O fotografie făcută de prof. dr. Mihai Dăncuș, probabil în anul 1994, în imagine fiind domnul Francisc Nistor împreună cu doamna Georgeta Stoica în Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș”, din Sighet.

Francisc Nistor (1908-1997), etnograf, profesor, fotograf, arheolog etc., personalitate marcantă a Sighetului, a demarat în anul 1954 „acțiunea care va duce la refacerea nucleului colecțiilor Muzeului Maramureșului”, iar „din anul 1956 funcționează legal ca angajat al Muzeului Maramureșean cu schemă funcțională și buget (Mihai Dăncuș).

Georgeta Stoica (născută în 24 ianuarie 1932), muzeolog, membru al Academiei Române din anul 2016, mulți ani fiind în importante funcții atât în Ministerul Culturii cât și la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București. Doamna Stoica are aproape 90 de ani și trăiește la București.

Completările cititorilor la această fotografie sunt binevenite.

 Salut, Sighet!

NR: Foto Mihai Dăncuș, din arhiva regretatului prof. dr. Mihai Dăncuș. 

Fotografie de referință cu sigheteni (nume importante în cultura locală) participanți la expoziția sculptorului Ion Bledea din anul…. 1987.

Sculptorul Ion Bledea (în stânga imaginii) alături de (de la stânga la dreapta) Gheorghe Mihai Bârlea, Mihai Dăncuș (┼) și dr. Victor Pop (┼).

Completările cititorilor la această fotografie sunt binevenite.

Salut, Sighet!

NR: Fotografie din arhiva sculptorului Ion Bledea.

Sub genericul „Muzeul Satului în sărbătoare”, duminică, 23 mai 2021, a avut loc ceremonia oficială de deschidere a evenimentelor ocazionate de aniversarea a 40 de ani de la inaugurarea Muzeului Satului din Sighet. Evenimentele se vor încheia duminică, 30 mai 2021.

Ceremonia de azi a cuprins două momente dedicate personalității prof. dr. Mihai Dăncuș, respectiv, expoziția In memoriam Mihai Dăncuș și sfințirea unei troițe închinate memoriei fostului director al Muzeului Maramureșean din Sighet (1977-2011). De azi, Muzeul Satului poartă numele „Mihai Dăncuș”.

Foto & Video, Sorin MARKUS

„Ceea ce este interesant la muzeu nu este faptul, care e poveste ca oricare alta, ceea ce interesează este felul cum realitatea a fost văzută și interpretată, cum sufletul artistului s-a coborât în lumea aceasta, cum a înțeles-o, cum a reprodus-o, întrebuințând nota acea personală ce se găsește în sufletul oricărui om care este într-adevăr om”. (Nicolae Iorga)

A face un muzeu înseamnă „a-l intui, imagina, contura, conduce „spre“, şi nu a consuma bruma de „energie fină“ cu care te-a înzestrat Dumnezeu pentru a avea grijă de frecvenţă, dacă „s-a tras apa“ la closet, dacă oamenii se înţeleg, dacă oamenii vor să se înţeleagă, dacă treburile sunt bine repartizate şi realizate până la ultimul chiţibuş”. (Horia Bernea, Câteva gânduri despre muzeu, cantităţi, materialitate şi încrucişare. Interviu consemnat de Bianca Stuparu)

Anul acesta, Muzeul Maramureșan sărbătorește 40 de ani de la deschiderea oficială a Muzeului Satului Maramureșean. La 30 mai 1981, sub egida Consiliului Naţional Român ICOM, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Muzeelor, a fost inaugurat Muzeul satului maramureșean de la Sighetu Marmației, un proiect de anvergură care a situat municipiul nostru și Maramureșul pe harta Europei și a lumii. Cu acest prilej, Muzeul Maramureșan are onoarea să vă invite, în perioada 23 – 30 mai 2021, la manifestările organizate sub denumirea „Muzeul satului în sărbătoare”. Ceremonia oficială de deschidere a evenimentelor va avea loc în data de 23 mai 2021, începând cu ora 14.00.

În cadrul acestei sărbători, câteva momente vor fi dedicate personalității Profesorului Mihai Dăncuș. Azi, ca o recunoaștere a întregii sale activități, ca un omagiu aceluia care, prin valoarea sa profesională, a contribuit în mod esențial, timp de aproape patru decenii, la dezvoltarea, valorificarea și consolidarea a tot ce înseamnă azi Muzeul Satului Maramureșean din Sighetu Marmației, în Consiliul de Administrație al Muzeului Maramureșan a fost aprobată schimbarea denumirii Secției în aer liber în Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș”.

Anul acesta, Muzeul Maramureșan sărbătorește și 50 ani de la deschiderea Muzeului Etnografic al Maramureșului, al cărui întemeietor a fost Francisc Nistor, cel care a colindat satele Maramureșului aducând piese etnografice și de artă populară de mare valoare și care se vor constitui în viitorul muzeu. După amplul proiect de organizare a expoziției pavilionare, la imboldul Profesorului Gheorghe Dăncuș și ajutat de colegul său, Profesorul Beres Iosif, începe acțiunea de identificare a unui teren pentru constituirea viitorului Muzeu al satului maramureșean, numit atunci Muzeul arhitecturii populare maramureșene. În toate aceste acțiuni este implicat și tânărul, pe atunci, Mihai Dăncuș. Etapa în care Francisc Nistor a predat ștafeta mai tânărului coleg, Mihai Dăncuș a fost cea mai înfloritoare, muzeul cunoscând cea mai amplă dezvoltare și recunoaștere atât pe plan național, cât și internațional.

