ORA DE IARNĂ
– Bu-nă zi-ua! – mă salută regulamentar elevul, prin bezna de după ore.

***
REALIA
De Sărbători, în mijlocul noului sens giratoriu din oraş a coborât un cal alb, întraripat. Copiii fug la el, traversând aiurea, trăgându-şi părinţii de mână. O ocazie pentru aceştia să se convingă şi ei, că, într-adevăr, există, este aievea.

***
INTERVIU…
La patinoar, o reporteriță înteabă o fetiță:
– Și ce ai de gând să mai faci în zilele până reîncepe școala?
– Ca până acum, să-mi golesc creierul. Să fie unde pune.

***
EI…
3 decembrie, în autobuz. Se-apropie Miculaşu’. Nişte copii de a V-a se întorc de la şcolile din oraş.
– …Păi, cel mai bine este să mergi cu ei la cumpărat cadouri, să nu cumpere cine ştie ce ş-apoi…
– Te cred şi io! Că doară ei nu cred că noi credem încă! …

Autor, Marin Slujeru

Vineri, 17 noiembrie 2017, ne-am hotărât să schimbăm ceva. Să creștem spiritual. Așa că ne-am dat întâlnire cu trei personalități sighetene și ne-am propus să numim evenimentul „Ceai cu poeții”. De care ceai? Nu contează. De care poeți? Formidabili – sau, cum îi place Antoniei Luiza Dubovici (Zavalic), una dintre invitatele noastre, să spună: „Poet(ul) – un preafericit bolnav incurabil” (fragment „Din cugetările (mele) de astăzi”).

Marin Slujeru ne-a făcut onoarea de a ne împărtăși cunoștințele sale despre cultura japoneză și Haiku,  poezie japoneză cu formă fixă, alcătuită din 17 silabe. Poetul Marin Slujeru nu este străin de această „formulă”. Obiectivitatea și tema naturii sunt surprinse într-o manieră surprinzătoare.

Cel de-al treilea oaspete cu care am avut șansa să schimbăm idei este Ion Mariş, fondatorul și coordonatorul Editurii Valea Verde. Ion Mariș s-a dovedit a fi o persoană ambițioasă care a reușit să-și îndeplinească visele printr-o muncă nu tocmai ușoară și prin pasiune.

Și, nu în ultimul rând, moderatoarea întâlnirii „Ceai cu poeții”, prof. Brîndușa Oanță de la C.N. Dragoș Vodă, care a impulsionat exprimarea sinceră a câtorva păreri ale tinerilor prezenți la acest eveniment inițiat de dumneaei.

Este o adevarată oportunitate să ai in fața ta oameni care îți vindecă întreaga ființă prin cuvintele pe care le aștern pe foaie. Mi-e greu să transpun în câteva cuvinte amalgamul de emoții pe care le-am trăit la această întâlnire, căci ele îmi vor rămâne mereu sub forma unui autograf al sufletului. (Mihaela)

Consider că această întâlnire a avut un impact mare în dezvoltarea mea personală, deoarece acești trei oameni au venit la întâlnirea cu noi gata să dea din casă tainele scriitoricești și învățăturile pe care le-au aflat de-a lungul unei vieți de om. Cuvintele spuse de aceștia m-au motivat să lupt pentru visele mele, indiferent de obstacole. Respect! (O. Andrei)

Întălnirea de astăzi cu scriitorii din Sighet m-a relaxat atât fizic, cât și mental! Impresionantă a fost răbdarea și atenția la detalii de care au dat dovadă poeții, răspunzând la fiecare întrebare pe care eu și colegii mei o adresam. Nu mă așteptam! Recunosc faptul că voi citi cu plăcere versurile acestora, fiindcă fără doar și poate transmit o emoție aparte. (Larisa)

Astăzi am realizat că poezia poate fi şi o treaptă către iluminare. Autorii care au venit în clasa noastră şi-au prezentat versurile, o parte din ființa lor, o trăire. Logica poeziei reprezintă pentru fiecare altceva. Fiecare cuvânt care apare în opera pe care o creează are o poveste şi o imagine (un miraj, o halucinație) anume pentru ei. Poeții sunt la fel ca umbra pe care o cauți vara când vrei să te fereşti de soare. Ei te introduc în lumea lor.  Pentru mine această zi a venit cu multe învățături şi m-a încurajat să scriu. (Mădălina).

