Mozaic (Marin Slujeru)

Noi milițieni
Tânăra colegă de limba română naveta din satul natal la școala noastră cu mașina personală. Într-o zi, intră val-vârtej în sala profesorală râzând nervos:
– M-a amendat lângă casă. Unu’ de la noi! Pentru depășire de viteză. Dar a meritat. Uita-ți-vă ce a scris în procesul-verbal: „Nu are obiecți”. Ultimul cuvânt era încercuit.

Biciclistul
– Zile bune și frumoase, domn profesor! – mă depășește octogenarul cu bicicleta lui.
– Și dumnea… Cu dumneavoastră dimpreună! – strig după el.

Copacii tineri…
Demonstrație cu custura, în luna lui Mai: „Vezi? Deci, plânge copacul dacă-ncepi să-l tai!”

La „Bingo”
– Două bilete de 7, vă rog!
– Ce numere?
– Aleatoare. Care vreți dumneavoastră….

Edu.ro
Din învățăturile unui cadru cu experiență, emerit, către un confrate mai tânăr: „Dacă vrei copilul ca să vină cu plăcere la școală…”

Sărbătoare. Scurtă ochire pe corzo
„Mochete, carpete, coverturi…” * Un manechin-copil cu un papion roz (rozosin) la costumaș. * Într-o vitrină: „Nu vindem tichete de parcare!” * Pe o poartă: „Nu parcați în fata porții!” * Sau: „Atenție! Nu mușcați câinele!” * Într-o altă vitrină, căni „pentru cel mai bun soț” / „cea mai bună soție”. * O firmă: „Delisa”…
Toate perfect normale în orașul cu statuia Cuiului hlizit la loc de cinste.

MM
* La noi, în Mai-Iunie, avem cirieșă. Abia apoi vin cireșele.
* Moralizare: „!Tu ți le ca’ți. Cu lumn’ ina!”
* La „Meniul zilei”. Un moșuc bea tot sucul comandat. Apoi, când ospătărița i-aduce supa, o privește în ochi vinovat: „L-am sufulcat!’’

La doctori
O nevastă de pe Vișeu povestește cum crește copilul din flori al unei nepoate, de când acesta avea 4 ani. Acuma băiatul este într-a VI-a și i-a luat haine și adidași „din ceia noi”, pe bani mulți, că-i frumos și foarte deștept. A luat 10 la test. Acolo s-au dus alți bani, „că știi-știi, da’ treb’e să dai, „altfel scărțăie treaba”.
Tot ea: „Aștept de la 10 și acuma-i unu și n-o venit domnu… Da, am știut că-i de la unu, da o zis socru să fiu prima, că avem făn…”

La Poștă
Coadă la pensia de sărăcie:
– Tăt am zâs să mă duc în audiență…
– S-o schimbat primaru’ de atunci…
– Cum? Nu mai îi S.?! De când?
– De v’o doi ani!
– Uă de mine!

La piață
Ticsit de cireșe, căpșuni, ceapă verde, lapte, urdă, flori… Lume plin.
– Ce vă dau, unt’eșuc?
– Niște ridichi, domnucă…
– Le rump frunzele?…
– Haidați, oameni buni, că vine fortuna!

În dulcele grai...
„Am pus flori în spatele blocului… Dacă le săpăm, crește, mamă!…”

Marin SLUJERU




Mozaic (Marin Slujeru)

Pe drum mergând
– …Da’ ce strâmbe bagăă!
– …Și cum și eu sunt alpha, îți dai seama că nu suntem prietene. Înțelegi?
– And she plays innocent!
– …Mie-mi spui?

Cioata
Plouă de rupe. Asta ca să nu uităm că-i Aprilie cel Țicnit. De-atâta ploaie, și cioata toată a înverzit.

Pe dreptuc…
Un tip mai în vârstă, veșnic în ușa localului unde prânzesc, mă întreabă la ieșire de ce port baston. Îi explic ceva în termeni aprox. medicali. El se uită la mine, râde și îmi face semn că nu:
– Dreptucurile!…
Apoi își cere scuze.
– Nu face nimic! – îi zic bucuros că învățasem un nou termen anatomic moroșenesc.
Abia mai târziu, pe drum mergând, îmi dau seama că omul era cu morala…

La Cassă
– 37 lei…, mulțumesc, o zi frumoasă să aveți!
– Ooo, acuma…
– Ce să facem? Toți ajungem într-o zi…
– …toate-s minunate. Că-i luna lui Mai!

Sentiment
La shopping. Văzând cum cresc preț zilnic, te simți tot mai ieftin.

La Grădina Morii
Niște adolescenti cu fulare albe cu dungi negre (tallit), cer foc unui nene cu bițoaclă. Și învățăceii Yeshiva, de la Academia Talmudică, chiulesc de la cursuri („ședințe”) la Rai, la o țigară pe ascuns. Nu numai liceenii noștri…

Cumințenie
Moșucu ia loc pe scaun la frizer:
– Hogy legyen?
– Kopasz.
– Nem maradt semmi?
– Kopasz.
În câteva minute tunsoarea-i gata. De la scaunul alăturat, frizerul mai vârstnic se adresează clientului:
– Legyél jó fiú!
– Nu mai pot fi rău…
Și ne povestește cum a alunecat și a căzut la hribe (gombászni) și a dat cu capul și a stat la pat câteva luni.

