*
mașini de zburat
visele păpădiei
cu ochii deschiși
*
joc de-a lumina
ale soarelui săgeți
ieșind dintre nori
*
două petale
de violete ude
ochii Fecioarei
*
aripi întinse
peste zile și nopți
mâinile mamei
*
iz de viorea
prin lucarnă furișat
în odaia mea
*
ghem de blană sur
căutând un cald culcuș
mâț în gheata mea
*
mască pierdută
printre ghiocei tușați
penel însorit

                       Luminița COLOPELNIC

*
apropiere –
forsiții distanțate
în parcul pustiu
*
Martie-n răscruci –
crucifix între doi pini
netezind calea
*
un nou răsărit –
livada bunicilor
într-o narcisă
*
lumini de gală –
semiîntunericul
din ringul de box
*
Briseis din vis –
Muntele întrezărit
în salonul scris
*
nana korobi –
munți încă înzăpeziți
în primăvară
*
stropi grei de ploaie –
lumânări se sting pe rând
cu primăvara

                  Marius VOINAGHI

*
fereastră la drum –
ea scutură tot felul,
de praf, de noapte
*
stadion pustiu –
prunc privind păianjenii
din vinclul porții
*
April, înfloriri –
un măr păzind o casă
în paragină
*
lalea în roșu –
o casă de vânzare,
cu anunțul șters
*
el cuprinzând-o… –
o mașinuță trece
toată strălucind
*
nouă zi de Mai –
alte aceleași vederi
pe vreun chip vechiu…
*
stradă în soare –
în praf, un zăvod negru
ori numai umbra

                                 Marin SLUJERU

Foto: Marius Voinaghi

*
Între timp, Magnolia… și nu numai Ea!…
*
„Vii de la apă? ‘Or si mâțâșori de Florii?” „De lozie nu mai sânt. Da’ de răt’ită sâânt!”
*
Un cărucior. În el, un dolofan însomnorat schiaună neconsolabil, cu o lacrimă mare pe obrăjorul mare… Naa, aaa, plâns’ liin…
*
Sală de lectură la râu. La banca lui, oprește Cititorul locului, cu bicicleta lui. Își dă jos căbatul, își decoperă argintul, mă salută (că doar îl imortalizez)…
*
Stadionul gol de câteva zile „bune”. Păianjenii cresc în voie la vinclul porților. Mai vine câte-un „pitic” și se tot uită, cu jind, într-acolo. Au chemat gunoierii, să măture pista de praful ce s-a adunat…
*
Trece un zidar cu țoacla lui. Mai stropit (cu var) nu poate fi decât Aprilie (cu pomi înfloriți), prin care tocmai trece.
*
Undeva pe lângă fosta Vulcanizare (ori Bufetul „Huta” ori șusteria) de pe „Avram Iancu”. Explozii florale peste tot. Dar, să nu uităm esențialul, anume bătrânica în haine întunecate, vorbind cu telefonul, spre stația de autobuz „…dacă ‘oi me’re acasă și-oi me’re la Ilenuca să-mi scriuă pă hârtie…”.
*
Iza Solovană, așezare în poză: „Stai că stă!… Acuma!” (- fotografi amatori la lucru)
*
Un mic boxer cu pansamente verzi pe mâini face digul, aleargă avântat, aplecat înainte. Nu e ușor, într-o lume a trândăvelii.
*
La malul Izei, un băiet creț, înăltuț, face salturi mortale de dragul „crețulinei” sale – încântată, emoționată tare.
*
Săptămâna Mare. Azi trecem mult mai cuminți. Taine mari se petrec…
*
Pe dig, la Grădina Morii, niște domni bine, veniți probabil la noi pentru „Paștile în MM”, mă întreabă: „Nu vă supărați, aceasta este Tisa”? Aveau mustăcioare identice, bieții…
*
Pe pod, un domn dichisit, către „50”, dă să sărute o doamnă tot așa… Ci, îmi întorc capul, în modul robot. Verde-April pentru toți.
*
„Ce de verde!” „Amu se vede ‘a ce-o plouat atâta atâtea zâle!…”
*
La malul râului. Pe o bancă, un găligan învață blonduca din brațe să aplaude clipa cea repede… Din când în când își cară cu schimbul câte-o serie de pumni în umeri. Căci totul e spectacol. Show. Dovadă: pe sub pomii înfloriți, ele iau rapid poze de divă, ei le imortalizează cuminți. Un tătic face cu fetițele lui alte castele de nisip.
*
Prin Mai, zi de zi. Aceleași imagini (ci, nu-s chiar sută-n sută sigur) pe fața plimbărețului… Alte-aceleași vederi pe un chip vechiu.
*
5 Mai. Dintre liceenii din parcul de la râu (de-acum au de unde chiuli, a pornit Școala), se desprinde o blondină. O ia spre oraș, vorbind la telefon. O unduire auroasă umple aleea, îi dă sens. La început părea că se îndreaptă undeva, apoi, niciunde, în larg…
*
La Pod, seniori cu utillajul la soare, pe bănci. O boreasă coborând din Deal, cu omul ei, intră în vorbă cu ei: „Da’ numa’ până-aici?… „Ce nu veniți pe la noi?… Me’rem în Oraș!”
*
Am fost la Iza și azi, să nu rămână ploaia singură… Nu era nimeni, decât plimbătorul cotidian de cățelușă neagră, creață – cu grija, răbdarea și lesa lui. Au pornit mălinii!
*
Ai zice că unele zile sunt doar lipitură, anexă, „copii palide” ale celor model. Dar nu, dacă te uiți atent vezi că nu-i una să nu aibă frumusețea ei. Nu-i nimeni să nu fie cineva, nu-i nimeni să fie nimeni. Mai ales în Mai. Care, „îi luna cea mai ploioasă” – cum ziceau doi biciliști în gura mare, prin ploaia mare. Atenție la castani – o vreme sunt candelabre!
*
N-am mai văzut aşa ceva: ea trece foarte înaltă şi voit mlădioasă pe dig, cu cavalerul şi mai înalt, blond, inexistent. Vai de digul nost’, iată, tot mai jos…
*
…Ploaia de Aur, Ruguțu’, Tulipanu’, Magnolia Însăși, pomii prin livezi, stânjeneii, Mălinul, Castanii în lumini, bujorii, Trandafirul… – rând pe rând toate înfloresc, înfloresc… și deodată nu-s – cum li-i rândul. Să le privim atent, îndelung.

