Etichetă: Mihai Apafi - Salut Sighet

Prezentarea de față are un scop dublu, și anume punerea în valoare a două diplome nobiliare armaliste deținute încă de urmașii celor care le-au primit, precum și aducerea unui omagiu pios celui care ne-a arătat în urmă cu câțiva ani diploma familiei Buffte(a) de Cuhea, dr. Ștefan Mariș (17.06.1963 – 01.04.2021), prietenul și colaboratorul nostru timp de mai mulți ani (vezi la final nota 1).

Cele două diplome au fost emise pe parcursul secolului al XVII-lea, de către Gabriel Bethlen și Mihai Apafi, principii Transilvaniei.
Gabriel Bethlen, unul dintre cei mai mercantiliști principi ai Transilvaniei nu a fost prezent fizic în Maramureș dar a procedat și aici la fel ca în Transilvania, introducând noi reguli și făcând pași însemnați în sensul ralierii Maramureșului la realitățile transilvănene, lucru pentru care a beneficiat din plin de ajutorul fratelui său, Ștefan Bethlen, comitele Maramureșului, fidel principelui. Acesta a implementat pe plan local politica economică princiară, deși a întâmpinat opoziția unei părți a nobilimii maramureșene, încolțită de politica principelui, ce aducea atingere prerogativelor și privilegiilor nobiliare (n. 2). Foarte inteligent și prudent, principele a dus o politică de păstrare în limite decente a numărului de nobili maramureșeni, prin acordarea unui număr redus de diplome armaliste nobililor români din această parte de țară, preferând înnobilările colective pentru 200 de nobili din târgurile regale de coroană, Sighet, Hust, Visk, Teceu, Câmpulung (n. 3). Totuși familiile Buffte, Petrovai, Rednic, Berce, Perșe, Tivadar de Rona de Jos, Pop de Berbești, Maroșan, alias Csicso din Biserica Albă, Gerheș din Sarasău, Nemeș din Călinești, Năsui, Fărcaș de Vișeu au primit diplome armaliste.
Una din diplomele armaliste emise de principe și păstrată până astăzi în posesia familiei, este diploma familiei Buffte de Cuhea, dată în Alba Iulia, la 27 Iunie 1622.
Din cuprinsul diplomei, nu reiese care a fost contribuția lui Ioan Buffte la susținerea principelul însă blazonul familiei ne lămurește. Omul care ține în mână o sabie ridicată reprezintă simbolul ajutorului militar acordat principelui.

Nos Gabriel dei gratia Sacri romani Imperi et Transilvania princeps, partium regni Hungariae, Dominus Siculorum comes ac Opuliae et Ratiboriae Dux etc.,.
Memoriae commendamus tenore presencium significantes quibus expedit universis. Quod nos ad nonnullorum fidelium consiliariorum nostrorum singularem serenitati nostrae propterea factam intercessionem tum vero attentis et consideratis fidelitate fidelibusque servitiis nobilis Ioannem Buffte de Konha, que ipse primun quidem regno nostro Transylvaniae quisque principibus, praedecessoribus videlicet nostris et tandem serenitati etiam nostrae in omnibus occassionibus, bellicisque, expeditionibus pro patriae motis et susceptis, fideliter et cum amici sui constancia alacritateque exhibuit