Providența dumnezeiască ne oferă, în anul de grație 2023, bucuria și privilegiul să mai avem printre noi mărturisitori ai idealului creștin și național, pătimitori în închisori dar și luminători ai societății, oameni de mare caracter, repere obligatorii ale reconstrucției morale a națiunii române (ne referim în special în acest articol la cei legați direct de Maramureșul istoric, dar ne exprimăm respectul pentru toți românii care mai sunt în viață și care au dat mărturie de jertfă în rezistența anticomunistă și care sunt omagiați oficial la 9 martie în fiecare an). După ce imensa majoritate a generației lor a plecat deja spre veșnicie, cei rămași – puțini dar luminoși – sunt ultima noastră legătură cu un trecut eroic care ne legitimează în fața lui Dumnezeu și a istoriei.

Odată cu aniversarea – tot azi 9 martie – a celui mai tânăr dintre ei, domnul Aurel Vlad din SUA (născut la 9 martie 1933 la Dragomirești și implicat cu generozitate în multe proiecte ale memoriei inclusiv două frumoase  monumente ale eroilor din localitatea natală), toți foștii deținuți politici maramureșeni au depășit 90 de ani, trecând de cele două praguri biblice de 70 și 80 de ani (prevăzute în Psalmul 89) – care reflectă longevitatea naturală a omului. Care este rolul lor acum în planul lui Dumnezeu pentru neamul românesc? Fără îndoială supraviețuirea lor până azi are și o explicație evidentă, aceea de a mai putea oferi tinerelor generații informații cu valoare istorică și morală din experiența lor personală, de a da românilor de azi șansa unei întâlniri directe cu eroii luptei anticomuniste.

Dar mai există, în opinia mea, și o altă explicație. Pentru ca oameni cu tinerețea și sănătatea distruse în închisori, supuși la foame, frig și torturi ani de zile (plus șicanele și privațiunile de după aceea) să ajungă să trăiască mai mult decât majoritatea celor liberi cu o viață normală, aceasta nu se poate explica decât prin asistența directă  a lui Dumnezeu, printr-un har cu totul special. Prin viața lungă și împlinită a nonagenarilor noștri, Domnul ne amintește că numai El este Atotputernic! Numai El este Stăpânul vieții și al morții! Avertizare serioasă pentru toți dictatorii, tiranii și torționarii care s-au amăgit crezând că au în mână destinul omului și al națiunilor… (Țurcanu la Pitești, Goiciu la Gherla, Koller și Crăciun la Aiud, Maromet la Jilava, Stern și Retezaru la Sighet și Baia Mare, au avut comportamente efectiv diabolice!) dar și reconfortantă consolare și încurajare pentru cei care se încred în Dumnezeu și devin instrumente ale lucrării Sale, după cuvintele psalmistului David: „Domnul este Păstorul meu și nu voi duce lipsă de nimic” ( Ps.22) și ale apostolului Pavel: „Dumnezeu toate le îndreptează spre binele celor care-L iubesc” (Romani 8,28).

Cei opt nonagenari ai noștri, în ordine cronologică sunt (în paranteze localitatea de origine din Maramureș, domiciliul actual și anul nașterii): Melania Rițiu (Săpânța – București, 1925), Vasile Bizău (Dragomirești – Franța, 1925), Nistor Man (Șieu -Tg Mureș, 1929), Ioan Pop Arvinte (Breb -Timișoara, 1931), Petru Codrea (Vadu Izei – Sighet, 1931), Gheorghe Bărcan (Săliște – SUA, 1931), Ioan Dunca (Ieud  -Vișeu de Sus, 1932), Aurel Vlad (Dragomirești – SUA,1933).

Să le dea Domnul sănătate, iar nouă bucuria și responsabilitatea de a le duce mesajul mai departe, în comuniune cu cei deja ajunși în Patria cerească, cu toți martirii și eroii neamului românesc!

preot prof. Marius Vișovan

Zilele trecute, la 5 noiembrie, doamna Melania RIȚIU, ultima femeie fost deținut politic din Maramureș a împlinit venerabila vârstă de 96 de ani. Fiică și nepoată de preoți greco-catolici – luptători de prim rang pentru Marea Unire din 1918 (bunicul a fost ilustrul protopop Simion Balea), a copilărit la Săpânța, elevă la Sighet (colegă de clasă cu Aurel Vișovan), a cunoscut suferința temnițelor comuniste împreună cu întreaga familie (tatăl, mama, fratele și logodnicul), își împarte anii senectuții între București, Sighet și Săpânța, fiind prezentă la numeroase manifestări spirituale de cinstire a memoriei rezistenței anticomuniste.