*
Castanii în floare sau arhitectura luminilor & mireasma mălinilor, din urmă, încetinindu-ne… „Liliaacul sub ferea stră frea-mă-tă…”

*
Tennis TV
* „…Să o oprească cineva pe doamna aceasta să țină scorul în română!…” (FedCup)
* Una dintre bondoacele de ne-au învins avea un rictus nefericit, părea că zâmbește nonstop. Crainicul tv: „T. zâmbește premeditat, spre a o descuraja pe jucătoarea noastră!” * „Iată că și ea expediază o minge împrăștiată, la fel ca adversara ei!” * Despre o jucătoare căreia adversara nu i-a luat nici un game (break) tot meciul, crainicul zice: „she was unbroken”. * Același crainic, la sfârșitul altui meci, laudă prestația jucătoarei învinse, subliniind, însă, „pedigriul și clasa” învingătoarei. Da, pedigriul, așa a zis…* „…Cred că a venit timpul ca S. să încheie conversația din acest prim set.” * Despre o lovitură accelerată: „prelungită”.* După o minge care-i țopăie prin față și se depărtează, uriașa K plesnește cu racheta praful zgurii. * Azi am văzut pentru prima dată ași repetați la T, cu mingea a II-a, în final de set. Donator: Maria Sakkari. Primitor: Andrea Petkovic. Și tot Maria a ridicat, cât este ea de mică, niște lob-uri peste Andrea, în teren, cât era ea de mare! * Gata să câștige setul, una din jucătoare, în loc de un winner sec, banal, pune un stop la fileu, răsucit în toată forma. Mingea cade cu câțiva cm afară. A pierdut setul, dar ce frumos a fost! ( Apoi, le-a câștigat pe următoarele două.)

Handdbal & fotbal TV
* „Jucătoarea parcă levitează…, parcă pune mingea cu mâna…, bagă mingea-n ațe!” * „Eliminare – jucătoarea noastră a avut o mână subtilă pe adversară…” * „City revine pe teren după ce și-a scos definitiv din dicționar cuvântul cvadruplă.”

Marin SLUJERU
(selecție din postările de pe facebook)

Poezia la probă

În complicitate exclusivă cu sine, Ion Mariș a premeditat să-și dăruiască această a treia carte de poezie (Sentimente neasigurate, Ed. „Școala Ardeleană”, Cluj-Napoca, 2021, volum dedicat fiicei Iulia-Dora, coperta I de Attila Cosovan), la împlinirea vârstei de 60 de ani. Vârstă percepută în general ca una a împlinirilor și a bilanțului și ceas de seară totodată…

Ion Mariș  alege, însă, să ne spună cu ardoare ce este de spus despre absurdul lumii, supraviețuirea în ”aerul” lui,  starea propriilor sentimente (pe larg, în amănunt) rămase fără apărare, neasigurate. Să se confrunte direct, îndrăzneț ca un adolescent absolutist, cu cine tebuie luat la rost – soarta, Totalitatea…  Obiectează, ironizează malițios, se răfuiește. Ci, nu se lasă pradă mâhnirii. Revelația falsității, a compromiterii și a batjocuririi vieții noastre, viziunea marii farse la care sunt supuși, de-a valma, cei  buni și …blatiștii, îl obligă la o astfel de atitudine. Nu se poate să te angajezi total, fără rest,  pe partea luminoasă, constructivă a vieții și urmarea  să  fie dezamăgirea, înstrăinarea cotidiană, bezna fără sens și fără reguli (eventual regula plocoanelor la ieșire…), neantul.  Trebuie spus. Prea „trăim necuvântător”.

Ca mijloace ale acestei contestări de fond, poetul pune la bătaie o diversitate de procedee poetice și artificii stilistice. Repetă unele cuvinte, în special pe cele de legătură, pentru a da continuitate  incantării tristeții, ca într-o litanie fără capăt (vezi, „Fabrica de visuri”). „Ideile principale”, formulările sentențioase sunt redate cu cursive (italics).  Ritmul este unul de imprecație, vindicativ. Titlurile poemelor sunt radicale în  pesimismul  lor, incitatoare. Începuturile de poem provin din cotidian, din familiar, pentru a vizualiza cât mai clar, prin contrast, derizoriul, hilarul care ne inundă ziua, strada, orașul, lumea. Lumea din tablourile acelor vechi flamanzi…. Tonul elegiac sau de psalm este „stricat”  de sarcasm. Se fac trimiteri livrești, se încearcă poeme scurtissime, in acuto, doldora de sentențiozitate, sfâșiere, tăcere. Sunt aduși în câmpul poeziei termeni informatici, din ingineria genetică, juridici,  din domeniul finanțe-bănci, birocratici. Totul din nevoia de comunicare, de împărtășire, de dialog, pentru stârnirea cititorului sau măcar a unui surâs (conspirativ, dacă se poate…) al acestuia.

Ai crede că atâta luciditate și inflexibilitate nu se pretează la poezia-poezie. Iată, contrariul: „…doar tu / n-ai îndrăznit să-mi ceri /nici o zi”; „…câteva emoții / din șocul propriei frici” ; „…Uneori câte un înger mai evadează din cerul strâmt al / cercului ”; „…și urna nopții-n mine să se-așeze”. Sau: „… să-ți spun că nu avem o casă niciun loc pentru odihnă / ne mor lacrimile într-un colț dinspre apus / de toate suntem răspunzători… (#SINGURĂTATEASTATUILOR); „…Nu-s suficiente servere pentru a proteja / identitățile efemere / când ne cunoaștem nu ne vorbim/ ne privim doar imaginile obosite din vitralii. (BACKUP); „m-am obișnuit cu lacrima clovnului pe care / l-am asasinat în ultimii o sută de ani și el / singur, acolo departe de viață / mumie. (LÂNGĂ FÂNTÂNA PĂRĂSITĂ) Remarc, de asemenea, integral, pomele: INCANTAȚII ÎN FILIGRAN, MARTIE, FĂRĂ PRIMĂVARĂ, ÎNCHID FEREASTRA SPRE CUVINTE.