et impendit ac in futurum etiam exhibiturum et impensurum ipsum minime dubitamus. Eundem igitur Ioannem Buffte ac per eum filios et filias iam natas et in futurum etiam dei beneficiona scituros alias etiam uti intelligimus ex nobili priscepia oriundos denuo et ex novo expeciali nostra gratia et potestatis nostre plenitudinein coetum et numerum verorum et indubitatorum regni nostri Transylvaniae nobilium annumerantes, aggregantes, captantes et adscribentes duximus prout annumeramus, aggregamus, cooptamus et adscribimus. Decernentes expresse uta modo deinceps successivis semper temporisbus idem Ioannes Buffte, ipsiusque haeredes et posteritates utriusque sexus universi, pro veris et indubitatis nobilibus habeatur et repetentur. In signum autem huiusmodi mere et perfectae nobilitatis haec arma seu nobilitatis insigniae. Scutum videlicet militare caelestium coloris in cuius compositie area homo integre veste viridea inductus, dextrem ensem nudatum sursum tenere conspicitur. Supra scutum galea militaris clausa est posita, quam integre diadema regium, gemmae ac summitate vero sive cono lemnisci variorum colorum hinc inde defluentis utrasque oras seu margines ipsius scuti pulcherrime ambiunt et exornant prout haec omnia in parte sive initio presentium litterarum nostrarum docta manu et arce pictoris clarius expressa et depicta concernuntur. Animo deliberato et ex certa scientia liberalitatrque nostra prefato Ionne Buffte ipsiusque haeredibus et posteritatibus utriusque sexus universis gratiose dedimus, donavimus et contulimus annuentes et concendentis quod ipsi prescripta arma seu nobilitatis insignia more aliorum verorum et insignitorum nobilium utenturque in praeliis, hostiludiis, torneantis, duellis, mononachiis ac aliis quibus suis exercitiis militaribus necnon nobilitaribus item sigillis vexilia certis velis, auleis, annulis, dyptis, tentoriis, domibus sepulctiris et generaliter quarumlibet verum et expeditionem generibus sub merae et perfectae nobilitatis titulo, quo eos al universis et singulis cuiuscunque status, ordinis, honoris, dignitatis et praeminentia homines existant. Insignites dici, teneri et nominari volumus ferree et gestare. Ominibusque et singulis honoribus, gratiis, privilegiis, indultis, libertatibus, immunitatibus et praerogativis quibus caeteri veri nati et indubitati dicti regni nostrae Transylvaniae partiumque Hungariae eidem annexarum nobiles ac militares hommines, quomodumcunque de jure et ab antiqua consuetudine utuntur, fruuntur et gaudeant perpetue uti frui et gaudere valeantque possint.
In cuius rei memoriam firmitatemque perpetuam presentes literas nostras pendentis et authentici sigilli nostri munime roboratas memorato Ioanne Buffte, haeredibusque et posteritatibus utriusque sexes universis clementer dandas duximus concernentes.
Datum in civitate nostra Alba Iulia die vigesima septima mensis Iunii, Anno Domini Millessimo sextencessimo vigesimo secundo.

