Sâmbătă, 8 februarie 2020, la Sighetu Marmației a avut loc comemorarea anuală a marelui om politic Iuliu Maniu, unul dintre artizanii Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, președinte al Partidului Național Țărănesc și prim – ministru în mai multe guverne ale României Mari, exterminat de comuniști în temnița de la Sighet la 5 februarie 1953.

Rugăciuni pentru veșnica sa odihnă (pomeniți au fost și liderii național tărăniști Ion Mihalache și Ion Rațiu) au fost înălțate atât la celula în care a murit, de la parterul Memorialului Sighet, cât și la Ciarda unde zac încă nelocalizate rămășițele sale pământești (alături de ale celorlalți morți în închisoarea Sighet din acea perioadă) de un grup de preoți greco-catolici din zonă.

Conferința dedicată lui Iuliu Maniu a avut loc în sala Transist a Primăriei din Sighet și a fost moderată de organizatorul principal al evenimentului, dr. Gheorghe Șiman, în prezența a peste 100 de participanți, din Sighet, Baia Mare și din multe colțuri ale țării. Printre personalitățile care au luat cuvântul evocând foarte documentat și emoționant figura istorică a lui Iuliu Maniu s-au remarcat fostul Ministru al Integrării Europene național-țărănist Alexandru Herlea (cel care în legislatura 1996-2000 a inițiat discuțiile României cu Uniunea Europeană), prof. univ. dr. Doru Radosav – o somitate a Universității clujene, fostul ministru național – țăranist Ioan Avram Mureșan, părintele rector Simion Mesaroș din Baia Mare, etc. Mesajul unanim subliniat de vorbitori a fost perenitatea mesajului spiritual al lui Iuliu Maniu, de care política și societatea românească de azi au mare nevoie.

Preot prof. Marius VIȘOVAN

Unul dintre deținuții politici mai puțin cunoscuți din Maramureș a fost primarul din Breb – Pop Arvinte. Fără să facă parte dintr-un grup anticomunist organizat, Pop Arvinte a plătit cu ani de închisoare activitatea sa trecută în cadrul Partidului Național Țărănesc, din partea căruia a și deținut funcția de primar al Brebului în perioada 1931-1934.

Pop Arvinte provine dintr-o familie de militanți pentru Marea Unire, tatăl său, Pop Tănase și cumnatul său, Vișovan Alexandru, s-au numărat printre fruntașii români din Breb care s-au manifestat deschis pentru Unirea Transilvaniei cu România în decembrie 1918, participând la întrunirile locale care au desemnat delegații la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia (Gheorghe Todinca, Marea Unire a Românilor, oameni, locuri, documente din Maramureș (1918-1919), pag. 72 și 75 ).

Arestat în 1952, Pop Arvinte va petrece doi ani în temnița de la Sighet. Eliberat în 1954, se va opri câteva zile la sora sa, Paraschiva Vișovan, care locuia în Sighet la Locul Târgului. Valentin Haidu, nepotul surorii sale, își amintește momentul: „În 1954 aveam 10 ani… unchiul Arvinte era frate cu bunica mea. Mi-amintesc ziua când a ieșit din pușcărie și a venit la noi acasă. Era atât de slab și schimbat la față, aproape de nerecunoscut… Se vedea că vine din iad…A stat la noi o zi sau două, s-a mai refăcut un pic, apoi au venit neamurile din Breb și l-au dus acasă.” Pop Arvinte a murit relativ tânăr, în 1962.

