La Bruxelles s-au cântat doine maramureșene, cântece religioase și pricesne!

Cunoscuta cântăreață de muzică populară (autentică!), Măriuca Verdeș, a fost mesagerul Maramureșului la Bruxelles în perioada 20 – 21 aprilie. Deși implicată în multe activități, fiind și realizatoarea unei emisiuni de succes la televiziunea locală, am reușit – nu fără efort! – să purtăm o scurtă discuție despre pasiunea ei pentru folclor și despre destinul muzical ce-i înfrumusețează viața.

Salut, Sighet!: Știm, ești pasionată sincer și total de folclorul nostru maramureșean. Din ce izvor te… „hrănești”?
Măriuca Verdeș: Am învățat horea de la mama, repertoriul meu, astăzi, este unul vast, datorită culegerilor făcute în vremea copilăriei. Femeile mă chemau la ele și-mi spuneau „să duci horea mai departe că m-oi duce cu ele în cealaltă lume cu ele și nu le-a mai hori nimeni”. Nu uit niciodată simplitatea femeilor, curățenia, smerenia și corectitudinea lor!

Salut, Sighet!: De ce preferi horea bătrânească, pricesnele, cântecele religioase?
Măriuca Verdeș: Am ales să duc horea bătrânească mai departe, considerând că face parte dintr-un limbaj sacru al moșilor și strămoșilor noștri, dar, mai mult în semn de recunoștință față de cei care au înțeles ce înseamnă acest mod de exprimare, fiind unul atât de profund și valoros, ținându-l viu până-n zilele noastre. Cânt pricesnele de micuță, participam duminica la slujbă și cântam în corul bisericii. Prin cântul religios am înțeles cât de importantă este legătura omului cu Dumnezeu; mama lucrând, cânta mereu cântece religioase. Astfel, am înțeles cum avea femeia tradițională putere, de unde le venea înțelepciunea și, mai mult, care era rolul ei în această viață. M-am retras din această lume comercială, unde horea nu mai este hore și portul nu mai este port, rămânând cu horile mele într-o lume… „mică”. Am vrut să rămân în rânduială și aproape de Dumnezeu.

Salut, Sighet!: Cum ai ajuns la Bruxelles, cine te-a invitat?
Măriuca Verdeș: Mai sunt oameni care văd vatra strămoșească diferit, asfel se face că domnul Andrei Gurin mi-a făcut invitația, pentru a doua oară, de-a participa la două evenimente în Bruxelles: unul a avut loc la biserica Sfânta Paraschiva, iar altul a fost la un festival internațional, numit Balkan Trafik, unde, alături de sigheteanca Rebeca Dan, i-am inițiat pe cei doritori în pictatul pe sticlă. Rămân profund recunoscătoare celor care privesc Maramureșul adevărat cu alți ochi, fiind dornici de a-l promova, dar și în a-l perpetua. Rămân recunoscătoare tuturor celor care mi-au fost alături și care s-au implicat în a duce horea și cântul religios românilor, și nu numai, din capitala Belgiei. Și, nu în ultimul rând aș vrea să-i mulțumesc Alinei Bondrea, cea care a făcut un afiș special pentru concertul de la Biserica Sfânta Paraschiva.

Salut, Sighet!: L-am abordat și pe domnul Andrei Gurin, reprezentant al Comisiei Europene, cel care a invitat-o să cânte la Bruxelles pe Măriuca Verdeș, pentru a afla cum a făcut alegerea interpretului. Domnia sa ne-a transmis un mesaj edificator.
Andrei Gurin: Locuiesc în Belgia de zece ani şi activez în cadrul instituţiilor europene din Bruxelles. Dorul de ţară şi de cultura noastră tradiţională nu m-au părăsit, însă, niciodată. Pe tânăra interpretă Măriuca Verdeş am cunoscut-o în timpul ultimei mele călătorii, împreună cu fetiţa mea, în Maramureş. Măriuca m-a impresionat prin dorinţa şi ambiţia ei de a cultiva şi promova folclorul autentic şi tradiţiile din Maramureş. Multe piese din repertoriul Măriucăi au fost culese chiar în satul ei de origine, Deseşti, în stilul şi cu acurateţea marilor etnologi din trecut. Am mai aflat că Măriuca stă la cârma unei asociaţii în satul Călineşti, care şi-a fixat drept obiectiv conservarea culturii tradiţionale maramureşene. Asociaţia a reuşit să reînvie tradiţii şi meşteşuguri care păreau uitate. Când am vizitat Călineştiul, am fost surprins de cât de dinamic este satul şi cultura sa autentică în contextul mai larg al depopulării zonelor rurale şi al declinului general al vieţii şi culturii rurale în România, dar şi în lume. Nu am putut să rezist să nu o invit pe Măriuca în capitala Europei, pentru că eram convins că mesajul ei trebuie promovat şi susţinut.

