Tragica beţie

Adulmecă-mi povara trădărilor de-a rândul,
beţia risipită prin fumul de ţigară,
păcatele cu fapta sau cu gândul
şi câte şi mai câte, rămase pe afară.

A vieţii mele haină e mult prea răvăşită
şi poate că-s tardive, aceste spovedanii,
cum nărăvaş e gândul ce duce în ispită,
spre doamna cea cu coasa, care-mi scurtează anii.

Dar nu-i aici sfârşitul, nici boala fără leac,
rostirea este apa cea limpede-n izvoare,
pădurea de pe Hera – mai creşte un copac
care reverberează-n cuvinte şi nu moare.

Căci numai prin cuvinte, pot să-mi plătesc greşeala
de a fi amant pe viaţă şi verbului supus.
Eu sunt, doar muritorul, ce nu cunoaşte fala.
Eu muşc din mărul vieţii, cel din Rona de Sus.

Aici și curge rostul, cel preschimbat în vin
şi în răchie tare, mustind a epitete.
Zâmbeşte chiar Esenin, înduioşat puţin
şi parcă te întreabă: „tu, tot mai scrii, poete?..”

Iar pentru toate-acestea, tu fă un semn în grindă,
dă cep de-acuma sticlei, vreau, iar să beau cucută,
în tragica beţie, mai adă-mi şi-o oglindă
ce nu mă recunoaşte şi mă priveşte mută.

***

Mihai Hafia TRAISTA (n. 15 iunie 1965, Sighetu Marmației, județul Maramureș) este un poet, prozator, dramaturg, publicist, jurnalist, grafician și actor amator român, de origine ucraineană.
Mihai Hafia Traista s-a născut pe data de 15 iunie 1965, în Sighetu Marmației. Fiul lui Mihai Traista și al Hafiei (născută Nistor), țărani din Rona de Sus.
A urmat cursurile școlii primare în satul natal, apoi a continuat studiile la Liceul „Dragoș-Vodă” din Sighetu Marmației, de unde este exmatriculat în clasa a X-a, reușind să termine treapta I de liceu la școala din Rona de Sus.
În continuare a urmat Școala Profesională de Lăcătuși-mecanici din cadrul Liceului Industrial Nr.1 din Baia Mare și un curs de bucătari la Școala Populară de Arte și Meserii din Sighetu Marmației, însă nu practică niciuna din cele două meserii.
În anul 1997 termină cursurile serale liceale la Grupul Şcolar pentru Industrie Mică şi Servicii din Sighetu Marmaţiei. În același an se înscrie la Facultatea de Litere a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, pe care o abandonează în al doilea an de studiu.
În anul 2010 absolvă Facultatea de Filozofie şi Jurnalism a Universității „Spiru Haret”, din Bucureşti, iar în anul 2012 Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universității Bucureşti.
În anul 2014 absolvă Masteratul de Strategii Comunicaţionale Interculturale a Facultății de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea Bucureşti. Tot în același an se înscrie la Şcoala Doctorală de Studii Literare şi Lingvistice a Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea Bucureşti.
În anul 2020 obține titlul de Doctor în Științe Filologice, cu teza „Ucrainenii și rușii. Reprezentări Imagologice”, sub îndrumarea prof. dr. Constantin Geambașu.

Înainte de revoluție lucrează ca țapinar la exploatările forestiere din județele Gorj, Caraș Severin, Arad; muncitor necalificat pe diferite șantiere de construcții (Drobeta Ternu Severin, Iași, Vaslui, Oradea, Aiud, Baia Mare); vagonetar în minele din Valea Jiului (Dîlja, Livezeni, Bărbăteni); muncitor la diferite CAP-uri din județele Timiș și Tulcea; cioplitor în piatră, zugrav, etc.
1989 – 1991 – magazioner/ casier plătitor – I.F.E.T Sighetu Marmaţiei;
1991 – 1998 – militar angajat – Poliţia de frontieră Sighetu Marmaţiei;
1998 – prezent – redactor – revista literară a scriitorilor ucraineni din România Наш Голос – Uniunea Ucrainenilor din România;
2004 – 2012 – vicepreşedinte – Asociaţia Dascălilor Ucraineni din România;
2012 – prezent – redactor şef – revista literară Mantaua lui Gogol;
2012 – prezent – preşedinte – Asociaţia Cultural Creştină a Ucrainenilor din România „Taras Şevcenko”;
2011 – 2019 – vicepreşedinte – Filiala Bucureşti a Uniunii Ucrainenilor din România;
2013 – prezent – director – Editura „Mantaua lui Gogol”;
2014 – 2016 – consilier – Parlamentul României, Camera Deputaţilor;
2015 – prezent – vicepreşedinte – Uniunea Ucrainenilor din România;
2015 – prezent – preşedinte – Comisia de Cultură a Uniunii Ucrainenilor din România;
2016 – prezent – membru al Comisiei pentru Cultură, culte și mass-media a Consiliului Minorităților Naționale;
2016 – prezent membru în Consiliul Parohial al Parohiei Ucrainene din Bucureşti,
2017 – 2020 – redactor – revista literară Rotonda Valahă;
2017 – 2019 – redactor – revista literară Cronograf;
2019 – prezent – președinte – Filiala București a Uniunii Ucrainenilor din România;
2020 – 2022 – membru în Consiliul Administrației Fonduluil Cultural Național (AFCN);
2019 – prezent – Președintele Filialei Minorităților Naționale a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România;
2023 – prezent membru în Comisia de Premiere pentru Minoritățile Naționale a Uniunii Scriitorilor din România;
membru al Uniunii Scriitorilor din România;
membru al Uniunii Naţionale a Scriitorilor din Ucraina;
membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România;
Membru al Asociației Slaviștilor din România.

Cărţi publicate:

Симфонія шовкових трав – поезії, (Simfonia ierbii de mătase – poezii), Editura Mustang, Bucureşti, 2001;
Калинові ранки – оповідання та казки для дітей, (Dimineţi azurii – povestiri şi poveşti pentru copii), Editura Mustang, Bucureşti, 2004;
Гуцулська душа – оповідання, (Suflet de huţul – povestiri), Editura RCR Editorial, Bucureşti, 2008;
Малинові стежки – оповідання та казки для дітей, (Cărări de zmeură – povestiri şi poveşti pentru copii), Editura RCR Editorial, Bucureşti, 2008;
Не вір своїм очам – гумористичні оповідання, (Nu da crezare ochilor tăi – povestiri umoristice),  RCR Editorial, Bucureşti, 2009;
Кладка – гумористичні оповідання,  (Puntea – povestiri umoristice), RCR Editorial, Bucureşti, 2010;
Ibovnice cu ochi de Maramureş – povestiri umoristice, teatru, (Коханки з марамороськими очами – гумористичні оповідання, театр), Editura RCR Editorial, Bucureşti, 2011. ;
Omul de dincolo. Femeia în mov – nuvele cinematografice, Editura LibrariumHaemus, Bucureşti, 2013. (Чоловік з потойбіччя. Незнайомка у фіалковій сукні – новели);
Castelul din Rónaszék – roman, У ніч на святого Андрія – роман, Mantaua lui Gogol, 2013, 2015;
Чесні жони – гумористичні оповідання, театр,  (Zâmbete maramureşene – povestiri umoristice, teatru), Ed. RCR Editorial, Bucureşti, 2013;
Logodnicii Amaltheiei – teatru, (Наречені Амалтеї – театр), Mantaua lui Gogol, 2014;
Аproapelui cu ură – nuvele şi povestiri, (Ненависть до ближнього – новели та оповідання), Ed. RCR Editorial, Bucureşti, 2014;
«Давидові Псалми» у творчості Тараса Шевченка та молдавського митрополита Дософтея, літературні студії – Editura Mantaua lui Gogol, 2011, („Psalmii lui David” în creaţiile lui Taras Şevcenko şi ale mitropolitului Dosoftei – studii literare);
Степанкова читанка – оповідання та казки, Editura RCR Editorial, Bucureşti, 201 (Cartea de citire – povestiri şi poveşti pentru copii).
Між коханням і смертю – повісті, (Între dragoste şi moarte – nuvele), Ed. RCR Editorial, Bucureşti, 2016;
Scrisoare din Africa – teatru pentru copii, (Лист з Африки – театр), Mantaua lui Gogol, 2016;
Întâmplări din Pădurea Argintată – povestire pentru copii, Editura Mantaua lui Gogol, 2016. (Пригоди лісових друзів);
Teatru – piese de teatru, Editura RCR Editorial, Bucureşti, 2016;
Poezii – volum de poezii, (Поезії), Ed. RCR Editorial, Bucureşti, 2011;
Regula de aur sau Lecția de Paremiologie, (Золоте правило, або Урок Пареміології), Mantaua lui Gogol, 2017;
Конокрадська честь, – повість, Видавництво Тиса, (Onoarea hoților de cai – roman), Львів, 2017;
Незнайомка у фіалковій сукні – (мініроман, оповідання) Видавництво Друге Дихання, Київ 2018. (Femeia în rovhie mov – roman și nuvele);
Під сузір’ям слова, – публицистика, (Sub constelație cuvântului – publicistică), Ed. RCR Editorial, Bucureşti, 2018;
Між коханням і смертю – роман у новелах, видавництво «Растр-7», Львів, (Între dragoste și moarte – roman în nuvele), 2018;
Верхньорівнянські оповідання – оповідання, (Povestiri din Rona de Sus – povestiri), Ed. RCR Editorial, Bucureşti, 2018;
Bolnav de drum – poezii, Editura RCR Editorial, Bucureşti, 2019;
На крилах дитинства – оповідання та казки, (Pe aripile copilăriei – povestiri şi poveşti pentru copii), Ed. RCR Editorial, Bucureşti, 2021 ;
Onoarea hoților de cai – roman, Editura RCR Editorial, București, 2020;
Ucrainenii și rușii – Aspecte Imagologice, Ed. RCR Editorial, București, 2021;
Noaptea Sfântului Andrei, Editura Junimea, Iași, 2021;
Hristosul de tablă, Editura Mantaua lui Gogol, București, 2021;
Лист із Африки. Кочовиколандія – п’єса та оповідання (Scrisoarea din Africa. Kociovykolandia, teatru și povestire), Editura RCR Editorial, București, 2022;
Prințul Fedir Koriatovyci între mit și realitate – Editura RCR, București, 2023.

Salut, Sighet!

Nota redacției: Echipa „Salut, Sighet!” îi urează scriitorului Mihai Hafia Traistă… LA MULȚI ANI!

Teatrul Uniunii Ucrainenilor din România „Ivan Franko” vă invită la piesa „Pețitul la Honcearivka”, Luni, 08 aprilie 2024, ora 18:00 la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice – sala „Monica Chifor”, Sighetu Marmației (str. Mihai Eminescu, nr. 6).

„Pețitul la Honcearivka” este o piesă de teatru (comedie populară) scrisă de dramaturgul ucrainean Hryhorii Kvitka Osnovianenko în 1835, tradusă în limba română și adaptată de Mihai Hafia Traista. Spectacolul a fost pus în scenă de regizorul Vasile Toma.

Distribuția: Ion Grosu – în rolul lui Prokip Șcurat; Raluka Jugănaru – Odarka, soția lui Prokip; Claudia Moroșanu – Uliana, fiica lor; Ștefan Opreanu – Oleksa fierarul; Venerus Popa – Bogătașul Kandziuba/ pețitorul Timuș; Eduard Cârlan – Stețko fiul lui Kandziuba; Mihai Hafia Traista – soldatul Osyp Skoryk.

Spectacolul a fost jucat cu succes la Teatrul Dramaturgilor Români și la Teatrul Infinit din București.

Intrarea este liberă, în limita locurilor din sală.

Salut, Sighet!

„Traducerile literare sunt ca femeile: cele frumoase nu sunt fidele, cele fidele nu sunt frumoase”, spune scriitorul Mihai Hafia Traista, citându-l pe traducătorul poliglot, bihoreanul Aurel Covaci, subliniind că el însuși încearcă să îmbine cele două caracteristici în traducerile sale din limba ucraineană în română, în așa fel încât acestea să rezulte în texte fidele și frumoase.
Despre forma ideală a traducerilor, despre momentele de cumpănă ale limbii ucrainene, dar și despre trecutul și prezentul liricii religioase ucrainene am stat de vorbă cu ocazia Zilei Limbii Ucrainene, sărbătorită pe 9 noiembrie 2020, prilej cu care a fost realizat şi acest interviu.

Bartha Réka (B.R.): Despre limba ucraineană, un necunoscător al acestei culturi centrate în jurul limbii, foarte des aude în contexte cu limba și cultura rusă. Evident, nu vă întreb aici de istoria comună a celor două popoare, interesul meu vizează valențele strict lingvistice și culturale ale acestei situaţii foarte la îndemână. Cum ați descrie limba dumneavoastră maternă, în acest context?

