EDU.RO… (III) – autor, Marin Slujeru

BAC 2013. DUPĂ SCRIS
„Noa vezi că şi camera te lasă, tu?!… Numa’ cu bun-simţ… Cu bun-sîmţ, tu!” * „Cum a fost în sala la voi?” * „ Cum să fie? O ştiut unu’ , am ştiut toţi.” *  „ …Şase! Ura!!! Fix 6! O luat Bacu’!” – strigă babacul intrând în cârciumă. ”Să-l aibă şi pe ăsta!… Mai departe? Nu-i trebuie altceva. O cheltuit destul. Deja-i în drum, înapoi, spre Paris. M-o sunat, totuşi, din avion, să mă uit după o facultate tot aşa.”

*
ORIGINALUL
Noul An şcolar. Intru la a V-a, în şcoala din sat, unde lucrez de mult. Mă uit la copii şi-mi amintesc chipul unor fraţi, surioare, părinţi de-ai lor. Pe unii îi identific „din prima”, pe alţii mai greu. Par nişte xerografii vii, mai mult sau mai puţin reuşite. Stau acolo –  expuşi, cuminţi, sperând să (le) recunosc originalul… – Eu – copia tot mai palidă, mai ştearsă, a fraţilor, părinţilor, bunicilor mei…

*
AM VALOARE…
La „opţionalul” de istorie şi civilizaţie locală, elevii aduc de acasă diverse obiecte, documente, poze vechi şi le prezintă colegilor. Află astfel că lucrurile vechi sunt de preţ.  Prâslea clasei mi-a făcut portretul, inclusiv ţepii bărbii: în stânga sus mi-a scris numele, iar în dreapta a inscripţionat „ cel mai vechi lucru din clasă”. Cu un aer conspirativ, mi-a dat portretul împăturit, să-l studiez acasă.

*
RIDICARE
Patru copii roşii la faţă. Ies din şcoală în şir indian, încadraţi de nişte asistenţi de la Direcţia Copilului. Sunt fraţi, au între 3 şi 14 ani, cu părinţi inexistenţi, îngrijiți de o bunică bolnavă. Doamnele plâng, toţi elevii au ieşit să vadă cum „îi duc”..
– După două săptămâni, se-ntoarce el hăt! – se-mbărbătează unul dintre colegii fratelui mai mare.

*
NĂUCA
Profa prezintă proiectul de lecţie la control. Metodista îl citeşte amănunţit. Văzând propoziţia „se formează grupe de câte 3-5 persoane”, taie peste „persoane” şi scrie „elevi”: ”La oră nu avem persoane! Avem elevi!”

*
MÂNDRIE
– Ruptură de ligament! – precizează răspicat eleva. O întrebasem cum de-a făcut entorsă, la cules de cartofi.

*
SHARE
O ciocolată străineză  aşteaptă în colţul colţului catedrei fix.   Dirigintele cercetează din privire clasa. Vinovata  îngaimă din bancă: “A venit mama … din Italia”.

*
ÎNVĂŢĂTURA
Tocmai veniţi cu treburi la oraş, tatăl, bunica (maternă) şi Mihăiţă se preumblă.

– Ce-i aici, tată? – întreabă copilul, în dreptul unui edificiu.
– Nu ştiu – dă din umeri cel întrebat.
– Da’ aici? – insistă copilul, în drepul altei clădiri.
– Nu ştiu – repetă figura taică-său.
– Nu-l mai întreba atâtea, Mihăiţă! – sare să fie de folos mama-soacră.
– Lasă-l să-ntrebe… –  o contrează ginerică –, …că aşe’ învaţă.

*
„CIVICĂ”
– Avem dreptul de a vizita muzee. Doar că, numai în unele este permisă fotografierea –  arată profesoara.
– Şi care-i problema? Fotografiem în minte – găseşte soluția o elevă.

Autor, Marin SLUJERU




EDU.RO… (II) – autor, Marin Slujeru

CALUL
Mătuşica citeşte, nepoţelul se joacă în odaia alăturată.
– Cea, mă, ohaa! Nu vre’ me’r’e! – ceartă el calul nărăvaş.
Mătuşica intervine:
– Dă-i nişte ovăz calului, măi Ionuc, ş-apoi ‘a m’er’e”.
– Ce cal, tu? Nu vezi că-i o botă?” – răspunde nepoţelul.
*
CORIGENȚA
O şcoală de pe sate, sesiune de corigenţe, înainte de ’89. O copilă de a V- a, însoţită de bunica ei, nu ştie să arate punctele cardinale, nici continentele, nici măcar Europa.
– Noa, vedeţi? – îi spune demonstrativ profesorul de geografie femeii.
– D-apoi nu ţi-i ruşine, tu? – îşi probozește aceasta nepoata. Cum nu ştii Europa? N-ascultăm noi în tătă sara Europa liberă?
– Bine-bine, o trec de data asta! Mergeţi cu bine!  – se burzuluiește profesorul.
*
ÎN MILENIUL III
A V-a, istorie, test inițial: „În România, în mileniul III va fi mai bine, mai curat. Ţara se va moderniza. Poate voi ajunge şi eu batăr să văd asta!”
*
ELE…
Nişte codane ies din Palatul Cultural, de la o serbare organizată de profii de muzică populară de acolo: ”Adică iele să cânte, iară noi să ducem câte o sută de mn’ii şi ne-o pus de spectatoare! Nu-mi pare rău după bani, că-mi dă mămuca câţi vre’u, da’ mi-i ciudă de ce ne-o luat de proaste!”
*
ARGUMENTUM AD LATRINAM*
Luminoase, faianţate, călduroase, pline de oglinzi, noile grupuri sanitare din şcolile de pe sate s-au impus printre elevi ca: studio foto, scenă, club, spaţiu de socializare, agora. Încât, susţineri ca: „Da’ aşa o zis X la baie”! – au devenit argument suprem în orice controversă şcolară. Şi nu-i miroase nimănui a sofism….
( * titlu sugerat de Aranyosi István)

Autor, Marin SLUJERU




EDU. RO… (autor, Marin Slujeru)

