolv. Am luat contact și cu administrația, odată cu obținerea în anul 2012 a primului mandat de consilier local pe lista P.S.D.- Organizația Sighetu Marmației. Probabil experiența mea ca avocat, ca om de administrație m-au recomandat pentru obținerea acestei onorabile funcții, reprezentanții Guvernului României acordându-mi încredere în acest sens.

Salut, Sighet!: Cui vă subordonați în mod direct și cum veți colabora pe… verticală?
Vasile Moldovan: Potrivit art. 123 din Constituția României Guvernul numește un prefect în fiecare județ, prefectul fiind reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ – teritoriale, atribuțiile acestuia fiind stabilite în prezent prin Legea nr.340 / 2004. Ca și subordonare, prin statutul său, prefectul se găsește într-o situație de subordonare în raport cu Guvernul, prin competențele oferite prin lege acesta fiind deținătorul autorității de stat în județ și reprezentantul direct al primului – ministru și al fiecăruia dintre miniștri. Având în vedere atribuțiile și competențele, colaborarea pe verticală trebuie să fie una onestă, de monitorizare a respectării legilor, a programului de guvernare și, nu în ultimul rând de propunere către ministere sau alte autorități publice centrale de măsuri pentru îmbunătățirea activităților serviciilor publice deconcentrate.

Salut, Sighet!: Având în vedere că implică o mare responsabilitate, care au fost motivele care v-au determinat să acceptați această funcție?
Vasile Moldovan: În viață sunt multe provocări. Acceptarea acestei funcții a fost, fără doar și poate, cea mai mare provocare de până acum. O mare onoare dar, așa cum ați spus și dvs., o mare responsabilitate. Am acceptat provocarea și consider că pentru astfel de momente merită să lupți în viață. Ți se oferă oportunitatea de a veni în sprijinul cetățeanului, de a lupta pentru o viață mai bună, pentru că nimic în lumea asta nu face mai mult decât mulțumirea unor oameni simpli pe care poți să îi ajuți.

Salut, Sighet!: Programul actualului Guvern este, în mod evident, unul cu tentă socială. Ce alte așteptări considerați că au maramureșenii vis-a-vis de acest program?
Vasile Moldovan: Maramureșenii, ca de altfel toți românii, au așteptări mari de la guvernanții României. Din păcate tot mai mulți maramureșeni sunt nevoiți să ia calea Occidentului. Este cea mai mare problemă cu care se confruntă în prezent România. Lipsa locurilor de muncă, lipsa oportunităților în carieră, veniturile modeste, lipsa respectului față de angajat nu pot stăvili acest exod. Se impun schimbări radicale la nivel social, politic și economic. Programul actual de guvernare este doar un pas spre schimbare. Este nevoie de timp și tact pentru a avea o viață „ca afară”.

Salut, Sighet!: După cum ați declarat, nu sunteți membrul niciunui partid și, totuși, se pare că aveți o “simpatie” politică precisă. De ce ideologia social – democrată vă este mai apropiată?
Vasile Moldovan: După cum  am declarat și la învestire, unde ați fost prezenți, motiv pentru care vă mulțumesc încă o dată, singura politică pe care o voi face va fi politica cetățeanului din Maramureș. Doar împreună și aproape de oameni se pot clădi lucruri mărețe.

Salut, Sighet!: Sighetul și Maramureșul Istoric în general, au fost, mai mereu, uitate de către factorii decizionali de la centru (Baia Mare). Credeți că veți putea influența un alt fel de abordare, în favoarea… Țării Maramureșului?
Vasile Moldovan: Trăiesc în Sighet și îmi este cunoscut fenomenul. Dar, să știți, am cunoscut și cunosc factori decizionali care au găsit aplecare și spre Maramureșul Istoric. Am speranța că această aplecare nu va rămâne doar la nivel declarativ. Voi încerca să demonstrez că fără noi brandul Maramureșului nu poate exista.

Salut, Sighet!: În mod concret, cum credeți că veți putea “ajuta” Sighetul?
Vasile Moldovan: În primul rând mi-am propus și există posibilitatea legală de a deschide un oficiu prefectural la Sighetu Marmației (fostul birou prefectural fiind desființat în anul 2009, dacă nu mă înșel). La prima zi de audiențe la sediul Prefecturii am constatat că 60 % dintre petenți erau din Maramureșul Istoric. Mai apoi, vom verifica oportunitatea și legalitatea de a avea în cadrul oficiului o stație permanentă de preluare a cererilor pentru eliberarea pașapoartelor. O altă problemă pe care o am în vedere este cea privitoare la examenul pentru permisul auto. Nu mi se pare firesc ca un număr mare de cursanți din zonă să facă deplasări la Baia Mare în acest sens. Ar mai exista și necesitatea unei reprezentanțe R.A.R. în Sighetu Marmației, care ar deservi zona Maramureșului Istoric. Și încă multe altele.

Salut, Sighet!: Din discuțiile noastre cu câțiva locuitori ai Sighetului, inclusiv manageri de intreprinderi, am reținut concluzia că dezvoltarea economico-socială a orașului nostru stagnează. Ce părere aveți despre această percepție și cum puteți influența și genera o schimbare în bine în acest sens?
Vasile Moldovan: O schimbare majoră în acest sens ar putea fi generată de construcția podului auto ce va face legătura cu Ucraina. La începutul lunii septembrie 2017 vom avea o întâlnire cu autoritățile ucrainene și sperăm să se semneze actele finale în vederea demarării acestor lucrări, cu mențiunea că din partea română sunt emise toate avizele necesare și au fost alocați banii pentru acest proiect. Există astfel și posibilitatea de a atrage forță de muncă din țara vecină. Atragerea unor investitori străini ar fi, de asemenea, o oportunitate de dezvoltare economico-socială a municipiului.