Mingea pe fugă
(Oina în MM)
„Sunt două echipe: una de fugă – șefu’ cu bota și una de sprijoană – șefu’ cu mingea. Echipa de sprijoană îi împrăștiată în teren, iar echipa de fugă stă la pornire.
Când sefu’ echipei de sprijoană aruncă mingea, șefu’ echipei de fugă treb’e s-o înțălească, s-o lovescă cât mai departe în teren, cum ar degaja portaru’ la fotbal.
Echipa de fugă are menirea să fugă până la capătul terenului și să se-ntoarcă fără să-l înțălească pe unu’. Echipa de sprijoană are menirea să prindă mingea și să-l înțelească pe unu’ din echipa adversă.
Când o reușit să-l înțălească, ei devin de fugă, iar echipa adversă de sprijoană, adică pierzătoare.”
(de la N. R., 68 ani, Ș(a)ieu, ex iute de fugă cocoană)

Marin SLUJERU




Marin Slujeru, poetul care spune mult(e) în cuvinte puţine! (autor, Horia Picu)

Altfel spus, un gânditor profund care prin cuvinte puţine transmite tot! Argument:

 A apărut pe ecreator.ro  o selecţie de texte scurte cu titlul „La Iza Solovană (meteopatii la vreme de pandemie)” aparţinând  îndrăgitului nostru sighetean Marin Slujeru. Nu pot trece pe lângă ele fără a spune câteva cuvinte. Pe oriunde mă duc prin literatură, scriitorul îmi face câte-o bucurie pe care vreau s-o împărtășesc cu cei care vor citi acest articol.

Jacques Deval scrie pe http://www.citatepedia.ro/  că  „Bucuria împărtăşită este o dublă bucurie; tristeţea împărtăşită este pe jumătate tristeţe”.
Așadar, fiind vorba de o bucurie, de ce n-aș dubla-o? De ce n-aș împărtăși-o?

Textele lui Marin Slujeru din „La Iza Solovană” sunt formate din câteva fraze (dacă nu-i doar una), apoi… o mulţime de sentimente, de idei, de stări sufletești izbucnesc în mintea cititorului. E stilul scriitorului să ţintească cu precizie dincolo de cuvinte. Simţim viaţa mai bine, zâmbim în gând pentru că citindu-l ne recunoaṣtem în intimitatea gândurilor noastre și poate că dacă l-am vedea imediat după ce citim două-trei rânduri, i-am spune, complice și confidenţial: „da, așa suntem și noi!”

Câteva din gândurile autorului așternute poetic și o încercare de clasificare a lor din parte-mi:

Toamna:
„S-a anunţat ultima zi de toamnă cu soare. În parc, oameni mai mulţi, mai aproape”.
„Vitrină de cafenea. Lan de frumuseți pe centru. Octombrie strălucește în fel și chip”.
„Noiembrie calm. Râul stă cu pescarii coborâți în el”.
„Vraiște de Noiembrie. Râul stă cu dealul. Solitarii rup digul cu plimbările lor”.

Iarna:
„Decembrie. Nişte liceeni vin de la Grădina Morii, în ritm alert, cu geci viu colorate. Plouă de rupe. Lor nu”.
„Un ger de-mi halucinează obrajii din copilărie!”

Vara:
„Ultimă zi de August cade lată. După ce s-a înălțat pentru ultima dată în toată slava”.

Ironic:
„Pe podul mobil trece un bărbat încruntat – de grijă să nu-i cadă pe jos mustața perfectă”.
„Un hipster pe centru, subțire, în vânt. Doar rama groasă a ochelarilor îl ţine la sol”.
„Dimineaţă de toamnă. Pe strada cu birouri trece o domniţă cu un dosar. Are mersul voluntar, i se clatină fardurile pe faţă”.

Ironic și subtil. Comic. Timpul nu iartă:
„Soare blând, sexagenari pe corzo: „…Nu te superi dacă-ţi spun ceva?… Mai drept puţin!…”
„Da’ tu, te superi? Mai repede puţin!…”

Pictorul Natură:
„Azi, noutatea ar fi că la mal râul s-a făcut ruginiu, de la sălcii și că pe Solovan au început să pună țigle”.
„Iza, sătulă de ploi, curge în linişte. Solovanul își caută noi ipostaze de încremenire în verde”.

Pictor de natură moartă:
„Înserare. Pescarii – statui sezoniere la râu”.

Natură și mult mai mult:
„Câte o rafală de vânt în parc prăvălește  pieziș florile din castani, prolegomenă timpurie la viitoarele prăbușiri”.

Omul și natura:
„Drumeț șerpuind cu digul șerpuind cu meandrele Izei. Se oprește din când în când, lăsând Iza să curgă singură”.
„Pescarii nu au venit azi la Iza. În locul lor, arinii de pe mal se apleacă a undițe”.

Natura:
„Râul plin, larg, lin. Pe luciul apei prind viteză rățuștele, cu motorașul lor silențios, din mal în mal. Iese cu scandal dacă se apropie careva din alt cârd”.

Natură ṣi gingăṣie. Sensibilitate. Sentimente alese:
„Vederi cu Izuca iarna. Închipuită și pudărită toată”.

Respect pentru natură:
„Cerul este atât de albastru-curat, încât trebuie să mă opresc din mers, să stau smirnă”.

Înduioṣător:
„Câte un cărăbuş ostenit traversează o zi întreagă trotuarul, până la zidul orb”.

Frumuseţea gândului:
„Dacă priveşti mai bine trandafirul, ochiul se tot deschide, și el”.

Frumosul de lângă noi:
„După ploaie. Lustre albe prin castani”.

Frumosul de lângă noi, altcumva:
„Boare de grădini. Domnițe trecând indescifrabile, în i-Phonuri”.

Frumuseţe nebânuită:
„Pe o bancă, în parc, două fete – una-i tristă, de neconsolat. Mâine-i 1 Martie. Habar nu are de păru-i auriu”.

Timpul nu iartă:
„Câte un pensionar, câte două pensionare trec stânjeniți în tăcerea și precaritatea lor… Crește indicele de taciturnitate în oraș”.
„O grădinuță în umbră, un trandafir roșu. Trebuie stat locului lângă el, până se arată tot. Nu  am eu atâta vreme”.