Bradova, păcurărel: „ Domnucă, pă mine să mă pui la tablă! Să scriu, să socotesc. Că io, când ies de-aici, mi se şterge tăt din minte!”
*
Şcoală, înainte
– …Placă?
– Ai învăţat pentru astăzi?
– Da’ nu, tovarăşu’!
*
Şcoală, după
– De ce plângi, Măriucă? – întreabă doamna de română.
– Că rămân corigentă…
– Lasă, că te-oi asculta!
– Bine – îşi şterge lacrimile copila. Da’ din toată materia! Da’ de-oi şti ceva!
*
Sfârşitul orelor
O fetiţă bucălată îşi ia cu greu paltonaşul şi ghiozdanul. Apoi, sare,  roşie toată,  în braţele doamnei învăţătoare: „Astăzi mă duc la karate!”.
*
Magie
“Hai mai repede!” – își cheamă părinţii, în seara de septembrie, fetiţa rămasă în urmă. Privind în sus, cu capul pe spate,  aceasta incantează:  “Stelelee! Vin dupa minee!”

Marin SLUJERU

sursă foto: Ion Mariș




Să petrecem cu Florentin Năsui/ la aniversarea lui!

Aici, la frontieră, pe Tisa, viaţa arată altfel. Dar nu toată lumea o vede în forma ei iluminată. Trebuie cineva să-i decupeze tîlcul. Aşa a fost inventat de realitate jurnalistul Florentin Năsui. Aici, la frontieră, omul este nevoit să se oprească, dar gîndul lui poate trece pînă dincolo de orizont. Pentru cei care preţuiesc vuietul vremii ştiu că legea marginii de ţară are un registru de vamă. În care cronicarul scrie despre cum merge lumea. De aproape patru decenii în rolul omului cu scrisul la graniţă a fost distribuit de soartă şi de patima lui pentru realitate jurnalistul Florentin Năsui. Căruia i s-a dat în grijă vreo trei văi, două maluri de apă şi un Maramureş muşcat. Rar mi-a fost dat să întîlnesc în viaţă un confrate care poartă cuvîntul tot timpul în dreptul inimii. 

La mulți ani!
(Gheorghe Pârja – Florentin Năsui, jurnalistul de la frontieră)

***

Chiar dacă știe să redacteze o știre, inclusiv partea de investigație, aia cu ”de ce?”-ul de rigoare, chiar dacă stăpânește stilul direct adecvat comunicării prin presa scrisă, jurnalistul și epigramistul Florentin Năsui nu se lasă până nu o transformă într-un fapt cvasiliterar, abundând în aluzii, subînțelesuri, poante, jocuri de cuvinte – un adevărat festin al comunicării indirecte. El își oferă un cititor complice, vesel non-stop, care știe ”să se prindă”. Eu, datorită acestei practici de ”timp liber la serviciu” îl citesc.

La Mulți Ani cu seninătate, Florentin!
(Marin Slujeru)

***

The tremendous and fabulous journalist Fl. Năsui writes as the round table knights: circular. He brings to the reader’s judgment facts and happenings… savory. Happy Birthday, dear friend, Ilie Dorian Florentin!
(Sir. Donald W. Teacher’s)

***

E mare jurnalist Năsui,
Că s-a chivernisit cu graiul
De parc-ar fi averea lui,
Ș-apoi se plânge că-i greu traiul!

Zic guri mai rele că-i acid
Că-i cârcotaș și alte cele,
Că nu mai crede în… Partid
Că peste tot vede belele.

Eu l-am văzut trăgând ușor,
Nu din pahar ci de o lesă,
Se pare că mai are spor
Și o mai dă cu pixu-n… presă.

Da’ asta-i soarta lui, formală,
Să se agite-n tot orașul,
Să-i bage pe cei mari în boală
Pân’ și-o afla și el… nănașul.
(Ion Mariș)

Echipa „Salut, Sighet!” îi urează jurnalistului Florentin Năsui… La multe petreceri printre ani!

 

 




Din folclorul local (culese de Marin Slujeru)

ELICOPTERUL LEIT
„CIL”-ul, Combinatul de Mobilă din Sighet, avea mii de angajaţi. Acolo lucra şi F. S. „Eram fericit. Cunoşteam pe toată lumea, aveam vreo sută de prieteni” – îmi povesteşte el. „Chiar dacă, pentru a ajunge la diverşi şefi şi şefuţi, trebuia să urci vreo …200 de etaje. Nu conta.”

Pe la mijlocul anilor ’80, veni în „vizită de lucru” la Combinat însuşi Ceuşescu. Ateriză chiar în piaţeta din faţă Sediului. A doua zi, S desenă întocmai elicopterul prezidenţial, pe o foaie de placaj. Creionul de lemn era foarte potrivit pentru asta, scriind uşor „în toate părţile”. Folosi şi culori. „Bravo! – îl felicită maistrul – , te propun la Proiectare!”

În aceeaşi zi, însă, S fu chemat în laboratorul secţiei. Îl luară în primire doi străini, în civil: ”To’arăşu’, dumneata nu-ţi dai seama ce-ai făcut! Dacă cineva copiază elicopterul to’arăşului Preşedinte? Să dispară!”. „Să nu te mai prind cu aşa ceva, că te dau afară!” – încheie muştruluirea maistrul, de faţă cu cei doi străini.

Aşa că, omul nostru îşi aruncă opera la tocător. Atunci se sfârşi şi cu „fresca”, o foaie de placaj pe care prietenul meu desenase mutrişoarele colegelor din secţie. Fetele stăteau la coadă, emoţionate, pentru a poza. Până acolo încât, în ziua în care îi venea rândul, Anuţă, săpânţanca, apăru cu un „permanent” impozant, în locul coadelor lungi: „Şonilă, astăzi io îs la rând!” (după Fábri Sándor)

IONU’ NOST’
Dând oraşul pentru a 4-a sau a 5-a oară, lui Ion, cântăreţ popular local, i se cere să intre pe sens interzis. După o vreme, omul nostru întreabă:
– Da’ bine mărg, tovarăşu’ locotenent?
– Bine, Ioane, bine…
Mai rulează o vreme şi iar întreabă:
– Da’ tăt bine mă duc?
– Bine, Ioane, bine…
Dintr-odată, Ion se burzuluieşte:
– Da’ cum, doamne, mă duc bine, că toată lumea zine, numa’ io mă duc?!
*
Altădată, ajuns responsabil de club, Ionu’ nost’ îşi dădu spargere la instrumentele muzicale şi staţie. Înscenarea eşuă, dovedindu-se că fereastra de la balcon, pe care, chipurile, intrase hoţul, fusese deschisă pe dinăuntru. Îl anchetau însuşi comandantul Miliţiei şi un tânăr locotenent – de fapt, îl loveau şi consemnau, cu schimbul. La un moment dat, comandantul este chemat la telefon. Ion:
– Da’ bine bateţi, tovarăşu’ locotenent!
– Cum, Ioane, la maşină?
– Şî-şe, şî-şe! Mai bine şi ca tovarăşu’ comandant!

