* Aprilie, de-atâta mălin în floare, se-ndoaie gardurile. Dacă îl fotografiezi în zilele de după ploi, te urmează în aparat la greu. Câte un cărăbuş ostenit traversează o zi întreagă trotuarul, până la zidul orb. (- confesiune…)

* „Soru-mea are albeaţă la un ochi. Doctorul i-o spus că trebuie să se opereze. I-am spus să se ducă. Că n-are numa’ 69 de ani, nu-i aşe’ de bătrână să fie oarbă.” „Dară… – 80, 90!”… (- sexagenari la sfat)

* „Da’ de unde ş-o făcut ei atâtea?” „Noa, lucru’ în Italia şi fonduri e’ropene…”  (– moroşeni la sfat)

* Ropotă de cărăbuşi pe aleea cu castani. “Ai, cum dau de asfalt! Parcă-i grindină…” – îi zic bătrânei ce-i mătură. „Ceă? E’i, da, îs mulţi, nu s-or fa’ ciormani în pământ… Da’ tu unde stai p-aici?… Unde??…” În câteva zile, pe jos rămân singure elitrele, chihlimbarii… (- anul nonbisect…)

* E plin târgul mic şi trist de surâsuri VIP. Am fi buni de oraş-reclamă la servicii dentare… (- Muluşag Valley, Aleea Cuiului…)

* „…încet, încet!” – strigă tânăra mămică, aproape alergând după fecioraşul ei. Care încetineşte treptat bicicleta, până aproape de dezechilibrare… (- atât de cuminte…)

* La medic, la o oră de obicei aglomerată. De data asta aşteaptă numai vreo două-trei persoane. „Au fost mulţi de dimineaţă?” – întreb un bade de lângă mine. „Apăi, ştii cum îi, oamenii zin şi mărg…” – îmi răspunde el. Apoi, iese nevastă-sa din cabinet şi pleacă împreună – o aştepta. Apoi, intru şi eu şi aflu că de vină-i  calculatorul – „Calculatoorul, ce să-i faci?”… (Dumiriri…)

*  „…zice c-o apărut ceva medicament străin…” (- o stradă spre Solovan, o bătrână în drum, cealaltă în fereastra deschisă peste jumătate de trotuar, supraponderale amândouă)

* „…ş-am zis primăvară în loc de toamnă…, ş-o rââs de mine!…” (- băieţaş de mână cu părinţii, amândoi – vineri, după ore)

* „…şî doorm… şî stau pă feeisbuc…” (- corzo, pensionare la sfat)

* „Doauă piiţa şi doi hodăgi, vă rog!” (- cocoană dolofană sâmbăta la oraş)

* Pe sub ziduri, o stradă însorită, după zile reci, ploioase. „…Cum suntem… Numa’ un pic de soare o dat şi repede că’tăm umbra…” – mă depăşeşte un bătrân aşişderea. „…Şi apoi, nu ne place nici umbra. Nici, nici…” – încerc să completez. „În tinereţe ne plăceau toate, credeam că noi putem orice… Da’ vine vremea…, negreşit…” – se depărtează convorbitorul. (- poveste de Mai)

Consemnări de Marin SLUJERU

* O pereche vârstnică revine acasă de departe. Spre uşa de la intrare încetinesc, cărăruşa fiind plină de brânduşe.
* Obişnuiţii parcului central sighetean îşi reiau cu primăvara posturile tipice, ca într-un mic muzeu Tusaud al necunoscuţilor.
* Mov, roşu carmin – ciucalăi noi, bogaţi, din p.n.a., la caii căruţelor cu bălegar….”Şi brazda aşteaptă să fie întoarsă!” (D. A.)
* Corzo, Martie, vânt – ci, cuconiţa nu se lasă cuprinsă de blândul coleg.
* “ABC”…: “… Mulţumesc frumos!” “ Cu plăceree… La revedeeree!”
* Vânt şi fum de primăvară. Ziduri, porţi, ziduri. Perdele, când eşarfe, când drapele, speriind trecătorii.
* Grădinuţa fetelor, undeva pe Iza, în inima mea: „Apăi, să pune: pospan (verdeaţă de pus în mijlocul pâinii de nuntă – cepoi sau ţâpoi), sansiu (garofiţe), măieran (la clop, la feciori, de struţ, miroase fain), rozmarin (tăt la clop), verdeaţă (verde, măruntă, să pune roată, pe lângă clop), schinteuţă (roată pe lângă clop, pă firuţu’ de verdeaţă), t’idru (un pomuţ verde, tot pentru împodobit), lăcrâmioare, gura lupului, gura leului, bărbânoc (verde, de cunună la mirese), lalele, narcise, flori domneşti, muşcate, tătăişe – da’ aieste le ştii…”
* “Azt monta nagyon tetzet data trecută ce-am făcut:..” (- bucătăreasă, agale prin piaţă, lăudându-se)
* „N-am reuşit să prind sarca aia!” „…Ooh!… De-ar veni odată primăvara!” „E-aici!” (– stradă departe, un “fotografist” şi o gospodină venind din piaţă)
* „…’s atâta de tuioşă!”(- negustoreasă de peste Tisa, despre instalarea uitării recente)
* „Ţâgări îţi dau?” (- malacii de la intrarea în piaţa de halimente a Sighetului)
* O casă departe, pauza de prânz. Apropitarul coboară în fugă de pe bicicletă. Întârzie, însă, încurcat în cele lacăte, ce însuşi le-a pus, ratând ora.
* Fetiţă alergând după căţeluşa în lesă gonind de mama focului: “ Măi, c… gol!”
* Ieşirea piticilor de la cursuri. Cu câtă grijă îşi conduce nepoţica bunicul venit după ea… – şi el, ce cuminte-i, cu câtă grijă coboară treptele şcolii…
* Grădina Morii. Un băieţaş se tot învârte cu trotineta, face ture peste ture. Are o faţă imobilă, de sclav, nu de înţelept al jocului.
* „…am vorbit cu Ofelia, o zâs că vine imediat…” – se-aude în cafenea, referinţă renascentistă ce-mi aminteşte o alta, antică, de la blocuri: „Minervaa! Hăi, Minervăă!!” Ci, amândouă pălesc în faţa veritabilului: „Vai, tu, ce şică eşti!”
* “Socotitoarea” i-au pus nume colegii de clasă („clasa a 0”) celei mai pricepute fetiţe la matematică. Astăzi, însă, a făcut două greşeli la test. Blând, dl. învăţător i le explică. Mult lăudata salvează aparenţele: „Nu-i o moarte de viaţă!”
* Fată prin April – / fluierat stins, de depou,/ fine manevre. * Căţel în lesă – / doamna-l trage după ea,/ pe jos şi pe sus. * Adulţi sideraţi – / copil ţipând în local, / că-i primăvară. * Livada-n floare / pozez merii şi cântul / piţigoiului .
* „Noa, până-aici! Mai încolo-i holdă!” (– punct controversei)
* “ ’Nalt eşti, Doamne!” (văzând prostovani la treabă)
* “Ce frumoşi miei!” “Da’ vă plac? …Da’ ştiţi? – îs a’ lu’ Vasalie, nu-s a’ noastre…” (– în şoaptă, un ciobănaş cu vreo trei miele)
* „Egyedul vagy?” „Igen… Nem jo…, se más, se ugy…” (două orăşence cărunte)
* “Greu cu voi, care nu pricepeţi!” „Io? Cu două facultăţi? ‘Nda să-mi scrii!… (– profesor auto pe sărite, cu eleva sa)
* “Cu respect bună ziua! Sărbători deosbite!”
* “…Iar miroase aici a dohan!” “Da’ de unde! Noa, să-mi scrii!”
* “Ce-i cu tine, tu Ionucă? Eşti slabă scrisă!” (– neveste împotriva regimului…)
* “Amu ar trebui să porţi sugnă roşu cănit o’ neagră, că-i Post…! (– neveste împotriva blugilor şi a culorilor neon)