Fiul său, Ioan, elev la Liceul „Dragoș Vodă”, fusese deja arestat din 1949 pentru activitate anticomunistă făcând parte din cel de -al doilea grup de elevi, condus de Ștefan Minică. A executat detenția la Sighet, Cluj, Văcărești, Jilava, Târgșor, Canal, Constanța. După detenție, Ioan Pop a studiat medicina și s-a stabilit la Timișoara unde și-a desfășurat activitatea ca medic până la pensionare și unde locuiește și azi în vârstă de 88 de ani. El este unul dintre cei 33 de elevi sigheteni pentru care s-a dezvelit placa comemorativă la Liceul „Dragoș Vodă” în 2014.

preot prof. Marius VIȘOVAN

foto: Peter Lengyel

Odată, fiind întrebat de cineva de când locuiește familia mea în Sighet, am răspuns: Sunt la a patra generație, străbunicii mei s-au stabilit în Sighet la începutul anilor ‘20…

Se numeau Chindriș Găvrilă și Anuța (n. Hotico) și veneau de la Ieud. Au avut 6 copii: Ioan (bunicul meu), Ileana, Dumitru, Ioana, Găvrilă, Maria – ultimii doi fiind născuți la Sighet. Cei trei băieți au fost ținuți la studii, cu mari eforturi (doi au ajuns învățători și unul jurist). Destinul lor este asemănător cu al multor familii simple de români de la țară, care în noul cadru juridico-economic de după Marea Unire, au cumpărat terenuri și și-au făcut case la marginea Sighetului (în cazul lor, pe Mociar). În casa lor s-a născut mama, în 1933. Desigur, aceasta e doar o ramură a ascendenței mele, celelalte s-au stabilit la Sighet ceva mai târziu, în anii ‘30.

Mormântul străbunicilor mei se află în cimitirul de pe Călămar (foto) situat aproape de releul de pe Dobăieș. Străbunicul a murit repede, în 1935… mormântul său e cu siguranță printre cele mai vechi din cimitir; fusese rănit pe front în primul război mondial… a supraviețuit, dar sănătatea i-a rămas șubredă și a murit relativ tânăr ,la 53 de ani. Mama mea avea atunci doi ani.

Străbunica însă a trăit o viață lungă, până în 1976, atingând vârsta de 88 de ani (din care 41 de văduvie). Când a murit, avea deja 48 de urmași direcți (copii, nepoți, strănepoți și stră-strănepoți). Acum sunt deja 108 în total (dacă nu cumva numărul a mai crescut de la ultima evaluare…).

A fost o mărturisitoare statornică a credinței catolice toată viața ei. După 1948 a participat regulat la liturghie la biserica romano-catolică, ceea ce însemna 6 km de mers pe jos de pe Mociar până în centru, plus 6 înapoi… și asta și după 80 de ani… până aproape de sfârșitul vieții. O țin minte cum stătea în ultima bancă pe dreapta, îmbrăcată țărănește, alături de doamnele din oraș…. Nu știa ungurește decât foarte puțin, dar ținea neapărat să fie prezentă la o liturghie catolică. Ultimele sf. Taine le-a primit pe patul de moarte de la părintele de fericită memorie Vasile Hotico din Sighet, cel care și-a pecetluit mărturia cu cei 8 ani de temniță comunistă. Când a murit străbunica, eu aveam 9 ani, am mai multe amintiri directe cu dânsa.

Poate vă întrebați care e mesajul acestui articol… Să îngrijim și să vizităm mormintele familiei, rugându-ne pentru veșnica odihnă a celor dragi și păstrându-le vie amintirea? Categoric da, dar nu numai atât. Cred că prin efortul de a recupera și reînvia mici crâmpeie de istorie familială, fiecare român se poate racorda la Marea Istorie. Aflați mai sus sau mai jos pe scara socială, părinții și bunicii noștri – prin munca și jertfele lor – au construit România Mare. Tot așa, România demnă de mâine va fi edificată prin efortul nostru, al celor de azi. Al celor care iubim Adevărul și credem că neamul românesc merită dragostea și sacrificiul nostru, dincolo de dezamăgirea cruntă produsă de pseudo-elitele vremelnice.

preot prof. Marius VIȘOVAN
.

Azi, 6 iunie, se împlinesc 70 de ani de la trecerea în veșnicie a lui Alexandru Vișovan (1891-1948), unul dintre românii maramureșeni care au militat activ pentru Unirea Transilvaniei cu România.