A consemnat Mirela Costinar & clasa a XI-a F, CNDV

LENGHEL IRIMIE (pseudonim literar: IEREMIA LENGHEL), n. la 18 nov. 1943, în com. Boiu Mare, jud. Maramureș. Psihiatru. Poet. Eseist. Prozator. Absolvent al Facultății de Medicină Generală din Cluj (1968). Secundariat în Psihiatrie la Clinica de profil din Cluj-Napoca (1973-1975); medic specialist (1975, Iași) și primar (1991, Cluj). Cursuri de perfecționare în Psihiatrie și Organizare Sanitară în țară și în Franța. Doctorand în art-terapie la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca (din 2006). Certificat de competență lingvistică, în limba franceză, la Universitatea de Nord Baia Mare (2006). în prezent, medic primar psihiatru la Spitalul Municipal din Sighetu Marmației, unde a fost medic șef secție (1977-2009) și director medical (1990-2000). Articole și comunicări de specialitate ca prim autor sau în colaborare.

7 decembrie 2011 – obținerea titlului științific de doctor în domeniul artelor plastice și decorative OMECTS. nr. 6468/2011.

Opere literare principale: „Inocențele visării (versuri, Ed. Echim, 1998), „Timpul floral” (versuri, Ed. Echim, 1999); „Poeme pastelate” (versuri, Ed. Casa Cărții de Știință, 2001); „Mirajul veșniciei” (eseu, Ed. Viața Medicală Românească, 2005); „Poeme atemporale” (versuri, Ed. Casa Cărții de Știință, 2007); „Impasto, versuri, Ed. Casa Cărții de Știință, 2008); „Poienile luminii” (versuri, antologie de autor, Ed. Dacia, 2010).

ACTIVITATE ART-TERAPEUTICĂ

1973-1975 – în timpul secundariatului (rezidențiatului), la Clinica de Psihiatrie din Cluj, era fascinat de lucrările patoplastice (puține, e adevărat) efectuate de bolnavi. Primele noțiuni ale terapiei prin artă le-a aflat de la medicii psihiatri: dr. Nicolae Stroilă, dr. loan Bâlcea și dr. Iuliu Albini.

1975 – Primul an de activitate la Sighet. Impresionat de numărul mare al bolnavilor, surprins de faptul că unii aveau preocupări picturale, i-a venit ideea terapiei prin artă.

1977 – Devenind medic șef de secție, a organizat primul atelier de art- terapie la Secția de Psihiatrie Bărbați a Spitalului Municipal Sighet.

*

Din noianul amintirilor se desprinde chipul unui tânăr înalt, singuratic, cu privire profundă. Nu participa la trăznăile colegilor în pauzele dintre ore. Mereu, cu o carte în mână. Așa-mi apare cel care azi își aniversează ziua de naștere, dr. IRIMIE LENGHEL. Am avut onoarea să fie colegul meu de liceu în acei ani minunați, când visai cu ochii deschiși la viața ce te așteaptă. Cred că de atunci dl. doctor „pritocea” versuri pentru viitoarele poezii: „Mergi cu mine,/spre viață,/fiindcă sunt o CALE-N DAR,/ perspectivă-n dimineața/ FIECĂRUIA cu HAR” (Cale-n dar, vol. Poeme atemporale). Tot în acea perioadă cugeta, cred, la: „Taina fericirii ce caut s-o dezleg/ E-n primăvara vieții, soare, flori și vise/ E-n taina nemuririi ce vreau ca s-o culeg/ Din raze de lumină pierdute prin abise.” (Ecce homo, vol. Inocențele visării). Acel tânăr a evoluat sclipitor atât pe plan profesional cât și literar. Sunt mândră că își amintește de anii de liceu, fapt căruia îi datorez posesia volumelor publicate.