„Noi, Gabriel Bethlen, din grația lui Dumnezeu, împărat al Sfântului Imperiu roman și principe al Transilvaniei și al părților anexate ungurene, comite al secuilor, duce de Oppeln și Ratibor etc…. facem cunoscut prin cuprinsul celor de faţă tuturor celor cărora se cuvine, că noi, pentru mijlocirea personală a unora dintre credincioşii noştri domni consilieri pe de o parte, că noi, luând aminte și ținând seama de slujbele credincioase, credința, ardoarea prietenească și constantă pe care nobilul Ioan Buffte de Cuhea ni le-a arătat nouă, și prin noi țării noastre Transilvania, precum și principilor predecesorilor noștri și ilustrității noastre în toate războiale, expedițiile în timpuri și locuri diferite și ni le va arăta și nu ne îndoim că va stărui și pe viitor, am hotărât, așadar, ca Ioan Buffte, nobil ereditar din vechime, și prin el, fiii și fiicele născuți și care se vor naște în viitor, să fie ţinuţi şi socotiţi din nou, din deplina noastră milostivire și puterea noastră deplină, drept adevăraţi, fii, neîndoielnici, şi deosebiţi nobili. Și să-l adăugăm, să-l asociem, să-l alegem şi să-l înscriem în ceata şi numărul adevăraţilor, fiilor, neîndoielnicilor şi deosebiţilor nobili ai acestui regat al Transilvaniei şi părţilor Ungariei anexate aceluiaşi, după cum l-am eliberat, adăugat, asociat, ales şi înscris prin tăria [scrisorilor] celor de faţă, hotărând în chip lămurit ca începând de acum pentru totdeauna, pe același Ioan Buffte, moştenitorii şi urmaşii lui de ambele sexe să fie ţinuţi şi socotiţi drept adevăraţi, fii, neîndoielnici, şi deosebiţi nobili.
Ca semn al acestei adevărate şi desăvârşite nobilităţi le acordăm lui și urmașilor și moștenitorilor lor de ambele sexe aceste arme sau insemne ale nobilităţii: Scut militar de culoare albastră, în câmpul căruia se vede un om întreg îmbrăcat cu tunică verde, care ține în mână dreaptă o sabie simplă ridicată în sus. Deasupra scutului este aşezat coiful militar, acoperit de o diademă regală, împodobită în chip cuvenit cu perle şi pietre scumpe, din conul coifului curg benzi sau panglici de culori diferite spre ambele margini sau extremităţi ale coifului înconjurându-l şi împodobindu-l în chipul cel mai frumos, după cum toate acestea se văd clar înfăţişate şi zugrăvite cu mână iscusită şi arta picturii la capătul sau începutul scrisorilor noastre de faţă.
Cu chibzuinţă şi după bună ştiinţă, din generozitatea noastră princiară, amintitului Ioan Buffte și prin el, tuturor moştenitorilor şi urmaşilor săi de ambele sexe cu milostivire încuviinţând şi hărăzind le-am dat, dăruit şi conferit, ca ei înşişi, suszisele arme sau însemne ale nobilităţii, după obiceiul celorlalţi adevăraţi, fii, neîndoielnici, şi deosebiţi nobili care se folosesc de blazoane, oriunde, în bătălii, întreceri militare, turniruri, dueluri, întreceri individuale, şi în alte exerciţii militare şi nobiliare de orice fel, pe sigilii, steaguri, vase, veştminte, covoare, arme, medalioane, corturi, case, morminte şi în general pe orice fel de lucruri şi feluri de foloase, sub titlul întregii şi desăvârşitei nobilităţi, prin care dorim ca ei să fie zişi deosebiţi, să fie ţinuţi, numiţi şi socotiţi de către toţi oamenii şi de fiecare în parte, de orice stare, condiţie, treaptă, cinste, ordin, demnitate şi preeminenţă, şi să primească şi să poarte toate şi fiecare din acele slujbe, milostiviri, privilegii, scutiri, libertăţi, imunităţi şi prerogative pe care ceilalţi adevăraţi, născuţi, neîndoielnici, şi deosebiţi oameni nobili şi ostaşi ai amintitului regatului nostru al Transilvaniei şi ai părţilor Ungariei anexate aceluiaşi, le folosesc, se bucură după obicei, în orice mod, din vechime şi de drept, şi pe care să fie veşnic volnici şi în stare să le folosească, să se bucure.
Spre pomenirea şi veşnica trăinicie a acestui lucru am dat scrisoarea noastră de faţă întărită cu puterea sigiliului nostru atârnat pomenitului Ioan Buffte și prin el, tuturor moştenitorilor şi urmaşilor săi de ambe sexe am hotărât să le dăm cu milostivire şi să le hărăzim. Dată în cetatea noastră Alba Iulia, 27 Iunie 1622.”