Admir curajul lui Ion Mariș de a se încredința poeziei pe toate dimensiunile vieții.

Marin SLUJERU

Sunt încă amețit de această vrajă de Mai, la care am fost supus prin intermediul lui Ion Mariș,  la Galeria de Artă Ileana și Cyril Vassiliev, în prezența impozantelor gazde și a unei audiențe restrânse, selecte. A fost  lansată cartea  „Memoria păpădiei”, Editura Valea Verde, a doamnei Luminița  Colopelnic – profesoară la CNDV „Dragoș-Vodă”, voluntar la Serviciul de Ajutor Maltez în România, scriitor în toată legea.

Editorul Ion Mariș, prof. Alexandru Mărculescu, subsemnatul, prof. Brîndușa Oanță (coordonatorul site-ului www.salutsighet.ro), prof. Doina Voina, prof. Crina Voinaghi, ref. cultural Ileana Nemeș-Pop, soțul și fiul autoarei ș.a. au subliniat multiplele fațete ale personalității autoarei, una foarte activă, ale talentului ei literar, impactul întâlnirii lor cu scriitura ei.

Aduceri aminte sub pretextul unui jurnal într-o situație-limită (pandemia), descrieri amănunțite și judecăți integratoare ale vălmășagului psiho-social creat de această năpastă, un roman-jurnal sau un jurnal al clipelor irepetabile, doldora de prezent, de trecut, de semnificații de largă respirație culturală, ancorări-evadări sistematice în golful visării, al poeziei (propriile haikuri) și, peste tot: grație și îndrăzneală, devoalări, mărturii, confesări, profesiuni de credință, minuțioase autoreflecții…

Și câtă emoție  și cât farmec pot aduce în casă o mamă și soție scriitor am aflat din mărturiile soțului, preot, ale fiului, student și mai ales ale fiicei (prin simpla prezență). Lume, dor!

La final, ne-am delectat cu un fragment din jurnalul-poem, în lectura scriitoarei Luminița Colopelnic și cu un mesaj-poezetă pe aceeași temă (Amnezia păpădiilor), transmis de poetul Radu Bata (stabilit în Franța). Iar sesiunea de autografe a lăsat amprente „înflorate” pe volumele oferite participanților.

                                                     Marin SLUJERU

O nouă apariție editorială la Editura Valea Verde: MEMORIA PĂPĂDIEI!

Luminița COLOPELNIC, profesoară de limba franceză (la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” din Sighet), debutează editorial cu un volum (roman – jurnal) deosebit de captivant. Volumul este „O sinteză de viață, un suflu viu ce limpezește de impurități și realcătuiește esențialul într-o lume afectată de boală, mizerie, neajunsuri ”(Antonia Luiza Dubovici).

Recomandat de cititori – prefațatori avizați (Anca Opriș – Consulul general al României la Lyon, Antonia Luiza Dubovici, poetă – SUA, prof. Alexandru Mărculescu, prof. Marin Slujeru – poet), „romanul – poem” va fi lansat (cu public!) după Sărbătorile Pascale.

Volumul (design copertă – Alexandra Făgăraș, lector de carte – Eliza Pop) a fost tipărit la Sighet (Aska Grafika) cu sprijinul unor generoși sponsori: Vasile Godja (Plimob SA), Dan Ofrim (Hotel Grădina Morii), SC Dos Catering SRL, CMI dr. Crina Moțoc Popa și Editura Valea Verde.

Salut, Sighet!