Domnule doctor Irimie, la ceas aniversar primește, virtual, din partea mea, o floare de magnolie. Îmi dau seama acum, că „Liniștea nu e o tăcere!” (Liniștea, vol. Timpul floral)

La mulți ani!
Cu prețuire, Eva Oanță

*

Să fii un om mereu îngândurat e ca şi cum planurile tale cu lumea sau cu vibraţia unui univers viu se nasc unele din altele, aşa cum un lan de floarea- soarelui atinge şi cerul şi pământul. Domnul Lenghel Irimie este un astfel de om. Prins neîncetat în contemplare cu determinare. Şi inevitabil prins şi într-un proces de vindecare prin artă. Detaliile conştiinţei care lucrează constant sunt pentru el izvoare de autocunoaştere şi de dezlegare din neputinţele inexplicabile. Simplu şi aerian ca un ulm călător, acest creator de momente luminoase este prietenul nostru neştiut. Dar azi îi urez vădit, pe faţă, ani mulţi şi buni lângă oameni buni!
(Doina Rândunica Anton)

*

Între profesie și poezie!

Investigând timp de decenii abisurile conștiinței umane, cu luminile și umbrele ei, doctorul și poetul Lenghel Irimie a acumulat o experiență profesională și de viață excepționale și un prestigiu remarcabil în comunitatea specialiștilor.

Pacienții doctorului au beneficiat de generozitatea și competența sa, mulți în situații limită pentru existența lor. Le-a prescris nu doar tratamente convenționale ci a privit în și dincolo de boală, în profunzimile sufletului, în povestea vieții fiecăruia, convins că printr-un exercițiu de empatie profesională poate identifica, înțelege mai bine, trata eficient și sufletul omului, rănile lui nevăzute, restituindu-i dreptul la speranță.

Acolo unde unii au văzut doar întuneric și un orizont închis, el a căutat lumina pe care a eliberat-o, a întreținut-o și sub inspirația Celui care a modelat lutul originar și l-a investit cu Ființă prin Cuvânt. Pentru că medicina este în egală măsură “știință și conștiință” (I. Hațieganu) și, adăugăm noi, credință, misiune și vocație.

Dar, unde a mai încăput și poezia?… te întrebi. În toate cele amintite. Pentru că medicina este și artă și ritual ce transcede urii și banalității.

Cuvântul zidește și vindecă, muzica încântă, pictura luminează ochiul și incită privirea, toate înnobilând ființa. Cred că din astfel de convingeri intelectuale s-a apropiat doctorul de literatură și artă. Și pentru funcția lor terapeutică. Cu poezia s-a logodit la anii maturității, legând-o intim de destin.

Tentația de a-i citi poezia și prin “cheia” profesiei, mi-a permis să descopăr și să înțeleg preaplinul sufletesc al poetului, în exprimări relativ scurte și sentențioase, un diagnostic liric, alteori în confesiuni mai elaborate ce ocolesc cu deliberată discreție, metaforizarea în exces, în favoarea relevanței ideilor, aluzive la experiențe de viață, ca meditație a eului poetic.

Sunt sigur că poezia și dragostea de artă, de viață și oameni, îl vor însoți încă mulți ani.

Să ne bucurăm împreună!
(Gheorghe Mihai Bârlea)

*

Numele Irimie Lenghel, medic primar psihiatru, Doctor în ştiinţe medicale, impune admiraţie şi respect. Domnia sa are o atitudine firească faţă de noi, ceilalţi, nu induce ştiuta distanţă de castă medicală. Este atent, manifestă interes pentru ce spunem, ce gândim. Pe cei care scriem ne citeşte, ne apreciază. Este el însuşi poet, un atent caligraf al aurei intime… Propensiunea creativ-artistică se regăseşte şi în demersul său profesional, specializându-se în artterapie. La Mulţi Ani, domnule doctor!
(Marin Slujeru – 18 nov. 2017)