Mihai Hafia Traista (M.H.T.): Odată cu formarea conștiinței naționale, elita, intelighenția ucraineană constată că cea mai importantă este limba vorbită de popor ca ea să devină mijloc de exprimare a majorității ucrainenilor. Astfel, s-a înlesnit comunicarea între diferite grupuri sociale, s-a întărit coeziunea națională, dar au existat și multe piedici în realizarea acestui scop. Limba vorbită de țăranii ucraineni era o limbă grosolană, nedezvoltată, iar datorită înrudirii ei cu limba rusă, mulți considerau limba ucraineană un dialect al limbii ruse.
Momentul de răscruce în dezvoltarea limbii ucrainene a venit odată cu apariția poemului Eneida, scris de Ivan Kotliarevski prin anii 1790. Deja în anul 1818, un lingvist ucrainean, Oleksi Pavlovskii, publica la o editură privată, deși înainte trimisese spre publicare Academiei Ruse, Gramatica dialectului malorus care, pentru mult timp, era publicația auxiliară în acest domeniu și a jucat un rol semnificativ în dezvoltarea limbii și literaturii ucrainene, dar și în dezvoltarea studiilor ucrainene.
Deja, în anul 1823, putem vorbi de o limbă ucraineană. Ivan Voitehovici elaborează primul dicționar ucrainean-rus care conținea 1200 de cuvinte și care a jucat un rol foarte important în dezvoltarea vocabularului ucrainean. Acum, în ultimii ani, putem deja vorbi de un concurs de frumusețe a limbilor, la care limba ucraineană a luat locul doi, după limba italiană, iar limba rusă s-a situat undeva dincolo de locul zece.

B.R.: De-a lungul istoriei, în diferite contexte politice și istorice, această limbă a fost limitată sau chiar interzisă. Care sunt particularitățile evoluției unei limbi aflate într-una dintre aceste situații?

M.H.T.: Maxim Gorki scria într-o scrisoare către scriitorii ruși că niște oameni proști și cu intenții rele vor să demonstreze că dialectul ucrainean este o limbă adevărată. Și, după părerea lui, prin acest act aduceau prejudicii limbii și culturii ruse, precum și rușilor care trăiau în Ucraina. Tot el, cu puțin timp în urmă, spunea că „vai, limba ucraineană, ce limbă frumoasă, ce limbă plăcută, îi place și lui foarte mult, să se publice cât mai mult în această limbă”, cu toate că atunci când apare romanul lui, Mama, nu a dorit ca acesta să fie tradus în limba despre care vorbise atât de frumos.
Pe urmă, a venit vestitul Vissarion Belinski… Până atunci limba ucraineană a evoluat, a apărut Kobzar și Taras Șevcenko, poet și apostol al neamului ucrainean despre care Belinski scria că este un șovin de un patriotism haholesc (hahol = nume dat ucrainenilor de către ruși, n.m., Echim Vancea), și mai spunea și că acest radical hahol scria calomnii la adresa țarului și a țarinei, totodată amintea și că haholii aceștia sunt niște proști, niște berbeci care se fac liberali în numele găluștelor sau colțunașilor cu slănină… Pentru că, se știe, ucrainenii sunt mari mâncători de slănină.
Deci, în opinia lui Belinski, nu putea fi vorba de-o limbă sau literatură ucraineană, deoarece considera că ucrainenii nu sunt o națiune, ci doar un simplu trib care nu poate avea decât cântece populare și folclor, nicidecum niște poeți mari care pot apare doar la națiunile mari. Cu toate că, apăruse deja și Gogol care – după părerea lui Belinski – scria mult despre Ucraina, dar nu scria în limba ucraineană, doar în limba rusă, iar astfel nu putea fi considerat un poet ucrainean.
Pe urmă a apărut Leo Butnaru și avangarda ucraineană… Vă recomand călduros să citiți avangarda literaturii ucrainene, unde Butnaru scrie despre lupta avangardiștilor pentru limba ucraineană.
Acum, slavă Cerului, limba și literatura ucraineană sunt recunoscute. Scriitorii contemporani ucraineni – ca, de altfel, și cei ruși – sunt publicați peste tot. Din păcate, mai puțin la noi.

B.R.: Sunteți poet și scriitor, v-am citit niște poezii foarte frumoase pe platforma online. Care sunt principiile pe care le urmați în traducerea scrierilor dumneavoastră? Pentru că o traducere, cred, nu poate fi efectuată literă cu literă, ci este, practic, o transpunere într-o altă cultură și limbă, în cazul nostru: limba și cultura română.

M.H.T.: În ceea ce privește creațiile mele, romanele mele, eu nu le traduc în limba română, le traduce altcineva, un traducător. Eu, practic, le rescriu pe calapodul românesc, cu personaje românești. Este aceeași acțiune, dar are o notă maramureșeană, zona de unde vin eu, și unde se întâlnesc românii și ucrainenii. Deci, ceea ce scriu eu în limba română este, practic, o rescriere a personajelor și obiceiurilor…
Iar când traduc din literatura ucraineană – am tradus câteva romane foarte importante – atunci… Dar mai întâi vă spun ceea ce Aurel Covaci, marele traducător în rusă, și din ucraineană în română spunea – sub formă de glumă, cred –, că traducerile sunt ca femeile: cele frumoase nu sunt fidele, iar cele fidele nu sunt frumoase.
Eu încerc să le îmbin pe cele două ca textele traduse să fie și frumoase și fidele. Bineînțeles, nu pot să traduc un proverb din limba ucraineană care nu înseamnă nimic în limba română, ci îi caut corespondentul în limba română, sau un obicei corespunzător. Spre exemplu, am tradus romanul Sângele ferigii de Ihor Hrhula, apărut în română în 2018, despre o sărbătoare ucraineană care corespunde Sărbătorii de Sânziene, la români. Am rămas uimit pentru că sunt aceleași obiceiuri, practic. Deci, asta încerc: traducerile să fie cât de cât fidele textului, dar să fie înțelese și de cititorul român.

B.R.: Să ne oprim puțin asupra liricii ucrainene: la sfârșit de octombrie, Filiala București a Uniunii Ucrainenilor din România a organizat, în regim online, cea de-a doua ediție a Festivalului de muzică și poezie religioasă ucraineană „Acoperă-ne pe noi cu acoperământul Tău, Preasfântă Fecioară”. Cât de importantă este această componentă religioasă în cultura și literatura comunității ucrainenilor din România?

M.H.T.: Din păcate, în acest an a trebuit să împărțim festivalul pe bucăți pentru a putea invita mai mulți participanți. Anul trecut am avut prima ediție la Sala Dalles și am avut 100 de artiști invitați și sala plină de spectatori. Acum am făcut cum am putut, conform acestui cadru online. Am căutat să aducem cântecele vechi și străvechi, și în fiecare județ, în care trăiesc ucrainenii, am avut câte un colaborator care încerca să adune oamenii care mai știu cântecele religioase care, practic, sunt dispărute. Am încercat să le adunăm ca generația tânără, sau cei care vor urma după noi să le aibă înregistrate, le-am adunat și într-o culegere.
Acesta era scopul principal, dar am avut la festival și poeți contemporani, autori de poezii și cântece religioase, pentru că în continuare se scriu astfel de poezii sau cântece. Anul acesta am avut foarte multe cântece, mai ales în secțiunea folk unde, spre exemplu, și eu am avut un recital cu poezii scrise de mine.
Doream să avem așa, o continuitate, să nu ne uităm cântecele vechi, dar totodată să aducem și ceva nou, pentru că lirică religioasă s-a scris și se va scrie. Este nevoie, în permanență, de astfel de poezii.