Aflu prin ce grele boli trec unii copii de pe sate. Educatorii, psihologii școlari desfășoară o muncă de teren plină de dăruire, mobilizează generozitatea unor sponsori. Of, lunile astea de școală la distanță… Iată două cazuri. O adolescentă născută prematur și rămasă fără oxigen la naștere a fost adusă la nivel de clasa a III-a. Este de un bun-simț desăvârșit. Cere fișe pentru luna de întrerupere a școlii. Un băiețaș de 11 ani, rămas mic de statură și „greu cât o pană”, are, în plus, mari probleme de vorbire și miopie severă. Acum, însă, este fericit. O firmă de profil i-a dăruit niște ochelari speciali, mari, albaștri („oțățăi” – le zice el). Mititelul descoperă lumea, numește, îl interesează totul. Ea are nume de floare, el – de rege… (& B. A.)
*
Dimineață, o stradă la râu. La o fereastră, o „tânără domniță” scutură tot felul, de praf, de noapte.
*
Un tată cu fiul cu râul, sub arbori înalți. În lipsa lor, nu am văzut ce pustiu era peisajul.
*
O „mamă cu amor” cu băiețașul ei aleargă pe dig (ei îi jucau codițele). Nimic științific – ochii pe cronometru, alea, alea… – aleargă pe rupte, dau din mâini si din coate dezordonat, o zbughesc (stilul „zbrr!”), o iau la sănătoasa, la goană, în ture scurte, intense, aleargă pur si simplu. Parcă-i aud: „Te fac un dig?”.
*
Mă întâlnesc cu semifondistul meu preferat. Aleargă în jurul meu râzând, îmi spune ceva (?), dispare. Pierdem un foto-șuting pe cinste, amândoi.
*
Tot pe dig: „Mami, da’ știi când am venit noi la Grădina (pauză de respirație) Morii?”
*
Un senior cărunt, cu pantaloni de tergal din mileniul trecut, se plimbă agale, la braț cu doamna lui, vorbind în i-Phonu-i ușor depărtat.
*
Bunicul în cărucior de invalid se-ntrece în alergări cu nepoțeii, care îl însoțesc. Că mult i-a mai cărat cât au fost mici… Accelerează roțile cu mâinile. Înainte, avea un cărucior electric.
*
Se schimba culoarea apei, de la verzui spre aproape albastru. Unda Izei este aproape netedă, aproape limpede, cu văluriri / încrețiri abia.
*
La Grădina Morii bănci rupte, opere în lemn ciuntite, pe dig borne de drum dislocate, semănături de peturi… Chiar așa să fi crescut indicele de taciturnitate?!
*
Nu frigul, lumina – albastrul e cel mai tare. Albastrul bate tot. E e ca într-un chivot. Aproape să fim heruvimi – sau chiar serafimi…
*
„Anii?… Au trecut?!… Eu n-am două cu ei. Eu am treabă cu anotimpurile…” (– contemplator meteopat)
*
Un tată cu fiul lui vin pe dig. Cel în creion mai puțin apăsat strigă foarte, foarte tare.
*
Îi văd de departe pe cei câțiva lazy people de la pod, o iau spre ei, să socializăm în lumini, cu Iza și Solovanul la purtător…
*
La Iza. De jur împrejur numai cântec. Cum zicea Botticelli: „Primăveri de pus în cui…!”…
*
Anoști bicicliștii de pe malul Izei, oricât de fancy s-ar da. Numai dl. profesor Svedak (Svedák bácsi), zeci de ani la rând, a onorat-o cu adevărat. La costum sau într-un balonzaider cu catarame, netulburat (andante), trecea zi de zi „de-a lung de maluri”, pe bicicleta lui ultradotată, toată strălucind.
*
Zi de primăvară. Lumina cade lată pe fața alba de masă, în cafeneaua de la râu, exact lângă puloverul ei roșu.
*
Vrăbiile sunt în culorile mușchiului de pe dalele digului. Ori acesta este în culoarea vrăbiilor.
*
Stadion pustiu de săptămâni. Un „pitic” privește pierdut păianjenii din vinclul porții… Sunt cu el!
*
Date fiind zilele noroase, la Sighet s-a experimentatără Iluminatul public de zi. „E pentru peisaj.” (M.O.)
*
Băbucă urcând spre pod, cu sacoșele pline, către o alta: „…Laudăm pâ Iisus!… Că mi-am lăsat lucru’ meu…, da’ l-oi face… Ai auzit c-o murit Mărie a lu’…?”
*
…și râul și dealul și liniștea primăverii… Era s-o iau spre oraș. Deodată am simțit-o vie, la inimă – și iată-mă-s și azi la Iza!
*
….și o alergătoriță cu cățelușul ei rupând digul și doi pescari cuminți, la locul lor, lângă țoaclele lor și seniorul cititor, cu țoacla lui, așijderea, după preludiul gymnastic, spre banca lui de la râu și tânărul de la spații verzi cu manelele lui la maximum „și etc., etc.” – semnale de primăvară, de normalitate, cred.
*
Digul – zi de zi aceiași pași, același lut, de la acceași înalțime același râu alături. Azi am avut oaspeți – vânt din toate părțile –, suna în haine ca echipamentul alergătorilor, m-am tot păcălitără.
*
Aprilie – până la urmă biruiește huzurul, buiecia, mutualismul flori-albine… Restul le punem, le învăluim frumos, într-un cloud…
*
Ploaie, nori, frig, dar Primăvară, cu coronațiile de rigoare – mai ales cea imperială, a Magnoliei.
*
Pt’iața neagră liberă. „Complimente aveți?…, subțiri?”

-.-

Folbal TV ș.a….
* Titlu: „GAZUL A LUAT O GURĂ DE OXIGEN.” (NB: Meciul a avut loc la țărmul mării.)
* Un meci de Div. a II-a.„Echipele joacă la trecerea timpului… Jucătorul aleargă în reluare după minge.” Când nu reușeau să paseze la adversar, intrau în el. Orice numai să nu pericliteze poarta adversă… Ieri a fost un meci similar, menit scorului alb. Echipa oaspete a greșit și a marcat pe final. Atunci, a intrat în scenă arbitrul: gol perfect valabil anulat. Au cărat care întregi de reportaj pentru așa ceva, au transmis pe un post cu acoperire națională, să-i vadă Țara!
* 2-1 pentru noi, ultimul minut al prelungirilor: „O neînțelegere între apărătorii noștri, șut, dar portarul nostru prinde mingea! Ungurii puteau să ne în fi gă cuțitul în spate!…” – The name of the game: football!...
* Șefa unei campanii de vaccinat câini, la Radio R. A.: „Rog cetățenii să fie mai suportivi.” – În română nu se poate. Multe răbdăm.
* „…S-au dat cap în cap cei doi. Pare că jucătorul… este mai avariat.”
* „…Mingea este atinsă cu un vârf de fir de păr de apărător și deviată în out.”
* „…Acesta nu-i un jucător să-l lași să pătrundă singur spre poartă, că te-ai curățat.”
* „…Iată ce ținere de tricou!…Un material de calitate.”

Marin SLUJERU
(din notațiile postate pe facebook)

foto: Marin Slujeru

(Motto: „…voi fi aici, …așteptându-mi rândul la reflexie” – N. Ș.)