Salut, Sighet!: Mulțumim, Măriuca Verdeș, mulțumim iubitorilor de… Maramureș!

Salut, Sighet!




Sighet – Noaptea Muzeelor

Muzeul Maramureșan din Sighet organizează sâmbătă, 20 mai 2017, evenimentul Noaptea Muzeelor – porți deschise.

Acțiunea se va desfășura după următorul program:
Ora 19.00 – Muzeul Etnografic
Film artistic de scurt metraj „Vreu”, de Bogdan Fanariu (cu Lavinia Pop Coman, Măriuca Verdeș și Grupul Călineștenii Țării Maramureșului)

Lansare de carte – Ghid turistic „Poienile Izei” (2017) – Vasile Timur Chiș, Mihai Hotea
Proiecții de filme documentare

Ora 22.30 – Casa Elie Wiesel – Muzeul Culturii Evreiești din Maramureș
Amintirea Holocaustului

Expozițiile pot fi vizitate gratuit în intervalul orar 19.00-24.00

Sursa: Muzeul Maramureșului




Călineștenii Țării Maramureșului premiați cu locul I la Festivalul Primăverii din Dragomirești

Călineștenii Țării Maramureșului premiați cu locul I la Festivalul Primăverii din Dragomirești

Ediția din acest an a Festivalului Primăverii din Dragomirești, ce a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, a reunit șase sate, fiecare prezentând obiceiuri și tradiții specifice Maramureșului.

Participarea grupului Călineștenii Țării Maramureșului la acest eveniment, a fost un bun plilej de a prezenta atât juriului cât și publicului, jocurile și obiceiurile care sunt pe cale de dispariție: cele tradiționale de nuntă, de la băulașuri (petreceri), Jocu la șură, la lăsare etc. Noi am ales Jocul la șură deoarece acesta este unul dintre obiceiurile pe care încercăm să-l ducem mai departe, în fiecare duminică. O frumusețe a acestor jocuri constă în faptul că fiecare poate fi recunoscut după strigăturile din timpul lui; de exemplu Sârba – Hai la sârbă măi băieți, care vreți care puteți, care nu mai rămâneți, un alt joc Ardeleanca – Pe la noi, pe la Șomcuta, Ardeleanca și bătuta, Coasa – M-o trimăs mama la coasă, meserie urâcioasă, etc.

De mai bine de trei ani ceterașul Vasile Rus vine săptămână de săptămână la gospodăria lui Victoru Știrbuțului, în cadrul Școlii rădăcinilor străbune din Călinești, pentru a învăța jocurile, strigăturile, și ne bucurăm că munca noastră nu este în zadar. În prezent, sunt tineri din 5 sate care învață aceste jocuri, iar Festivalul Primăverii din Dragomirești i-a ajutat și pe ei să constate că munca lor neîntreruptă de duminica de la ora 14.00 nu este în zadar.
Asfel noi, Călineștenii Țării Maramureșului, credem că Jocul la șură merită să fie dus mai departe de generațiile care vin.

Mulțumim juriului care a apreciat munca noastră, mulțumim părinților care încurajează copiii, tinerii să vină la activitățile noastre! Mulțumim tuturor care ne sunt alături!