Consemnări de Marin SLUJERU

Mirajul apei de graniţă…

Tocmai a apărut la Editura JUNIMEA, colecţia „Cantos”, „ultima pagină” – noua carte de poezie a lui Echim Vancea, cu un cuvânt însoţitor de Gheorghe Grigurcu, desenul coperţii – Ioan Pop-Vereta.

Prima secţiune a cărţii, „firea umbrei”, este o familiarizare cu umbra, o precunoaştere a „umbrei atotştiutoare” (M. Eminescu), a ceasului la care, în indiferenţa ce o împresoară, (pasărea) nu mai zboară nici măcar „zborul nereuşit”. ( – despre nereuşita zborului unei păsări)

Au loc lungi călătoriri spre „apa de graniţă”, cu mijloace de transport în comun, „în vacarmul liniştii”, sau stând „pe zăpada neagră rezemat în cârje”,/ neştiind încotro se îndreaptă apusul” ( – firea umbrei). Căci, faţă de umbra propriu-zisă, ar trebui să ne ruşinăm de jocurile şi umbrele noastre… – zice poetul.

…Şi iedera cuprinde porţile, locuirea: „o umbră cu gesturi lente/ se caţără pe iedera amiezii // e lumina ce nu vorbeşte…”(umbra). Dureroasă orice nouă zi pentru cel ce nu poate să plece în zori, deşi „noaptea a trecut de mult” şi „floarea soarelui nu te cunoaşte”: „a pleca nu ştiu când voi putea / iată o definiţie a umbrei” – poem (I).

Nevoia de empatie, de solidaritate este clamată şi pentru celelalte ceasuri ale zbaterii – noaptea, apusul, amiaza: „crede – crede în cum ni se pare nouă/ sfârşitul acesta al nopţii” (crede) sau: „apusul aşezându-mi caldarâm roşu sub picioarele / ademenite de ziua şi somnul / inundate de jale” (poem II) sau: „drumeţ de la un miez de zi la altul” (– poem în două părţi). Din nevolnicie („prea mulţi stăpâni / sunt pe ziua de mâine” – poem III), se înalţă un fel de rugă-indicaţie/…/: „..doamne, / tu îţi fă treaba / acolo sus / eu aici am uitat / ce am de făcut” (– o clipă s-a dus). Clipă de clipă durează aşteptarea-eşuarea-„căutarea zilei sorocite” (– în tăcerea cuprinsă de amurg)…

„Îndoielnica supravieţuire” se numeşte fascicola a doua a cărţii (triptic?), după Constanţa Buzea. Într-o fotografie, parcă, un străin, parcă, parcurge continuu drumul de noapte şi singurătate „ce duce la apă”, la „apa de graniţă”, spre umbra „în care te vezi”: „fără ceas îi noaptea / fără umbră-i gardul / fără teamă-ar fi / zidul / de-ar putea cânta”. De la clamări se trece la relatarea alertă a parcursului dintre „înainte şi după aceea” – fragmente sacadate, disparente, măiastru indeterminate. Din când în când, din cânt în cânt, poetul se întoarce la clamare, la rostirea patetică, atingând maxima frământării lăuntrice. „Staţiile” sunt: dezamăgirile de aproapele, strigătul de singurătate şi nemulţumire, îndoiala, vina, înstrăinarea…

Partea a treia a acestui triptic al suferinţei, „ultima pagină”, titlu împrumutat întregii cărţi, se vrea sub semn borgesian: „Singurătatea mea se mulţumeşte cu această elegantă speranţă”. Sunt alternate elegii citadine echimeşti „clasice”, poeme „de după” (ciudată „situare”, un adevărat imaginar, o „geografie” a acelei… locaţii!), reminiscenţe, „recapitulări”, refreshment-uri ale nenorocului, notaţii ale împuţinării şi trecerii, autoderiziuni, scrise „la malul apei zălăzite” sau „la patru sute douăzeci”… Ciclul se încheie, totuşi, cu poemul „revenire”. Multe poezii minunate în această secţiune a cărţii, dacă accepţi situarea în orizontul lexical al unor situaţii-limită abia încifrate/simbolizate, cuvintele de-a dreptul („moarte”, „mormânt” ş.a.)…

Confruntarea făţişă, doar cu armele scrisului, cu zona coşmarescă, este preschimbată de poet într-o frescă a suferinţei, o viziune însufleţită asupra elementelor şi a omenescului. Vor urma alte volume de poezie semnate Echim Vancea, fiecare trăit şi scris ca o ultimă pagină – căci a scrie poezie altfel, încă nu s-a inventat…. Citiţi-l! E greu, e dificil, dar cât de frumos!