Timpul nu iartă. Poveri…:
„La Iza Solovană. Unii stăm încremeniți în peisajul încremenit. Alții își poartă coafura/ frizura de argint de-a lungul digului – par destul de grele”.

Timpul nu iartă. Frumuseţea gândului care nu îmbătrânește niciodată:
„Aprilie, parcul CFR. Trece o domnișoară. Niște pensionari fluieră stins, de depou. Fine manevre”.

Unic!:
„Zi de zi consemnez: cum am stat cu parcul, cum am mers cu râul”.
„Azi iarna-i mai blândă, zăpada mai mată, mai pufoasă, lipicioasă… Merg cât mai încet prin atâta încremenire. Tot așa încetineam prin toamnă, până mă atingeam cu liniștea”.

Absolut minunat! Nu credeţi?

P. S. „Izuca”… N-am mai auzit niciodată pe cineva care să-i spună aṣa râului Iza. E atât de duios cum doar un poet care se plimbă împreună cu râul ṣi ne face viaţa mai frumoasă putea să o facă…

Horia PICU

 

Foto: Ion Mariș

 

 




Mozaic (Marin Slujeru)

Meniul zilei

*
– …O avut o soră, pe nume Marușca… Tăți s-o dus… Da’ s-o dus înt’-un pt’icior. Că s-o apucat de drojdit, cum o murit tata lor…
*
– Tăt ce are îi gaura de la covrig și popt’iroșu’ de la țucur!…

Drum la Iza

*
– Bună ziua! Ce mai flori azi!
– O conturbat ăștia anotimpu’ de tot. Pușcă norii. Nu știu ce fac!
*
– Totu-i în regula pe aici?
– Daaa…
– Ce mai faceti?
– Noa, niște manevre și noi…

La sera
Plimbări tainice. Nu-i modru de-acum să mai fii trist. Gata de tristețe. Ecran tv cât peretele la o casă. Treburi gospodărești prin curți, la case domnești. Ghiocei tot mai albi, în seara tot mai întunecată-i.

La priveliște
Precupeață: ”Tăți se-ndeasă în tăt locu’. Unii numa’ să plimbă…”

Blojâta
– Tu hâzenie, fii loatră, nu sii mută! Și nu te mai bloji înt’atâta!”

La doctor
-…Îi ușor a te îmbolnăvi… Nici nu-i bine a te gândi din start la rău…
– Supărarea asta te pune bine!…
– Amu nu umblă cu sugne lungi, să se vadă c… Ș-apoi se-nsoară-se dezînsoară, se mărită-se dezmărită…
– Mâncăm ca de Paști în fiecare zi. Înainte mâncam dintr-o pită de mălai o săptămână…
– Să fim sănătoși, că boala vine!”

Urbană
Lucrător adunând gunoaie la Iza – căști pe urechi, fluieră tare. Contemplator:
”Mă, de-o știi tătă, fluier-o! De nu, laasă…”

Marin Slujeru




Mozaic (autor, Marin Slujeru)

La proceduri

*
-”…și alte stresuri!” – încheie o nevastă etiologia bolii care tocmai răpuse un om tânăr din sat.
– Așe, așe…! – îi răspunde o alta.
*
– Miha’ , oare nu mi-or fa’ ceva rău la cap procedurile aieste?
– Ce să-i facă? …Poate ți l-or face mai bun!
*
– …Noa, pe astăzi am terminat. Le-am făcut pe toate. Hai și la suflat! – zice nevasta.
– Nu mă mai duc nicăieri! – zice bărbatul.
– Da’ d’i ce?
– C-am răsuflat destul!
*
– 300 de replici azi-noapte! Așe’ o zis la radio dimineață. Oaminii ‘ceia nu dorm. Tot se gândesc că vine altu’, tot așe’ de mare.
– Săracii! Și ce suferință au cei vii! Că morții ca morții, nu mai simt nimic… Săracii!

La farmacie
”Aș dori niște tablete pentru viermișori… Pentru vecina mea. Vă roagă frumos! …Patru, dacă este posibil… Vă mulțumesc frumos! Sănătate dumneavoastră și la toată lumea!” – încheie glasul tremurat.

Family
O casă, o curte, un gospodar.
– Miha’, hai în casă…
– Ceă?
-…să mânânci!
– Nu mn’i foame!

Meniul zilei
Deodată se face o liniște mare. Toți păpăm (tot). De parcă tocmai a intrat în sală, pe vremuri, tovarășa educatoare.

Dimineți cu nea

*
”Ți-ai lăsat aprinsă lumina în cameră. Pot să o sting?… A, nu, era de-afară!”

*
Astăzi dimineață, mergând în parc la cafea, Io am făcut pârtie!…

*
”Alo! Salvarea! Veniți! S-a spart lumina la râu! Și-s numai răni – orb!”
*
Pe o bancă, în parc, două fete – una-i tristă, de neconsolat. Mâine-i 1 Martie. Habar nu are de păru-i auriu.

Numai la Sighet

*
Mă plimb Duminica. Pe lângă Liceul ucrainean îmi ies în cale 3 paznici ai edificiului. Unul dintre ei se proțăpește chiar în fața mea, mă privește țintă în ochi:
– Țigări?
Îl privesc țintă și trec mai departe.
– Ăsta-i mort de mult! – încheie el conversația.
– Arăt rău. Va trebui să mă reapuc de fumat – o închei, și eu, în gând.
*
– Ie’i țâgări?
– Nu fumez, mulțumesc.
– Lasă că-i fuma, unch’e!
*
Lângă o poartă, o cățelușă cafenie mișună de-a bușilea printre picioarele trecătorilor. Csöpike? Un patruped miriapod!
*
Meniul zilei. Atentă, ospătărița ia comanda. La urmă, se înclină: ”Bin’iucă!…”
*
La intrarea în supermarket, o necăjită, probabil în ziua de ajutor social, îmbie cu o banană un domn în vârstă:
– Nu, mulțumesc! – zice respectuos acesta (!).
– Noa, dară, cum vrei… – nu-i vine a crede femeii.