Ca o recunoaștere a întregii sale activități culturale și muzeistice, numit de însuși Profesorul Mihai Dăncuș „întemeietor al muzeologiei maramureșene și românești”, Consiliul de Administrație al Muzeului Maramureșan a hotărât schimbarea denumirii Secției de Etnografie – Expoziția pavilionară în Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor”, urmând ca o sală din cadrul acestei expoziții să poarte numele Gheorghe Vornicu, director întemeietor al primului muzeu etnografic la Sighetu Marmației, deschis la 7 septembrie 1926 și care a funcționat pentru o scurtă perioadă de timp.

La trecerea sa în eternitate, un om lasă după sine amintirile vieții și faptelor sale în mintea și sufletul celor care l-au (re)cunoscut – familie, prieteni, colegi. Toate aceste amintiri sunt trecătoare, dar faptele nu pier definitiv. Ele sunt durabile, nepieritoare, deoarece ceea ce lăsăm în urmă sunt chiar instituțiile pe care le slujim.

Manager interimar
Dr. Mirela Ana BARZ

***

Publicăm răspunsul domnului profesor universitar dr.  Ioan Opriș – fost ministru secretar de stat in Ministerul Culturii, întemeietorul Muzeului Cotroceni, prieten apropiat al domnului Dăncuș – la această invitație.

Stimată doamnă directoare Mirela Ana Barz, am primit invitația de a participa la programul interesant dedicat unor momente esențiale din istoria Muzeului pe care-l conduceți. Sunt onorat de gestul Domniei voastre și mai ales sunt foarte impresionat de decizia acordării numelor iluștrilor înaintași – Gheorghe Vornicu, Francisc Nistor și Mihai Dăncuș – principalelor secții ale muzeului. Acesta este un gest cu multiple semnificații de ordin etic și moral, datorat celor care, înaintea intereselor proprii, au pus pe acelea ale Maramureșului, făcând eforturi mari pentru a consolida demersul de identitate și de respect pentru înaintași. Felicit așadar Consiliul de administrație și pe susținătorii deciziei, pe domnul primar al municipiului Sighetu Marmației, pe ceilalți lideri ai comunității, care au încurajat recunoașterea publică prin onorarea celor trei fruntași ai muzeografiei maramureșene. Pentru cultură și pentru viața comunității maramureșene, dar și pentru istoria muzeografiei naționale, decizia în cauză are o valoare semnificativă, arătând aprecierea de care trebuie să se bucure cei care au stăruit energic și perseverent pentru ca semenii lor, cei de acum și din viitor, să își recunoască, prin mărturii istorice, înaintașii și tradițiile,consolidându-le acestora identitatea și mândria de a fi români. Sugerez, totodată, ca secției de Istorie naturală, Consiliul de administrație să analizeze posibilitatea de a i se atribui numele prestigiosului muzeograf Iosif Bereș, specialist cu mari merite în constituirea de patrimoniu și în educația ecologică a semenilor.

Doamnă directoare, sper să mă bucur pe deplin, la Sighet, de săptămâna dedicată Muzeului pe care îl conduceți.

Cu alese salutări, prof.univ.dr. Ioan Opriș

Trei decenii s-au scurs de la izbucnirea Revoluției la Timișoara. În ziua de 20 decembrie 1989, după proteste de mai mică amploare care au început în 16 decembrie 1989, dar cu peste 70 de morți și aproape 300 de răniți, toți locuitorii orașului au ieșit în stradă; în jur de 100.000 de oameni au proclamat Timișoara oraș liber de comunism. Timișorenii, deși izolați de restul țării, au înființat în ilegalitate un partid al lor, Frontul Democrat Român. Armata, trupele MI și cele de securitate se retrăseseră în cazărmi.

În țară, doar cei care ascultau mai ales Radio Europa Liberă, realizau că se întâmplă ceva foarte grav acolo. Sighetul era încă liniștit, doar în unele familii – acolo unde se recepta, pe diverse căi, mesajul din mass media internațională – se analiza tacit revolta din Tmișoara, se făceau supoziții și se miza pe glasnostul și perestroika lui Mihail Gorbaciov, aflat în vădită cotradicție cu Nicolae Ceaușescu. Marea majoritate a populației încă nu spera la evoluția ulterioară, incredibilă, a evenimentelor!

Salut, Sighet!

NR: Foto – Mihai Dăncuș, din arhiva Muzeului Maramureșului. Sighetenii au ieșit în centrul orașului în ziua de 22 decembrie 1989.

Nu m-am considerat niciodată o mare admiratoare a tradiționalului, până acum nimic nu m-a impresionat în mod special. Însă, făcând parte din echipa Euroscola CNDV, lucrând la proiectul național „Educația schimbă vieți” pe care noi l-am numit „Prin tradiție și educație spre autenticitate și bunăstare”, am descoperit un univers nou, nebănuit, iar prin ochii domnului Mihai Dăncuș, o enciclopedie a etnografiei, încep să privesc satul maramureșean la alte dimensiuni.