Marin SLUJERU

70 de ani bătuţi pe muchie împlineşte sculptorul sighetean Ion Bledea! Rotunzi, rânduiţi. Un foarte bun început pentru o viaţă de creator, care are multe de arătat, de spus şi de-acum încolo…

Pe lângă îmbogăţirea imaginarului maramureşean cu nenumărate figuri emblematice, simbol, artistul redă în vibraţia fibrei de lemn oamenii simpli ai locului, cu trăirile lor, la ceas de răscruce. De pildă, în anul centenar tocmai încheiat, a dăltuit chipuri de maramureşeni la vremea Primului Război Mondial şi, alături de simbolurile năzuinţei lor de Unire, un adevărat ansamblu monumental – “Drumul maramureşenilor spre Alba Iulia”, expus la Primăria Giuleşti.

L-am vizitat frecvent la atelierul din spatele bisericii romano-catolice, în perioada elaborării acestei lucrări. M-a introdus în tehnologia specifică, dar şi în intimitatea procesului de creaţie. Ion Bledea este, pe lângă valorosul sculptor, un comunicator minunat, bucuros de oameni, gata mereu să ne împărtăşească din secretele artei sale. Vizitaţi-l! Pentru a-i ’stâmpăra setea de comunicare sau, cel puţin, pentru a-i strânge mâna măiastră, vânjoasă, de moroşan. Binemerită de la noi.

La multe lucrări înainte! La Mulţi Ani!
(Marin Slujeru)

Ion Bledea a făcut în lemn un univers întreg, însuflețit și cald. Sculpturi de toate dimensiunile stau în calea ta nu numai în atelierul minuscul al artistului sau în extraordinara expoziție de la mansarda locuinței sale, ci peste tot, în camere, pe scări, pe terasă. Figuri umane mai ales. Între bucățile de lemn și imaginația sculptorului se pare că există o comunicare directă, lemnul însuși impunându-i artistului ce figură anume să scoată din el la suprafață. Ca și cum tot Maramureșul vechi și toată Transilvania străveche de sub pământ s-ar fi mutat din amintire în lucrările lui….
(Marta Petreu)

Artistul Ion Bledea nu face caz de darul lui, ci se comportă cu el ca oamenii locului: firesc, harnic și cu voioșie. Din ce a primit, dă el mai departe, cu bucurie (nu cu încruntare), ca să sporească. Așa se face că, oricum te-ai întoarce, ba către figurativ, ba către abstract, ba descifrând simboluri, ba admirând parabole, semnele în lemn pe care Ion Bledea le lasă în urmă sunt mărci ale unui talent răsărit din generozitate.
(Ovidiu Pecican)

La cei 70 de ani pe care i-a împlinit azi, Ion Bledea și-a lăsat amprenta, sufletul, munca pe aproximativ 1200 de lucrări. O pădure de lucrări, o pădure de zbateri, o pădure de talent pe care artistul a crescut-o într-o viață.

Ion Bledea a creat pentru noi toți, pentru iubitorii de artă, imaginația și energia lui s-au amplificat cu trecerea anilor; din mâinile lui s-au născut și se vor naște lucrări care definesc un adevărat brand al Maramureșului. La mulți ani, prietene!
(Ion Mariș)

Duminică a fost vernisată la Sala Radio expoziţia “Căutând printre chipuri” (pretext Carnavalul veneţian). Lume multă, bună, frumoasă, arlechini slujind până la trudă şi sacrificiu Bucuria (EVA DOLHA), măşti de acces într-o lume princiară incoruptibilă (ŞTEFANIA ADELA POP). Au onorat evenimentul primarul nostru, ing. Horia Scubli, omul de cultură sătmărean Felician Pop.

Le-am întrebat pe cele două artiste care a fost intenţia de la care a pornit înfăptuirea acestei expoziţii. “De la a căuta chipuri, feţele noastre de zi cu zi devenind altceva… Chipuri care să mai păstreze demnitate, nobilitate… Nu ştiu dacă atât fast, frumuseţe, cât o eleganţă a (prezenţei) principiilor umane. De cum am văzut arlechinii doamnei Dolha, m-am gândit la o legătură cu tema măştii. Arlechinul sau bufonul erau confidenţii celor putenici, tristeţea lor interioară se datorează faptului că păstrau mari secrete. Eva Dolha cunoaşte foarte bine această lume. Măştile şoptesc şi arlechinii ascultă… Căutăm mai departe chipuri adevărate…” – se destăinuie Adela Ştefania Pop.

Remarcabilă redarea istoricităţii prin crearea de măşti ipostaziind mari personalităţi istorice, mari civilizaţii (eternul valorilor umane întrupat), o ingeniozitate excepţională în alegerea unor tehnici şi materiale extreme de diverse, (de la sfoară, carton, etamină, catifea, plastic, dantelă…, până la cristale).

“O, eu sunt mult mai prozaică…” – începe povestea acestor tablouri clujeanca Eva Dolha. “Totul a pornit de la o expoziţie de grup pe tema Arlechinul. Apoi, am exploatat tema, am redat arlechinii în ipostaze multiple. Lucrările s-au născut una din alta… De ce? Curiozitatea, poate. Cuvintele le-am uitat la Cluj… Oricum, lucrarea ”Arlechinul din turn” a pornit de la turnul bisericii Sf. Mihail din Cluj: “Aveţi grijă, că vă văd!… – spune el.”

Pe lângă realizarea estetică a exponatelor, admir pledoaria artistelor pentru adevărul uman. Mergeţi degrabă şi vizitaţi minunata expoziţie!

Marin SLUJERU

Nici nu s-au stins ecourile de lectură ale cărţii d-lui Ioan Ardeleanu-Pruncu „Maramureşul. Ziare şi ziarişti de la începuturi până la 1945”, impresionantă trecere în revistă a atâtor personalităţi dedicate locului şi neamului, majoritatea cu rădăcini adânci şi curate în lumea satului, cu mare respect faţă de părinţi, că o nouă întreprindere culturală ne uimeşte.

