Pe drum mergând…

(meteopatii)

* Nimeni la Iza, de frig. Aud o ciocănitoare, niște ciori. Nici urmă de păsărelele de ieri. După fiecare instantaneu, trebuie să țin mobil-ul la cald, în buzunar. Important că, în sfârșit, ninge…
* Trotuar spre Iza. Un tătic trage o săniuță cu două fetițe. „ ‘Ce-o curățaat?!…” – scheaună ele, nevoite să se dea jos câțiva metri.
* Azi iarna-i mai blândă, zăpada mai mată, mai pufoasă, lipicioasă… Merg cât mai încet prin atâta încremenire, să o surprind, cât se poate, în poze…
* Dimineață și lumina aprinsă pe masă, în lampadare. Apăs întrerupătorul și mă luminez: e zăpadă afară!
* În casă. Fulgii ce ușor se sting, atingând geamul… (& D. A.)
* Umezeală. Vânt tăios în câmp. La râu nu bate deloc. Au adus oile, s-au pornit păsărelele, iar… Pe pod, mă agață un nene din Deal. Prelecțiunea apocaliptică de rigoare. „Știm noi de unde-i…” – îmi indică el virusul, cu capul. Pe corzo full de mascați. Au ieșit toți câinii de prin curți. Așteaptă cu noi la trecerile de pietoni.
* Un teren cu bălți la Grădina Morii. „Aicea nu!…, și-aicea nu! Nu ai vo-ie, ai înțeles?” – este îndrumat copilașul cu tricicletă… Care copilaș tocmai ce căzuse. Și care, imediat după indicațiile lui daddy, o ia drept înainte, prin cea mai mare baltă.
* Soți de mult privind spre Solovan: „-…Noa, hát!…” „…- Igen, igen, igen…”
* În parc, la râu, într-o filigorie, un băiat și o fată stau îmbrățișați. O domniță cu trei copilițe aleargă să-și facă poze la bustul Poetului. O felicit. Îmi răspunde emoționată că-i plecată de mult și tocmai a venit pentru câteva zile acasă, în Sighet. (Nu a aflat, încă, de Cui, de Țe’d’e… )

* Ce n-aș da să mă mai zgâiesc odată uimit la fulgii de nea…
* O stradă. Tocmai trec râzând doi liceeni – își analizează pozele din i-phone: „Da, dar atunci eram mai gras în obraji!…” Nici nu bagă în seamă omul de zăpadă de după gard.
* Ninsoarea peste tot… Uită, șterge, iartă tot…
* În povești cu un bácsi, la Pod, la Marmația: „- Bolovanii ăștia i-o adus să facă ștrand. Ce ștrand? Că sus dau drumul la canalizare direct în Iza…” „- Iar e murdară apa…” „- Da. Nu vede peștele… ” „- Ce s-or face pescarii acum?” ” „- Nu-s așa mulți pescari. Mai mulți îs „branconieri”. Acuma merge cu plasa! Sunt sate unde fiecare are plasă. Mai sus, unde nu vede omu’…”
* Crâmpeie de zăpadă pe apă, la mal – ferestre în Iza. Pe podul suspendat, am și eu greutatea mea, pasul săltat. Apoi, se mișcă, face valuri, și digul.
* Umezeală. Cum trec, mă opresc din când în când. Imediat mă latră vreun câine, de la case – obligat, lung – uuff!…
* Între ploi, se sparge soarele la râu, bate un vânt puternic. Conversație la pod: „…Și ce-am vrut să spun? – Asta o spun, des, de-acum!…”
* Pe grăbita Iza, / Zi de zi pun miza… * Nulla dies sine Iza… * Cum se duc zilele-n goană, / Cu Iza cea Solovană… * Cu Iza și Solovanu’, / Îmi duc zilele tot anu’…
* În parc la râu. Duminica se vede mai clar. Alergătoarea în galben se oglindește în bălți, după ce trece.
* „Te plouă?” – mă ia la întrebări un bade, la Pod. „Nu, nu-mi plouă.” În parc, nici urmă prin bălți de urmele alea de care ziceam ieri. – Întuneric mai mare.

* Le toarnă în plină, înnorată, zi. Iza tulbure, înfoiată, curge mâncând pământul…
* Făurar (Februaris, Anthesterion) al lupilor și al purificării. Pe dig, vânt rece cu soare. Mă taie! O întind rapid.
* Soare, Februar. Destul să apară pe centru un ciopor de brunete înalte, mlădioase, în rochii lungi, înflorate. Și să dispară la fel de rapid.
* Făurrar de Februarr. Pe dig, separat, un alergător și o alergătoriță. Borna albă din sus de stadion, ce-mi era reper, numa’ nu-i. Nu reușesc „să prind” frigul râului cu foto-camera mobilului; ratez și soliștii păsări. Mă împiedic în asfaltul dezgolit de zăpadă de pe dig. Liniștea locului e spartă de câte un „motorbiciclist” în deal. Păsări felurite în luncă și în arborii impunători de la Grădina Morii. Cip-cirip de păsări mici, în pomii mici, la case…