Din analiza blazonului reiese că acesta ar fi putut arăta ca în imaginea alăturată.

În anul 1862 familia avea deja membri răspîndiți în Cuhea și Ieud, unde erau 29 de familii, respectiv două familii, scrisoarea armalistă se afla și atunci ca și acum la familie (n. 4). Un alt membru al familiei, care locuia în Călinești, a fost înnobilat de principele Gabriel Báthory în 1612 și era formată din 5 familii (n. 5).

Diploma a doua a fost emisă de Mihai Apafi în 1668 și se află în păstrarea familiei Vancea-Birta, fiindu-ne pusă la dipoziție de doamna Maria Birta (arhivar referent la Muzeul Satului Maramureșean), căreia îi mulțumim în mod deosebit, cu acordul fratelui, Ioan Vancea (profesor universitar, Brazilia).

„Nos Michael Apafi dei gratia princeps Transsylvaniae, partium regni Hungariae, dominus et siculorum comes etc.
Memoriae commendamus tenore presencium significantes quibus expedit universis. Quod nos ad nonnullorum fidelium dominorum consiliorum nobilium singularem nobis propterea factam intercessionem, cum vero attentis et consideratis fidelitate, fideliuque servitiis nobilis Ionae Vancsa de Vancsfallva, qua ipse nobis ex hunc regno nobis Transilvaniae ac partibus Hungariae eidem annexis in omnibus bellicis expeditionibus pro locorum et temporum varietate fideliter exhibuit et impendit ac in futurum quoque exhibituram et impensuram ipsum non dubitemus…eundem igitur Ionam Vancsa ac per eum Petrum et Theodorum similiter Vancsa fratres suos germanos, haeresque et posteritates ipsorum utriusque sexus universas ex speciali gratia et principalis potestatis nostrae plenitudine, hactenus etiam nobilitati praerogativa priscepia oriundos.
Denuo in coetum et numerum verorum, natorum, indubitatorum, insigniorumque regni nostri Transilvaniae et partium Hungariae eidem annexorum nobilium aggregandos, cooptandos, et adscribendos duximus, prout annumeramus, aggregamus, cooptamus et adscribimus presentium per vigorem decernentes expresse ut deinceps quoque successivis semper idem Ionas Vancsa ac per eum Petrus et Theodorus, fratres ipsius, haeredesque et posteritates ipsorum utriusque sexus universae, pro veris et indubitatis nobilibus habeantur et reputentur, In Signum autem huius merae et perfectae nobilitais ipsius, haeredibusque et posteritatibus ipsorum utriusque sexus universis gratiose. Scutum videlicet militare erectum caelestini coloris in cuius campo sive area brachium queddam humanum rubra veste inductum tria folia Lilliorum vela complicata sursus tenere consciiuntur. Supra Scutum autem galea militaris clausa est posita, quam contegit diadema regiam genuis summitate autem vero sive vero galeae laciniis sive seu lemniscis variorum colorum hinc inde defluentes utrasque oras seu marginis ipsius scuti pulcherime ambiunt et exornant. Prout haec omnia in parte seu principio presentium literarum nostrorum doctam manu et arce pictoris clarius expressa est depicta esse cernuntur. Animo deliberato et ex certa scientia liberalitateque nostra principali praefato Ione Vancsa ac per eum Petro et Theodoro fratris ipsius, haeredibusque et posteritatibus ipsorum utriusque sexus universis gratiose dedimus, donavimus et contulimus annuentes et concedentes, ut ipsi praescripta arma seu nobilitatis insignia more aliorum virorum, necnon indubitatotum insigniorumque. Nobilium armis ubique in praeliis, hostiludiis, torneantes, duellis, monomachiis ac aliis quibusvis exercitis militaribus et nobilitaribus, necnon sigiliis certiis, velis, clyptid, tentoriis, domibus et sepulctiis, generaliter vero rerum et expeditionem generibus sub merae et perfectae syncereque nobilitatis titulo, quo eos ab universis et singulis cuiuscunque status, conditionis, graduiis, honoris, ordinis, officii, dignitatis, praeminentiaeque et functionis homines existant insignitos dici, teneri, nominari et reportari. Volumus ferre et gestare omnibusque et singulis iis honoribus, gratiis, privilegiis, indultis, libertatibus, immunitatibus et praerogativiis, quibus caetere veri, nati, indubitati et insigniti regni Hungariae ac partium Hungariae eidem annexarum nobilis et militares homines, quomodumque de iure et ab antiqua consuetudine utuntur, fruuntur et gaudent perpetuo uti, frui et gaudere valeantatque possint. In cuius rei memoriae firmitatemque perpetuam presens literas nostras pendentes et authenici sigilii nostri munimine roboratas est, communitas memorato Ionae Vancsa ac per eum Petro et Theodoro Vancsa fratribus eius germanos haeredibusque et posteritatibus ipsius utriusque sexus universis clementer dandas duximus et concendendas. Datum in civitati nostrae Alba Iulia die vigesima octava mensis octobris anno Domini millessimo sextecissimo sexagesimo octavo.
Michael Apafi
Ioannes Belen cancelar, manu propria