În cadrul programului cultural „Maramureşul la Centenar”, susţinut de Consiliul Judeţean, dedicat împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, a văzut lumina tiparului tomul „100 de personalităţi maramureşene care au făcut istorie”. Această adevărată operă culturală s-a înfăptuit sub egida Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” şi a Centrului de Cercetare şi Documentare Baia Mare al Academiei Române. Lector de carte şi semnatar al „Cuvântului înainte” este cercetătorul ştiinţific Ştefan Vişovan, iar coordonator şi postfaţator („O sută de oameni „binecuvântaţi” dintr-un veac zbuciumat”) – Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”. (Prin „Maramureş”, „maramureşean”, în carte se înţelege în / de pe cuprinsul actualei unităţi teritorial-administrative cu capitala la Baia Mare…)

Dintre autorii de articole biografice, pe care îi întâlnim cotidian pe străzile Sighetului, îi amintim aici pe: Ion Petrovai (despre Gheorghe Bilaşcu, Vasile Filipciuc, Ioan Marusciac, Myhailo Nebeleac), Laurenţiu Batin (despre Gheorghe Bârlea, Ion Bârlea ), Ilie Gherheş (despre Vasile Chindriş, Alexandru Filipaşcu), Mihai Dăncuş (despre Ion Bilţiu Dăncuş, Traian Bilţiu Dăncuş, Francisc Nistor, Lucia Mihalyi de Apşa), Gheorghe Mihai Bârlea (despre Vasile Ilea), Andrea Dobeş (despre Ilie Lazăr), Gheorghe Andrasciuc (despre Alexandru Ivasiuc), Ioan Dorel Todea (despre Ludovic Bruckstein), Bogdan Alexandru Petrovai (despre Ion Iuga), Nicolae Iuga (despre Ion Bălin), Alin Spiridon Pralea (despre Elie Wiesel).

Ci, toţi semnatarii binemerită de la noi toţi. Se cuvine să le fim cititori. Pentru că ne arată, în amănunt, cum preoţi de diverse confesiuni, medici, jurişti, publicişti, oameni politici au slujit neamul românesc, Maramureşul sfânt, cu ardoare şi sacrificii, făcându-şi din asta crezul suprem în viaţă. Pe un asemenea devotament se poate construi, se poate aspira la o Românie care să excludă impostorii şi şmecherii. În plus, cartea de faţă celebrează excepţionalismul cultural, nu numai pe cel politic, lucru mai rar… De citit!

Marin SLUJERU

Preprimăvară…
* O stradă departe, aerul tare. Mă opresc în dreptul unui ABC. „…Do-on!” aud în spatele meu pe note (sol-mi), – o fetiţă, din braţele bunicii ei, care tocmai mă rugase “pardon!”.
* “…Îs la o cafea, vizavi de Primărie! Hai şi tu, Ioa’!” – comunică tilifonic un nene din cafeneaua din lateral de Primărie.
* “…Nici o problemă, ciau, ciau, ciao!” – încheie un şefuţ conversaţiunea la telefon.
* “…O vândut tăt, numa’ văcuţăle le-o lăsat. Astăzi o cumpărat fân. Doamne, ce-am ajuns!…” “Amu, dac-o vândut calu’, cu ce-or căra iarba la vaci?” (- neveste, sub Solovan)
* „…O expirat hăpt de ziua ta, tu, hăhăhă!” (- două neveste tinere râd din tot trupul şi paltoanele)
* După-amiază, o stradă de demult, case joase. O liceană îşi întoarce capul după fereastra deschisă de care tocmai a trecut. Are părul lung, mătăsos.
* Făurar, încă. Plin de soare, fluierări, prin pozele şi înregistrările din telefon.

La ieşirea din şcoală
* Un copilaş trânteşte în prostie, repetat, un pet. Alături, colegul admirator. Granitul funerar al scărilor amplifică zgomotul. Degeaba. Nimeni nu are nimic cu ei.
* “Ce mi-ai făcut?…Mie??” – se minunează o mămică de mărţişorul confecţionat de fie-sa, aranjându-i cu sârg codiţele sub căciuliţa roz. “Da, mami…. Mă laşi să ţin mâna pe geam?” “ Te laas!…” “Yess!!” – face fetiţa, fugind spre maşină.
* “Nici un week-end!… Avem de citit. Tot manualul, recapitulare!…” (- mămică aşteptându-şi odrasla)
* „…că-i de-acela, se’nervează şi aruncă ochelarii… (- şcoală, amiază, fetiţă, raport plâns către tati)
* „…Că m-o scos doamna la tablă… N-am ştiuut!… Că mi s-o dezlipit bascheţii noi roşii… Nuu! …Nu le-am făcut nimiic…” (- şcoală, amiază, o fetiţă, raport plâns către buni – care o eliberează de ghiozdanul de mers în but’in – şi care-i va lua două bluziţe şi un tricou şi nişte pantaloni scurţi, aducându-i, pe loc, la loc zâmbetul)

Martie
* Prin localuri au scos pe mese flori de primăvară – din plastic.
* Faţa ei luminată luminând. De la ce-i atât de luminată?!
* Tineri, prima plimbare de mână, pe străzile de departe, cât mai înceată.
* “Tăt’e mă dor!… Îmi tăt miros mânurile, că am tăiat oaia… Prea tare o lozit-o berbecu… El s-o făcut tăt mai mare, ea o slăbit la jumătate… Ş-amu, câinele doarme şi berbecu’ păze’ curtea, cu coarnele lui întoarse şi răsîntoarse… Nu intră nimenea, că odată-i cu roata-n sus.” (- biciclistă de la marginea oraşului)
* Linişte totală în sala de mese. Copiii de la „aferschool” au plecat în câteva secunde. Ospătăriţa iese cu o tavă mare plină cu pahare goale. Au băut-o toată, le place apa rece! Pe mese lalele multe, divers colorate, unele îndoite – naturale…. …
* O casă cu uşi, ferestre, deschise, stăpânul în poartă. La maximum “Balada”. S-o fotografiem!…
* “Bună zâua! Abia răsuflăm, amândoi…” (- sexagenari)
* “Un leu punga??” “E bio, dispare.” „De ce să dispară, dacă o plătesc?” (ABC)
* Un hipster pe corzo, în vânt, tare subţire. Doar rama groasă a ochelarilor îl ţine la pământ.
* “Unde-i Iza? N-o poţi vedea de gunoaie…” („fotografist” idealist, după Vântoasele de Martie)
* La pozat, la Iza. Pauză când îmi apar trecutele fotografii.
* “…o zis că-i insult câinele. Că a ei câine nu latră. Că are paşaport de Franţa…” (- vecina domnişoarei de la bloc)
* “ Mâine-i are?” “Mâine, poimâine… Totuşi, e la sat, nu-i la oraş.” “ …E’i, e’i, alaltămâine! Bine, dară!…” (la ghişeul de mandate poştale, o nevastă căruntă cu oficianta)
* – Din care-aveţi? / – Zebra./ – Zebra nu. Da’ Kent ai?/ – Are băiatu’. (- în faţă la Liceul ucrainean)