B.R.: Ați studiat jurnalismul și, cu siguranță, aveți o opinie tranșantă în privința rolului jurnalismului în viața unei comunități minoritare. Care sunt caracteristicile care îl diferențiază, în mod cert, de mass-media majoritară?

M.H.T.: În presa minorităților, din păcate, se găsesc din ce în ce mai greu corespondenți, jurnaliști sau oameni care să scrie articole, trebuie căutați cu felinarul. Însă, un jurnalist minoritar trebuie să se ocupe de treburile minorității, să scrie despre evenimente, să facă interviuri cu oamenii de cultură, cu cei care lucrează pentru comunitate. Cu acestea ar trebui să se ocupe. Desigur, la modul general, nici o presă minoritară nu se ocupă de cancanuri sau de politică pentru că are atâtea de ilustrat și de scris despre minoritate, despre care – de altfel – se scrie foarte puțin.
Noi, Uniunea Ucrainenilor din România avem șase astfel de publicații și încercăm să acoperim toate domeniile: învățământul, cultura, meșterii populari etc. Și cam ăsta ar fi rolul jurnalistului unei minorități: să aducă în fața publicului cititor evenimentele, oamenii de bază, tot ce se-întâmplă cu minoritatea din care face parte.

Interviu realizat de: Bartha Réka
–––––––-

● Bartha Réka este jurnalist.
Colaborează la publicaţii culturale de limbă maghiară.
A lucrat la Camera Deputaţilor şi a fost, în două mandate,
consilier al ministrului Culturii din partea UDMR.
În prezent este consilier de comunicare al Secretarului de stat al
Departamentului pentru Relaţii Interetnice.
–––––––-

Editor on-line: Echim Vancea

Lectura îl face pe om complet. Scrisul îl face pe om exact. (Francis Bacon)

Mantaua lui Gogol (director Mihai Hafia Traista – scriitor, dramaturg, editor născut la Sighet) este o revistă trimestrială de literatură, artă, cultură și atitudine ce cuprinde studii literare, evenimente culturale, proză, poezie, teatru și texte pline de umor. În numărul comasat 32-34 (octombrie 2019 – iunie 2020) au apărut și o parte din creațiile unor artiști sigheteni. De la poezie, proză și până la studii literare, scriitorii sigheteni și-au deschis sufletul, s-au documentat, au creat și au lăsat cuvintele să formeze un alt fel de vorbire; o exprimare a esenței și emoției.

Printre autorii publicați se numără Echim Vancea (cunoscut poet, prozator, eseist, editor, publicist, autor a peste 30 volume de poezie dintre care amintesc eu, celălalt, Ocupantul provinciei, Abatere de la dialog, Ultima pagină etc), Ion Mariș (iniţiatorul publicaţiei on-line Salut, Sighet!, coordonator al Editurii Valea Verde, autor al volumelor Ultimul poem, Autostop printre gânduri, La masă cu președinții etc.), Antonia Luiza Dubovici (dragă poetă sigheteancă, stabilită în SUA, a publicat trei volume de poezie: Despre fluturi și praf, Despre înfrângerea definitivă a întunericului, Templul de Adamant), Hajnalka Cuth (absolventă a facultății de Geografie, Universitatea Babeș-Bolyai, Extensia Sighetu Marmației, fire artistică, pasionată de călătorie, literatură și muzică), Anastasia Herbil (elevă la CNDV Sighet, pasionată de științe exacte și scris, a debutat cu poezie în anul 2019 în publicația electronică Salut, Sighet!), Rebecca Georgiana Dunca (pasionată de poezie, licențiată în Drept în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, absolventa unui masterat în Dreptul internațional și european al afacerilor la Universitatea Sorbona din Paris), Raisa-Mirela Semeniuc (elevă la CNDV Sighet, pasionată din fragedă copilărie de muzică; a studiat pianul, chitara, muzică clasică, obținând diferite premii la concursuri naționale și internaționale), Alina Marincean (absolventă a Facultății de Istorie – Studii Iudaice, UBB Cluj Napoca, a debutat cu proză în publicația on-line Salut, Sighet!) și… Gabriela-Maria Mich (și eu sunt pasionată de tot ceea ce se definește creativ, de la științele exacte până la artă, literatură! :)).
Numărul este ilustrat cu o părticică din cele peste 1200 de lucrări ale lui Ion Bledea – sculptorul nordului, un exemplu de profesionalism, dăruire și implicare.

Pentru acest dar minunat îi mulțumesc editorului Ion Mariș – un observator de la distanță al “fărâmelor” de talent – care, cu o privire caldă și discretă, încurajează, oferă sfaturi și laudă cu dărnicie, dar fără măgulire. Felicitări tuturor celor care au scris în acest număr (triplu) al revistei! Viața să vă fie asemenea cuvintelor voastre pline de înțelepciune, emoție, curaj, creativitate, povețe!

Scrieți pentru voi pentru a ajunge la ceilalți! Scrieți și dacă vă pasă de marile probleme, dar și de cele “nesemnificative”; scrieți când zâmbiți, dar și când plângeți; scrieți din plăcere și dați frâu liber plăcerii până devine o pasiune. Faceți primul pas în aventura cuvintelor și veți vedea cum de la o joacă veți ajunge la iubire, inspirație, informare…. artă.
Și nu uitați: pentru a fi oameni compleți… CITIȚI! Urcați zilnic câte o treaptă pe scara cunoașterii. Priveliștea de sus e cu siguranță copleșitoare, dar până acolo e un drum lung și atât de frumos! Priviți cerul, bucurați-vă de soare, inspirați și porniți către o călătorie cu destinația finală: CUNOAȘTERE.
Spor în toate și bucurii în orice clipă!

Gabriela – Maria Mich
Clasa a XII -a, Colegiul Național “Dragoș – Vodă” Sighet

NR: Cititorii noștri care doresc să primească revista „Mantaua lui Gogol” (în format pdf), sunt rugați să ne scrie pe adresa redacției.
Cei care doresc să primească exemplare tipărite (un exemplar sau mai multe), trebuie să achite 10 lei/ exemplar (+ 5 lei taxa poștală pentru revistele expediate pe teritoriul României) și pot face comandă pe adresa de mail [email protected].