Salut, Sighet!: Aveți, probabil, multe cunoștințe, mulți prieteni sigheteni. Ce așteptări credeți că au ei de la dumneavoastră, din funcția pe care o dețineți?
Vasile Moldovan: Știți zicala ceea : „prietenul la nevoie se cunoaște”. Aștept propuneri, sugestii, sfaturi. Sunt deschis la dialog și, în principal, la tot ceea ce este în folosul cetățeanului.

Salut, Sighet!: Spuneți-ne, vă rog, trei măsuri/ direcții prioritare pe care le veți aborda în calitate de prefect?
Vasile Moldovan: Stimularea înființării unor noi locuri de muncă, acces la educație, sport și servicii medicale de calitate.

Salut, Sighet!: Aveți de gând să dați un feedback corect, onest, Guvernului Tănase, în sensul de a face o evaluare sinceră a situației economico – sociale nu tocmai strălucite a județului Maramureș?
Vasile Moldovan: A fost pregătită o evaluare pentru primele șase luni ale anului. Este o situație nu tocmai fericită, dar se fac progrese și sperăm că până la sfârșitul anului să simțim o schimbare în bine. De altfel, vom informa Guvernul cu toate problemele cu care ne confruntăm. Suntem în permanentă legătură.

Salut, Sighet!: Programul de guvernare marșează, în principal, pe soluționarea pretențiilor salariale din zona publică. Acest lucru se face în detrimentul investițiilor publice. Ce ne puteți spune despre investițiile pe termen scurt și mediu preconizate pentru județul Maramureș și Sighet?
Vasile Moldovan: Investițiile pe termen scurt și mediu în Maramureș sunt concentrate în special pe infrastructură. Este finalizat în proporție de 90 % D.N. 18 Baia Mare – Sighetu Marmației, este în lucru tronsonul de drum Moisei – Prislop și s-au alocat fonduri pentru drumuri județene, fiind cuprins și D.J. 185 Vadu Izei – Săcel. După cum am arătat și anterior, o investiție majoră va fi construirea podului de peste Tisa, în zona Sighetu Marmației – Slatina. De asemenea, o atenție deosebită se acordă turismului și, implicit, monumentelor istorice, care vor beneficia de un program de reabilitare. Ecologizarea haldelor de steril va fi de asemenea o investiție majoră.

Salut, Sighet!: Ce preferați? Abordarea „diplomatică” câștigătoare sau abordarea tranșantă/ directă, fără menajamente, perdantă?
Vasile Moldovan: Având în vedere și profesia mea de avocat, precum și rolul Instituției Prefectului, prefer o abordare diplomatică, câștigătoare.

Salut, Sighet!: Cum veți asigura, și în ce mod, transparența abordărilor, deciziilor, luate la nivelul Instituției Prefectului?
Vasile Moldovan: La nivelul Instituției Prefectului funcționează Cancelaria Prefectului, iar prin reprezentanții acesteia toate deciziile și abordările instituției vor fi aduse la cunoștința opiniei publice prin mijloacele moderne de comunicare. De asemenea și eu personal mă voi implica în acest sens.

Salut, Sighet!: Ce-i mai mult ca… prefectul?
Vasile Moldovan: Omul. Sper și cred că am rămas aceeași persoană obișnuită. O funcție nu trebuie să te schimbe, ci, dimpotrivă, trebuie să te responsabilizeze și mai mult, să faci progrese în folosul concetățenilor tăi. Sunt și rămân un om obișnuit. Funcțiile sunt trecătoare, omenia este nemărginită.

Salut, Sighet!: Vă mulțumim pentru interviu și vă dorim să aveți un mandat… întreg!
Vasile Moldovan: Vă mulțumesc și eu și mult succes în viața de zi cu zi!

 

Oanță Brîndușa & Ion Mariș

sursă foto: Liviu Șiman




Spitalul Sighet, mereu în centrul… atenției! – Interviu cu managerul Dan Dunca

Numit manager al Spitalului Municipal Sighet în urmă cu un an de zile, economistul Dan Dunca și-a asumat o muncă dificilă, cu multe provocări. De-a lungul ultimilor ani, Spitalul a fost mereu un subiect fierbinte atât pentru clasa politică locală, dar mai ales pentru pacienții spitalului. Discuția foarte deschisă pe care o avem cu managerul spitalului, ar trebui să fie relevantă pentru cititorii noștri, ținând cont că Spitalul este un punct strategic pe harta socio-medicală a orașului și chiar a zonei… Maramureșului Istoric.

Salut, Sighet!: Domnule manager, ați fost o perioadă destul de îndelungată director de bancă. Cât de ușoară/ grea a fost trecerea în/ spre domeniul sănătății?
Dan Dunca: Nici nu știu dacă pot să spun că a fost ușor sau greu, dar sigur pot să spun că a fost interesant. Am întâlnit o problematică nouă, terminologii noi, o cultură organizațională nouă, complet diferită față de cea din sistemul bancar. A fost și este o provocare.