Profesorul Marin Slujeru a intrat în viața mea „pe tăcute”, cu discreție. Mai întâi la Liceul ”Dragoș Vodă” când am avut fericita ocazie de a-mi preda filosofia, apoi, ca ”meditator” la Istorie Antică, pentru facultate. Mă fascinase încă de atunci prin felul în care m-a determinat să rețin și să înțeleg istoria, dar și prin tactul pedagogic, permițându-mi să învăț ”în ritmul meu”.

Despre Poetul Marin Slujeru știam prea puține. Peste ani – predam deja limba latină – aveam să-i descopăr haiku-urile. Fremătătoare, neliniștite, surprinzătoare sau cuminți, ca firea domniei sale. Apoi poezia – atât de “feminină”, ingenuă, adâncă, filosofico-existențială, reală, simplă sau pătimașă, ca valurile mării veșnic foșnitoare, mereu în căutare. Iubitor de frumos, fin observator al firii și al ființei, Marin Slujeru prinde în cuvinte pulsul orașului său, surprinde cu acuratețe frânturi de viață, mici stampe viu colorate care se strecoară zilnic pe lângă noi, aproape neobservate.

Marin Slujeru povestește mult, însăilează lumea exterioară în crochiuri pline de viață. Dar, despre Omul Marin Slujeru, cu trăirile, frământările, gândurile, viața sa personală, afli prea puțin. Remarci aceeași privire înlăuntru, fără exteriorizări, fără a spune foarte multe despre el. E foarte greu să-l ”prinzi” într-un profil anume. Chiar și datele biografice pe care le-am aflat, sunt puține, culese din cărțile publicate până acum. Însă, tot ”răsfoind” internetul, am găsit câteva notițe inedite: bunicul său se numea Ioan Grigore Marin, învățător. De origine dâmbovițean, a venit în Maramureș după Primul Război, în „zona poliglotă”, voluntar. ”Aici, îndurerat de soarta Maramureșului înstrăinat (din nordul Tisei) – o vreme a fost învățator chiar în Teceul nostru, peste Tisa de Teceul de azi din Ucraina –, publică placheta de versuri „Trec plute pe Tisa”, sub pseudonimul Slujeru (I. Gr. Marin), pseudonim pe care și-l ia ca nume de familie. Se poate să fi fost la mijloc și o neînțelegere cu tatăl său, preot în Bezdead, după ce bunicul s-a căsătorit și a hotărât să rămână definitiv aici, în Sighet.”

Tatăl său a fost tot învățător, în Hoteni. Absolvent al Liceului ”Dragoș Vodă” (promoția 1973, profil umanist), Marin Slujeru este licențiat în filosofie, a fost profesor la Școala Gimnazială Sarasău. Actualmente este pensionar, însă, așa cum ”se descrie” pe pagina de facebook, pasiunea sa rămâne scrisul: scriu parahaiku-uri, am scris, am publicat şi voi mai scrie poezii.

Editura ”Echim” (Sighet) îi publică volumele de poezie: ”Pauza de lectură”, ”Tresăriri”, ”Târziu, în iunie”, volumul de proze poetice ”…léptem?”; la Editura ”Limes” din Cluj îi apare culegerea de autor ”În neștire”, iar Editura ”Valea Verde” (Sighet) îngrijește volumele ”Anotimpul neprevăzut” (poezii) și volumul dublu „În pas de 17 (5-7-5)”, autor Marin Slujeru și „În ce mă privește”, autor Doina Rândunica Anton – un proiect destul de ciudat, de fantezist, n-am mai văzut cărți din acestea, duplexuri, mai ales că mergem fiecare pe terenul nostru, nu interferăm neapărat (Marin Slujeru).

Din 2016, încă de la lansarea site-ului, Marin Slujeru colaborează cu www.salutsighet.ro, unde publică serii de ”pastile”/consemnări sighetene: Locale, De pe sate, Din folclorul local, Pe drum mergând, EDU.RO…, Cotidiene sau ”Semne de carte”.

Tânărul pensionar și pasionatul ”feisbucist” Marin Slujeru a avut timp și pentru mine. I-am luat pulsul într-un interviu pseudo-cuminte.

Brîndușa Oanță (BO): Ce faceți azi, cu atât de multă libertate, domnule profesor – poet?
Marin Slujeru (MS): E greu cu ziua de luni… Altfel, apar noi alternative şi noi constrângeri, toate sub semnul „stării de urgenţă”, se multiplică priorităţile. Aşa că nu am, de fapt, mai mult „timp liber”, mai de grabă „nu am timp”, în continuare – timp interior, pentru a asimila, elabora, formula. Desigur, ar fi ideal să am câteva scopuri clare cu proiectele realizabile aferente…

BO: Din câte am aflat, aveți antecedente poetice în arborele genealogic?
MS: Da, bunicul patern. A avut un rol important în învăţământul, publicistica şi literatura locului. „Trec plute pe Tisa” se numeşte culegerea de poezii propusă sighetenilor în 1930. Regretatul profesor Ion Berinde şi dl. prof. Ioan Ardeleanu-Pruncu au scris despre el. Numele ce-l port este de fapt pseudonimul literar ce şi l-a ales, numele său real fiind Ioan Grigore Marin, fiul lui Grigore Marin Popescu, preot în Bezdead – Dâmbovița și al Sofiei Popescu.