Toată informația pe care am asimilat-o, toate sentimentele pe care le-am trăit, m-au copleșit, mi-au deschis ochii spre noi idealuri, m-au ajutat să evoluez, să mă dezvolt pe plan personal, mai ales spiritual. De aceea, Euroscola va rămâne pentru mine o echipă de suflet, un proiect cu, despre și pentru elevi dornici să învețe, să se descopere, să își găsească chemarea profesională și să muncească pentru a fi cei mai buni. Plecăm, precum Mihai Dăncuș odinioară, ca să învățăm și ne întoarcem pentru a oferi Maramureșului, cu aceeași dăruință și iubire tot ce am dobândit și merită transmis și altora. Să știi să păstrezi tradiția, să o transmiți mai departe e o formă de educație.

Prin activitățile pe care le-am realizat la Muzeul Maramureșean, la Centrul Cultural, la școlile din Sighet și împrejurimi, la Facultatea de Geografie, pe Valea Cosăului, în satele Sârbi, Budești, Călinești, am încercat să aplicăm cuvintele domnului prof. dr. Mihai Dăncuș: „Toți suntem buni la ceva. Trebuie doar să descoperim talentul și să-l dezvoltăm.” Astfel, prin discuții deschise, dezbateri, ateliere, discursuri sau discuții cu absolvenți ai liceului nostru, ne-am documentat, am aflat și am fost încurajați pentru a alege un drum profesional de la a cărui lumină să nu ne îndepărtăm. Cel mai mult ne-au încurajat cele două coordonatoare ale proiectului, prof. Cornelia Hotea și prof. Luminița Colopelnic, cărora le mulțumim că ne-au ales, că au recunoscut talantul din noi, cei 20 de elevi din echipa de proiect.

Întâlnirile cu meșteșugari, artiști, profesori, muzeografi, arhitecți și alți specialiști în diverse domenii m-au ajutat să înțeleg rolul educației, ba mai mult, cât de important este ca aceasta să fie constantă în viața individului, tocmai pentru a nu-și pierde identitatea. Afirm aceasta, convinsă fiind că educația este cea care îl definește pe om căci numai prin intermediul educației putem fi piesa care să schimbe în bine societatea în care trăim.

La sfârșitul proiectului #EuroscolaRo2019, ne așteptăm ca tinerii cu care ne-am întâlnit în desfășurarea activităților, să realizeze cât de importantă este o educație bună, câtă însemnătate are alegerea unei profesii, prezența disciplinei și a unui ideal și cât de remarcabili sunt oamenii care dau dovadă de toate acestea și mai mult, le pun în slujba comunității. Sfatul meu, ca membru al acestui proiect, este: „Visați, învățați, plecați dacă asta vă doriți, dar întoarceți-vă acasă și faceți din acest loc un ideal al tinerei generații!”

Carla POP
clasa a XI-a C
C. N. „Dragoș Vodă”

P. S.: Proiectul s-a încheiat, dar jurnalul „Educația schimbă vieți” continuă.

”Mihai, Te-am rugat să mă anunți când vrei să pleci!”

Mihai Borodi – coconul artist

”Artiștii sunt copiii lui Dumnezeu” spuneam când alți colegi îmi reproșau că ”De ce Mihai este scutit de condică?!!”. Da, și noi suntem copiii Domnului, dar altfel… mă bâlbâiam eu încercând să justific statutul special pe care i l-am creat lui Mihai.

La început a făcut Școala tehnică de arhitectură la București după care a venit la muzeu. După câţiva ani s-a înscris la Institutul de Arte plastice „Nicolae Grigorescu”, Facultatea de Arte decorative, Secţia ceramică – sticlă. Pasiunea lui fiind sculptura a trăit ca student prin atelierele sculptorului Gheorghiță, care l-a apreciat şi l-a îndrăgit foarte mult, dar și ale altor artiști ai vremii.

Și-a iubit părinții până la venerație. Erau ființe firave, bolnăvicioase pe care le-a ocrotit şi s-a rugat pentru sufletul lor.

Mihai a fost dominat prin educaţie de o puternică credinţă religioasă. Biserica greco-catolică fiind interzisă, Mihai a frecventat cu regularitate biserica romano-catolică, ca şi alţi români din Sighet şi împrejurimi. După moartea părinţilor, a rămas în grija mătuşilor sale devotate. A avut o adevărată veneraţie faţă de uncheşul Gheorghe – Gheorghe Borodi din Vad, maistărul de porţi pe care l-a luat sub ocrotire Francisc Nistor la sugestia lui Vida Gheza. Fery Baci asculta de Vida Gheza, preţuindu-l pentru omenia şi prietenia sa.

Aşa a intrat şi Mihai în atenţia noastră. Talentul şi ambiţia l-au determinat să-şi contureze personalitatea artistică. Frecventa cercurile de tineri artişti din Sighet, cu permanente încercări spre Baia Mare şi Bucureşti. De aici începe şi o schimbare radicală în comportament, fiind influenţat în special de Mihai Olos, care era în mare vogă.