Măriuca Verdeș,
președintele Asociației Călineștenii Țării Maramureșului

sursă foto: Voichița Costin




Școala rădăcinilor străbune – Călinești, Maramureș (autor, Măriuca Verdeș)

Mariuca VerdesȘcoala rădăcinilor străbune – Călinești, Maramureș

Când lucrurile se așează de la sine, noi credem că vin de la Dumnezeu. Această idee de școală a pornit de la dorința de a învăța tot mai multe lucruri din cultura tradițională. Gândindu-mă și la faptul că peste nu mult timp, meșterii din sate ar putea dispărea și trebuie încurajată generația actuală de a învăța aceste meșteșuguri și de a le duce mai departe rânduiala sănătoasă, a omului din sat, asfel perpetuîndu-se portul, obiceiurile.

Asociația s-a înființat după participarea la evenimentul Paști în Maramureș, unde am prezentat obiceiul Carâmbitul; văzând fenomenul actual din satul tradițional, femeile și bărbații pleacă în altă țară pentru a avea de muncă, lăsându-și acasă tot ce au mai bun, cu inimile frânte de greu și dor, a izvorât în mine un izvor de a căuta soluții pentru a ajuta satele maramureșene să trăiască frumos, ca până nu de mult. Noi avem ce să facem acasă, dar avem nevoie de cei din exterior să creadă în noi, să creadă în ceea ce am moștenit și să primim susținerea de a învăța și a duce mai departe tradițiile. Dacă o să subliniem că nu merită să ne purtăm portul, nu se va purta, dacă nu merită să ne jucăm jocurile, nu se vor juca. Dacă nu merită se ne păstrăm gospodăriile tradiționale din lemn, nu or mai fi, și ne vom raporta mereu la trecut și nu la prezent și viitor. Noi cei de astăzi, spre surprinderea mea, iubim tot mai mult trecutul, frumos și valoros.

Copiilor sau coconilor, cum li se spune, din satele noastre le plac tot mai mult instrumentele tradiționale, spre exemplu fluierul, tilinca, le plac strigăturile, jocurile, nu se împotrivesc în a purta portul cel de strat vechi. Dar noi trebuie să-i învățăm corect, ca adevărul să prindă rădăcină și să nu le tăiem aripile ca să renunțe la ele. Să nu renunțe cu ușurință la valoare în favoarea non-vlorii ci să prindă rădăcini adânci de continuitate și perseverență.

Cred că fiecare dintre noi poate face ceva pentru cei din jurul lui, negândindu-se numai la partea financiară, pot fi luate ca și hobby – uri. În timpul liber fac și eu câte puțin pentru satul în care trăiesc, pentru cei cu care mă înconjor.
Poate o să vă întrebați: satul mai are nevoie de o școală prin care să reeduce locuitorii în acest spirit tradițional? Concluziile noastre sunt afirmative. Până nu demult, școala era familia. Ea asigura cea mai mare parte de informație. La fete, spre exemplu, de la facerea straielor tradiționale, până la secerat și făcutul pâinii pe vatră. Astăzi nu ne înconjurăm cu seceratul la lună atât de des ca odinioară, multe secrete se vor pierde pentru că obiceiul nu mai este de actualitate. Fenomenul, din păcate, este întâlnit tot mai des, multe lucruri valoroase se pierd deoarece „nu mai sunt de actualitate”. Cred că trebuie să facem unele obiceiuri să redevină actualitate pentru binele nostru interior și exterior. Așa se explică de ce m-am întors după terminarea studiilor în sat. Munca este grea în a-ți procura tu hrana în totalitate, din roadele pământului pe care îl ai și să nu-l lași de haram, dar și roadele sunt gustoase și sănătoase.

Așa se face că, în prezent, pe lângă cursurile care se țin în cele 4 școli, avem și trei ateliere săptămânale. Marțea de la ora 18.00 – inițiere în cusutul pe pânză. Joia avem șezători (prelucrăm lâna și vopsim vegetal) tot de la ora 18.00, duminica – inițiere în jocurile tradiționale și Jocu’ la șură de la ora 14.00 – toate se desfășoară la Victorul Știrbuțului din Călinești. Astăzi avem înscriși la „Școala rădăcinilor străbune” tineri din peste șase sate, care se bucură de aceste cursuri de inițiere.