BO: Nu vă năpădesc nostalgiile cu gândul la anii de școală, de predare?
MS: Ce am avut de dat, de dăruit, am dăruit şi asta m-a îmbogăţit. M-am retras imediat ce am simţit că nu mai am suportul …energetic, psiho-nervos necesar. Profesoratul nu se poate practica strict tehnic sau în stare de relaxare. Sigur că am nostalgii, frumoase amintiri, dar mai degrabă mă încearcă melancolia, văzându-mi foştii elevi navigând prin viitorul lor…

BO: Ce face poetul când nu… scrie?
MS: Îmi cultiv, recunosc, stările poetice, sunt foarte atent la natură, la oameni, la lume (natura umană). Ieşiri în oraş, „la o cafea”, plimbări, poze, lecturi, facebook, evenimente sportive (mai ales „Simona, file de poveste”…), internet (e-presă, filme, muzică). Până deunăzi, petreceam cu nepoţii mei, acuma sunt mari… De scris scriu puţin, mai mult selectez „materia brută” adunată tot mai anevoie, elimin, re- şi reformulez. Nu ştiu dacă sunt poet – scriitor sigur nu. Să zicem că sunt un amator al versului, al notaţiei, al consemnării, al reamintirii, de la „amo, amare…”

BO: Ce citește un tânăr… pensionar?
MS: Oameni, flori, Iza, poeme absolute, e-presa, eseuri, istorie, iar şi iar… Mă bucură să citesc poezie de Echim Vancea, Gheorghe Mihai Bârlea, Nicolae Scheianu, Rândunica Anton, Antonia Dubovici-Zavalic, textele semnate Crina Voinaghi, Alina Marincean, Timeea Műller, mai nou Oana Ţînţaş, interviurile depline ce le faceţi voi, Brînduşa Oanţa şi Ion Mariş, la „Salut, Sighet!”. Dacă persoanele amintite vor „comite” şi romane, promit să le citesc, fiind deficitar la acest capitol. Regretatul Ioan J. Popescu scria un roman de factură nonficţională, documentară, mi-l citea pe măsură ce-l elabora…

BO: Este “utilă” filosofia pentru tinerii elevi ai zilelor noastre?
MS: Da, orice filosof, dar pornind de la definirea conceptelor cu care operează şi realizarea „background”-ului socio-istoric şi cultural în care se pronunţă. Altfel, „tinerii elevi ai zilelor noastre”, cum le spui, o să priceapă altceva, reţinând eventual câteva citate, bune de pus pe sonete sau de postat pe fb. Şi care mai mult le complică înţelegerea, făcându-i victime vesele ale culturii-mozaic, fragmentarişti… Or, rolul filosofiei este cel de clarificare – a gândirii, a cunoaşterii, a voinţei – , pentru încadrarea optimă în cosmosul uman. Disciplina filosofică ce o recomand spre aprofundare este etica, dimensiunea morală fiind maxima fiinţei umane ca fiinţă inteligentă şi implicit directoare în proiectul de viaţă. Dacă nu ar fi așa, nu am avea o mulțime de „ocoşi” care dau chix în planul moral… Cultivând lectura înţelepţilor lumii, adolescenţii vor realiza gravitatea inadecvărilor, a derâderii, a superficialităţii, a aranjamentelor şi şmecherismelor, a pervertirii statului de drept, vor şti să distingă între valoare şi pseudovaloare, democraţie şi „dimocrăţie”, politicieni şi politrucieni, demnitari şi agonisitori…

BO: Ce vă amintiți frumos din anii de liceu?
MS: Orele neîncrâncenate (rusă – prof. Radu Bitan, matematică – prof. Aurelia Vişovan), în care eram lăsat să visez (fizică, Optică – tot doamna prof. Aurelia Vişovan, biologie, Anatomie – doamna prof. Livia Balea), orele în care eram provocat să vorbesc (prof. Eusebia Negrea la Literatură universală sau inegalabilul Ion (Jean) Bălin, la economie sau filosofie), încrederea ce mi-au acordat-o diriginţii mei: prof. Ion Vancea (care m-a promovat ca aspirant la poezie, alături de prof. Eracle Titircă, introducându-mă în lumea literară a oraşului), prof. Vasile Gogea, prof. Maria Şugar, prieteniile legate atunci cu Gheorghe Mihai Bârlea şi Echim Vancea, prin intermediul cărora m-am apropiat de Cartea de poezie, de substanţa Maramureş, de tainele creaţiei literare.

BO: Care dintre profesorii din anii de liceu credeți că vă… seamănă, pe palierul educativ – pedagogic? Cu cine v-ați “identifica”?
MS: Haos aici! Aş fi vrut să fiu şi riguros şi empatic şi sclipitor şi cu stilul meu… – şi, ca-n toate celelalte, m-am făcut doar „cântec pentru ele…” Oricum, nu mi-am propus „să îngheţe sângele-n copii” când apar în clasă… Aş zice că, pe lângă o puzderie de personalităţi şi (numai) personaje, mi-au rămas ca model profesorii care m-au făcut să citesc, să „mă dedulcesc” la marea literatură beletristică, filosofică, istorică – Doamna Profesoară Eusebia Negrea şi Domnul Profesor Ion Bălin. Am fost uimit de calităţile regretaţilor profesori Vasile Anişorac şi Vince Citra, din relatările peste timp ale unor foşti elevi de-ai lor – da, aşa am vrut să fiu şi eu…

BO: Ați făcut mulți ani naveta la Sarasău. Pentru un poet era un traseu inspirațional. Profesorul Marin Slujeru cum s-a acomodat în mediul rural?
MS: Da, pentru mine navetiştii se constituiau într-o adevărată societate, una diversă, interesantă, de regulă manifestă (mai puţin adulţii câmpulungeni), reflectând comunitatea mai mare din care făceau parte, în care un loc sper să fi dobândit şi eu. Deplasarea în sine a fost un răgaz pentru observare, meditaţie, contemplare. Prezenţa agresivităţii verbale, practicarea cu virtuozitate a derâderii nu m-au încurajat deloc să mă adaptez. În timp, însă, am învăţat să decelez valorile, trecând peste învelişul lor aspru… Nu-i nimic mai interesant decât să urmăreşti ori să intri în vorbă cu bătrânele, aceşti regizori prestigioşi ai vieţii satului…

BO: Mai agreează tinerii noștri de azi… poezia?
MS: Da, în măsura în care o agreează şi profesorii lor. Există, însă, acest pericol al scientificării jargonarde a gramaticii, acest cantitativism în predarea literaturii („materia”!), al îndepărtării parcă programatice a elevilor de limba română vie naturală, la concurenţă cu ispitirile pleziriste, consumatoriste, IT-iste. „Se face totul” pentru „sărăcirea umanului”, de la vârste fragede.