Clepsidră

aș vrea să rostogolesc clepsidra
să amețesc nisipu-i neiertător
sau mai bine
aș putea s-o sfărâm total
să-i împrăștii rămășițele
să arunc otrăvuri pe cioburi
să torn foc pe amintiri

aș distruge clepsidra în întregime
aș sfărâma-o fără vreun regret
aș zdrobi ceasurile
iar pe Cronos aș vrea
să-l pot înjunghia
cu un pumnal care să-i curme nemurirea

dacă nu erau toate acestea
și mai ales
dacă nu era acel afurisit zeu
în sufletul tău încă aș fi fost eu
iar timpul
cumplitul
nu te-ar fi transformat
în trecutul meu

Despre infinitul temporal

poate că „totdeauna”
se va termina mâine
iar „mereu”
își va găsi sfârșitul

poate că „niciodată”
nu e atât de permanent
și veșnicia poate că-i o iluzie
ca o reflexie
ce se spulberă
când se întunecă oglinda

până și nesfârșitul
ar putea avea o limită
și pe această notă
Universul ar putea să se lase
cuprins într-o palmă

însă relativă fiind
socoteala lui Cronos
veșnicia e o clipă
iar clipa e o veșnicie

Dorul de îngheț

se-mbracă cerul de vată
cu zbor de rândunele
zbor de ciocârlii

neclintit îmi ești
copacul meu
nu te încântă
răsărirea mugurilor
și nici încolțirea
de prin câmpii

nu te mulțumește
nici atingerea de ghiocel
nici aroma violet
de liliac

crezusem că-ți va plăcea
gustul trezirii
și că vei întinde
ramul spre soare

însă mă uimești
copacul meu
căci poți iubi
un coșmar cumplit
și o ură nemiloasă

mă surprinde
că poți duce dorul
unei condamnări
atât de reci
mă miră că numai tu
copacul meu
nu porți ură
vrăjitoarei de zăpadă

Fragilitate

mă prăbușesc
ca o statuie devorată de timp
sau ca un oraș
clădit pe cărămizi muribunde

sunt alcătuită
din fracțiuni de sticlă
care se descompun
și se îmbracă în sânge
mai repede și mai des
decât aș vrea

sunt ca o păpușă de porțelan
nu la fel de frumoasă
însă la fel de ușor de distrus
și de sfărâmat

imaginează-ți
un amestec de cioburi –
cioburi din ce-am fost odată –
lipite între ele
cu un soi de smog
din rămășițele unei umbre
căci asta
e ceea ce am ajuns să fiu

Anastasia Herbil
Clasa a VIII-a
Colegiul Național “Dragoș Vodă”

Foto : Kanyuka Mihai

Sâmbătă, 14 decembrie 2019, la Galeria de Artă Vassiliev, și-au dat întâlnire iubitorii de poezie și proză din Sighetul Marmației, într-un triptic cultural: aniversarea a trei ani de existență a revistei electronice „Salut, Sighet!”, semnalarea unui grup numeros de sigheteni publicați în revista culturală „Mantaua lui Gogol” și lansarea volumului de poezii „Bolnav de drum” (autor, Mihai Hafia Traista).

La întâlnirea culturală de weekend a participat poetul, scriitorul, dramaturgul Mihai Hafia Traista, redactor-șef al revistei trimestriale de cultură și atitudine „Mantaua lui Gogol”, directorul editurii cu același nume.

În prezența unei echipe de la Televiziunea Română, membrii echipei de redacție ai siteului www.salutsighet.ro, împreună cu valoroșii invitați, au contribuit la crearea unei atmosfere destinse și distinse. Fără niciun fel de constrângeri și fără „inhibiții”, s-a vorbit despre fenomenul cultural sighetean în context național, „probat” și prin publicarea poeților și prozatorilor maramureșeni în „Mantaua lui Gogol”, în acest ultim număr fiind incluși poeții Echim Vancea, Marin Slujeru, Mihai Hafia Traista, Mihai Romaniuc, Ion Mariș, Marius Voinaghi, Sebastiana Joicaliuc și Mădălina Danci etc. și prozatorii Oana Țînțaș, Crina Voinaghi, Stepan C. D. Traista etc.

Au vorbit despre „itemii” weekend-ului: Brîndușa Oanță, Oana Țînțaș, Marin Slujeru, Mădălina Danci, Anca Maria Corneștean, Gheorghe Mihai Bârlea, Odarca Bout și invitatul zilei, Mihai Hafia Traista. Evenimentul a fost moderat de Ion Mariș. „Colindul gutuii din geam”, interpretat de Anca Maria Corneștean, ne-a apropiat sufletește de Sărbătoarea Crăciunului.

Redăm și câteva mesaje primite de la colaboratorii „Salut, Sighet!” aflați departe de casă, prin care și-au dorit să transmită gândurile lor:

„Salut, Sighet!” este pentru mine un loc de întâlnire cu oameni frumoși, a căror adâncime se reflectă în cuvintele lor. O revenire acasă cu un simplu click. „Salut, Sighet!” este cel mai rapid și accesibil drum către casa orașului sufletului meu. Un tablou pictat în cuvinte alese de oameni aleși, un privilegiu să fii acasă chiar și de departe. La mulți ani întru întregirea hărții sighetenilor de pretutindeni! La mulți ani, „Salut, Sighet!” (Antonia Luiza Dubovici, poetă, SUA)

Poate pentru voi, „Salut, Sighet!” nu este decât un site de unde recoltați informații și știri. Ei bine, pentru unii dintre noi poate fi un start pentru a ne da seama cine suntem. De a publica articole și opinii, de a ne face utili și totodată de a ne descoperi pe sine pentru că: majoritatea persoanelor care scriu probabil că o să aibă cândva un site al lor, iar majoritatea poeziilor publicate o să-și aibă sălașul într-o carte… Vedeți voi… „Salut, Sighet!” e un „Frate mai mare” care îți dă un hint în viață, îți dă o mână de ajutor de a te descoperi și, mai mult decât evident, este faptul că toți ne simțim ca într-o familie mare și primitoare atunci când scriem, respectiv postăm ceva. (Liana Bârsan, studentă, Cluj-Napoca)

Când spun „Salut, Sighet!” spun modalitatea prin care pot comunica cu oamenii, printre câteva rânduri ascunzându-se atâtea adevăruri pe care, subtil, fiecare dintre noi vrea să le scoată în evidență. (Ioana Trifoi, elevă CNDV, Sighet)

Echipa „Salut, Sighet!” mulțumește colaboratorilor site-ului nostru, tuturor participanților prezenți la întâlnirea culturală de weekend și gazdelor evenimentului, Ileana și Cyril Vassiliev!

Salut, Sighet!

Foto & video: Mara Țînțaș

O întâlnire literară de weekend, ce va marca și cei trei ani de existență ai publicației virtuale „Salut, Sighet!”, va avea loc sâmbătă, 14 decembrie 2019, ora 11:00, când un grup de poeți și prozatori, toți publicați constant în ziarul electronic www.salutsighet.ro, se vor întâlni cu iubitorii de literatură. Cei 7 sigheteni, sunt publicați și în ultimul număr al revistei trimestriale „Mantaua lui Gogol”, ce apare la București (director, Mihai Hafia Traistă), revistă ce va fi „răsfoită” și oferită celor prezenți.