Salut, Sighet!: „Gura lumii” spune că Spitalul are cei mai mulți angajați dintre instituțiile bugetare din Sighet. Care este adevărul?
Dan Dunca: Numărul de angajați se situează în jurul cifrei de 850. La 30.06.2016 exista un număr de 848 salariați, iar la data de 30.06.2017 sunt 830 salariați. Este un colectiv mare fiind pe locul 3 în topul angajatorilor bugetari din municipiu, după Poliția de Frontieră și unitățile de învățământ.

Salut, Sighet!: Haideți să mai lămurim un aspect important. De unde primiți finanțare? Doar de la bugetul local sau există fonduri direcționate către Spitalul Sighet și de la Ministerul Sănătății?
Dan Dunca: În primul rând, trebuie menționat faptul că Spitalul Municipal Sighetu Marmației este un spital public local aflat în subordinea unității administrative teritoriale (Consiliul Local al municipiului), dar care este finanțat integral din venituri proprii și funcționează pe principiul autonomiei financiare.

Art. 190. – (1) din Legea 95/2006 actualizată, privind reforma în domeniul sănătății prevede: „Spitalele publice primesc, în completare, sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care vor fi utilizate numai pentru destinațiile pentru care au fost alocate…”

De la bugetul de stat se asigură: a) desfășurarea activităților cuprinse în programele naționale de sănătate; b) dotarea cu echipamente medicale, în condițiile legii; c) investiții legate de construirea de noi spitale, inclusiv pentru finalizarea celor aflate în execuție; d) expertizarea, transformarea și consolidarea construcțiilor grav afectate de seisme și de alte cazuri de forță majoră; e) modernizarea, transformarea și extinderea construcțiilor existente, precum și efectuarea de reparații capitale; f) activități specifice unităților și instituțiilor cu rețea sanitară proprie; g) activități didactice și de cercetare fundamentală; h) alte cheltuieli curente și de capital.

Bugetele locale participă la finanțarea unor cheltuieli de administrare și funcționare, respectiv bunuri și servicii, investiții, reparații capitale, consolidare, extindere și modernizare, dotări cu echipamente medicale. Spitalele publice pot realiza și venituri suplimentare.

Cam acestea sunt prevederile legale. În cazul nostru, peste 90% din venituri se realizează în baza contractelor de prestări de servicii medicale încheiate cu Casa Județeană de Asigurări Sociale de Sănătate Maramureș. Sumele facturate și încasate sunt proporționale cu valoarea contractului cadru încheiat și cu prestările efectiv realizate.
De la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătății, primim finanțare tot în baza contractelor încheiate pentru serviciile medicale prestate în cadrul Programelor Naționale de Sănătate ce se derulează prin Ministerul Sănătății. Dar, în anul 2016 am primit și suma de 48.000 lei, tot de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătății, pentru modernizarea Compartimentului de Primiri Urgențe, în baza unei solicitări de finanțare depuse de spital, și cu o cofinanțare de la bugetul local de 5.000 lei.

De la bugetul local se primesc anual finanțări conform prevederilor legale atât pentru investiții cât și pentru finanțarea unor cheltuieli de administrare și funcționare (plata utilităților, etc…). Veniturile suplimentare ce le realizează spitalul sunt, în principal, cele rezultate din prestări de servicii medicale la cerere (pentru persoanele care nu sunt asigurate sau nu apelează la statutul de asigurat în sistemul de sănătate), sponsorizări și donații, precum și venituri din închirierea unor spații.

În concluzie, putem spune că funcționăm aproape pe aceleași principii ca un agent economic, dar, opțional, putem primi finanțări și de la bugetul local sau bugetul de stat.

Salut, Sighet!: Care este nivelul finanțării Spitalului (procentual) din bugetul municipiului?
Dan Dunca: Pentru anul 2017 Spitalul Municipal a primit o finanțare de 1,72% din bugetul municipiului pentru investiții și bunuri și servicii.

Salut, Sighet!: Bănuim că fondurile alocate sunt insuficiente, cum de altfel se întâmplă și în alte domenii (cultură, educație, etc). Pentru un nivel rezonabil de finanțare, cu cât ar trebui plusate fondurile spre spital față de nivelul actual?
Dan Dunca: Este foarte greu de făcut o estimare. Mă refer la faptul că, pe lângă indicatorii cantitativi, mai intervin și cei calitativi. De exemplu, ar trebui să completăm dotarea cu aparatură medicală, dar, în același timp, putem vorbi și de înlocuirea celei existente cu alta, de ultimă generație. Mai trebuie avut în vedere stadiul avansat de degradare al clădirilor ce necesită resurse finaciare în vederea reparațiilor, dar, în același timp, putem să ne gândim la o relocare într-o clădire mai nouă, sau chiar construirea unui alt spital monobloc. Deci, variabilele sunt foarte multe pentru a face o estimare cât de cât pertinentă. Dacă ne gândim doar la o funcționare la nivelul celei existente, dar să ne permitem să ne achităm datoriile restante față de furnizori (cca. 4 milioane de lei) într-o perioadă de cca. 4 ani, ar trebui ca finanțarea lunară să crească cu cca. 175.000 lei – 200.000 lei.