Marin Slujeru (din culegerea în manuscris „CAPTURI DE MARAMUREŞ”)

sursă foto: Ion Mariș




Locale (XI) – autor, Marin Slujeru

A LEVES
Vară, amiază toridă, o casă pe o stradă izolată. Pe fereastra deschisă se revarsă un val de căldură, duduie teracota.
– Marikaa! Gyeere! Forro a leves! – se aude glasul unei bătrâne, de după perdelele grele.

VARA LUI MIHÁLYI
Cafenea, sâmbătă, înainte de-amiază. Verdele se sforţează în soarele noiembrin.
– Bune-ziua! …Ha-ha, lányok! V-am salutat pe româneşte! Nu mai ştiu de capul meu! – zice o tânără pensionară, intrând.
– Akár hogy –, nici un bai! – o liniştesc fostele colege de şcoală, făcându-i loc la masă.

CONVERSAŢIE
– Csupa tiszta! – exclamă alcoolistul, contemplând paharul umplut-ochi cu vodcă 33 de chelneriţă.
– …Dacă şi viaţa asta ar fi aşa… – îl acompaniază ea.

BINEȚE
– Ce mai faceți?
– Hát, ősze visza…

ÎNCÂNTARE
– Vigyáz, ne szái le! – îi zice bunica nepoţelului, care o zbughise spre mijlocul autobuzului (de Hossúmező, desigur).
– Neem!… – o linişteşte acesta, cuibărindu-se în scaunul rabatabil de lângă uşă: „S-a eliberat locul meu secret”!
Rămaşi pe locurile lor, bunicii nu mai pot de încântaţi.

CRIZA
În preajma Sf. Paşte catolic, pe autobuzul de Câmpulung, două gospodine se conversează.
– … Egy kis saláta…, egy kis húsvéti sonka levében főzve…, tojás…,torma…, töltött bárány…, töltött káposzta…, mákos és diós és almás és turós kalács…, kifli… és… cam atât!
– Hát, e criză…, a cholesterol…, mai încet cu mâncatul!…

SÉTALNI…
Mica telefonistă poftește o prăjitură: „Halló! Gyere, mért it vagyok az „Illona” előtt!”

ACCEPT
Admir Duminică de Duminică doamnele şi domnii oraşului, cu vestimentaţia lor istoric diversă, ţinuta ireproşabilă. Azi-dimineaţă, mergând spre centru, m-a depăşit o astfel de pereche. Înclin capul. Doamna se întoarce uşor, se-nclină la rândul ei şi-mi răspunde: „…kivánok !”. În sfârşit, după atâta amar de vreme, calc şi eu a sighetean!

ÎNȚELEPCIUNE
„A pénzt meg kell invesztjálni!”

***
Foste textiliste la pensie, despre anii de muncă în loan:
– Egy lei spor de noapt’e! Igy soktunk dolgozni…

NATALITATE
– Cât are? – întreabă o doamnă individa cu cărucior.
– Păi, o venit pe 1 Iunie – aproape o săptămână… Apoi, alintă bebelușul:
– …gura ta! Pântru tine să umblu io la ciordit?!

DIVERSITATE
” – /…/ că electromotăr ’cela, iară mi-o făcut figură!” * „Am primit csomágu de la nagy mama… Nici și eu… Fai o ˈburtițam!… Menyunk a-fàra!” * La Festivalul Sighetului, o mămică negustoreasă: „Ahmed! Treci la tarabă!” (&IJP)

PROSTITUATA
Mátyas bácsi, un grădinar septuagenar, trăiește de-o viață printre românii de la marginea orașului. Nu a reușit să învețe românește. „Când fost tânăr nu fost doare” – filosofează el pe marginea bolilor care-l năpădesc. Sau, către niște femei aflate în nevoie, la câmp: „Pișe liniștit, că ș-așa nu uit!…”
N.B. Nevastă-sa îl compătimește la toată strada: „Are bai cu prostituata, săracu’!”

MEMENTO
Septembrie, sâmbătă. Nişte amici ies încărcaţi, pe culoarul pieţei:
– Am cumpărat oare toată lista?
– El ne felejts a virágok!

Marin Slujeru (din culegerea în manuscris „CAPTURI DE MARAMUREŞ”)




Locale (X) – autor, Marin Slujeru

CUNOAŞTERE DE SIGHET
Pomeneşti numele vreunui concetăţean, sau numai te gândești la el, şi-l vezi de-îndată pe stradă. Oraşu-i ticsit de oameni care se cunosc. Trec unul pe lângă altul zâmbind, doldora de ştiinţa despre celălat – se salută tacit. La Sighet se zâmbeşte ştiinţific.

AUREOLĂ
Sighet, seară de vară, strada „Eminescu”. Tineri de mână se strecoară cu umbrele spre Grădina Morii. În memoria lor, mai presus de orice, orăşelul se salvează ca loc al iubirii. Cei fără noroc îl vor ţine minte la fel.