Decât…
Creditor: „Am zis că-i recuper înt’-o lună de zile, da’… * La cassă: ”Să le marc pe amândouă, ori separat?” * La Radio România: ”…Poate să navige în orice condiții de navigabilitate.”

Marin Slujeru
​




Mozaic (Marin Slujeru)

ABC
Șefa: „Scrie pă ușă, Mări! Să știuă că am primit lapte!”

Palavre
– Unu’de la noi din sat nu știu ce boală ave’, că numa’ nu îmbătrâne’ .
– Interesant! Eu am auzit numa’ de îmbătrânire prematură… Și trăie’?
– Ba, de murit o murit de mult…

Plouă, plouă, plouă….
*
Un bade intră în taxi. Portiera nu se închide. Clientul: „Noa, nu pot, s-o înblocat… Or’ brațul meu…”
*
– Ne vedem la una mică mai încolo?
– Să vedem dacă mă lasă animalele…
– …Oi?
– Nu. Oile le-am vândut.

Soțior
Culoar de clinică. „Alo! Tu mai zăbăzești p’acolo?…”

Centrala-taxi
– Care aveți de schimbat 500 euro?
– Cu cât?
– Cu 49.
– Da’ cu 45 nu-i bine?… Hai, 48!…
– Nu vre’ numa’ cu 49. De-o oră mă poartă la toate casele de schimb!…
– … Da’ vre’ cumpăra capre?!

Maturizare…
La Meniul zilei. Fetița se hotărește pentru ciorbă, bunica pentru iahnie.
– Aduceți și o bere! – zice bunica în drum spre masă.
– Și mie un suc! – sare nepoata. (Are cercei mari, mari.)
– De care bere?
– Lăsați că v-arăt eu de care-i place! Din asta își cumpără în fiecare zi – se apropie fetița de vitrina frigorifică.
Apoi, pregătește scaunul bunicii și o poftește să ia loc. După care, se așează și ea.

Moșu’ citit
– Cum să fie șnițelul? – întreabă sfioasă ospătărița un client mai în vârstă, pedant.
– Din ceafă! – se răstește el.
– Nu din cotlet?
– Nu.
– În pesmet sau în ou?
– Adică vienez sau parizian?
– …Nu știm noi atâtea!
– Vienez. Mai citim…
Intră două tinere vopsite la greu, în blănițe artificiale:
-Bună ziua! – ne salută ele.
-La revedere! – le răspunde domnul cu carte.
Ceilalți tăcem. Ci, domnițele nu. Reduc la tăcere clientul macho. Ceva despre educație. Acuma are ce citi..

Obscure
*
Februarie, frig. Arbori calzi la rîu. Grupul plimbăreților vine pe dig dezbătând, tot mai lent, mai masiv.
*
Ninge la Grădina Morii. Iza și Solovanul în de sine. „Unde-s copiii?” – mă înteb. Cum ridic privirea îi văd, cu părinții, la lecția despre zăpadă – astăzi în ucraineană.

Marin SLUJERU




Recenzie: „Orașul cu poeți” – Sighet, ianuarie 2023

Prezenţi într-o carte la a cărei lansare au fost prezenţi mulţi dintre ei, poeţii Sighetului ne spun în versuri ce mai fac, ce-au mai făcut, cum se simt, cum sunt. „Oraṣul cu poeţi″, cu cei 12 plus unul, Lucian Perţa, care le parodiază prieteneṣte versurile, la care se adaugă „finisajul extrafin″ al Editurii Valea Verde ṣi tipăritura fără cusur a celor de la Aska Grafika, este un moment important al culturii sighetene, care trebuie cunoscut.

Poetul Echim Vancea a făcut o selecţie alfabetică de autori care ṣi-au găsit locul într-o antologie care nu mă putea lăsa indiferent. Ne duce câteodată viaţa pe mine ṣi pe câte unul dintre ei în acelaṣi loc, în acelaṣi timp. Ne salutăm, schimbăm două-trei vorbe de politeţe, apoi ne vedem fiecare de drumul lui. Iată că o carte – în posesia căreia mă bucur că sunt! – îmi dă ocazia să-i înţeleg mai bine, să-i admir că ṣtiu să trăiască frumos ṣi să spun aici ce cred eu că mai fac poeţii sigheteni.

Doina Rândunica Anton zice: „Sunt o femeie pe cale de dispariţie / Mănânc direct din oale, în picioare/ […] / Sunt ca un steag viking zdrenţuit″. E vremea schimbării, zice poeta. Prin urmare, „Nu mai vreau să fac lucruri mari / Vreau să fac doar lucruri mici / De exemplu să îngrop toţi sâmburii / Din prunele, caisele ṣi piersicile / Pe care le-am mâncat″.

Poeta are o dorinţă: „Să mă învelesc în toată depărtarea cuvintelor scrise / Şi să adaug cuvintele mele nescrise / Pe pânza interioară a cortului / Ca să am lumină mereu″.

Lumina aceea există deja ṣi-i din ce în ce mai strălucitoare!