Grădina Morii, Iza Solovană cu digul, Solovanul… Zi de zi același peisaj – nou-nouț, unic și totodată vechi, de album.
*
Plec și observ (cu privirea periferică) niște alergători color, în vis, în tandem, cum iau în primire digul.
*
Un fel de ghețuș zgrunțuros în parc și pe dig. Nu se poate rula, nici alerga. Un biciclist grijuliu pe lângă bicicletă, 3 feciori alergând ca pe sticlă, cormoranii, tot mai mulți, văietându-se….
*
Martie în plin Februar. Ne răsfățăm între lumini și păsări. În parc, pe o bancă, un băiat și o fată își fac confidențe informatice. La râu, o bucălată cu glugă face poze (peisaj) cu un aparat foto adevărat. Pe pod, un bătrân, pe o bancă un altul, picior peste picior. Amândoi își frământă ușor mâinile, mătasea lor. Pe maluri, coanțe de nailon full, pentru cine ști’ ce steag…
*
1 Martie. „Spal-o, îi murdară, tu nu vezi cum arată?” „Amu am și eu o cursă de Baia Mare! Alții numa’ curse bune o căpătat – eu tăt Valea Mare, Valea Confundabilă… ‘Oi spăla-o după…!”
*
Cu cât ies mai de dimineață, sunt șanse mai mari de a simți acea invincibilitate de tinerețe…
*
Cerul este atât de albastru-curat, încât trebuie să mă opresc din mers, să stau smirnă.
*
Întorcându-se de la cumpărături, unii responsabili de plasă fac obligat un ocol, să vadă „cum e apa”. De fapt, ei dau onor Izei, ca niște sigheteni onorabili ce sunt.
*
Un „ABC”, sfârșit de program. Aștept…
– Atâteaa-s!… Nu înving! – apare într-un târziu vânzătoarea și în fața mea.
*
Martie, dimineață. Dealul, râul stând. O domniță într-o fereastră scutură tot felul de bruma nopții, dispare.
Pe dig, doi băieți rulează alene cu bicicleta:
– Ce pustietate! – zice unul.
– 308 metri altitudine…- citește celălalt, de pe i-phone.
„- 308. mă…?” – încearcă să se mire primul, ci renunță rapid.
*
Rece, dar nu contează, totu-i perfect. Începe înghesuiala verdelui pe deal. Noul arboret de pe Solovan crește încâlcit, greu, de-a valma.
*
Pe râu, rățuștele înaintează lin, rapid. Masculii micilor familii se mușcă sistematic, când se apropie – nu încap unul de altul, își încalcă teritoriul…
*
Incredibil ce minusculă-i păsăruica de cântă cel mai tare și mai melodios – și are repertoriul cel mai bogat!
*
1 Martie. Mi se spune că echipa Don Quijote a trecut, spre amiază, prin zona Revai, în sus. Trioletul cuprindea: în față un băiet mic și gras, făcând talente cu bicicleta, la urmă un găligan cocârjat, epuizat, la mijloc, gardată, ea – absentă, toată visare, toată înmugurire… Sigur că nu erau Sancho, Don Quijote, Dulcineea. Erau mult mai puternici. (&MV)
*
Martie, înainte de amiază. O mare dispută pentru prezența-n lumină între păsări, între copaci, în fel și chip… Câte un pensionar, câte două pensionare trec stânjeniți în tăcerea și precaritatea lor… Crește indicele de taciturnitate în oraș (nr. de taciturni la 1000 de plimbăreți). Terenul de fotbal puternic luminat, gol.
*
Zăpada asta târzie pare o ultimă reverență a iernii în fața coniferelor risipite prin oraș.
*
Privind arinii și ascultând păsărelele de pe malul Izei, realizez că au același design în unghiuri ascuțite. Ca să nu mai vorbim de cânticele.
*
După câteva zile cu ploi și mânie, astazi este deja cu cine vorbi, Iza e mult mai limpede…. Frig și lumini și umbre. Pământul îngreunează pașii, ci peste tot oglindiri…
*
Nişte copii de la o casă familială, aduşi la Iza, aplaudă cu tot corpul lor, când le apar în față spațiile mari de la Grădina Morii.
*
Grădină unde, o domnișoară își tot scutură de aur părul. Are un aparat foto, caută unghiuri potrivite.. Nu departe de bustul lui Eminescu. Da, singură.

Folbal TV ș.a.
*Înaintașul „pândește ca rechinul…, în ape adânci…, să țâșnească și să înșface prada.”
* Un șut în plin, dar jucătorul rămâne în picioare. „Cred că adversarului care l-a nimerit nu prea îi convine că nu a căzut.”
* „Jucătorul a renunțat definitiv la acel nume, ați văzut că și pe tricou are decât prenumele.”
* „Echipa concretizează o dominație teritorială categorică.”
* „O minge care plâânge până în fața porții iese în out…”
* „…aleargă spre careul advers, întoarce capul să fie informat de unde vine mingea…”
* „…merge după fentă!”
* „Un break acum ar redinamita un pic jocul.”
* „Gol la colțul scurt! R. își anunță încă o dată calitatea.”
* „…Iată, jucătorul se dovedește a fi eficient, dar nu și foarte inteligent.”
* Din ziare: „Cei nevaccinați sunt mai susceptibili la boală.” Sau: „Coșmarul Simonei Halep și-a rupt un deget.”
* Meteo RRA: „..se anunță ninsori, cele mai multe fiind preconizate în județele:…” Preconizate de cine? Să știm și noi odată!

Addenda
Am observat că nu-i jucător să nu-și așeze el însuși mingea pentru corner – o pun, o depun, o aștern, cu toată delicatețea de care sunt în stare. La loviturile libere, tandrețea este completată de un calcul amenințător. * Prim-plan cu H. K. faultat, căzut pe gazon. Cineva îi trimite mingea pentru lovitura liberă. Ea vine ca o jucărie multicoloră, rostogolindu-se, până în mâinile jucătorului – care, negrăbit, o aștepta curios.

Marin SLUJERU
(din notațiile postate pe facebook)

foto: Marin Slujeru

(meteopatii)

* Nimeni la Iza, de frig. Aud o ciocănitoare, niște ciori. Nici urmă de păsărelele de ieri. După fiecare instantaneu, trebuie să țin mobil-ul la cald, în buzunar. Important că, în sfârșit, ninge…
* Trotuar spre Iza. Un tătic trage o săniuță cu două fetițe. „ ‘Ce-o curățaat?!…” – scheaună ele, nevoite să se dea jos câțiva metri.
* Azi iarna-i mai blândă, zăpada mai mată, mai pufoasă, lipicioasă… Merg cât mai încet prin atâta încremenire, să o surprind, cât se poate, în poze…
* Dimineață și lumina aprinsă pe masă, în lampadare. Apăs întrerupătorul și mă luminez: e zăpadă afară!
* În casă. Fulgii ce ușor se sting, atingând geamul… (& D. A.)
* Umezeală. Vânt tăios în câmp. La râu nu bate deloc. Au adus oile, s-au pornit păsărelele, iar… Pe pod, mă agață un nene din Deal. Prelecțiunea apocaliptică de rigoare. „Știm noi de unde-i…” – îmi indică el virusul, cu capul. Pe corzo full de mascați. Au ieșit toți câinii de prin curți. Așteaptă cu noi la trecerile de pietoni.
* Un teren cu bălți la Grădina Morii. „Aicea nu!…, și-aicea nu! Nu ai vo-ie, ai înțeles?” – este îndrumat copilașul cu tricicletă… Care copilaș tocmai ce căzuse. Și care, imediat după indicațiile lui daddy, o ia drept înainte, prin cea mai mare baltă.
* Soți de mult privind spre Solovan: „-…Noa, hát!…” „…- Igen, igen, igen…”
* În parc, la râu, într-o filigorie, un băiat și o fată stau îmbrățișați. O domniță cu trei copilițe aleargă să-și facă poze la bustul Poetului. O felicit. Îmi răspunde emoționată că-i plecată de mult și tocmai a venit pentru câteva zile acasă, în Sighet. (Nu a aflat, încă, de Cui, de Țe’d’e… )