TONETA
O bancă în faţa statuii lui Buteanu. Nişte mâţe şed acolo, lângă troşcoleta cu îngheţată, cu genunchii sub bărbie. Povestesc despre „băieţii care aşteaptă ca fetele să facă primul pas”. Alteori, se hârjonesc cu te-miri-cine. Numa’ râd!…

PROBĂ DE MICROFON
Mai nou, Duminica, la Sighet, nu mai e clar când şi unde harangozik, unde şi când clopoţe’. E-un dangăt uniform – electronizat sau chiar digitalizat. Cuvântul este difuzat prin staţii de amplificare, boxe: „Unu, unu… 2, 3 …2,3… Luca şi Matei… şi Matei… şi Matei…”. La Sighet, clopotul vechi nu mai umple seara…

SEARĂ DE IUNIE
Duminică, seara pe la 7. Un mic ministrant blond, în alb și negru, plânge în fața bisericii. Aparținătorii îl liniștesc. Are gulerul, cota și fusta prea largi, nu-i deloc în largul lui.

CĂLDURĂ MARE
La măcelărie. Când să caute mărunțișul, cumpărătorului îi cad pungile, banii pe jos.
– Ce mai căldură! Toate se lasă, se năruie, cad…
– Puteți să știți!… – aprobă jupânița vânzătoare.

EZOTERICĂ
Seară. Bătrânul şofer revine în autobuz, cu două pâini mari, proaspete, bine coapte. Are faţa cuminte ca pâinea. „De unde le-o fi cumpărat?” – întreabă un călător. „E-he!…, de la Spicu” – răspunde altul, mai vârstnic, mai avizat.

ORAŞUL CHIOR
Seara, în staţia de autobuz de lângă Troiţe, tineri de la „liceauă” blochează trotuarul. Gunoi, întuneric, înjurături. Pentru o clipă le văd chipul duios, după chipul şi asemănarea…. Sunt însemnaţi cu frumuseţe.

TĂPŞANUL
Un nene cam la 40 ani trece cu maică-sa de braţ, prin spate, la blocuri. Se tot întoarce să vadă cum evoluează idila canină de pe tăpşan. Bătrâna îl tot trage după ea.

TENDRESS
În micul oraș, taximetriștii aşteaptă ore pentru câte o cursă. Unul își şterge și își șterge maşina. „O mulţumeşti?…” – intră în vorbă un bătrân de pe bancă.

NEVASTĂ
Vinerea Mare. Pot face, în sfârşit, câţiva paşi cu prietenul casnic. Până îi sună mobilul. Apoi:
– Hrean? Ghimbir? – îl întreb.
– Nu, mărar – râde şi-o ia la picior, spre piață.

ÎNTRECEREA SOCIALISTĂ
Zilele trecute, foştii şefi ai unei „citadele industriale” defuncte din oraşul nostru au aniversat o jumătate de veac de la înfiinţare. Au chemat şi nişte maiştri, dar de petrecut au petrecut separat de ei, la un hotel de lux. Un fost muncitor al combinatului cu pricina îmi povesteşte că, în secţia lui, echipele vesele, bine-dispuse, îşi făceau mereu norma. În schimb, cele formate din „băieţi şi fete comuniste” – serioşi, cu obrajii supţi, „cu mers de scândură” – râmâneau sistematic în urmă și le arătau obrazul celor din echipa veselă. (& F. S.)

LA PIAŢĂ
– Oo, săru-mâna! Nu v-am văzut de mult. Ce mai faceţi?
– Hát, fost ocupat, el vágtunk a diszno… – răspunde bătrâna.
– Şi? Nagy diszno vagy? – întreabă curioasă tânăra nevastă.

AJUNUL
Întoarsă acasa de la grădiniţă, fetiţa anunţă plină de bucurie: „Mami, mami, mîine preede Jézuska!”

COLEGI
Undeva, pe drum mergând, un el şi o ea, cam la 50 de ani. El:
– …És? Mit csinál a barátod?
Ea:
– Noa! Szé descurcă!

PADLIZSÁN
Câmpulungeni la Sighet: „Kel vegyek Janinak vinetát!”

UN SIGHETEAN
– Tiszteletel urak! – salută un domn înalt, cărunt, intrând în frizerie.
– Jó napot, Dezsö bácsi, luaţi loc! – îi răspund frizerii.

MAGAZEN
Vânzătoarea îmi împachetează marfa:
– Atăt?
– Atăt – îi răspund. ( N-am ce lucra!… )

Marin Slujeru (din culegerea în manuscris „CAPTURI DE MARAMUREŞ”)




Locale (IX) – Marin Slujeru

LA NOI...
”La Cireșu”, Aprilie, de dimineață. Părea că un sensei stă înmărmurit, singur cu ”33”-ul său la masă. – La noi asta n-ar fi o minune, poate să se întâmple oricând.

O ALTĂ MULȚIME
Duminică, spre amiază, pe străzi aproape nimeni, vezi-auzi fiecare om în întregul său (” Sé-tált a városban … Katival… , meg láttam, tegnap… ” – trec și trec doi bicicliști șterși …). Clădirile se relaxează, în sfârșit, se-arată fiecare așa cum este, pe larg, în întregul ei. Ajung perfect obosit la destinație, mai încărcat decât dacă aș fi trecut printr-o mare mulțime.