I-am intuit drama şi am încercat cu delicateţe să îl fac să înţeleagă că fiecare artist are personalitatea şi destinul lui. Nu realizam suferinţa în care se găsea din cauza staturii sale. Se îndrăgostea mereu de fete mult mai înalte decât el, care nu ştiau să-i preţuiască sentimentele. A suferit cumplit şi din această cauză.

Mihai devine la un moment dat victima „Casei Poporului”. Salariile la muzeu erau foarte mici. Toţi eram tineri şi nu aveam alte surse de finanţare. Mai scriam câte un articol la ziar, participam la o emisiune la radio sau televiziune şi aşa ne mai completam veniturile. Această nemulţumire l-a determinat pe Mihai să îşi caute altă sursă de existenţă. Într-o zi îmi spune că are un salariu de 10.000 lei (în timp ce salariul la muzeu era între 1.000-2.000 lei). A fost angajat la o unitate nou creată în Sighet care lucra pentru Casa Poporului piese mari din marmură şi/sau piatră de Viştea. Lucrările artistice făcute de Mihai s-au plătit bine, dar şi munca era pe măsură. Lucra 10-12 ore pe zi, înghiţind praf de piatră fără să beneficieze de o minimă protecţie.

Acum, intrând în diverse anturaje, încep şi competiţiile bahice, care întotdeauna se finalizau rău.

După Revoluţie, a plecat în Franţa, stabilindu-se la Dijon, prin căsătoria cu o artistă. Revenea des în ţară, mă ţinea la curent cu viaţa lui, până la un moment dat când s-a întrerupt totul. Eu m-am retras prin pensionare, iar Mihai nu m-a mai căutat.

La muzeu a fost muzeograf corect, care şi-a făcut datoria. Muzeul era la începuturi. Desenele şi planurile la câteva case pe care i le-am sugerat le-a făcut cu corectitudine şi cât se poate de minuţios. Totdeauna dorea să facă ceva deosebit, ori munca de muzeograf era standardizată şi plictisitoare dacă nu o abordai creativ. A fost corect şi cinstit în toată perioada în care a lucrat la muzeu. A reuşit să se impună în Sighet prin creaţiile sale: mozaicuri de mari dimensiuni, sculptură monumentală de anvergură. A înnobilat oraşul (parcurile, scuarele etc.) cu lucrări de sculptură monumentală. A organizat expoziţii în ţară şi peste hotare. S-a impus prin creaţia sa. Ultima lucrare a fost bustul lui Mihai Eminescu, sculptat cu mare forţă în marmură albă. I-am sugerat o galerie de portrete cu personaje maramureşene.

În ultimii ani mă evita. Nu ne mai vizita nici acasă inopinat şi la ore târzii. Se ruşina când ne întâlneam. Mă îmbrăţişa şi aşa scund cum era mă strângea cu o forţă greu de imaginat. Erau gesturi tăcute ale unui limbaj sentimental. Era interesat de fetele mele şi de evoluţia lor.

I-am intuit drama pe care o trăia. Simţeam că se va sfârşi aşa cum s-a şi întâmplat. I-am spus deschis câteva lucruri, într-o discuţie bărbătească între noi…. A lăcrimat tăcut.

Te-ai dus Mihai aşa cum nu trebuia. Mai aveam multe să ne spunem şi chiar să ne sfătuim în problema Maramureşului.
Te îmbrăţişez, Mihai!

Mihai DĂNCUȘ, 10 mai 2019

foto: ”Salut, Sighet!”

Ioan Dăncuș, fiul profesorului de matematică Ioan Dăncuș (azi pensionar), este un tânăr extrem de bine cotat în fizica europeană.

După absolvirea Liceului “Dragoș Vodă” în anul 1998, a urmat Facultatea de Fizică a Universității București și, evident, a obținut doctoratul în anul 2011. Lucrarea de doctorat “Nonlinear optics in nano-structures”, coordonată de Acad. Prof. V. I. Vlad, a fost apreciată cu distincția “Cum laude”.

Ioan Dăncuș n-a părăsit, din fericire, țara, își continuă munca aici, lângă București, în zona spectaculoasă a fizicii nucleare din complexul Măgurele. Ca o mică paranteză, la Măgurele am mai avut sigheteni cu rezultate deosebite, dar, în mod sigur, Ioan Dăncuș este unul dintre cei mai importanți oameni de știință care ne oferă ocazia să ne bucurăm că și din Sighetul nostru extrem de izolat se nasc minți luminate.

Completând biografia fizicianului nostru, menționez că la ora actuală Ioan Dăncuș mai este și profesor asociat la Universitatea Politehnică București (Facultatea de Științe Aplicate și Facultatea de Mecatronică) și la Universitatea de Vest Timișoara (Facultatea de Fizică), la programele de Master.

La ora actuală, Ioan Dăncuș lucrează oficial la Institutul Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN – HH) Măgurele, în cadrul proiectului ELI – NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics) și, după cum menționam, se ocupă de implementarea celui mai mare laser din lume, realizat din fonduri europene, ce va fi axat pe cercetări la vârf în acest domeniu. Infrastructura ELI – NP de fapt va crea un super – centru european unde se vor face cercetări de fizică fundamentală, fizică nucleară inovativă, astrofizică și se vor pune bazele unor aplicații vizând materialele nucleare, managementul materialelor radioactive, știința materialelor, etc.