Poezia Doinei Rândunica Anton (D.R.A.) mă uimeşte continuu, din anii ’70, prin elanul iubirii şi prospeţimea metaforei. Ilustrează canonul modern în manieră romantică. Visează şi afirmă. Are francheţe, altitudine – şi atitudine. Nu face concesii -isme-lor zilei (mizerabilism, narativism şcl.). De Ziua ei, îi doresc să continue să scrie precum respiră (zilnic, natural), să-i rămână spiritul tânăr, să ne ţină în raza bunăvoinţei ei confraterne!
La Mulţi Ani, Rându’…!
(Marin Slujeru, noiembrie, 2017)
*
Când oferi viață cuvintelor, înzestrându-le din plin cu ceea ce ai mai de preț, prin poezie- inima tuturor emoțiilor, faci un micro cosmos să vibreze cu ecou în alte lumi, în alte vieți, oprindu-te mai departe și mai departe, până când nemurirea se prinde de stolul celor mai lăuntrice zboruri. Când mă gândesc la poezia doamnei Rândunica, îmi vin în minte cuvintele ei, despre cercul poeților de pretutindeni: „Noi nu vorbim, dar tragem de inima pieței ca de un clopot”. Cine se naște în constelația zborului și ajunge să atingă frumusețea cuvintelor în stare pură, este cu adevărat binecuvântat.
La mulți ani, doamnă Rândunica!
(Antonia Luiza Dubovici)
*
Pe unii oameni îi cunoşti suficient de bine chiar dacă nu petreci mult timp în compania lor, le ştii esenţa, culoarea, muzica şi sensul. Sunt prezenţi tot timpul undeva în colţul minţii, stau acolo confortabil şi chiar dacă nu îi soliciţi în mod special ei vor fi acolo când vei avea nevoie de ei. Rândunica se numără printre acei oameni ai mei. Pentru nişte zâmbete, vorbe şi discuţii care au venit în momente potrivite. Pentru aerul misterios pe care îl are. Pentru poezia pe care o respiră. Sau pe care noi o respirăm în preajma ei. Pentru buna dispoziţie şi cheful de viaţă. Pentru profunzimea şi tristeţea ei. Îţi doresc numai bine, om fain, zile şarmante cu soare şi nebunia creatoare a calului pur sânge!
(Crina Voinaghi)
*
La mulți ani!

Urarea, În ce mă privește,
Spre Rândunica o transmit,
Eu sper că nu se plictisește
Iubind… Tărâmuri de nelocuit!
(Ion Mariș)
*
Dragă Rândunico, să zbori prin/cu poezie, mulți, mulți ani!
(Brîndușa Oanță)

CHICOTELI ÎN PARADIS
„Are cineva ceva de spus acolo Sus?” –  întreabă  parohul Corul.
*
LOGIC
Mihai se întoarce de la o înmormântare, din satul vecin. Un consătean îl întreabă unde a ”umblat”.
– La petrecanie, la G’eorg’e a lui…
– Da’ o murit G’eorg’e?! – se îngrijorează omul….
– Mă, nu știu dacă o murit, da’ l-o îngropat! – îi răspunde Mihai.
( & V.T.)
*
TRACTORU-N GÂT…
”…Ăla micu’? Are 13 ani!…Îi în Italia, la părinți… Lucră, ce să facă? Ști’ cosî… I-o plăcut caii, da’ acuma  n-au… Are  tractor!…. Nu-s numa’ tractoare în tăt satu’… Numa’ oamenii bătrâni, de peste 70 de ani, care o crescut cai, mai țân… Nu se lasă fără cai… De-ar trăi moșu-său, i-ar băga tractoru’ pe gât!…”
(& E. V.)
*
FEREASTRA CU DOR
Un  turist  străin,  într-un sat  îndepărtat. La un moment dat, omul vrea să vorbească acasă, însă  mobilul  nu-i funcţiona. Este îndrumat la o băbucă. Ajunge şi o roagă să-l lase să-i folosească mobilul, pe bani. Gazda îl conduce în odaie, la măsuţa mândru tomnită de sub geam. Dă făţoaia la o parte, dezvelind o adevărată colecţie de celulare, fiecare de altă culoare. Îl îmbie: “Poftiţi şi vorbiţi, cu orșicare!” Pe unul vorbea cu fata din Italia, pe celălalt cu nepotul din Franța, pe altul o chema băiatul din Spania etc. Culorile le știa bine…

Consemnări, Marin SLUJERU

Sursă foto: Peter Lengyel

IARBA
Vară. Trecând pe lângă grădinița sa cu bunicul, nepotul exclamă:
– Uite! Iarba a crescut peste huțuțe!.La toamnă, când vin copiii, o să trebuiască să o …binecuvânteze. Așa:… – imită el cositul.

