Sâmbătă, 19 mai 2018, elevii de la Colegiul Național „Dragoș Vodă” împreună cu doamna prof. Claudia Dura, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, și numeroase personalități maramureșene, au participat la Băsești, Maramureș, la sărbătorirea Centenarului Marii Uniri . Elevii i-au reprezentat, simbolic, pe cei 1.228 de delegați strânși în urmă cu 100 de ani în Alba Iulia.

Festivitatea a avut rolul de a-l comemora, în principal, pe Gheorghe Pop de Băsești, cel care a deschis adunarea de la Alba Iulia acum 100 de ani, dar și pe cei care au luat parte la aceasta. Invitații au fost numeroși, oameni și elevi din întreg ținutul Maramureș, îmbrăcați de sărbătoare, îmbrăcați cu straiele populare, fiecare reprezentând zona de unde vine, cum ar fi satele de pe Valea Izei (Bogdan Vodă, Rozavlea, Oncești, Bârsana etc), dar și sighetenii și băimărenii au purtat cu mândrie portul popular, cu care strămoșii lor au înfăptuit Marea Unire.

Oaspeți de seamă, Preasfințitul Părinte Iustin, corurile liceale, dar și programul artistic pregătit de fiecare grup, au constituit câțiva factori care au amintit de momentele unice ale Unirii de la 1918.

În calitate de invitați, totul ni s-a părut extraordinar! Să vezi atâta lume adunată pentru comemorarea unui eveniment istoric care a schimbat destine‚ a trezit în sufletele noastre o bucurie și o mândrie enorme, cursivitatea și înflăcărarea cu care a vorbit fiecare invitat ne-au proiectat, parcă, direct pe 1 decembrie 1918, eram acolo, așteptând să se înfăptuiască Marea Unire!

Gheorghe Pop de Băsești (n. 1 august 1835, Băsești– d. 23 februarie 1919) a fost un politician român din Transilvania, între 1881-1902 vicepreședinte, iar între 1902-1918 președinte al Partidului Național Român din Transilvania. În perioada 1892-1894 Gheeorghe Pop de Băsești a fost unul dintre liderii mișcării memorandiste, care cerea autonomia Transilvaniei și drepturi suplimentare pentru românii din Transilvania aflată în Austro-Ungaria. A fost unul dintre politicienii români condamnați la închisoare pentru susținerea Memorandumului, în cadrul procesului memorandiștilor de la Cluj în 1894. A prezidat Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.

Autori: Mihaela-Delia Firișciac & Bogdan-Ionuț Mariș,
clasa a X-a G, Colegiul Național „Dragoș Vodă”

Era prin mai-iunie 1951, aproape de sfârșitul anului școlar. Eram eleva Liceului “Dragoș Vodă” din Sighet, redenumit “Filimon Sârbu “de către comuniști, schimbare abuzivă și dezonorantă pentru noi, maramureșenii (s-a invocat motivul că vechiul nume era o “rămășiță burgheză”, revenirea la denumirea originală se va face mult mai târziu).

Așteptam cu înfrigurare încheierea mediilor la limba română, bănuiam că voi mai răspunde o dată și m-am pregătit cât am putut de bine din lecția predată ora precedentă.

Aveam emoții… profesorul nostru de limba română era domnul Ioan Bilțiu Dăncuș, intelectual maramureșean de mare valoare, unul dintre luptătorii pentru Marea Unire din 1918 și apoi a rezistenței românești în timpul ocupației maghiare între 1940-1944. Nu știam eu atunci multe din impresionanta sa biografie, dar îi admiram ținuta și competența profesională. Fiul său, Simion, era coleg de clasă cu noi.
A venit și ora de limba română… Am răspuns foarte bine și am primit nota 10, ceea ce mi-a îmbunătățit media. Eram fericită și ușurată în același timp.

A doua zi, Simion, fiul profesorului, îmi spune: „Tata a fost arestat”. Am rămas șocată… dar n-am cerut niciun fel de explicații. De ani de zile, Securitatea ridica oameni de pe stradă sau de acasă, ziua și noaptea. După anchete îngrozitoare, unii erau condamnați pe motive reale sau imaginare, alții închiși ani la rând fără nicio condamnare. După care, nu se mai știa nimic de ei, familiile nu primeau nicio informație de nicăieri. Nici măcar nu știau dacă mai sunt în viață… așa a fost și cu tatăl meu arestat în ’48-’49. Atât din Sighet cât și din Ieud și Dragomirești (satele de origine ale părinților mei) erau foarte mulți întemnițați – profesori, studenți și elevi, preoți, călugărițe și mulți țărani. Printre ei și doi frați ai mamei mele – Dumitru și Simion Iusco din Dragomirești.

Deci, ultima oră de limba română a anului școlar a fost și ultima oră predată de profesorul nostru Bilțiu Dăncuș! Nu se va mai întoarce niciodată… a murit în închisoarea din Satu Mare în 1952. Încă o crimă a regimului comunist, încă un martir al neamului românesc!

Mai târziu, aveam să citesc despre rolul său în rezistența românească contra anexării Maramureșului la URSS în ianuarie – martie 1945. Impresionant este răspunsul pe care l-a dat în urma ameninţărilor maiorului NKVD Davidenko: „Domnule maior, ameninţările dvs. nu mă sperie. Eu am fost închis de 4 ori de fasciştii unguri pentru că am luptat pentru neamul meu. Să mă arestaţi, să mă împuşcaţi, să mă tăiaţi în patru, eu nu iscălesc decât pentru România!”

Autor, prof. Aurelia Vișovan

N.r.: Fotografia principală face parte dintr-o colecție sigheteană