Se poate face performanță și în România?! Există domenii – de nișă sau nu – în care avem ceva important de spus? Ne va răspunde – în mod cert – sigheteanul de la Măgurele!

Ion Mariș (IM): Familia Dăncuș, cu vechi rădăcini maramureșene, are resurse în toate… domeniile? :))
Ioan Dăncuș (ID): Se pare că da. Bunicul a fost preot, tata este profesor de matematică, unchiul meu, Mihai, este unul din marii etnografi ai lumii. Din generația mea suntem împrăștiați pe toate domeniile, de la arhitectură la fizică.

IM: Pentru că suntem focalizați pe anul Centenarului dragoșist, spune-mi, te rog, cum îți amintești azi, sfârșitul sec. XX la Sighet, la ”Dragoș Vodă”!
ID: Noi eram o clasă foarte unită în de toate. Nu cred ca eram foarte diferiți de cei de astăzi doar că modurile de lucru erau diferite. Ne plăcea să învățăm la materiile care ne atrăgeau, uneori eram în competiție. Găseam o serie de motive să fim împreună și de foarte multe ori asta se întâmpla la liceu și după program, de la laboratorul de informatică la sala de spectacole.

IM: Ce te-a învățat liceul și pe cine “acuzi” de cele mai frumoase “pledoarii” pentru educație serioasă?
ID: Cred că cel mai important dascăl pentru mine a fost Ovidiu Roșca. Am învățat de la el o gândire structurată în algoritmi și asta mă ajută și în ziua de astăzi. Îmi amintesc cu plăcere și de profesoara de română Doina Voina: deși eram o clasă de reală mereu găsea un mod prin care să ne provoace și să dezvolte în noi o gândire critică.

IM: Ce înseamnă Sighetul, Maramureșul, pentru tine?
ID: E locul unde-mi aduc aminte de bunicii mei. Îmi e dor de poveștile și de perioada de când eram mici. E perioada de adolescență cu multe întrebări și o groază de timp pentru răspunsuri. Trebuie să recunosc că m-am îndepărtat de el și resimt agitația zilelor de astăzi.

IM: De ce a urmat – în parcursul tău educațional – Bucureștiul și nu… Clujul?
ID: Eu am vrut să vin la București pentru că am înțeles că Facultatea de Fizică de aici era mai bună pe vremea aceea. Și am mai avut un motiv despre care vă povestesc imediat.

IM: De ce fizica și nu alt domeniu poate mai… “modern”, mai… “cool”?
ID: Îmi plăcea foarte mult informatica dar am fugit de ideea de a-mi petrece toată viața în fața unui calculator. Am descoperit fizica împreună cu domnul profesor Cornel Vereș, care-mi era vecin și care a reușit să vadă în curiozitatea mea un motor pentru a mișca mecanismele necesare înțelegerii universului prin intermediul fizicii. Până să-l întâlnesc nu-mi plăcea deloc acest domeniu. Cred foarte mult în importanța oamenilor și a relațiilor în evoluția mea. Dacă nu-l întâlneam pe Cornel Vereș, cu siguranță drumul meu era diferit.

IM: Din unele mici istorisiri “discrete” despre activitatea ta din anii studenției, se pare că ai cochetat și cu… foto-jurnalismul. Ai fost tentat să mergi pe direcția jurnalismului?
ID: Dragostea pentru fotografie mi-a fost insuflată de unchiul meu, Mihai, încă de când eram mic și-l vedeam mereu cu aparatul de fotografiat la gât și îi admiram fotografiile din diversele albume. Era o plăcere pentru mine să stau în biblioteca lui și să mă uit ore în șir în albumele diverșilor artiști. Primul aparat l-am cumpărat din banii strânși din reciclat sticle (și cu o contribuție substanțiala de la tata). Mi-am dorit să fac fotografie de presă din liceu. Presa centrală este la București și din acest motiv mi-am dorit să fac facultatea la București. Fizica era doar o altă pasiune care să mă facă să înțeleg mai bine arta fotografică. Cred că e foarte important să te dedici domeniului pe care vrei sa-l practici. Din momentul în care am decis să fac fizică, prin cercetare în acest domeniu, am renunțat total la fotografie. Simțeam că dacă o să fac fotografie doar ca un hobby voi pângări arta fotografică și munca mea de până atunci și am decis să renunț complet. Nu-mi pare deloc rău. A fost o etapă boemă din viața mea și cred că a avut o contribuție majoră la construcția mea ca om.

IM: Când ai realizat că ești “destinat” performanței în fizică?
ID: Nu cred că am realizat acest lucru încă. Cred că, prin multă muncă și responsabilitate, pot să fac ceva pentru omenire prin acest domeniu dar nu cred că sunt destinat unei performanțe.