* Ce n-aș da să mă mai zgâiesc odată uimit la fulgii de nea…
* O stradă. Tocmai trec râzând doi liceeni – își analizează pozele din i-phone: „Da, dar atunci eram mai gras în obraji!…” Nici nu bagă în seamă omul de zăpadă de după gard.
* Ninsoarea peste tot… Uită, șterge, iartă tot…
* În povești cu un bácsi, la Pod, la Marmația: „- Bolovanii ăștia i-o adus să facă ștrand. Ce ștrand? Că sus dau drumul la canalizare direct în Iza…” „- Iar e murdară apa…” „- Da. Nu vede peștele… ” „- Ce s-or face pescarii acum?” ” „- Nu-s așa mulți pescari. Mai mulți îs „branconieri”. Acuma merge cu plasa! Sunt sate unde fiecare are plasă. Mai sus, unde nu vede omu’…”
* Crâmpeie de zăpadă pe apă, la mal – ferestre în Iza. Pe podul suspendat, am și eu greutatea mea, pasul săltat. Apoi, se mișcă, face valuri, și digul.
* Umezeală. Cum trec, mă opresc din când în când. Imediat mă latră vreun câine, de la case – obligat, lung – uuff!…
* Între ploi, se sparge soarele la râu, bate un vânt puternic. Conversație la pod: „…Și ce-am vrut să spun? – Asta o spun, des, de-acum!…”
* Pe grăbita Iza, / Zi de zi pun miza… * Nulla dies sine Iza… * Cum se duc zilele-n goană, / Cu Iza cea Solovană… * Cu Iza și Solovanu’, / Îmi duc zilele tot anu’…
* În parc la râu. Duminica se vede mai clar. Alergătoarea în galben se oglindește în bălți, după ce trece.
* „Te plouă?” – mă ia la întrebări un bade, la Pod. „Nu, nu-mi plouă.” În parc, nici urmă prin bălți de urmele alea de care ziceam ieri. – Întuneric mai mare.

* Le toarnă în plină, înnorată, zi. Iza tulbure, înfoiată, curge mâncând pământul…
* Făurar (Februaris, Anthesterion) al lupilor și al purificării. Pe dig, vânt rece cu soare. Mă taie! O întind rapid.
* Soare, Februar. Destul să apară pe centru un ciopor de brunete înalte, mlădioase, în rochii lungi, înflorate. Și să dispară la fel de rapid.
* Făurrar de Februarr. Pe dig, separat, un alergător și o alergătoriță. Borna albă din sus de stadion, ce-mi era reper, numa’ nu-i. Nu reușesc „să prind” frigul râului cu foto-camera mobilului; ratez și soliștii păsări. Mă împiedic în asfaltul dezgolit de zăpadă de pe dig. Liniștea locului e spartă de câte un „motorbiciclist” în deal. Păsări felurite în luncă și în arborii impunători de la Grădina Morii. Cip-cirip de păsări mici, în pomii mici, la case…

Comentatorii…
„Lovitură liberă. Dacă executantul va fi în picior, vor fi probleme mari!”
* Un șut mult peste poartă. Crainicul: „Un șut care ocolește poarta!”
* Handbal feminin: „Ce bombă a tras! Ce katiușă din mâna bielorusei!… , Perforează poarta…, Bagă mingea-n ațe!…”
* O trambulină mare, un schior sare, zboară. Crainicul: „Șii… ajunge la punctul de constructie al trambulinei!… Dar, doar atât.”
* „Se-nmulțesc criticile vis-a-vis la adresa acestui arbitru.”
* „Strigătele antrenorilor le depășesc pe cele false (puse) din studio… Au și aplauze ironice.”
* Cartonaș pentru simulare în careu: „A-nceput să cadă înainte de-a se întâlni cu adversarul.”
* „Echipele au terminat la egalitate, 2-2. S-a remarcat jucătorul X de la gazde, care a făcut tripla.”
* Tenis. „Din păcate, jucătoarea noastră nu a putut opri tăvălugul american.”
* „Antrenorul Z. purta căciulă când nu ploua, iar acum, când plouă de rupe, a dat-o jos!”
* „Meciul a fost enorm de echilibrat!”
* „Victoriile Simonei sunt la ani lumina de cele ale celorlalte jucătoare din România…”
* „Uimitoare meciurile acestei jucătoare, I. S., după trecerea minunată de la juniorat la seniorat!”
* „Sentimentul e că mingea este afară… Da, da, este afară.”
* „Imperial!…Fuarrte…! Ambii jucători nu sunt scandalagii.”
* „Meciul a fost enorm de echilibrat!”
* Un mijlocaș trimite o pasă de vreo 30 de metri, în spatele apărării adverse. Din alergare, atacantul ratează de puțin preluarea ei în gol. „N-a calculat bine pașii” – observă crainicul la reluarea fazei, uitând că mingea nu venea în ralenti…
* Lovitură liberă. „M. este redutabil în astfel de situații, chiar poate fi letal.” * „… O centrare predictibilă.”
* „D. nu a cedat nici un set în partidele anterioare cu R., iar aceasta se reflectă într-o manieră masivă în economia acestui meci.”
* „N. găsește un pasaj ideal, după ce a fost amenințat tot setul…” (& M. V.)