A VIII-a, EMOȚII
Pozele, panglicile, ultimele ore, despărțirea, florile, serbarea, evaluarea națională, înscrierea… Toate sunt aștepte cu înfrigurare. Dar, mai ales, dansul, ținuta, banchetul. O absolventă izbucnește: ” Nu mai trece odată …Trecerea asta?”

TÎRZIU ÎN IUNIE…
Gimnaziu la ţară, ultimele zile din sem. II. Profesoara intrând în clasă:
– …Da’ iar sunteţi numai patru?
– Apooi…, amu, noa!… ( – un elev).

BAC’ 2015
Iunie, seară toridă. Două domnișoare o iau spre oraș: ”…Ce te temi? Tristețe, melancolie, iubire,natură… Altceva ce să fie? N-are ce să fie…”

EXPLICAȚIE
– …Noi în excursie am văzut păsări și mai frumoase. Cu roșu, roz, alb, albastru…, în toate culorile…. – spune nepotul mai mare.
– Poate era un cocoș de munte… – presupune bunicul.
– Nu, nu a fost un cocoș…
– Stiți? Poate că pasărea aia a trecu prin niște culori înainte… – se bagă în vorbă mezinul.

FRAŢII
– Ia şi mănâncă! – spune bona.
– Mulţumesc! …A, nu, nu acuma, că nu-mi dă voie mama să mănânc în pat – răspunde copilul, de lângă leptop.
– Şi mie nu-mi dă! – completează fratele său mai mic, din capul patului, mâncând.
*
– Nu staţi pe ciment, copii! – le cere bona.
– Eu nu stau! – răspunde cel mare, de pe ciment.
– Şi eu nu stau! – completează cel mic, de pe ciment.
*
– …Ce-i ăstaa? CD cu Războiul stelelor? Nici nu ştiam că-l avem! – exclamă cu bucurie copilul, cotrobăind prin sertare.
– Şi eu nu ştiam! – exclamă, la rândul său, fratele său mai mic.
*
Prânzul, iar. Fratele mai mare face mofturi. Mezinul anunţă:
– Şi eu nu pot să mănânc!
*
– Ce să iau pe mine? Nu mi-o pregătit mama hainele!
– Şi mie nu mi-o pregătit!

Autor, Marin SLUJERU

Orașul nostru din acest colț îndepărtat de țară a fost binecuvântat cu multe. O astfel de binecuvântare sunt poeții, acești șlefuitori de cuvinte măiastre. Poate cel mai reprezentativ dintre ei, o figură proeminentă de dac liber, este domnul Echim Vancea, care azi își aniversează ziua de naștere. Este precum un lac cu ape limpezi și adânci, dar care te învăluie în undele lui atunci când îi lecturezi poezia.

Urându-i un călduros „La Mulți Ani!”, citez din poezia „Umbra” a Maestrului: „[…] de afară nimeni niciodată nu vede locul încărcat/ de tăcerea care nu ascultă decât de ea însăși/ într-o totală și rece mânie trebuind să petreacă”. (UMBRA nu îşi împarte PRADA cu nimeni, Ed. Echim, 2016)

Cu respect,
Eva Oanță

***

Bădiţa Echim locuieşte dealul cel verde, valea cea plină de clocotul vieţii
Jur împrejur, ca nişte mesteceni tulburaţi de culori,
Pribegim noi, fraţii lui, ca poeţii
Si uite cum îmi râde inima de câte ori se uită spre mine,
Dar gândul cel bun e uneori doar unduirea tristeţii,
Căci aşa de aproape trăim încât ne vorbim foarte rar
Însă azi, de luminoasă aniversare,
Îţi urez viaţă lungă, Echime, şi cât mai
senină,
Cu tine cel împătimit de toate,
plină!

Doina Rândunica Anton

***

Iată o zi minunată în care se sărbătorește un poet! Domnule Echim, un întreg anotimp vă sărbătorește astăzi, sub “o pânză de toamnă târzie”, cum nu se poate spune în cuvinte. Astăzi, 19 octombrie, este cea mai frumoasă zi în care putea să se nască un mare poet. Citindu-i poemele acestui om dăruit cuvintelor privesc un “vitraliu fără nici o fisură”, prin înșiși ochii luminii.