Gheorghe Mihai Bârlea nostalgic, ne spune „Tânăr visam să zbor / fără să fiu fluture sau pasăre / ci pur ṣi simplu mă simţeam în levitaţie cosmică / fără teama de a plonja în gol;″. Acum, poetul ne anunţă: „Mă mut de la ṣase la ṣapte, / nu-i vorba de apartamentul de bloc / ṣi nici ṣtirea nu-i una virală / ci pur ṣi simplu cu prefixul anilor fac troc.″

Cum se poate face asta? „O să savurez o băutură aleasă, / asortată cu amintiri ṣi flori / din pruncia mea de la ţară / la care m-aṣ întoarce de o sută de ori.″.

Atât de multe aṣ mai avea de (s)pus din poeziile lui Gheorghe Mihai Bârlea…, dar măcar dintr-una să citez aici ceva care să bucure cititorii de aṣa frumoase stihuri scrise de un  năneṣtean, sighetean, băimărean sau, într-un singur cuvânt spus, maramureṣean de viţă nobilă: „Din rochia miresei dansând / sar scântei / ṣi ia foc inima mirelui, / ṣi-atins sufletul de respiraţia ei, / se visează de tânăr zidit / în petalele unui trandafir.”

Lui Alexandru Dohi îi e dor de Sighetul de odinioară. „mi-e un dor / cumplit de tine / în tine am văzut / lumina zilei / eṣti nestemata / din sufletul meu″. Pentru autor, „poetul e o fiinţă magică″. „chiar dacă tace / el mai degrabă îṣi / aduce aminte ceea ce  / nu s-a întâmplat″.

Iar „Poezia e în anticamera / Prezentului ṣi prezice / frumuseţea liniṣtii;″ .

Antonia Luiza Dubovici scrie în poezia „Dincolo de veghea Ofeliei″: „Mi te strecori în vis, / în gândul cel mai aproape de marginea pământului, / luminos ṣi clar ca o petală de vară cenuṣie, în mâna lui Dumnezeu, / să-mi spui că umblarea pe apă este doar o aprindere ce se naṣte din convieţuirea / sufletului cu seninul.″, lăsându-ne pe noi să medităm la mesajul transmis. Să fie vorba despre o fiinţă dragă? Sau poate despre harul poetic pe care l-a primit pe vremea când era sigheteancă ṣi pe care-l cultivă acum departe de locul natal?…

În altă poezie, despre o fiinţă dragă, poeta spune frumos ṣi unic: „cât dorm pe jumătate de pernă / dragostea mea încetează să mai încapă în mine″.

Sunt aproape nouă ani de când am publicat pe www.sighet-online.ro articolul „Drumul unei poete″. Atunci am scris aṣa: „Am convingerea că în 14 martie 2014 a fost ceva mai mult decât o lansare de carte. Am participat, alături de toţi prezenţi la Sala Radio Sighet, la primii paşi făcuţi de Antonia (ce nume frumos…şi i-am spus asta!) pe drumul fără întoarcere al poeziei. Aveam impresia că eram într-un loc (gară, aeroport, nu contează ce) cu intenţia de a conduce pe cineva drag tuturor pe un drum lung, plin de neprevăzut, de interesant, de lauri!

Domnişoara Antonia Zavalic va pleca într-o bună zi din comunitate. Când se va întâmpla asta, să nu fim trişti…Va fi întotdeauna poeta noastră! Va fi un ambasador al oraşului nostru, care a avut şi are oameni plini de har!

Tudor Arghezi spunea: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris / Încet gândită, gingaş cumpănită; / Eşti ca o floare, anume înflorită / Mâinilor mele, care te-au deschis.”. Dacă ar fi fost cu noi la o discuţie „Despre fluturi şi praf”, ar fi repetat poezia, sau poate atunci ar fi scris-o!

Cartea Antoniei e frumoasă. Poeta e frumoasă şi tânără. Ce mult i-ar fi plăcut marelui poet să fie într-o zi de vineri din luna martie să vadă că nici fluturii, nici praful nu se pot lua la întrecere cu înaltul zborului unei poete din Maramureş…

Zbor neobosit, Antonia Zavalic! De fapt, pasiunea nu oboseşte, nu-i aşa?″.

Urare pe care o reînnoiesc acum, în 2023, cu fireasca modificare: zbor neobosit, Antonia Luiza Dubovici!

Fábry Sándor, un alt poet prezent în antologia făcută de Echim Vancea, se joacă frumos cu ineditul, iar traducerile ṣi răstălmăcirile făcute de Marin Slujeru ṣi de Slujeru Gavaller Tünde dau un plus de valoare poeziilor sigheteanului prea devreme plecat din această lume.

„Complimentul polizorului″: „Doamnă, eṣti minunată, / ca scânteia ṣi ca netezimea, / Nu-i ca dumneata nimic mai graţios, / nici mai neted ṣi nici mai scânteios.″.

Altă realizare deosebită în „baladă I: „în zorii adânci / argintul lunii strălucea / ṣi a rămas pe părul meu″.

Probabil că, dac-ar trăi acum ca să ne spună cum se mai simte prin Sighet, ar face-o cum a făcut-o în „raport de stare″: „Ca un Robinson nelocuit / trăiesc / pe o insulă naufragiată.″.

Vasile Gogea a „păţit″ ceva. Citez din poezia „La Sighet″: „Brusc, / aṣa cum vine iarna, / mi-a rămas mică umbra / copilăriei. / Cred că am crescut mai mult / decât poate arăta ea. / De o vreme / mă strânge tare de tot, / ca un bocanc / reciclat / de infanterist.″.

Acelaṣi autor ne spune ce i s-a mai întâmplat în viaţă. „Din vagonul de marfă / plecat / din nordul memoriei / încă se mai descarcă: / o femeie, / doi prunci / ṣi câteva lemne, / pe un peron din prezent. / Abia acum / hamali musculoṣi / dau jos / baloţii cu amintiri.″.