Salut, Sighet!: Care sunt problemele mai sensibile cu care se confruntă spitalul (indiferent de natura lor)?
Dan Dunca: Lipsa medicilor pe anumite specializări, infrastructura învechită și degradată și, în unele cazuri, atitudinea personalului față de pacienți.

Cea mai mare problemă este că pe anumite specializări nu dispunem de un număr suficient de medici. Este vorba de medici de urgență fapt pentru care este din ce în ce mai greu să asigurăm permanența serviciului de gardă pe Compartimentul de Primiri Urgențe. La alte specializări avem un singur medic: neurologie, oftalmologie, oncologie, diabet și boli de nutriție, radiologie, pneumologie, anestezie și terapie intensivă. Acest lucru ne creează probleme în a asigura continuitatea activității secțiilor pe perioada concediilor de odihnă ale medicilor. Alte specializări la care am mai avea nevoie de medici sunt: psihiatrie, pediatrie, laborator de analize.

Salut, Sighet!: Ce credeți că ați îmbunătățit de când ați preluat conducerea Spitalului Sighet?
Dan Dunca: În primul rând, relația dintre echipa managerială și consiliul medical, relație care se bazează pe respect și colaborare. Cred că și unele aspecte ce vizează infrastructura spitalului, mă refer aici la câteva secții și compartimente reabilitate, igienizate și care, în final, sporesc confortul pacientului și, nu în ultimul rând, ridicarea suspendării temporare a activității compartimentului de anatomie patologică, prosectura (morga).

Salut, Sighet!: În ultima perioadă am avut câteva mesaje, nu tocmai pozitive, de la sigheteni, care vizau secția de oncologie, unde știm că doar un singur medic acoperă întreaga activitate. Cum apreciați că se desfășoară activitatea la oncologie?
Dan Dunca: Și în anul acesta, ca și în ultimii ani, datorită faptului că avem un singur medic oncolog, pe perioada cât acesta a fost plecat în concediu de odihnă, compartimentul de oncologie a fost închis, ocazie cu care s-a realizat igienizarea acestuia și unele reparații și modernizări. Existența compartimentului de oncologie în cadrul spitalului nostru este un avantaj pentru pacienții care necesită tratamente cu citostatice, aceștia nefiind obligați să facă deplasări în alte localități mai îndepărtate. Din păcate, existența unui singur medic specialist creează unele deficiențe în activitate, dar așteptăm ca peste doi ani să vină la post un alt medic care, în prezent, este rezident pe această specialitate.

Salut, Sighet!: Probabil știți, pe site-ul nostru au apărut unele articole critice la adresa Spitalului Sighet, asumate de către semnatari. Era vizat comportamentul nu tocmai “hipocratic” al unor medici. Ați fost sesizat în privința unor cazuri de discriminare în tratamentul bolnavilor pe criterii sociale, de vârstă, etc? Dacă da, ce măsuri ați luat?
Dan Dunca: Am avut o singură sesizare în scris formulată de pacient/aparținător față de modul de acțiune al medicului (diagnostic, tratament) și care, conform legislației, a fost cercetată de comisia de etică din cadrul spitalului. Nu am avut nicio sesizare din partea pacienților privind o eventuală discriminare pe criterii sociale, de vârstă, etnie, etc… doar sesizări datorită neînțelegerii de către pacienți a modului de funcționare a sistemului.

Salut, Sighet!: Cum poate proceda un bolnav nemulțumit de serviciile medicale ce i-au fost oferite?
Dan Dunca: În cazul în care pacientul consideră că i-au fost încălcate drepturile prevăzute în legislația specifică de către personalul medico – sanitar și auxiliar, poate depune o sesizare la registratura spitalului care va fi repartizată spre analiză consiliului etic din cadrul unității noastre.

Pentru fapte săvârșite cu vinovăție de medici, prin care se încalcă jurământul depus, legile și regulamentele specifice profesiei de medic, Codul Deontologic, deciziile obligatorii adoptate de Colegiul Medicilor din România, precum și orice altă faptă săvârșită în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care este de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau a corpului profesional, pacienții se vor adresa Colegiului Medicilor.

În cazuri de malpraxis pacientul fie sesizează Comisia de Monitorizare și Competență Profesională pentru cazurile de malpraxis (organizate în cadrul DSP a fiecărui județ), fie sesizează direct instanța de judecată.

Salut, Sighet!: Care considerați că este secția cel mai bine pusă la punct din spital, din punct de vedere material, dar și al resurselor umane?
Dan Dunca: În prezent, în urma investițiilor recent efectuate, secția de Obstetrică – Ginecologie împreună cu cea de Neonatologie sunt cele mai bine puse la punct atât prin prisma infrastructurii (saloane, săli de operații și de tratament), cât și a personalului medico-sanitar.

Salut, Sighet!: Știm că în ultimii ani, datoriile spitalului s-au situat la un nivel destul de ridicat. Cât de mare este la această oră datoria spitalului, către cine, și cum se va „stinge”?
Dan Dunca: La 30.06.2017 Spitalul Sighet înregistrează datorii totale în sumă de 3.243.000 lei, față de 30.06.2016 când acestea se ridicau la 4.316.000 lei. Se observă o reducere a acestora, în contextul în care doar facturile de gaz în perioada octombrie 2016 – mai 2017 au fost în sumă de 1.200.287 lei, față de aceeași perioadă a anului precedent, când a fost doar de 902.000 lei. Deci, se poate observa că dacă nu aveam „norocul” de această iarnă grea, soldul datoriilor față de furnizori era și mai mic. Datoriile se înregistrează față de furnizorii de medicamente, materiale sanitare, utilități, dezinfectanți, materiale, etc.