O altă „atracție” a întâlnirii de weekend este lansarea volumului de poezii „Bolnav de drum”, autor Mihai Hafia Traistă. Scriitorul, dramaturgul, poetul Mihai Hafia Traistă, născut la Sighet, dar stabilit de mulți ani la București, va fi prezent împreună cu noi la Galeria Vassiliev (P-ța Libertății, nr. 13), unde vom „socializa” și vom încerca să nu… plictisim!

Salut, Sighet!

Mihai Hafia Traista este un nume nu foarte cunoscut la Sighet, pe meleagurile natale. Stabilit de mulți ani în București, poetul, scriitorul, dramaturgul, graficianul, editorul Mihai Hafia Traista, desfășoară o bogată activitate culturală, fiind cunoscut în cercurile de specialitate și ca un bun jurnalist, ce-și îngijește cu mult drag și revista pe care o coordonează („Mantaua lu Gogol”). La sfârșitul săptămânii viitoare, la Sighet, va avea loc reprezentația cu piesa „Ibovnice cu ochi de Maramureș” scrisă de sigheteanul nostru. Curiozitatea ne-a îndemnat să obținem direct de la autor, detalii despre… Mihai Hafia Traista.

Salut, Sighet!: Dați-ne, vă rugăm, câteva detalii biografice despre copilăria și adolescența… sigheteană.
Mihai Hafia Traista: M-am născut la 15 iunie 1965 în Sighetu Marmaţiei, dar am copilărit în comuna Rona de Sus unde am terminat primele opt clase, după care prima treaptă de liceu, cum se numeau pe atunci, clasa a noua şi a zecea, le-am făcut la Liceul „Dragoş Vodă” unde aveau o secţie de limba ucraineană, am terminat-o cu chiu cu vai, deoarece în afară de biblioteca liceului şi cinematograful Muncitoresc nu mă interesa nimic. Am urmat apoi, şcoala profesională de lăcătuşi mecanici de la Liceul Industrial nr.1 din Baia Mare, iar mai târziu, după evenimentele din ’89 m-am angajat sergent la unitatea de grănicieri Sighet şi m-am apucat serios de şcoală – am terminat liceul la seral, la Liceul Industrial nr. 2, după care am urmat Facultatea de Jurnalism şi Filosofie la Universitatea Spiru Haret (la distanţă). După ce m-am mutat la Bucureşti am urmat (la zi) Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine – secţia ucraineană-rusă din cadrul Universităţii Bucureşti, Masteratul de Strategii Comunicaţionale Interculturale – literare şi lingvistice, la aceeaşi facultate, iar acum sunt doctorand, în anul trei, tot la aceeaşi facultate, la Şcoala Doctorală de Studii Literare şi Culturale.

Salut, Sighet!: Sunteți o personalitate „multilaterală”. Cum se explică această „explozie” complexă? De unde rădăcinile?
Mihai Hafia Traista: Ei… nici chiar aşa, nu mă consider o personalitate „multilaterală”, cum spuneţi dumneavoastră, sunt doar un autor de cărţi care se pricepe să construiască o carte de la A la Z, adică pot scrie o carte, o pot redacta, tehnoredacta, ilustra la nevoie, înveli în copertă şi chiar mă pricep, ceea ce este mai important, să o lansez către cititori, căci fără ei o carte ar fi pustie ca o casă nelocuită. Sunt doar un meseriaş iscusit sau mai puţin iscusit, căci profesia de scriitor până la urmă este o profesie avuabilă. Cât despre rădăcini – ar fi o impietate să nu mărturisesc că ele se trag din ţărâna Ronei de Sus, de care îmi aduc aminte mereu cu condescendenţă. În acest colţişor binecuvântat de Dumnezeu s-au născut o pleiadă de scriitori şi oameni de cultură. Începând cu scriitorul evreu – Wiliam Tamburu, primul prozator ucrainean din România – Ivan Fetico, primul romancier ucrainean din România – Mihai Nebeleac, primul scriitor postmodernist ucrainean din România  – Pavlo Romaniuc, eu mă mândresc a fi primul dramaturg ucrainean din România, scriitoarele Ana Traista Ruşti, Marta Bota, Maria Oprişan, de asemenea scriu publicistică Ileana Dan şi Alina Leva. Vedeţi, în Rona nu există falocraţie literară. Avem cărturari de înaltă valoare care fac cinste întregii comunităţi ucrainene, recunoscuţi la nivel naţional, autori de cărţi şi ei, profesori doctori în diferite ştiinţe cum ar fi Ivan şi Mihaela Herbil, Odarca Ardelean Bout, Gheorghe Andraşciuc, Vasile Cureleac şi mulţi alţii, iar acum, de câteva luni, Rona de Sus se poate mândri şi cu un deputat în Parlamentul României, care reprezintă interesele comunităţii ucrainene din România, în persoana domnului Nicolae Miroslav Petreţchi, care totodată este şi preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România, dar şi autor de carte în domeniul politico-economic.

Salut, Sighet!: Greșim când spunem că n-ați avut un contact constant cu comunitatea literară sigheteană?
Mihai Hafia Traista: Nu, nu greşiţi deloc, când pleci dintr-un loc te dezrădăcinezi oarecum, şi încercând să prinzi rădăcini în alt loc stabileşti contacte cu alte comunităţi sau cu alte persoane, astfel începi să neglijezi într-o oarecare măsură, mai mare sau mai mică, legăturile pe care le-ai avut, dar până la urmă este normal să fie aşa… Dar întâlnirile noastre literare de la Rona, au rămas o amintire frumoasă.

Salut, Sighet!: Pe filiera literară, cu ce oameni de cultură din zona Țării Maramureșului păstrați legătura?
Mihai Hafia Traista: În primul rând cu Echim Vancea şi Ion Petrovai pe care, alături de Pavel Romaniuc, îi consider mentorii mei spirituali, dar şi cu Vasile Muste, Marin Slujeru, Doina Rândunica Anton ale căror opere apar deseori în revista literară pe care o conduc.

Salut, Sighet!: De ce preferați să munciți și să vă desfășurați activitatea la București? “Profitul” este mult mai mare?
Mihai Hafia Traista: Nu este vorba nici de preferinţă nici de profit ci pur şi simplu de destin, de lucruri care îţi sunt date de o putere care se află deasupra noastră; în naivitatea vârstei adolescentine, nu-mi imaginam deloc că viaţa o să-mi scoată în cale atâtea schimbări, dar, vorba lui Tudor Arghezi, de ce aş fi trist?