Ce-ar mai fi de făcut, când ṣtim că „Vine un ceas al zilei / către seară / când umbra trupului / se-adună / în suflet ṣi dispare / ca un melc / în cochilie / lăsând în urmă doar fosforul / din oasele arse / în rugul / cerului.″?

La Ieremia Lenghel nota principală a selecţiei din „Oraṣul cu poeţi″ este nostalgia, frumos (re)trăită, transpusă în admirabile versuri. „Amiaza / înfiorată de senin / lasă să cadă / o îndepărtată lacrimă astrală″. Sau, în altă poezie: „Sub umbrar / de amintire / refrigeram / ce-a fost trăire // La soare se prăjea / visare / pe-un val din / înspumata mare / a-ndepărtatului din noi″.

Evoluţia omului, viaţa, „E cuprins în ea misterul / străveziu de stalactită / Transformat într-o-nălţare / mai apoi de stalagmită″.

Lui Ion Mariṣ îi e dor. „Ce dor mi-e de un timp de pus pe rană, / de necuvinte ṣi de buze sfinte, / de starea ta de noapte diafană / ṣi de surâsul tău să mă-nfiebânte.″. Citindu-i poemele, mi-a revenit aceeaṣi stare de empatie pe care am avut-o cu ani în urmă văzându-l pe Octavian Cotescu în „Minetti″ de Thomas Bernhard ṣi căruia îmi venea să-i strig din sală sau să merg în culise ṣi să-i spun că nu pot face nimic mai mult decât să-l înţeleg.

Acum e la fel… Ion Mariṣ: „Deschid toate uṣile; / nici urmă de mine!… / Pe cine să strig când plânge scrumul pe lumânare?″.

Cât despre oraṣ… „nu-l cunosc nu-l găsesc nu-l urmez / nu cred în cimitirele concetăţenilor trecuţi / printre atâtea minciuni anotimpuri″. Sau, ca un fel de concluzie la sfârṣitul altei poezii: „Între cele două ape doarme / mereu un alt oraṣ care ne ascunde.″.

Pentru Vasile Muste Sighetul este un „oraṣ sărit de îngeri altfel cum / primărie-judecătorie-puṣcărie / într-o singură zidire / ṣi mai încolo pe deal / răbdător cimitirul″. Este poetul care iubeṣte iubirea. „îmi pasă / de fiecare pas pe care îl faci pe pământ / ţie / nu-ţi pese cine te lasă″.

Gheorghe Pârja scrie în „Epistolă pentru castelanul Echim″: „Îti mai scriu castelane,/ Despre vânătoarea de vulpi de pe Iza,/ Unde viclean dragonul râului/ mai lovea cu un hohot de viaţă în noi.″. Castelanul Echim, cel care administrează acest castel al poeţilor sigheteni mai primeṣte o ṣtire (a se citi: o strofă) de la Gheorghe Pârja. „Totuṣi, îti mai scriu castelane,/ Pe la noi plouă des, dar poeţii nu mor/ Ci scriu poeme pe frunte de podbal/ Sărută spada ṣi îl visează pe Isus″.

Sighetul, oraṣul în care „Pe străzi singurătatea se desface în fire / Paṣii grei lasă urme lângă umbra statuilor / Copiii zeilor ronţăie bomboane de mentă / La Grădina Morii domniţa absentă / Culege spini din coroana martiră.″.

Marin Slujeru e un poet care mi-e foarte drag pentru că versurile sale mă duc imediat dincolo de cuvinte, acolo unde simţirea ia locul înţelesului primordial. Citesc în poezia „Belṣug″: „ṣi nu avem noi atâta timp cât îmi trebuie mie / ca să ies viu din vis, din împietrire, / din visul împietrit // Şi chiar dacă aṣ ieṣi / ar începe o lungă fărâmiţare, / până să-ţi ajung nisip sub picioare // Nu sta după mine / nu avem noi atâta timp să mă adun, apoi, / să fie ceva de scris.″.

Desigur, imaginaţia poetului e fără limite. Marin Slujeru s-a adunat demult ṣi are întotdeauna ceva de scris. Argument: „Ne întâlnim prin oraṣ tot mai scunzi / atât de triṣti am fost la tinereţe (plural din nou !) / ca ṣi cum viaţa ar fi trecut, / prezentul atunci – o rămăṣiţă / Acum eṣti luat prin surprindere / că nu mai e vis. / trăieṣti o cutremurare / faţă cu firul de praf ce eṣti, / o dezîntristare.″.

Sighetul ṣi locuitorii lui sunt adesea teme preferate în poeziile lui Marin Slujeru. Are întotdeauna „ atâta timp să″ se adune, „apoi″ / găseṣte cu uṣurinţă „să fie ceva de scris″. Un exemplu din poezia „Ocupaţii…″: „Pe străzile din oraṣul meu, / trec întruna inṣi amărâţi, încruntaţi / umblă liber / dacă te surprind că-i priveṣti, / ce mai duṣmănie / – e tristeţea lor, ocupatum agrum ″.

De ce-mi place atât de mult Marin Slujeru? Pentru că … citiţi, vă rog, „Metallica″: „plopii până-n cer / în aur, în galben imperial – /ṣi noi lângă ei / în argint– miṣunăm, minunându-ne″!

Echim Vancea, culegătorul ṣi aranjorul volumul de faţă, „castelanul″ – cum îl numeṣte Gheorghe Pârja – ne spune în acelaṣi poem ce-a mai făcut, ce face, cum se simte. „Oraṣul singur″: „oraṣul are zăvoarele trase. / nu mai doreṣte plictisul vizitiilor / moţăind în inima mea / în faţa întunericului / o grămadă de manuscrise. / în spatele lor / surâsul nomadului / ṣi arginţii ultimei nopţi de dragoste / pecetluind pacea unei clipe / de rătăcire. / nu lipsesc crucile. / le simt febra / căindu-se de singurătatea oraṣului.