După cum se observă, am început să reducem soldul datoriilor, în contextul în care am îmbunătățit hrana pacienților, am crescut valoarea achizițiilor lunare de medicamente, am alocat resurse financiare mai mari pentru dezinfectanți, am efectuat unele modernizări și igienizări pe secții și compartimente. Acest lucru a fost posibil datorită creșterii veniturilor și optimizării/ reducerii unor cheltuieli, proces care trebuie să fie continuu și care, în final, ar trebui să ne permită la un moment dat să „stingem” toate datoriile față de furnizori.

Salut, Sighet!: Relația cu Casa de Asigurări Maramureș este benefică spitalului? Sunt acreditate toate tipurile de servicii medicale?
Dan Dunca: Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Maramureș este reprezentantul în teritoriu al Casei Naționale de Asigurări Sociale de Sănătate, instituție prin care se asigură finanțarea spitalelor publice locale. Avem o relație bună cu această instituție, dar suntem parteneri de contract, deci ei vor să cumpere servicii cât mai ieftine/ puține, iar noi vrem să vindem cât mai scump și mai multe. Trebuie să găsim o soluție de mijloc. Atât spitalul cu secțiile și ambulatoriul, cât și laboratorul de analize sunt acreditate.

Salut, Sighet!: Ne permitem să vă semnalăm și diverse critici vis-a-vis de secția pediatrie în privința igienei și a confortului interior. Ați fost sesizat pe această direcție?
Dan Dunca: M-am autosesizat de la prima vizită pe secție, încă la preluarea mandatului, precum și la postările pe facebook făcute de unii părinți, fapt pentru care am solicitat primarului să convoace o ședință a Consiliului Local la Spitalul Municipal Sighetu Marmației. Ședința a avut loc în incinta secției de pediatrie și a participat majoritatea consilierilor.

S-a vizitat întreaga secție, inclusiv etajele abandonate (închise) datorită condițiilor improprii de cazare, și am prezentat proiectul de reabilitare al secției. Ca urmare, este cuprinsă în bugetul trimestrului III, suma de 1.163.000 lei pentru lucrările de reabilitare.

Lucrarea este publicată pe SEAP, în data de 17.07.2017 se închide procedura. Dacă nu vor exista eventuale contestații, până la sfârșitul lunii vor începe lucrările.

Salut, Sighet!: Vă mai solicităm un punct de vedere privind modul în care se desfășoară activitatea în zona „bugetară”. De ce uneori, așa ni s-a transmis, pacienții sunt tratați ca la… stat?
Dan Dunca: E greu de înțeles că aceeași persoană dimineața la stat tratează pacientul într-un anumit fel, iar după amiaza, într-un cabinet privat, are complet o altă atitudine, dar, din păcate, mai există astfel de cazuri, dar din ce în ce mai puține. Probabil diferența o face concurența, mai bine spus, lipsa concurenței pentru serviciile medicale decontate de Casa de Asigurări Sociale de Sănătate, servicii de care pacienții din Sighet nu pot beneficia în altă parte decât în cadrul spitalului.

Salut, Sighet!: De ce-și doresc foarte mulți sigheteni locuri de muncă în spital (infirmiere, asistente)? Ce-i atrage pe oameni (salariul, programul, lejeritatea, etc.)? Am fost avertizați că se mai practică… aranjamentele la angajare. Ce ne puteți spune?
Dan Dunca: În primul rând, salariul care, începând din octombrie 2015, a crescut progresiv în mai multe etape astfel încât, la ora actuală, se situează la un nivel decent, fiind mult mai mare decât în alte sectoare de activitate. În al doilea rând, pentru mulți salariați, programul în ture de 12 ore este foarte avantajos, oferindu-ți posibilitatea să acumulezi timp liber pentru a-ți putea rezolva alte probleme fără a necesita zile de concediu de odihnă sau învoiri de la serviciu.

Am auzit despre aranjamente la angajare chiar înainte de a lua decizia de a angaja personal. La concursul pentru asistente medicale, cele 50 de întrebări pentru proba scrisă, au fost extrase de reprezentanți ai concurenților (la începerea concursului) dintr-un număr total de 1.230 de întrebări care acopereau întreaga bibliografie de concurs. Concluzia, vă rog să o trageți dumneavoastră!

Salut, Sighet!: Care este gradul de adresabilitatea pentru serviciile oferite de Spitalul Sighet. Știm că mulți bolnavi preferă centrele medicale din Baia Mare și mai ales din Cluj Napoca. Se justifică alegerea?
Dan Dunca: În ultimii ani, gradul de adresabilitate s-a păstrat relativ constant, respectiv pe secțiile spitalului s-a internat un număr de cca. 16.500 pacienți, anual. Acoperim o arie geografică destul de mare, respectiv pentru unele specializări, zona se întinde de la Borșa până la Piatra și Mara. Pentru cazurile de psihiatrie cronici, zona se extinde și dincolo de pasul Gutâi. Așa cum în unele situații pacienții din zona Vișeu de Sus sau Borșa apelează la serviciile noastre, sunt cazuri în care pacienții din zona Sighet ajung în unele centre universitare sau la Spitalul Județean Baia Mare. În unele cazuri este dorința pacientului, sau în alte cazuri, este decizia medicilor noștri de a transfera pacienții în alte spitale. Sunt cazuri în care, neavând medici de o anumită specializare pe serviciu de gardă, nu se poate trata pacientul (ex. anestezist), sau nu avem deloc medici pe acea specialitate (ex. neurochirurgie).