La mulți ani poetici, Domnule Echim!

Cu prețuire,
Antonia Dubovici

***

Toamna își revarsă aurul în frunza codrilor și în foșnetul anilor prietenului, colegului și poetului Echim Vancea, cel inconfundabil, nonconformist, care refuză clișeele și-n viață, și-n literatură. Ba se și revoltă, nu de puține ori! Ne-am născut în același an, în același sat – Nănești, dar în zodii diferite. Pe Iza noastră mitică, ne leagă amintiri de neuitat, care în biografiile noastre au valoare de tezaur. Boala scrisului, cum zic unii, împătimirea întru cuvânt, ne-a prins din tinerețe. El este astăzi un  poet legitimat, prin cele 20 de cărți și, mutându-se, contaminat de aerul multiculturalismului, mai are încă multe de spus și de scris.

Și nu uita, Echime, că astăzi nu aniversăm doar ziua ta de naștere, ci și 47 de ani de când, după ce făcuserăm o petrecere, în spirit tradițional, împreună cu Gheorghe Pârja și fratele meu, Vasile, în casa în care te-ai născut în Nănești, ne-am dus în cătănie. Amintirea aceasta ne restituie sentimentul tinereții fără de sfârșit.

La Mulți Ani, Echime, și ignoră-i – așa cum știi tu – pe cei care au dovedit ingratitudine, din ignoranță, pentru persoana omului de cultură și a poetului Echim Vancea!

Salutare, frate!

Gheorghe Mihai Bârlea

***

O mare bucurie poemele de Octombrie ale lui Echim Vancea, scriitor român contemporan! Imensă munca lui poetică, copleşitoare roadele ei (căt’ă 20 de volume, pline-ras de poezie)! Operă de cunoaştere şi autocunoaştere poetică tot mai profundă. Nu-i pe măsura orişicui să o asimileze în devenirea ei. De aceea, m-am limitat la a-l întâlni zi de zi şi a-l lăsa să mă sfădea în voie. Căci mângâioasă este căldura mâinilor sale mari! La Mulţi Ani, prietene, Echime! Fă ce-i fa’ şi fii sănătos! Boldog születésnapot kivánom!! Igen!

Marin Slujeru
19.10.2017

***

PRECUM Echim, puțini poeți!
“Rău” dar cu suflet admirabil, bătăios dar respectând valorile, prea discret cu propria-i poezie, ereticul de/la serviciu Echim Vancea își tot caută lumea lui, pe care ceilalți i-o refuză. Se mânie doar pentru a-și ascunde durerea, fiind nepregătit pentru compromisul cu… trecătorii.

La anii pe care i-a atins îi doresc să-și completeze opera și, la cele douăzeci de volume de poezie pe care le-a publicat să adauge, scriind, diferența până la… 66!
La mulți ani, Maestre!

Ion Mariș

Sursă foto: Ion Mariș

NIKITA…
Oră de meditație particulară la română. Eleva, venind într-un suflet:
– Domn’ profesor, știați că Nichita Stănescu este băiat?! Ne-a spus la școală!

S.O.S.
Martie, liceu. La toate sălile de clasă – pânze umflate de vânt. Iele cu mânecuţe scurte – pe chei, pe punţi, la catarg. Şcoală în derivă.

ISTEȚUL
La ciclul primar. Profesoara:
– ”Taci!, ”gura!”… – alte cuvinte nu sunt, oare?. Vorbiți frumos cu colegii. Nu vă costă nimic.
Peste câteva zile, istețul clasei se adresează unei colege mai gureșe:
– Tu, ciocu’ mic!

IRONIE
Streașină curgând în soare, vânzător sub ea:
– Ţîgări, ţigări…, ţîgări, ţigări… Mer’i la şcoală astăzi? – se adresează omul fiului său, care tocmai trece.
– Î-î! – răspunde beizadeaua.
– Ei da, am uitat că tăţi umblaţi la ”fără”.