Ce frumuseţi fără seamăn scrie Echim!… „Cu soarele în ochi″:„întunericul are chef de vorbă. / ora caută un strop de odihnă la umbra / florii-soarelui.″! Altă strofă, din altă poezie: „victimă a copilăriei iarna se strecoară prin uṣile de ceară / în întuneric mândrindu-se cu umbra tocind zilnic / cărarea anunţându-mi sosirea″.

Al doisprezecelea plus unu poet din „Oraṣul cu poeţi″ e cel care-i parodiază amical pe ceilalţi doisprezece. E Lucian Perţa. Scrie cu vervă, surprinde câte o „nevăzută″ a fiecărei poezii de care se ocupă. Pune în versurile sale care mai mult „mângâie″ decât „înţeapă″ ṣi titluri din volumele prietenilor lui. Simpatic ṣi pe fază de fiecare dată, Lucian Perţa merită citit! Credeţi-mă, asta face bine!

„Sighetul este în esenţa lui un oraṣ al cuvintelor, cu poezie vie ṣi nemuritoare″ – spune Antonia Luiza Dubovici. O pledoarie pentru spusele Antoniei a încercat să fie si comentariul meu. Şi mai adaug doar atât: Sighetul e ṣi al celor care apreciază ṣi aṣteaptă poezia vie ṣi nemuritoare. Unul dintre ei, semnează acum, aici.

                                       Horia Picu




ORAȘUL CU POEȚI… EXISTĂ! | Video, dr. Sorin Markus |

Vineri, 20 ianuarie 2023, la Galeria Vassiliev (Ileana și Cyril Vassiliev sunt întotdeauna admirabile gazde!) din Sighet a fost lansată antologia de poezie „ORAȘUL CU POEȚI – Sighetul Marmației în 12 + 1 prieteni”, selecția textelor, prezentări și antologie – Echim Vancea, cuvânt înainte – Adrian Alui Gheorghe, design copertă – Attila Robert Cosovan, lector de carte Brîndușa Oanță, tipar – Aska Grafika. Volumul a fost publicat la Editura Valea Verde și a apărut la sfârșitul anului 2022. Lansarea a fost onorată de prietenii poeziei și-ai poeților antologați.

Urmăriți înregistrarea video:

Video: dr. Sorin Markus




Mozaic (Marin Slujeru)

Motto: „…Să fii varză nu-i ușor.” ( I. R.)

Să se vadă…
De-nvârtit, Învârtita sau Tropotita nu-i Zbânțâita sau Zbenguita sau De-a decolarea… M. T., o sexagenară din Slătioara, zice așa: „Duminicile și în Sărbători, după ce ieșeau de la biserică, se adunau la Cămin feciori cu fete, oameni căsătoriți, bărbati cu neveste mai tinere. Duceau băutură, mâncare și începe’ Djocul. Întâi feciorii joacă Feciorescu, apoi intră și bărbații și joacă împreună – Bărbătescu. La „Învârtită” feciorul poartă fata dinspre dreapta spre stânga, apoi o duce, o învârte roată și tropotesc împreună. Apoi, se oprește și o învârte pe sub mână, ea ținându-l de mâini. Apoi iar o învârte roată și de la capăt… Între timp, se strigă: „Djoacă mândră, nu te face / Ori nu joci cu cine-ți place?” …Le jucau roată și pe sub mână după ce le arătau celor de pe margine, să se vadă cât îi de mândră, de aspră, de harnică, deșteaptă și sprintenă la mărs fata… Era bine să șezi pe scaun cât de puțin.”

Ghid de carieră
* „Nu te păzi! Fuștei cu fuștei!” * „Nu te-ntinde broască-n tău, / Că nu-i tău’ tăt a’ tău!” * „Râma dacă se hrăne’, / Lungă coadă năpuste’!”

Culoar la doctori
* Regim. „Fără sare îmi pare că mănânc pământ. Sarea-i dulce în orice.”
* „Amu gata cu „Dum’ata” – „Tu!”, „Hăi!”, îmi zic nepoții. Înainte la noi era un singur sat unde oamenii ziceau „Tu!” ori „Mă!” în loc de „dum’avoastră”… Așa zâc și azi.”
*„…Lucrează pe telefon tătă ziua și – imitând derularea imaginilor – „Feisbuc”! Nici Tatăl Nostru nu-l mai știu, n-au nici un rând…
* „…Și pă mine m-o mânat la tiricicletă. N-am putut-o impinge de loc…”
*„…Cezariană? Uau! /… Taci tu, că așa-i la modă… /Nu-i așe! Dacă nu vre‘ să se dilate mai mult de 2 cm, ce-ai fi vrut să facă? Să si murit cocoana?”
* Ieșind de la medic, mătușa se adresează celor din sala de așteptare: „La revedere!” Apoi, aparte, pentru mătușa de lângă mine: „Sănătate!” Aceasta-i răspunde: „Sănătate bună!” – Pânzăturile astea!…

Ce bine la „RMN”!
Mi-a fost ușor să stau neclintit, cu mâinile pe lângă corp, 30 de minute. În anii de pionierat, tovarășele comandant ne puneau să stăm de gardă la monumente ore, smirnă.
Durata ca atare a fost floare la ureche pentru un ex-călător cu „Fantoma de Cluj”, prin Muntele Timp.
Iar în căști, cireașa de pe tort, o muzică diafană. Poți visa cu ochii larg deschiși spre înăuntru. Nu se dă manele.

Soțiorul
„Alo! Am greșit. De-o sută de ori am greșit!”… Nu-s alt om. Nu m-am schimbat deloc. La 6 mă duc la servici’, la 3 și jumătate ies, o oră și-s acasă… N-ai timp… Te parfumi?