Comentatorii…
„Lovitură liberă. Dacă executantul va fi în picior, vor fi probleme mari!”
* Un șut mult peste poartă. Crainicul: „Un șut care ocolește poarta!”
* Handbal feminin: „Ce bombă a tras! Ce katiușă din mâna bielorusei!… , Perforează poarta…, Bagă mingea-n ațe!…”
* O trambulină mare, un schior sare, zboară. Crainicul: „Șii… ajunge la punctul de constructie al trambulinei!… Dar, doar atât.”
* „Se-nmulțesc criticile vis-a-vis la adresa acestui arbitru.”
* „Strigătele antrenorilor le depășesc pe cele false (puse) din studio… Au și aplauze ironice.”
* Cartonaș pentru simulare în careu: „A-nceput să cadă înainte de-a se întâlni cu adversarul.”
* „Echipele au terminat la egalitate, 2-2. S-a remarcat jucătorul X de la gazde, care a făcut tripla.”
* Tenis. „Din păcate, jucătoarea noastră nu a putut opri tăvălugul american.”
* „Antrenorul Z. purta căciulă când nu ploua, iar acum, când plouă de rupe, a dat-o jos!”
* „Meciul a fost enorm de echilibrat!”
* „Victoriile Simonei sunt la ani lumina de cele ale celorlalte jucătoare din România…”
* „Uimitoare meciurile acestei jucătoare, I. S., după trecerea minunată de la juniorat la seniorat!”
* „Sentimentul e că mingea este afară… Da, da, este afară.”
* „Imperial!…Fuarrte…! Ambii jucători nu sunt scandalagii.”
* „Meciul a fost enorm de echilibrat!”
* Un mijlocaș trimite o pasă de vreo 30 de metri, în spatele apărării adverse. Din alergare, atacantul ratează de puțin preluarea ei în gol. „N-a calculat bine pașii” – observă crainicul la reluarea fazei, uitând că mingea nu venea în ralenti…
* Lovitură liberă. „M. este redutabil în astfel de situații, chiar poate fi letal.” * „… O centrare predictibilă.”
* „D. nu a cedat nici un set în partidele anterioare cu R., iar aceasta se reflectă într-o manieră masivă în economia acestui meci.”
* „N. găsește un pasaj ideal, după ce a fost amenințat tot setul…” (& M. V.)

Marin SLUJERU
(culegere de pe pagina de Facebook)




Maramureșul a pierdut azi un mare și bun prieten!

Seara acestei zile, 11 decembrie 2020, a venit cu o veste tristă pentru noi. Filosoful Aurel I. Brumaru ne-a anunțat că Alexandru Surdu („Surducanul”, cum își zicea cu plăcere și mândrie!) a pierdut lupta cu perfidul Covid. Vicepreședintele Academiei Române, Alexandru Surdu, filosoful și prietenul care venea cu drag în Marmația și se simțea acasă printre noi, rostea cuvintele „Marmația” și „Marmațieni” într-un fel aparte, special, încât îți dădeai seama că le conferă respect și admirație.
Bunul Dumnezeu să-i facă parte de odihna mântuirii celei lumești!

Asociația Firul Vieții
Sighetu Marmației

***

Academicianul Alexandru Surdu, unul dintre marii filosofi români contemporani s-a născut la Brașov la 24 februarie 1938. A studiat la Facultatea de Filosofie a Universității din București (1959 – 1963) și ulterior la Universitatea din Amsterdam logica simbolică și fundamentele matematicii (1969 – 1970).

A fost membru corespondent al Consiliului Superior de Logică și Științe Comparate din Bologna (1972) și  Doctor în filosofie (1976), iar din anul 1992 Vicepreședinte al Secției de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie a Academiei Romane. În anul 1993 devine membru titular al Academiei Române și președinte al Secției de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie a Academiei Romane.

A fost profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București (1993 – 2007) și, în perioada 1994 – 2020, Profesor la Facultatea de Psihologie a Universității„ Titu Maiorescu” din București.

Din anul 1997 a fost Director al Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române.
Din vasta sa operă amintim: Logică clasică și logică matematică (1971), Elemente de logică intuiționistă (1976), Neointuiționismul (1977), Actualitatea relației gândire-limbaj. Teoria formelor prejudicative (1989), Vocații filosofice românești (1995), Contribuții românești în domeniul logicii în secolul XX (1999), Gândirea speculativă – Coordonate istorico-sistematice (2000), Filosofia modernă – Orientări fundamentale (2002), Filosofia contemporană (2003), Mărturiile anamnezei (2004), Aristotelian Theory of Prejudicative Forms (2006), Filosofia pentadică I, Problema Transcendenței (2007), Teoria formelor logico-clasice (2008), Cercetări logico-filosofice (2009).

Pentru opera sa academică și culturală a fost distins cu Premiul „Vasile Conta” al Academiei Române (1975) și Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de cavaler (2004).

Academicianul Alexandru Surdu a fost profesor al Facultății de Psihologie a Universității „Titu Maiorescu”, fiind unul dintre fondatorii acesteia. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998.

A încetat din viață Vineri, 11 decembrie 2020, la București.

Foto: Timur Chiș