IM: Ai ajuns – în prima etapă – la Măgurele, la Institutul Național Pentru Fizica Laserelor Plasmei și a Radiației. A fost cea mai bună… ofertă?
ID: A fost o ofertă de nerefuzat. Lucram la diplomă în domeniul holografiei și într-o zi, profesorul mi-a aranjat o întâlnire cu Academicianul Valentin I. Vlad care conducea grupul de Optică Neliniară și Informațională din cadrul acestui institut. Acesta a scris prima carte de Holografie din România și o citisem în bibliotecă. Ne-am înțeles din primele clipe. Domnul Profesor Vlad a fost mentorul meu de atunci încolo. În primul rând, cum îi plăcea să spună, m-a recuperat pentru fizică, în acea perioadă fiind pe punctul de a mă angaja ca fotograf de presă. Toată perioada colaborării cu dânsul a fost pentru mine o perioadă de formare. El mi-a adus aminte de bucuria de a cunoaște universul prin intermediul fizicii. Dar tot de la el am primit o serie de lecții despre demnitate, colaborare și diplomație. Sunt cel care sunt astăzi și datorită lui.

IM: Și iată-te la ELI – NP, la Institutul Național ”Horia Hulubei”. A fost o selecție, o competiție, cum s-a întâmplat?
ID: Am trecut printr-un interviu de angajare. Nu a fost foarte complicat pentru că eram unul din puținii care aveau o specializare în laserele de mare putere. Oricum mă pregătisem pentru acest interviu citind cam tot ceea ce am găsit la acel moment disponibil despre proiect. Cred că una din lecturile cele mai interesante pentru pregătirea acelui interviu a fost ”The White Book of ELI Nuclear Physics” (o găsiți online pe site-ul nostru).

IM: Dă-ne, te rog, câteva detalii despre importanța acestui proiect ELI – NP!
ID: Pentru comunitatea științifică acesta este centrul unde se va face cercetare de fizică nucleară folosind lumina. Avem cel mai puternic laser din lume la acest moment și se va construi și o sursă gama cu caracteristici unice în lume. Cred că unul din lucrurile importante pentru România este că demonstrăm că se poate.

IM: Cine sunt beneficiarii direcți și imediați ai cercetărilor voastre?
ID: ELI-NP va fi un centru de cercetare deschis oamenilor de știință din toată lumea. Întreg centrul este construit pe baza necesităților comunității științifice în acest domeniu. Din punct de vedere al cercetărilor, acestea vor fi dintr-o paletă foarte largă. Îmi place să spun că cercetătorii au două tipuri de întrebări: de ce? și cum?.

”De ce?” este partea care se referă la de ce este universul așa cum este. Este curiozitatea. Sunt întrebările fundamentale.

”Cum?” este partea care se referă la cum putem să facem. Este partea creativă. Este știința aplicată.

La ELI-NP, prin cercetările noastre, ne adresăm ambelor domenii. În știința fundamentală de exemplu, studiem modul de formare al particulelor din vid, materia întunecată, structura nucleară etc. Reușim să atingem granița cunoașterii și probabil vom reuși să ajungem să răspundem la întrebări pe care acum nici măcar nu le avem. În domeniul aplicativ ne dorim să studiem materiale în condiții extreme, de exemplu pentru călătoriile în cosmos. De asemenea, ne dorim să dezvoltăm aplicații pentru medicină, de la zona de diagnoză, prin imagistică medicală (surse noi, radioizotopi etc.) până la tratament, prin noi tipuri de fascicule pentru radioterapie.

Nu trebuie neglijat faptul că o serie de soluții pe care le dezvoltăm pentru desfășurarea experimentelor își pot găsi aplicații în viața de zi cu zi. Să nu uităm că internetul pe care-l știm astăzi a plecat de la CERN unde a fost dezvoltat pentru comunicarea dintre echipele de cercetare.

IM: Te întreb, și nu doar retoric: se poate face performanță în România și… unde?
ID: Da. Oriunde. Performanța cred că ține de o stare de spirit și de dorința de perfecționare. Trebuie doar să nu acceptăm starea de spirit ”merge și așa”. Se poate face performanță în inginerie de înalt nivel, în fizică, în informatică, în artă, dar cred că e foarte important să înțelegem că se poate face performanță în agricultură, în turism, în dezvoltare urbană. Există performanță la nivel de individ și performanță la nivel de echipe, de instituții. România are foarte mulți indivizi performanți. Eu am norocul să lucrez într-o echipă performantă.

IM: Ești și profesor asociat la două universități de prestigiu, din București și din Timișoara. Sunt interesați tinerii de domeniul… științei? Întreb asta deoarece era la un moment dat moda medicinei, dreptului etc. în topul carierelor pentru tineri.
ID: Există un foarte mare interes pentru inginerie, ceva mai puțin pentru chimie și ceva mai puțin pentru fizică. În acest moment, există o foarte mare cerere pe piața muncii pentru ingineri și asta se vede și în interesul tinerilor pentru acest domeniu. Cred că acum o carieră în domeniul IT este în topul tinerilor din România. Este oarecum păcat că nu se promovează mai puternic Fizica și modul în care aceasta îți poate deschide o carieră interdisciplinară. De exemplu, avem econofizica, știință care aplică metode din fizică în probleme de economie.