Hotel de lux
2 șefuți cu mâneci scurte la veston și cracii scurtați la pantalon se conversează: „Tu ce parfume preferi?” „…Cel mai mult prefer blu șanele.”

Pescarul
„Nu-i bai că-i verde apa. Dacă-i rece ‘i bine. Acuma trage cleanul. Cum vine apa rece de la munte pe rîu, peștii mai leneși ajung mai greu pe fundul apei, unde-i hrana lor. Așa că sar și înșfacă și înghit lacom orice apare la suprafață. Îs ușor de păcălit. ”

OBSCURE
*
Ce să fotografiez? Nu-i nimic de văzut. Fâșii de negură peste tot … Un singur pescar, în încremenire cu râul. Pe alee, cum veneam în pas dansant, mă ocolește larg un tânăr îngândurat. De vină vreo zgâtie care habar n-are. Dacă nu o uită rapid, traseul e clar, lung și linear: însingurat, întristat, singur, singuratic, singuritic, ‘sângurat…
*
Nu știam de unde atâta liniște la ieșirea din casă, dimneață. Neaua peste tot. „Pune mâna că nu stă”…
*
După Sărbători. Bradul aruncat de câteva zile lucind în geamul casei.

Marin Slujeru




MOZAIC (Marin Slujeru)

CMF Qatar
Chiar la începutul Campionatului Mondial, a apărut un filmuleț cu fotbaliștii italieni, în frunte cu legendarul Pirlo, undeva pe o plajă. Distracție maximă. Text: „No football, no worries”! * Parcurg rapid un titlu de articol: „Meciurile zilei la Mondialul din Qatar”. Citesc: „Meniul zilei…” – Fotbal pe pâine. * Acasă, în Japonia, fanii au sărbătorit victoria asupra „Echipei” inclusiv pe trecerile de pietoni. La verde înaintau și se bucurau entuziast, la roșu se retrăgeau și așteptau cuminți. Și iar și iar… Ziariștii i-au reprezentat pe învingători ca supereroi. * După victoria cu Spania, japonezii lasă tribunele și vestiarul LUNĂ-BEC. Ei știu ce-i umilința, nu vorbe… * Când am văzut selecționerul Japoniei, Hajime Moriyasu, după încheierea prelungirilor cu croații, plimbându-se imperturbabil, cu mâinile la spate, la marginea terenului, mi-am zis că Japonia este invulnerabilă. Apoi, am văzut croații, îndreptându-se rând pe rând spre punctul cu var de la 11 m, și mi-a fost clar: bărbații ăștia nu pot rata! …Același selecționer, după intrarea la cabine a ultimului Samurai albastru, mulțumea fanilor cu o plecăciune la 90 de grade fix…

Pierduți la supermarket
Un bătrân stă și stă pierdut, rezemat de un cărucior – de-atâta tristețe, îi cresc și încărunțesc, văzând cu ochii, sprâncenele. La ieșire, lângă cassă, o blonducă mângâie și mângâie sclipiciul de pe rochița noii ei păpuși, blondă și ea. Total pierdută. „Sofia, plecăăm!”

Acasă, la Sighet
* Respectele mele!, Toată cinstea!, Cele bune!, Lăudăm pe Iisus!, Domnul v-ajute!, Crăciun fericit! Sau: Tiszteleten!, Üdvözlettel!, Dicsérjük Jézust!, Isten segítsen!, Kellemes Karácsony!, Boldog Karácsony!… * Ce doriți?, Vă rog frumos…!, Imediat!, Mulțumim frumos!, Cu plăcere! Sau: Mit tetzik vedni? / …parancsolni? / …szeretne rendelni?, Kérem szépen…!, Azonnali! / Most is! / Rögtön!, Nagyon szépen köszönjük!, Szívesen! * „Hai să facem: un chef, un ceai, un jour, un djoc, egy házi-buli(t), o băută…!”

MM
„Oamenii astea le țân de mâncat” – îmi spune un prieten, dăruindu-mi două semeșe din livada lor, din sat. Se păstrează peste iarnă cu pământ și „picioci” la un loc. La fel se păstrau de mult și niște mere mari, roșii, tari, numite „țigane” – foarte hrănitoare -, care au dispărut, „numa’ nu-s”. * Nu pot de hireș că mi-s sighetean, și încă moroșan, văzând cum, la ceas de război, o seamă de concetățeni se întrec în generozitate – și-au declaratără de zeci și sute de ori ospeția față de refugiații ucrainieni. Trad’ția, deh!

Animalul cu-cu-ri-guu!…
În zori, la Radio Actualități, un ascultător din Buzău sună să răspundă la tema: „Aveți vecini gălăgioși?”. În fundal se aude un cocoș, cântând de mama focului. Crainica întreabă: „Cam câți decibeli o fi având?” Răspuns nedumerit: „La noi nu se aude nimic, doar animalele!” I se dă premiul de „Cel mai deșteptător”. Sau cocoșului…

Obscure
Comercianții stradali de la intrarea în piață oferă, mai nou, în loc de „Țigări, Țigări!” – ”Țig’, Țig’!”…Se făcu friguț. * Pescarii nu au venit azi la Iza. În locul lor, arinii de pe mal se apleacă a undițe. – Noiembrie. Care-i problema? N-aam înțeles!… * Mă deschid cu însuflețire spre anotimp. Mai nou, de fiecare dată întârzii. * Toamnă. Orice blues se cere ascultat integral, deși nu se mai termină… Propun o nouă unitate de măsură a timpului: de câte ori trebuie să se termine un blues până să se dizolve în un altul ș.a.m.d.

Marin Slujeru