BORNE, TRAVERSE
Felicitări. Sub „ Happy New Year!”, stă, totuşi, scris: două mii şaptesprezece. * Flori galben-muştar – din tulpini, frunze moarte – zăpadă la bloc. * Cópii albastre, de xerograf pe sfârşit – iarna la Tisa * Februarie – roşii răchiţi la Tisa – iluminare. * Casă-n livadă – ţurţuri clari la verandă – lemnul cald, sonor. * Nu-i spun haikú-ul – zâmbeşte la altceva – îl surâd – sunt un surâjin. * Expoziţie de pictură abstractă în micul oraş. Nimic mai urât decât publicul prezent morţiş, în haine de biserică – excelează vorbitorii. * “Ce să păţim? ‘Ce dacă plouă? Avem pelerini. Cu picăţele.” * Bătrânii blocului se-ntorc împreună, osteniţi, de la vot. Sunt mulţumiţi, sunt importanţi. Au ‘plinit Numărul. * Duminică. În grădinuţa cabinetului său privat, cardiologul palpită cu trandafirii. * Consult. Medicul constată o îmbunătăţire. Pacientul, un om altfel tăcut şi lent, devine dintr-odată guraliv şi grăbit. * Iunie în oraş – gloria perucilor noastre argintii. * Privesc aerul. Suntem mulţi privind astfel. Adânc de vară. * Dimineaţă de vară. Grădinuţa de la bloc a rămas necosită. Roua scânteiază pe urzici, întârzie tolănită pe brusturi. În umbră, arbustul cu ciucalăi aurii încă nu s-a îndreptat. * Casa cu arbori. Chiar astfel, înalt păzită, o împresoară seara. * În geamul spre livadă, pomii, brazii au treabă numai cu cerul. * Micul târg, vara – noi nu plecăm, stăm aici – spre …ilustrare. * Seară de vară – ziua lungă şi ternă vraişte peste haijin. * Stau în parc, vara – fără prietenul meu – cel puţin o spun. * La “Second hand”, o clientă: ”Bună ziua! Nu mai sunteţi în Învăţământ? Aţi deschis ceva?”.* “Mă calcă nevoia, asta am! Nu mă-ntreba atâtea! Hai, odată!” – strigă un moş la dispecerul de la 112. * Vecinele de scară mă compătimesc. Ar merita să mă îmbrac în zdrenţe. * Duminică, toamna. Bătrâna din fereastră ţine la suprafață toată strada cu ochii ei obosiţi. * Vara pe corzo, un nou bătrân. O zi poartă pălărie à la ”Roland Garros”, o zi şapcă albă. La urmă, mișunăm prin oraș. În locul imaginii noastre sfinte stingându-se, purtăm, vai, bonomia.

GRABĂ
Trec unul pe lângă altul în pas elastic, fără să se privească: ea în jeanși negri, bluză neagră, brunetă, mică, vorbind la celular, el – jeanși negri, bluză neagră, blond, scund, vorbind la celular. Apoi, se vede din spate, ei i se inroșesc progresiv urechile.

MEMORIES
Are vreo doi ani şi ceva. Trece ţinută de mână:
– Tatiii, mai ţii minte când eram mică?…
– Siigur că da…

Marin Slujeru

sursă foto: Peter Lengyel




Locale (VIII) – Marin Slujeru

PROFESIONISM
Supermarketul cel mai cel. Ajuns la casă, un bătrânel se face roşu-bujor precum cămaşa casieriţei şi-i răspunde: „…Bine, mulţumesc! Dumneavoastră?” Apoi, păleşte brusc: „ Vă pune să zâmbiţi, aşa-i?!”

REALIA
De Sărbători, în mijlocul noului sens giratoriu din oraş a coborât un cal alb, întraripat. Copiii fug la el, traversând aiurea, trăgându-şi părinţii de mână. O ocazie pentru aceştia să se convingă şi ei, că, într-adevăr, există, este aievea.

ANUL NOU
Tătic la blocuri: “Hai, măi copii, lăsaţi, n-o mai împodobiţi atâta, că nu se pun globuri pe Sorcovă! Duceţi-vă odată, că se-ntunecă!”

RECLAMĂ
Doi bătrânei trec agale pe lângă un mic magazin de mobilă, la sfârşit de plimbare. Unul din ei exclamă: „ Fotoliul final”! Îmbrăcat în roşu, obiectul indicat era cu adevărat impozant. Râdeau ca doi copii la vitrina cu jucării.

RITUALURI NOI
Un tip şters, cu ochelari groşi stă concentrat în faţa bancomatului. Apasă tastele rar, apăsat, din tot corpul – îşi cere pensia. Bancomatul i-o dă. După care, se dă doi paşi în spate, îşi întinde mâinile pe lângă corp şi face plecăciune.

S.O.S.
Martie, liceu. La toate sălile de clasă – pânze umflate de vânt. Iele cu mânecuţe scurte – pe chei, pe punţi, la catarg. Şcoală în derivă.

INTEMPERII
Plouă. O bătrânică trece abia, de la biserică. Are o umbrelă închisă în braţe – că-i plouă.

ÎNAINTE DE UNU
Martie, lumină, zăpadă. Pe strada „Eminescu”, îmi răsar în faţă un băiat şi o fată. Conversează ţinând distanţă, se-ndreaptă agale spre râu. Au tot timpul să ajungă, să facă digul, să se întoarcă în oraş, să se despartă, să se pregătească pentru următoarea întâlnire. Un vraf de bucurii neatinse îi aşteaptă.

EFERVESCENŢĂ
Sunt câţiva bătrâni în oraş – în parc, pe corso, în piaţă. Povestesc, se însufleţesc, adunați în jurul cuvintelor. Țin pasul cu vuietul verii, al vremii.

AŞTEPTARE
Intersecţie – o fată la volanul unui jip – verde – dirty – şatenă – trage din ţigară – cu sete.

MATERIAL…
Apropiindu – se de biserică, domnişoara dă să-şi lungească niţel rochiţa – un mini-mini, de tiul – e cu maică-sa – materialul nu se lasă.

O NOUĂ CULOARE
„ Végül! – îşi smuceşte femeia copilul şi traversează zebra în zbor. În centru s-au pus semafoare pietonale. Aştepţi “o oră” să traversezi în câteva secunde. O nouă culoare la Sighet: verde finalmente.

INGLIŞI
Automobil lat la pas prin ninsoare pe centru – negru, gol. La urmă, un ins chircit la volan, pe dreapta.

TABLETA
Blondina trece aranjându-şi chipu-n oglinjoară /– e-mail-urile?/.

MARTIE
Lume plin pe corso, freamăt, soare. Toți vorbesc. Martie a băgat oraşul în teleconferinţă. Cade rețeaua!

APRILIE
– Uite cum străluceşte salcia aia de lângă supermarket! Parcă-i lângă râu.
– Plângă – mă corectează prietenul.

Marin Slujeru




EXCLUSIVITATE – Poet, scriitor, dramaturg cu suflet de… Sighet

Mihai Hafia Traista este un nume nu foarte cunoscut la Sighet, pe meleagurile natale. Stabilit de mulți ani în București, poetul, scriitorul, dramaturgul, graficianul, editorul Mihai Hafia Traista, desfășoară o bogată activitate culturală, fiind cunoscut în cercurile de specialitate și ca un bun jurnalist, ce-și îngijește cu mult drag și revista pe care o coordonează („Mantaua lu Gogol”). La sfârșitul săptămânii viitoare, la Sighet, va avea loc reprezentația cu piesa „Ibovnice cu ochi de Maramureș” scrisă de sigheteanul nostru. Curiozitatea ne-a îndemnat să obținem direct de la autor, detalii despre… Mihai Hafia Traista.