Născut la Breb, satul de sub Gutâi, la 30 martie 1891, unde absolvă școala primară, Alexandru Vișovan (Alexa lui Pătru Pintii, după cum era cunoscut în sat) va fi înrolat în armata austro – ungară (asemenea altor mii de tineri maramureșeni) pe toată perioada primului război mondial, participând la luptele din nordul Italiei și din alte sectoare ale frontului.

Menționat în documentele maramureșene ale Unirii, ca participant la adunarea electorală de la Giulești din 27 noiembrie 1918 și semnatar al credenționalului (împuternicirii) pentru delegații de Valea Marei și a Cosăului (cercul electoral Ocna Șugatag) la Adunarea Națională de la Alba Iulia de la 1 decembrie (Gheorghe Todinca, Marea Unire a Românilor, oameni, locuri, documente din Maramureș (1918-1919), pag. 72 și 75).

S-a deplasat și el la Alba Iulia, dar nu ca delegat cu drept de vot, ci ca membru al gărzilor naționale care au însoțit delegația. Avea să relateze ulterior peripețiile călătoriei inclusiv o situație limită în care viața le-a fost în pericol fiind atacați de soldați unguri (nu e clar dacă erau trupe regulate sau bande dezorganizate) dar s-au apărat și au scăpat cu bine. În ianuarie 1919, în publicația sigheteană „Sfatul” (organul de presă al Consiliului Național Român din Maramureș) i-a apărut o poezie, ce reflecta atmosfera momentului de împlinire națională.

După Unire, a ocupat o scurtă perioadă funcția de primar în Breb, apoi – dată fiind experiența sa militară îndelungată – a fost încadrat în Jandarmenia Română cu grad de plutonier. S-a căsătorit cu consăteanca sa Paraschiva Pop, fiica lui Tănase Pop, și el implicat în lupta pentru Unire (Gheorghe Todinca, Marea Unire a Românilor, oameni, locuri, documente din Maramureș (1918-1919), pag. 147). Atât Pop Tănase (socrul său) cât și Pop Arvinte (cumnatul său) au ocupat funcția de primar în Breb în perioada interbelică.

Alexandru Vișovan a ocupat funcția de șef de post de jandarmi în mai multe comune din județele Satu Mare și Sălaj având rezultate deosebite în activitate, pentru care a fost de mai multe ori decorat sau evidențiat (documentele purtând semnătura Regelui Ferdinand I). La Tarna Mare (pe granița de nord) i s-a născut fiica Viorica, în 1922, iar la Sărmășag (lângă Zalău), fiul Aurel, în 1926. Botezul fiului a fost celebrat de 6 preoți greco-catolici (este verosimilă ipoteza că între ei s-a aflat și protopopul locului, Valentin Coposu, tatăl viitorului lider național – țărănist Corneliu Coposu). În această perioadă îl reîntâlnește personal pe Iuliu Maniu pe care-l cunoștea de pe front și ale cărui idei politice le împărtășea. În 1932 s-a pensionat și familia s-a întors în Maramureș cumpărând o casă în Sighet la Locul Târgului (str. Bogdan Vodă, nr.111, casa există și azi). O perioadă scurtă a deschis acasă un mic magazin care aproviziona cu alimente zona înconjurătoare.

La cedarea Ardealului de Nord în 1940, Alexandru Vișovan fiind concentrat la sectorul aprovizionare se retrage cu armata română, familia urmându-l în refugiu două săptămâni mai târziu (fiica Viorica este arestată de paramilitari unguri pentru câteva ore). Vor locui la Timișoara unde copiii vor termina liceul, iar fiica se va căsători cu studentul teolog ortodox Ioan Bărdaș numit apoi ca preot în sate din județele Bihor și Arad (va fi mai târziu arestat și va petrece mulți ani în temnițele comuniste). Alexandru Vișovan va apuca să-și vadă cei 3 nepoți din partea fiicei: Grațian, Valentin și Rodica.

