Femei în literatură (autor, Alexandra Ardelean)

Conform dicționarului Merriam-Webster, cuvântul anului 2017 a fost “feminism”. Într-o mulțime de domenii s-a putut observa un progres în ultimii ani în ceea ce privește egalitatea între sexe, iar printre acestea se numără și literatura.
În trecut, indiferent de valoarea unei scriitoare, bărbații aveau întâietate în a fi publicați. Acum însă, mentalitatea societății s-a schimbat într-o oarecare măsură. Astăzi cărțile portretizează femeile mult mai realist, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la informațiile pe care se presupune că le au scriitorii contemporani despre femei pe care nu le aveau autorii canonici. Personal, nu cred că schimbarea în bine produsă în literatură se datorează scriitorilor, ci scriitoarelor. Dacă generațiile precedente citeau “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” și o condamnau pe Ela pentru toate nenorocirile prin care
trece protagonistul, generației actuale i se conturează lumea și societatea prin intermediul personajelor complexe, cu potențial, precum Coraline, Hermione Granger, și Offred. Ela era descrisă ca o floare, frumoasă și delicată, dar care nu se va ridica niciodată la nivelul intelectului lui Ștefan, cu scopul de a ilustra feminitatea întruchipată. În antiteză, apar personajele feminine de tipul celor numite care schimbă modul în care vedem feminitatea și ce caracteristici asociem acestui termen.
Pentru ceea ce pare acum o eternitate, cea mai mare parte din scriitori au descris femeile ca enigmatice, neînțelese și fragile (din mult prea multe puncte de vedere), noua generație, compusă într-o mare parte din femei, ne oferă o cu totul altă perspectivă asupra acestui subiect.
Virginia Woolf spunea: „Pentru cea mai mare parte a istoriei, Anonim a fost o femeie.” Cu alte cuvinte, o mare parte din femeile de cultură ale secolelor trecute, au fost discreditate chiar dacă au creat opere extrem de valoroase, uneori ignorate doar pentru ca anumite opere mediocre ale bărbaților să-și păstreze locul în atenția publicului, și acesta alcătuit aproape în întregime din bărbați.
În prezent, programa școlara pentru liceu, în ceea ce privește literatura, nu prevede nicio autoare. Când mi-am dat seama de acest fapt, m-am gândit că motivul ar putea fi lipsa operelor reprezentative pentru temele studiate și scrise de femei. Mai târziu, am citit într-un articol ceea ce Marta Petreu spunea despre femei în literatură, și anume că acestea trebuie să fie de două ori mai competente decât bărbații pentru a fi luate în seamă. Având acestea în vedere, nu pot decât să mă gândesc cu regret la toate operele de care nici măcar nu am auzit din simplul motiv că au fost scrise de femei, indiferent de cât de reușite ar fi.
Doar pentru că în zilele noastre este mai ușor pentru autoare să fie publicate nu înseamnă că trebuie să trecem cu vederea toate greșelile trecutului, să nu luăm în seamă de ce Joanne Rowling a recurs la a-și semna cărțile cu inițiale, sau de ce numele Mary Anne Evans nu însemna nimic, dar despre opera lui George Eliot a cam auzit lumea. Consider că doar pentru că societatea a văzut un oarecare progres în egalitatea în oportunități, nu putem să afirmăm că feminismul și-a atins scopul. Atâta timp cât nu vom recunoaște competența și talentul femeilor – în toate domeniile și nu numai în literatură- vom stagna ca societate, sau vom evolua imperceptibil de încet, ceea ce nu e de dorit.
Autor, Alexandra Ardelean
C.N. „Dragoș Vodă”