„NOI, MIHAIL APAFI, din mila lui Dumnezeu principe al Transilvaniei şi al părţilor Ungariei domn şi comite al secuilor,
facem cunoscut prin cuprinsul celor de faţă tuturor celor cărora se cuvine, că noi pentru mijlocirea personală a unora dintre credincioşii noştri domni consilieri pe de o parte, că noi, luând aminte și ținând seama de slujbele credincioase pe care nobilul Ioan Vancsa de Oncești, ni le-a arătat nouă și prin țării noastre Transilvania și părțlor ungurene anexate acesteia, în toate războiale, expedițiile în timpuri și locuri diferite și nei le va arăta și nu ne îndoim că va stărui și pe viitor, am hotărât așadar ca acelaşi Ioan Vancsa și prin el, Petru și Theodor, la fel Vancsa, frații lui buni şi moştenitorii şi urmaşii lui de ambele sexe să fie ţinuţi şi socotiţi drept adevăraţi, fii, neîndoielnici, şi deosebiţi nobili. Și să-l adăugăm, să-l asociem, să-l alegem şi să-l înscriem în ceata şi numărul adevăraţilor, fiilor, neîndoielnicilor şi deosebiţilor nobili ai acestui regat al Transilvaniei şi al părţilor Ungariei anexate aceluiaşi, după cum l-am eliberat, adăugat, asociat, ales şi înscris prin tăria [scrisorilor] celor de faţă, hotărând în chip lămurit ca începând de acum pentru totdeauna, pe același Ioan Vancsa și prin el pe Petru și Theodor, frații lui, şi moştenitorii şi urmaşii lui de ambele sexe să fie ţinuţi şi socotiţi drept adevăraţi, fii, neîndoielnici, şi deosebiţi nobili.
Ca semn al acestei adevărate şi desăvârşite nobilităţi [le acordăm] lui și urmașilor și moștenitorilor lor de ambele sexe aceste arme sau insemne ale nobilităţii: Scut militar de culoare albastră, în câmpul căruia se vede o mînă umană îmbrăcată cu tuncă roșie care ține în mînă ridicate 3 foi îndoite de crin. Deasupra scutului este aşezat coiful militar, acoperit de o diademă regală, împodobită în chip cuvenit cu perle şi pietre scumpe, din conul coifului curg benzi sau panglici de culori diferite spre ambele margini sau extremităţi ale coifului înconjurându-l şi împodobindu-l în chipul cel mai frumos, după cum toate acestea se văd clar înfăţişate şi zugrăvite cu mână iscusită şi arta picturii la capătul sau începutul scrisorilor noastre de faţă.
Cu chibzuinţă şi după bună ştiinţă, din generozitatea noastră princiară, amintitului Ioan Vancsa, şi prin el Petru și Theodor , frații lui, tuturor moştenitorilor şi urmaşilor săi de ambele sexe cu milostivire încuviinţând şi hărăzind le-am dat, dăruit şi conferit, ca ei înşişi, suszisele arme sau insemne ale nobilităţii, după obiceiul celorlalţi adevăraţi, fii, neîndoielnici, şi deosebiţi nobili care se folosesc de blazoane, oriunde, în bătălii, întreceri militare, turniruri, dueluri, întreceri individuale, şi în alte exerciţii militare şi nobiliare de orice fel, pe sigilii, steaguri, vase, veştminte, covoare, arme, medalioane, corturi, case, morminte şi în general pe orice fel de lucruri şi feluri de foloase, sub titlul întregii şi desăvârşitei nobilităţi, prin care dorim ca ei să fie zişi deosebiţi, să fie ţinuţi, numiţi şi socotiţi de către toţi oamenii şi de fiecare în parte, de orice stare, condiţie, treaptă, cinste, ordin, demnitate şi preeminenţă, şi să primească şi să poarte toate şi fiecare din acele slujbe, milostiviri, privilegii, scutiri, libertăţi, imunităţi şi prerogative pe care ceilalţi adevăraţi, născuţi, neîndoielnici, şi deosebiţi oameni nobili şi ostaşi ai amintitului regatului nostru al Transilvaniei şi ai părţilor Ungariei anexate aceluiaşi, le folosesc, se bucură după obicei, în orice mod, din vechime şi de drept, şi pe care să fie veşnic volnici şi în stare să le folosească, să se bucure. Spre pomenirea şi veşnica trăinicie a acestui lucru am dat scrisoarea noastră de faţă întărită cu puterea sigiliului nostru atârnat pomenitului Ioan Vancsa și prin el fraților lui buni, Petru și Theodor Vancsa, tuturor moştenitorilor şi urmaşilor săi de ambe sexe am hotărât să le dăm cu milostivire
şi să le hărăzim. Dată în cetatea noastră Alba Iulia, 28 octombrie 1668.”

Propunerea de blazon – pentru familia Vancsa – ne aparține (imaginea de mai jos), nu este însă blazonul original, care ar fi trebuit pictat de pictorul Curții principelui.