În 1945, familia se întoarce din refugiu la Sighet și își recuperează casa pe care o găsește parțial distrusă. Încercând să obțină despăgubiri din partea activistului horthyst care o ocupase în anii de stăpânire maghiară, află că acesta devenise între timp activist comunist! Nori negri apar la orizont…. În perioada 1945-1948, fiul Aurel, student la drept, devine și profesor suplinitor de chimie, fizică și limba italiană la Liceul „Dragoș Vodă”.

Doborât de o boală cu evoluție galopantă, Alexandru Vișovan se stinge din viață la 6 iunie 1948, cu două luni înainte de arestarea fiului său, Aurel, care va petrece 16 ani în temnițele comuniste (și cumnatul Pop Arvinte și nepotul său, Pop Ioan, vor suferi detenție politică). Probabil, Providența a vrut să-l scutească de o nouă și grea cruce… Soția Paraschiva va mai trăi până în 1982 apucând să vadă strănepoții din partea fiicei și bucuria întoarcerii din temniță a fiului Aurel, și pe fiul acestuia – Marius.

A rămas în memoria familiei o cugetare a sa personală (ce denotă un patriotism realist): “E frumos să mori pentru țară, dar e și mai frumos să trăiești pentru țară!”

Autor, prof. Cristina Teleptean

La Colegiul Național Dragoș Vodă din Sighetu Marmației s-a desfășurat concursul de istorie destinat elevilor claselor a VII-a din cadrul CNDV şi Şcolii Gimnaziale „George Coşbuc”, dedicat Zilei Naţionale a României. Concursul la care s-au înscris 6 grupe a câte 4 – 5 elevi a avut loc miercuri, 29 noiembrie 2017, de la ora 12.00, fiind organizat de profesorii Dura Claudia şi Dragoste Florin.

Imparțialul juriu a fost format din profesorii Lucaci Georgeta, Havrileţ Simona şi Voinaghi Marius.

Concursul a fost structurat pe 4 secţiuni: Participarea României la Primul Război Mondial, Unirea Basarabiei şi Bucovinei cu România, Unirea Transilvaniei cu România şi Maramureşul şi Unirea. “Formula” de concurs a fost de tip test clasic grilă cu timp de rezolvare 10 minute: 10 întrebări a câte trei variante de răspuns, una fiind corectă, fiecărui răspuns corect atribuindu-i-se un punct. Între secţiuni concurenții au fost susținuți cu frumoase cântece patriotice, şi… nu numai, de către corul CNDV „Armonia”, condus de prof. Petrovan Lenuţa. 

Și așa cum se întâmplă la orice concurs – mai ales cu premii! – au fost stabiliți și laureații: Menţiune – Grupa a V-a, CNDV – Ştefănescu Diana Nadir, Colopelnic Daria Nicola, Şteţiu Antonia Ilaria, Laber Emilia Adela; Premiul III – Grupa I, CNDV – Trifoi Mihaela Ioana, Petrar Andreea, Şteţ Stephanie Ioana, Rodilă Rareş Andrei, Mintău Andrei Cătălin; Premiul II –  Grupa a VI-a, Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” – Coroian – Mariş Ioana Andreea, Motoc Alexandra, Michnea Raluca, Szebeni Amalia, Dăncuş Andreea; Premiul I – Grupa a II-a, CNDV – Dolca Diana Alina, Pontoş Silviu Andrei, Gherlan Marius Vasile, Giurgi Bogdan Vasile, Cotârlan Briana.

Câştigătorii au fost premiaţi cu diplome, cărţi și…. ședințe foto!

A fost un concurs reușit la care s-au evidențiat… elevi cu bună pregătire, profesori serioși, organizatori voluntari.

Anul viitor, în 2018, la Centenarul Unirii, sunt așteptați toți elevii pasionați de istorie, mai ales că CNDV organizează un concurs  județean. Atenție elevi, se pregătesc multe și surprinzătoare premii!

Autor, “Salut, Sighet!”