BO: Iubiți Sighetul fără echivoc. Oare Sighetul își iubește intelectualii? Dar pe poeți îi… respectă?
MS: Nu confund oraşul cu câţiva agonisitori. A fi intelectual, a fi poet, în măsura în care sunt aşa ceva, este o treabă pe cont propriu, asumată, ar fi penibil să cer răsplată. Aici chiar că este vorba de libertate. Iar în privinţa iubirii oraşului, cu atît mai mult…

BO: Care sunt lipsurile de fond ale Sighetului?
MS: Infrastructura (praful!), iluminatul public, estetica urbană (de ex., numai la noi se expun lucruri cum ar fi „Cuiul” sau „Scaunul”, în toată tristeţea lor intrinsecă), înstrăinarea (legală, desigur, nu se presupuie…) a unor edificii publice, inexistenţa unor centre de divertisment specifice, pentru tineri sau pensionari.

BO: Dacă ați fi primarul Sighetului, ce proiecte/ activități ați propune pe segmentul cultural?
MS: Un edificiu-complex, un bloc-turn cu: piscină semiolimpică (aia care se tot face, de vro 50 de ani, ca „Dacii liberi” de la Petrova), sală de lectură (cât o hală, luminoasă, cu multi-media), sală de teatru şi concerte şi recitări, sală de forţă, sală de cinema, o cafenea-restaurant imensă, un „Kiss Pipa II” spaţios, parc („Dendrologic II”), parcare, plajă şi helioport pe acoperiş, cu tavane de sticlă, cu terenuri de tenis adiacente – pe malul Izei, sub Solovan…

BO: Se spune că poezia este veșnic tânără. Presupun că, implicit și poeții nu îmbătrânesc niciodată, nu-i așa?
MS: „Filoanele” mai sărăcesc, cele din tinereţe le-am epuizat (sau m-au epuizat), trebuie timp până se refac, este tot mai mult de aşteptat…

BO: Unde/ cine sunt prietenii dumneavoastră?
MS: La lumina zilei: Gheorghe Mihai Bârlea, Echim Vancea – de-o viaţă; câţiva tineri admirabili: prof. Marius Voinaghi, av. Lucian Botizan, bibl. Dragoș Ardelean – minţi, fiinţe vii; voi, cei de la „Salut, Sighet!” – implicaţi, profunzi, harnici. În anii din urmă am pierdut trei dintre cei mai buni şi bogaţi cultural prieteni ai mei: poetul Fábri Sándor, enciclopedistul Ioan J. Popescu, prof. Caius Lugojan…

BO: Când veți publica următorul volum de versuri?
MS: E vorba de sfârşitul anului, tot prin bunăvoinţa Editurii „Valea Verde” (editor Ion Mariş). Se intitulează deocamdată „Alte imagini, vederi…”.

BO: Ce propunere aveți pentru aniversarea din toamnă a celor 100 de ani ai Liceului „Dragoș Vodă” (CNDV)?
MS: Eu sunt pentru adevărul întreg, inclusiv privind anii de liceu, atât cei din interbelic, cât şi cei din epocile stalinistă, ceauşistă, postdecembristă. Dar, se pare că noi nu apucăm aşa ceva, rămânem cu idealismele, roz-bombon-urile, adevărurile parțiale sau chiar contrafăcute…

BO: Puteți oferi cititorilor noștri cel mai recent haiku pe care l-ați creat?
MS: 

***
soarele toamnei –
dres mieriu pe faţa ta,
o, strălucindo!

BO: Mulțumesc, domnule poet – profesor! Ne vedem la… toamnă! Fără restanțieri la aniversarea de 100 de ani!
MS: Nici nu visam aşa ceva, la aniversarea de 50 de ani, când eram în clasa a IX-a! Mulţumiri! Cum să lipsesc?

Brîndușa OANȚĂ

* 15 Ianuarie. Ninge rar pe strada „Eminescu”. Salutul preferat al Poetului: „Trăiască naţia!” / „- Sus cu dânsa!”
* „…şi culoarea asta, verde, nu-i chiar aşa hidoasă, dar pe rochiţă, nu pe pantalon!…” (– două liceene după ore)
* ” O zis că-i în faţă la Catena, tu!” „Noa, hai să me’r’em la ea!… Că nu-i departe Acatena aia…” (- plimbăreţe mascate jâb)
* „Hai, noroc! Cum trăieşti?”
* “Noa, me’rem? / Me’rem, dară!”
* “ Când am văzut c-o făcut drum nou pă sub obreje, am rămas afiş… La noi este că n-au asfalt nici pă drumu’ ţării…” (– mutare de cartier)
* “…Nu mai pun suflet… şi de ştiu, nu spun… să mă ştie de proastă… îi mai bine!” (– din experienţa unei bucătărese cu …patronatul)
* “Nu serviţi o hreanzlă?” (– ospătăriţă îmbiind unicul client )
* „Alo! …Sunt corigentă sau repe…?… Repetentă, aha!… Ea budu…” (– pe lângă o fabrică de diplomă din oraş)
* „…Spune tăt la doctor, ma’mă! – mi-o zâs.” „Ce să zâc?” „Tăt să zâci!” „Şi am zâs: mi-o murit mama, mi-o murit tata, mi-o murit bărbatu’… Ş-apoi acela mi-o pus capătu’!” (– două vârstnice de sub Solovan)
* “Aszt montam…!” – repetă a nu ştiu câtea oară …anyuka, după nenumăraţi “gyere!”. Băieţaşul sparge metodic pojghiţa de pe toate bălţile, ci răspunde la un moment dat: “Jövök, jövök, jövök…!”, pentru toate bălţile-dăţile. Apoi aleargă după maică-sa. (– ecoul străzii spre Martie)
* „…Noa, mă duc, rămâi cu bine! Dacă mai apuc tr’i femei ca tine, nu mai ajung…” (– băbucă, poveşti, spre Martie)
“…mikor lesz lilion!….” (– februarie luminat, băbucă în capoate, neîncrezătoare)

***
(Pe culoarul Pieţii)
– Tu, Mări! Uită-te la gat’e! Cât îs de mândru împăturate!” (– o voce dinspre tarabe)
– Împăturite!… (– un observator, către un tânăr din zonă)
– Ţâgări, ţâgări!…(– tânărul zâmbind subţire)