În 1862, cînd a fost făcută cercetarea nobilimii locale, de către preoții locului și juzii supremi, s-a constatat că familia înnobilată de Mihai Apafi în 1668 locuia în Călinești, și avea două ramuri, patrifamilii (n. 6). Din această familie una s-a mutat în Văleni. În schimb, în Nănești era o altă ramură a familiei, înnobilată în vremuri imemoriale, care aveau un document „foarte bătrîn, ce nu s-a putut lege”, și din care s-au desprins 9 patrifamilii (n. 7). Considerăm că acesta era familia veche de nobili donatari.
Despre familia Vancsa istoriografia este în unanimitate când afirmă că este una veche, care se trage din cneazul și nobilul vechi român Onciuc, fiul lui Lupu Stan, ce avea în stăpânire jumătate din domeniul Varalia, format din moșiile Oncești, Nănești și Valea Porcului/ Stejarului (n. 8). Familia s-a împărțit, la fel ca toate familiile nobiliare, o ramură a acesteia ajungând și în Călinești, și se pare că această ramură a primit de le principele Mihai Apafi scrisoarea armalistă de față. Și alte ramuri ale familiei, destul de numeroasă în secolul al XVII-lea, au primit diplome armaliste, pentru a-și asigura privilegiile și scutirile nobilire, diluate în timp. O altă ramură a familiei a primit o diplomă armalistă de la același principe, în 1678. O altă ramură a familiei a emigrat în Districtul Chioar, în satul Buteasa, care a primit o diplomă armalistă în 1638 de la Gheorghe Rákoczi I, pentru Ioan Vancsa, scolpetar, iar Ioachim Vancsa, emigrat sau căsătorit în Asuajul de Sus a primit o diplomă armalistă în 1681, iar familia a fost foarte numeroasă (n. 9).

Dar ce au fost, ce rol au avut și care a fost istoria diplomelor armaliste? Subiectul a suferit de o oarecare lipsă de interes din partea istoricilor români de-a lungul timpului, în ultimii ani înregistrându-se o preocupare crescută din partea acestora pentru acest subiect. Istorici ca Ioan Drăgan, Ionuț Costea, Radu R. Tiron etc. au explicat modul de acordare și funcționalitatea diplomelor armaliste. Dacă înainte doar Ioan cavaler de Pușcariu a împărțit cumva nobilimea, în istoriografia legată de Maramureș lucrurile au fost amestecate, cu bună știință, mai ales de Alexandru Filipașcu, care nu a surprins diferențele dintre numeroșii nobili maramureșeni.
Încă din Evul Mediu regii Ungarei au acordat diplome nobiliare nobililor români, Maramureșul, împreună cu Țara Hațegului, Țara Făgărașului, Banatul de Severin, înregistrând peste 60% din totalul nobilimii românești ardelene (n. 10), care s-au comportat ca o obşte la nivel local, având instituții proprii, adunări cneziale şi nobiliare mult adaptate. „Deși la nivel central, în dieta ungară şi în cea ardeleană, românii nobili participau doar individual, nobilii români au intrat în toate structurile puterii de stat, la nivel central şi teritorial, mai cu seamă în structurile militar-administrative, dar şi în cele fiscale sau ale bisericii catolice” (n. 11). Odată cu trecerea timpului, mai ales din a doua jumătate a secolului al XVI-lea diplomele armaliste au început să apară și numărul lor să crească rapid în Transilvania, Banat și Partium. În Maramureș acestea au fost acordate nobilimii ce ținea militar de cetatea Hust și au adus cu ele scutirea de obligaţii, mai ales fiscale, precum și acordarea unor privilegii persoanei înnobilate. Aceste privilegii erau extinse uneori și asupra urmașilor acesteia, fiind însoţite de blazon, reprezentând o caracteristică a fenomenului înnobilării (n. 12). O altă caracteristică era aceea că erau acordate pentru răsplătirea serviciilor credincioase sau pentru merite militare, unor oameni de condiţie modestă, chiar unor iobagi (n. 13). Istoricii romîni ca Ioan Drăgan, Ionuț Costea, Radu R Tiron, subsemnata, Ligia Drăghici au opinii diferite față de istoricii consacrați ai Maramureșului în ceea ce privește diplomele armaliste, opinând, pe baza legilor, Tripartitului, că blazonul pe care principele îl dăruia unora, nu este un semn neapărat al nobleţei și că trecerea în rândul nobililor adevărați nu era asigurată odată cu primirea unui blazon (n. 14). Numai primirea blazonului în sine nu trecea pe nimeni în rândul nobililor (n. 15). Primitorii blazonului din epoca Principatului, armaliștii, au devenit nobili similari ca putere economică nobililor de o sesie, erau deținători de blazon și titulari de obligații militare (n. 16).