Salut, Sighet!: Ați publicat volume de poezii, povestiri, romane, piese de teatru, etc. E un „filon” ucrainean în scrierile dumneavoastră?
Mihai Hafia Traista: Nu neapărat ucrainean, ci mai degrabă unul maramureşean, toate creaţiile mele, atât cele scrise în limba ucraineană cât şi cele în limba română sunt locul în care convieţuiesc în pace şi bună colaborare români, ucraineni, maghiari, germani, evrei, rromi chiar şi polonezi, cehi, slovaci, ca de exemplu în romanul „Castelul din Rónaszék”, în nuvela cinematografică „Konokrad” sau în romanul autobiografic „Oberrohnen”. Locul acesta este în Maramureş, iar convieţuirea acestora este apropiată realităţii. În mai multe cazuri am fost acuzat, pe nedrept, că îi descriu pe evrei în culori sumbre, asta ca să nu spun de antisemitism. La Uniunea Naţională a Scriitorilor din Ucraina a avut loc chiar o dezbatere pe această temă „… dacă mai publicăm proza lui Traista?” Nu e deloc adevărat, în scrierile mele sunt foarte multe persoanaje de naţionalitate evreiască cu trăsături pozitive ca nuvela „Aproapelui cu ură” sau în ciclul de povestiri „Pătărăniile unchiului Fedea”, iar cele câteva persoanaje negative, negustori, cârciumari, cămătari apar exact aşa cum mi-au fost descrise de către oamenii mai vârstnici, aşa cum se găsesc în teza de doctorat, despre folclorul din Maramureş al savantului de origine aromână Tache Papahagi, sau în „Imaginea evreului în literatura română” al celebrului istoric şi antropolog Andrei Oişteanu.

Salut, Sighet!: Sunteți membru al Uniunii Scriitorilor din România, dar și al Uniunii Naționale a Scriitorilor din Ucraina. Cum împăcați cele două „lumi” culturale distincte?
Mihai Hafia Traista: Încercând să construiesc o punte de legătură trainică între ele, în primul rând prin traduceri din literatura ucraineană în limba română şi invers. Am tradus din opera scriitorilor clasici cum ar fi Mihaylo Koţiubenskyi sau Vasyl Simonenko, dar şi din opera scriitorilor contemporani Volodymyr Danylenko (chiar şi acum lucrez, împreună cu lectorul dr. de la UBB Cluj, Ivan Herbil, la traducerea romanului „Colivie pentru o pasăre cântătoare” al lui Danylenko, pe care sperăm să o lansăm la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus), Halyna Tarasiuk, Oleksandr Masleanyk, Natali Kuliş şi aproape o întreagă antologie de alţi scriitori ucraineni. Din limba română am tradus din operele lui Varujan Vosganian (traducere cu care autorul a participat la un festival literar internaţional din Odesa), Aurel Maria Baros, Ştefan Dorgoşan, Loredana Ştirb dar şi din Preda, Slavici şi Rebreanu, de asemenea am tradus o antologie de poezie care cuprinde creaţiile a 25 de poeţi români contemporani. În al doilea rând, fiind foarte bun prieten cu Myhailo Sydorjevskyi, preşedintele Uniunii Naţionale a Scriitorilor din Ucraina, l-am invitat la Bucureşti şi împreună ne-am întâlnit cu conducerea Uniunii Scriitorilor din România, unde am schiţat, ca să spun aşa, mai multe proiecte literare româno-ucrainene, unul dintre ele l-am şi demarat, este vorba de publicarea la Bucureşti, a antologiei de proză ucraineană, „Această şocantă Europă de Est”, tradusă în limba română, şi publicarea la Kiev a antologiei de proză românească „Manevre potrivite pe timp de ceaţă”, tradusă în limba ucraineană.

Salut, Sighet!: Aveți și o editură, „Mantaua lui Gogol”. Cât de vizibilă este aceasta în complexul peisaj literar bucureștean?
Mihai Hafia Traista: Sunt zeci asemenea edituri în Bucureşti şi sute în întreaga ţară, nu este o editură faimoasă, scoate între 20-25 de titluri pe an, dar este destul de cunoscută în cercurile literare bucureştene, publicând proză, teatru, poezie, critică literară scrisă de autori deja consacraţi ca Silvia Zabarcenco, Viorel Ploeşteanu (Irlanda), Maria Irod, Nicolae Tony Dincă, Nicolae Munteanu (Spania), Cristian Mozoru (Germania), dar şi foarte mulţi debutanţi care au pornit cu dreptul în literatura română cum ar fi Ina Florica Popa din Slatina, bucureştenii Romiţa Mălina Constantin, medicul-colonel Nik Opriţa, pianistul Emanuel Pătrăşcioiu şi mulţi alţii, de asemenea, la editura „Mantaua lui Gogol”, apare multă literatură pedagogică, politică etc.

Salut, Sighet!: Revista „Mantaua lui Gogol” acoperă o paletă largă de cititori?
Mihai Hafia Traista: Revista „Mantaua lui Gogol” nu se plânge de cititori, poate şi din cauză că se distribuie gratuit, iar multe dintre numere au apărut pe diverse site-uri sau blog-uri literare, tot gratuit. Este o revistă în care, vorba unei celebre europarlamentare „fiecare ce vrea face”. Noi oferim cititorilor noştri atât „literatură înaltă” cât şi „literatură populară”. Articolele sunt semnate, 80% de mari personalităţi – scriitori români din ţară şi de peste hotare, critici literari şi profesori universitari.

Salut, Sighet!: Cât de implicat sunteți în viața comunității ucrainene din România și în ce constă această implicare?
Mihai Hafia Traista: De doi ani sunt unul din vicepreşedinţii Uniunii Ucrainenilor din România şi preşedintele Comisiei pentru cultură a uniunii, dar şi membru în Comisia de cultură, culte şi mass media a Consiliului Minorităţilor Naţionale din România. În afară de asta sunt redactorul revistei literare a scriitorilor ucraineni din România „Naş holos” şi corespondentul publicaţiilor Uniunii Ucrainenilor din România „Vilne slovo”, „Ukrainskyi visnek”, „Dzvonyk”, „Curierul Ucrainean”, în plus de asta, tot timpul trebuie să colaborez cu TVR1, secţia minorităţi şi cu alte mijloace mass media din Bucureşti, dar şi din Ucraina. Trei sferturi din timp îmi petrec pe drum şi prin hoteluri ca să ajung la diferite manifestări sau şedinţe, timp în care trebuie să scriu lunar în jur de cincisprezece articole, reportaje, etc. Restul timpului îl dedic literaturii şi grădinii mele din Bragadiru. Aşa că, pot spune că sunt implicat, dar şi dedicat trup şi suflet comunităţii ucrainene, dar nu sunt singurul. Asta face şi deputatul nostru şi profesorul universitar Herbil de la Cluj sau preşedintele orgnizaţiei judeţene Maramureş, profesorul Miroslav Petreţchi, din păcate nu întotdeauna suntem şi apreciaţi pentru ceea ce facem.