***
(Aşteptând la doctor)
– …N-am crezut c-a fi atâta lume vinerea… Amu cu gripile aieste, atâta controlează… Noa, şi-i început de an… Pierdem autobuzu… Amu, dac-am zinit…
…- Ş-amu-s două săptămâni, până-n noapte am stat la doctor! Am ajuns la PECO tăt făcând cu mâna, până mi s-o scrintit. De-acolo m-o luat unu până-n Bârsana, apoi iară pă jos… Norocu’ meu c-o trecut pă lângă mine un prunc ş-o întors – era de la noi. Am sunat-o pe nevastă-mea să m-aştepte cu de tăte’, că vin acasă cu lemuzina. …Din Botiza-s!
…- Uă, amu şi să-mi cadă mâna pe jos, n-ar opri nime’!… Când eram mai tânără, opre’u tăţi: “Da’ unde meri, hăi?”
– …O lăsat familia ş-o plecat cu alta, de pe internet. Ce fac şi internetele aiestea!… ”
– …Şi te-ai predat cu tă’te pemintelei?
– Cu tă’te, da…, ioai!…
– Şi ce te macină?
– Că s-o ur’nit acoperişul de la grajd ieri noapte, de la ploaie…
– L-or tomni, nu-ţi fa’ griji!…
– L-o tomnit nepotu’ dimineaţă, da’ …, ioai!…”
– Da’ pă asta o ştiţi? Un băiet era la pescuit. Scot’e’ numa’ peşti mici. Lângă el se pune un om bătrân, unu care trăie’ sângur; ave’ o rudă, o sfoară cu o râmă, un cocean… Şi începe să scoată nişte peşti mari, frumoşi, unu’ după altu’!… Da’ imediat ce-i scot’e’, îi arunca înapoi în apă.
“ De ce faci treaba asta, unch’e’?” – l-o întrebat tânărul. “Că mi-i tigaia mică” – i-o răspuns moşu’.

Consemnări de Marin SLUJERU

* În faţă la supermarket fulguie intensiv. Tinere mămici în culori aprinse, cu droaia de prunci aferentă, s-au prins în vârtejul ninsorii – cerşesc intensiv. (Prima ninsoare)
* O cantină-restaurant. “…Auzi? Nu se-aude nimic! Le-au şi dat să mănânce…” (– despre piticii tocmai intraţi în sala lor, veseli nevoie mare). Aceeaşi locaţie, o masă plină de lucrători (dublu) de la o firmă. Mănâncă amuţiţi, în singurătate. Deasupra lor o cupolă de trudă. (Linişti)
* “V-am ajuns şi vă-ntrec!” “Cât de bine-am ispră’it! Şi tu?” (– negustorese pe centru, pe lângă biciclete, sâmbătă după-amiază)
* 15 decembrie. Tineri de-aiurea în port popular, între două fumuri de ţigară, aşteaptă să interpreteze datinile de Crăciun şi Anul Nou. Că doar e zonă specifică. Şi este doar începutul. Copiile asaltează prototipul – “fără număr, fără număr”, înainte şi după Sărbători.
* „Copiii de astăzi sunt foarte obraznici. Nu se compoartă cum am purtat noi.” (– vârstnice la pletyka)
* “Mă! Lăudăm pa Iisus!” “În veci amin!” (– doi feciori) “Ne vedem p’în Vălieni, Ilea’!” (– două neveste) “Mai treb’e să-mi dai două sute tr’izăci de mn’ii!” (– alte două) – febra şopingăluitului la Oraş, de Sărbători.
* Prima ninsoare la blocuri. O mămică stă cu copilaşul în braţe. “ Ce atent se uită!” – observă un trecător. “N-o mai văzut din astea până astăzi…” – răspunde femeia privindu-şi copilul dusă… (Triplu debut)
* „Salut! Ce mai faci?” „Apăi, nimica nu mai fac! Lucru ş-atât!” (– un sexagenar liber, cu un congener în serviciu, în pre-Sărbători)
* Decembrie, spre seară. Nişte adolescenţi vin de la Grădina Morii , sub prime becuri aprinse. Ritm alert, geci viu colorate. Plouă de rupe. Lor nu. (Drum luminat…)
* Sighet. Pe străzile dinspre centru, maşinile sunt parcate până-n ziduri şi garduri. „De milyen szemtelen emberek, vai de mine!” “De hogy emberek!… Néhány kölykőt…” (– o bătrânică ocolind pe carosabil, urmată de ginerele ei)
* „O perişoară şi un ardel!” – dă comanda la bucătărie ospătăriţa, intimă rău cu limba româna. (În plastic grai…)
* “Am deschis sala de sus. Dacă nu credeţ, veniţ să vă convingeţ!” (– reklám)
* “Închiriem spaţiu la subsol.” (– ofertă în oraşul părăsit)
* Pereche “de argint” plimbându-se între Sărbători. Îşi petrec. Dacă întâlnesc vreun cunoscut, se cam grăbesc, fără supărare…
* Zilele astea, dacă priveşti atent grădinile, curţile, sigur vei zări vreo oală roşie găurită întoarsă pe vreun morcovit cu tăciuni şi măturice. (– peisaj de iarnă)
* Un tip elegant prin ninsoare, cu linia pardesiului imaculată. Se vede că este cine să-l „inşpecteze” când iese din casă…
* E un ger de-mi halucinează obrajii din copilărie…
* “…are tri băi, cu muzică!…, interfon, bă!… şi eu m-am spalat la ciotornă!…” (– vânzător de ţâgări-ţâgări, despre fecioru-său)
* “ …Fiecare constructor spun în alte feluri!… Da’ mai am puţin şi termin… Pă cînd ‘a fi gata, frumoasă, curată, m-or scoate cuconii din ea… Asta sută-n sută!… Ce să ţână acolo o mortăciune?” (– bolnav în sala de aşteptare)
“…Da, n-am griji, mi-i bine, da-s zăpăcit de cap… Patu’ şi televizoru’, televizoru’ şi patu’ toată ziua…Noaptea stau treaz, mănânc, m-am îngrăşat 5 kile în Sărbătorile astea, şniţele, grătare. Ziua dorm”. (– tânăr pensionat de boală, la control)

Consemnări de Marin SLUJERU