Noua nobilime creată mai ales de principii Transilvaniei nu a mai primit pământ, ci blazon și scutiri. Iar fenomenul care ni se pare cel mai interesant este cel legat de reconfirmarea vechilor titluri. Unul din nobilii noștri, Ioan Buffte a fost reconfirmat ca nobil adevărat al Transilvaniei, fiind înnobilat din nou, denuo et ex novo, deoarece familia era una veche.
Ioan Buffte a fost înnobilat pentru merite militare, pentru slujbe credincioase și fidele aduse principelui Transilvaniei, precum și antecesorilor acestuia. Dar familia acestuia a fost una veche nobiliară, de nobili adevărați, în persoană, consemnată ca atare în Conscripțiile de la mijlocul secolului al XVI-lea. În 1542 când, la cererea vicecomitelui Simion Stoica şi Ioan Pop de Sarasău, au fost conscrişi nobilii cu iobagi din Maramureş, judele Plăşii de Sus, Ştefan Petrovai, i-a consemnat pe Petru şi Ioan Bufftha de Cuhea ca nobili cu posesie, iar în 1548 documentul îl consemna pe Petru Buffta ca nobil cu o poartă de iobagi (17). Această stare de fapt era cea specifică nobililor maramureșeni vechi, care doar în cazuri extrem de rare dețineau mai mult de o poartă de iobagi.
Diploma, scrisă pe pergament, întărită cu pecetea mare atârnată a principelui, nu este, la fel ca majoritatea diplomelor armaliste, terminată. Lipsește, în stânga sus, blazonul. Acesta trebuia pictat de pictorul principelui, dar în cele mai multe cazuri acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece nobilul român maramureșean nu dorea să plătească suma exorbitantă percepută pentru pictarea diplomei, după ce anterior a plătit cam 25 de florini pentru pergament, 4 florini pentru sigiliu etc. Interesul lui era recunoașterea scutirilor aduse de diplomă, astfel că diploma, care, conform legii, trebuia pictată în intervalul de 1 an, rămânea nepictată (n. 18). Tot în intervalul de 1 an, diploma trebuia citită în Congregația generală a comitatului (n. 19). Din păcate, Protocoalele comitatului se păstrează doar începând cu anul 1629, astfel că cel puțin în cazul diplomei primite de Ioan și Petru Buffta nu se poate verifica când și dacă acest lucru a fost făcut, dar este de presupus că da și că nu vor fi fost împotrivitori pentru că familia a continuat să fie recunoscută ca una de nobili, nefiind niciodată decăzută din această stare. La fel nu se poare verifica dacă diploma primită de Ioan Vancsa a fost citită în fața Congregației nobiliare a comitatului, întrucât protocoul de ședintă dintre martie 1668-1671 lipsște, fiind pierdut la o dată imposibil de apreciat.
Formularistica, șablonul heraldic, este cel clasic, folosit din deceniul 4 al secolului al XVI-lea (n. 20), blazonul este unul foarte simplu, coiful este timrat de diadema regium, lamberchinii colorați, scut militar de culoarea cerului. Blazonul, acordat cu respectarea unor formalități era consemnat în Cărțile Regale, în cazul în care nobilul își putea permite plata acestui lucru. Blazonul era transmisibil, fiind asimilat bunurilor, se putea transmite pe cale sucesorală, urmașilor și moștenitorilor de ambele sexe „haeredibusque et posteritatibus (s. n.) ipsius/ipsorum utriusque sexus universis…”, deci și pe linie feminină, acest lucru fiind diferit de modul în care se proceda în restul Europei, și era datorat caracterului gentilic al familiei (n. 21). Diplomele de înnobilare menționau modalitățile de utilizare, în praeliis, torneamentis, duellis, monomachiis ac aliis quibusvis exercitiis nobilitaribus et militaribus, necnon sigillis, vexillis, cortinis, velis, auleis, annulis, domibus, clypeis, tentoriis, sepulchris…” dintre care unele erau desigur desuete (precum întrecerile cu lancea și turnirurile) dar trebuiau să descrie, împreună cu celelalte, un modus vivendi cavaleresc (n. 22) și nu arătau o pătrundere în rândul societății medievale, așa cum afirmă unii autori, în special localnici (n. 23). De altfel, toate diplomele armaliste emise pentru toți nobilii conțineau această expresie, nu toți primitorii ei intrând automat în rândul nobililor adevărați, istoricii consacrați sesizînd difernțele dintre categoriile de nobili din Transilvania și Ungaria.