Ne bucurăm că părinții au conștientizat faptul că neînvățarea jocurilor, spre exemplu, face ca nunțile să-și piardă din frumusețe și feciorul pierde foarte mult stând pe scaun, neîncadrându-se la feciorul mândru, care iese în evidență și prin prestația lui în mijlocul satului. Vrem să aprofundăm și mai mult aceste cursuri, ajutându-i ca din mâinile lor să iasă obiecte valoroase și folositoare.

Măriuca Verdeș




„Maramureșul în straie și podoabe” cu Măriuca Verdeș

De la înfiinţare (18 iunie 2015) şi până astăzi Asociația „Călineştenii Ţării Maramureşului” (președinte, Măriuca Verdeș) se poate mândri cu numeroase premii (în special locul I) dar şi cu organizarea unor evenimente culturale menite a trezi conştiinţa maramureşeană în noi.

Cel mai recent premiu (locul I) este cel din cadrul evenimentului “Maramureşul în straie şi podoabe” organizat de Colegiul Tehnic „C. D. Neniţescu” Baia Mare, unde am fost şi parteneri. Pentru acest proiect ne-am prezentat cu meşteşug prin iniţiere în cusut pe pânză de cânepă, împletit pe degete, potrivit pentru fetele dornice de a cunoaşte acest meşteşug, expoziţie cu cămeşi finalizate sau în curs de finalizare sub îndrumarea Mariei Şerba şi Ilenei Şandor, am expus şi cartea “Cămeşa de sărbători” (Editura Valea Verde, 2016), carte care a fost scrisă în cadrul “Şcolii rădăcinilor străbune”, dar şi cu colinde traţionale din satul Călineşti. De la începutul anului şcolar, am încheiat, pentru început, patru parteneriate cu patru şcoli, scopul acestora fiind iniţierea copiilor, învățarea lucrurilor elementare, ca mai apoi, să putem trece la nivelul următor, în care ei să-și poată confecționa singuri elemente din portul tradiţional şi nu numai. Şcolile partenere sunt Deseşti, Mara, Călineşti şi Văleni având intermediari profesori sau directori de şcoală. Încercăm nu numai predarea în clasă, dar şi practica pe teren. În acest sens, în cadrul Asociaţiei, încercăm să-i obișnuim cu participarea la diferite evenimente culturale. (Măriuca Verdeș)

În anul 2015, pe 3 august, în cadrul Asociației „Călineștenii Țării Maramureșului” a luat ființă Şcoala rădăcinilor străbune, dând viaţă primului eveniment “Sărbătoarea rădăcinilor străbune” în parteneriat cu UNESCO şi FRACCU (Federația Română a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor pentru UNESCO).

Astfel, într-o gospodărie tradiţională au prins viaţă câteva dintre meşteşuguri cum ar fi : cusutul pe pânză şi împletiturile prin îndrumătoarele Maria Şerba şi Ileana Şandor, prelucrarea lemnului – Pătru Cupcea, învăţatul horilor şi a portului bătrânesc cu Măriuca Verdeş, învăţatul jocului specific zonei şi a ceterei prin Rus Vasile, pictura pe sticlă şi pe lemn prin Sencovici Irina. Şcoala demarată în 3 august 2015 este permanentă, având astăzi partenere patru şcoli de pe Valea Marei şi Cosău. Acest lucru îl facem doar din dorinţa de a arăta că nu vrem să ne pierdem identitatea, nu vrem să uităm de meşteşugurile tradiţionale care ne-au dat posibilitatea de a trăi frumos şi natural. Nu vrem să fim moderni uitându-ne rădăcinile. Nu vrem să trăim o viaţă fără a ţine legătura cu înaintaşii noştri, ci vrem să dăm curaj fiecăruia pentru a trăi frumos şi liber la noi acasă! Unde portul să poată fi purtat mai departe de copiii noştri, nepierzându-se legăturile de transmitere a informaţiei dintre generaţii. Aşa cum noi am învăţat de la înaintaşii noştri, aşa şi noi să transmitem mai departe informaţiile generaţiei tinere, asfel lanţul să poată merge mai departe generaţii după generaţii. (Măriuca Verdeș)

 

Autor, Salut,Sighet!