IM: Care sunt preocupările tale extra-job la București?
ID: În ultima vreme, sunt foarte puține. Ne-am mutat în afara Bucureștiului și atunci, majoritatea activităților în București sunt la sfârșit de săptămână și sunt în general dedicate Teodorei, fiica noastră. Film, teatru de păpuși, încă suntem la vârsta la care căutăm diverse activități care să ne placă. Îmi place foarte mult să merg la munte și sunt scafandru brevetat. Altfel spus, îmi place să explorez. În ultimul timp, însă, nu am mai avut timp de partea asta.

IM: Nu ai avut oferte din afara țării, nu te-au tentat “străinii”?
ID: Am avut oferte, dar mereu am avut o ofertă mai bună în țară.

IM: Care sunt avantajele cercetărilor voastre pentru România?
ID: În domeniul cercetării civile, cercetarea este globală. Cred că în ziua de astăzi, toți cercetătorii au colaborări internaționale și lucrează în echipe internaționale. Dacă este să vorbim de partea aplicativă, rezultatele cercetărilor, în general, sunt foarte rapid aplicate de o industrie locală care este capabilă să colaboreze cu centrele de cercetare și să integreze rapid rezultatele într-un produs. Și noi ne dorim ca în jurul ELI-NP să se dezvolte o industrie locală și sunt o serie de programe în acest sens. În acest context, cred că cel mai mare avantaj pentru România, în acest moment, este că dezvoltăm și păstrăm cea mai importantă resursă pentru o țară, și anume, resursa umană. România este un mare producător de resursă umană de înaltă calificare. Prin centrul ELI-NP începem să o păstrăm local.

IM: Coeziunea științifică europeană este… durabilă? Poate fi globalizarea…. sustenabilă?
ID: După cum spuneam, deja există o globalizare a științei. Cred că poate fi sustenabilă o globalizare făcută cu sinceritate și cu un scop comun. Orice comunitate se bazează pe contribuția indivizilor ei. Asta presupune ca fiecare individ să contribuie cu ce are mai bun pentru îndeplinirea scopului comun. De exemplu, comunitatea științifică are ca scop comun, cunoașterea. Pentru globalizare, cred că un scop comun ar putea să fie… nu știu.

IM: Percepi diferențe, pe palierul cercetării, între Măgurele – București și marile centre universitare din vestul Europei?
ID: Subfinanțarea cercetării din România a dus la o serie de lipsuri și la o mai mare încrâncenare și frustrare. Vestul Europei cercetează într-un mod mai relaxat și din asta rezultă un curaj mai mare în abordarea unor teme complexe.

IM: Cercetările voastre sunt vizate și de alte… industrii?
ID: O serie de cercetări sunt vizate de industria spațială, de exemplu. De asemenea, o serie de cercetări pot să-și găsească aplicații în testări nedistructive în tot soiul de domenii industriale.

IM: Ai și un brevet de invenție, “Method and system for generating an ultrashort pulse monitoring beam”. Să traduc: Metodă și sistem pentru generarea unui puls ultrascurt pentru monitorizarea razei. E bine? Mai pe înțelesul tuturor, cum poate fi utilizată practic invenția ta?
ID: Este o invenție de nișă. Poate fi aplicată în monitorizarea parametrilor pulsurilor laserelor de mare putere. În momentul în care aceste lasere vor fi mai răspândite, se poate ca și invenția mea să-și găsească o aplicație mai largă.

IM: Ai foarte multe articole interesante, apărute în foarte multe publicații cotate internațional și ai participat la diverse conferințe internaționale. Sunt conștienți cei cu care colaborezi, cei care te apreciază că ești… român? Este corect apreciată – în lumea științifică – România?
ID: Da și da. Dar, așa cum am mai spus, globalizarea există în știință. Pentru colaboratori e mai important din ce țară ești pentru că intră în contact cu o altă cultură.

IM: Pentru a ieși un pic din zona de “confort” a interviului, te rog să-mi spui în ce/cine crede un fizician?
ID: Cred în responsabilitatea noastră, a tuturor. Legat de o forță mai presus de… orice, sunt încă în căutare. Cred că răspunsul la astfel de întrebări poate să vină din exterior, prin cercetarea științifică sau din interior, prin credință. Cu toții suntem în căutarea adevărului.

IM: Noi, la Sighet, după cum bine știi, suntem la capătul lumii din… centrul Europei! :)) Ce șanse avem să ajungem – pe bune – în centrul Europei?
ID: Cred că cel mai important lucru pentru progres este educația și resursa umană. Asta este valabil peste tot în lume. Pentru Sighet? Nu am soluții clare, dar cred că trebuie să ne bazăm pe tradiții și să promovăm identitatea noastră. Cred că trebuie să ne amintim cine suntem și ce ne face unici. Pare ciudat, dar tocmai prin identitatea noastră o să descoperim cât de apropiați suntem de ceilalți și nu o să ne mai simțim la capătul lumii. De exemplu, prelucrarea lemnului este o artă tradițională care ne face cinste peste tot în lume, nu doar în Europa și ne apropie cultural de țările nordice dar și de Japonia, Corea și China.

IM: Ce puncte forte crezi că are Sighetul?
ID: Oamenii, natura și istoria.