Salut, Sighet!: Dați-ne, vă rugăm, câteva detalii biografice despre copilăria și adolescența… sigheteană.
Mihai Hafia Traista: M-am născut la 15 iunie 1965 în Sighetu Marmaţiei, dar am copilărit în comuna Rona de Sus unde am terminat primele opt clase, după care prima treaptă de liceu, cum se numeau pe atunci, clasa a noua şi a zecea, le-am făcut la Liceul „Dragoş Vodă” unde aveau o secţie de limba ucraineană, am terminat-o cu chiu cu vai, deoarece în afară de biblioteca liceului şi cinematograful Muncitoresc nu mă interesa nimic. Am urmat apoi, şcoala profesională de lăcătuşi mecanici de la Liceul Industrial nr.1 din Baia Mare, iar mai târziu, după evenimentele din ’89 m-am angajat sergent la unitatea de grănicieri Sighet şi m-am apucat serios de şcoală – am terminat liceul la seral, la Liceul Industrial nr. 2, după care am urmat Facultatea de Jurnalism şi Filosofie la Universitatea Spiru Haret (la distanţă). După ce m-am mutat la Bucureşti am urmat (la zi) Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine – secţia ucraineană-rusă din cadrul Universităţii Bucureşti, Masteratul de Strategii Comunicaţionale Interculturale – literare şi lingvistice, la aceeaşi facultate, iar acum sunt doctorand, în anul trei, tot la aceeaşi facultate, la Şcoala Doctorală de Studii Literare şi Culturale.

Salut, Sighet!: Sunteți o personalitate „multilaterală”. Cum se explică această „explozie” complexă? De unde rădăcinile?
Mihai Hafia Traista: Ei… nici chiar aşa, nu mă consider o personalitate „multilaterală”, cum spuneţi dumneavoastră, sunt doar un autor de cărţi care se pricepe să construiască o carte de la A la Z, adică pot scrie o carte, o pot redacta, tehnoredacta, ilustra la nevoie, înveli în copertă şi chiar mă pricep, ceea ce este mai important, să o lansez către cititori, căci fără ei o carte ar fi pustie ca o casă nelocuită. Sunt doar un meseriaş iscusit sau mai puţin iscusit, căci profesia de scriitor până la urmă este o profesie avuabilă. Cât despre rădăcini – ar fi o impietate să nu mărturisesc că ele se trag din ţărâna Ronei de Sus, de care îmi aduc aminte mereu cu condescendenţă. În acest colţişor binecuvântat de Dumnezeu s-au născut o pleiadă de scriitori şi oameni de cultură. Începând cu scriitorul evreu – Wiliam Tamburu, primul prozator ucrainean din România – Ivan Fetico, primul romancier ucrainean din România – Mihai Nebeleac, primul scriitor postmodernist ucrainean din România  – Pavlo Romaniuc, eu mă mândresc a fi primul dramaturg ucrainean din România, scriitoarele Ana Traista Ruşti, Marta Bota, Maria Oprişan, de asemenea scriu publicistică Ileana Dan şi Alina Leva. Vedeţi, în Rona nu există falocraţie literară. Avem cărturari de înaltă valoare care fac cinste întregii comunităţi ucrainene, recunoscuţi la nivel naţional, autori de cărţi şi ei, profesori doctori în diferite ştiinţe cum ar fi Ivan şi Mihaela Herbil, Odarca Ardelean Bout, Gheorghe Andraşciuc, Vasile Cureleac şi mulţi alţii, iar acum, de câteva luni, Rona de Sus se poate mândri şi cu un deputat în Parlamentul României, care reprezintă interesele comunităţii ucrainene din România, în persoana domnului Nicolae Miroslav Petreţchi, care totodată este şi preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România, dar şi autor de carte în domeniul politico-economic.

Salut, Sighet!: Greșim când spunem că n-ați avut un contact constant cu comunitatea literară sigheteană?
Mihai Hafia Traista: Nu, nu greşiţi deloc, când pleci dintr-un loc te dezrădăcinezi oarecum, şi încercând să prinzi rădăcini în alt loc stabileşti contacte cu alte comunităţi sau cu alte persoane, astfel începi să neglijezi într-o oarecare măsură, mai mare sau mai mică, legăturile pe care le-ai avut, dar până la urmă este normal să fie aşa… Dar întâlnirile noastre literare de la Rona, au rămas o amintire frumoasă.

Salut, Sighet!: Pe filiera literară, cu ce oameni de cultură din zona Țării Maramureșului păstrați legătura?
Mihai Hafia Traista: În primul rând cu Echim Vancea şi Ion Petrovai pe care, alături de Pavel Romaniuc, îi consider mentorii mei spirituali, dar şi cu Vasile Muste, Marin Slujeru, Doina Rândunica Anton ale căror opere apar deseori în revista literară pe care o conduc.

Salut, Sighet!: De ce preferați să munciți și să vă desfășurați activitatea la București? “Profitul” este mult mai mare?
Mihai Hafia Traista: Nu este vorba nici de preferinţă nici de profit ci pur şi simplu de destin, de lucruri care îţi sunt date de o putere care se află deasupra noastră; în naivitatea vârstei adolescentine, nu-mi imaginam deloc că viaţa o să-mi scoată în cale atâtea schimbări, dar, vorba lui Tudor Arghezi, de ce aş fi trist?