BIRUINȚE
Seară de iunie, prima zi de vacanță. La blocuri scârție o vioară. Câtă cumințenie! Ca pe vremuri. Dureză vreo 5 minute. Apoi, liniște. ”Nu mai vreaau! Nu mai vreeau!! Nuu mai vreau!!!” – de vreo sută de ori. Și biruiește. Peste vreo două săptămâni, scârție, iar.

PE ÎNTUNERIC
– Uite-uite! – opreşte mingea mezinul şi arată sus de tot.
– Ce-i? A, o stea…, maare lucru! – răspunde fratele mare. Hai, şut, joacă!
– Şă nu cadă!
– Gool!

DOAMNA
La îmbarcarea în microbuzul școlar, profesorul roagă pititicii să urce pe rând, să nu se bulucescă.
– Lăsați fetele întâi!
– De ce? – întreabă un țânc..
– Pentru că sunt mai gingașe.
– Da, bine. Dar băiatul a fost primul de pe Pământ! Așa o zis Doamna!
– Sigur că da!…

Autor, Marin SLUJERU

Un copil indigo şi un copil de cristal părând ca tot omul. Aveam sentimentul că mă înţelege cu toate hăurile mele metafizice, cu toate neliniştile mele existenţiale. Al tuturor şi al nimănui şi de aceea mult mai aproape de cum aproapele.

Am avut norocul sorţii să-i fiu prieten acestui om rar, inconfundabil şi de neînlocuit, cu o prezenţă de spirit cum la nimeni n-am mai văzut. Inteligenţa întruchipată. Era acasă peste tot. Nimic nu îi era străin. Cu o intuiţie şi spontaneitate pe măsură, ceva aproape de miracol – în orice caz magie, magie albă. Nu l-am văzut niciodată furios sau purtând râcă, nici măcar sentimental. Şi mereu la obiect sau subiect, ceea ce pentru el era acelaşi lucru şi totdeauna oferind o perspectivă personală şi deschizătoare de surprinzătoare orizonturi şi umor.

Era acasă şi firesc nu doar oriunde fizic, ci şi în domenii spirituale şi ale artei, de la arta afişului la pictură, fotografie, dans, tapiserie, muzică clasică şi mai ales film – şi nu doar aşa, în mare, ci în detalii şi cu trimiteri la istoria artei respective, biogafii sau curente, de la grecii antici până la avangardişti. Şi tot aşa şi cu omenii, instantaneu prindea lungimea de undă a interlocutorului. De la interlopi până la academicieni, cu oricine îşi găsea măcar un punct comun – de la băţosul critic de artă, până la madamele de Sighet, ale căror reţete culinare le completa cu mirodenii trăsnite.

Aveam sentimentul că vorbeşte toate limbile – cu contrabandistul de ţigări pe ruseşte, cu nişte turişti polonezi vorbea polona şi dezbătea despre regizorul Grotowski, cu nişte studenţi brazilieni la Cluj se înţelegea în spaniolă, nu în portugheză, cu un francez folclorist conversa fluid în franceză şi îi recita din Prevert, pe Schopenhauer îl citea în germană, de engleza lui nemaivorbind. “Nu, nu numai că nu a stat o vreme în Anglia sau în Franţa, dar nici nu a făcut vreo facultate, e autodidact” – i-am răspuns unui prieten licenţiat în limbi moderne, care rămăsese uimit de cum le stăpânea Johnny. Era autodidact în toate, până şi în religie, iniţiat de la, mai ales, iudaism, până la creştinism, islam, budism. Of, of, of şi ha, ha, ha! Nu te plictiseai cu el niciodată.

Era nobil, manierat şi elegant. Şi mai ales talentat în tot ce-i artă, de la caricatură, până la Rembrandt. Era fermecător fără să vrea; oriunde şi în orice mediu apărea fermeca printr-un adevărat potpuriu de idei şi umor fin. Un om care celebra Viaţa! Tot corpul lui vorbea. Mâinile dansau. Am văzut câteva video-uri cu el. Doamne, ce actor ar fi putut fi, dacă îl descoperea un regizor! Fiecare muşchi al feţei, fiecare unduire a privirii deschidea un evantai de stări. Şi apoi creativitatea lui! De la grafică la macrameuri, am auzit că a început şi un roman…

