Ce mai putem spune?… (autor, Horia Picu)

Ucraina e asediată şi bombardată fără să aibă altă vină decât aia că-i vecină mai mult cu cine nu trebuie decât cu cine trebuie. Sau poate are „vina″ că visează la libertate de exprimare în public, la democraţie, la alegeri libere. Într-un cuvânt, la normalitate. Primeşte în schimbul visului bombe, obuze, rachete şi gloanţe.

În ianuarie 2015 am scris pe www.sighet-online.ro articolul „Iris Hotel″, în care spuneam (mă citez): „Acum, când mersul evenimentelor este cât se poate de clar, precizez că ruşii îşi vor lua partea de est a Ucrainei înapoi, cu tot cu bazinele miniere uriaşe ale zonei Donbas… Abia atunci nu vor mai muri oameni bombardaţi, mitraliaţi, sau mai ştiu eu prin ce alte metode specifice războiului″.

Am avut şi n-am avut dreptate. Zona Donbas e acum a ruşilor, dar se pare că ei nu se vor mulţumi doar cu atât…

Am făcut un exerciţiu de imaginaţie şi mi-am imaginat că în Mariupol în afară de ploaie şi cine ştie cât de rar, fulgi de zăpadă, pe-acolo nu sunt omorâţi oameni neînarmaţi de armate care n-ar avea niciun motiv să fie pe-acolo. Acum şapte ani spuneam că mi-am găsit o cazare bună la „Iris Hotel″.

„Prezentarea hotelului, cu pozele cele mai atrăgătoare pentru turişti m-a convins: frumos, curat, liniştit, obuzele au orarul lor de funcţionare, ştiut doar de cei care apasă pe butoane, sau, altfel spus, de cei care ştiu pentru cine apasă pe butoanele aducătoare de moarte şi durere. Trebuie să ştii când să intri în pământ (adică în adăpost). Intri ori ca să-ti aperi propria viaţă, ori de ruşine pentru ce ţin să facă unii oameni împotriva altor oameni…″.

Suntem in 2022 şi situaţia e acum mult mai (g)rea. Cum pot trece indiferent peste imaginea unei mame care-şi mângâie împietrită de durere copilul de 18 luni ucis de bombardamente în Mariupol?

Mă uit la nişte fotografii ale oraşului făcute pe vremea când era un oraş turistic. Ce frumos era… Mă uit acum. La ruine, la gropi lăsate de bombe, la cenuşiul apăsător care-i acum peste tot.

Şi înţeleg că intratul în pământ de ruşine e ineficient şi insuficient pentru om când o mamă îşi mângâie copilul ucis de o bombă!!!

Horia Picu