Salut, Sighet!: Ați publicat volume de poezii, povestiri, romane, piese de teatru, etc. E un „filon” ucrainean în scrierile dumneavoastră?
Mihai Hafia Traista: Nu neapărat ucrainean, ci mai degrabă unul maramureşean, toate creaţiile mele, atât cele scrise în limba ucraineană cât şi cele în limba română sunt locul în care convieţuiesc în pace şi bună colaborare români, ucraineni, maghiari, germani, evrei, rromi chiar şi polonezi, cehi, slovaci, ca de exemplu în romanul „Castelul din Rónaszék”, în nuvela cinematografică „Konokrad” sau în romanul autobiografic „Oberrohnen”. Locul acesta este în Maramureş, iar convieţuirea acestora este apropiată realităţii. În mai multe cazuri am fost acuzat, pe nedrept, că îi descriu pe evrei în culori sumbre, asta ca să nu spun de antisemitism. La Uniunea Naţională a Scriitorilor din Ucraina a avut loc chiar o dezbatere pe această temă „… dacă mai publicăm proza lui Traista?” Nu e deloc adevărat, în scrierile mele sunt foarte multe persoanaje de naţionalitate evreiască cu trăsături pozitive ca nuvela „Aproapelui cu ură” sau în ciclul de povestiri „Pătărăniile unchiului Fedea”, iar cele câteva persoanaje negative, negustori, cârciumari, cămătari apar exact aşa cum mi-au fost descrise de către oamenii mai vârstnici, aşa cum se găsesc în teza de doctorat, despre folclorul din Maramureş al savantului de origine aromână Tache Papahagi, sau în „Imaginea evreului în literatura română” al celebrului istoric şi antropolog Andrei Oişteanu.

Salut, Sighet!: Sunteți membru al Uniunii Scriitorilor din România, dar și al Uniunii Naționale a Scriitorilor din Ucraina. Cum împăcați cele două „lumi” culturale distincte?
Mihai Hafia Traista: Încercând să construiesc o punte de legătură trainică între ele, în primul rând prin traduceri din literatura ucraineană în limba română şi invers. Am tradus din opera scriitorilor clasici cum ar fi Mihaylo Koţiubenskyi sau Vasyl Simonenko, dar şi din opera scriitorilor contemporani Volodymyr Danylenko (chiar şi acum lucrez, împreună cu lectorul dr. de la UBB Cluj, Ivan Herbil, la traducerea romanului „Colivie pentru o pasăre cântătoare” al lui Danylenko, pe care sperăm să o lansăm la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus), Halyna Tarasiuk, Oleksandr Masleanyk, Natali Kuliş şi aproape o întreagă antologie de alţi scriitori ucraineni. Din limba română am tradus din operele lui Varujan Vosganian (traducere cu care autorul a participat la un festival literar internaţional din Odesa), Aurel Maria Baros, Ştefan Dorgoşan, Loredana Ştirb dar şi din Preda, Slavici şi Rebreanu, de asemenea am tradus o antologie de poezie care cuprinde creaţiile a 25 de poeţi români contemporani. În al doilea rând, fiind foarte bun prieten cu Myhailo Sydorjevskyi, preşedintele Uniunii Naţionale a Scriitorilor din Ucraina, l-am invitat la Bucureşti şi împreună ne-am întâlnit cu conducerea Uniunii Scriitorilor din România, unde am schiţat, ca să spun aşa, mai multe proiecte literare româno-ucrainene, unul dintre ele l-am şi demarat, este vorba de publicarea la Bucureşti, a antologiei de proză ucraineană, „Această şocantă Europă de Est”, tradusă în limba română, şi publicarea la Kiev a antologiei de proză românească „Manevre potrivite pe timp de ceaţă”, tradusă în limba ucraineană.

Salut, Sighet!: Aveți și o editură, „Mantaua lui Gogol”. Cât de vizibilă este aceasta în complexul peisaj literar bucureștean?
Mihai Hafia Traista: Sunt zeci asemenea edituri în Bucureşti şi sute în întreaga ţară, nu este o editură faimoasă, scoate între 20-25 de titluri pe an, dar este destul de cunoscută în cercurile literare bucureştene, publicând proză, teatru, poezie, critică literară scrisă de autori deja consacraţi ca Silvia Zabarcenco, Viorel Ploeşteanu (Irlanda), Maria Irod, Nicolae Tony Dincă, Nicolae Munteanu (Spania), Cristian Mozoru (Germania), dar şi foarte mulţi debutanţi care au pornit cu dreptul în literatura română cum ar fi Ina Florica Popa din Slatina, bucureştenii Romiţa Mălina Constantin, medicul-colonel Nik Opriţa, pianistul Emanuel Pătrăşcioiu şi mulţi alţii, de asemenea, la editura „Mantaua lui Gogol”, apare multă literatură pedagogică, politică etc.

Salut, Sighet!: Revista „Mantaua lui Gogol” acoperă o paletă largă de cititori?
Mihai Hafia Traista: Revista „Mantaua lui Gogol” nu se plânge de cititori, poate şi din cauză că se distribuie gratuit, iar multe dintre numere au apărut pe diverse site-uri sau blog-uri literare, tot gratuit. Este o revistă în care, vorba unei celebre europarlamentare „fiecare ce vrea face”. Noi oferim cititorilor noştri atât „literatură înaltă” cât şi „literatură populară”. Articolele sunt semnate, 80% de mari personalităţi – scriitori români din ţară şi de peste hotare, critici literari şi profesori universitari.

Salut, Sighet!: Cât de implicat sunteți în viața comunității ucrainene din România și în ce constă această implicare?
Mihai Hafia Traista: De doi ani sunt unul din vicepreşedinţii Uniunii Ucrainenilor din România şi preşedintele Comisiei pentru cultură a uniunii, dar şi membru în Comisia de cultură, culte şi mass media a Consiliului Minorităţilor Naţionale din România. În afară de asta sunt redactorul revistei literare a scriitorilor ucraineni din România „Naş holos” şi corespondentul publicaţiilor Uniunii Ucrainenilor din România „Vilne slovo”, „Ukrainskyi visnek”, „Dzvonyk”, „Curierul Ucrainean”, în plus de asta, tot timpul trebuie să colaborez cu TVR1, secţia minorităţi şi cu alte mijloace mass media din Bucureşti, dar şi din Ucraina. Trei sferturi din timp îmi petrec pe drum şi prin hoteluri ca să ajung la diferite manifestări sau şedinţe, timp în care trebuie să scriu lunar în jur de cincisprezece articole, reportaje, etc. Restul timpului îl dedic literaturii şi grădinii mele din Bragadiru. Aşa că, pot spune că sunt implicat, dar şi dedicat trup şi suflet comunităţii ucrainene, dar nu sunt singurul. Asta face şi deputatul nostru şi profesorul universitar Herbil de la Cluj sau preşedintele orgnizaţiei judeţene Maramureş, profesorul Miroslav Petreţchi, din păcate nu întotdeauna suntem şi apreciaţi pentru ceea ce facem.