Doamna Melania Rițiu și-a amintit acei ani de groază într-un interviu de acum câțiva ani:

„Prima arestare a tatălui meu, preotul Grigore Rițiu din Săpânța, a fost la 27 februarie 1945 (pentru atitudinea de opoziție față de anexarea Maramureșului la Uniunea Sovietică) împreună cu un ţăran fruntaş din sat, Gheorghe Pop, şi ținut 10 zile la închisoare. Câteva săptămâni mai târziu au venit un grup de activişti ucrainieni, noaptea pe la 4, ca să-l aresteze pe tata. A reuşit să sară pe geam şi să fugă. S-a ascuns timp de o lună, până când autoritatea românească a fost restabilită.

În 1947 represiunea comunistă s-a amplificat. S-a cerut preoţilor să condamne în biserici pe Iuliu Maniu, care între timp fusese arestat. Tatăl meu a refuzat şi a fost dus la Securitate şi ținut câteva zile acolo. În 1948 au fost arestaţi fratele meu Ioan Riţiu (care era membru al Mișcării Legionare) şi logodnicul meu Gheorghe Rednic, amândoi implicaţi în grevele studenţeşti de la Cluj din 1946. Fratele meu avea să fie eliberat câţiva ani mai târziu, logodnicul meu însă va muri în închisoare. În noiembrie 1948 regimul comunist a declanşat prigoana totală împotriva Bisericii Greco – Catolice. Toţi episcopii au fost arestaţi împreună cu un număr foarte mare de preoţi. Familia mea a fost lovită direct de prigoană. În urma refuzului tatălui meu de a renunţa la credinţa catolică am fost obligaţi să părăsim casa parohială şi ni s-a confiscat singura vacă pe care o aveam. În decembrie, ştiind că arestarea este iminentă, tata a fugit de acasă şi s-a ascuns undeva la marginea satului, împreună cu doi călugări de la Bixad, Leon Bob şi Gavril Sălăjan, şi ei urmăriţi de Securitate. Ţărani din sat, dar şi oşeni din Bixad, veneau în secret să le aducă de mâncare. După doi ani de căutări Securitatea i-a prins şi au fost duşi la Sighet, apoi la Baia Mare. La 24 ianuarie 1951 am fost arestată şi eu şi mama. La Securitate la Sighet am fost interogate şi, după câteva zile, am fost duse şi noi la Satu Mare.

M-au ţinut la închisoarea din Satu Mare timp de 6 luni fără să mă întrebe nimic. Aşteptarea era chinuitoare mai ales că eram îngrijorată şi pentru soarta celorlalţi membri ai familiei. Apoi au început anchetele. Am fost întrebată de mai multe ori de ce nu l-am denunţat pe tata. În octombrie 1951 am fost eliberată. Tatăl meu a fost judecat la Cluj în 1952 şi a primit 8 ani de închisoare pe care i-a executat la Caransebeş şi Aiud fiind eliberat în 1954. A mai trăit până în 1969. Situaţia mamei mele, preoteasa Laura Rițiu, a fost însă mult mai crudă. Fiind foarte bolnavă, ea n-a mai ajuns la proces şi a murit în închisoarea din Oradea la 5 ianuarie 1954. Multă vreme nu am ştiut nimic despre ea, Securitatea nu ne-a anunţat decesul ei. Mai târziu am aflat cu groază că şeful Securităţii din Oradea, Mezei, a dispus ca mama mea să nu fie îngropată, ci dată la Facultatea de Medicină din Cluj pentru disecţie!

După eliberare am locuit împreună cu tatăl meu la Bucureşti. A încercat să se angajeze în învăţământ, dar a fost respins. Nu i s-a aprobat nici pensionarea. A trebuit să muncească din greu în diferite locuri cu toată sănătatea sa zdruncinată. Eu am fost chemată la Miliţie în 1980 şi acuzată că răspândesc cărţi de rugăciuni catolice. Bunul Dumnezeu m-a învrednicit să ajung să văd libertatea Bisericii noastre, reînfiinţarea parohiei greco-catolice din Săpânţa și noua biserică. Mi-am îndeplinit o datorie de conştiinţă şi am adus osemintele tatălui meu, preot Grigore Riţiu, şi le-am reînhumat solemn în noul cimitir catolic al comunei.”
                                                                                              (Marius Vișovan – Maramureșul în lupta anticomunistă)

Preot prof. Marius Vișovan

Comemorarea anuală a „lotului Vișovan” a avut loc pe 29 august în celula 74 a închisorii Sighet cu participarea seniorilor Nistor Man, Petru Codrea și Ioan Ilban, a doamnei Melania Rițiu și a unor membri ai familiilor.

Foștii deținuți politici au stat de vorbă și cu tinerii greco-catolici veniți în pelerinaj de la Șimleu Silvaniei la Sighet, îndrumați de călugării din Congregația don Orione. La agapa fraternă ce a încheiat comemorarea, seniorii noștri au depănat amintiri din închisori și au dezbătut unele probleme actuale.

preot prof. Marius Vişovan