Salut, Sighet!: Ne-au fost semnalate în anumite cazuri, și lipsa unor medicamente din spital. Sunt situații izolate? Sunt… constante?
Dan Dunca: Sunt cazuri izolate. În general, avem medicamente pentru toate afecțiunile, dar nu întotdeauna cele de ultimă generație, care sunt mai scumpe. Dacă un pacient nu răspunde la tratamentul cu medicamentele ce se găsesc la farmacia spitalului și se impune alt medicament, se aprovizionează în regim de urgență medicamentul respectiv. De asemenea, se pot achiziționa de către pacient/ aparținător și se decontează ulterior de către spital (în baza bonului fiscal).

Salut, Sighet!: Știm că ați avut și mici proiecte finanțate din sectorul privat (inclusiv de către cluburile Rotary, dar și de către alte organizații caritabile din străinătate). Cât de utile sunt aceste ajutoare?
Dan Dunca: Donațiile și sponsorizările primite de la organizațiile caritabile din țară și străinătate, vin în completarea veniturilor realizate de către spital. De multe ori aceste donații s-au materializat în aparatură medicală, mobilier medical, saltele, lenjerii, paturi, materiale sanitare, etc. care, de multe ori, lipseau din spital sau se aflau într-un stadiu avansat de degradare. Sponsorizările primite ne-au dat posibilitatea să achiziționăm noi cele necesare desfășurării activității și pentru care nu întotdeuna aveam sursa de finanțare. Acest ajutor primit prin donații și sponsorizări este foarte util instituției, fapt pentru care mulțumesc pe această cale celor care au fost alături de Spitalul Municipal Sighetu Marmației.

Salut, Sighet!: Ați gândit și/sau depus proiecte pentru finanțare pe sume mai consistente, care să lase urme mult mai vizibile la Spitalul Sighet și în ce constă acestea?
Dan Dunca: Este în curs de finalizare (expertiza tehnica, audit energetic și DALI și s-au obținut toate avizele necesare) un proiect de finanțare pe programul POR 2014 – 2020, măsura 8.1, „Modernizare, reabilitare, extindere și dotare a ambulatoriului integrat din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmației” cu o valoare de cca. 9 mil. EUR. Titular de proiect, Spitalul.

În lucru pe același program, dar pe măsura 3.1 se află un proiect ce vizează creșterea eficienței energetice pentru trei clădiri din cadrul spitalului (s-au efectuat expertizele tehnice și auditul energetic, se lucrează la DALI ). Titular de proiect, Municipiul Sighetu Marmației în calitate de proprietar al clădirilor.

În faza de căutare de partener de proiect din Ucraina pe programul ENI CBC Programme 2014 – 2020 Hungary –Slovakia – Romania – Ukraine pe prioritatea nr. 2 „Support to the development of health”. Valoarea maximă a programului este de 1 milion EUR ce se împarte pe cei doi parteneri și a cărui termen de depunere a cererilor de finanțare este pe 15.09.2017. Pe acest program am dori achiziționarea de aparatură medicală.

De asemenea, s-a lansat în consultare publică, ghidul pentru un program pe România – Ucraina tot pe domeniul medical cu două componente, respectiv una „SOFT” în valoare de 500 mii EUR, și o componentă „HARD” în valoare de 1,3 mil. EUR. Dorim să aplicăm și pe aceste programe de finanțare.

Nu renunțăm nici la un proiect mai vechi, demarat de vechea conducere, de comasare a secțiilor chirurgicale în clădirea fostului Spital de copii deficienți, și pentru care există expertiza tehnică, auditul energetic și DALI, dar care trebuiesc actualizate și, ce este mai important, de căutat finanțarea.

Salut, Sighet!: Ce mesaj aveți pentru sigheteni vizând îmbunătățirea activității Spitalului Sighet?
Dan Dunca: Dacă va exista consecvență, în cca 5 – 7 ani, imaginea Spitalului Municipal Sighetu Marmației, se poate îmbunătăți radical.

Salut, Sighet!: Vă mulțumim pentru amabilitate și vă promitem să… revenim!
Dan Dunca: Și eu vă mulțumesc pentru ocazia de a face cunoscută sighetenilor o parte din problematica Spitalului Sighet. Vă mai… așteptăm!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș




Maramureş Plai cu Zbor – Întâlnire pe cerul Maramureşului Istoric

În premieră, în perioada 16-18 iunie 2017, la Sighetu Marmaţiei va avea loc o întâlnire a paramotoriştilor sosiţi din întreaga ţară. Evenimentul face parte dintr-un raid aerian de anvergură, Timişoara- Sighetu Marmaţiei.

„Va fi un bun prilej de a le prezenta colegilor noştri din ţară atracţiile turistice din zonă, cum ar fi mânăstirile de la Săpânţa şi Bârsana, Cimitirul Vesel, Muzeul Satului, toate văzute de sus. De asemenea, pentru doritori, se vor executa zboruri în tandem cu paramotorul”, ne-au declarat organizatorii evenimentului.

Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon: 0740625780.

Liviu Șiman




Centrul medico-social de la Sighet stă nefolosit (autor, Liviu Șiman)

Inaugurat în anul 2010, Centrul medico-social de la Sighet nu a devenit încă funcțional. Centrul are o capacitae de 40 de locuri. Dotările au fost realizate cu ajutor primit din Italia, Olanda, Elveția. Principalul impediment în deschiderea Centrului îl reprezintă asigurarea salariilor unei categorii de personal, infirmiere, personal auxiliar etc.

Este o situație neplăcută în contextul în care din ce în ce mai multe persoane au nevoie de asistență de specialitate care se acordă în cadrul unor asemenea instituții. Mulți sigheteni, ajunși la bătrânețe, suferinzi, așteaptă cu înfrigurare să obțină un loc într-un centru medico-social. ‘’Într-adevăr este o situație neplăcută. La nivelul Sighetului nu există un Centru Rezidențial pentru Persoane Vârstnice cu Probleme de Sănătate. Ce avem noi, acel Centru de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap (Căminul de bătrâni) nu mai poate interna persoane. Clădirea care găzduiește Centrul medico-social este aptă de a deveni operațională. Ar însemna un beneficiu major pentru categoriile de persoane care fac obiectul unei asistențe medicale de specialitate’’, a spus Cornel Petrovai, asistent social la Direcția de Asistență Socială, din cadrul Primăriei Sighet.

“Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în cadrul derulării a diferite acțiuni caritabile, au ieșit la iveală cazuri dramatice ale unor personae în vărstă, bolnave, lipsite de ajutor, adesea abandonate. Cadrul legislativ prevede explicit acordarea asistenței sociale persoanelor în vârstă. Având acest drept, este o obligație a autorităților să se implice pentru a se asigura acest drept. Există acest Centru medico-social și consider că este momentul să ne îndreptăm atenția asupra modalităților prin care Centrul să funcționeze. În acest sens, în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local Sighet, am ridicat acest aspect și am primit asigurări că se depun eforturi pentru rezolvarea problemei’’, a spus av. Vasile Moldovan, consilier local.

“Am demarat un proiect în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului prin care intenționăm să facem operațional acest Centru medico-social. Sperăm ca într-un interval de timp cât mai redus să reușim acest lucru’’, a spus Horia Scubli, primarul Sighetului.

Așteptăm și noi ca acest lucru să se realizeze. În Maramureșul istoric mai funcționează un Centru medico-social la Dragomirești, dar este ocupat la maxim. “Bunicul meu are 80 de ani. Este țintuit la pat. Eu sunt angajată ca asistent personal. Oricât mă străduiesc să-i ofer alinare nu o pot face într-un mod adecvat deoarece nu am pregătire de specialitate. Dacă Centrul medico-social ar funcționa bunicul meu ar putea beneficia de o asistență oferită de cadre medicale calificate’’, a spus Maria Pop.

Liviu Șiman




Recenzie – Meșteșuguri tradiționale din Țara Maramureșului (autor, Roxana Pontoș)

roxana-pontos2Meșteșuguri tradiționale din Țara Maramureșului – Radu Lazăr (foto), Teofil Ivanciuc (text)

Aproape de kilometrul 0 al Europei se întinde Țara Maramureșului, cu ceea ce a mai rămas din tradiții, din cultura ancestrală, din obiceiuri, din „oamenii fără pereche”… Prin aceste locuri, în care se amestecă necontenit lumea veche cu cea nouă, tradiția cu kitsch-ul ne poartă pașii Radu Lazăr prin fotografiile realizate și Teofil Ivanciuc prin rândurile sale. Cartea e asemeni unei invitații în gospodăria maramureșeanului de rând, e o însuflețire a caselor și satelor maramureșene, amplasate în diverse Muzee ale Satului din țară. E o lume ce vine din trecut și, care, din păcate, se pierde, încet, în prezent.

Albumul „Meșteșuguri tradiționale din Țara Maramureșului” cuprinde referiri la ocupațiile și meșteșugurile practicate din moși strămoși de oamenii locului, ai căror păstrători mai sunt azi meșterii populari, atâți câți au mai rămas.

„Meșteșuguri tradiționale din Țara Maramureșului” începe – cum se putea altfel ? – cu un capitol destinat prelucrării lemnului, care ne întoarce în timp, într-un loc unde lemnul era stăpân, unde mai exista din belșug această materie primă, care a permis ca aproape tot ce aparținea de o gospodărie să fie făcut din lemn – casa, anexele gospodărești, vasele și tacâmurile, războiul de țesut, sigiliile de lemn care marcau prescura de Paști, grapele pentru arat, lăzile de zestre… Puține din aceste lucruri mai sunt făcute în gospodărie. Tot aici pătrundem în interiorul casei maramureșene, unde găsim camera de gătit și locuit și o alta „de sărbători” care adăpostește haine, țoluri și alimente, pentru ca apoi să ne fie prezentată curtea cu acareturi și alte anexe, cu garduri împletite ori din scândură, unde azi locul obiectelor tradiționale este luat de lucruri la modă. Emblema Maramureșului, poarta de lemn sculptată, încărcată de simboluri ancestrale, încă nedescifrate se piede și ea în negura modernismului . Din prezentarea dedicată prelucrării lemnului nu puteau lipsi bisericile de lemn, acele bijuterii arhitecturale , unele dintre ele recunoscute ca făcând parte din patrimoniul UNESCO, unde muritorii sunt mai aproape de Dumnezeu, de credință.