Marin SLUJERU
(culegere de pe pagina de Facebook)

*
Zi de zi cu râul, cu dealul… – relaxare, distanțare, depărtare, izolare, preumblare, aerare… „Mă aflu în treabă”, cum ar veni. Dar, cel puțin, nu mă las târât de „voința oarbă”, iau o pauză…
*
Pescarii mereu prezenți ”„la datorie”. Unii am rămas de voie-de nevoie în urbea natală și ne bucurăm zi de zi de Iza, de Solovan. Nu-i așa de rău, cu așa niște bijuterii în brațe.
*
Podul suspendat în trepidare, nu glumă… Cât e de bolovan câinelașul ce tocmai trecu!…
*
Bine trecut de 11. Zi noroasă, iluminată public din plin. De pe Podul Marmației, un vâj din Deal aruncă sticlă după sticlă în Iza, astfel încât să facă zgomot și să se spargă cât mai tare. După fiecare uiagă, privește în apă curios. Degeaba îl admonestează pescarii, se răstește la ei: „Ce, sunteți de la Valea Verde? Dați-mi amendă! Mi-o mai dat!” – Ș-apoi, cruci și…!
*
La noi, cireașa de pe tort la ospețe și în Sărbători sunt…sarmalele! I.e.: pumni, piroște, holopț’, curet’i împlut, porumbd’i, gălușt’i, haluște, brozbuță… („Made in Maramu’ ”)
*
Pâclă de dimineața. Pare că plouă – să nu zică unii „ce urât și nici măcar nu plouă!”. Sub cerul noros stă Dealul – plin de ramuri goale, crescute aiurea, Fără oglindire. Arboretul din parcul fără oameni nu știe odată ce să se facă.
*
„Noa, este ceva?” – trece pescarul mobrist pe lângă pescarii bicicliști aliniați la râu.
*
„Gyere, te, lustaságos!” – își alintă o doamnă ieșită la plimbare cățelușa, după ce aceasta trece, cu mari emoții, de casele cu câini.
*
31 decembrie. Cu un amic la râu. Povestim povești: cum era la Iza odinioară – la ștrand, la terasa cu sifon și limonadă… „Măi, plouă?!” Nici n-am prins de veste. Suntem tari la nostalgie… Hai cu prezentul! Hai cu viitorul!
*
„În supermarket-uri o fost lumea și țara. I-o lăsat să intre pe toți deodată, întruna, să cumpere cât mai multă marfă. Nice o restricție n-o fost! Ceă, virusu’ acela să n-aivă Sărbători?” (Target-ul)
*
2 Ianuarie, soare! În parc, la râu, apar, în sfârșit, oamenii. Ca de nicăieri. Se vede clar că-l vor disloca pe Nimeni.
*
De-a lungul râului, pescari în rugăciunea lor… „Ai văzut ce lună-o fost azi-noapte?”
*
Pe dig. Un nene biciclist, cu dinți falși, de argint, îmi râde în față: „Da’ în afară de aer, ceă-ți dorești?”
*
„De ce fotografiezi aceleași lucruri zi de zi: copacii, dealul, râul…?” „Pentru că-s aici. Și azi, acum. Să se vadă, să se știe!”
*
Vremuri grele. Prin oraș, o lume îngrijorată, tracasată, cenușie. Deodată, un chip senin: cercei verzi, mărunți, ruj, sprâncene creionate, păr cârlionțat – șatenă, măi!… Ține să fie frumoasă, să bucure. Are curaj. Chapeau bas!
*
Ianuarie, în plină zi. Starea luminii precară. Iza tot pe fugă, sub un soare gata-gata să ne dispară, să se stingă, toată ziua… Numai pre-vederi…
*
Frig ca lumea! La Grădina Morii, doi frățiori (fetiță și băiețaș) aleargă deodată în toate direcțiile, unul după altul, în raza tăticului lor. Au ochii strălucitori și obrajii numai buni pentru o bulgăreală sănătoasă.
*
Ies la râu. Am uitat mobil-ul acasă. Totul curge, totul stă. Astea nu-s instantanee… Timpul contemplării, integralitatea lui – o problemă tot mai delicată pentru o samă de oameni… Între mine și bradul întunecat fulgi albi, rari.
*
La râu, întâlnesc un congener: „!Frumos îi…!” – îl salut. „Da, da, musai a face plimbare, ha, ha!” – îmi răspunde el, trecând mai departe.
*
Vederi cu Izuca iarna. Închipuită și pudărită toată. „Thuamne, feri, gândești că-i raiu’! (Timi)
*
15 Ianuarie. La Grădina Morii, bustul Poetului avea ca o căciulă albă, de tarabostes (pileus).
*
Neaua a acoperit totul. Încât, după o scurtă raită prin peisaj, lucrătorii de la firma de curățenie a orașului se retrag abătuți, cu pungile lor negre goale.
*
Înzăpezite lumini. O domniță ‘naltă, semeață se grăbește spre Iza, să-și prezinte scurteica îmblănită.

***
Imagine…
E frig și ninge. Iza, altminteri „repede curgătoare”, are porțiuni înghețate albe, cu strat de nea pe stratul de gheață. Copiii, care de care mai mici, au ieșit la săniuș cu mămicile. Culori intense, o animație și o veselie nemaipomenit! Tot felul de păsărele ciripesc primăvăratic la râu. Câinelașii familiali străbat dintr-odată tot parcul alb și alb.