Note:
1. Din păcate prof. dr. Ștefan Mariș nu a mai apucat să vadă, deși și-a dorit enorm, publicarea și traducerea diplomei familiei sale pe linie maternă. Mulțumirile noastre se îndreaptă fratelui lui Ștefan, Ion Mariș (coord. Editura „Valea Verde”), care, cu amabilitate, ne-a pus la dispoziție imaginea diplomei familiei.
2. Livia Ardelean p. 513, pe https://eda.eme.ro/bitstream/handle/10598/30614/EME_BethlenErdelye_042-ArdeleanL-PoliticaEconSiMilitFataDeComitatulMaramures.pdf?sequence=1&isAllowed=y
3. Livia Ardelean, Gabriel Bethlen și politica economică și militară față de Comitatul Maramureș, în volumul „A Bethlen Gábor trónra lépésének 400. Évfordulóján rendezett konferencia tanulmányai.”, Cluj-Napoca 2014, p.513
4. Date istorice, p. 10
5. Ibidem, p.8
6. Ioan cavaler de Pușcariu, Date istorice privitoare la familiile nobile române, Tiparul Tipografiei arhidiecezane Sibiu, 1892, p. 9
7. Pușcariu, op. cit. p. 2
8. Ioan Mihalyi de Apșa, Diplome maramureșene, nr. 20
9. Pușcariu, op. cit,
10. Ioan Drăgan, pe http://muzeulbanatuluimontan.ro/images/ro/Biblioteca_electronica/Volume_publicate/Itinerarii%20istoriografice.%20Studii%20%C3%AEn%20onoarea%20istoricului%20Costin%20Fene%C5%9Fan,%20volum%20%C3%AEngrijit%20de%20Dumitru%20%C8%9Aeicu%20%C
11. Ibidem
12. Ibidem
13. Ibidem; Ionuț Costea, Solem virtutem et nomen bonorum. Nobilitate, Etnie, Regionalism în Transilvania Princiară (sec. XVII), Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2005, p. 42-44
14. Teodora Ligia Drăghici, Confirmări ale nobilității solicitate autorităților comitatense în cursul secolului al XIX-lea de către reprezentanți ai familiilor de origine română înnobilate în secolele XVI_XVIII, , pe http://www.bcut.ro/dyn_img/Analele%20Banatului%20Arheologie-Istorie/Analele%20Banatului%20S.N.%20XX%20%E2%80%93%202012/20_Draghici.pdf
15. Ibidem
16. Tiron, op, cit.
17. Livia Ardelean, Populația impozabilă a comitatului Maramureș la mijlocul secolului al XVI-lea, în Revista arhivei maramureșene, nr.5/2012, p. 18
18. Livia Ardelean, Istoria economică și socială a Maramureșului între 1600-1700, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2012, p. 105
19. Constituțiile Aprobate ale Transilvaniei 1653, Editura Dacia , Cluj-Napoca, 1997, p. 108
20. Tiron, op. cit.,
21. Ibidem
22. Ibidem
23. Ilie Gherheș, Familia Gherheş de Sarasău – de la Diploma angevină din 24 iunie 1360, la Diploma armalistă din 1 mai 1625 (inedită). Primenirea timpului istoric, în Revista Arhivei Maramureșene, nr. 9/2016.

Dr. Livia Ardelean
(articol publicat în Revista Arhivei Maramureșene, nr. 14/ 2021, Baia Mare)

Livia ARDELEAN s-a născut în Sighetu Marmației, este absolventă a Facultății de Istorie și Filosofie, Cluj-Napoca, specializarea Istorie, promoția 1992. De la absolvirea facultății a lucrat ca și arhivist la Arhivele Naționale Cluj, fiind actualmente consilier superior la Serviciul Județean Cluj al Arhivelor Naționale.
Doctor în istorie din anul 2011, cu tema „Istoria economico – socială a Maramureșului istoric în secolul XVII” (coordonator științific Acad. Prof. dr. Ioan Aurel Pop), d-na Livia Ardelean este colaborator permanent la Revista Arhivei Maramureșene, editată de colectivul Serviciului Județean Maramureș al Arhivelor Naționale și al revistei Memoria Ethnologica, editată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș. Este autoare a numeroase studii privind istoria Maramureșului, în special în sec. XVII-XVIII, având preocupări de istorie a Ardealului și Maramureșului în epoca medievală, premodernă și modernă. Este preocupată de publicarea de documente medievale, de științele auxiliare ale istoriei, de istoria populației germane din Ardeal precum și de arhivistica internațională, în special de cea din spațiul german, participând și la întâlniri internaționale pe această temă.

Identitate nobiliară în secolul al XVII-lea: Diplomele armaliste ale familiilor Buffte și Vancsa (autor, Dr. Livia Ardelean)