Salut, Sighet!: Ați fost și consilier al unui parlamentar ucrainean. Cât de „pasionat” sunteți de politică și în ce mod vă exprimați pe acest segment ?
Mihai Hafia Traista: Am fost, aproape trei ani. Consilierea mea se rezuma la a-i scrie domnului deputat discursurile atât în limba ucraineană, cât şi în limba română şi la înlesnirea apariţiilor domniei sale pe sticlă sau la radio; când am observat că demnitarul, lipsit de orice demnitate „una zice şi alta fumează” , vorba lui Tudor Arghezi, mi-am dat demisia. De altfel, la politică şi la fotbal nu mă pricep deloc şi nu cred că voi mai intra vreodată în contact direct cu ea.

Salut, Sighet!: Pe ce palier vă simțiți mai „liber”? Poezie, teatru, proză?
Mihai Hafia Traista: Mă simt liber când modelez cuvântul, când aleg cuvinte, le pun unul lângă celălalt, le citesc şi îmi place cum sună… De multe ori scriu la comandă, mai ales studii literare, eseuri, recenzii de cărţi, dar şi proză. Trebuie să scrii ce îţi cere redactorul şef al fiecărei publicaţii, el plăteşte tu construieşti, confecţionezi ce îţi cere. Un tâmplar bun face mese, scaune, dulapuri, dar va face şi un sicriu dacă i se va comanda, de aceea este tâmplar, poate nu-l va face cu mare plăcere, dar îl va face cu aceeaşi pricepere ca şi dulapul sau scaunul. Desigur că mă regăsesc în fiecare dintre aceste genuri. Şi fiecare îmi pare cel mai important în momentul în care scriu. După aceea, îmi par toate la fel de importante.

Salut, Sighet!: Sunteți un dramaturg jucat, apreciat?
Mihai Hafia Traista: Nu ştiu cât sunt de apreciat, dar, spre fericirea mea, piesele mele se joacă. Să ştiţi că este o mare satisfacţie să vezi cum prind viaţă pe scenă personajele pe care le-ai creat, uneori poate fi şi o dezamăgire, dacă actorul se comportă în pielea personajului cu totul altfel de cum ar vrea autorul.

Salut, Sighet!: De ce ați ales distribuție din Slatina, Olt pentru piesa „Ibovnice cu ochi de Maramureș”?
Mihai Hafia Traista: Nu eu i-am ales pe ei, ci ei pe mine, mai bine spus, regizorul Nicu Ioan Popa – PIN. De fapt, piesa „Ibovnice cu ochi de Maramureş” a fost jucată şi de trupa IndArt în regia regretatului Dan Simion, dar şi de alte trupe de studenţi la actorie sau actori semiprofesionişti din Bucureşti, Cluj, Târgu Mureş şi Sălaj. De trupa Proart Slatina am rămas legat datorită prieteniei mele cu regizorul, care a pus în scenă şi alte piese scrise de mine „Logodnicii Amaltheiei” tot cu aceeaşi trupă şi „Scrisoarea din Africa” cu trupa KIDStar, iar acum lucrează tot cu trupa KIDStar la piesa „Lecţia de paremiologie” şi se pare că va juca în rolul lui Caramfil din piesa mea „Portretul făcător de minuni” sau „Sau cu cine mă culc în seara asta?” pe care o pune scenă regizorul Dan Şalapa cu trupa de teatru din Drobeta Turnu Severin. Oricum, aş vrea să joace şi rolul lui Serafim Serafimovici, îngerul morţii din piesa la care tocmai lucrez, „Până când Moartea ne va uni”.

Salut, Sighet!: Cât de vizibil este Sighetul la București din punct de vedere cultural?
Mihai Hafia Traista: Mai mult decât credeţi. Sighetul nu este doar locul de pe hartă în care ea se agaţă în cui, cu Memorialul durerii, cu horincă tare şi Cimitirul Vesel la doi paşi de el. Sighetul este oraşul care găzduieşte un festival internaţional de poezie, un oraş iubit de Nichita şi de Ana Blandiana, un oraş care a dat literaturii române pe Alexandru Ivasiuc şi pe Ion Zubaşcu, publicisticii pe Cornel Ivanciuc, folkului românesc pe Ştefan Hruşcă, Ducu Bertzi şi pe Nicolae Doboş care, împreună cu trupa Arhaic, a cucerit partea culturală a Bucureştilor cu cântece pe versurile sigheteanului Vasile Muste (acum lucrează la albumul Bolnav pe drum – versuri Mihai Hafia Traista). Aşa este văzut Sighetul în cercurile literare bucureştene.

Salut, Sighet!: Dacă ați putea influența mișcarea culturală sigheteană în ce fel ați impulsiona-o?
Mihai Hafia Traista: Din păcate nu cunosc bine situaţia culturală din Sighet, însă cred că nu are nevoie de impulsionări, am auzit că există un cenaclu literar, poate ar fi nevoie şi de o revistă dacă nu există deja…

Salut, Sighet!: Vă mulțumim pentru interviul acordat și vă rugăm să faceți un promo pentru piesa dumneavoastră de teatru în așa fel încât să-i determinați pe sigheteni să fie prezenți într-un număr cât mai mare, sâmbătă, 22 aprilie 2017, ora 19:00 la Sala „George Enescu” a Școlii de Muzică Sighet!
Mihai Hafia Traista: Desigur ştiţi zicala cu profetul şi ţara lui, de aceea eu sunt acela care trebuie să vă mulţumească vouă şi vă mulţumesc foarte mult! Sighetenilor ce să le spun: „Veniţi, vedeţi şi râdeţi! E gratis şi nu doare!”

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

Sâmbătă, 22.04.2017, la Școala de Muzică ,,George Enescu” din Sighet (ora 19:00), și duminică, 23.04.2017, la Căminul Cultural din Rona de Sus (ora 18:00) se va juca piesa de teatru a talentatului autor ucrainean (dramaturg, scriitor și poet) Mihai Traista, fiu al comunei Rona de Sus – IBOVNICE CU OCHI DE MARAMUREȘ, în colaborare cu Primăria Slatina – Olt. Intrarea este liberă. Sunt invitați toți iubitorii de teatru, în limita locurilor disponibile din sală.

Comedia în trei acte, cu doar şase personaje, a dramaturgului maramureşean de origine ucraineană Mihai Hafia Traista, se caracterizează printr-o ţesătură fină şi neaşteptată a intrigilor din cauza relaţiilor extraconjugale „moderne“ din unele familii.

Până acum, piesa a fost pusă în scenă de şase trupe de teatru, a fost jucată în multe teatre importante din ţară (Bucureşti, Cluj, Tg. Mureş, Slatina, Drăgăşani etc.), dar şi de peste hotare (Teatrul Oscar din Milano), iar acum, în interpretarea actorilor de la Teatrul Proart Slatina, „Ibovnicele cu ochi de Maramureş” se întorc acasă.