Eurosport (1) tv, nu se presupuie…
*„Fundașul X al gazdelor are probleme cu atacantul Y de pe partea sa, extrem de dezechilibrant.”
* „Clubul din Aston a trimis în teren niște puști, de la echipele de sub 23, sub 19, sub 18 ani… Acum știu să se bucure cel mai bine… Unul nu se bărbierește… Cormoranii i-au tocat mărunt – sunt obosiți, vor dormi neîntorși la noapte.”
* „Să vedem dacă echipa X merge în turul III. Deocamdată este în discursul calificării.”

text & foto, Marin SLUJERU

Noiembrie în toată legea
* Tocmai am săpat de-o plimbare în Noiembrie cel dens, întunecat. Pe dig, la Iza, nu era nimeni decât… Să stai lângă lucrurile pe lângă care treci.
* Clar de Noiembrie. După ziua ploioasă și întunecată de ieri, în grădina unei case scânteiază o mașină roșie, cu un lătrat gros alături. Mestecenii își zornăie aurul spre cer, iedera urmează ornamentele gardului de fier forjat. Ale cărui picături de ploaie, de la mărunte la babane, au căzut toate ieri…
* Duminică, brumă, soare… La râu răsună clar convorbirile pescarilor, mie obscure, precum buletinele meteo… „Vigyázzatok, gyerekek, siklik!”
* Schimbându-și poziția, mobilul meu lansează niște țignale ca la manevre, în gară…
* De la o zi la alta, diferențele în peisaj sunt insezisabile. Noutatea de azi ar fi că la mal râul s-a făcut ruginiu, de la sălcii și că pe Solovan au început să pună țigle… Or numai acum mă voi fi uitat într-acolo.
* Frig de frig seara. Luna prezentă de pe la 4 p.m., întruna. Pe deal, niște „motorbcicliști” cu eșapament de „Zidul curajului”. Se îngemănează lătratul dulăilor de pe cuprins.
* Brumă, soare, fel de fel de configurări spre/la râu. Le fotografiez – un succedaneu al formulărilor, al scrisului. Caut imaginile comune cu …privitorul, „punțile”.
* Ore de lucru. Pe dig, câțiva sigheteni, probabil noi pensionari, și-au pus paltoanele de demult. Îngrijitorii parcului tocmai au oprit vântul și pun frunzișul căzut în ordine și disciplină.
* Baterie epuizată! Mă văd în oglinda mobilului – o adevărată călătorie, reconfortantă, în vremea oglindirilor. Mult înainte de „epoca selfie-urilor”.
* Cu lunița în întunecime… Într-o astfel de seară de Noiembrie se va fi născut expresia „Ioai, frig mi-i!”, undeva la Maramoroșu…
* Ceață, locul nu stă locului. Copacii de pe deal abia se văd, tot mai vag, pare că sunt duși, fără voia lor – cer ajutor cu ramurile, ne văd cum abia îi vedem…
* Podul în ceață – inutil, doar o formă frumoasă, o creionare în gol, râul nefiind…

Vorbe pe dig
* … „Hai mai încoa’, A’nu’!” ”…Ceă?” „Să treacă domnu’!”
* „…, c-am crescut acuma!…” – îl privește ea, într-un paltonaș scurt, de la înălțimea umerilor lui.” (– deveniri)
* „…pe lângă că, ăăă, când o ajuns acasă, gen unchiu-meu l-o văzut cu pachetu’ de țigări!…” (– povești verișorești)
* „…’I bătrân…, i-am zis să mă lese-n pace… Ni, aieștia joacă fotbal! Și eu vree’u, hai să strigăm!” (– cocoane )

Decembrie de Noiembrie
* Peste tăcerea din magazine s-a așternut liniștea străzilor, a râului, cu un cuvânt iarna. Pescarii, luați pe nepregătire, și-au adunat catrafusele și au întins-o pe „țoaclele” lor. O formațiune de prunci ia la bulgăreală pe te miri cine…„Să vă puneți fulgarinele!” (– Timi)
* Lumini de Decembrrrie. Sclipirile râului, gheții, zăpada… Am făcut la poze albastre!… Același albastru insistent spre seară. Vreo 5-6 fotbaliști la stadion, 1-2 alergători pe dig, un (1) copil dându-se pe gheață în parc – în rest, pustietate vraiște.
* Spre seară, gheața a înaintat cuprinzând Iza „în toată forma”. Un băiat îmbrăcat subțire trece pe dig. Un necunoscut zâmbește mulțumit de unghiul de fotografiere găsit. O tânără cu un pahar de plastic și o țigară se așează pe o bancă înzăpezită. Frig, întuneric, aglomerație maare!
* Vânt cald aseară și azi iarna dispăru… Un foc în deal, se taie niște căzături. Nimeni la stadion – zi fără fotbal, fără înjurături. Incredibil ce liniște!
* Înserare de Decembrie fără poze: 1. cum se agață întunericul de crengile arinilor goi, cenușii, de pe malul Izei, 2. în parc, la Grădina Mor(o)ii, înghesuiala arborilor e în toi.
* Dimineață, brumă și îngheț. Pe pod, un băiat în capul gol privește râul. Are frizura neclintită, ci nu de la vreun gel. Pescarii nou veniți umblă în josul și în susul apei, inspectează râul, poartă discuții individuale cu cei deja instalați („…la 7 si 20 am fost aici… ”), fumează o țigară, țin o ședință de lucru. Până vine soarele, să le dezghețe apa la mal. Amână bucuria. Contemplator razant cu golul din minte.
* Înainte de „12 ceasuri”. Decembrie, fără zăpadă, fără soare. La ceață și fum câinii latră mult mai tare.
* Ce am avea de spus nu-i mare lucru, de regulă. Dar dacă formulezi, dacă pui fiecare cuvânt la locul lui, ansamblul capătă importanță.
* O nouă seară de Decembrie sub Solovan. De nefotografiat această liniște dinainte să ningă. Poate după, când va ninge deja alene, un blitz îndărăt… Va fi început fără veste, chit că toți așteptau, se tot anunțase. Ca intrarea pianului în știu eu care Concert de Mozart…
* Ceasul amiezii, pe Pod. Aici stau: în amonte încremenirea, oglindirea, în aval curgerea, neodihna.
* Atâta liniște la râu, încât pescarii vorbesc de pe un mal pe altul, fără să ridice tonul : „Auzi, Ioska….?”
* Clopote deasupra urbei pregătită de ninsoare. 12 trecute fix.

Imposibile…
Îmi doresc eliminarea veniturilor și a privilegiilor indecente ale parlamentarilor noștri, o comunicare directă a autorităților locale cu noi, privind situația „Covid – 19” în orașul cucuiat, fotbal fără înjurături și intrări la rupere (citește „geoale”) și alte câteva asemenea lucrușoare, care să dea mai încet absurdul zilelor astea – nu mai mult.

Marin SLUJERU