Şi apoi, nu în ultimul rând, a fost un sighetean emblematic, un fruct perfect al cosmopolitismului în creuzetul căruia se face aur: ţăranul moroşan şugubăţ, evreul cu încrengături în toată lumea, mândrul ungur, descurcăreţul ucrainean, ţiganul, ţipţerul şi toate acele naţii magice de care încă nu ştim…

Sunt tare mândru de Johnny, cum nu-i era frică de moarte şi cum nu s-a agăţat de viaţă cu orice preţ. Şi este pentru întâia data când îmi pleacă cineva apropiat, de pur şi simplu nu-mi vine să plâng. Pentru că ştiu că el e acasă şi acolo şi nu face mare caz. De va vedea de-acolo pe cineva cum plânge la înmormântare, se va amuza condoleant.

Alex Dohi, 17 sept. 2017, Stockholm
(consemnare Marin Slujeru)

***
toamnă şi frunze –
noi îmbrăţişându-ne
de cel tocmai dus

Marin Slujeru

15 SEPTEMBRIE
Profesorul şi-a vopsit părul. A lăsat, totuşi, un pic de sur, de gris, să-l recunoască elevii.

***

TEST
Copiii sunt întrebaţi cu ce se măsoară lungimea şi lăţimea. Ţâgânuşul revenit de câteva luni din Franţa scrie: “cu  rulota”.

***

ORAŞ
Elevii din clasa a V-a învaţă „La portiţa mândrii mele”, horea lui Grigore Leşe. „Tare!” – aprobă băieţii partea cu “Lighida li Domba…”

***

SPUSA
Pauză. Fratele mai mare vine în clasa surioarei:
– Dă-mi mingea!
– Da’ ştii ce-o zis tata, să nu te joci cu mingea la şcoală!
– Dă-mi-o!
– Ţi-o dau! – îi întinde ea mingea. Da’  ştii că eşti deja spus!…

***

PROMISIUNE
Eleva promite în legătură cu notele foarte mici: „Le scot! Nu-i stress!”.

***

REGIM
– Fetiţo, de când eşti tu aşa subţire?! De ce nu mănânci?
– Mănâânc, domn’ professor! Dar mă menţin.

***

PREZENTARE
Nişte copii din ciclul primar se întorc de la şcolile din oraş, în sat. Îi ştiu specializaţi în fel de fel de gadget-uri şi cam impertinenţi. De data asta stau grupat, cuminți, în mijlocul autobuzului, privind un zgărdan prezentat de o fetiţă. Alături, bunica ei se măreşte:  ” Uăă! Nu şti’ nimeni câte au aieştia: câ’ne, iepur’ , mâţ, puiuţ’, mnel…!

***

PERFECŢIUNE
La prima ședinţă cu părinţii de la clasa pregăitoare, aceştia sunt rugaţi să-şi caracterizeze pe scurt copilul – trăsături pozitive şi minusuri. „ Mică, rea şi nu are nici un defect!” – îşi rosteşte un tătic odeleta.

***

CONSTANTA ȘCOLARĂ
Fetițele cu ochii şi fundiţele lor mari, cu scrisul lor limpede, fără greşeală,  cu degetele ridicate sus-sus, spre Doamna/ Domnul lor împing Şcoala înainte.

***

CLASA PREGĂTITOARE
Profesoara de religie le vorbeşte copiilor despre îngerul de pază, care ne apără.
– Cu ce ne apără? Cu arcul? Cu arbaleta? Cu sabia? – întreabă un copil doldora de Festivalul Medieval & Hero Factory.
*
Același, tot după o oră de religie:
– Mami, da’ si apa minerală Borsec, ce o luăm noi de la Kaufland, este sfințită?
*
” Dimineața mâncăm micul de-jun, iar seara mâncăm micul de seară” – conchide elevul din clasa ”a 0”, la lecția despre mesele zilei.
*
Cei mai mici elevi din ciclul primar ies de la școală. Îi întreb:
– Cine-i băiețașul ăsta atâta de mic? În ce clasă-i și el?
– În clasa a Zero! – sar niște chișchirițe de-a II-a.

Autor, Marin SLUJERU

sursă foto: Ion Mariș