IM: Spune-mi, după părerea ta, trei – patru nume “grele”, performeri, absolvenți de “Dragoș Vodă”!
ID: Din generația apropiată mie cred că sunt foarte mulți performeri pentru că-mi amintesc cât de mult ne plăcea ce facem. Asta, în final, duce la performanță. O să mă limitez la cei din mediul academic pe care-i am mai aproape: Marius Leordeanu, Marius Bilașco, Norbert Petrovici, Raluca Arba. Sunt convins ca sunt mult mai mulți, dar am pierdut eu legătura cu ei.

IM: Îți mulțumesc mult, Ioan Dăncuș! Succes în domeniul tău de excepție și-ți doresc să nu-ți uiți niciodată… rădăcinile!
ID: Mulțumesc și eu!

Ion MARIȘ

Sâmbătă, 17 Noiembrie 2018, la Pensiunea Perla Sigheteană a avut loc evenimentul Moștenirea Mihai Pop, organizat de Asociația Academician Mihai Pop și finanțat de Consiliul Județean Maramureș. Scopul acestei întâlniri a fost prezentarea rezultatelor proiectului de recuperare și organizare a arhivei personale a profesorului Mihai Pop, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Născut în 1907 la Glod, cu o formare europeană la intersecția mai multor discipline – lingvistică, teoria literaturii, sociologie, etnografie și folclor, Mihai Pop a devenit pasionat la maturitate de semiotică și antropologie culturală și a fost printre cei care au importat idei din aceste discipline în mediul academic românesc. Pop a fost o personalitate socratică, cu o deosebită abilitate de a intra în dialog cu oameni din toate mediile sociale și de a influența destinele celor cu care intra în contact.

Mihai Pop a făcut parte din generația de intelectuali români care s-a afirmat între cele două războaie mondiale și este unul dintre interbelicii rămași în umbră. Recent descoperite, documentele lăsate în urmă de Mihai Pop vor fi puse la dispoziția publicului larg în cadrul Arhivei de Imagine a Muzeului Țăranului Român. Prelucrarea arhivei de către o echipă de cercetători printre care și Rucsandra Pop, nepoata profesorului, este un exercițiu de creativitate colectivă care completează portretul lui Mihai Pop așa cum era cunoscut. Fondul ascunde o bogată corespondență cu cercetători români și străini (printre care Harry Brauner, Constantin Brăiloiu, George Călinescu, Roman Jakobson, Piotr Bogatyrev, Julien Greimas, Allan Dundes, Margaret Mead sau Katherine), caietele de teren ale lui Mihai Pop din campaniile școlii de sociologie conduse de Dimitrie Gusti, lucrarea lui de doctorat care încă nu a fost publicată, documente legate de participări la congrese naționale și internaționale, telegrame, bilete de avion, notițe ale cursurilor pe care le-a audiat sau pe care le-a predat, liste de cărți, documente legate de activitatea lui la Institutul de Folclor și multe altele. Fiecare bucată din arhivă se poate transforma într-o carte.

Materialul documentar cercetat în cadrul proiectului cultural Moștenirea Mihai Pop, care s-a desfășurat pe parcursul unui an, a fost pus în valoare printr-o instalație performativă prezentată și la Sighet. Instalația este o combinație de materiale video realizate de colectiva Black Horse Mansion și intervenții ale actriței Grațiela Bădescu care recompune performativ portretul personal al academicianului pornind de la bucăți de corespondență și jurnale.

La eveniment au participat doamna Delia Suiogan, prodecanul Facultății de Litere Baia Mare, doamna profesoară Otilia Crăciun, domnul Mihai Dăncuș – apropiat al profesorului Pop, preotul Sorin Ferenț din Botiza, istoricul Andrea Dobes – Fürtös, muzeograf la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet, Iris Șerban de la Arhiva de Imagine din cadrul Muzeului Țăranului Român și din echipa de proiect: specialistul video Ana Banu, actrița Grațiela Bădescu, Alexandru Iorga, de la Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București.

Evenimentul a inclus și o vizită la Glod, satul unde s-a născut Mihai Pop și s-a desfășurat în preajma zilei în care faimosul cercetător maramureșean ar fi împlinit 111 ani.

Asociația Academician Mihai Pop este o organizație înființată în mai, 2017 de preotul Dan Ioan Sidău și Rucsandra Pop, care au fost și organizatorii evenimentului, pentru a oferi un cadru instituțional demersurilor legate de valorificarea moștenirii culturale a etnologului și folcloristului Mihai Pop.

Scopurile principale ale asociației sunt stimularea gândirii critice legate de moștenirea culturală lăsată de profesorul Mihai Pop, valorificarea acesteia și derularea de programe de cercetare în domeniul folclorului, antropologiei, sociologiei și istoriei, precum și în domenii conexe.

Rucsandra POP

În Sighetul începutului de secol XX, târgul avea loc pe „artera” principală. Cetățenii orașului și cei din împrejurimi, veneau să târguiască la oraș, în special, produsele care erau livrate direct din gospodăriile țărănești. În clădirile din imagine, cea mai veche farmacie din oraș și actualul Liceu „Taras Sevcenko”.

(Din arhiva prof. dr. Mihai Dăncuș)

Salut, Sighet!