Salut, Sighet!: Ați fost și consilier al unui parlamentar ucrainean. Cât de „pasionat” sunteți de politică și în ce mod vă exprimați pe acest segment ?
Mihai Hafia Traista: Am fost, aproape trei ani. Consilierea mea se rezuma la a-i scrie domnului deputat discursurile atât în limba ucraineană, cât şi în limba română şi la înlesnirea apariţiilor domniei sale pe sticlă sau la radio; când am observat că demnitarul, lipsit de orice demnitate „una zice şi alta fumează” , vorba lui Tudor Arghezi, mi-am dat demisia. De altfel, la politică şi la fotbal nu mă pricep deloc şi nu cred că voi mai intra vreodată în contact direct cu ea.

Salut, Sighet!: Pe ce palier vă simțiți mai „liber”? Poezie, teatru, proză?
Mihai Hafia Traista: Mă simt liber când modelez cuvântul, când aleg cuvinte, le pun unul lângă celălalt, le citesc şi îmi place cum sună… De multe ori scriu la comandă, mai ales studii literare, eseuri, recenzii de cărţi, dar şi proză. Trebuie să scrii ce îţi cere redactorul şef al fiecărei publicaţii, el plăteşte tu construieşti, confecţionezi ce îţi cere. Un tâmplar bun face mese, scaune, dulapuri, dar va face şi un sicriu dacă i se va comanda, de aceea este tâmplar, poate nu-l va face cu mare plăcere, dar îl va face cu aceeaşi pricepere ca şi dulapul sau scaunul. Desigur că mă regăsesc în fiecare dintre aceste genuri. Şi fiecare îmi pare cel mai important în momentul în care scriu. După aceea, îmi par toate la fel de importante.

Salut, Sighet!: Sunteți un dramaturg jucat, apreciat?
Mihai Hafia Traista: Nu ştiu cât sunt de apreciat, dar, spre fericirea mea, piesele mele se joacă. Să ştiţi că este o mare satisfacţie să vezi cum prind viaţă pe scenă personajele pe care le-ai creat, uneori poate fi şi o dezamăgire, dacă actorul se comportă în pielea personajului cu totul altfel de cum ar vrea autorul.

Salut, Sighet!: De ce ați ales distribuție din Slatina, Olt pentru piesa „Ibovnice cu ochi de Maramureș”?
Mihai Hafia Traista: Nu eu i-am ales pe ei, ci ei pe mine, mai bine spus, regizorul Nicu Ioan Popa – PIN. De fapt, piesa „Ibovnice cu ochi de Maramureş” a fost jucată şi de trupa IndArt în regia regretatului Dan Simion, dar şi de alte trupe de studenţi la actorie sau actori semiprofesionişti din Bucureşti, Cluj, Târgu Mureş şi Sălaj. De trupa Proart Slatina am rămas legat datorită prieteniei mele cu regizorul, care a pus în scenă şi alte piese scrise de mine „Logodnicii Amaltheiei” tot cu aceeaşi trupă şi „Scrisoarea din Africa” cu trupa KIDStar, iar acum lucrează tot cu trupa KIDStar la piesa „Lecţia de paremiologie” şi se pare că va juca în rolul lui Caramfil din piesa mea „Portretul făcător de minuni” sau „Sau cu cine mă culc în seara asta?” pe care o pune scenă regizorul Dan Şalapa cu trupa de teatru din Drobeta Turnu Severin. Oricum, aş vrea să joace şi rolul lui Serafim Serafimovici, îngerul morţii din piesa la care tocmai lucrez, „Până când Moartea ne va uni”.

Salut, Sighet!: Cât de vizibil este Sighetul la București din punct de vedere cultural?
Mihai Hafia Traista: Mai mult decât credeţi. Sighetul nu este doar locul de pe hartă în care ea se agaţă în cui, cu Memorialul durerii, cu horincă tare şi Cimitirul Vesel la doi paşi de el. Sighetul este oraşul care găzduieşte un festival internaţional de poezie, un oraş iubit de Nichita şi de Ana Blandiana, un oraş care a dat literaturii române pe Alexandru Ivasiuc şi pe Ion Zubaşcu, publicisticii pe Cornel Ivanciuc, folkului românesc pe Ştefan Hruşcă, Ducu Bertzi şi pe Nicolae Doboş care, împreună cu trupa Arhaic, a cucerit partea culturală a Bucureştilor cu cântece pe versurile sigheteanului Vasile Muste (acum lucrează la albumul Bolnav pe drum – versuri Mihai Hafia Traista). Aşa este văzut Sighetul în cercurile literare bucureştene.

Salut, Sighet!: Dacă ați putea influența mișcarea culturală sigheteană în ce fel ați impulsiona-o?
Mihai Hafia Traista: Din păcate nu cunosc bine situaţia culturală din Sighet, însă cred că nu are nevoie de impulsionări, am auzit că există un cenaclu literar, poate ar fi nevoie şi de o revistă dacă nu există deja…

Salut, Sighet!: Vă mulțumim pentru interviul acordat și vă rugăm să faceți un promo pentru piesa dumneavoastră de teatru în așa fel încât să-i determinați pe sigheteni să fie prezenți într-un număr cât mai mare, sâmbătă, 22 aprilie 2017, ora 19:00 la Sala „George Enescu” a Școlii de Muzică Sighet!
Mihai Hafia Traista: Desigur ştiţi zicala cu profetul şi ţara lui, de aceea eu sunt acela care trebuie să vă mulţumească vouă şi vă mulţumesc foarte mult! Sighetenilor ce să le spun: „Veniţi, vedeţi şi râdeţi! E gratis şi nu doare!”

Brîndușa Oanță & Ion Mariș