După ce am făcut cunoștință cu gospodăria maramureșeană autorii ne prezintă Îmbrăcămintea și textilele de interior. Ne sunt prezentate portul femeiesc, cu năframă, cămașa albă, de bumbac, cu zadiile, pieptarele și nelipsitele zgărdane; dar și cel bărbătesc, cu pălărie, cămașa albă, curea de piele, pieptarul de pănură ori cojocul de piele, pantalonii și opincile. Îmbrăcămintea este adaptată atât sezonului cald, cât și celui de iarnă, având culori specifice văilor de pe care vin locuitorii satelor maramureșene – alb, verde, albastru, gri, negru. Chiar dacă este iar la modă, costumul tradițional maramureșean este tot mai des îmbinat cu elemente moderne – tocuri, ii, astfel încât, arareori mai vedem tineri îmbrăcați integral autentic. Cergile, covoarele, țolurile, ștergarele sunt și ele prezente în această parte a cărții, la fel cum de sute de ani ,”stau” pe ruda din camera tradițională maramureșeană, pe paturi, pe podele, ori împodobind icoanele. Traistele duc cu ele povestea culorilor văii de pe care vin.

Un capitol distinct este dedicat crucilor funerare, unde simbolul Maramureșului este reprezentat de Cimitirul Vesel din Săpânța și de imaginea celui ce l-a creat – Stan Ioan Pătraș. Cimitirul este un loc al reculegerii, al jalei, al tristeții, pe când cimitirul din Săpânța, prin epitafurile de pe cruci, face legătura între bocetul femeilor, priveghiul și celelate tradiții legate de înmormântare. Moartea este singurul lucru cert din viața omului”: nu se știe când sau cum vine. Dacă citim epitafurile de pe crucile de lemn din Săpânța vedem că vine oriunde, oricând, indiferent de funcția, de rolul ori rangul pe care îl are omul. Un lucru este cert, această prezentare a morții, a făcut ca Cimitirul Vesel să- și găsescă loc în topul cimitirelor lumii, cu toate că în el își dorm somnul de veci oameni simpli, obișnuiți. Lucrarea lui Stan Ioan Pătraș este azi continuată de către o parte din ucenicii lui. Din acest capitol nu sunt omise însă nici crucile funerare din piatră, îmbinările dintre lemn și metal folosite la Ieud.

Întâmplător sau nu, după capitolul dedicat crucilor funerare, urmează cel rezervat Olăritului. Această succesiune m-a dus cu gândul la versurile Iulianei Iosipescu: „Ca mâine – om putrezi-n morminte / Uitați nepomeniți de nimeni/ Căci mâine vor venii olarii/ Să fure lut din țintirime” ( Ulciorul). În Maramureș olăritul se mai practică azi de către o singură familie din Săcel. Acest meșteșug a dispărut după ce, la începutul veacului trecut existau, așa cum ne spun autorii, numai în Săcel, 30 de meșteri, și cel puțin 18 locuri de producție în Maramureșul istoric.

Deopotrivă loc al credinței, al misterului dar și al descântecelor, al ielelor și vâlvelor, Maramureșul este reprezentat și de măști. În capitolul dedicat Măștilor ritualice, aflăm că acestea sunt nu doar cele pe care le vedem cu prilejul sărbătorilor de iarnă, ci și mascoidele caricaturale, mascaroanele de pe porțile tradiționale, măștile costum  „rituale, teatrale și funerare”. O parte dintre acestea au mai rămas doar în poveștile spuse la gura sobei, la fel cum, probabil, va rămâne și acest meșteșug al făuririi măștilor, dacă ținem cont că, azi , mai există un singur „meșter specializat”.

Cândva nelipsite din satele maramureșene, azi devenite obiecte de sărbătoare, ori doar de decor, opincile își găsesc loc în capitolul Confecționarea opincilor, unde este descris modul în care acestea luau naștere, dar și cum se purtau.

„Meșteșuguri tradiționale din Țara Maramureșului” are capitole în care se regăsesc Cojocăritul, Coșuri și alte împletituri, Fierăritul, Cununi de mireasă și podoabe, Dogăritul, Confecționarea draniței, Prelucrarea cânepii, Producerea spetelor, Alte ocupații și meșteșuguri.

Textul cărții scris de Teofil Ivanciuc este însoțit de fotografiile realizate de Radu Lazăr ale produselor realizate de meșteri populari, dar mai ales de chipurile celor care încă mai practică activitățile tradiționale.

Această carte stă mărturie că în secolul XXI satul tradițional din Maramureș trăiește, încă. Avem în față o carte – tribut dedicată „meșteșugarilor locului” care, în plină epocă tehnologică, au curajul să își practice ocupațiile tradiționale, dar, e și un semnal de alarmă că o parte dintre acestea vor dispărea odată cu practicanții lor. „Personajele” din fotografii sunt oameni în vârstă, ceea ce înseamnă că, probabili, mulți dintre meșteri nu mai au, din păcate, cui transmite tainele practicării meșteșugurilor tradiționale.

Autor, Roxana Pontoș

sursă foto: Lucian Bogdan